Drept comercial

Curs 1
Dreptul comercial se ocupa de reglementarea comertului, insa acesta din urma are mau
multe intelesuri:
- sensul comun: intermediere de marfuri - cineva cumpara o marfa pentru a o vinde
- sensul care ne intereseaza: activitate economica, practic acoperind toata activitatea
economica a societatii (extractie, prelucrare, pana la produse finite) + activitatea de servicii
Serviciile pot fi privite din doua perspective:
-auxiliare unei activitati de producere a bunurilor
-servicii care au o natura de sine statatoare - nu depind neaparat de circulatia bunurilor
(serviciile bancare)
Istoric
Comertul a aparut dintotdauna, dar abstract din momentul in care cineva a simtit nevoia de a
transfera o parte din surplusul sau contra altor produse.
Ca si reglementare, aceasta activitate, denumita generic, de schimb sau de servicii, nu a avut
in societatile primite un cod propriu de norme juridice. Se aplica dreptul civil.
Dreptul comercial, asa cum se intelege in epoca moderna, este o realitate care se creeaza nu
ca un corp distinct de legi, ci reglementand diferite institutii: a asocierilor, platile prin intermediul
titlurilor de valoare. In preajma revolutiei franceze, marile probleme ce tineau de drept comercial
aveau reglementari.
O codificare a tuturor acestor reglementari s-a facut prima oara intr-un mod riguros pe la
1807 in timpul lui Napoleon, care a preluat si a creat o legatura conceptuala intre aceste
reglementari separate.
Reglementarea unica a crescut fie prin adaugare, fie prin reglementari speciale.
Ceea ce este de remarcat este ca aceasta evolutie a reglementarii nu este neaparat la fel
pentru toata lumea.
Modelul anglo-saxon a fost mai pragmatic si nu a incercat sa codifice toate aceste
reglementari separate.
O idee fundamentala este ca aceasta reglementare urmareste sa incurajeze relatiile
comerciale, de aceea de multe ori acorda o protectie mai mare creditorului decat debitorului.
In perioada interbelica au aparut idei cu privire la separarea dreptului civil de dreptul
comercial. Pana la urma, pentru a nu fi probleme de interpretare, s-a considerat ca cel mai bine este
sa fie unite o singura codificare, iar pentru anumite institutii sa existe o derogare.
Intr-o provincie din Canada, reglementarea unitara a avut succes.
Legiuitorul roman a considerat ca si in Romania ar trebui sa existe sistemul unificarii.
Activitatea comerciala totdeauna a fost si va ramane diferita de activitatea privata de pur
consumator.
Introducerea caraterului imperativ al sistemului de drept in sfera comerciala.
Activitatea comerciala a cunoscut de-a lungul timpului intenstitati mai mici sau mari akle
interventiei statului. Avem in vedere statul bazat pe economia de piata si pe democratie.

Statul simte ca in anumite domenii cheie daca lasa libere fortele pietii sa isi reglementeze
relatiile, dand o autonomie totala libertatii acestora, in acele domenii cheie exista riscul ajungerii la
dezechilibru.
Prin urmare statul are interes sa intervina.
O adoua motivare este aceea ca anumite state doresc sa pastreze controlul asupra unor
resurse. Nu doresc sa reglementeze neaparat relatiile comerciale, dar vor ca anumite resurse sa fie
protejate.
In aceste situatii, statul isi asuma protectie suplimentara.
Mai este o situatie - cand vrea sa protejeze anumite categorii de subiecte de drept (de ex.
consumatorul - persoana fizica), deoarece se afla intr-un decalaj informational printr-un
dezechilibru natural statul acorda consumatorului anumite drepturi si in acelasi timp
descurajeaza abuzurile comerciantului.
Dreptul comercial se caracterizeaza printr-un mix de norme dispozitive si imperative.
Autonomia de vointa intre comercianti si stat este prezumata dar nu e garantata. Ramane, totusi, un
drept privat.
Dreptul comercial nu presupune numai Codul civil. Foarte multe dintre reglementari sunt in
afara codului, sunt in legi speciale. Sunt considerente diferite in ceea ce priveste motivarea, insa in
principal este aceea ca statul a simtit nevoia sa aiba o reglementare separata pentru a proteja mai
bine societatea.
Dreptul comercial de astazii presupune intelegerea faptului ca estia un vast corp de legi care
ii acopera diferitele ramuri.
O alta mare realizare, schimbare, a fost practic sa modifice total conceptia de baza a
dreptului comercial.
In sistemul de codificare clasic, dreptul comercial era dreptul actelor prin natura lor
comerciala. Actul comercial era acel act incheiat intre doua sau mai multe persoana cu scopul
generarii de profit. Ideea de a genera un profit nu era suficienta pentru diferentiere.
Comerciantul
- persoana fizica nu stiai in ce moment a devenit comerciant trebuia sa faca un numar
de act cu profit
- persoana juridica dobandea personalitate juridica prin registru
2 considerente:
1.

comerciantul are obligatii in plus: contabile, financiare

2.

in raporturile comerciantului cu privatii se aplica mai intai Codul comercial, dupa care
Codul civil
- acest sistem se gaseste si acum in Franta - sistem obiectiv

In Romania - un sistem mai simplu de monitorizare, sistemul subiectiv, adica cei care sunt
comercianti atrag dreptul comercial, nu invers ca in Franta. Sunt indeplinitite anumite conditii
pentru a deveni comerciant dupa se aplica dr. comercial.
Romania - pana in 2011 sistem obiectiv NCC - sistem german, adica profesionistul
comercial este o persoana care dobandeste calitatea fie in baza legii, fie prin indeplinirea conditiilor;
NCC - nu defineste notiunea de profesionist comercial, ci doar de profesionist persoana
fizica sau juridica ce exploateaza o intreprindere cu scopul de a obtine castig.

Intreprinderea o activitate umana organizata (se spun impreuna munca, resurse intr-un
sistem de functionare, intr-o forma de organizare) care consta in producerea de bunuri,
comcercializarea lor sau prestarea de servicii.
Intreprinderea comerciala != intreprinderea necomcerciala, pentru ca are anumite drepturi si
obligatii in plus, de asemenea si reglementare speciala.
Codul civil introduce pentru comcercianti sistemul subiectiv prin inmatriculare.
Vechea reglementare societatea comerciala este aceea care isi propune sa faca acte de
comert; dar acum criteriul care conteaza nu mai este de a savarsi act de comert, ci este de a
desfasura activitati cu scop lucrativ.
Acum, intreprinderea (notiunea) mai este folosita si in alte reglementari, dar care nu folosesc
sensul comercial, ci sunt reglementari particulare care au menirea de a atrage o facilitate, o protectie
(ex. IMM, unde intreprinderea nu inseamna un comerciant, dar care atrage un sprijin al statului in
anumite conditii).
Izvoarele de reglementare a raporturilor juridice in materie comerciala
Sistemul clasic
- codul
- lege speciala
- principiile fundamentale ale dreptului
- uzantele erau izvor de reglementare (obiceiuri repetate ajung sa fie primite ca fiind o
forta obligatorie).
In momentul actual, izvoare sunt:
- Codul
- legea
- uzantele problema nu sunt materializate trebuie sa i se demonstreze judecatorului
ca exista
- princiiple fundamentale

Principiile generale ale dreptului comercial

comune cu dreptul civil
a. autonomia de vointa
b. buna-credinta
c. egalitatea juridica a partilor
suplimentare
a. principiul caracterului oneros al operatiunilor comerciale (prezumata ca e facuta
in scop lucrativ)
b. principiul securitatii creditului se refera la credibilitate intotdeauna, modul
in care relatia se desfasoara trebuie sa aiba in vedere impactul pe care il are deja
asupra celorlalti comercianti si asupra supravietuirii ambelor parti participante la
circuitul comercial suferinta unui comerciant nu trebuie sa afecteze intregul
sistem
c. principiul celeritatii operatiunilor comerciale legea trebuie aplicata in sensul in
care ajuta relatiile sa se incheie/desfasoare.

Curs 2
Pentru a intelege sfera de aplicare a dreptului comercial trebuie sa discutam despre distinctia
dintre bunuri si servicii.
Bunurile erau definite ca valori economice care satisfac nevoi sociale sau personale si care
pot face obiectul unei aproprieri.
NCC reglementeaza expresis verbis si serviciile, fara a le defini, dar avand trimiteri la ele in
anumite articole.
Serviciile erau considerate valori economice care satisfac nevoi sociale sau economice si
care pot face obiectul unei aproprieri. Cu alte cuvinte se pot constitui asupra lor drepturi reale.
Serviciile ar trebui vazute ca valori economice destinate satsifacerii unor nevoie materiale
sau spirituale si care nu au ca scop principal transferul unui bun de la un subiect la altul.
Putem defini dreptul comercial ca fiind acel ansamblu de norme, jurisprudenta si uzante care
reglementeaza circulatia bunurilor si serviciilor in relatiile dintre profesionistii comercianti sau
dintre acestia si consumatori.
Deosebirea dintre actualul cod comercial si vechiul drept comercial, acesta din urma
bazandu-se pe ideea de act de comert si anume actul de comert era acel tip de fapt juridic in sens
restrans sau act juridic impreuna cu operatiunile materiale aferente si necesare care servea pentru a
realiza intermedierea in circulatia bunurilor sau a serviciilor.

Exemplu: contractul de vanzare-cumparare

- daca cumparatorul avea intentia la momentul incheierii contractului de a instraina bunul
catre o alta persoana cu scopul de a obtine un profit, acel act de vanzare-cumparare era
considerat un act de comert.
- acel cumparator nu era considerat un consumator ci un comerciant, deoarece urmarea
transmiterea bunului si realizarea unui castig.
- dificultatile din punct de vedere practic apareau in materia probatiunii, deoarece era
dificil pe baza unui singur act sa se determine daca el avea ntentia de a revinde bunul in
vederea obtinerii unui castig.

Profesionistul era definit nu drept o persoana care se inregistreaza in aceasta calitate, ci ca o

persona care a desfasurat cu titlu de profesiune o succesiune de acte de comert, daca toate acestea
tradau intentia de obtine o parte macar din mijloacele de existenta prin aceasta.
Din momentul in care o persoana devenea comerciant, regimul juridic era mult mai complex
si mai oneros. Legiuitorul a rezolvat aceasta dilema in cazul persoanei fizice printr-o ordonanta de
urgenta in care a afirmat ca este comerciant persoana fizica cel care se inregistreaza ca atare la
Registrul Comertului.
In schimb, comerciantul persoana juridica se naste prin mijloacele administrative de
inregistrare. In prezent, ideea de intermediere in dreptul comercial nu s-a schimbat. Ceea ce s-a
schimbat este modalitatea in care il percepem din unct de vedere al momentului in care dobandeste
aceasta calitate.

Art 3 din NCC afirma ca are relevanta faptul ca un sub de drept pers fizica sau juridica sa isi
propuna sa constituie ceea ce se cheama o intreprindere comerciala.
Situatia este mult mai simpla, deoarece nu trebuie sa existe o succesiune de acte, ci trebuie
determinat numai faptul ca acea persoana si-a organizat o intreprindere comerciala.

Intreprinderea comerciala:
a.

este o forma de organizare nu are caracter aleatoriu

b.
forma de organizare cuprinde elemente necesare pentru desfasurarea unei activitati
economice
- factorii materiali (bunuri mobile, bunuri imobile)
- factorii financiari (banii, titluri de valoare)
- factorii umani (salariatii)
- organizarea acestor factori se face cu un scop scopul desfasurarii activitatii economice
(productie de bunuri, servicii, activitate extractiva, etc.)
- toata aceasta activitate economica are un obiectiv precis obtinerea de profit comercial
castig care cel putin partial este destinat reinvestitiei

Pentru a defini intreprinderea comerciala este necesara viziunea celui ce o creeaza in

momentul constituirii.
Din punct de vedere administrativ avem un sprijin suplimentar si anume aceea ca
intreprinderea unei persoane fizice sau juridice este consacrata ca si existenta in momentul in care
comerciantul se inregistreaza in Registrul Comertul.
Comerciantul este persoana fizica sau juridica ce exploateaza o intreprindere comerciala.
Art. 3 NCC nu diferentiaza intre profesionistul comercial si cel necomercial.
Profesionistul necomercial este cel care exploateaza o intreprindere civila care aceleasi
elemente de exploatare, dar nu are ca scop realizarea unei activitati economice si nici intentia de a
realiza un castig ex: asociatii sau fundatii. Poate chiar sa aiba ca scop un castig, dar acesta nu este
destinat reinvestirii.
In acest sens apare o discutie in sensul incadrarii liber-profesionistilor (ex.: notari, avocati).
In acest sens, doctrina traditionala de drept comercial considera ca acesti liber-profesionistii, care
sunt toti reglementati prin legi speciale, nu pot sa aiba drept obiectiv desfasurarea unei activitati
economice si obtinerea unui castig comercial. Catedra afirma ca aceasta abordare este depasita si nu
reflecta realittea. De exemplu, o societate de avocatura are toate elementele necesare unei
intreprinderi: desfasoara o activitate de servicii prin care desfasoara o activitate economica, iar in
ceea ce priveste castigurile, acestea sunt cel putin reinvestite partial in cadrul finantarii activitatii
cabinetului sau ale societatii de avocatura. Argumentele care se bazeaza pe diferentierea intre o
onorariu si profit nu isi au fundamentul, deoarece este o simpla diferenta terminologica, in realitate
ambele notiuni definind acelasi concept, si anume acela de contravaloare a servicilor prestate.

In sfera comercialului, fara putinta de tagada, intra si imobilele. In Vechiul Cod comercial
activitatile care implicau imobile nu erau reglementate, astfel incat se considera ca operatiile vizand
imobile sunt in sfera civilului. Astazi, aceste operatiuni pot fi incluse in sfera comercialului.

Obligatiile comerciantului

1.

obligatii de contabilitate

2.

obligatii de inregistrare

3.

obligatii de raportare catre autoritati publice

Obligatiile contabile
b.
in general acopera necesitatea si intentia legiuitorului de a controla felul in care se
desfasoara si rezultatele intreprinderii comerciale
c.
contabilitatea un sistem riguros de transpunere si inregistrare a activitatilor de
orice fel savarsite de comerciant in exploatarea intreprinderii sale
d.

exista registre contabile prin care se desfasoara aceasta obligatie

a.

registrul jurnal

b.
registrul inventar se inscriu toate bunurile care trebuie inregistrate si
valoarea bunurilor
c.

cartea mare se inregistreaza pe coloana de activ si coloana de pasiv

Obligatii de inregistrare
Aceste inregistrari au rol in principal de opozabilitate fata de terti art. 18-24 NCC. Lipsa
publicitatii nu atrage nulitatea, dar atrage inopozabilitatea fata de terti. In situatii speciale,
inregistrarea are efect constitutiv de drepturi, dar legea trebuie sa stipuleze expres aceste situatii. Se
prezuma ca fiind licit orice act incheiat cu respectarea publicitatii.
Legea 26/1990 a registrului comertului
Registrul Comertului de astazi reprezinta un registru electronic. El are un caracter de
obligativitate din doua perspective: prima este aceea a dobandirii prin inregistrare a calitatii de
profesionist comerciant, iar a doua este aceea ca anumite elemente cheie din viata comerciantului
trebuie inregistrate in registrul comertului.
Este un registru public administrat in regim privat. El a fost administrat de organizatii
profesionale si anume camerele de comert ale fiecarui, dar din punct de vedere al alocarii financiare
si al suborodnarii este astazi sub egida Ministerului Justitiei. Finantarea nu vine insa de la
Ministerul Justitiei, ci este realizata prin taxele de inregistrare.

Au aparut intiative de administrare din nou de catre Camerele de Comert, deoarece este o
sursa de venit foarte buna, deoarece orice nregostrare presupune anumite taxe. O parte din acesti
bani pot fi folositi pentru administrarea debitorilor insolvabili.
Datorita importantei economice, chiar daca este administrat privat sau de catre stat Registrul
Comertului este supus unui control judiciar. Acest control se realizeaza de catre un judecator special
delegat de la Tribunalul din judetul respectiv, majoritatea actelor supuse inregistrarii fiind verificate
exclusiv din punct de vedere al legalitatii de catre judecatorul delegat.
La inceput, ei se pronuntau si asupra unor probleme legate de oportunitatea actului, dar in
pprezent judecatorul delegat are doar atributia de a verifica legalitatea actelor.
Procedura pe care o indeplineste in baza Legii 26/1990 nu este o procedura contencioasa, ci
una gratioasa.
Cel care cere inregistrarea nu se afla intr-o disputa cu alta persoana. Faptul ca un functionar
al Registrului Comertului poate depune obiectiuni cu privire la indeplinirea formalitatilor prevazute
de lege nu are rolul unei proceduri contencioase, el emite doar o opinie avizata cu privire la
legalitatea inregistrarii actului. In anumite situatii, aceasta functie de verificare a legalitatii poate fi
exercitata de directorul Oficiului Registrului Comertului.
Din punct de vedere al comerciantilor care au oblig de a inregistra mentiuni privind
constituirea sau intervenirea unor modificari, acestia se impart persoane fizice si juridice.
Legea 26/1990 stabileste ptr fiecare tip de operatiune documentele necesare ptr inregistrarea
acelui tip de operatiune. Dupa depunerea acestor documente, un functionar verifica daca
documentele sunt cele prevazute in norme sau in lege si poate cere completarea dosarului inainte ca
acesta sa ajunga in fata judecatorului.
In anumite judete, apar situatii in care interpretarea referendului este diferita de cea a
partilor, iar acestea nu pot cere trimiterea dosarului mai departe judecatorului pentru a decide,
deoarece nu este acceptata aceasta practica.
Referendul inainteaza dosarul catre judecatorul delegat, de regula in cadrul unui termen
saptamanal. Daca judecatorul respinge cererea, singura cale de atac este un recurs, care poate fi
depus in termen de 15 zile si se judeca in termen de 3 zile de la data la care a fost depus la instanta.
Instanta de recurs este Curtea de Apel, tot printr-o camera specializata delegata pe langa Curtea de
Apel. Decizia Curtii de Apel este definitiva si irevocabila.
Au fost situatii in care s-a descoperit ulterior ca inregistrarile s-au facut pe baza unor
informatii care nu reflectau realitatea. Acest lucru poate fi demonstrat numai pe baza unei hotarari
judecatoresti.
Procedura radierii, in situatia in care exista o hotarare judecatoreasca definitiva si
irevocabila este tot o activitate necontencioasa. In situatia in care s-au produs efecte negative,
singurul remediu este solicitarea de despagubiri, dar acestea nu pot fi cerute Registrului Cpmertului,
ci partii care a solicitat inregistrarea.
Poate fi, desigur pusa problema unei intelegeri intre referend si parte, dar referendul este
acoperit de raspundere de decizia magistratului, care a confirmat legalitatea inregistrarii.
Exista si anumite sanctiuni administrative ptr nerespectarea termenelor ptr inregistrari,
putandu-se aplica amenzi incusiv persoanelor care au oblig de a depune dosarul de inregistrare intrun anumit termen. Scopul acestui termen este acela ca toti cei care trateaza cu un comerciant sa fie
informati cu privire la existenta si activitatea acestui comerciant.

Tipuri de inregistrari
a.

constituirea comerciantului

b.

situatii care apar de-a lungul existentei comerciantului:

fuziunea
divizarea
schimbare a domeniului de activitate
inregistrari cu privire la marcile si drepturilor de prop intelectule-o suprapunere cu OSIM,
dar exista si oblig inregistrarii in Registrul Comertului, iar nerespectarea ei poate atrage o
amenda, desi inregistrarea la OSIM produce efectele prevazute de lege, actele in legatura
cu garantii constituite aspra fondului de comert
pentru comerciantii persoane fizice mai exista si alte mentiuni necesare pentru activitatea
lor (ex.: obligatia inregistrarii hot de divort).
in materie de insolventa, exista obligatia ca odata cu declansarea procedurii sa fie
inregistrata gotararea jud sindic si in Registrul Comertului, desi ea este publicata si in
Buletinul Insolventei.

Inregistrarea in Registrul Comertului nu exclude dublarea publicitatii cu mentiuni in alte

registre de publicitate.

Obligatii de raportare catre autoritati publice

Obligatia de raportare financiar-fiscala, fiecare comerciant fiind obligat sa depuna un set de
situatii financiare anule, bilantul si contul de profit si pierderi. Acestea reprezinta o sinteza a
registrelor contabile care nu sunt publice, dar pentru terti documentele care sintetizeaza aceste
registre sunt bilantul si contul de rofit si pierderi.
Alte obligatii de raportare sunt mai putin generale, ele variaza in functie de industria in care
activeaza respectivul comerciant.

Exista si obligatii profesionale, precum obligatia de protectie a consumatorilor, obligatii

care se adreseaza exclusiv comerciantilor care trateaza cu consumatori.
Acest drept al protectiei consumatorului isi propunesa echilibreze deficitul inerent de
informatie pe care il are consumatorul care trateaza cu consumatorul. Aceasta necesitate a aparut
odata cu dezvoltarea tehnologica a produselor, respectiv a servicilor.
Astazi, exista servicii si produse atat de specifice, incat consumatorul mediu nu le poate
intelege la fel de bine precum cel care le furnizeaza. Consumatorul ar trebui sa aiba un grad de
cultura deosebit sau cunostinte deosebite in acel domeniu, dar in general, consumatorul, in realitate,
are si i se cere sa aiba, se prezuma ca are un grad de cunotinte un pic mai mare decat un debil
mintal. Acest drept stabileste si regulile prin care trebuie impachetata informatia, astfel incat
consumatorul sa poata lua o decizie intr-o reala cunostinta de cauza.

Fondul de comert

Este o notiune tipica dreptului continental, in special celui francez. Distinctia intre fondul de
comert si patrimoniu se realizeaza prin intermediul ideii patrimoniului de afectatiune.
Pana la NCC, era consacrata teoria personalitatii patrimoniului, adica o persoana avea un
singur patrimoniu. Originea acestei teorii se regaseste in dreptul francez.
Ideea aceasta nu este insa intotdeauna utila, uneori fiind necesar si pentru siguranta
circuitului civil ca persoana sa isi poata diviza patrimoniile in functie de interesele sale, astfel
aparand teorie patrimoniului-scop sau a patrimoniului de afectatiune.
Conform acestei teorii, drepturile si obligatiile persoanei se impart in functie de scopul
exercitarii si al asumarii acestor drepturi si obligatii. Aceasta impartire are la baza o justificare
economica si anume posibilitatea fiecarei categorii de creditori, a celor comerciali respectiv a celor
civili de a urmari bunurile fiecarei categorii de patrimoniu.
Conform NCC, o persoana isi poate constitui, in cadrul aceluiasi patrimoniu, mase
patrimoniale. Aceste mase patrimniale sunt afectate unui scop specific. De regula, aceste mase
patrimoniale se constituie prin act unilateral. Ele nu au independenta totala, ci reprezinta un grup de
drepturi si obligatii separat, autonom, in cadrul aceluiasi patrimoniu.
Cei care sunt creditori in legatura cu masa patrimoniala au prioritate asupra bunurilor in sens
larg din aceste mase. In cazul in care ei nu se pot indestula din aceste bunuri, ei au dreptul sa se
indrepte asupra tuturor bunurilor, in cadrul gajului general al creditorilor chirografari.
De asemenea, pot fi operate transferuri intre diferite mase patrimoniale, dar fara a prejudicia
creditorii, iar solutia in cazul prejudicierii ar fi o actiune pauliana, problema fiind ca aceasta actiune
presupune un contract si nu un act unilateral. O alta posibilitate ar fi introducerea unei actiuni in
raspundere civila delictuala.
Art. 33 NCC particularizeaza masa patrimoniala in cazul profesionistilor, aceasta fiind un
patrimoniu profesional individual. Pentru constituirea acestuia, trebuie respectate conditiile
prevazute de lege in cadrul reglementarii respectivei profesii. Atunci cand se lichideaza aceste
mase, lichidarea trebuie sa tina cont de drepturile castigate de creditori asupra acestor mase.
Exista anumite particularitati cu privire la bunurile care intra in masa patrimoniala
respectiva. Aceste particularitati sunt ilustrate cel mai bine de conceptul de fond de comert. Acest
concept a aparut mai tarziu, in legislatia privind Registrul Comertului, referitor la diverse
operatiuni, dar fara a fi definit. El reprezinta miezul economic al laturii active a masei de
afectatiune. El nu este o masa patrimoniala, el este creat prin vointa comerciantului insa nu are
acelasi statut juridic ca un patrimoniu. De aceea, a fost mult timp discutata natura juridica a
fondului de comert. Astazi se accepta ca el este o universalitate de fapt care are caracter de bun
mobil incorporat. Aceasta calificare nu se schimba in situatia in care acesta are, in componenta sa si
bunuri imobile.
Art. 541 NCC defineste universalitatea de fapt ca fiind un ansamblu de bunuri care apartine
aceleiasi persoane si care sunt unite prin aceea ca au o destinatie comuna, fie prin lege, fie prin
vointa titularului.
Elementele care intra in continutul fondului de comert sunt elemente incorporale si elemente
corporale.
Cele care ii dau caracterul distinct sunt elementele incorporale, iar acestea sunt:

b.
firma (este un element indisolubil al fondului de comert - el nu poate fi instrainat, iar
instrainatorul sa pastreze denumirea firmei; in cazul persoanei fizice singura posibilitate in
cazul instrainarii fondului de comert este renuntarea la respectiva activitate comerciala )
c.
denumirea comerciantului (in cazul persoanei fizice numele sau; in cazul persoanei
juridice denumirea unei persoane juridice trebuie sa fie diferita de orice denumire a unei
alte persoane juridice la nivel national)
d.
clientela adica vaoarea economica determinata de obisnuinta diferitelor persoane
de a-si achizitiona produse sau servici de la respectivul comerciant; clientela se imparte in
clientela actuala si clientela potentiala; clientela nu poate fi apropriata ca bun, dar un
comerciant are un drept de creanta, un drept de a te bucura de clientela cat timp folosesti
acte comerciale normale de a o atrage. Corelativ, ceilalti cpmercianti au acelasi drept
asupra acelorasi persoane, iar in momentul in care unul dintre comercianti foloseste
mijloace ilegale de atragere il poti actiona in jud, n baza dreptului tau de a te bucura, in
conditii normale de acea clientela. O particularitate a clientelei este determinata de vadul
comercial. Vadul comercial este obisnuinta clientilor de a cumpara, legata de localizarea
comerciantului ex: strazile cu comercianti specializati.
e.
emblema, spre deosebire de primele doua elemente ale fondului de comert, poate fi
instrainata separat de acesta. Odata ce este inregistraia in Registrul Comertului, ea nu mai
poate fi folosita de altcineva, este opozabila si tertilor. Izvorul de reglementare al
emblemei este tot legea 26/1990.
f. creantele si datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comert, dar fac parte din
sfera mai larga a patrimoniului.

Fondul comercial este diferit de fondul de comert.

Curs 3
Elementele corporale ale fondului de comert
Ele sunt elemente de activ. Dpdv corporal, material avem pe de o parte bunurile mobile
folosite de comerciant, cel ce administreaza intreprinderea comerciala in activitatea respectiva.
In aceasta categorie intra bunuri care sunt detinute de comerciant cu titlu de proprietate. Este
discutabil daca intra si bunurile pe care acesta le foloseste cu alte titluri decat cele de proprietate,
cum ar fi bunuri preluate in inchiriere sau in leasing.
Exist o regula care spune ca in fondul de comert ar trebui sa includem toate bunurile care
sunt folosite de comerciant cu orice titlu in activitatea sa, chiar daca in legatura cu aceste bunuri ii
incumba si o obligatie comerciantului: restituirea bunurilor proprietarului de drept.
Aici ar trebui sa intre bunurile sub titlu rezolutoriu; atata timp cat are dr de a dispune de ele
ar trebui sa intre in fondul de comert.
Si alte bunuri care intra in activitatea sa intra in sfera interprinderii, dar nu a fondului de
comert.
Pe langa bunurile mobile, corporale care sunt utilizate pentru a exploata interpreinderea,
intra si marfurile nevandute. Ele sunt ca niste fructe ale intreprinderii, aceste marfuri. Atata timp cat
nu au fost transferate cu orice titlu, ele fac parte din activitatea intreprinderii. Acestea sunt bunurile
mobile.
Pe langa acestea, intra si imobilele. Astazi nu mai avem problmea cu includerea imobilelor
in commercial. Orice imobil care se afla in proprietatea comerciantului si este folosit de acesta in
exploatarea intreprinderii comerciale, este exploatarea fondului de comert.

