Caracterul

Spre deosebire de temperament, care, dupa cum am vazut, se refera la nsusiri puternic
ancorate n ereditatea individului, caracterul vizeaza ndeosebi suprastructura sociomorala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului. De cte ori vorbim despre
caracter, mai mult ca sigur implicam un standard moral si emitem o judecata de valoare
(Allport, 1981). Tocmai implicarea judecatilor de valoare n definirea caracterului face,
oarecum, problematica utilizarea acestui termen. De aceea, psihologia americana prefera
utilizarea termenului generic de personalitate, care include nt 14214o1419o r-un sistem
unitar ceea ce europenii nteleg prin temperament si caracter.
Adevarul este ca, raportndu-ne la celalalt, nu putem utiliza cuvinte neutre, constative.
Chiar descriind trasaturi temperamentale utilizam termeni cu o conotatie evaluativa
(nervos, nestapnit, lent, "moale" etc).
Etimologic, termenul caracter, care provine din greaca veche, nseamna tipar, pecete si,
cu referire la om, sisteme de trasaturi, stil de viata. Acest termen ne trimite la structura
profunda a personalitatii, ce se exprima prin comportamente care, n virtutea frecventei
lor ntr-o gama ntreaga de situatii, sunt usor de prevazut.
stim, de pilda, cu o anumita probabilitate, cum va reactiona un elev n caz de esec sau
succes, daca va putea rezista la o anumita tentatie sau daca, ntr-un moment de ragaz, va
prefera sa citeasca o carte sau sa se joace. O buna cunoastere psihologica trece dincolo de
comportamentele direct observabile si, pentru a fundamenta previziuni corecte, si
propune sa raspunda la ntrebarea "De ce?". De aceea, pentru a cunoaste caracterul cuiva
trebuie sa ne ntrebam n legatura cu motivele, cu valorile ce fundamenteaza comportamentele manifeste. "Caracterul este acea structura care exprima ierarhia motivelor
esentiale ale unei persoane, ct si posibilitatea de a traduce n fapt hotarrile luate n
conformitate cu ele" spune A. Cosmovici, subliniind doua dimensiuni fundamentale ale
caracterului - una axiologica, orientativ--valorica, alta executiva, voluntara, Ideea autocontrolului n baza unor nalte valori morale este prezenta n multe definitii ale
caracterului. Astfel, caracterul este "gradul de organizare etica efectiva a tuturor fortelor
individului" (Taylor, W.S.), "o dispozitie psihofizica durabila de a inhiba impulsurile
conform unui principiu reglator" (Rohack, A.A., cf. Allport, 1981, p. 44) sau o "vointa
moraliceste organizata" (Klages, K., cf. Popescu-Neveanu, R, Zlate, M., Cretu, T., 1987,
p. 321).
Privit astfel, caracterul este un subsistem relational-valoric si de auto-reglaj al
personalitatii si se exprima, n principal, printr-un ansamblu de aitudini-valori.
Pentru definirea caracterului avem n vedere nu manifestarile aiitudinale circumstantiale,
variabile, ci atitudinile stabile si generalizate, definitorii pentru persoana n cauza, si care
se ntemeiaza pe convingeri puternice.
Atitudinea exprima o modalitate de raportare fata de anumite aspecte ale realitatii si
implica reactii afective, comportamentale si cognitive. Nu totdeauna ntre cele trei tipuri
de reactii exista un acord deplin; uneori ceea ce simtim nu e n acord cu ceea ce gndim
despre ceva, si nu totdeauna actionam conform sentimentelor noastre. nsa, cnd toate
aceste manifestari sunt congruente, atitudinile devin stabile si relativ greu de schimbat.
Definitia tridimensionala a atitudinii are si o valoare euristica deoarece poate orienta
demersul educativ de formare si schimbare a atitudinilor prin metode si tehnici ce vizeaza
componentele afective, cognitive si comportamentale ale atitudinii-tinta. Psihologia