Banii
Se considera ca, desi sunt esentiali pentru exploatarea intreprinderii, indiferent de forma pe
care o imbraca banii, nu intra in fondul de comert. Sunt un liant necesar al exploatarii intreprinderii.
Cu privire la natura titlului - din aceste motive, banii nu trebuie considerati un activ de
natura dreptului de proprietate, sau care se bazeaza pe dreptul de proprietate.
Intra in fondul de comert: firma, clientela, vadul comercial ca si aplicatie particulara a
clientelei, bunuri imobile, emblema, mobile, drepturile de proprietate intelectuala.
Chiar daca exista un drept individual al comerciantului asupra fiecarui element component,
per ansamblu are si un element de sinteza, care se contopeste peste fondul de comert. Acest drept
este un drept de proprietate asupra unui bun incorporal, perceput ca un bun mobil. Ceea ce defineste
existenta lui sunt drepturi si elemente ce au natura mobiliara, nu imobiliara. Chiar daca anumite
fodnuri de comert sunt dominate de bunuri imobile, nu ele sunt esenta.
Fiind un astfel de bun, asupra lui se exercita dreptul de proprietate specific unui bun
incorporal: instrainare, locatiune, uzucapiune.
Ceea ce este specific atunci cand se instraineaza fondul de comert este ca cel care
dobandeste fondul de comert, dobandeste o creanta impotriva fostului titular, al vanzatorului,
instrainatorului. Instrainatorul are o obligatie de a nu concura cu cumparatorul fondului sau de
comert.
El are o obligatie de neconcurenta. O indicatie cu privire la durata, in reglementarile
secundare ale drepturilor antimonopol, unde se considera rezonabile clauze de neconcurenta din
partea vanzatorului unei afaceri care nu depaseste 2 ani si exceptional 3 ani.
Ratiunea existentei acestei sarcini in spinarea vanzatorului este data de cunoasterea intima
pe care o are asupra clientelei si fondului de comert, furnizorii etc, obligatii sau cunostinte pe care
cumparatorul nu le are in mod natural.
Este echitabil si conform unor practici cinstite ca tu, care ai vandut, sa nu folosesti aceste
cunostinte intime din prima zi pentru a-l concura pe cel care a cumparat fondul de comert. Altfel, ii
furi clientela cumparatorului. Trebuie sa dai sansa cumparatorului sa pastreze clientele, odata
cumparat fondul de comert.
Daca un comerciant are un singur fond de comert sau mai multe
Daca desfasoara o activitate de productie de sticlarie de lux si pantofarie de lux, daca exista
legatura intre ele. Astazi nu se mai justifica teoria unicitatii fondului de comert.
Daca comerciantul presteaza activitati care sunt fundamental diferite, atunci pentru fiecare
activitate trebuie sa fie un fond de comert distinct.
Exista si anumite exceptii, insa ce prevaleaza este intentia comerciantului respectiv, daca el
a dorit sa existe o legatura intre activitati.
Daca el a vrut sa faca doua activitati diferite sub aceeasi firma si mai folosesc resurse
comune, atunci nu este clara intentia comerciantului de a separa in doua fonduri de comert
activitatea sa.
Aceasta activitate este foarte vizibila in materia societatilor comerciale, care au obiecte
diferite de activitate, dar care folosesc partial aceleasi resurse si au aceeasi firma.
Este greu de sustinut ca s-au creat doua fonduri de comert separate. Problema este renascuta
astazi sau poate sa renasca la dezbatere, deoarece NCC stipuleaza ideea de mase patrimoniale
distincte.
Acelasi titular de patrimoniu are alocari diferite de bunuri in mase diferite => de ce nu ar
recunoaste si fonduri de comert distincte?
Desi notiunea de patrimoniu e distincta de fond de comert, totusi, dpdv al vointei clare din
partea titularului de a avea mai multe fonduri de comert.

Categoriile de comercianti
Avem doua mari categorii: persoane juridice si fizice comercianti.
Ceea ce le uneste este ca, indiferent de forma juridica a comerciantului, acesta exploateaza o
intreprindere comerciala. O unitate de factori de productie, financiar si factori umani, care
desfasoara o activitate de productie, comert propriu-zis cu scopul de a obtine profit.
Dpdv al modului in care interactioneaza cu tertii de orice fel, inclusiv salariatii, exista
distinctii intre subiect persoana juridica si persoana fizica.
Pana la urma, chiar daca intreprinderea este formata prin adaugarea celor trei categorii de
factori, ea nu functioneaza decat ca o unitate mentala de conducere, adica intreprinzatorul o pune in
miscare.
Daca in modul in care intreprinzatorul actioneaza cu ceilalti comercianti e influentat de
calitatea sa
Persoane juridice comercianti
Trebuie sa vedem daca PJ care pot fi caracterizate ca si comercianti, care pot exploata o
intreprindere comerciala, sunt stabilite de lege, sau legea creaza un cadru in care pot fi create o
varietate de astfel de persoane.
Codul civil a extins sfera de reglementare in cazul infiintarii si functionarii persoanei
juridice. Din acest punct de vedere, el s-a inspirat din materia societatilor comerciale.
Ceea ce este de retinut este ca, indiferent daca e vorba de un profesionist sau neprofesionist,
elementele definitorii sunt aceleasi.
Trebuie sa existe o organizare proprie, trebuie sa existe un obiect propriu si un scop
propriu.
Ceea ce a facut Codul civil, a fost sa flexibilizeze activitatea si sa clarifice cu privire la
infiintarea persoanei juridice.
Conditiile infiintarii persoanei juridice
Art 194 NCC
- infiintare prin act al autoritatii statului, indiferent de forma pe care o are
- infiintare prin act de vointa privata
- alte modalitati prevazute de lege (legi speciale)
Intrebarea e ca, in raport de aceste trei tipuri de modalitati de infiintare ale persoanei
juridice, daca personalitatea juridica e limitata numai la un tip de infiintare sau poate sa se nasca in
oricare dintre moduri.
Cel mai popular este prin cea pur privata, prin acordul partilor. Avand in vedere
particularitatea comerciantului PJ de a exploata o intreprindere comerciala, in Codul civil nu avem
suficiente prevederi care sa ne duca la concluzia ca, pe baza acordului persoanelor private, se poate
infiinta orice fel de persoana juridica comerciala.

Societatea comerciala
Se poate crea o societate comerciala pur privata, pe baza contractului de societate. Insa, daca
vrei ca acea persoana sa fie comerciant, atunci nu te mai uiti la Codul civil, ci la legea speciala.
Este singura lege care, practice, stabileste caracterul practic de comercialitate al persoanei
juridice nascute pe baza vointelor private.

Un alt element care stabileste cu privire la statul de comerciant e Legea Registrului

Comertului. La Registrul Comertului se inregistreaza in mod unitar toti comerciantii, pentru a se
asigura intr-un singur loc opozabilitatea.
In Legea RC sunt enumerate categoriile de comercianti. Azi, in art 1. alin (2) avem numai
un numar limitat de persoane fizice sau juridice denumite comercianti.
Acestea sunt societatile comerciale, grupurile europene de interes economic, cu caracter
comercial si organizatiile cooperatiste + regii autonome. Astea sunt toate categoriile de PJ cu
caracter de comerciant.
Pur privat se infiinteaza societatile comerciale. Nu e neaparat corect ca se pot infiinta
societati comerciale care sunt cu capital de stat.
Pur private sunt si organizatiile cooperatiste.
Pot daca au personalitate juridica si grupurile de interese comune europene, sau de
interes local pe baza de interes specific.
Nu mai exista alte categorii, care sa fie invatati pe baza unor legi speciale in Romania.

Specificul obiectului de activitate

Reflecta scopul. Dreptul nostru e dominat in materie de PJ de principiul specialitatii
capacitatii de folosinta. PJ poate desfasura numai actele si faptele care au fost avute in vedere la
momentul infiintarii ei, sau ulterior, prin modificarea scopului ei.
Efect al acestui principiu e ca actele desfasurate cu incalcarea principiului specialitatii
capacitatii de folosinta sunt lovite de nulitate => dpdv practice, daca o persoana juridica are in fata
o urgenta care necesita savarsirea unui act care nu e acoperit de scopul ei initial, trebuie sa modifice
si apoi sa actioneze.
Avem un dezavantaj practic. Societatea comerciala nu are suficienta flexibilitate ca sa se
adapteze la fluctuatiile din mediul inconjurator. Insa, ceea ce e interesant, e ca prin art 206 se
utilizeaza o versiune extinsa a notiunii de specialitate a capacitatii persoanei juridice.
PJ poate avea orice drepturi si obligatii civile, afara de cele care, prin natura lor, pot apartine
numai persoanei fizice: dreptul de a lasa o succesiune, de a te casatori.
In baza legii, un comerciant, chiar daca la un anumit moment al activitatii sale nu are in
obiectul ei de activitate un anumit act, in baza art 206 ea poate face actul asta fara a fi lovit de
nulitate.
Intrebarea e: In cazul asta, ce rost are atunci principiul specialitatii capacitatii de folosinta,
daca el este legat de obiectul de activitate stabilit de fondatori, daca tu ca persoana juridica poti face
orice atat cat nu e ceva legat de persoana fizica?
Legiuitorul a vrut sa spuna ca, pentru anumite tipuri de operatiuni ad-hoc utile PJ la un
anumit moment, acestea sa poata sa fie savarsite de acea PJ chiar daca ea nu are in obiectul de
activitate acea operatiune.
Daca aceste operatiuni devin o practica, dobandesc constanta, iar pentru a fi savarsite cu un
asemenea grad de continuitate trebuie sa modifici obiectul de activitate.
In materie comerciala, simpla infiintare a societatii nu e neaparat suficienta pentru derularea
acitvitatii prin obiectul de activitate. Sunt multe activitati economice care, datorita interventiei
interesului public si existentei monopolurilor administrative, necesita un control specializat. La
societatile comerciale, acest lucru s-a simplificat foarte mult, pentru ca pentru activitatile de baza
autorizatiile se obtin automat prin declaratie pe proprie raspundere
Intodeauna trebuie sa verificam daca pentru anumite activitati nu este nevoie si de o
autorizatie speciala pentru a incepe desfasurarea respectivei activitati.

O categorie speciala de comercianti persoana juridica care se creeaza prin act de pronuntare
a autoritatii administrative este regia autonoma.
Context istoric
E preluat de la francezi. Drept pedeapsa pentru colaborarea cu nemtii a domnului Renault,
ea a devenit societate comerciala.
Are doua particularitati:
1. E controlata de stat in mod absolute.
2. Ea desfasoara o activitate economica de interes public. In conditiile de astazi, cand sfera de
interes public in materie economica se extinde, este greu de tras linia intre interes public, economic
si administrativ.
Tipic interes public: productie armament, exploatare resurse, infrastructura. Pentru aceste
tipuri de operatiuni, statul a vrut sa functioneze ca si cum ar fi niste actori privati, dar in acelasi
timp sa aiba in vedere si interesul public principal.
In Romania, regia autonoma a aparut pe fundalul existentei dominante a puterii de stat.
Statul a creat doua entitati mari, legate de proprietatea economica.
1. Societati comerciale cu capital integral de stat (pentru interese strategice)
2. Regii autonome (necesare desfasurarii intereselor strategice)
In Romania, au intrat in domeniul regiilor autonome si domenii care nu erau considerate de
interes strategic. Societatea comerciala avea ca scop privatizarea. Ele voiau sa iasa din patrimoniul
statului, insa, regia autonoma trebuia sa ramana in proprietatea statului.
Legea care a dus la crearea acestor entitati este Legea 15/1990, partea privind regiile
autonome fiind si astazi in vigoare.
Art 2 exemplifica si nu limiteaza domeniile in care se pot infiinta asemenea regii: ramurile
strategice ale economiei precum si unele domenii apartinand unor alte ramuri.
Unele regii autonome aparute initial au fost convertite in societati comerciale. La inceput,
Petrom a fost regie autonoma.
Modalitatea de infiintare e actul administrativ, statul controleaza functionarea acesteia.
Activele cheie pe care le folosesc aceste intreprinderi sunt tot proprietatea statului.
Regiile au un drept de exploatare si uneori au un drept de folosinta.
Alta particularitate este ca aceste activitati pot fi subventionate. Statul le poate sprijini
financiar in situatii nefericite pentru acele regii. Dar aceasta prevedere trebuie luata sub beneficiu de
inventar, pentru ca regia autonoma este o intreprindere comerciala si nu o autoritate administrativa
si exista un sistem european care limiteaza entuziasmul de a folosi resurse publice in favorizarea
unor intreprinderi comerciale.
Ajutorul de stat: daca tu, stat, vrei sa ii dai un ajutor regiei autonome, trebuie sa faci o serie
de teste. Daca nu indeplinesti acele criteria, nu ai voie.
Actul de infiintare stabileste organele, modul in care functioneaza, competente, limitari etc.
O societate sau o persoana juridica care exploateaza o intreprindere, dar cel putin la
momentul adaptarii legii a avut character commercial, a fost societatea agricola Legea nr
36/1991.
In 1991, statul a incercat sa stimuleze eficienta utilizarii de terenuri agricole. Se dorea ca
proprietatile agricole sa se asocieze.
Se prevedea ca proprietarii de terenuri se pot asocia in orice forme, inclusiv in societate
agricola. Societatea agricola e cam la fel ca societatea comerciala, insa in art 5 se specifica ca
societatea agricola nu e comerciala, si la momentul respectiv era supusa un tip diferit de impozitare.

Cei care devin asociati in societatea agricola si contribuie la aport, bunul daca aduc terenuri
agricole, acestea nu pot fi aduse decat cu titlul de folosinta.
Intrebare: Daca aceste societati mai sunt necomercianti sau se poate considera ca au intrat
in sfera profesionistilor comercianti.
Daca ne uitam la organizare, modalitatea de functionare si ca scopul lor pana la urma este
obtinerea de profit commercial, nu ar trebui sa avem probleme in acest sens. Insa prevederea din art
5 nu poate fi ignorata. In ciuda evidentei economice, ele raman necomerciale. Ele nu se
inregistreaza la Registrul Comertului, ci intr-un registru special.
O alta categorie de PJ care ar putea avea ocazional caracter comercial sunt organizatiile si
fundatiile (OUG 26/2000). Eminamente, scopul lor e nepatrimonial. Insa, realitatea arata ca ele pot
desfasura si activitati economice, producatoare de profit, care este reinvestit.
Art 46 alin (1) lit e, art 47 fac referire la aceasta posibiltate.
In aceasta situatie, devine fundatia sau organizatia comerciant?
Atata timp cat activitatea economica respectiva nu domina activitatea de ansamblu a
persoanei juridice respective, nu exista un argument sa spunem ca, caracterul non-profit s-a
convertit in caracter comercial.
Singurul caracter in care se intampla asta e cand devine dependenta de activitati economice
(numai asta face).
In baza legii de functionare, profitul trebuie total reinvestit la aceste fundatii si organizatii.
Fondatorii organizatiei/fundatiei nu primesc nimic, totul se reinvesteste.
Societatea comerciala nu se mai justifica legal sa fie categorisita drept o societate non-profit.
1. Cineva trebuie sa constate nulitatea persoanei respective, ceea e e greu, pentru ca trebuie
sa demonstrezi ca de la inceput au avut intentia de a desfasura sub aceasta umbrela, favorabila
fiscal, activitati economice.
2. Poti sa ataci actele efectuate cu scopul de a obtine profit, acte incheiate cu scopul de a
obtine profit.
3. Prin acte administrative nu prea merge.
Functionare
Presupune elementul fundamental - organizare proprie. Art 212-220 cuprind reguli copiate
din legislatia societatilor comerciale.
Sunt cateva lucruri fundamentale legate de functionare ce trebuie avute in vedere.
Functionarea inseamna existenta unor organe de conducere care trebuie sa existe.
Aceste organe de conducere pot avea fiecare functii sau sa-si imparta intre ele doua functii:
1. Functia de administrare/functia de gerare = toate operatiunile si deciziile legate de
administrarea intreprinderii comerciale ale acelei persoane juridice; strategie de afaceri; decizii
legate de investitii; de analiza, politica comerciala.
Nu e suficienta numai aceasta putere de gerare.
2. Functia de reprezentare legala = aceasta este, in general, in sarcina unui singur organ de
conducere si, in cazuri exceptionale, si celelalte organe pot avea acest rol.
Un alt aspect important este ca, in general, in exercitarea functiilor, persoanele care le
transpun, membrii organelor de conducere, nu raspund juridic in primul rand fata de terti. E, insa,
mai des intalnita situatia in care raspund intern.
In general nu raspund fata de terti. Actul ramane valabil incheiat, obliga societatea
respectiva, dar e clar ca e o incalcare de competenta, iar cei care au incalcat vor raspunde doar
fata de societate, nu fata de terti.

Exista situatii exceptionale cand aceste organe pot raspunde pentru organele incheiate
aparent in numele persoanei juridice, pot raspunde si fata de terti. Aici exista reglementari speciale,
un exemplu fiind reglementarile fiscale.
In alte situatii pe dreptul comun, e mai greu de crezut ca aceste lucruri pot sa apara.
Pot, insa, sa mai apara situatii in care raspunde numai organul de conducere, fiind cazul
exceptional cand acesta si-a depasit competentele, iar tertul nu putea sa ignore sau stia ca s-a produs
depasirea de competenta. Tertul nu poate fi prezumat de buna credinta => atragi raspunderea
membrilor organelor de conducere.
In legatura cu incetarea persoanei juridice, aici art 245, 248 sunt relevante. Incetarea este
simetrica operatiunii de infiintare, fie se face pe baza actului administrativ al organului care a
infiintat, sau prin acordul de vointa a celor care au infiintat-o.
Procedura de lichidare presupune sa acoperi datoriile prin activul ei, si daca mai ramane
ceva dupa ce i-ai acoperit pe creditori, atunci sa distribui intre asociati.
Daca creditorii raman descoperiti in urma actului de dizolvare, se trece la procedura
insolventei, inclusiv la regiile autonome.

Persoana fizica
Impactul practic al persoanelor fizice comerciante este foarte mic. Astazi, in conditiile in
care poti infiinta o societate comerciala cu un singur asociat care, practic, separa raspunderea
patrimoniala pentru activitatile comerciale fata de patrimoniul personal.
=> Creditorii nu se pot indrepta impotriva fondatorului.
La persoana fizica, daca vrea sa devina comerciant, atunci creditorii merg cu prioritate
asupra patrimoniului comercial, dar daca nu se indestuleaza, pot merge si pe patrimoniul
necomercial.
Comerciantul dobandeste aceasta calitate prin inregistrare la Registrul Comertului. Daca el
savarseste operatiuni care sunt considerate de natura comerciala, fara a avea aceasta autorizatie,
atunci el savarseste si o contraventie si se poate atrage si raspunderea civila.
In legatura cu faptele savarsite de o persoana care nu are calitate, temeiul legislativ al
sanctionarii este o lege din 1990.
Autorizatie in sens restrans: autorizatie specifica obiectului de activitate.
Autorizatie in sens larg: consideram ca inseamna inclusiv inregistrare.
Ideea e teoretica, pentru ca dpdv tehnico-juridic, nu poti desfasura activate de comert fara
autorizatie de la Primarie. Practic, se ocupa Registrul Comertului de formalitati.
Orice persoana fizica trebuie autorizata daca face orice de orice fel ce poate fi activitate de
intermediere in sens commercial.
Curs 4
Comerciantul persoana fizica
Comerciantul persoana fizica exploateaza o intreprindere comerciala. Dilema exista in
momentul in care exista o intreprindere necomerciala. In momentul in care scopul unei organizatii
este acela de a obtine castig, trebuie observat modul in care sunt folosite castigurile.
In situatia in care sunt reinvestite, macar partial acele castiguri pentru a genera alte castiguri
reprezinta un indiciu ce releva comercialitatea intreprinderii. In situatia contrara, poate fi o

intreprindere cu scop lucrativ, dar fara sa fie si o intreprindere comerciala. Al doilea criteriu este cel
formal, si anume inregsitrarea in Registrul Comertului.
In legatura cu formalitatile de publicitate si inregistrare, inainte chiar de intrarea in vigoare a
NCC a fost adoptata o lege care reglementeaza conditiile de inregistrare ale persoanei fizice ce
desfasoara activitati economice, Ordonanta 44/2008. La acel mmoment s-a introdus practic
principiul subiectivismului in materie comerciala. Aceasta reglementare este actualmente
armonizata cu NCC. Aceasta reglementare a fost prima care introduce teoria patrimoniului sau
masele de afectatiune patrimoniala. In art. 2 lit. g patrimoniul de afectatiunea reprezinta totalitatea
drepturilor si obligatiilor persoanei fizice autorizate afectate scopului unei activitati ecnomice si
constituite ca o fractiune distincta a patrimoniului persoanei fizice.
O alta definitie pe care legea o foloseste este aceea de activitate economica, deoarece
dobandesti calitate de comerciant daca dovedesti ca realizezi o activitate economica. Comerciantul
persoana fizica trebuie sa aiba o intreprindere orientata spre obtinerea profitului, iar aceasta
activitate este parte a circuitului economic general. Litera b face referire la codul CAEN, care
reprezinta o sistematizare a tuturor activitatilor legate de circulatia bunurilor si prestarea servicilor.
Elementele cumulative care trebuie indeplinite de catre o persoana care intentioneaza sa
dobandeasca autorizatia:
1. Capacitate de exercitiu deplina a persoanei fizice;
2. Aceasta persoana sa aiba un sediu profesional - conform art. 9 inseamna cel putin drept de
folosinta asupra imobilului in care se desfasoara activitatea de conducere a intreprinderii; acest
sediu profesional da jurisdictia teritoriala a persoanei juridice ex: in caz de insolventa tribunalul
din jurisdictia respectiva va fi competent;
3. Persoana respectiva sa nu fi savarsit fapte care o fac nedemna de a obtine calitatea de
comerciant: fapte de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal: fapte de natura fiscala,
vamala sau financiara;
4. Declara, pe propria raspundere, ca indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia
din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectia muncii, mediu pentru activitatea respectiva;
actualmente, pentru anumite tipuri de activitati comune, sistemul de control prealabil ce
presuneaobtinerea de avize a fost inlocuit cu un sistem post factum, prin care cel care se
inregistreaza declara ca respecta conditiile si daca se descopera ca nu le-a indeplinit sau le-a
incalcat ulterior va fi sanctionat contraventional;
5. Legiuitorul nu prevede explicit conditia ca persoana fizica sa exploateze o intreprindere
comerciala, dar aceasta conditie este prevazuta implicit. Persoana trebuie sa mearga la Primarie
si sa ceara o autorizatie de functionare, iar Primaria verifica ce doresti sa faci si pentru ce
anume ai nevoie de acea autorizatie; conditia este astfel indeplinitrin verificarea pe care o face
Primaria;
Dupa intrunirea acestor elemente, nu exista un control judiciar la fel ca in cazul persoanei
juridice. Competenta este a direcotrului Registrului Comertului, daca dosarul este complet el
dispune inregistrarea in Registrul Cmertului. Daca el refuza inregistrarea, exista o cale de atac in
contenciosul administrativ. In anii 90, Registrul Comertului se considera indreptatit sa verifice mai
mult decat stricta legalitate, sa verifice elemente de oportunitate ale desfasurarii activitatii. Ulterior,
instantele s-au pronuntat in sensul ca Registrul Comertului nu se poate pronunta asupra oportunitatii
cererilor de inregistrare.
Tot in ideea de a simplifica inregistrarea, inregistrarea la organul fiscal o face Registrul
Comertului. El te inregistreaza si iti pbtine si un numar de inregistrare fiscala. Acest numar isi
permite sa desfasori activitate, sa fii platitor sau nu de TVA etc. In practica poarta denumirea de
,,obtinerea Vectorului Fiscal";
Functionarea persoanei fizice comerciant

Singura reglementare in acest sens este cea comuna, respectiv NCC, dar in functie de
particularitatile comerciantilor p.f., se pot aplica si legi speciale. Nu mai exista o lege speciala in
materia comerciantilor persoane fizice. Exista o forma speciala de intreprindere, si anume
intreprinderea familiala. Aceasta este exploatata de mai multe persoane fizice, care au in comun
apartenenta la structura familiala. Pe lanaga aceasta, exista si intreprinderea individuala. Diferentele
ntre cele doua sunt de nuanta, in ceea ce priveste inregistrarea. Intreprinderea reprezinta o
colectivitate de persoane fizice ce au calitatea de comerciant, dar este o colectivitate fara persoane
fizice. Membrii colectivitatii trebuie sa aiba legaturi familiale. Ei nu trebuie neaparat sa aiba un
grad de rudenie familial, ci sa existe pegsturi de natura familiala.
Contractul de societate civila
Reprezinta dreptul comun pe latura contractuala al societatii comerciala. Societatea
comerciala are doua laturi care se intrepatrund si nu pot fi disociate: latura institutionala si latura
contractuala.
Ideea de societate civila a aparut in epoca romana si a corespuns necesitatii civile: doua sau
mai multe persoane doresc sa coopereze pentru a-si imparti riscurile unei anumite activitati. In
Epoca Medievala, contractul de societate a dobandit o valenta noua, pentru ca a inceput sa fie
folosit economic pe scara larga. Initial, a fost folosit de catre comerciantii persoane fizice care
desfasurau comert pe teritorii indepartate de teritorul unde isi aveau sediul.
Negustorii au preferat sa isi imparta riscurile in cadrul operatiunilor comerciale desfasurate
in cadrul comertului maritim, mai ales din cauza costurilor mari pe care le presupuneau aceate
operatiuni si riscurile evidente pe care le declansau. Asocierea a dobandit o importanta si mai mare
in momentul in care pe langa acesti comercianti, modelul societatii civile a fost preluat si la nivelul
nobilimii, dar ulterior aplicarii de catre comercianti a acestui model. Atunci s-a produs distincta
intre societatea in participatiune si societatea civila de drept comun.
In cadrul societatii in participatiune, exista si alti asociati, oculti, care nu sunt cunoscuti de
catre terti. Ulterior, a luat nastere societate persoana juridica. In cazul ei, s-a introdus si teza unei
limitari a raspunderii, in sensul diferentierii intre persoana juridica si persoanele fizice care o detin.
S-a afirmat astfel ideea ca cei care crediteaza societatea ur aresc mai intati bunurile ei si mai oi
bunurile asociatilor.
Contractul de societate simpla a preluat o serie de elemente din Legea 31/1990. Codul Civil
a urmarit sa stabileasca dreptul comun pentru orice tip de societate. Codul consacra ideea ca, desi se
ocupa de reglementarea contractului, reprezinta elementul comun pentru orice societate. Dincolo de
aceasta bordare extensiva a societatii, in realitate, numai societatea comerciala este astazi
regleementata ca o persoana juridica ce se naste pe baza contractului de societate. Articolul 1188
NCC stabileste formele societare numai in forma de societati comerciale persoane juridice.
Un contract de societate reprezinta o manifestare de vointa intre doua sau mai multe
persoane prin care acestea se obliga sa contribuie cu anumite bunuri la societate pentru a constitui
un fond al societatii si totodata sa foloseasca acest fond pentru a desfasura impreuna o activitate cu
scopul de a obtine un folos patrimonial, urmand sa isi imparta riscurile si castigurile in urma
activitatii conform intelegerii dintre ele. Fiecare participant trebuie sa contribuie cu ceva la societate
si sa aiba un scop comun. Acest scop este un scop patrimonial, ceea ce presupune obtinerea unui
rezultat material. Daca se doreste obtinerea unui rezultat nematerial, este tot un scop patrimonial,
doar ca aceste valori nu vor fi consumate de asociati, ele vor fi pentru beneficiul celor deserviti de
societate. Contractul de societate sta la baza si unor asocieri fara scop patrimonial (ex: asociatii sau
fundatii).
Un al doilea element este ca partile inteleg sa puna ceva in comun pentru a obtine un rezultat
patrimonial impartindu-si riscurile si castigurile. Clauza leonina: cineva nu poate sa isi insuseasca
toate castigurile sau sa isi asume toate pierderile. Fondul pe care il creeaza asociatii initial se
numeste capital social - contravaloarea economica a aporturilor aduse. Aceasta totalitate, la
momentul constituirii este egal cu patrimoniul. De principiu, este o notiune diferita de patrimoniu,

reprezinta doar valoarea aportirilor. Patrimoniul reprezinta totalitatea activului, dar si a pasivului.
Societatea are o creanta fata de asociati, deoarece la momeul lichidarii, ea va da inapoi ceea ce
ramane din capitalul social dupa stingerea celorlalte creante. Capitalul social are o functie contabila,
este o abstractizare si reprezinta o datorie a societatii catre asociati.
Ca element esential al sau, contractul de societate este incheiat intre mai multe parti, fiind un
contract multilateral, dar este si in contract incheiat intuitu personae. Asociatii contribuie la crearea
societatii, dorind sa imparta riscurile anume cu ceilalti asociati. Un alt element esential este aportul.
Nu poate exista un contract de societate fara aport, fiecare asociat trebuie practic sa aduca un aport.
Un alt element este scopul lucrativ. Acest scop trebuie privit ca fiind un scop comun tuturor.
Sociologia societatii comerciale ne spune ca nimeni nu intra intr-o societate animat numai de scopul
comun. Se intra in contract cu obiective divergente, iar in procesul de discutare al contractului se
deceleaza un compromis, un scop comun atins prin suma scopurilor individuale. Scopul comun este
demonstrabil prin obiectul de activitate. Devine relevant acest element individual al vointei in
momentul in care apar de luat decizii in cadrul societatii, de exemplu situatia in care doi asociati au
o vointa comuna cpntrara celorlalti asociati. Este posibil ca aceste interese sa nu fie conforme in
realitate scopurilor societatii si sa tradeze un scop personal.
Cotele in care se impart beneficiile si pierderile sunt rezultatul vointei asociatilor. Daca
acestia nu prevad nimic se aplica sistemul proportionalitatii, conform caruia fiecare suporta
pierderile si obtine beneficiile in proportie egala cu aportul sau la capitalul social.
O dilema doctrinara este reprezentata de natura acestui contract, cu executare dintr-o data
sau cu executare succesiva. In favoarea celei de-a doua variante, este reiterat argumentul conform
caruia fiecare asociat isi asuma drepturi si obligatii succesive pana la momentul disparitiei
societatii. Cei care afirma ca este cu executare uno ictu, afirma ca acest contract naste obligtii la
momentul constituirii. Ulterior, contractul nu functioneaza in baza unor obligatii nascute prin
contract. Este vorba despre functionarea unei colectivitati, care are obligatii ce decurg din natura ei
de colectivitate. Pana la urma, indiferent de argumentele agreate, asociatii iau o decizie tot pe baza
contractului, tot pe baza obligatiilor prevazute in contract sua in lege. Elementul contractual
functioneaza deci si pe parcursul spcietatii.
NCC prevede forma scrisa ad probationem.
Aporturi
Fiecare dintre asociati trebuie sa constituie un aport. Aporturile se impart in patru categorii:
aporturile in numerar, aporturile in bunuri propriu-zise, aporturi in creante, aporturi in munca.
Codul civil simplifica aceasta clasificare si afirma ca exista aporturi banesti si in bunuri si
ca, in plus, un asociat poate sa contribuie prin munca, insa daca contribuie numai prin cunostinte etc
acest aport nu este parte a capitalului social. In schimb, el are dreptul sa primeasca o parte din
beneficii si va putea sau va trebui sa suporte si pierderi corespunzatoare aportului sau in munca.
Evident, desi nu este titular de capital social, va avea dreptul sa participe la luarea deciziilor.
La aporturile banesti lucrurile st relativ simple. In cazul in care se aduce moneda straina ca
aport, el trebuie evaluat in lei pentru a putea fi evaluat in raport cu celelalte aporturi. In materia
contractului de societate, nu exista o conditie conform careia sa fie necesara existenta unui aport
banesc.
In ceea ce priveste aporturile in bunuri, NCC face distinctia intre bunuri corporale si bunuri
incorporale. Daca sunt bunuri corporale, atunci ele pot fi constituite ca aport sub doua titluri:
proprietate sau folosinta.
La societate comerciala, daca se aduce un bun aport ca proprietate, bunul este in patrimoniul
persoanei juridice inca de la constituire. La societatea simpla, care reprezinta doar un contract in
sine, nu se poate spune ca bunul este al unei entitati colective, deoarece aceasta nu are personalitate
juridica si nici patrimoniu distinct. Asupra acelui se creeaza un fel de drept de coproprietate al
tuturor asociatilor. Daca se aduce un bun cu titlu de folosinta, atunci lucrurile sunt mai simple,
deoarece nu mai exista problema calificarii dreptului de proprietate asupra bunului.

Cu privire la aporturile in natura, in momentul in care un asociat se obliga sa constituie un

aport el isi asuma oblig de a transfera titlul, iar ceilalti asociati au o creanta cu privire la varsarea
aportului, dar isi asuma si o obligatie de predare efectiva a bunului. Societatea are o creanta de a
cere predarea bunului. Momentul la care se ia obligatia de transmitere a bunului este obligatia de
contributie sau subscrierea capitalului si obligatia de transmitere propriu-zisa sau de varsare a
capitalului. Daca persoana nu-si indeplineste obligatia de varsare, se va angaja raspunderea
contractuala. Daca o persoana negociaza si se razgandeste si nu mai semneaza contractul, persoana
respectiva nu va fi asociat, societatea nu va avea o creanta impotriva lui. Pe baza modului in care sa comportat in negocieri, poate exitsta o actiune in raspundere civila delictuala pentru abuz de drept
sau rea-credinta in negocieri.
In cazul in care aportul consta in bunuri incorporale, exista in primul rand creantele, iar
varsarea are loc numai dupa ce societatea a varsat creanta. Aportul este reprezentat in continuare de
creanta, dar daca aceasta nu se achita, despagubirea va reprezenta acoperirea creantei.
Se poate considera ca legiuitorul nu a interzis aducerea ca aport a drepturilor de proprietate
intelectuala.
Odata ce s-au constituit aporturile, fiecare asociat participa la capitolul social, iar aportul sau
la capitolul social poarta denumirea de parte de interes. Aceasta poate fi definita ca o legatura intre
asociat si capitalul social, dar aceasta legatura se concretizeaza numai in momentul in care
societatea se lichideaza. Pe de alta parte, partea de interes reprezinta o materializare a drepturilor pe
care fiecare asociat le are asupra societatii. Partea de interes este in fapt, o exprimare a pozitiei pe
care asociatul o are in cadrul societatii, atat dpdv al elementelor patrimoniale, cat si al celor
nepatrimoniale (ex: dreptul de afi informat, dreptul de a participa la luarea decizilor). Este un
complex de drepturi, fiecare putand sa aiba sau nu o valoare economica.
Intrebarea care exista in trecut era daca cel care efectiv are parti sociale are asupra societatii
un drept de prop sau un drept de creanta. In art. 1900 NCC se vorbeste despre partile de interes, dar
fara a stabili daca aceasta legatura genereaza un drept de creanta sau de prop. In opinia domnului
profesor, este un drept ad-hoc, nici pur real, nici numai de creanta, pentru ca are element de
opozabilitate generic, ce nu exista la drept de creanta, dar nu are plenitudinea dreptului de
dispozitie, de urmarire. Partile de interes sunt egale ca valoare si fiecare parte acorda drepturi egale
si reflecta obligatiile legale ale acestuia fata de ceilalti. Faptul ca aceste parti sociale sunt egale nu
inseamna ca fiecare are un numar egal de parti sociale, ci fiecare are un numar de parti sociale
corespunzator aportului sau la capitalul social. Principiul acesta al egalitatii este foarte important, in
legatura cu mecanismul decizional. Un corolar al principiului egalitatii este acela ca o parte sociala
egal un vot. La societatile comerciale acest lucru poate reprezenta o piedica, deoarece acolo exista
clase diferite de actiuni cu drepturi diferite, ceea ce asigura mai multa flexibilitate in raporturile
dintre asociati.
Pentru ca asupra partilor sociale, exista un drept sui generis al titularului, intrebarea este
daca ele se pot transfera. Intotdeauna, transferul partilor de interes a fpst permis. In prezent,
legiuitorul reglementeaza numai cadrul general. Orice transmitere se face in limitele prevazute de
contract si de lege. Legea stabileste doar ca in materie de transmitere catre terti, functioneaza asa
numita regula a unanimitatii, un efect al caracterului intuitu persoanae. Astfel, trebuie sa existe un
acord unanim al celorlalti asociati pentru ca partile sociale sa poata fi instrainate. Daca asociatii se
opun, se pune intrebarea daca exista posibilitatea pentru instraintator sa treaca peste aceasta
opozitie, dar art. 1901 NCC nu pare sa lase aeasta posibilitate. Pe de alta parte, aceasta putere de a
bloca transferul poate sa fie un mijloc de presiune al acelui asociat. Modelarea acestui principiu este
prevazuta de art. 1908 NCC, drepturile sociale fiind impartite in drepturi in calitate pur de asociat si
drepturi asupra caruia asociatul isi poate asocia un tert.
Daca se pronunta nulitatea asupra intregului ocntract, efectele nu sunt atat de dramatice fata
de terti, deoarece intotdeauna asociatii raspund pentru datoriile fata de terti.
Exista anumite obligatii imperative, care chiar daca nu sunt stipulate in contract, exista sub
efectul legii. Una dintre acestea este obligatia de neconcurenta - art. 1903. Fiecare dintre asociati
are obligatia ca pe durata cat este asociat sa nu savarseasca acte pe cont propriu sau printr-o terta

persoana prin care ar face concurenta societatii sau care ar fi pagubitare pentru societate. Fiind o
obligatie de a nu face, ea trebuie interpretata restrictiv.
Avand in vedere ca aceasta iterdictie este stabilita in interesul tuturor asociatilor, daca
ceilalti asociati sunt de acord sa realizezi o astfel de activitate, se pune intrebarea daca ai putea
realiza aceasta activitate. In opinia domnului profesor, aceasta interdictie este absoluta, ea nu poate
fi eliminata prin vointa asociatilor. Desfasurarea unei astfel de activitati anagajeaza raspunderea
contractuala, dar aceasta raspundere are si o forma specifica, in sensul ca beneficiile se cuvin
societatii, iar daunele sunt doar ale asociatului respectiv. Daca exista si alte elmente de valoare care
intra in conceptul de despagubire pe langa beneficii, si acelea vor trebui achitate.
O alta obligatie consta in faptul ca odata ce asociatii au contribuit cu niste bunuri ca aport, ei
nu mai pot dispune dupa bunul plac de ele. Daca nu se prevede nimic in contract, atunci fiecare
asociat poate folosi aceste bunuri, dar nu in scop propriu, ci in interesul societatii. Daca foloseste
bunul in propriul interes, el va fi tinut raspunzator pentru eventuale prejudicii.

Curs 5
SOCIETATEA SIMPLA, CIVILA
Exista doua texte care sunt aparent contradictorii: 1908 (permite cesiunea partilor de interes)
si 1901 (nu permite cesiunea partilor de interes). Conflictul este numai aparent, pentru ca, in
realitate, 1908 nu este atat de ambitios incat sa acopere prin exercitarea drepturilor sociale, inclusiv
dreptul de a instraina. E logic sa fie asa, pentru ca obiectul din 1908 este de a reglementa anumite
actiuni sau drepturi in legatura cu drepturile sociale, dar dreptul de instrainare a partilor de interes e
un drept individual, nu este un drept de natura sociala.
Se exercita prin persoana celui asociat. Un drept social este, generic vorbind, un drept al fiecarui
asociat care are nevoie, pentru a putea fi efectiv exercitat, de participarea celorlalti (majoritatea
asociatilor), pe cand un drept individual al unui asociat e un drept care, prin natura lui, pentru a
putea fi exercitat, nu necesita decat acordul de vointa sau actiunea asociatului respectiv. Un drept
tipic individual este dreptul de a cere varsarea capitalului social de catre un alt asociat. E un drept
care se naste pe baza contractului de societate, poate fi exercitat ca atare. Un drept tipic social e
dreptul de a primi o parte din beneficii. Nu poti sa obligi societatea, impotriva acordului celorlalti
asociati, sa distribuie profitul net. Daca o majoritate decide sa se acorde dividende, atunci acest
drept abstract devine un drept individual, un drept propriu zis de creanta.
Ideea aceasta de drepturi sociale e noua, prin raportare la VCC, insa legiuitorul nu le-a definit.
Avand in vedere cele doua elemente esentiale care le diferentiaza, forma pe care o reglementeaza
1908 este o incapacitate speciala care priveste un drept individual sau este acel element care
caracterizeaza dreptul social, si anume necesitatea actiunii sau participarii si a celorlalti asociati pt a
putea fi exercitat. La prima vedere ar fi un drept social, pentru ca vedem ca nu poti sa instrainezi
partile tale de interes fara a avea concursul celorlalti. In realitate insa, daca ne gandim la dreptul de
proprietate, cu corolarul sau care este dreptul de dispozitie, este prin esenta drept individual.
Sanctiunea din 1901 sanctiunea rascumpararii fortate (inca o noutate fata de VCC) oricare dintre
asociati, intr-un termen de 60 de zile de la data la care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca aceasta
cesiune, poate sa rascumpere partile sociale respective, rascumparare care nu necesita acordul
dobanditorului/-lor partilor. Mai exact, cumparatorul va fi supus riscului, in interiorul termenului de
60 de zile, sa fie expropriat. De aici, argumentul conform caruia se consacra un drept individual si
nu un drept social, deoarece sanctiunea o sufera cumparatorul, si nu instrainatorul.
Principalele relatii care se creeaza intre asociati (drepturi si obligatii) dupa infiintarea
societatii
Obligatia de a varsa aportul si dreptul fiecarui asociat de a cere sa se verse aportul sunt tipice la
momentul infiintarii societatii. Pe parcusul vietii societatii, mai exista si alte relatii intre asociati,

care nu sunt neaparat legate de constituiea capitalului social, si ele sunt subjugate de functionarea
interna a societatii, intelegand acum prin societate nu acel contract colectiv, ci acea colectivitate.
Ceea ce este specific societatii este faptul ca, periodic, asociatii se intrunesc, discuta si iau hotarari,
deci este o forma colectiva de organizare si functionare. Spre deosebire de VCC, ceea ce prevaleaza
astazi e regula majoritatii, cu alte cuvinte, asociatii decid cu voturile celor care detin majoritatea
capitalului social, majoritatea partilor de interes. In trecut, regula era unanimitatea in contractul de
societate. Exista insa anumite situatii in care chiar legea impune exceptia adica regula
unanimitatii. Este vorba de hotararile necesare pentru functionarea societatii. Instrainarea partilor de
interes nu este legata de functionarea societatii. In cazul in care se modifica insusi contractul de
societate, evident ca regula nu mai poate sa fie majoritatea, ci unanimitatea, pentru ca este o
reflectie a principiului mutuus consensus mutuus dissensus (acord de vointa stabilit in vederea
incheierii unui contract acord de vointa privind revocarea unui contract) e o regula tipica pentru
contracte. In materie de societati comerciale, pentru ca prevaleaza caracterul institutional, al
personalitatii juridice, regula nu mai este unanimitatea, ci este majoritatea.
O a doua situatie este numirea unui administrator, adica acea persoana care implementeaza
hotararile asociatilor, si asigura functionarea de zi cu zi a societatii reg unanimitatii. Mai e si
situatia in care contractul insusi prevede regula unanimitatii, deci partile deroga de la dispozitiile
comune.
Cu privire la mecanismul de adoptare a hotararilor, spre deosebire de L31/1990, aici legiuitorul a
lasat foarte mult la latitudinea partilor, prin contract. Ceea ce e interesant e ca pentru a ajuta luarea
hotararilor, legiuitorul spune in 1911(2) (consimtamantul tuturor asociatior). Societatea a incheiat
un act si acest act, prin partile care il executa pentru societate, din alte elemente de fapt (daca nu toti
asociatii sunt semnatarii actului respectiv) se poate deduce ca toti au vrut semnarea acelui act.
De ce legiuitorul spune acordul tuturor si nu acordul unora deoarece acel act, fara sa fie
discutat, dezbatut si votat sa se materializeze intr-un contract incheiat de societate, ca si
colectivitate fara personalitate juridica, nu se va stii cu adevarat care a fost pozitia asociatilor, ci
doar ca unii au semnat contractul respectiv; dar nu stii daca s-a semnat acel contract in conditiile
unei dezbateri obisnuite pro si contra, in cunostinta de cauza. De aceea, trebuie sa toti asociatii, intrun fel sau altul, sa probeze ca au fost de acord cu semnarea contractului.
Daca asociatii nu sunt de acord cu o hotarare, atunci poate iarasi o noutate a NCC sa conteste in
instanta hotararea respectiva. Evident, este vorba de o hotarare luata cu majoritate. Interesant e ca,
spre deosebirea de L.31/1990, care permite dreptul asociatului de a contesta hotararile adunarii
generale numai si cand incalca legea, legiuitorul nu mai include aceste conditii deci trebuie doar
ca asociatul respectiv sa fie nemultumit si atunci poate sa foloseasca mecanismul judiciar pentru a
pune in discutie vointa majoritatii. Aici avem doua interpretari:
1) Prima este ca, intr-un mod voalat, asa cum era valabil in VCC, si acum ai nevoie de un
consens unanim, nu unul majoritar;
2) Cea mai neplacuta: regula majoritatii nu este pusa in discutie si atunci cand va contesta
un asociat, instanta nu va fi obligata sa admita cererea; instanta poate decide sa o accepte
in conditiile in care el are un interes si un motiv intemeiat. Judecatorul se va uita la
conditiile de admisibilitate.
Ratiunea este ca instantele sa nu cenzureze decat conditiile de legalitate, si nu cele de oportunitate.
Daca asociatii decid sa faca o activitate care, in acceptiunea unui asociat, e lipsita de valorificare
economica, acest lucru e lipsit de oportunitate, dar riscul si-l asuma societatea, deci o instanta nu
poate sa aprecieze ce e bine si ce e rau pentru o societate, decat in materie de legalitate.
Distinct de relatiile acestea care se creaza direct intre asociati, exista un palier diferit legat de
administrarea societatii. In sens larg, e ceea ce unii numesc gunernare/guvernan corporatista un
raport de forte si de pozitii intre organele de conducere ale societatii: un organ parlamentar cu puteri
ultime si un organ executiv, de executie (administrator). Ne referim totusi la sensul restrans, mai
exact cum actioneaza asociatii in legatura cu activitatea desfasurata de organul executiv si cum
interactioneaza asociatii cu organul executiv.

Acest administrator, spre deosebirea de VCC, nu mai e nevoie sa fie si asociat. Functia de
administrare propriu zisa, de executie, s-a externalizat. Legiuitorul a vrut sa poata sa includa o
doza de obiectivitate si, uneori, si de profesionalism, adica acestia sa nu mai poate fi legati
ombilical de asociati. Ei trebuie sa promoveze interesele societatii, fara sa aiba subiectivismul unui
asociat. Daca e o singura persoana numita in functia de administrator, se aplica regula unanimitatii.
Daca sunt mai multe persoane numite in calitate de administratori, se revine la regula majoritatii
avem doua modalitati in care acestia pot functiona:
1) Fiecare are putere/competenta fiecare poate face tot ce poate face administratorul unic;
2) Ei functioneaza ca un colectiv > nu impreuna!
Daca administratorii au plenitudine de putere: Orice operatiune pe care o incheie in limitele
competentelor este valabil incheiata si oblige societatea. Operatiunea respectiva e opozabila si
celorlati, care nu au participat la incheierea ei, inclusiv in situatia in care cel care a savarsit
operatiunea nu s-a consultat cu ceilalti. Daca unii dintre ceilalti administratori afla de iminenta
operatiunii, se poate opune. Fata de tertii de buna credinta nu va fi invalidata operatiunea, cel
mult, daca aceasta opozitie presupune un arbitraj din partea adunarii asociatilor si aceasta hotarare
nu a fost obtinuta de catre administratorul care a incheiat actul, atunci el va raspunde juridic,
contractual, fata de asociati. Daca lucreaza ca o colectivitate, atunci ei trebuie sa se consulte, inainte
ca unul dintre ei sa incheie un act juridic. Si aici, legiuitorul include regula majoritatii. Daca, insa,
se prevede in contractul de societate expressis verbis ca administratorii lucreaza impreuna (deci
nu ca un colectiv), ca un organ unitar, atunci niciunul nu poate face o operatiune fara consultarea si
acordul celorlalti regula unanimitatii.
In legatura cu relatia dintre administrator si asociati, ea presupune mai multe paliere. Ea este,
principial vorbind, o relatie de subordonare, dar nu de subordonare juridica in sensul strict al
cuvantului (asa cum e relatia dintre angajator si angajat), ci din perspectiva delimitarii puterii
administratorilor. Adica un administrator lucreaza pentru beneficiul asociatilor.
Controlul: pe care asociatii il pot exercita asupra administratorilor. O noutate prin consacrarea
legislativa a dreptului fiecarui asociat la informare, cu alte cuvinte sa stie ce a facut un administrator
sau colectiv de administratori in exercitarea atributiilor lor. Drept reglementat expres in articolul
1918(2). Acest drept este foarte important, pentru ca, neexistant in VCC si nefiind consacrat cu titlu
general in L.31/1990, pana in 2011 se considera ca el e foarte limitat in cazul tuturor societatilor
comerciale si ca acolo unde se poate exercita, se va face numai in conditiile L.31/1990. Acest drept
este generic pentru orice societate.
Pentru a proteja buna functionare a societatii de actiunile asociatilor care nu au calitatea de
administratori, in 1911(1), legiuitorul prevede ca asociatii nu au drepul de a se amesteca in
administrarea societatii, ci doar drept de informare. Chiar daca ei considera ca va fi o operatiune
foarte nefavorabila pentru societate, nu pot face altceva decat sa solicite adunarii generale sa
opreasca actiunea.
In ceea ce priveste raspunderea administratorilor, acestia nu raspund fata de terti, chit ca ei fac acte
cu bunurile societatii. Numai societatea raspunde fata de terti, dar nu administratorii care le-au
incheiat efectiv, insa ei raspund fata de asociati pentru modul in care si-au executat imputernicirile.
De principiu, corelatia dintre administratori si asociati e corelata cu relatia dintre mandant si
mandatar. Cu regula raspunderii mandatarului fata de mandant, atunci administratorul va fi tinut sa
plateasca despagubiri fata de asociati, inclusiv in cazul in care executa in mod culpabil (usoara,
grava, frauda la interesul societatii etc).
Daca sunt mai multi administratori si acestia au cooperat la incheierea actului atunci raspunderea
este solidara. 1915(2) spune ca in privinta raporturilor dintre ei, instanta poate stabili o raspundere
proportional cu culpa fiecaruia la savarsirea faptei cauzatoare de prejudicii.
Societatea este administrata de catre aceste persoane, administratorii, care au rolul, pe de-o parte, de
a face actele de operare curenta a societatii, si in acelasi timp au o functie care le apartine numai lor
si anume aceea de a reprezenta legal socitatea. Aici, regula este ca numai administratorii cu drept de
reprezentare (care vine din actul constitutiv sau actul de reprezentare) pot sa incheie valabil in

beneficiul societatii un act juridic. Daca nu se da unui administrator sau mai multora acest drept,
atunci legiuitorul revine la regula conform careia oricare dintre asociati poate reprezenta legal
societatea.
In contextul acesta, intrebarea este daca tertul executa contractul, cine se poate indrepta
impotriva lui?
Aici legiuitorul introduce vechiul sistem, desi poate avand in vedere progresele facute in
reglementarea rolului administratorului ar fi putut gasi o alta solutie, si spune ca, neexistand
personalitate juridica, fiecare asociat raspunde fata de terti. In primul rand cei care au incheiat actul,
iar daca tertul nu se indestuleaza, se trece la ceilalti asociati. Reciproca e perfect valabila, ceea ce
introduce ideea de raspundere proportionala in relatia cu tertul cu alte cuvinte, tertul nu poate sa
ceara de la acel asociat decat partea proportionala cu aportul asociatului respectiv, dar aceasta
raspundere (reglementarea deja devine fluida) se exercita numai dupa ce, in prealabil, tertul a
incercat sa se indestuleze din bunurile societatii. Asadar, mai intai se indreapta asupra partii active
a societatii, abia dupa care se indreapta spre asociati. Daca bunurile societatii au regim de
proprietate (coproprietate), cand tertul se duce sa execute bunurile sociale, el trebuie sa se duca
impotriva persoanei care e cunoascuta ca administrator si daca nu il identifica trebuie sa ii cheme pe
toti proprietarii ceea e un beneficiu, deoarece ii cheama si in garantie.

Incetarea societatii:
O putem vedea din doua abordari:
1) Din perspectiva unui asociat individual:
Avem in vedere ca numai fata de el inceteaza calitatea de asociat:
- Cazuri generale > cand isi instraineaza partile de interes, mosteniri etc;
- Cazuri particulare > retragerea si excluderea.

Retragerea e cazul in care asociatul vrea sa iasa din societate si ceilalti nu sunt de acord
(fiindca daca sunt de acord atunci avem o instrainare).
In materia contractului cu durata nedeterminata, retragerea e permisa in conditii mai
usoare daca asociatul respectiv este de buna credinta si retragerea nu produce o paguba
iminenta societatii (art 1926). Sigur ca poate fi conceputa o paguba se pierd cunostinte
etc, dar daca nu se produc in momentul retragerii, aceasta e permisa.
Contractul cu durata determinate: retragerea se face tot sub control judidicar, odata cu
acordul majoritatii sau, daca majoritatea nu este de accord, atunci cu dovada hotararii
instantei, daca motivul este intemeiat si asociatul e de buna credinta. Aici, insa,
instanta are mai multe libertate de apreciere in a accepta reragerea (art 1927), in functie
de oportunitatea de la acel moment.
Excluderea e situatia inversa: asociatul nu vrea sa iasa, dar ceilalti il dau afara. Acest
lucru nu se poate face in mod privat, ci tot sub control judiciar, pentru a nu se comite
abuzuri. Aici, asociatii trebuie doar sa dovedeasca motivele temeinice si, iarasi, instanta
are libertatea de a aprecia daca ele sunt satisfacatoare. Evident ca instantele sunt
reticente in a accepta/decide in favoarea excluderii.

2) Din perspectiva tuturor asociatilor:

Societatea insasi fata de toti asociatii ar trebui sa inceteze. Art 1930 prevede cauze de incetare, insa
legiuitorul lasa si la latitudinea partilor sa stabileasca alte cauze. Nulitatea societatii: nulitate care
exista la momentul incheierii contractului avem doua situatii:
1) Nulitatea exista numai in raport cu unul sau mai multi dintre asociati;
2) Nulitatea exista numai in raport cu toti asociatii.
In situatia in care asociatii nu stiau dar au incheiat contractul cu un asociat minor la data respectiva,
art. 1933 prevede cateva solutii. De principiu, se incearca salvarea societatii, majoritatii. Legiuitorul
face mari eforturi sa limiteze nulitatea la cateva exceptii, dar, chiar si atunci, partile sa poate repara
nulitatea daca e posibil. Daca nu e posibil, atunci legiuitorul prevede o a doua protectie pentru
societate, si anume pentru orice tip de nulitate prevede un termen de prescriptie de 3 ani de la data
incheierii contractului. Numai pentru obiectul ilicit se trece la dispozitiile dreptului comun si devine
imprescriptibila. Daca nu se poate salva in niciun fel societatea, atunci ea va fi declarata nula fata de
toti si intregul contract inceteaza, daca nu poate fi declarata nulitate partiala.
Cu alte cuvinte, si daca opereaza numai in legatura cu unul sau mai multi asociati, iar ei sunt
indispensabili societatii, ea va fi tot partiala. Se apreciaza de la caz la caz.
Ce se intampla cu bunurile sociale (BS) procedura litigarii?
SOCIETATILE COMERCIALE L.31/1990
SC existau intr-o forma latenta iar la un moment dat ea s-a institutionalizat. Din acest punct de
vedere, vom avea o interactiune intre doua laturi: latura contractuala si latura institutionala, a
personalitatii juridice. Este adevarat ca in anumite situatii prevaleaza latura contractuala, iar in cele
mai multe prevaleaza latura institutionala.
Natura normelor din L.31/1990:
In general sunt imperative. Dintotdeauna, SC a fost reglementata in mod imperativ. SC e principalul
aport intr-o economie, nu statul, nu regiile autonome. Modul in care ea se naste, functioneaza si
dispare intereseaza nu numai pe cei care au constituit-o, ci intereseaza societatea in ansamblul ei
(salariatii, statul in calitate de colector de taxe si impozite etc sfera interesului e foarte larga).
Leguitorul a considerat ca desi se naste printr-un acord de vointa, modul de fiintare si incetare sa fie
reglementat imperativ. Asta nu insemana ca nu avem norme supletive in L.31/1990, dar de
principiu ca si natura, normele sunt imperative.
Legea 31/1990:
Cand a fost adoptata ea a fost copiata dupa un concept considerat avansat Codul Comercial Carol
al II lea, dar acesta n-a mai intrat niciodata in vigoare. Legiuitorul a luat prevederile majoritare
din Codul Comercial Carol al II lea si le-a implemetat. Structura ei fundamentala nu s-a schimbat,
insa legea a suferit in timp cateva modificari substantiale, astfel ca e o alta versiune juridica fata de
cea din 1990. Au fost implementate cam toate dispozitiile comunitare aplicabile SC.
Ceea ce o distinge este ca are un puternic corp penal. Avand in vedere interesul pentru buna ei
functionare, legiuitorul a intarit punerea ei in aplicare si prin amenintarea penala. Exista anumite
articole din legea aceasta care au fost aplicate in instanta cu succes. Interesant e ca in tarile unde
functionarea SC a fost lasata sub imperiul Codului Civil, Comercial s.a.m.d., dar penalul nu a fost
obiect, in acele tari astazi se discuta de inasprirea legii, inclusiv sub aspect penal.
Curs 5
Infiintarea societatilor comerciale:
Perioada in care se naste persoana dobandita prin inmatriculare in Registrul Comertului. De abia
de la acel moment exista in deplinatatea capacitatii ei de exercitiu. Cum putem diferentia atunci
cand vrem sa constituim o SC vs o asociere fara scop lucrativ?