sociala a abordat pe larg acest domeniu, schimbarea atitudinilor fiind un cmp de

cercetare privilegiat al acestei discipline.
In structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudini : atitudinea
fata de sine nsusi (modestie, orgoliu, demnitate, dar si sentimente de inferioritate,
culpabilitate etc), atitudinea fata de ceilalti, fata de societate (altruism, umanism,
patriotism, atitudini politice etc.) si atitudinea fata de munca.
Trasaturile de personalitate, diagnosticate cu ajutorul chestionarelor si care intra n
structura caracterului pot fi considerate, ntr-o anumita masura, expresia atitudinilor pe
care persoana le are fata de ea nsasi (Bromberg, M., 1994): atunci cnd i se cere unui
subiect sa completeze un chestionar de personalitate, el nu face altceva dect sa-si
exprime acordul sau dezacordul cu propozitii evaluative ce-1 caracterizeaza din propria
perspectiva.
Am amintit deja ca nu exista nca un sistem de trasaturi unanim acceptat cu ajutorul
caruia sa putem descrie caracterul cuiva. Numarul de trasaturi, ca si descrierea lor variaza
de la un cercetator la altul (Eysenck, H., Murrary, H., Thomae, H., Berger, G. etc).
Adoptnd un demers sistematic si utiliznd analiza factoriala, Cattell, R., a elaborat un
chestionar (16 P.F.) cu ajutorul caruia pot fi evaluati saisprezece factori de personalitate
ntre care : conservatorismul, emotivitatea, ncrederea, indisciplina, relaxarea etc.
In fata diversitatii testelor de personalitate si a sistemelor teoretice, apare n mod firesc
ntrebarea care sunt, totusi, factorii care surprind cel mai bine profilul psihologic al unei
persoane. Pentru a raspunde la aceasta ntrebare, J. Brown si E. Howard au selectat 400
de ntrebari din diferite chestionare, la care au raspuns 1003 subiecti. Analiza factoriala a
raspunsurilor a condus la identificarea a 20 de factori, dintre care doar 11 realizeaza o
buna discriminare ntre diversi subiecti.
Vom prezenta, n continuare, cteva din scarile Inventarului de Personalitate California
(C.P.I.), ce-1 are ca autor pe Harrison G. Gough. Acest chestionar se bazeaza pe un
demers empiric, operational, itemii fiind selectati n functie de capacitatea lor de a realiza
descrieri specifice si coerente ale personalitatii si de masura n care scorurile obtinute
permit formularea de predictii comportamentale valide.
1. Dominanta: evalueaza factorii aptitudinali specifici liderului, dominanta, tenacitatea si
initiativa sociala ("Majoritatea discutiilor si certurilor n care ma angajez vizeaza
probleme de principiu").
2. Acceptare de sine: se refera la factori precum simtul valorii personale, acceptarea de
sine si capacitatea de a gndi si actiona independent ("Viata mea de zi cu zi este plina de
lucruri care ma intereseaza").
3. Independenta: evalueaza libertatea deciziei si capacitatea de a actiona n functie de
propriile dorinte ("mi este greu sa simpatizez pe cineva care se ndoieste tot timpul si nu
este sigur de nimic").
4. Empatie: capacitatea de a sesiza cu cea mai mare exactitate posibila cadrul de referinta
intern si componentele emotionale ale unei alte persoane, si de a le ntelege ca si cum ar
fi ea nsasi aceasta persoana ("ncerc, totdeauna sa tin cont de sentimentele celuilalt,
nainte de a actiona").