Ideea de a produce profit cu scopul reinvestirii in activitati comerciale in sensul larg al

cuvantului, insa definitia traditionala a obiectului SC s-a modificat odata cu intrarea in
vigoare a NCC; pentru ca, traditional, obiectul SC consta in savarsirea de acte de comert,
cum nu mai avem astazi, terminologic, cel putin, conceptul de acte de comert => criteriul =
profitul din activitati comerciale.
- Actuala formulare a Art 1 (scop) este ca acestea SC- se constituie pentru desfasurarea de
activitati cu scop lucrativ. Asa privit, fiind, ar insemna ca acum se poate constitui o SC si
daca asociatii vor sa castige fara a urmari nicio clipa ca partial castigul sa fie reinvestit sau,
si mai rau, sa castige din activitati care n-au nicio legatura cu activitatea economica in
ansamblu.
Trebuie citita numai in sensul traditional => activitatea lucrativa e obiect al SC daca are
legatura cu activitatea economica si scopul desfasurarii = obtinerea de profit pentru a fi
reinvestit partial sau total in societate.
Din punct de vedere practic, daca functionarul Registrului Comertului si, ulterior, judecatorul
delegat, s-ar afla numai in faza acestor criterii, i-ar fi destul de greu, mai ales in cazul unor situatii
de granita. Avem un mecanism mult mai usor: att timp cat societatea, prin vointa asociatilor ei,
include in obiectul de activitate activitati care pot fi codificate conform codului CAEN, atunci
societatea respectiva are, la prima vedere (o prezumtie relativa), are un scop care o califica pentru a
primi personalitate juridica in baza legii 31.
Exista in practica situatii mai dificile, pentru ca si aceasta codificare nu tine neaparat pasul
cu creativitatea umana si, astfel, nu se gaseste un obiect descris in Codul CAEN care sa corespunda
activitatii care se vrea a fi desfasurata.
Constituirea unei SC in baza L. 31 ii da acesteia nationalitate romana = importanta din
punctul de vedere inclusiv al legii aplicabile in caz de probleme de capacitate, obligatii, litigare
s.a.m.d. Codul CAEN numar de 4 cifre: primele 2 = grupa mare de coduri, ultimele 2
subsectiunile.
Caracterul limitativ al formelor de societate comerciala care pot fi constituite in Romania si
aceasta limitare este imperativa, cu alte cuvinte nu se poate constitui o alta forma de societate decat
una din cele 5 enumerate de L. 31. Si ele se impart pe 2 mari categorii, in functie de cum privim
raspunderea asociatilor pentru obligatiile asumate de societate => obligatiile sociale.
Asociatii raspund in subsidiar pentru obligatiile asumate de aceasta organizare creata pe
baza unui contract de societate simpla. Se acopera mai intai cu bunurile societatii, cele sociale, si
daca nu sunt suficiente se indreapta si impotriva asociatilor. Raspunderea pentru datoriile sociale nu
se aplica la toate tipurile de societate:
1- Categoria societatii unde exista raspunderea sociala a asociatilor: ex: societatea in nume
colectiv, dar putem include aici si societatea in comandita simpla/pe actiuni
2- Unde raspunderea asociatilor in sens generic e limitata, de principiu, la ceea ce au contribuit
ei la capitalul social. Cu alte cuvinte, ceea ce risca ei sa piarda din operatiunile societatii este
cat au investit in societate, spre deosebirea de prima categorie, unde pot sa piarda si de
natura personala.
Societatea in nume colectiv forma de SC care are ca elemente esentiale si structura de functionare,
se apropie cel mai mult de contractul de societate simpla, numai ca e o persoana juridica, nu e un
simplu contract, de aceea se afirma ca ea este dreptul comun pentru toate formele de societate
comerciala.
Daca nu gasim in L. 31 la capitolul SNC, mergem la contractul de societate simpla din NCC, in
masura in care acea reglementare se poate aplica unei persoane juridice. SCS si cea in CA, din
perspectiva raspunderii asociatilor pentru datoria sociale se caracterizeaza prin existenta a doua
categorii de asociati:

Asociatii cu raspundere nelimitata pentru datoriile sociale: asociati comanditati;

Asociatii care au raspundere limitata numai la contributia la CS: asociatii unui SRL:
asociati comanditari;

Asociatii comanditari investeau in societate, de regula nu erau cunoscuti publicului si singurii care
erau cunoscuti erau cei comanditati.
SRL propriu zisa: avem si societate pe actiuni. Din punctul de vedere al rapunderii asociatilor ele
sunt diferite. Ceea ce insa e element comun e faptul ca impartirea CS la ambele tipuri de societate
se face sub forma de actiuni, in ceea ce priveste partile de interes. Nu este numai o schimbare
terminologica cat de usor pot fi instrainate actiunile vs. partile de interes.
In ceea ce priveste posibilitatea ca o societate care s-a constiuit intr-o anumita forma juridica,
ulterior sa schimbe acea forma intr-o alta forma recunoscuta de lege, aici, de principiu, intotdeauna
e posibila persoana juridica nu inceteaza niciodata (isi pastreaza numarul de nregistrare fiscala
CUI etc). Insa, in anumite cazuri, aceasta trecere presupune unanimitatea acordului tuturor
asociatilor. In alte cazuri e suficient doar sa ai o vointa majoritara a CS.
Societatea se constituie pe baza acodului de vointa, dar in momentul inmatricularii devine subiect
de drept distinct, purtator de drepturi si obligatii:
Raportul dintre latura contractuala si latura institutionala a SC
Vointa asociatilor produce efecte cu privire la functionare, chiar la elementele de identificare a SC,
configuratia ei juridica etc. Datorita laturii institutionale, SC e altceva, ca subiect de drept, decat
asociatii care au format-o. Ea poate inclusiv sa se indrepte cu actiuni in raspundere civila impotriva
propriilor asociati. Latura institutionala acopera si un alt principiu privind functionarea SC, si
anume ca odata ce persoanele care au constitutit-o pe baza de contract au acceptat sa isi disciplineze
vointele, creandu-se vointa societara, in acel moment ei trebuind tot timpul sa dea prioritare
intereselor societatii fata de intersele lor individuale si sa isi subordoneze vointa lor, egoista,
individuala, vointei sociale, colective. Fie ca numim aceasta relatie intre vointa persoanei fiecarui
asociat si interesul colectiv obligatie de neconcurenta, fie conflict de interes: la baza ramane
interesul societatii, inclusiv daca eu sunt asociatul majoritar sau chiar unic (posibil numai la SRL).
Elementul contractual: la momentul formarii societatii
De principiu, nu poate fi creata o societate daca nu exista un raport de vointa intre 2 sau mai multe
persoane pentru a o crea. La SRL nu am asa ceva este asociat UNIC.
ACT CONSTITUTIV (AC) document de baza la nasterea societatii
In trecut se numea contract de societate: aveam 2 documente contract de societate si statut
regulament de organizare interna. In practica, vom gasi societati care functioneaza pe baza acelor
documente, insa ele sunt definite astazi tot cu termenul generic de AC.
Elementele AC: Legiuitorul stabileste cateva distinctii:
- S.N.C., S.C.S., S.A., S.R.L.
- S.C.A. si S.A.
Diferentele nu sunt fundamentale, sunt unele nuante, dar in esenta AC reflecta minimum de
obligatii si drepturi pe care le au asociatii in relatia dintre ei si mai ales in raportul cu societatea.
Un AC cuprinde:
- partile cu datele lor de identificare, domiciliu, resedinta etc; si daca este o categorie de
societate cu 2 tipuri de asociati, se vor mentiona;
- sediul social o localizare de pe teritoriul Romaniei, altfel L. 31 nu e aplicabila = un punct
pe harta din raza RC. Sediul social e mai mult o fictiune juridica si nu o realitate economica,
pentru ca e locul unde ar trebui sa poate fi cercetate si verificate registrele societatii (functia
lui principala). Este necesar pentru organele care verifica aceste registre sa le gaseasca intr-o
singura locatie. Nu e neaparat necesar, din perspectiva L. 31, ca acolo sa se desfasoare
activitatile principale sau sa fie locul unde se iau principalele decizii, hotarari. Mai exista
asemenea societati, care s-au format in conditii restrictive pentru asociati din punct de
vedere economic (in apartamente de bloc), care s-au dezvoltat frumos, au dobandit active si

care au parti din cladiri in care functioneaza si totusi, sediul social, din comoditate, a ramas
in aceeasi locatie. Nu deranjeaza, atata timp cat acolo, la inspectie fiscala, se gasesc
documentele necesare.
Art 7+8 mentiuni obligatoriu!
+ Obiectul de activitate cuprinde codurile CAEN si, global, toate aceste codificari reflecta vointa
societatii. Obiectul de activitate (titlu generic) are 2 componente, care, din punct de vedere formal,
sunt importante: domeniul principal de activitate si activitatea principala. Amandoua sunt codificate
in sistemul CAEN si in general, formularile din domeniul principal si activitatea principala sunt
similare. Nu poti sa ai decat un singur domeniu principal si o singura activitate principala reflecta
intentia la acel moment a asociatilor in legatura cu ce vor ei, de principiu, sa desfasoare societatea,
ce ii intereseaza pe ei in mod primordial sa desfasoare societatea ca mod de activitate. Alegerea
domeniului este o operatiune subiectiva, astfel ca nu poate sa aiba un caracter sacrosanct = se poate
schimba pe parcurs. In timp, daca scopurile societatii s-au schimbat si o anumita activitate a devenit
primordial, aceasta nu trebuie sa fie neaparat mentionata ca principala > fiscal n-are nicio
importanta.
Pe langa domeniu, obiect si activitati principale exista si activitati secundare = orice alte activitati
pe care asociatii le considera necesare pentru ca societatea sa indeplineasca obiectul pe catre ei l-au
urmarit la acel moment. Din acest punct de vedere, al descrierii in actul constitutiv = o lege vetusta:
presupune un grad mare de formalism, anume daca vrei sa desfasori o anume activitate, ea trebuie
sa existe in AC => orice alta activitate desfasurata, neprevazuta in AC, nu e o activitate care se
desfasoare cu capacitate de exercitiu => actul respectiv e lovit de nulitate relativa si venitul obtinut
nu este licit, din punct de vedere fiscal.
Aceasta teorie a concordantei depline intre activitatile desfasurate si cele inscrise in AC a suferit in
jurisprudenta moderari, in sensul ca s-a recunoscut posibilitatea SC ca in cazuri de necesitate si cu
titlu ad hoc, sa desfasoare si activitati care nu sunt in obiectul de activitate, dar care se impun
societatii la acel moment; iar contractele astfel incheiate sunt licite dupa aceasta teorie. Exista insa
si o consacrare care, practic, permite cu titlu de principiu unei persoane juridice sa desfasoare orice
activitate, sa aiba orice drepturi si obligatii, mai putin cele care prin natura lor apartin PF art 206
NCC.
Ex: un act de donatie e o liberalitate: daca acesta e prin natura lui numai pt PF sau poate fi
desfasurat si de PJ, test care duce la ideea ca anumite acte care la un moment dat sunt incheiate fara
a fi mentionate in obiectul de activitate, ar trebui sa fie pemise a fi incheiate si pe mai departe chiar
daca sunt cu titlu ad hoc.
Acest formalism al descrierii activitatii sub forma de codificari de activitati duce in foarte multe
cazuri la inscrierea in AC la zeci si sute de activitati. Sau, au fost la momentul initial si societati
care, in timp, s-au mutat spre anumite activitati specifice.
Alt element important - AC: e CS. In esenta, aici nu avem diferente intre SS si SC. In ambele
cazuri se formeaza pe baza acordurilor, care trebuie sa fie subscrise si mai apoi varsate. CS = baza
de pornire a societatii. CS e in realitate o fictiune contabila: el nu e patrimoniu, nu ii poate fi
asimilat, chiar daca la momentul zero nu exista nicio obligatie pentru societate. CS, cand e varsat =
bunuri transmise cu titlu de folosinta/proprietate societatii ca viitoare persoana juridica. Din punct
de vedere contabil CS e o valoare de pasiv. Dar bunurile intra in partea de activ. Ele sunt elemente
care nu reprezinta datorii ale societatii, ci elemente care vor fi folosite in activitatea ei. CS ca atare,
nu poate reprezenta nici obiectul unui gaj, desi el, traditional, era numit gajul general al creditorilor
chirografari, dar niciodata nu a fost, propriu-zis, o valoare economica nu a fost obiectul unei
garantii reale. Formularea de gaj geneneral al creditorilor chirografari cu cat CS e mai mare cu
att soc pare mai puternica financiar, deci creeaza o stare de confort. Nicio relevant economica =
marimea CS => sunt societati cu CS foarte mic, dar cu active impresionante, dar si societati cu CS
mare dar care nu isi pot plati datoriile de pe o zi pe alta intra in insolventa si, poate, in faliment.

Cei care vor sa isi dea seama de gradul de solvabilitate/lichiditate al unei societati sunt alte teste
mai mult economice, decat juridice, care pot sa ne dea acest confort.
CS exista si problema aporturilor (A)
Orice A presupune 2 raporturi juridice: raportul fundamental de subscriere (asociatul respectiv se
oblige sa contribuie) + varsarea predarea efectiva, livrarea A la CS.
Din punctul de vedere al obligatiei de subscriere: cel care se obliga sa contribuie cu un A o face in
baza contractului, AC, isi asuma aceasta obligatie, dar fata de cine? > Fata de asociati, societate, sau
amandoi? => In primul rand fata de semnatarii AC deci obligatie reciproca, parte a relatiei de
incredere care preexista sau acum se creeaza; dar avem si o obligatie fata de societate dar ea nu e
legata de subscriere, ci de varsare. SC are dreptul sa ceara predarea aporturilor, pentru ca, prin
contract, AC, executarea elementului principal ca subscriere a avut loc persoana s-a obligat.
Varsarea poate fi facuta la momentul obligarii sau ulterior: executarea in natura a contractului de
subscriere. Asta nu inseamna insa ca asociatii pierd dreptul de a cere varsarea, dar, cu prioritate,
exercitarea lui se face de catre societate.

Forme de A:
L. 31 a ramas tributara traditiei, e mai putin flexibila in raport cu NCC. Avem in baza Codului
Civil: bunuri in numerar, bunuri corporale si incorporale + o forma speciala de contributie = A in
munca sau in industrie (cunostinte de specialitate, un serviciu pe care il faci societatii, inclusiv
munca). A in numerar e posibil la orice tip de societate; mai mult, legea impune la orice societate sa
existe si aport in numerar, dar nu impune ca fiecare asociat sa contribuie in numerar, doar sa existe
acest tip de aport.
A in natura, daca ne referim la bunuri corporale, e posibil la orice tip de societate. Singura conditie
pe care o cere legea este ca ele sa fie evaluabile economic. Valoarea CS e un numar, o cifra in lei,
dar aporturile individuale difera, deci trebuie sa fie uniformizate, prin evaluare o fac asociatii intre
ei sau in S.A. o face un expert autorizat numit de judecatorul delegat.
A in bunuri corporale pot fi contribuite cu titlu de proprietate (devin prorietatea societatii) sau cu
titlu de folosinta. In cazul in care nu se precizeaza cu ce titlu se contribuie A bun corporal => ART
65: contributie cu titlu de proprietate. Lucrurile se pot complica daca societatea nu se
inmatriculeaza pana la urma = avem un contract de societate, bunurile aduse cu titlu de proprietate
devin coproprietatea asociatilor.
Bunurile incorporale pot sa fie de orice natura, legea ocupandu-se insa numai de A in creanta. Au
un regim specific: exista o anumita incertitudine nu sunt neaparat favorizate de legiuitor din
perspectiva valorii CS. Pentru anumite tipuri de societate, legiuitorul interzice asemenea A:
societatile de capital, acelea unde raspunderea nu este nelimitata.
Art 60(3) nu sun admise A in creanta
Societatea tipica pe actiuni, la momentul constituirii poate primi A in creanta, dar nu este
posibil la majorarea CS a unui S.A., S.C.A. si S.R.L. nu e posibil
A in munca si industrie: la SC, aceasta contributie e posibila, insa aceasta contributie nu e
recunoscuta nici macar ca aport societar, cum e in NCC, dar ea permite o forma de recunoastere din
partea societatii pentru cel care a contribuit- aceasta recunoastere se materializeaza prin
posibilitatea de a participa la viata sociala, la adunarile generale, nu de a vota; de a primi o parte din
beneficii si a suporta o parte din pierderi pierzi recompensa pe care ti-o da societatea pentru
servicii, nu poti sa raspunzi ca orice asociat, nelimitat si solidar.
Daca A e un bun imobil, atunci transferul dr de proprietate trebuie sa se faca prin act autentic. De
principiu, AC e inscris prin semnatura privata.
Alt element al AC: descrierea organului de conducere executiva, din perspectiva modalitatii de
functionare si nominalizarea primilor administratori. La RC, intotdeauna, primii administratori se
inregistreaza pe baza numelor inscrise in AC. In practica, daca schimbi administratorul, inevitabil ar

trebui sa schimbi si AC, dar in realitate legea permite in aceasta situatie sa nu se mai modifice AC,
ci numai hotararea de schimbare sa fie inregistrata la RC. In realitate, automat se face si
modificarea AC.
Cu privire la puterile administratorilor, nu este neaparat obligatoriu ca toate puterile si obligatiile lor
sa fie mentionate in AC. Legea stabileste cu titlu imperativ si obligtiile cheie pentru defasurarea
mandatului si obligatiile in general. Prin AC poti sa ii limitezi, sa ii iei din atributii. Ex: pentru
anumite acte e suficienta decizia administratorilor, pentru altele e necesara decizia adnunarii
generale. In baza ART 54, 55 -daca ai limitat puterea administratorilor, din dorinta de a proteja
principiul aparentei se spune ca limitarea, chiar publicata in RC, nu e opozabila tertilor. Cu alte
cuvinte, pentru terti, actul incheiat fara aprobarea adnuarii generale, nu le e opozabil. Numai tertului
de rea- credinta, cel care avea cunostinta de acesta limitare, ii este opozabil actul.
La pierderi relevant la societatea cu raspundere nelimitata a asociatilor. Poti sa ai diferite formule
de impartire a beneficiilor si pierderilor, care difera de aportul la CS. Deci, daca eu am 10% din CS,
pot sa am 50% beneficii si 20% pierderi. Daca nu exista o clauza contrara => principiul
proportionalitatii.
Durata societatii, mod de dizolvare, limitare:
Durata: termen determinat problema: uiti ca a ajuns la termen => societatea intra in diozolvare; al
doilea risc, creditorii personali ai asociatilor se pot opune daca dovedesc un interes. Creditorul
trebuie sa dovedeasca ca nu isi poate incasa creanta daca va continua activitatea societatii.
Termen nedeterminat
Sediile secundare: SS ideea de sediu cumva e capabila sa induca in eroare; SS e o alta locatie
unde se desfasoara activitatea societatii, insa nu e o simpla locatie fizica ci e un loc in legatura cu
care se desfasoara anumite activitati, si se incheie anumite contracte. Terminologic, legea vorbeste
de sucursala, reprezentanta, agentii (echivalentul reprezentantelot) si alte asemenea unitati fara
personalitate juridica poti include doar punctul de lucru: un loc unde se desfasoara o activitate cu
numar minim de personal. Singura disputa: daca punctul de lucru e o alta locatie fara personalitate
juridica, sau e o locatie necesara societatii, dar care nu are natura unui SS. Ele se inscriu, de regula,
ca SS.
Nu e SS filiala (F) societatii: F are personalitate juridica in societatea noastra, are cel putin 50%
din CS sau a partilor de vot. In alte tari, conceptul de F presupune o proportie mai mica de drept de
vot, chiar si 20%. Diferit de F este afiliatul (AF) o SC sau o persoana juridica aflata intr-o relatie
de control sub forma de controlat cu o alta persoana:
F e ca o verticala fata de societatea-mama intotdeauna un afiliat
AF e pe orizontala, dar deaupra e acelasi asociat majoritar; nu toti AF sunt si F
Sucursala are autonomie operationala; tot ce incheie se rasfrange in patrimoniul-mama.
Cei care semneaza AC la momentul incheierii sale, premergator aparitiei PJ, se numesc fondatori
(FD). Categorie importanta din perspectiva limitarilor care exista in legatura cu anumite persoane.
Legea spune si persoane care au un rol determinant in constituirea societatii. Ex: un avocat care
semneaza in numele tuturor asociatilor nu e FD, pentru ca, desi face aceste operatiuni, el e un
simplu mandatar, nu reflecta vointa lui; dar daca e o persoana care a generat constituitrea societatii,
a convins mai multe persoane sa semneze AC, in fine, fara el nu se putea constitui societatea =>
este FD.
Cine nu pot fi FD: 6(2) LSC infractiuni care reflecta incalcarea increderii intre asociati sau cea pe
care creditorii ar trebui sa o aiba.
CS: la SC avem limitari: puse tocmai pe baza unei teorii mai vechi: pentru terti e un grad de
incredere marimea CS. Numai pentru S.A. avem niste restrictii (S.A. si S.C.A. marimea CS =
90.000 lei) si pt cea SRL: am CS minim 200 lei.
Formalitati de constituire a societatii: odata incheiat AC ce trebuie facut pana obtii inmatricularea
soc?
- Inainte de a incheia AC trebuie sa te asiguri de existenta numelui, faci o rezervare a
acestuia;

Pasul esential: dupa ce ai actul, trebuie sa depui toate documentele la RC. Controlul RC = e
de legalitate, nu de oportunitate. Cel care se uita in AC trebuie sa vada daca sunt elementele
minime (art 7+8) si daca fiecare element cuprinde conditiile din lege. Cel care face aceasta
verificare = jud delegat, pentru ca inmatricularea se face sub control judiciar.

In cazul in care s-au adus A in natura, judecatorul delegat trebuie sa numeasca un expert evaluator,
de la biroul de expertiza. Dupa aceasta formalitate are loc o sedinta la care reprezentantul societatii
poate participa sau nu, dar referentul de la RC participa, astfel ca judecatorul delegat pronunta o
incheiere. Toata aceasta procedura e una gratioasa, nu una obisnuita, de litigiu acest tip de
procedura gratioasa e denumita regim. De la data inmatricularii (data la care se trec societatile in
Rc, dobandeste numar de nregistrare, odata cu acest numar primeste prin grija RC si un numar de
nregistrare fiscala, obtinut de la administratia fiscala), daca societatea e platitoare de tva 0, in
functie de cifra de afaceri at se obtine si Codul de tva. Exista o ordonanta speciala cu privire la
formalitatile de inregistrare dar si o lege speciala.
Capacitatea PJ pana in momentul inmatricularii:
Evident ca la momentul inmatricularii dobandeste capacitate de folosinta si de exercitiu. Se incheie
un contract de folosinta a sediului social (comodat, inchiriere), se incheie un contract cu o banca
unde se depune suma in numerar ca A la CS, unde se deschide un cont de CS pe care il prezinti la
RC. Mai poti sa faci operatiuni de angajare, dar toate operatiunile trebuie facute cu scopul de a ajuta
la inmatriculare. Fie le incheie direct asociatii sau administratorii in nume personal si, pe urma, in
baza unui text de lege, ele sunt preluate de societate, fie le incheie direct societatea, prin
reprezentatul ei legal. E clar ca societatea are un nceput de capacitate si ea e denumita drept mica
personalitate juridica. Poti sa faci acte juridice strict necesare pentru inmatriculare, sau le faci in
contul tau si le preia societatea dupa inmatriculare.
Daca exista anumite incalcari ale legii in procesul de inmatriculare a societatii si ele n-au
fost observate de judecatorul delegat pentru a fi corectate si societatea se inmatriculeaza
=> inmatricularea e valabila?
Un principiu foarte important: legiuitorul spune ca orice neregularitate, pe cat este posibil,
nu trebuie sa afecteze existenta SC; principiul e ca trebuie sa salvezi SC, chiar daca a fost o
neregularitate in procesul inmatricularii ei. Art 48: aceste neregularitati (cele nu foarte
grave) trebuie corectate in maxim 1 an, fara a fi o consecinta pe planul existentei societatii
daca nu sunt corectate, ci pe planul admnistratorilor, asociatilor raspundere civila, dar
societatea nu poate fi desfiintata. Termenul de 1 an e un termen de prescriptie. Dar sunt si
anumite incalcari considerate foarte grave (art 56) si pentru acestea exista posibilitatea de a
cere de catre cei care au interes declararea nulitatii unei societati; declararea nulitatii e
practic imprescriptibila.

Ce tipuri de incalcari sunt foarte grave? Cele legate de AC sunt observabile si pot fi reparate.
Este insa o categorie de incalcare care probabil ca nu poate fi reparata: daca obiectul de
activitate e ilicit sau contrar ordinii publice.

Declararea nulitatii nu afecteaza tertii de buna-credinta ART 59: => actele incheiate cu tertii sunt
valabile. Ce se intampla cu actele in curs de executare? Societatea nu dispare efectiv din momentul
declararii nulitatii, ci dupa lichidare, adica dupa radierea din RC. Deci poate sa execute actele unde
este obligata sa o faca.

SRL cu asociat unic: forma atipica de societate

Toate celelalte tipuri de societati trebuie sa aiba minim 2 asociati, dar aici, legiuitorul a introdus si
aceasta forma, care nu e distincta, ci o varianta a SRL. Ratiunea acestei variante a SRL-ului e una
eminamente practica, dar care face un pas inapoi.
Avantajul acestei societati este ca in cazul in care datoriile sociale nu pot fi acoperite, creditorii
personali, in principiu, nu pot interveni. Prin L. 31 se inlatura acest vad corporatist si te poti
indrepta si impotria asociatilor, inclusiv cu raspundere limitata.
E impropriu in cazul acestei societati sa vorbim de o latura contractuala vointa individuala. Toata
aceasta facilitate pe care o da legiuitorul trebuie limitata, pe undeva, ca sa nu se ajunga la un abuz.
Aceasta limitare e mai mult specifica Frantei, noua, in Italia etc, tari unde etica de afaceri nu e pe
cele mai inalte culmi spre exemplu in Olanda nu le avem.
O persoana nu poate folosi acest vehicul decat o singura data. Aceasta interdictie se traduce si prin
urmatoarea, care vine ca o consecinta a primei: un S.R.L. cu asociat unic nu poate fi asociat intr-un
alt S.R.L.
O situatie pe care chiar L. 31 o accepta > este posibil la societatile pe capital (sa): s-a ajuns la un
moment dat sa ai un singur asociat (fie au fost exclusi, au decedat etc). => ce se intampla cu acea
societate? Legiuitorul da un termen de corectie: intr-un termen trebuie sa refaci numarul de asociati.
Aceste situatii sunt diferite de cazurile de interdictie de mai sus: ele privesc momentul infiintarii.
Cazurile in care se ajunge accidental la aceasta situatie sunt cazuri nereglementate de art 14: daca se
ajunge accidental in aceasta situatie, nu e o interdictie pentru ea, dar daca nu isi reface numarul de
asociati se ajunge la o incalcare a legii. Deci solutia e ca se dizolva, dizolvare care poate fi ceruta de
asociat sau de catre oricine are interes, inclusiv Ministrul de Finante.
Un alt aspect, legat mai putin de formalitatile de inmatriculare si care e de drept comun, e
posibilitatea tertilor de a contesta o hotarare a asociatilor care le aduce prejudicii si aceasta hotarare
trebuie sa priveasca modificarea AC.
Un creditor personal s-ar putea opune la inmatricularea soc?
Art 61: priveste momentul post inmatriculare: Legea spune ca cei care au interes dar nu sunt
asociati, de principiu, pot sa se opuna la modificarea respectiva: o actiune numita opozitie in
instanta. Aceasta cale de actiune e de drept comun, dar si de tip special in ceea ce priveste obiectul
ei, sfera participantilor, a celor care pot s-o introduca (creditorii si alte persoane) se deosebeste de
alte actiuni pe care tertii pot sa le introduca impotriva hotararilor (art 132) trebuie sa dovedesti ca
ai un interes, nu ca ai suferit un prejudiciu.
AC modificat nu mai este atacabil dupa ce a trecut termenul actele, modificarile de mare valoare
nu se implemenmteaza decat dupa trecerea termenului de 30 de zile.
Curs 6
Modul in care SC functioneaza:
SC = Societate comerciala
AC = Act constitutiv
AG = Adunarea Generala (a asociatilor)
CS = capitalul social
SNC = societatea in nume colectiv
SA = societatea pe actiuni
Avem in vedere acea trasatura a persoanei juridice care consta in organizarea proprie.
Particularitatea la aceasta persoana juridica, SC, este data de modul in care ea practic s-a format,
modul in care ea reflecta/imbratiseaza originea fondarii ei, si anume o multitudine de vointe
individuale. Cand au semnat AC, asociatii au agreat sa aiba anumite scopuri in comun, sa
desfasoare anumite activitati in vederea realizarii acestui scop. Poate ca la inceput aveau interese
diferite, dar, prin semnarea AC, au ajuns la un numitor comun. Pentru aducerea la indeplinire a

acestuia, implicarea lor trebuie sa continue; mai devreme sau mai tarziu, ei trebuie sa participe la
viata societatii; particularitatea acestei participari fata de o persoana juridica stabilita prin actul de
vointa al statului este ca aceeasi capacitate de compromis care a existat la momentul semnarii AC
va exista tot timpul pe parcursul functionarii societatii; chiar daca au un obiectiv comun, vor diferi
viziunile, ori toata aceasta implementare a obiectivului comun are in vedere functionarea societatii,
capacitatea de a armoniza interesele divergente, individuale si de a le topi sub o vointa comuna.
O alta particularitate practic, prin acest compromis (capacitatea de a negocia), se formeaza ceea ce
se cheama vointa societatii care se transforma in vointa sociala, adica directiile pe care asociatii le
traseaza societatii. Vointa sociala, de principiu, evident ca se formeaza in ultima instanta la nivelul
celor care au investit in societate, cei care au semnat AC si cei care au luat locul celor care au
semnat AC initial. Exista nu putine influente, conditionalitati uneori, si din partea unor organe care
functioneaza in interiorul societatii in ceea ce priveste vointa sociala.
Ultima particularitate pentru a permite functionarea eficienta a sociatatii, nu mai avem la
momentul acesta al functionarii, principiul unanimitatii. Chiar daca societatea s-a format printr-un
raport de vointa in care toti au fost implicati (unanimitate), ulterior AC nu mai presupune
unanimitate. => vointa sociala se poate forma si pe baza majoritara. NCC permite o vointa
majoritara ca fiind vointa sociala a societatii. Acest lucru se explica prin considerente pragmatice.
Daca tot timpul ar trebui sa asculti si sa respecti/armonizezi interesele tuturor asociatilor, atunci este
foarte posibil sa nu poti lua deciziile in timp util pentru societate. Presupune o majoritate de CS, nu
de membri, ceea ce reflecta practic echilibrul de putere intre investitori. Protectia minoritarului
trebuie inteleasa numai impotriva abuzurilor care sunt sanctionate de lege, deci protectia
minoritarului nu inseamna sa dai prevalenta interesului privat in raport cu interesul unei majoritati
si, in acelasi timp, nu inseamna ca societatea greseste, din punct de vedere juridic, daca ia o decizie
care se dovedeste ulterior pagubitoare pentru societate in pofida opozitiei unor asociati minoritari,
atat timp cat luarea acelor decizii nu incalca nicio norma legala sau o regula de conduita prudentiala
in afaceri in contextul raspunderii administratorilor <=> depasirea mandatului. Minoritarii nu pot
primi despagubiri din aceasta cauza si nu e nici o cauza de retragere din societate asta presupune
viata unei societati: riscuri si inclusiv luarea unor decizii gresite.
Cu privire la ideea de vointa sociala: ea nu este niciodata o suma a vointelor individuale, ea este un
compromis, un rezultat. Formarea ei in mod corect presupune dezbateri, schimburi de idei, de
solutii si in final se desprinde in urma acestor dezbateri un consens majoritar, desi ideal ar fi sa fie
unanim. Iar acest consens majoritar inplica inclusiv ca unii asociati sa isi schimbe pozitia, de aceea
nu este o suma matematica, ci un aliaj, un rezultat.
Ca organizare propriu-zisa a societatii, avem 2 mari categorii de organe care au influenta in
realizarea obiectivelor societatii si care corespund conceptului de organizare proprie specifica
societatii:
Un organ executiv si de reprezentare legala administratorul / administratorii sau
consiliul de administratie [CA]. Se poate numi directorat, organul insusi avand doua
capete;
Un organ deliberativ, de decizie ultima organul care stabileste tactica, strategia
societatii si care este adunarea asociatilor => adunarea generala [AG], a asociatilor, iar
vointa sociala propriu zisa se creeaza la nivelul AG.
Exista posibilitatea ca organul executiv sa influenteze organul deliberativ. Depozitarul ultim este
totusi AG, insa AG nu are putere de reprezentare legala. In cazuri foarte restranse ea o poate avea,
in numele societatii. Reprezentarea legala apartine administratorului. Niciunul din aceste doua
organe nu e o entitate autonoma. Ele sunt mecanisme ale unui mediu complex, dar ele nu exista
autonome in raport cu tertii fata de SC. Cand vorbim de SC, avem in vedere si organul executiv si
organul deliberativ, in ceea ce priveste modul de interactiune complex pe care il au.
Precizare importanta: cel putin la nivelul functionarii organului executiv, actele acestuia nu vor fi
niciodata considerate acte ale organului ca atare, ele nu pot fi atacate prin actiuni separate in justitie.

La AG situatia este putin diferita, fiind depozitarul vointei sociale => este permis in anumite situatii
ca insasi hotararile adunarii sa poate fi atacate de terti, chiar si inainte ca ele sa se materializeze in
acte incheiate de societatea insasi prin organul executiv. Art 61 + 62 din lege => permit ca
hotararile AG care modifica AC si care ar produce prejudicii tertilor sa poate fi atacate de terti sau
creditorii principali, chiar si inainte ca aceste modificari sa fie operate definitiv in RC. Chiar si
aceasta particularitate n-o transforma pe aceasta intr-un organ de sine statator, autonom, fata de
societatea din care face parte, exlicatie: este un mecanism de protectie tertii incearca sa obtina
anularea in instanta inainte ca hotararea sa se materializeze => cale de actiune preventiva.
AG: sau adunarea asociatilor
Avem acelasi sistem, dreptul comun este cotractul de societate simpla din NCC, care are cateva
prevederi legate de functionarea asociatilor <=> 1910 1912. Apoi avem SNC functionarea AG e
dreptul comun pentru toate celelalte tipuri de societati. La nivelul SA avem particularitati.
Ca si regula aplicabila tuturor societatilor:
Regula majoritatii, daca AC nu deroga de la ea: si anume vointa se formeaza prin voturilor
asociatilor care detin majoritatea CS;
Atunci cand o hotarare a AG inmpune obligatii suplimentare fata de cele existente la momentul
respectiv prin AC unuia dintre asociati, acesta trebuie sa fie de acord cu ele. Aplicatie: la majorarea
CS;
Hotararile AG pot fi contestate in instanta judecatoreasca in termen de 15 zile de la comunicare
daca a avut loc, sau de la data la care a fost luata in cazul in care persoana respectiva a luat parte.
Daca nu exista mecanism de comunicare si nici persoana nu a participat, termenul curge de la
momentul in care a luat sau trebuia sa ia cunostinta de aceasta.
Spre deosebire de cazurile reglementate de L. 31 ca si cazuri in care hotararile AG pot fi atacate in
instanta, in NCC nu se mai cere conditia incalcarii legii sau AC, ci e suficient ca persoana sa arate
ca are un interes, interes nelimitat la incalcarea AC sau a legii. In consecinta, aceasta lipsa a
limitarii interesului in actiunea in anulare a hotararii adunarii, e aplicabila si in SNC, societatea
simpla, SA. La SRL si SA vedem ca exista limita respectiva, adica interesul e egal cu incalcarea
legii sau a AC.
Pentru a intelege cel mai bine mecanismul de functionare:
SA: desi nu e dreptul comun, cel putin anumite prevederi pot fi considerare ca putand fi aplicabile
macar ca norme de buna prcatica, mai ales la SRL. Reglementarea de la SA structureaza foarte bine
tot mecanismul, pana la entul in care hotararea e luata si devine publica.
Articolele care reglementaeaza functionrea la SA: 110 136. In realitate pana la 134,
136 fiind mai general, iar 135 = abrogat.
Structura AG:
Pe de-o parte, parte de initiere => convocare;
Partea de pregatire propriu zisa a adunarii;
Partea de sedinta: doua elemente:
dezbaterea
votul
Partea de punere in aplicare a hotararii si, daca este cazul, daca legea impune: publicarea sau
comunicarea.
Exista doua tipuri de AG:
ordinara
extraordinara
Diferenta intre cele doua este de competenta, adica ele au competenta de a aproba acte diferite, de a
luat hotarari diferite, plus ca majoritatile de vot sunt diferite. La celelalte tipuri, inclusiv SRL, nu
avem aceasta clasificare.
In multe AC, influentate de SA, se prevad cele doua tipuri de AG dar e doar vointa asociatilor, nu
e impus de lege.
In ceea ce priveste partea de initiere (convocare), la SA avem o particularitate: caracterul intuitu
personae => convocarea poate s-o faca oricine (la SRL e un numar minim) + organ care are acest

drept: administratorul. La SA, mecanismul de convocare din partea asociatilor e mai sofisticat. Nu
le e interzis, insa e o disciplina mai mare => instanta procedura gratioasa. In cazurile in care nu
toti actionarii sunt de acord sa convoace competenta o are administratorul si, uneori, instanta. De
ce se convoaca? Pentru a rezolva chestiuni care nu sunt de competenta organului executiv sau din
prudenta.
AG nu e un organ care functioneaza permanent, spre deosebire de consiliul de administratie care are
o activitate relativ continua. AG are un raport cu CA, cu titlu exceptional. In unele cazuri, AG se
ocupa si cu lucruri mai meschine. Se convoaca mai rar, dar pentru lucruri intr-adevar serioase.
Cine trebuie sa cunoasca starea societatii cel mai bine si unde se impune o noua vointa sociala
pentru a rezolva probemele societatii? => organul executiv. El intruneste CONVOCATORUL o
insiruire de probleme care trebuie sa fie supuse dezbaterii in cadrul AG. Functia convocatorului e si
de informare, adica actionarii, pe baza convocatorului, au o prima informatie in legatura cu ceea ce
ar trebuie sa stie sau in legatura cu ce trebuie sa se pronunte. Sunt puse documentele relevante la
dispozitia actionarilor, dar e nevoie (e important) ca fiecare sa stie ordinea de zi.
Art117 +1172 + 116
Reguli procedurale legate de convocare care trebuie respectate: nerespectarea lor duce la nulitatea
hotararii, chiar daca dezbaterea, votul, au fost indeplinite conform conditiilor legale:
Cerinta unui interval de timp intre comunicarea convocarii si momentul tinerii in sine.
Legea stabileste acest interval de timp la 30 de zile, interval care nu poate fi redus, nici
prin decizia CA si nici prin AC;
o Exceptie: cand la data stabilita participa toti actionarii si toti sunt de acord sa tina
convocarea => art 121;
Sa fie comunicata in conditiile legii: 2 modalitati: cea de drept comun = publicitate prin Monitorul
Oficial convocatorul se duce la RC si RC publica in Monitorul Oficial. Din pacate, la noi
Monitorul Oficial functioneaza destul de imprevizibil si atunci trebuie luata o anumita marja. Exista
si a doua publicitate: intr-un ziar de larga circulatie la nivel national, in localitatea unde are sediul
societatea, sau in cea mai apropiata localitate. Opozabila e publicarea in Monitorul Oficial, a doua
publicare e doar ca ajutor;
Actiunile nominative: permit cunoasterea in orice moment a detinatorului lor. Daca AC
prevede, poti sa convoci prin scrisoare comandata, la adresa comunicata societatii.
Trebuie sa te asiguri ca intre momentul la care a primit comunicarea si data tinerii
adunarii, pentru fiecare actionar a trecut termenul;
Alternativ la comunicarea prin scrisoare comandata => prin scrisoarea electronica, prin e-mail: daca
exista semnatura elctronica.
Cu privire la continutul convocatorului:
Ziua si locul, ora, cel putin pentru prima convocare;
Situatia in care esti nevoit sa ai o a doua convocare e aceea in care n-ai cvorumul sau nu poti sa iei
o decizie, din varii motive si atunci repeti adunarea intr-o noua sedinta, in care cvorumul e mai mic,
pentru a se putea permite luarea unei decizii;
O a doua convocare se va face in 8 zile de la data primei sedinte. Pentru ca legea nu face distinctie,
sunt pe zile libere calculate, adica prima zi nu se ia in calcul si ultima se ia. Dupa ce ai stabilit data
si ora, nu este obligatoriu sa fie la sediul social, adunarea poate fi tinuta si in alta locatie, chiar in
afara tarii;
Continutul:
Ce se va dezbate, ce se va vota, deci punctele care sunt pe ordinea de zi <=> ele sunt batute in cuie,
in sensul ca odata trimis convocatorul nu mai poti sa le schimbi decat daca reiei procedura si
formalitatile, cu acelasi termen de 30 de zile. Daca se cere modificarea convocatorului de catre

actionari si aceasta modificare se poate face numnai prin introducerea de noi puncte, atunci e
posibil sa pastrezi termenul de 30 de zile intre data convocarii si data tinerii adunarii, cu conditia sa
ai publicate aceste puncte pe ordinea de zi art 1171. Trebuie sa ai cel putin 10 zile in care sa te
pregatesti. Pentru a nu fi un exercitiu abuziv, se cere un cvorum minim, cel putin 5% din CS,
individual sau un grup de actionari, iar introducerea de noi puncte se face tot de catre CA el e cel
ce republica convocatorul cu noile puncte.
Ceea ce iarasi e de retinut este ca punctele trebuie sa explice suficient de clar ce se va discuta, la ce
se cere votul actionarilor. Nu poti sa lasi deschisa posibilitatea de discutie a punctelor nepublicate in
convocator nu avem capitolul ultim cu titlu de diverse. Din pacate acest lucru se mai intampla,
astfel ca societatea isi pastreaza o marja de manevra, dar pentru aceste puncte, pentru o decizie
valabila, toti actionarii trebuie sa fie prezenti si sa fie de acord expres inainte cu posibilitatea de a le
discuta.
Sunt si cerinte speciale:
Numele celor pentru a fi propusi pentru organul executiv, iar daca se propune
modificaresa AC, trebuie specificat si textul modificator.
Pentru a se pregati in vederea discutarii punctelor de pe ordinea de zi, legea spune ca trebuie sa se
puna la dispozitia actionarilor documentele necesare art 1172. 1172 statueaza si o procedura
prealabila intre fiecare actionar si CA. Pentru a nu pierde timpul, e bine sa lamuresti pe toti
actionarii cu privire la ce se va discuta => posibilitatea de a adresa intrebari + obligatia CA de a
raspunde; sau pot sa se cupleze si CA sa dea un raspuns tuturor. Trebuie sa voteze in cunostinta de
cauza, bazata pe o informatie corecta si completa. Daca nu se convoaca AG de catre CA la cererea
actionarilor (minim 5% din CS sau o cota mai mica prin AC), atunci intervine instanta 117.
Art 123. Includerea datei de referinta: aceasta e o data artificial stabilita de catre CA si
rolul ei e de a stabili foarte clar care sunt actionarii care au dreptul de a vota. Data de
referinta e stabilita astfel incat sa fie ulterioara convocatorului, dar sa nu fie cu mai mult
de 60 de zile anterioara tinerii AG. Se impune o anumita limitare din 2 puncte de vedere:
perioada nu trebuie sa fie foarte lunga + ca dupa convocator se calculeaza si data tinerii.
In data de referinta vor fi trecuti actionarii din registrul actionarilor care pot sa voteze,
adica cei care vor primi si devidende.
Faza a doua: tinerea adunarii:
Adunarea trebuie sa aiba loc in ziua, ora si la locatia indicata, iar participarea actionarilor se poate
face fie direct fie prin reprezentanti aceasta are cateva restrictii (art 125). Daca vorbim de
reprezentare, nu ne referim la cea legala, ci la cea conventionala, prin mandat. Particularitatea
acestui mandat: trebuie sa fie special legea nu mentioneaza expresis verbis, dar se subintelege. Nu
e nevoie sa fie facut in forma autentica. Avem restrictii cu privire la persoanele care pot primi acest
mandat: membrii organelor de conducere executiva sau salariatii. Avem in acest caz o prevedere
interesanta, practica, si anume: mandatul nu este valabil daca cu votul exprimat de acesti
reprezentanti se formeaza majoritatea. In caz contrar hotararea este nula. Pentru a da posibilitatea
verificarii existentei mandatului, a calitatii corecte a reprezentantului, procurile trebuie depuse
minim cu 48 de ore inaintea tinerii adunarii. AC poate sa prevada si perioade mai scurte, in caz
contrar sanctiunea este decaderea votului. In aceste procuri se va arata si mandatul, pentru fircare
punct de pe ordinea de zi mandantul ii va spune cum sa voteze: da, nu, impotriva sau abtinere =>
ajuta cumva la calcularea votului dupa adunare, fluidizeaza procedura.
Situatia votului secret: pentru anumite tipuri de hotarari (ex: cea privind administratorul) legea
impune votul secret. In cazul acesta, dezbaterea este daca se asigura sau nu secretul votului printr-o
procura? Singura solutie este sa se asigure un mecanism de opacizare la nivelul secretariatului, in
ceea ce priveste destinatia voturilor primite prin procura. Oricum, reprezentantul conventional va
primi si el un buletin de vot, in care va trebui sa treaca fara a se semna, votul. Insa pentru a se
verifica corectitudinea votului, se va apela si la procura.

Capacitatea de a vota: situatia actionarilor care sunt si administratori. Aceste persoane au interdictie
expresa (126) sa voteze descarcarea lor de gestiune sau in legatura cu o problema care priveste
administratia actelor lor. Aici legea nu prevede nicio sanctiune, insa in cazul acesta, practic, votul
lor ar trebui sa fie nul (nu hotararea in sine). Tot in legatura cu problematica exercitarii dreptului de
vot, legea vrea ca actionarul sa fie responsabil pana la capat, la momentul la care societatea
inceteaza sau el iese din societate el poate da unui mandatar posibilitatea de a exprima vointa sa,
dar nu poate ceda insasi vointa sa. E o cerinta foarte importanta, si anume sa nu ai voie sa iti
instrainezi votul, pentru orice motiv sume de bani, comoditate => asa numita interdictie a
conventiei de vot. Interdictie absoluta care anuleaza actul si votul = art 128(1). Dar pentru ca 128(2)
a avut pana in 2006 o formulare care aparent era foarte larga, astfel ca includea si acele
acorduri/aliante intre actionari, cu privire la modul in care sa voteze, articolul precizeaza ce
inseamna alianta de vot: Orice conventie prin care actionarul se obliga a exercita dreptul de vot in
conformitate cu instructiunile date sau propunerile formulate de societate sau de persoanele cu
atributii de reprezentare este nula => pe baza unor instructiuni sau propuneri date de societate sau
de reprezentantii ei.
Marea intrebare din practica: daca alineatul (2) explica sfera restrictiilor din 128(1) sau
sunt doua lucruri diferite. Se considera ca ar fi un caz special, dar nu acopera in totalitate
sfera restrictiilor din 128(1).
Participarea: nu este interzisa, ci permisa participarea prin mijloace electronice presupune
interactiune directa. Pe tot parcursul sedintei, cel care nu e prezent fizic, trebuie sa auda tot timpul
ce se discuta.
La sedinta propriu zisa: necesita o anumita disciplina si un anumit cadru organizatoric. De
principiu, nu poti limita pe nimeni sa se exprime, dar poti sa iei anumite masuri pentru a asigura
disciplina fara a incalca drepturile celorlalti: presupune sa ai un presedinte, un secretariat si un
secretariat tehnic asigura functionarea in bune conditii a AG. Presedintele = presedintele
organului care convoaca CA, dar actionarii pot oricand sa aleaga alt presedinte. Se poate ajunge
inainte de a se trece la dezbateri ca altcineva sa deschida sedinta. Presedintele trebuie sa verifice
mai intai daca exista conditiile legale de constituire: se verifica participantii pentru a se vedea daca
e intrunit minimul de CS pentru a se lua o dezicie lucru facut de secretariat (numar impar, de
regula 3). Odata cu numirea secretariatului, se va numi si secretariatului tehnic care e un ajutor
pentru secretariat. Secretariatul tehnic: numararea voturilor, verificarea listelor de prezenta si
redactarea Procesului verbal [PV] al AG, dar cel care da valoare juridica este secretariatul, pentru
ca el e cel care isi asuma raspunderea. Secretariatul, impreuna cu cel tehnic, ajuta presedintele,
inclusiv pana la calcularea cvorumului necesar pentru a se putea lua decizii. Dupa se anunta daca
AG a fost legal constituita sau nu. Observa apoi vointa actionarilor in ceea ce priveste continuarea
cu el ca presedinte.
Urmeaza dezbaterea si votul: fie pune toate problemele din convocator in dezbatere fie pe rand.
Trebuie sa permita oricarei persoane sa isi exprime punctul de vedere in legatura cu un punct de pe
convocator = perioada de dezbatere. Dupa ce s-au incheiat dezbaterile, deliberarile, fie pentru un
punct, fie pentru toate, se trece la vot. Trebuie ca fiecare punct sa fie votat separat, e important:
validitatea votului va fi apreciata individual. Trebuie sa verifici inainte daca ai majoritatea de voturi
necesara, ceruta fie de lege, fie de AC, pentru ca hotararea sa fie valabila.
Vot valabil exprimat pentru = o abtinere este un vot pentru sau un vot impotriva? In AC se poate
preciza: orice abtinere va fi considerata vot pentru. Dar e un subiect sensibil. Abtinerile nu
valoreaza vot pentru, ci mai degraba un vot impotriva hotararii, dar sunt argumente si pentru
reciproca. Trebuie sa verifici si daca ai numarul minim de voturi, chiar daca CS minim e intrunit.
Cvorumul e cel care iti asigura dinamismul dezbaterii, numarul minim de participanti
pentru a avea o vointa sociala corecta si ar trebui sa fie prezent pe tot parcursul
dezbaterii.

Hotararile se iau de regula cu vot deschis, e transparent, iar votul secret e cel imperativ pentru
anumite situatii numirea sau revocarea membrilor organelor de conducere, revocarea organelor de
control si cele privind atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere executiva si celor de
control. Dupa dezbaterea votului, se redacteaza PV rolul lui e sa reflecte cat de cat fidel
indeplinirea conditiilor de procedura pentru tinerea adunarii, dezbaterile si cum s-a finalizat. Se
redacteaza de catre secretariat si se semneaza de catre secretariat si de catre presedinte. PV va fi
depus la RC, astfel ca e un mijoc de proba, neproducand prin sine efecte juridice. Singurele care
produc efecte juridice sunt hotararile AG.
In general, pozitia ICCJ e ca PV nu poate fi un act juridic care creeaza drepturi si obligatii pentru
actionari, ci ca ramane un mijloc de proba, nu o cesiune. E important PV cand exista voturi
impotriva, pentru ca actionarii care au votat impotriva sau care nu sunt prezenti au dreptul de a
ataca hotararea. Cei care au fost acolo, trebuie sa ceara sa se mentioneze ca ei, X, au votat
impotriva. Altfel, ei nu pot demonstra in actiunea in anulare ca au votat impotriva. Pot folosi si alte
mijloace de proba, dar daca au fost neglijenti, practic, li se va respinge actiunea. Hotararile sunt
obligatorii pentru toti actionarii, indiferent daca au participat sau nu, si ele sunt executorii imediat,
de drept. Isi pastreaza caracterul executoriu chiar si daca sunt luate cu incalcarea legii, pentru ca
pana la proba contara ele beneficiaza de prezumtia de legalitate. Daca insa incalca legea sau AC,
atunci ele pot fi atacate in justitie.
Sfera persoanelor care pot ataca: cand se incalca conditiile imperative pentru convocare. Se
considera ca majoritatea conditiilor de incalcare a acestora = nulitate relativa + persoanele care au
un interes.
Nulitatea absoluta: sfera se poate largi si la persoane din afara societatii. Nulitatea absoluta e
imprescriptibila. Daca e caz de nulitate relativa, pentru a se inlatura cat mai repede incertitudinea,
legea introduce un termen de decadere 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial a
hotararii. Daca a trecut acest termen si nu a fost introdusa nicio cerere in anulare, atunci exista sanse
mari ca aceasta sa nu fie atacata sau sa ramana in picioare. Tertii oricum vor fi aparati, in cazul
nulitatii absolute, dar nu la cea relativa, daca a trecut termenul. Nimic nu impiedica insa ca un
actionar s-o introduca si inainte de publicare in Monitorul Oficial. Pentru ca e executorie imediat,
de drept, daca vrei s-o suspenzi, alaturi de actiunea in anulare trebuie sa introduci si o actiune in
suspendare art 133(1).
134 = nu e un caz de nulitate, ci o alta facilitate in afara de nulitate sau anulare data de lege
actionarilor care nu au fost de acord cu o anumita hotarare a AG e un caz special de retragere din
societate. Nu se aplica de principiu la SA, dar 134 permite tocmai retragerea. Retragerea in acest
caz e ca daca ei isi exercita dreptul, societatea trebuind sa ii rascumpere actiunile. Practic, actionarii
forteaza societatea sa le cumpere actiunile. E un mecanism de protectie.
AG ordinara e cea care trateaza problemele recurente ex: ce se intampla cu CS, numirea,
revocarea organului de conducere, de control etc. Ca si cvorum, e unul inalt: la prima convocare:
jumatate din CS si majoritatea de vot este jumatate +1 din voturile celor care participa. La a doua
convocare se poate luat hotararea cu orice numar de participanti, indiferent de valoarea CS. Pentru a
doua convocare, legea iti interzice sa pui un cvorum minim, cu alte cuvinte esti obligat sa iei decizia
cu oricine participa, indiferent de numarul lor.
AG extraordinara se ocupa de lucruri care nu sunt neaparat previzibile, cel putin ca moment.
Teoretic sunt previzibile, dar nu ca moment: reduceri/majorari de CS, modificarea AC, emisiunea
de obligatiuni etc.
Ce e interesant e ca exista posibilitatea delegarii, si anume la schimbarea
obiectului de activitate, majorarea CS si a modificarii sediului social. Ca si cvorum, la prima
convocare, e mai mic decat la ordinara din CS, iar ca participanti la vot = minim o cincime,
minim 25%. Se poate stabili prin AC orice alt cvorum si majoritate. Nu mai exista in lege nicio
cerinta cu privire la cea de-a doua convocare.
115(2): la divizare, fuziune, reducerea CS: majoritatea de vot in acest caz e de 2/3 din cei prezenti,
nu se poate cobori sub aceasta majoritate. Exista situatii in care evident nu ai un punct care sa fie
incadrabil fie in competentele AG ordinare sau extraordinare. E important sa stabilesti care ar fi
dreptul comun, pentru a stii pe ce cvorum si majoritate te bazezi. Pentru ca exista aceasta

controversa, situatia cea mai simpla e sa mergi pe cvorumul minim legal cel mai mare si majoritatea
de vot cea mai mare => minim 50% din CS. Astfel, nu mai conteaza ca era de competenta AG
ordinare/extraodinare, fiind o problema de semantica unde o incadrezi.
Curs 7
Adunarea Generala:
- Avem si procedura speciala de retragere: ca institutie, e specifica societatilor de persoane,
nu de capital. In 134 avem 4 situatii limitativ prevazute de lege cand actionarii care au votat
impotriva sau nu au participat la o AG care a avut de decis in legatura cu una din aceste
situatii (schimbarea obiectului principal de activitate, fuziune, divizare etc), acestia, in loc sa
conteste hotararea, au posibilitatea de a iesi din societate, nu prin calea obisnuita a vanzarii
actiunilor catre un tert, ci prin asa-numita procedura a retragerii prin rascumparare din
societate forteaza societatea sa le cumpere actiunile pentru ca ei nu au fost de acord cu ce
a decis majoritatea.
Poate nu este un exemplu bun de democratie, este o situatie putin atipica: nu numai ca te retragi din
societate, dar aceasta mai si plateste bani din bunurile/activele proprii ca tu sa te retragi din
societate. Majoritarii vor suferi indirect in ceea ce priveste minoritarii care se retrag.
Mecanismul e, in principiu, clar descris in 134. Dupa ce actionarii au votat impotriva, in termen de
30 de zile se poate introduce actiunea. De retinut ca dupa ce acesti actionari, care au votat
impotriva sau nu au participat, si-au exprimat dorinta de a se retrage, ei vor depune actiunile la
societate (=>administratorii le vor primi in numele societatii) iar societatea va face o evaluare
pentru a determina valoarea acestor actiuni de catre evaluatori autorizati; se va stabili pretul iar
societatea va fi obligata sa plateasca contravaloarea acestor actiuni la pretul astfel stabilit. Legea nu
spune in ce interval de timp se va plati pretul.
Art 1361: este plasat la finalul acestei sectiuni privind AG a actionarilor. Aparent, nu spune ceva
deosebit, ci doar ca fiecare actionar, in exercitarea drepturilor sale, sa si le exercite astfel incat sa
respecte drepturile legitime ale societatii si ale celorlalti actionari. Aceste declaratii sau obligatii pe
care le impune articolul actionarilor sunt cumva de bun simt si poate nici n-ar fi trebuit sa fie
reglementate de L 31. Obligatia de a-si exercita drepturile cu buna credinta e reglementata si in
NCC (14 +15) Nu e o mare noutate.
De ce a fost nevoie totusi de acest articol? Au fost si sunt in continuare situatii in care actionarii
minoritari se plang de abuzul drepturilor actionatilor majoritari: ex: procedura luarii unor decizii in
cadrul AG. Pur si simplu, se foloseste mecanismul respectiv pentru a promova interesele
majoritarilor in dauna minoritarilor. => un semnal de alarma pentru actionarii minoritari.
Ai posibilitatea sa ceri anularea hotararii AG respective, dar acesta nu poate fi un motiv separat de
actiune in anulare din 132. Daca hotararea AG a fost luata cu rea-credinta sau cu exercitarea
abuziva a pozitiei majoritare, clar s-a incalcat legea => 132. Nu e o cale de actiune noua a lui 136
fata de 132. Mai specific decat dreptul comun e o actiune in despagubire: 1361 indreptata
impotriva actionarilor care ti-au incalcat dreptul. Actiunea in despagubiri sunt putine cazuri in
care au fost admise, toate la instante inferioare => tribunal. Nu avem o jurisprudenta in formare la
ICCJ. AG a actionarilor nu este neaparat dreptul comun pentru celelalte tipuri de societati. Insa, este
cea mai bine si extins reglementata forma de AG in cadrul L31.