5. Responsabilitate : aceasta scara identifica persoanele cu un caracter onest,

responsabile si constiincioase ("Din respect pentru vecini, fiecare trebuie sa ntretina
spatiul din fata casei sale").
6. Socializare: indica nivelul de maturitate si spiritul de echitate sociale la care a ajuns
individul ("nainte de a actiona, ncerc sa prevad reactiile prietenilor mei")
7. Autocontrol: evalueaza gradul si suficienta dominarii de sine si absenta impulsivitatii
si egocentrismului ("Examinez o problema din toate punctele de vedere, nainte de a lua o
decizie").
8. Toleranta: identifica persoanele ce au convingeri si atitudini sociale care nu sunt
bazate pe prejudecati, receptive si tolerante ("As fi gata sa contribui din buzunarul meu
pentru a ndrepta o greseala, chiar daca nu sunt implicat direct n aceasta)...
9. Realizare de sine prin conformism : identifica factorii de interes si moti-vationali care
faciliteaza realizarea de sine n conditiile n care conformismul este un comportament
pozitiv ("Cred ca ncercarile si suferintele vietii ne fac mai buni").
10. Realizare de sine prin independenta : identifica factorii de interes si moti-vationali
care faciliteaza realizarea de sine n conditiile n care autonomia si independenta sunt
comportamente pozitive ("Am impresia ca sunt aproape la fel de capabil si inteligent ca
majoritatea oamenilor care ma nconjura").
Adolescenta este perioada n care ncep sa se cristalizeze principalele trasaturi de
caracter. De aceea, cu greu pot fi facute afirmatii categorice privind personalitatea unui
elev (mai ales a celui de vrsta mica). De cele mai multe ori asistam la comportamente
conventionale ce alcatuiesc o "masca" ce poate varia n functie de situatie. Doar situatiile
neobisnuite pot provoca reactii care ne pot ajuta sa diferentiem ntre atitudinile
circumstantiale, reactiile conventionale si cele care exprima "nucleul" stabil si autentic al
personalitatii n formare.
De asemenea, motivele (uneori foarte diferite) ce fundamenteaza atitudinile si
comportamentele elevilor cresc dificultatea interpretarii si valorizarii morale a acestora.
Avnd n vedere plasticitatea deosebita a "substantei" psihologice ce va constitui
personalitatea viitorului adult, scoala trebuie sa-si asume, ntr-o maniera sistematica, mai
sustinuta, responsabilitati formative. Capitolele urmatoare ale acestui studiu evidentiaza
rolul pedepselor/recompenselor si al asteptarilor profesorilor n modelarea personalitatii
elevilor. Acum vrem sa atragem atentia asupra efectului pe care l pot avea atitudinile
profesorului fata de performantele elevilor, precum si interpretarea rezultatelor scazute n
termeni de esec. Cercetari experimentale au demonstrat ca intensitatea trasaturilor
psihologice ce alcatuiesc profilul psihologic al cuiva se distribuie conform curbei lui
Gauss. Cu alte cuvinte, n mod normal, performantele scolare si sociale, n general, ale
fiecarui elev nu pot sa se situeze toate la un nivel superior, mai ales cnd sarcinile scolare
se situeaza la un nivel ridicat de dificultate. De aceea, educatorii trebuie sa creeze situatii
n care elevii sa-si cunoasca nu numai limitele (care sunt firesti si trebuie privite ca atare,
si nu ca esecuri ce implica responsabilitati personale), ei si (mai ales) resursele.
Constientizarea limitelor si resurselor, uneori foarte diferite de la elev ia elev, conduce la
formarea unei imagini de sine echilibrate, a demnitatii si respectului de sine si fata de
ceilalti. Se ajunge astfel la acceptarea diferentelor firesti dintre oameni, la cresterea
spiritului de toleranta si Ia evitarea etichetarilor globale care pot mpinge pe unii elevi
spre periferia grupului scolar, cu efecte negative asupra personalitatii acestora.

Formarea atitudinilor, elementele structurale principale ale caraeteralui, implica metode si

tehnici specifice. Complexitatea si unicitatea fiintei umane nu permite formularea si
recomandarea unei singure strategii. Fiecare domeniu al vietii are particularitati si limite
practic imposibil de cuprins n scheme teoretice (Neacsu, I., 1990). Literatura
psihopedagogica destinata acestui subiect este relativ restrnsa. Unele ncercari sunt
legate mai ales de motivatie, interese, aspiratii si atitudini, privite ca factori motivatori n
contextul activitatilor scolare.
Comunicarea de tip persuasiv, metodele directe implicnd conditionarile clasice si
operante, si unele metode indirecte (mai putin sistematizate, cu posibilitati scazute de
evaluare a efectelor) sunt considerate utile n formarea atitudinilor, proces ce difera
considerabil de cel al nsusirii informatiilor, priceperilor si deprinderilor.
n ceea ce priveste metodele indirecte, ele actioneaza n mod deosebit prin mecanismele
nvatarii sociale bazate pe imitatie, pe identificare, pe exemple, pe modelare etc. Din
aceasta perspectiva, am putea spune ca una din cele mai importante sarcini formative ale
scolii este aceea de a oferi modele, cai de urmat.
ntre metodele directe, cea mai frecvent ntlnita este utilizarea pedepselor si
recompenselor. *