SRL:
Are cateva reglementari, mult mai putin elaborate si mai reduse numeric cu privire la AG a
asociatilor => 191 196
De retinut:
Insusi legiuitorul trimite pentru a completa dispozitile privind organizarea ei nu la
reglementarea AG a actionarilor ci la reglementarea aplicabila SNC. De principiu, legiuitorul a
manifestat clar intentia ca dreptul comun sa fie AG asociatilor SNC. Prin ce difera AG a SRL-ului
fata de cea a asociatilor in nume colectiv? Prin majoritati si cvorumuri diferite. 192(1) se
introduce regula dublei majoritati: a persoanelor si a CS. Deci daca nu se prevede nimic in AC se
presupune ca e valabil adoptata o hotarare numai in situatia in care a fost luata cu votul majoritatii
asociatilor si a CS. Se poate deroga prin AC, astfel incat sa ajungi la regula de drept comun => a
majoritatii CS.
In ceea ce priveste modificarea AC => aceeasi regula ca la SNC regula unanimitatii. Dar
si aici avem posibilitatea de a deroga prin chiar AC de la aceasta regula.
La prima intrunire a adunarii: daca nu ai cvorumul si majoritatea prevazute de lege sau de
AC, poti sa decizi asupra acelorasi puncte pe ordinea de zi cu majoritatea CS prezent. Deci pentru a
doua convocare nu mai e nici regula dublei majoritati. Dezbaterea e daca la a doua adunare poti sa
decizi cu majoritatea celor prezenti.
Competentele AG a asociatilor:
Fata de SNC avem reglementate cateva competente dar cu titlu principal, nu exhaustiv
134, care o apropie, din punctul de vedere al determinarii puterilor ei, de AG a actionarilor.
La SRL nu exista AG ordinara sau extraordinara. Trebuie sa decida la repartizarea profiturilor, la
introducerea actiunii in raspundere, modificarea AC etc. Asociatii pot sa stabileasca competente
oricat de largi in AC, inclusiv competente care se apropie, interfereaza cu cele ale administratorilor,
cu amendamentul ca daca se reduc puterile administratorilor sub limitele prevazute de lege, ele nu
sunt opozabile tertilor art 54-55 doar daca tertii stiau cu adevarat de luarea competentei
administratorilor de catre AG.
Cu privire la convocare reguli mai flexibile: dar avem cateva reguli pe care nu le regasim la
SNC:
Ex: regula ca AG sa fie convocata cel putin1 data pe an la sediul societatii; posibilitatea ca
AG sa fie convocata la cererea a cel putin din CS, cu agenda aratata de acesti asociati, fara ca
legiuitorul sa stabileasca ce se intampla daca administratorul nu vrea sa dea urmare acestei cereri de
convocare. Legea fiind generala, se poate concepe ca, daca AC prevede astfel, poti sa convoci AG
cu din CS fara aprobarea administratorilor.
Ca si formalitati efective:
Nu intalnim procedura publicitatii prin Monitorul Oficial; legea lasa la latitudinea asociatilor
cum sa reglementeze mecanismul convocarii, dar indica faptul ca e posibil sa convoci, daca nu ai
nicio dispozitie in AC, prin scrisoare recomandata, cu cel putin 15 zile inainte de tinerea adunarii
scrisoare prin care se arata si ordinea de zi. O convocare prin scrisoare este suficienta, mai ales ca
avem numar maxim de 50.
Nu avem reglementari cu privire la vot: dar avem reglmentare expresa cu privire la atacarea
hotararilor => art 132, care se aplica cu referinta; dar termenul in care un asociat poate ataca = de
15 zile de la data la care el demontreaza ca a cunoscut sau trebuia sa cunoasca hotararea. Exista
jurisprudente numeroase in care acest principiu a fost pus in valoare.
Nu orice actionar (oricand, oricum) poate ataca, ci numai cei care nu au participat sau cei
care au participat, au votat impotriva si au cerut sa se mentioneze acest lucru in procesul-verbal.
Exista cateva dispozitii pe care le putem considera general aplicabile si celorlaltor societati: 119;
128 interzice conventiile de vot => intr-o societate de capital este interzisa conventia de vot; in

cazul unei societati de persoane, cu atat mai mult ar trebui sa fie interzisa conventia de vot =>
intuitu personae.
Regula votului deschis ar trebui sa fie aplicabila si aici, daca AC nu prevede altfel.
Administratorul:
Administratorul poate fi echivalent cu un Guvern intr-o societate (AG ar fi Parlamentul).
Are o functie de reprezentare legala si inca o functie subsidiara de executie, de administrare a
societatii subsidiara in sensul ca decizia de administrare a societatii are depozitarul ultim AG, insa
implemetarea ei efectiva o face administratorul. In acest proces de implementare, administratorul isi
aduce uneori si o contributie proprie, insa ceea ce nu poate face legal este sa ignore/incalce o
directiva a AG => vointa sociala el nu o poate incalca, cel mult o aplica intr-un mod creator. In
realitate lucrurile nu stau chiar asa.
Sunt ocazii in care decizii privind administrarea societatii trebuie luate imediat. Exista
cazuri in care AC/ hotarari ale AG stabilesc ceea ce trebuie facut in astfel de situatii, dar nu
intotdeauna. Administratorul trebuie sa rezolve problema => 2 solutii:
1) Sa incerce sa obtina un acord de la adunare;
2) Cel mai adesea, cand nu are o ingradire anume, executa el fara o decizie expresa a
adunarii un act, o operatiune, urmand ca ulterior actul sau sa fie aprobat de AG. Deci in
anumite situatii administratorul are, practic, o putere destul de mare in administrarea
societatii, insa juridic, si aceasta putere mare de a reactiona pentru buna functionare a
societatii o are tot in limitele prevazute de lege. Prudent pentru administrator sa ar fi sa
convoace AG pentru ca ei sa decida.
O modalitate mai subtila in care administratorul isi risca puterea in administrarea societatii
nu este cazul actionarii in fata unei necesitati, ci cazul in care manipuleaza mecanismul de formare
a vointei sociale. El nu poate direct, legal, crea vointa societatii, dar poate, abil, sa ii faca pe acestia
sa creada ca ideile sale sunt cele bune. Mecanism procedural: de convocare; el stabileste agenda,
astfel ca el stabileste asupra a ceea ce trebuie sa decida acestia dar le da si informatiile necesare;
modul in care prezinta aceste informatii poate cantari mult in formarea opiniilor AG. Mai are
posibilitatea directa de a influenta acest mecanism prezidand la aceasta adunare sau participand
activ aparandu-si solutiile etc.
Frecvent la societatile in care CS e atomizat => asociatii sunt pasivi. Ex: la fel ca cineva
care isi depune banii intr-o banca pentru a obtine o dobanda satisfacatoare. Din
comoditate/lipsa de experienta, ei se lasa influentati de organul executiv. Nu e nimic ilegal,
aceasta interactiune subtila, dar poti sa folosesti legea in asa fel incat sa ajungi la un rezultat
pe care legiuitorul fie nu si l-a dorit, fie nu l-a prevazut. Asistam la o rasturnare a pasivitatii
din ultimul deceniu a actionarilor in relatia cu administratorii (pasivitate rasturnata si de
criza si de descoperirea rolului administratorului in crearea situatiei de criza). Nu se mai lasa
pe mana administratorului si incearca sa ii limiteze puterile.
Functia de reprezentare legala: apartine de principiu numai administratorului.
Relatia juridica dintre administrator si societate:
- Legea a clarificat cumva natura situatiei, astfel ca s-a aplanat si controversa existenta => se
considera ca e o relatie de mandat (conventional) si nu o reprezentare legala.
La relatia de mandat ai 2 parti: mandantul si mandatarul, care sunt persoane diferite o
premiza fara de care relatia de drept nu exista. Numai ca aceasta relatie e si ea o fictiune juridica =>
prin intermediul altei persoane, mandantul isi exprima vointa, gandirea, chiar daca el nu a fost
prezent. La SC, practic, reprezentantul este subiect de drepturi si obligatii, subiect civil distinct,
numai pana in momentul in care el a incheiat contract de administrare cu societatea prin acceptarea

pozitiei respective; insa cand, dupa incheierea contractului de reprezentare, negociaza cu tertii, el nu
mai apare ca subiect distinct de drepturi si obligatii pentru tertii cu care contracteaza => el este
societatea insasi, astfel ca se confunda, ideatic, cu mandantul, cu societatea.
Distinctia intre mandat legal si conventional:
Raspunderea lui ar fi in principal delictuala si nu contractuala. Nu mai exista diferente
fundamentale intre cele doua. Sub imperiul NCC, si-a pierdut importanta practica si aceasta
discutie. Indiferent de cum o calificam, legea stabileste cateva trasaturi specifice ale acestei relatii
de reprezentare, cu titlu gereral: 71-73; si apoi, cu titlu particular, ele sunt mult mai dezvoltate, in
ceea ce priveste administrarea SA.
Relatia administratorului cu societatea si puterile sale:
Dreptul comun care stabileste aceste puteri e fie contractul de societate simpla din NCC
dar acolo nu avem prea multe indicatii, fie L 31 aici sursa de reglementare sunt art 70-73. Ce cere
practic legea administratorilor, mai ales avand in vedere ca legea nu prevede ca el are si o putere
propriu-zisa asupra societatii?
Submandatar: posibilitatea mandatarului sa foloseasca pe altcineva, practic sa substituie alta
persoana care sa ii faca lui treaba. Evident, raspunderea in aceste cazuri, apartine acelei
persoane si nu neaparat mandatarului.
- Raspunde pentru actele persoanei respective, pentru incalcarile pe care submandatarul le-a
produs;
- Raspunde alaturi de submandatar, pentru ca mandantul va putea, in baza legii, sa aiba o
actiune directa si impotriva submandatarului.
Cumva similar, reglementeaza situatia submandatarului si L 31: art 71: stabileste cu titlu de
principiu ca dreptul de a reprezenta societatea apartine numai administratorului, pe care il poate
transmite, in lipsa de stipulatie contrara. Daca ignora aceasta specificatie, administratorul raspunde
in solidar cu persoana respectiva pentru prejudiciile aduse societatii si, in plus, societatea se poate
indrepta impotriva celui care a substituit administratorul si sa ceara de la acesta eventualele
beneficii pe care le-ar fi obtinut datorita substituirii. In acelasi timp, poate sa ceara si de la
administrator nu numai despagubiri, dar si eventuale castiguri pe care acesta le-ar fi obtinut datorita
substituirii. Asta priveste strict reprezentarea legala, si nu actele de administrare propriu-zisa, care
nu presupune incheierea de acte cu terti in numele societatii. Aici avem un alt tip de raspundere, nu
e pur si simplu o raspundere automata ca in cazul art 71.
E necasar ca el sa degele puterea de reprezentare fie unui avocat, fie unui agent. Daca el face
acest lucru fara acordul societatii, atunci risca sa raspund in conditiile art 71. Spre deosebire de
VCC, actualul cod civil prevede anumite situatii exceptionale cand, datorita necesitatii de aparare a
intereselor mandantului, submandatarea, chiar si fara acordul lui, e permisa. Normele se aplica
acum si SC, astfel ca se completeaza regimul raspunderii administratorilor. L 31 e o lege speciala
fata de NCC si nu au fost avute in vedere aceste situatii speciale => legiuitorul nu a vrut sa inlature
raspunderea administratorilor, deci schimbarea de perspectiva din NCC schimba raspunderea adm
in baza art 71.
Atunci cand sunt mai multi administratori, indiferent de modul in care functioneaza (unii au
numai putere de reprezentare legala, altii doar de gestiune interna, altii le au pe toate), ei vor
raspunde solidar fata de societate; se enumera cazurile pentru care raspund art 73(1) = limitele
generice ale puterilor administratorilor. Unele lucruri sunt foarte specifice: cum ar fi sa raspunda de
realitatea profitului, a devidendelor, a profitului net distribuit, dar avem si altele foarte generice
stricta indeplinire a legii pe care AC o prevede lit e + d.

Daca administratorul incalca aceste norme => o actiune in raspundere civila, actiune
introdusa, evident, de societate. Daca nu exista alt administrator, societatea va fi reprezentata de
unul din actionarii societatii. Cand incheie contractul cu societatea, daca el isi incalca obligatiile
prevazute de lege, el va raspunde. Regimul acestei actiuni in raspundere = regim special. De retinut:
pentru actele sale, pe durata functionarii normale a societatii, singurii care pot sa atraga raspunderea
sunt actionarii prin intermediul AG, nimeni altcineva nici tertii. Situatia in care se introduce o
actiune personala de catre terti, raspunderea exista numai in cazul in care societatea intra in
insolventa. Tertii, chiar daca sunt pagubiti, nu se pot indrepta altfel impotriva administratorilor, ci
impotriva societatii.
731: include aceleasi incapacitati de folosinta pentru a dobandi capacitatea de
administrator, ca cele pentru asociati; si anume, aceleasi infractiuni.
Acestea sunt elementele care contureaza cadrul general. Avem cateva reguli, tot generale,
dar care privesc insa modul de organizare: vezi situatia in care sunt cel putin 2 administratori =>
reguli cu titlu de principiu => 75-78 SNC. Aceste reguli au fost preluate/introduse in NCC la
contractul de societate simpla => situatii:
1. Fiecare administrator are plenitudine de competenta: administratorul poate sa faca orice act.
Daca unul se opune, impune interventia AG;
2. Administratorii lucreaza impreuna potrivit AC: ei trebuie sa urmeze regula unanimitatii,
excepand cazurile exceptionale. Chiar daca actul e incheiat de unul dintre ei, decizia de a
incheia actul respectiv trebuie sa fie unanima;
3. Actionarii/asociatii au decis ca ei sa functioneze ca un organ: avem regula majoritatii =>
deciziile in cadrul organului se iau cu majoritatea prezenta.
Reglementarea aplicabila SA:
- Nu e aplicabila ca drept comun pentru celelalte societati.
Legiuitorul, cand reglementeaza functionarea administratorului unui SRL, mentioneaza
expresis verbis ca nu se aplica si la alte societati.
Avem 2 tipuri de sisteme de administrare: unitar si dualist. In ambele situatii vorbim de un organ
sau 2 organe care lucreaza impreuna. Sistemul dualist inventat de catre germani, noi l-am preluat
in 2006 nu e obligatoriu. Regula e sistemul unitar.
In cadrul sistemului unitar putem avea un administrator sau mai multi. Daca sunt mai multi, avem
posibilitatea fie sa lucreze impreuna, fie separat => consiliul de administratie (CA). unele
reglementari sunt comune si administratorului unic si CA, altele sunt specifice numai uneia dintre
situatii.
Administratorul unic sau colegial:
Ca si desemnare, evident ca este puterea si discretia actionarilor: pot fi PF sau PJ, nu trebuie
sa fie neaparat actionari ai societatii. Aceasta discretie exista si in materie de revocare => AG poate
sa decida inainte de expirarea mandatului ca administratorul unic, unul din cadrul CA sau intregul
CA sa fie revocat. Fiind act discretionar el nu poate fi cenzurat. In cazul in care revocarea nu are
motive intemeiate => se pot cere doar despagubiri si nu reinstalarea.
Cine nominalizeaza administratorii? Primii = prin AC. Urmatorii = fie actionarii, fie CA.
Daca o persoana este votata de adunare ca administrator, in baza legii, acea persoana, din acel
moment, nu mai poate avea daca o avea calitatea de salariat. => dezbatere: acel contract de
munca preexistent se suspenda sau se intrerupe? Specific relatiei de munca = subordonarea =>

aceeasi persoana era si sef si subordonat => legiuitorul a transat situatia si a spus ca nu mai e
contract de munca.
In afara situatiei in care exista un impediment fizic grav sau decesul, in celelalte situatii
cand administratorul e valid fizic dar nu mai vrea sa exercite mandatul, el nu este eliberat din
functie. El va raspunde de ceea ce se intampla cu societatea. Mai mult, daca i-a expirat mandatul si
se uita reinnnoirea mandatului sau, el continua sa fie administrator pentru societate, ca si cum ar fi
in deplinatatea puterior lui, inclusiv fata de terti.
Cu privire la organul colegial: (CA)
Daca se doreste astfel, actionarii pot sa numeasca si administratori independenti. La SA,
exista o obligatie cvasi legala ca intotdeauna sa existe un administrator independent (la cele cotate
la bursa). Administratorul independent :1382. Conditiile/criteriile de independenta = limitativ
prevazute in alin (2).
Este independent in sensul ca este independent, de la data numirii, de legaturi materiale cu
societatea sau cu actionarii ei semnificativi, L 31 nestabilind ce inseamna actionari semnificativi (in
legislatia bancara = cei care au cel putin 10% CS).
E util sa ai un administrator independent pentru ca aduce un plus de experienta si o viziune
din afara societatii, viziune care este uneori necesara, mai ales ca cei care sunt la al doilea/treilea
mandat poate nu mai vad la fel de clara realitatea sau provocarile realitatii. Si atunci vine cineva cu
o vedere proaspata, fara acest vl pe ochi.
Fiind mai multi, ei trebuie sa functioneze dupa anumite reguli. Legea reglementeaza modul
in care se convoaca sedintele CA astfel incat sa fie suficient timp ca administratorii sa fie pregatiti
pentru sedinta, cine convoaca (de regula presedintele consilului), cum se iau decizii in cadrul CA
regula majoritatii, cum se formalizeaza aceste decizii. Administratorii pot doar sa atace deciziile
respective. Aici actionarii care nu sunt de acord nu au acest drept. Exista insa o solutie, pentru a te
apara de raspundere: ca sa inlaturi riscul raspunderii generale, cei care nu au participat sau n-au fost
de acord trebuie sa mentioneze acest lucru si celor care controleaza financiar societatea (cenzorul si
auditorul).
Nu e suficient pentru societate ca activitatea de administrare sa fie facuta numai de CA, mai
ales la societatile care au operatiuni frecvente, care au un volum mare de activitate. Nu este practic
sa presupui ca administratorul sa ia deciziile respective, astfel ca legea permite un sistem de
delegare de putere, care include si o componenta de submandatare legala a puterii de reprezentare
=> sistemul delegarii conducerii catre directori. Se foloseste notiunea de directori si la sistemul
unitar si la cel dualist, dar puterile lor sunt diferite. Mai mult, in sistemul dualist, directorii
formeaza ei insisi un organ colegial.
Directorii = persoane care au majoritatea puterilor pe care le au administratorii, inclusiv
puterea de reprezentare legala. Cei care fac delegarea sunt administratori din CA e la latitudinea
lor sa faca aceasta delegare, dar daca au facut-o, din acel moment li s-au restrans foarte mult
puterile => directorii sunt cei care vor lua deciziile pe care in mod normal le luau administratorii =>
se transforma intr-un organ de supraveghere al celor care exercita functia de administrare, adica
directorii.
142(2) => Ele sunt aratate cu titlu imperativ, in sensul ca niciodata, chiar daca AC ar
prevede acest lucru, ele nu pot fi delegate. Asta nu impiedica CA sa delege si alte puteri.
Daca se deleaga puterea directorilor, atunci acestia nu formeaza un organ propriu-zis de
conducere, insa ei, intre ei, se pot organiza cu privire la modul in care isi impart sarcinile,
atributiile. Cert e ca atunci cand delegi, trebuie intotdeauna sa numesti un director general. Daca
numesti o singura persoana => ea va fi directorul general poate sa isi alature si alti directori, dar
ea este detinatoarea ultima a acestei puteri de reprezentare legala. Numarul directorilor care primesc
aceasta putere nu e limitativ stabilit de lege si, mai mult, legea nu prevede ca trebuie sa fie numar
impar si in sistem unitar, si in cel dualist, numarul directorilor poate sa fie si par, si impar.

Majoritatea membrilor CA nu trebuie sa fie directori. Ei se numesc directori neexecutivi

e normal, deoarece, transformandu-se in organ de supraveghere, trebuie sa fie independenti de
directorii executivi, altfel s-ar controla pe ei insisi.
Relatia de raspundere fata de societate: elemente care stabilesc limite in care ei isi pot exercita
mandatul => 1441 1444.
Cu titlu de principiu, legea spune ca administratorii au o datorie de loialitate fata de
societate, adica sa puna interesele societatii deasupra intereselor personale sau ale unor terti. 1441:
membrii CA (se aplica si la administratorul unic) = prudenta + diligenta
N-ar fi suficient sa fii numai cinstit si loial, pentru ca, desi esti de buna credinta, loial => poti sa
creezi un pocinog in societate |=> un al doilea element: standardul bunului administrator: trebuie
sa fii loial si mental sa functionezi ca un bun administrator. Daca esti sub standard (chiar daca ai
fost loial) si ai produs un prejudiciu societatii => raspunzi. Daca ai luat o decizie ca un bun
administrator si s-au produs prejudicii societatii, atunci nu raspunzi => considerent mai degraba
comercial, decat juridic: abilitatile de organizator si de administrator sunt rare, astfel incatt
legiuitorul protejeaza societatile. O decizie proasta pentru societate nu e neaparat o decizie buna
pentru lantul comercial.
1441(2): circumscrie cumva ce inseamna exercitarea mandatului cu prudenta a unui bun
administrator => esti prudent si diligent daca la momentul luarii deciziei ai actionat in interesul
societatii; cu alte cuvinte, ceea ce legea impune este ca acestia sa ia o decizie in cunostinta de
cauza, chiar daca ea se dovedeste ulterior a fi nefavorabila. => sistem legal;
Exista un sistem suplimentar de aparare => sistemul asigurarilor de raspundere => sistem
contractual si care e posibil sa te apere de greseli care ies din sfera unui bun administrator (nu de
frauda). Sistem de despagubiri, de indemnizatie de asigurare care te acopera si in relatia cu
societatea si in relatia cu creditorii intr-un caz de insolventa. Alin (5) obligatie specifica: aceea de
confidentialitate: nu poate divulga obligatiile ce reprezinta un secret pentru societate, fie ca e impus
de lege, fie de catre un contract. Evident ca aceasta obligatie nu rezista daca exista o obligatie mai
puternica: o ancheta penala, o decizie a unei instante. Aceasta obligatie este perpetua: pe perioada
mandatului dar si dupa incetare. Alin (6): prin contractul de mandat se poate stabili un
termen/durata limita a obligatiilor de confidentialitate dupa ce nu mai esti administrator.
Raspunderea propriu-zisa: esti raspunzator si pentru ce au facut predecesorii daca ai aflat de
acest lucru si nu ai divulgat.
In ce limite raspunzi pentru actele angajatilor societatii din subordinea ta? Aici e o situatie in care
uneori intra si persoane care n-au primit nicio putere de administrare. Ex: salariatul de la un depozit
de carburanti, beat, arunca tigara si depozitul => **BOOM**.
1442: stabileste o limitare, care nu e neaparat foarte stricta: administratorii raspund fata de
societate pentru prejudiciile cauzate prin actele personalului incadrat, cand dauna nu s-ar fi produs
daca ei exercitau supravegherea. Limitarea: situatia in care si-au exercitat puterea de supraveghere.
Daca in conditiile specifice tu si altii ati facut tot ce se putea in indeplinirea actelor de administrare,
tu nu vei raspunde. => creezi, adopti procedura si te asiguri ca sunt cunoscute si cascadate la toate
nivelurile. Deci daca ai un sistem de regulamente si mecanisme de control la nivel societar, atunci
ai sanse sa demonstrezi ca ai exercitat supravegherea specifica.
Interdictia conflictului de interese: ei nu trebuie sa ia o decizie care favorizeaza interesul
lor in dauna interesului societatii. Cand isi exercita mandatul nu trebuie sa urmareasca cu prioritate
interesele personale. Se specifica anumite cazuri in care acest conflict de interese este interzis, de
principiu: 1443. 1444 si urmatoarele: stabilesc cazuri specifice unde ar putea aparea acest conflict:
administratorul sa beneficieze el sau o persoana apropiata lui sa primeasca un beneficiu material de
la societate, pe o perioada de timp, care ulterior sa poate fi returnat societatii => folosirea activelor
societatii ca sa te ajuti: imprumut sau ti se da o garantie pentru o datorie proprie sau sa determini

societatea sa cumpere o creanta pe care un tert o avea impotriva unei rude => INTERZISE. In
anumite conditii ele sunt si incalcari ale normelor penale, dar in mod cert atrag raspunderea
administratorului respectiv.
Alt caz de conflict de interese, care nu e neaparat interzis, e situatia in care actionarul vinde/cumpar
a/inchiriaza de la societate sau pentru el, deci intra intr-o tranzactie in nume personal cu societatea.
ART. 150: (1) Dac prin actul constitutiv nu se dispune altfel i sub rezerva dispoziiilor art. 44^1,
sub sanciunea nulitii, administratorul va putea, n nume propriu, s nstrineze, respectiv s
dobndeasc, bunuri ctre sau de la societate, avnd o valoare de peste 10% din valoarea activelor
nete ale societii, numai dup obinerea aprobrii adunrii generale extraordinare, n condiiile
prevzute la art. 115.
Sistemul dualist
Este de inspiratie germana, inspiratie care se poate observa in modul in care este
reglementata administrarea societatilor europene. Societatile supuse obligatiei de auditare a
conturilor trebuie sa isi aleaga unul din aceste doua sisteme (unitar sau dualist) e la latitudinea
actionarilor. Are mai multe organe, cu mai multi membri este un sistem mai complicat decat cel
unitar.
Acest sistem de administrare dualist este caracterizat prin existenta a doua organe, care sunt
obligatorii: Consiliul de Supraveghere si Directoratul. In acest sistem, se reflecta cel mai bine la
nivelul organelor societatii aceasta separare intre functiile de supraveghere si functia executiva.
Cele doua sisteme seamana conceptualist, dar exista si deosebiri. In acest sistem, conducerea
executiva revine Directoratului, in timp ce Consiliul de Supraveghere are rolul de a monitoriza si de
a supraveghea activitatea Directoratului la fel cum in sistemul unitar aveam CA, care exercita
supravegherea persoanelor care se numesc directori a nu se confunda cu membrii Directoratului
din sistemul dualist.
Consiliul de Supraveghere
Membrii sunt numiti de AG, cu exceptia primilor membri, care sunt numiti prin AC.
Numarul lor trebuie sa fie tot timpul impar, legea stabilind si limitele intre minim si maxim minim
3, maxim 11. CDS este condus de un presedinte ales de catre membrii consiliului si de catre
consiliu. Acest presedinte poate fi numit si prin o hotarare a AG. AG numeste membrii consiliului,
tot ea ii si revoca, numai ca legea impune o majoritate calificata (2/3 din numarul voturilor
actionarilor prezenti) in cea din urma situatie. In caz de vacanta a functiei se aplica aceleasi reguli
ca la sistemul unitar. Spre deosebire insa de sistemul unitar, unde este permis ca un administrator sa
aiba atributii executive adica sa fie si membru in CA si sa aiba si calitatea de director la sistemul
dualist, o persoana nu poate sa fie in acelasi timp membru al CDS si membru al D. Deci cele doua
functii se exclud. De asemenea, nici membrii CDS nu pot fi salariati ai societatii.
Legea stabileste atributiile principale ale CDS:
Numeste si revoca membri D;
Exercita controlul permanent asupra activitatii D;
Verifica modul in care operatiunile intreprinse de D sunt conforme legii, hotararilor
Adunarii Generale si prevederile AC;
CDS raporteaza cel putin 1/an AGA cu privire la activitatea de supraveghere
desfasurata;

o Dispozitiile legale principale 153^6 153^11

Legea spune ca, in mod exceptional, cand interesul societatii o cere, CDS poate convoca
AGA.

Pe langa aceste atributii legea impune si o limitare in ceea ce priveste CDS, dispunand in
mod imperativ ca acestuia nu ii pot fi transferate atributii de conducere a societatii. => CDS este
exclusiv un organ de supraveghere. O exceptie aparenta => prin AC se poate prevede ca anumite
tipuri de operatiuni sa fie efectuate numai cu acordul CDS. Intr-o asemenea ipoteza, D nu va putea
incheia operatiunile sau actele respective fara a avea acordul prealabil al CDS. In cazul in care D
supune aprobarii CDS o asemenea operatiune, iar consiliul nu isi da acordul, D poate solicita
aprobarea AGA, iar adunarea poate sa aprobe operatiunea respectiva tot cu o majoritate califiacta de
cel putin din numarul voturilor actionarilor prezenti.
De retinut ca prin AC nu se poate deroga de la aceste prevederi, adica nu se poate umbla la
conditiile de luare a deciziei pentru o asemenea aprobare. Ca si in cazul sistemului unitar, CDS
poate crea comitete consultative, exact in aceleasi conditii si domenii ca la sistemul unitar. In ceea
ce priveste modul de lucru, conform legii, CDS se intalneste 1 data la 3 luni, convocarea se face de
catre presedintele consiliului, la initiativa sa, la cererea motivata a cel putin doi membri ai
Consiliului sau la cererea D. In cazul in care convocarea se face la cerere, CDS trebuie sa se
intruneasca in cel mult 15 zile, iar daca presedintele CDS nu da curs acestei cereri, autorii cererii
pot convoca direct CDS. Ca si la CA, deliberarile sedintelor CDS trebuie consemnate intr-un proces
verbal, care va cuprinde participantii, ordinea de zi, deliberarile, deciziile adoptate, numarul de
voturi si opiniile separate. Procesul verbal trebuie semnat de catre presedintele de sedinta si de cel
putin inca un membru prezent.
Membri D pot fi invitati la sedintele CDS, fara a avea drept de vot.
Directorat:
o Reglementare: 153^1 153^5
Competentele D:
Este singurul organ cu atributii de conducere a activitatii societatii, el indeplinind toate actele
necesare si utile pentru realizarea obiectului de activitate al societatii, cu exceptia celor rezervate de
lege in sarcina CDS si a AGA. Directoratul este cel care reprezinta societatea fata de terti, insa, in
raporturile societatii cu D, societatea e reprezentata de catre CDS. Este similar cu sistemul unitar.
Daca AC nu prevede competentele membrilor si exercitarea lor in relatie cu tertii, atunci legea
prezuma ca membrii D actioneaza mereu dupa regula unanimitatii. Asta inseamna ca orice decizie
trebuie luata impreuna si orice act trebuie semnat de toti membri. Legea permite insa delegarea
catre unul sau mai multi membri ai D a competentei de a incheia anumite operatiuni si/sau acte in
numele societatii.
Activitatea D se desfasoara sub supravegherea CDS, prin urmare legea obliga membrii D sa
raporteze Consiliului in anumite situatii, respectiv:
1 data la 3 luni (trimestrial), D trebuie sa prezinte un raport de activitate privind
conducerea societatii, activitatea si evolutia acesteia;
dupa nevoie, prin propria initiativa a D, acesta trebuie sa informeze CDS in timp util
asupra oricarui act sau fapt care ar putea avea o influenta semnificativa asupra situatiei
societatii;
ori de cate ori CDS o cere.
Raportul anual insoteste situatiile financire anuale; in cadrul sau se propune repartizarea
profitului net, conform bilantului anual.
Componenta D: legea e mai permisiva decat la CDS, in sensul ca D poate fi un organ colectiv ca
si CDS, caz in care se pastreaza regula privind numarul impar de membri dar fara sa avem restrictii
sau limite. In schimb, D poate fi compus si dintr-o singura persoana, caz in care se numeste
Director General Unic. Daca societatea este supusa operatiei de auditare a conturilor, legea cere ca
membrii D sa fie cel putin 3.
Membrii D sunt numiti de catre CDS, care numeste si presedintele D. Ii poate si revoca, oricand.
Prin AC se poate prevede insa ca si AGA sa poata decide revocarea D. Revocarea D este exclusiv la

discretia celui care dispune revocarea, masura neputand fi cenzurata de catre instanta. Persoana
revocata poate cere cel mult despagubiri in instanta, daca revocarea a intervenit fara justa cauza.
o 153^12 155^1
Durata si acceptarea mandatului administratorilor membrilor CDS si membrilor D:
Durata mandatului e cea mentionata in AC, dar maxim 4 ani; orice mandat poate fi reinnoit;
o situatie aparte este la primii membri ai acestor organe, unde legea spune ca durata mandatului lor
nu poate depasi 2 ani CDS. Mandatul trebuie sa fie acceptat in mod expres = o derogare a
mandatului din dreptul comun + o noutate. In principiu, orice manifestare de vointa care denota un
acord expres ar trebui sa satisfaca conditia legii, atata timp cat este in scris. In practica, se considera
acceptare scrisa declaratia pe care o da persoana respectiva in care spune ca indeplineste conditiile
legale pentru numirea in functia respectiva depusa la RC + specimenul de semnatura.
Obligatia profesionala care revine membrilor acestor organe este de a incheia o asigurare
de raspundere profesionala este mai mult o viziune avangardista (ex: Malpraxis).
Directorii si membrii D trebuie sa fie PF. In cazul administratorilor si al membrilor
CDS, acestea pot fi si persoane juridice, insa daca o PJ este numita intr-o asemenea
functie, ea trebuie automat sa imputerniceasca o PF pentru exercitarea acestor functii.

Obligatia de neconcurenta membrii D nu pot avea calitatea de directori, administratori,

membrii ai CDS, cenzori, auditori interni ori asociati cu raspundere limitata in alta
societate concurenta sau cu acelasi obiect de activitate fara autorizarea CA sau CDS.

De asemenea, ei nu pot exercita acelasi comert sau altul concurent pe cont propriu sau al altei
persoane. Incalcarea acestor obligatii de neconcurenta poate duce la revocarea persoanei respective
si la plata de daune.
Cumulul de mandate
Legea spune ca o PF nu poate exercita concomitent mai mult de 5 mandate de administrator
sau de membru in CDS in SA aflate pe teritoriul Romaniei. Persoana care incalca aceasta dispozitie
legala devine automat incompatibila si trebuie sa demisioneze in termen de 1 luna de la data
aparitiei starii de incompatibilitate (demisia se da din ultimul consiliu, care genereaza
incompatibilitatea). Daca nu, este demis de drept. In plus, este obligat sa restituie toate
remuneratiile si beneficiile primite ca urmare a exercitarii acestei functii incompatibile.
Legea precizeaza insa ca deciziile luate de persoana in stare de incompatibilitate raman
valabile. Sanctiunea se refera strict la persoana si nu la actele intreprinse de persoana respectiva.
Aceasta regula nu se aplica persoanelor care detin cel putin 25% din actiunile societatii sau sunt
membrii in CDS sau in CA al unei societati care detine din actiunile societatii. Aceasta situatie o
gasim in cazul grupurilor de societati.
Obligatia de informare prealabila inainte de a fi numit director, administrator, membru
al D sau CDS, persoana nominalizata va aduce la cunostinta organului societatii
insarcinat cu numirea sa modul in care respecta obligatia de neconcurenta si cea privind
cumulul de mandate.
Stabilirea remuneratiei, ca regula, in cazul membrilor CA, CDS se face fie prin AC, fie prin
hotararea AGA. Pentru directori si membrii D, remuneratia se stabileste de CA sau de CDS. Legea
spune insa ca actionarii sunt cei care stabilesc limitele acestei remuneratii, fie prin AC, fie prin o
hotarare AGA.

Luarea deciziilor
Reguli generale:
- Conditiile de prezenta: 50% +1;
- Deciziile se iau cu majoritatea celor prezenti;
- 1 coleg poate reprezenta un singur coleg, nu mai multi;
- Daca AC permite, aceste sedinte se pot tine cu ajutorul mijloacelor de comunicare la
distanta singura cerinta legala este ca modalitatea aleasa sa permita comunicarea in
conditii bune.
- Tot prin AC se poate permite ca deciziile CA si CDS sa se ia prin vot unanim, in scris, fara a
mai fi necesar sa se intalneasca (trebuie insa sa fie comunicate anterior sub o forma) => 2
exceptii:
nu cand se discuta despre capitalul autorizat;
nu cand se discuta despre situatiile financiare anuale;
- Presedintele CA are vot decisiv in caz de paritate de voturi. Acest lucru nu se aplica daca
presedintele este si director general, adica administrator executiv.
In ceea ce priveste limitele legale ale mandatului pentru CA si D: articolul 153^22 limiteaza
competenta acestor organe de a incheia acte: din valoarea contabila a activelor societatii.
Sanctiunea ar trebui sa fie nulitatea actului.
Tuturor acestor persoane le revin obligatii fiduciare, adica de a actiona cu prudenta si diligenta unui
profesionist. Sunt judecati dupa regula bunei judecati de afaceri. Ele trebuie sa isi exercite
mandatul cu loialitate, in interesul societatii. Rezulta ca nu trebuie sa divulge informatii
confidentiale si secrete de afaceri la care au acces in timpul mandatului lor. Obligatia trebuie sa
supravietuiasca si in urma mandatului, legea spunand ca ar trebui hotarat pana cand in contract.
Articolul 155 din LSC vorbeste de actiunea in raspundere contra membrilor organului de
conducere, de supraveghere si de control (se refera si la fondatori definitia lor o regasim in
articolul 6). Ca regula, actiunea in raspundere impotriva acestor persoane este initiata doar prin
hotararea AGA aceasta este singura competenta sa initieze asemenea actiuni. In cazul in care
AGA nu ia o asemenea hotarare, legea permite actionarului/-lor care detin cel putin 5% din CS sa
introduca o astfel de actiune, care este considerata tot o actiune sociala (desi e in nume propriu, tot
in contul societatii e introdusa). Ei vor suporta cheltuielile de judecata. In momentul in care se
declanseaza actiunea, mandatul membrilor CA, D sau CDS impotriva caruia se declanseaza,
inceteaza de drept, de la data adoptarii hotararii AGA in care s-a decis introducerea actiunii in
justitie. In ceea ce ii priveste pe directori, legea hotaraste ca de la acea data ei vor fi suspendati de
drept din aceasta functie.
Articolul 153^24 activul net al societatii se reduce la din valoarea CS se lucreaza pe pierderi;
Activ net = Active Datorii. AGA trebuie convocata, iar aceasta adunare are la indemana una din
urmatoarele 3 optiuni:
Sa reduca valoarea CS
Sa majoreze CS
o In ambele situatii, ideea este ca in urma operatiunii sa se iasa din acea zona de
conflict cu legea
Sa se decida dizolvarea societatii
Daca AGA nu ia o decizie in cursul anului financiar in care a aparut aceasta situatie, atunci orice
persoana interesata poate sa ceara dizolvarea societatii. Obligatia care revine CA de a convoca
AGA este una urgenta, imediat ce afla de aceasta situatie. Actele interne ale organului de conducere

executiva nu sunt supuse cenzurii instantelor. Vor raspunde numai fata de actionari, insa tertii nu le
pot ataca in justitie.
Administrarea SRL

Regulile de la SA in ceea ce priveste administrarea societatii NU se aplica decat la

SA.
o Baza legala: Art 197 LSC, cu trimitere la art 75, 76, 77 (1) si 79.
o In plus, la SRL se aplica si art. 70 73^1 (drept comun).

Exista trei modalitati de administrare:

administrator unic;
pluralitate de administratori;
o pluralitate organizata;
o pluralitate mai putin organizata cand sunt doi administratori care lucreaza
dupa cum stabilesc asociatii.
-

Administratorii pot fi asociati sau neasociati.

Competenta denumirii: AGA. Putem alcatui un CA si stabili modul de functionare prin
AC sau hotarare AGA. Nici restrictiile de la SA nu se aplica la SRL.

La SRL nu esti obligat sa inchei un contract de mandat ca administrator; poti fi si un salariat; nu se

aplica regula cumulului mandatelor. In cazul pluralitatii mai putin organizate, daca AC nu spune
cum lucreaza ei si sunt mai multi administratori, legea spune ca ei pot lucra in mod individual sau
impreuna. Daca lucreaza impreuna, se aplica regula unanimitatii. Cu titlu exceptional, in caz de
urgenta, poate sa actioneze doar unul dintre ei.
Organele de control ale societatii art 159 166 LSC
Comisia de cenzori cei care supravegheaza activitatea organului de conducere
executiva, din perspectiva respectarii cerintelor legale si ale prevederilor AC sau ale
hotararilor AGA.
Cenzorul: mandat in mod personal; durata este de maxim 3 ani
Comisia de cenzori este organul care are aceste atributii de control, intrucat actionarii, desi au
dreptul de a fi informati, acest lucru se intampla doar 1/an. In perioada dintre adunari, cenzorii sunt
cei care urmaresc respectarea actelor. Cenzorii sunt numiti de AGA ordinara, care ii poate si revoca.
Reprezinta un organ intern al societatii.
Legea cere ca si cu privire la cenzori sa se respecte formalitatile de publicitate;
Sunt obligatorii la SA minim 3 cenzori + 1 cenzor supleant. Cenzorii pot fi alesi si
dintre actionari, dar cel putin unul dintre ei trebuie sa aiba o minima pregatire
profesionala expert contabil sau contabil autorizat. Sunt aplicabile si cenzorilor cerinte
care privesc independenta lor nu au voie sa detina alte functii in alte societati si nu vor
fi remunerati pentru alte activitati;
Ei pot lucra in mod individual, dar decid in mod colegial.
Atributii principale:

Supravegheaza gestiunea societatii;

Verifica daca situatiile financiare sunt legal intocmite, daca registrele societatii sunt
tinute potrivit legii si daca evaluarea patrimoniului societatii s-a facut in conformitate cu
regulile aplicabile => Atributii de CONTROL;
Ei trebuie sa intocmeasca un raport care se citeste in AGA cand se prezinta situatiile
financiare anuale;
Sunt obligati sa informeze CA asupra neregulilor constatate in administrarea societatii,
iar cazurile grave vor fi prezentate in AGA;
Au dreptul de a cere de la administratori in fiecare luna o situatie de informare;
La ei pot veni actionarii minoritari sa se planga cei care detin cel putin 5% din CS, iar
cenzorii sunt obligati sa verifice sesizarea respectiva si sa intocmeasca un raport cu
privire la sesizare; daca cenzorii constata ca cei care s-au plans au dreptate si problema
necesita o decizie urgenta din partea AGA, atunci au obligatia sa convoace AGA =>
articolul 164^1(2);
Articolul 137^2 situatia in care societatea are un administrator unic si acesta se
gaseste in imposibilitatea de a exercita functia, cenzorii trebuie sa convoace AGA si pot
numi un administrator provizoriu; daca nu exercita aceasta obligatie vor raspunde penal;
Tot in baza articolului 155, si lor li se aplica restrictia privind cumulul de mandate.

Auditorul financiar:
Este obligatoriu la societatile supuse obligatiei de auditare a conturilor. Daca il au, pot
numi si un auditor intern;
Are o competenta limitata. Trebuie sa certifice ca situatiile financiare au fost introduse
cu respectarea standardelor internationale de audit si reglementarilor contabile
aplicabile;
Numiti si revocati de AGA ordinara. Lucreaza cu societate pe baza de contract. Pot fi PF
/ PJ specializate. Daca sunt PJ, vor desemna o PF.
Societatile administrate in sistem dualist obligatoriu trebuie sa aiba auditori financiari.
Acestor societati nu li se aplica dispozitiile privitoare la cenzori.
Auditorul intern:
Este un apendice al auditorului financiar;
Este in subordinea CA;
Se ocupa cu verificarea procedurilor si politicilor societatii, la nivelul departamentelor si
directiilor si aduce la cunostinta CA daca sunt nereguli din acest punct de vedere;
Sunt tot niste profesionisti si trebuie sa fie independenti fata de societate.
Atributii:
-

144^2(5)
144^3
164^1

Curs
A = aport
Modificarea societatii comerciale

Avem un dublu impact/actiune: AC se modifica si, in acelasi timp, se modifica ceva in

structura societatii, in fiinta persoanei juridice nu trebuie sa fie neaparat un element esential =>
Modificare functionala si contractuala.
Vorbim de un complex de operatiuni si acte care difera unele fata de altele, dar care se
califica drept modificare pentru ca schimba ceva in societate. Elementul procedural: cum se
inregistreaza modificarea la RC, pentru ca cerinta opozabilitatiii priveste nu numai nasterea, ci si
modificarea societatii => art 204 stabileste cu titlu de principiu: orice modificare e supusa
controlului de legalitate si publicitatii prin RC si M. Of. In plus, exista o cerinta care inca nu este
sanctionata contraventional, si anume: dupa orice modificare a AC, organele de conducere
executiva au obligatia de a depune un AC actualizat seamana cu cerinta republicarii, fiind o
chestiune de buna practica.
Datele de identificare ale fondatorilor si primilor membri ale organelor de conducere nu
trebuie reluate daca au trecut 5 ani de la data inmatricularii societatii. Daca fondatorii au iesit din
societate, daca s-a schimbat componenta organului executiv initial, se va republica. Daca se
schimba unele elemente structurale (denumirea/forma juridica: din SRL devine SA sau invers) nu se
creeaza o PJ noua. Cu alte cuvinte, PJ isi pastreaza unicitatea, prin numarul de inregistrare in RC,
prin cod de inregistrare fiscala etc. Unele modificari, cum e fuziunea, pot sa duca, totusi, la
schimbarea identitatii PJ. In situatia unor autorizatii, avize, licente, desi schimbarea denumirii
necesita o notificare, uneori, a organului administrativ sau chiar o noua autorizare.
Excluderea si retragerea asociatilor
222 226:
Nu se aplica la actionari, deci e o chestiune care priveste strict societatile de persoane: SRL, SNC si
SCS. In ambele situatii, efectele sunt aceleasi: un asociat inceteaza a mai fi asociat. Intr-un caz, al
excluderii, asociatul e fortat sa renunte la calitate, in timp ce la retragere isi doreste sa renunte la
aceasta calitate. Evident, cea mai grava forma de renuntare la calitatea de asociat este excluderea,
pentru ca ea presupune o restrangere a principiului libertatii de vointa, prin urmare legiuitorul a
reglementat cu strictete cazurile de excludere, descrizandu-le suficient de cuprinzator. Totusi, au
fost situatii in jurisprudenta cand actionarii unei societati au luat hotarari in AG de excludere a unui
actionar, dar instantele au spus ca nu sunt printre cazurile prevazute de lege.
Care sunt aceste cazuri? Ex:
o 1. Asociatul care este pus in intarziere de a aduce A si nu isi indeplineste sarcina
aceste 2 conditii trebuie privite cumulativ. Daca nu a fost pus in intarziere, nu
poate fi exclus.
o 2. Asociatul cu raspundere nelimitata (SCS), care se afla in stare de faliment
atentie: este faliment (intrarea in moarte juridica a acelui asociat) nu insolventa
(ajungerea in incapacitate de plata).
o 3. Asociatul, tot cu raspundere nelimitata, care se amesteca fara drept in
administrarea societatii sau incalca dispozitiile articolelor 80 si 82:
Articolul 80 folosirea activelor societatii in interes personal;
Articolul 82 interzice conflictul de interese.
Nu exista un text de lege care sa ii permita sa intervina in
administrarea societatii. Daca acum au un drept la informare si el
cere date, acest lucru nu poate fi considerat o interferenta fara
drept, prin urmare situatiile vor fi evaluate de la caz la caz.
o 4. Asociatul administrator, prin pozitia de organ executiv, care savarseste o
frauda in dauna societatii sau se foloseste de semnatura sociala (incheie acte
pentru societate, in numele societatii, dar de fapt ele sunt in interesul sau
personal direct sau indirect). Aici ar putea fi o situatie inclusiv de incalcare dubla

si a articolului 82 si, daca e administrator, a articolului 221(1) lit. d, dar sunt si

situatii in care nu poti identifica expres un text de lege. Deci e o chestiune mai
interpretabila, mai factuala, dar aceste texte sunt de stricta interpretare,
limitative, deci orice aplicare trebuie facuta cu prudenta.
Cum se pronunta excluderea?
Trebuie sa fie sub control judiciar, pentru ca e vorba de o infrangere a vointei unui asociat, o
derogare de la principiul liberei vointe. Nu exista posibilitatea de a avea o excludere conventionala,
chiar daca la societatile de persoane au existat mai multe cazuri de hotarari de excludere din partea
adunarii asociatilor ele nu au nicio valoare juridica si hotararea respectiva e nula; dar ele exprima,
intr-o forma gresita ce-i drept o vointa a societatii, astfel ca ei trebuie sa se adreseze in instanta
cu o cerere de excludere.
La retragere nu mai exista acelasi interes al legiuitorului de a reglementa cu mare strictete,
limitativ, pentru ca, cel putin aparent, nu se mai deroga de la un principiu fundamental. Totusi, de
ce am nevoie de un text de lege daca vreau sa ma retrag? Pentru ca exista situatii in care chiar AC
creeaza o procedura foarte greoaie de retragere sau poate face chiar imposibila retragerea fara
acordul majoritatii/ unanimitati asociatilor. La fel, daca ceilalti asociati nu sunt de acord, atunci
trebuie sa recurga la instante.
Atunci cand legea prevede posibilitatea retragerii, ce te-a facut sa recurgi la o reglementare
in AC? Cand nu exista o prevedere in AC sau nu exista acordul, atunci prin hotarare a tribunalului
pentru motive temeinice e o chestiune de fapt, la aprecierea instantei. Motiv temeinic nu
inseamna numai interesul asociatului de a se retrage. Este considerat motiv temeinic atunci cand
este in nevoie urgenta de lichiditati. Acestea sunt cazurile clasice de retragere. Ultima a fost
introdusa in 2006, in cazurile prevazute la 134 caz special la SA, chit ca, de principiu, nu e vorba
de retragere la SA. Legiuitorul zice ca asociatii se pot retrage in cazurile prevazute la articolul 134.
Legiuitorul a dorit sa adauge cazurile de la 134 si pentru asociatii celor trei societati de persoane =>
Interpretare: de fapt, a extins cazurile de la 134 si la societatile de persoane.
Ce i se intampla societatii si asociatului respectiv?
Din punctul de vedere al societatii se modifica structura CS. CS ramane acelasi, dar alocarea
lui pe parti se modifica. Partile sociale nu se anuleaza, nu dispar, ci sunt redistribuite intre ceilalti
asociati. Al doilea efect: societatea trebuie sa-i plateasca/acopere contravaloarea partilor sociale
asociatului. E normal si in cazul excluderii? Da, pentru ca legiuitorul a considerat ca a mers destul
de departe fiindca i-a infrant libertatea de vointa. Principiul este ca aceasta contravaloare este
totdeauna in bani 224(2). O cota parte proportionala cu participarea la CS din patrimoniul social.
Poate sa fie o intrebare ce intelegem prin patrimoniul social => activul net: ce ramane cand scazi
din valoarea activelor valoarea pasivului propriu-zis. Fiindca legea prevede patrimoniu social
trebuie sa am in vedere atat activul cat si pasivul.
Din perspectiva strict a asociatului, acesta, conform legii, raspunde pentru operatiunile sociale pana
la data ramanerii definitive a hotararii de excludere. Atentie la aceasta nuanta: definitiv nu
inseamna si irevocabil. Acest lucru se aplica si pentru asociatul administrator, tot pana la data
ramanerii definitive a hotarare de excludere, chiar daca el nu mai este administrator cu mult timp
inainte pentru ca, de exemplu, a fost revocat, scos de la conducerea societatii. Exact aceleasi
consecinte se produc, mutatis mutandis si la retragere. => raspunde pana la data la care exista o
hotarare definitiva pentru a confirma retragerea sau are acordul celorlalti sau indeplineste
conditiile prevazute in AC.
O a doua categorie de modificari priveste chiar structura CS, fara sa aiba neaparat drept
cauza o retragere sau excludere => marirea/majorarea si reducerea CS.
Majorare prin aporturi sau imprumuturi. Ar fi anormal ca ulterior sa nu poti sa schimbi nivelul CS
prevazut initial in AC. Plus ca, in alte situatii, reducerea CS poate sa fie efectul altor operatiuni

juridice (divizare) dar si situatii in care societatea are mult prea mult CS pentru nevoile ei. CS este o
fictiune, el nu reflecta niciodata un element de activ, nu este un bun de orice fel care sa poata fi
folosit ca garantie reala, ci doar un element al situatiei financiare, al bogatiei societatii dar e un
semn imperfect. Societatea nu are nevoie sa aiba aceasta cifra mare a CS si atunci ea si-l reduce.
Oricum, indiferent de motiv, inevitabil, tertii care se bazeaza pe aceasta fictiune pot fi afectati. Si
atunci, procedura permite interventia tertilor pentru ca acestia sa evite o abuzare a unui drept care,
altminteri, e normal.
Modalitatile reglementate de lege de reducere a CS 207
1. Prin reducerea numarului de titluri de participare (actiuni, parti sociale) fiecare pierde
cota parte din ceea ce detine. Fiecare asociat ramane in aceeasi proportie la beneficii si
dividende, doar ca CS e mai mic.
2. Nu pierzi numeric actiunile, dar scade valoarea nominala. Atunci cand ai valoarea
nominala minima, aceasta nu poate fi coborata sub acest minim legal.
3. Societatea dobandeste propriile actiuni si apoi le anuleaza => rascumpararea, ca
operatiune, nu e reglementata la SRL. Deci ea e tipica numai societatii pe actiuni, in
comandita pe actiuni.
Sunt de drept comun
Alte forme de reducere a CS in cazuri specifice:
Ambele sunt conditionate de urmatorul aspect economic: societatea, la data la care decide
reducerea, sa nu aiba drept motiv sau substrat pierderile pe care le-a avut, ceea ce se traduce ca la
momentul reducerii societatea nu trebuie sa se afle intr-o situatie de pierdere. Starea de pierdere se
stabileste in mod contabil. Poti sa ii scutesti pe asociati/actionari de varsaminte: adica esti in acea
situatie in care, conform legii, ai permisiunea sa subscrii tot si sa versi numai o parte la SRL acest
lucru e interzis, e infractiune. La SA si SCA poti sa versi numai 30% din CS si restul intr-un
interval de 1 an de zile. La celelalte tipuri de societati nu am nicio limita, pentru ca raspund
nelimitat si solidar. CS se reduce cu partea nevarsata. E un proces mai complex, pentru ca nu poti sa
ai fractionare de titluri de participare sau actiuni si, practic, trebuie sa recalculezi cat a varsat, sa
imparti la valoarea nominala a actiunii si sa vezi cate actiuni i se cuvin actionarului de fapt reduci
numarul actiunilor cu partea nevarsata.
Cand restitui catre actionari o cota parte din CS. Acesta este si cazul reducerii prin
rascumparare, dar poate sa fie si situatia care nu are niciun impact cu rascumpararea, cand
societatea distribuie o parte din activele sale actionarilor in schimbul renuntarii acestora la
actiuni => contraechivalent => e un fel de lichidare partiala.
In alte situatii prevazute de lege care, deocamdata, nu exista. Legea speciala ar putea sa
creeze o asemenea situatie. Indiferent de reducere procedura e aceeasi si anume creditorii
sa aiba posibilitatea sa isi apere interesele. Spre deosebire de termenul comun (30 de zile
pentru a contesta o modificare a AC), aici am un termen mai lung 2 luni de la data
publicarii in M. Of.
Cine poate sa conteste hotararea de reducere?
Creditorii cu creante anterioare publicarii hotararii si care legea nu spune foarte clar, dar
se deduce 208(3), sunt cei care pot demonstra ca in urma reducerii li se reduce sansa recuperarii
creantei => e suficient ca ei sa arate instantei au un risc mai mare de a nu recupera creanta
respectiva. Atunci legea pemite sa ceara instantei sa le garanteze recuperarea creantei; cum face
societatea e treaba ei, insa trebuie sa dea aceste garantii. Dupa ce a trecut acest termen si nu s-au
depus contestatii/au fost depuse si rezolvate, are loc efectiv inregistrarea in RC atunci incepe
hotararea sa isi produca efectele.

Ipoteza inversa reducerii CS este marirea CS

Si aici, legiuitorul urmareste sa incurajeze operatiunea. La marirea CS problema pe care o ai
nu e neaparat situatia creditorului ca la reducere, ci echilibrul intern intre actionari. Daca fiecare
vine cu ceva in plus, majorarea duce la o schimbare a structurii CS, fie ca numai unii participa la
majorare si atunci castiga o cota mai mare si ceilalti pierd fie vine un tert si castiga o cota de
CS. Cazurile in care actionarii pierd din CS se numesc DILUARI; 210 stabileste formele de marire,
mijloace: emisiunea de noi actiuni sau parti sociale sau modificarea in sensul maririi valorii
nominale a celor existente.
Dar in ambele situatii se va face numai daca pentru aceasta marire exista un
contraechivalent in societate =>aporturi noi in numerar si/sau in natura. Terminologia nu este
intamplatoare, astfel ca la majorare, avand in vedere functionarea societatii si interesele creditorilor,
aportul in creante la SA nu mai este permis. Insa o sa avem un caz special de majorare, prin
conversia creantei, care nu e considerat aport in creante. In afara de modalitatea clasica, mai avem
si alte situatii => cazuri speciale:
Prin incorporarea rezervelor: aceasta majorare este una interna, nu atrage actionari noi. Cand
vorbim de aceste rezerve vorbim de mai multe tipuri: rezerva din profitul net distribuit societatea
poate sa aiba profit net, care sa fie pus intr-un cont separat = cont de profit/de rezerva. Suma din
acest cont poate fi luata si distribuita ca dividende, prin hotarare AGA, dar poate fi si lasata acolo
le dam ceva in schimb dar nu numerar, ci actiuni.
Rezerva de prima de emisiuni: la incorporarea societatii poti sa contribui cu un aport a carui
valoare totala e mai mare decat valoarea totala nominala a actiunilor pe care le primesc aceasta
diferenta se cheama prima de emisiune, care se duce iarasi intr-un cont de rezerva care poate fi
folosit numai la majorarea CS. Un tip de rezerva din care nu poti majora CS e rezerva din
reevaluare (interdictie expresa) societatea, din operatiuni, are active sub forma de bunuri,
corporale/incorporale. Bunurile acestea sunt reevaluate contabil, astfel ca peste un timp, valoarea
bunului respectiv nu mai are aceeasi valoare de intrare a crescut sau a scazut. Cand ajustarea e
pozitiva, a crescut valoarea bunului, asta intra in rezerva de reevaluare. Are o valoare volatila, prin
urmare e anormal sa folosesti rezerva de reevaluare ca sa majorezi CS, pentru ca, spre exemplu, din
perspectiva creditorului nu s-a schimbat nimic.
Cand ai nevoie de votul tuturor actionarilor: La actiunile noi, evident ca ai posibilitatea de a
dilua niste actionari care nu vor sa participe la majorare. La valoarea nominala, se modifica
valoarea fiecarei actiuni, iar daca o modific, asta presupune ca fiecare trebuie si este obligat sa
participe. Nu poti sa ai situatia in care unii nu se simt obligati pentru ca nu au votat acest lucru sau
sa ai doua valori nominale. Daca vrei sa majorezi prin aporturi cu valoare nominala crescuta, fiecare
trebuie sa fie de acord, de aceea ai nevoie de acordul tuturor.
Legea reglementeaza procedura efectiva de majorare prin referire la actionari la SA.
221 Acest lucru inseamna ca nu se aplica procedura AG de majorare a procedurii CS de la SA la
SRL. La SA am reguli speciale: principala diferenta e legata de aceasta necesitate de a proteja
actionarii existenti, cu alte cuvinte sa le dai o sansa de a nu fi diluati. Acest lucru se face prin
institurea de catre legiuitor a unui drept de preferinta. Principiul, de la care se poate deroga, la AG
este strict regula majoritatii celor care sunt prezenti. Deci se poate decide o majorare a CS in
absenta a din actionari prin absenta lor, ei nu pot sa blocheze procedura. Dar, in acelasi timp,
raman pentru subscriere, pentru a-si pastra cota de CS timp de 1 luna.
Daca la sfarsitul acestei perioade nu se subscrie numarul total al actiunilor atunci totul
depinde de ceea ce scrie in hotararea AG. Daca scrie ca mai ramane ceva, se va cauta un tert care sa
cumpere acele actiuni, dar daca nu prevede nimic, actiunile nesubscrise vor fi anulate si ceea ce se
va inregistra in RC va fi numai CS marit prin actiunile subscrise. Actionarii existenti au 1 luna la
dispozitie sa subscrie pentru a-si pastra cota de participare la societate. Dar e posibil ca prin votul

AG, dreptul de preemtiune sa fie inlaturat si asta prevede art 217. Pentru a putea fi inlaturat trebuie
sa fie prezenti cel putin din CS aceeasi majoritate cu situatia instrainarii partilor sociale la SRL,
iar majoritatea este a celor prezenti. Daca se aduc A in natura, atunci este obligatorie numirea unui
expert propus de societate, in practica, dar judecatorul delegat poate numi si pe altcineva. Nu
dispare dreptul de preferinta daca se prevede ca marirea CS se face prin A in natura. Majorarea prin
A in natura trebuie sa aiba 2 hotarari: expert, subscrieri etc, dupa care are loc o noua hotarare a AG
care valideaza ceea ce s-a subscris aportul in natura si A in numerar.
Exista o situatie speciala, cand se pot subscrie aparent creante. Aparent, pentru ca in realitate
nu este creanta in sensul clasic al A in creanta la CS = potentialul asociat/actionar (creditor) vine
cu o creanta impotriva unui tert, iar societatea isi asuma riscul insolvabilitatii debitorului. Aici,
totusi, creanta este impotriva societatii creditorul primeste, in loc de numerar, actiuni e, daca
vreti, o dare in plata, deci el primeste actiuni de valoare egala cu valoarea creantei, astfel ca devine
actionar. In acest caz, ceilalti actionari nu pot fi diluati.
Este impropriu spus ca se pastreaza cota de participare, pentru ca nu mai pot actionarii
existenti sa aiba aceeasi forma de participare. Faptul ca isi pastreaza cota inseamna ca isi pastreaza
intre ei cota, nu prin raportare la noul actionar. La SA, avem posibilitatea de a subscrie tot si de a
varsa partial, dar avem si diferente: perioada de varsare e mai lunga, dar actionarii pot s-o reduca
=> este de maxim 3 ani; procentul de 30% acopera valoarea nominala, dar esti obligat sa versi si
toata prima. Daca e o majorare cu prima atunci nu poti sa versi doar 30% din prima. Trebuie sa
platesti 100% prima + 30% din valoarea nominala, deci 70% din valoarea nominala nu mai poate fi
varsata dupa maxim 3 ani.
Un caz special este preluat din legislatia anglo saxona si introduce conceptul de capital
autorizat dar neemis inca = la momentul autorizarii nu e CS, dar societatea decide ca intr-un
anumit interval de timp, maxim 5 ani de la data infiintarii societatii sau 5 ani de la data modificarii
AC, sa se permita societatii sa majoreze CS. De ce aceasta complicatie? Este o metoda de
flexibilizare in legatura cu finantarea societatii, pentru ca in acest caz, autorizarea e data organului
executiv de conducere sau de administrare. Se decide suma si perioada, restul e treaba CA sa decida
cand face efectiv majorarea. La 115 => 3 situatii specifice cand AG deleaga o hotarare catre
organul executiv. Delegarea inseamna de fapt implementarea hotararii => deleg chiar esenta puterii
de a face majorarea cu limita de timp si valoare.
Limita: din capitalul existent la momentul autorizarii.
O alta situatie de modificare a AC: marirea duratei societatii
Poate sa apara numai in situatia in care societatea a fost constituita pe durata limitata. Poate
fi o problema pentru creditori, nu ai societatii, ci pentru cei personali - ei se bazeaza ca la un
moment dat in patrimoniul debiorului sa intre niste bani. Nu poti sa executi parti sociale, ele nu pot
fi o garantie propriu zisa. Ei au un interes, poate, ca societatea sa inceteze. Articolul 206 da
dreptul acestora sa faca opozitie la hotarare, dar numai daca au titlu executoriu, in forma autentica,
in termenul general de 30 de zile. Daca instanta considera ca opozitia este intemeiata, atunci legea
nu loveste in societate, ci se instituie un caz special de excludere: asociatii au posibilitatea sa il dea
afara pe acel asociat. Per a contrario, la SA, nu exista posibilitatea excluderii; cu alte cuvinte, daca
opozitia este admisa, atunci societatea are o singura varianta prin care poate evita desfiintarea: sa il
ramburseze ea pe creditorul personal al asociatului respectiv.
Ultimul caz in materie de modificare a AC: cazul fuziunii sau divizarii
Lucrurile se complica, pentru ca, printr-o directiva a UE, s-a admis fuziunea transfrontaliera:
societati cu jurisdictii diferite, dar parte la UE.

Fuziunea: o operatiune juridica, complexa, la care participa 2 sau mai multe SC si in urma careia
ramane o singura societate din cele participante celelalte dispar, sau se creeaza o noua societate si
toate celelalte dispar, avand loc o transmisiune universala a patrimoniului la fiecare societate catre
societatea ramasa sau noua si, corelativ, o schimbare in structura actionariatului societatii ramase
sau o structura a actionariatului societatii noi, in care intra cel putin o parte din actionarii societatii
care dispar.
Sunt modificari pe multiple planuri: pe cel al patrimoniului societatilor participante, pe
planul existentei societatilor, pe planul actionariatului fie se duc in societatea noua, fie se vad
automat diluati. Deci se schimba tot.
Ca si forma, fuziunea presupune 2 forme mari: prin absorbtie (se absoarbe o societate de
catre alta) si prin contopire (apare una noua). Fuziunea nu se poate impune societatii de catre
cineva din afara, avand in vedere aceste consecinte. Ea trebuie sa fie un act deliberat de vointa al
fiecarei societati, deci vointa sociala a fiecarei societati trebuie sa fie in sensul fuziunii. Aceasta
vointa sociala se manifesta la momente diferite prin organe diferite. Fiind iarasi o chestiune care
depinde de autonomia de vointa a actionarilor, este o autonomie care se pastreaza pana la final,
pana la momentul la care se produce fuziunea. Daca au votat pentru si ulterior se razgandesc, daca
aceasta razgandire intervine pana la momentul producerii fuziunii, ea nu se mai intampla. Trebuie so iei de la capat. Fuziunea nu e ceva inevitabil, care apare de undeva si se impune fara controlul
actionarului; e rezultatul vointei sociale.
In procesul de fuziune pot participa societati cu forme juridice diferite => un SA poate fuziona cu
un SRL. In functie de ce forma juridica are societatea noua, vom vedea si cum se transfera partile
sociale/actiunile, dar nu este o forma de impiedicare diferenta de forma intre societatile comerciale
participante.
Etapele fuziunii:
Realizarea unui proiect de fuziune, un plan, un document care sa arate ce se transfera, la ce
valoare, cine primeste ce, ce actiuni primeste un actionar in noua societate 241
Legea 31 prevedea 2 AG: una de imputernicire, prealabila. In baza ei se discutau formalitatile, dupa
care era adunarea care conta. Acum legiuitorul nu mai reglementeaza 2 adunari. Daca AC nu o cere,
e legala numai una. In practica se intalneste, totusi, adunarea preliminara, de imputernicire.
Ce contine proiectul?
Elemente minime pot fi suplimentate: identificarea societatilor care vor sa participe; de ce
vor acest lucru (o particularitate: nu fuzionezi de dragul ca vrea cineva sa fie la un moment dat mai
mare; trebuie sa existe un argument economic fie o societate se afla pe marginea prapastiei, fie
vrei sa te extinzi intr-un domeniu unde in mod normal ti-ar lua foarte mult sa o realizezi. Nu trebuie
sa faci o fuziune cu intentia de a frauda intram pe taramul dreptului comun, deci poate fi anulata.);
la fel de important este ce primeste fiecare asociat/actionar ei primesc cel mult actiuni sau parti
sociale noi, astfel ca trebuie sa stabilesti algoritmul lor de aplicare; el nu e stabilit de L. 31, ci prin
norme ale Ministerului de Finante.
Actionarii primesc actiuni in societatea rezultanta in functie de bogatia societatii lor raportat
la cealalta societate participanta nu e normal ca ei sa primeasca mai mult daca societatea lor e mai
saraca, prin urmare acest algoritm foloseste ideea e activ net.
Cu alte cuvinte, la momentul luarii deciziei, se stabileste cu cat are valoarea activelor mai
mare decat valoarea pasivelor. Practic, pe baza activelor nete ale tuturor societatilor implicate si a
CS, se stabileste cate actiuni in noua societate va primi fiecare asociat. Daca activul net este
negativ, nu vei primi nimic, deoarece tu aduci societatii rezultante nu o valoare, ci o problema. Mai
exista cateva cazuri speciale, cand filiala absoarbe propria mama, asa ca legiuitorul spune ca in
acest caz, mama nu primeste actiuni noi, in schimb actionarii mamei se duc in filiala. E un caz in
care te uiti in spatele societatii participante ca sa vezi ce distribui.
E posibil ca pe langa actiuni, actionarii sa primeasca o suma de bani 238: e posibil ca cei
care participa la fuziune si care intra in noua societate sa primeasca si o suma de bani, maxim 10%

din valoarea actiunilor nou primite. Aceasta suma de bani nu e o compensare, pentru ca in alt
alineat al articolului 241 nu se vorbeste de sulta, ci de un stimulent, de o valoare suplimentara la
discretia noii societati. Sulta (241) e o despagubire cand un asociat nu primeste actiuni, desi, in
mod normal, ar trebui sa primeasca ceva. Aceasta e situatia in care el ar urma sa primeasca fractiuni
de parti sociale, asa ca va primi, in schimb, bani pentru partea sociala pe care n-o primeste.
Planul trebuie sa priveasca si prima de fuziune/divizare. Prima de fuziune = diferenta dintre
activul net pe care il primeste societatea rezultanta si valoarea nominala totala a actiunilor nou
emise pentru cei care devin actionari. Planul trebuie sa cuprinda ca anexa, in general, situatiile
financiare ale fiecarei societati implicate, lista activelor si a contractelor care se transfera ca efect al
fuziunii. La divizare e nevoie si de o descriere a modului in care se impart activele pe fiecare
societate, nefiind neaparat necesar sa se prevada si la fuziune. Daca din planul de fuziune, nu este
clar ce datorii au fost preluate de la societatea care dispare catre societatea noua, atunci creditorul
societatii care dispare va trebui sa isi cristalizeze acea creanta, fie prin procedura de opozitie la
fuziune, fie ulterior, la momentul la care considera ca a devenit scadenta creanta caz in care,
practic, el nu mai poate sa se indrepte impotriva ei daca nu castiga impotriva societatii participante.
Planul trebuie supus publicitatii fata de creditorii societatilor participante. Natura juridica
a acestui plan e importanta din perspectiva ca, ulterior, o parte decide sa se retraga din fuziune. La
noi opiniile sunt, in general, in sensul ca acest proiect NU are valoare de contract; este un document
care nu obliga juridic partile sa indeplineasca prevederile sale, dar exprima intentia lor la un
moment dat sa incheie un asemenea document care sa produca efecte juridice. Din punctul de
vedere al tertului, este totusi un document care produce efecte juridice, in sensul ca el cristalizeaza
un potential risc pentru creditorii sociali de a nu fi platiti sau de a vedea diminuata sansa de a fi
platiti si, de aceea, practic, tertii pot contesta proiectul respectiv, chiar daca pentru societati nu este
un contract.
Proiectul se publica prin grija RC in M.Of, dupa ce judecatorul delegat a verificat daca
acest document indeplineste cerintele de legalitate de la art 241, deci are elementele necesare pentru
ca tertii sa aiba o imagine completa si corecta depsre ce insemana fuziunea pentru societatile
implicate. Termenul de opozitie e de 30 de zile de la publicare. 242! Daca societatea are o pagina
web, atunci publicarea se poate face si numai prin pagina lor. In practica, lumea face ambele
modalitati. Exista o anumita retinere pentru aceasta a doua forma de publicitate e ilogic si
neproductiv ca un asemena act de o asa importanta sa fie publicat pe o pagina web. In anumite
situatii aceasta combinare a acestora e eficienta; poate fi pragmatica, deoarece e interesul
creditorului sa conteste.
Ce creditori pe perioada de 1 luna pot sa se opuna?
Creditorii care nu au creante scadente la data publicarii. Este o creanta certa, lichida si care
sa existe anterior datei publicarii. De ce nu sunt protejati cei care au creante scadente? pentru ca ei
au posibilitatea de a cere executarea silita, pe cand daca nu e o creanta scadenta, ei nu pot face acest
lucru. Trebuie sa demonstreze ca ,in urma fuziunii, interesele lor nu mai sunt protejate la fel ca
anterior procesului de fuziune, deci sa arate ca le va fi mai rau. E la latitudinea societatii si a
instantei sa determine cum pot fi protejate interesele lor.
Opozitia nu suspenda fuziunea. Nu e chiar lipsit de risc pentru societatea rezultanta. Daca va
castiga creditorul societatii trebuie sa ii dea garantii suplimentare ca ii va fi protejata creanta. Pentru
cei care abuzau anterior de aceasta procedura, inlaturarea suspendarii e binevenita.
Dupa ce a trecut perioada de opozitie fara a fi contestat proiectul sau a fost contestat dar s-a
rezolvat, se trece la etapa de aprobare propriu-zisa, unde se reflecta cu adevarat vointa sociala a
fiecarei societati de a implementa fuziunea si de a suferi toate efectele fuziunii. Daca proiectul de
fuziune sufera schimbari, relevante (o noua evaluare a activelor, un bun cheie este instrainat si
inlocuit cu bani/alta valoare etc), atunci creditorii au fost inselati => trebuie sa refaci proiectul si s-o
iei de la capat cu publicitatea.
Curs

AG se tine dupa rezolvarea contestatiilor la proiectul de fuziune.

Articolul 244: prevedere expresa, reflecta dreptul la informare al actionarilor si al asociatilor: cui,
cu cel putin 1 luna inainte, sa i se puna la dispozitie toate informatiile care sunt prevazute in art.
244. Printre acestea sunt: proiectul de fuziune, varianta care a fost publicata si a reprezentat baza
actiunii in contestare a actionarilor nemultumiti, raportul privind fundamentul economic al fuziunii
243^2, raport care insa nu e obligatoriu in cazul in care toti actionarii sunt de acord ca el nu
trebuie prezentat.
Trebuie prezentate situatiile financiare: bilantul, contul de profit si pierdere si acestea
trebuie sa aiba o data cat mai apropiata de data fuziunii e vorba de bilantul si situatiile
financiare anuale.
O alta situatie care trebuie prezentata: situatia contractelor in curs de executare cu valori
care depasesc 10.000 lei pe contract.
Articolul 243^2 instituie obligatia de informare a organelor de conducere executiva (administrator)
sau directorat (sistem dualist) cu privire la modificarile substantiale intervenite in situatia activelor
si pasivelor care au fost avute in vedere la momentul la care a fost redactat. E normal ca asociatii sa
aiba aceasta reprezentare a schimbarii petrecute. Obligatia subzista si in cazul in care AG nu
trebuie convocata 246^1. Exista, in practica, pe langa aceasta obligatie clar prevazuta de lege
de informare dezbaterea nerezolvata jurisprudential:
Ce se intampla cu proiectul de fuziune in sine, adica el trebuie modificat sau ramane ca
atare?
Publicarea proiectului de fuziune nu este neaparat necesara pentru a asigura dreptul la
informare a actionarilor / asociatilor. Acea publicare e necesara pentru a permite creditorilor cu
creante nescadente sa obtina garantii suplimentare in cazul in care s-ar reduce gradul sau
certitudinea recuperarii creantei lor. Atunci, daca asociatii / actionarii trebuie informati cand se
produc aceste schimbari substantiale in situatia activelor si pasivelor, cu atat mai mult ar trebui sa se
aplice obligatia si in relatia cu creditorii societatilor participante la fuziune.
Insa, neavand pentru ei prevazuta, ca si metoda de protectie, o prevedere similara, singura
modalitate prin care acestia ar putea fi protejati este numai prin modificarea proiectului ca sa
reflecte situatia petrecuta in cazul activelor si pasivelor, si republicarea lui, pentru ca acestia sa il
poata contesta.
Cealalta opinie spune ca daca legea nu prevede o obligatie similara, atunci inseamna ca,
dupa publicarea proiectului, orice modificare semnificativa a activelor si pasivelor nu mai trebuie sa
fie adusa la cunostinta creditorilor si, prin urmare, nu exista nicio obligatie de a modifica si
republica proiectul.
In practica, activele si pasivele transferate sunt prevazute intr-o anexa; modul in care ele
sunt calculate este avut in vedere. Global, ca si rezultanta, activele si pasivele se reflecta, dar
detaliat nu exista o obligatie de a fi prezentate ca informatie in proiectul de fuziune => important in
acest caz nu e sa aduci la cunostinta atata timp cat in mod esential nu s-a schimbat raportul de
schimb in functie de care se calculeaza activele ramase.
Articolul 246^1:
Situatii care reprezinta indeplinirea cumulativa a 3 conditii: de publicitate a proiectului cu cel putin
1 luna inainte ca fuziunea sa produca efecte; in timpul acestei perioade de 1 luna, actionarii /
asociatii trebuie sa aiba efectiv posibilitatea de a consulta documentele prevazute la articolul
244(1) lit a, c si d la sediul societatii sau pe pagina web a societatii => situatiile pe care societatea
le inregistreaza la momentul la care fuziunea isi produce efectele jur => va incepe o noua viata
financiara; de aceea, trebuie sa stie toti creditorii ei cum vor arata activul, pasivul si pierderile <=>
aplicabile numai societatii care ramane la fuziune; conditia existentei unei participari la CS al
societatii absorbante a unei detineri de cel putin 5% de catre actionari, care nu si-au exercitat

dreptul de a cere o convocare a AG pentru aprobare cand fuziunea implica societati sub control
comun, actionarii stiu foarte bine care este impactul fuziunii asupra lor, deci nu mai au nevoie
formal de AG de aprobare atata timp cat au fost informati.
Articolul 246^2: in cazul divizarii => text similar
In cazul in care, ca urmare a fuziunii, obligatiile asociatilor cu privire la una dintre societati cresc,
atunci este necesar acordul lor unanim pentru acea societate de a realiza fuziunea / divizarea fie
prin declaratii unilaterale, fie prin semnarea unui act prin care toti isi dau acordul etc exista
flexibilitate. Majorarea obligatiilor asociatilor unei societati nu are legatura, cel putin directa, cu
faptul ca acea societate isi va majora pasivul sau va avea o situatie mai grea, mai oneroasa dupa
finalizarea fuziunii; este vorba doar de o majorare directa a obligatiilor asociatilor.
Ex: fuzioneaza o SNC societate absorbanta cu o SRL si asociatii SRL pot sa
dobandeasca titluri de participare in SNC. Deci, dintr-o data, ei au o crestere a
obligatiilor => din limitarea raspunderii, se trece la o raspundere nelimitata, solidara si
subsidiara => ei trebuie sa fie de acord in mod unanim.
Divizarea:
Divizarea este procesul invers fuziunii, si anume situatia in care dintr-o societate se desprinde cel
putin o parte din patrimoniu, care e transferat altei societati existente sau care se naste acum, iar
actionarii / asociatii societatii care se divide devin actionari / asociati in societatea care percepe
partea din patrimoniu. Din acest punct de vedere, avem 2 mari tipuri de divizare:
Divizarea totala: cand o societate isi transfera intregul patrimoniu catre o societate si ea
dispare, nu mai exista.
Divizare partiala: prin desprindere de patrimoniu, cand numai o parte a acestuia este
transferat catre o anumita societate, deci societatea care se divide continua sa existe dupa
acest transfer.
Divizarea clasica e cea totala
Din punctul de vedere al mecanismelor procedurale de pregatire a divizarii, de publicitate, de
aprobare a divizarii de catre actionari / asociati care dispar si a celor care primesc, procedura este
aceeasi ca la fuziune.
O particularitate in legatura cu divizarea partiala 250^1 este ca ea se poate face
din punctul de vedere al impactului asupra asociatilor societatii care se divide, deci nu
din punctul de vedere al patrimoniului.
Se poate concepe fie ca o divizare - desprindere in interesul asociatilor sau o divizare -desprindere
in interesul societatii. In primul caz e ca la o divizare clasica, in sensul ca partea de patrimoniu
transferata asociatilor societatii care se divide se duce in societatea care primeste patrimoniu. A
doua situatie este aceea in care acesti asociati raman in societatea care se divide partial si societatea
insasi devine asociat sau actionar in societatea care primeste patrimoniu.
Exista si situatia in care, in urma procesului de divizare, asociatii societatii care dispar
primesc drepturi, titluri de participare in societatea rezultanta, beneficiara a divizarii,
intr-un mod neproportional sau diferit de cel care a rezultat din calculul facut conform
normelor Ministerului Finantelor Publice pentru raportul de schimb.
o Ex: in proiectul de divizare se spune ca 1 asociat, in loc de 2 actiuni, va primi
doar actiuni => unii vor primi mai mult; legea nu reglementeaza un principiu al
simetriei.
Exista situatia in care e necesar si util si chiar asociatii isi doresc sa existe o discriminare intre ei,
pentru considerente diferite => exista un curent de opinie, care se bazeaza si pe o hotarare a ICCJ,

care sustine ca, in cazul in care majoritatea actionarilor fiecarei societati aproba proiectul de fuziune
cu o alocare asimetrica a actiunilor / partilor sociale in societatea rezultanta, acest lucru ar fi valabil,
conform legii.
In mod normal, ar trebui interzise divizarile asimetrice, dar nu exista un argument puternic ca sa se
spuna ca este o interdictie de introducere a unei asimetrii. Daca prin aceasta asimetrie se fraudeaza
unul dintre asociati, atunci divizarea este nula.
Data de la care fuziunea / divizarea produce efecte = articolul 249
Daca in urma celor 2 procese se creeaza o societate noua, atunci data constituirii este data
inmatricularii in RC = > data care produce efecte pentru toate societatile, inclusiv pentru momentul
radierii. In alte cazuri, in afara de crearea unei societati noi, atunci de principiu ca regula data
producerii efectelor este data inregistrarii ultimei hotarari a AG a uneia dintre societati. => data
legala. Prin proiectul de fuziune se poate prevede si o alta data. Legea nu spune care e aceasta data,
ci se da un criteriu de plasare in timp => Articolul 249 lit. b nu poate fi ulterioara inregistrarii in
RC a societatii rezultante si nici anterioara incheierii ultimului exercitiu financiar al uneia dintre
societatile participante. Cel mai simplu ar fi sa ai un exemplu numeric.
Ex: se produce o fuziune in cursul anului 2013 si societatea rezultanta exista in 2013 =>
data nu poate depasi 31.12.2013. In schimb, data poate fi anterioara momentului la care
chiar se aproba fuziunea in cadrul fiecarei AG, dar nu poate fi anterioara nici ultimului
exercitiu financiar.
Posibilitatea alegerii datei este utila mai ales atunci cand exista necesitatea predarii inventarului
societatii care dispare => un inventar al bunurilor care se preiau. Tu nu stii exact cand se va depune
la RC hotarare de aprobare, cand vor fi publicate de RC dupa ce vor fi verificate etc si, in acest caz,
pui o data care poate fi stabilita.
Nulitatea fuziunii / divizarii:
Articolul 251: in dorinta de a proteja certitudinea circuitului comercial, acest articol limiteaza
cazurile de nulitate. Legiuitorul le reglementeaza pe mai multe planuri. Supune aceluiasi regim si
nulitatea relativa si nulitatea absoluta. Limiteaza numarul de cazuri in care nulitatea poate fi ceruta.
Limiteaza termenele de prescriptie in care ea poate fi ceruta. De la data la care ea produce efecte se
poate cere nulitatea in termen de maxim 6 luni. Poti sa ceri nulitatea pentru 2 cazuri:
Acela in care lipseste controlul judecatoresc in legatura cu fuziunea fie nu exista control
judecatoresc referitor la proiectul de fuziune, fie cu privire la hotararea de aprobare a
fuziunii;
Hotararea AG este ea insasi anulabila sau nula absoluta;
Daca in intervalul de 6 luni incepe actiunea, legiuitorul da posibilitatea repararii a actelor/
operatiunilor care sunt invocate pentru a anula fuziunea; ceea ce este interesant aici, si legea nu
reglementeaza expres, este ca daca in cele din urma se pronunta hotararea de anulare de catre
instanta si, intre timp, societatile care au participat s-au radiat, din moment ce nu exista niciun
mecanism legal care sa permita renasterea lor se poate concepe teoretic ca RC va schimba
inregistrarile, va inlatura radierea si le va mentiona pe fiecare ca existant in continuare; dar, din
punctul de vedere al activelor, asociatii respectivi au primit deja actiuni in societatea noua =>
singurul lucru pe care il reglementeaza legea este ca tertii de buna credinta nu sunt afectati; dar
ramane marea dilema in legatura cu ce se intampla cand devine publica hotararea de nulitate.
Disparitia / Incetarea societatii:
Procedura presupune 2 etape:
Dizolvarea;
Lichidarea.

DIFERENTA dintre ele e mai mult formala:

Dizolvarea e faza formala;
Lichidarea e faza de acoperire a creditorilor si de distribuire, daca mai ramane ceva, a
activului catre asociati.
Cazuri de dizolvare: 227 229
227 dreptul comun;
228-229 pentru anumite tipuri de societati

Se ajunge la termen => societatea se dizolva.

In practica, asociatii nu si-au dat seama ca societatea a expirat. Unii au incheiat contracte pe niste
formulare standard si care prevedeau durata determinata. Peste 10 ani, cand au vrut sa vanda
societatea s-au trezit ca era expirata. Dizolvarea se produce de drept. Daca nu ai prelungit-o, nu ai
cum sa o refaci dupa ce a trecut termenul, deci trebuie sa treci la lichidare si, eventual, dupa ce ai
primit activul net o refaci. Oricine ar putea sa ceara constatarea producerii dizolvarii.
O alta situatie, mai delicata, care presupune fie acordul asociatilor, fie o hotarare a instantei cand
se constata ca obiectul se activitate principal nu mai poate fi realizat: asociatii au ajuns la concluzia
ca ceea ce si-au dorit nu e realist. Aici apar si situatii in care sunt dispute intre asociati si nu este o
disputa atat de grava incat sa poata fi incadrata ca un caz de retragere deci cel care nu mai e de
acord sa se retraga sau sa fie exclus; prin urmare, incerci sa convingi instanta ca neintelegerile grave
dintre asociati duc la neindeplinirea obiectului de activitate iar instanta dispune dizolvarea.
Falimentul (reglementat de Legea 85/2006): situatia in care, practic, societatea nu mai poate fi
salvata. Nu mai poti sa dai nicio speranta creditorilor ca isi vor recupera creantele in totalitate sau
chiar in parte. Cand s-a trecut la faliment, atunci s-a produs cazul de dizolvare e ireversibil.
La SA numarul de asociati de reduce sub minimul legal timp de 9 luni ;
La societatile cu raspundere nelimitata, unul dintre asociati devine insolvent; de fapt, intra el
in procedura falimentului, sau daca e persoana fizica se produce decesul, incapacitatea si
societatea nu mai poate functiona cu numarul minim de asociati prevazut de lege.
Acolo unde legea nu face ireversibila dizolvarea societatii, in toate celelalte situatii asociatii
pot reveni si pot adopta o hotarare, dar acest lucru se poate produce numai pana la repartizarea
activelor, practic pana ce dizolvarea produce efecte fata de terti. Hotararea de dizolvare se
inregistreaza la RC, se publica in Monitorul Oficial si de la data la care are loc aceasta publicitate se
deschide automat procedura lichidarii, care e procedura de repartizare a activului.
Sunt cateva situatii cand dizolvarea nu presupune lichidare de fapt, una singura: situatia fuziunii si
divizarii, cand, ope legis, se spune ca societatile care dispar nu se lichideaza, isi transfera activul
fara sa inceapa procedura lichidarii.
Exista si dizolvare din oficiu articolul 237: acopera cazurile de societati inactive fie nu
mai depun bilant sau situatii financiare pe o perioada de 3 ani, fie s-a redus CS sub limita legala si
nu a fost completat etc; in aceste situatii, RC si orice persoana interesata poate sa ceara dizolvarea.
In acest articol a fost introdusa, ulterior, posibilitatea RC de e cere dizolvarea. Si in situatia
dizolvarii la cerere se poate intra in lichidare.
Tot in legatura cu dizolvarea, desi e mai mult o problem de raspundere a asociatilor, e
reglementat in articolul 237^1 conceptul anglo-saxon ridicarea valului corporatist (care e o
preluare in dr romanesc) se aplica numai SRL urilor. De principiu, la SRL asociatii nu
raspund de datoriile sociale. Aplicand aceasta teorie, poti sa atragi, in cazuri limitativ prevazute,
raspunderea asociatilor ptentru datoriile sociale chiar in in cazul SRL.

Care sunt cazurile? => alin 3 si cumva dezvoltate in alin 4. In cazul in care asociatii
abuzeaza de raspunderea limitata si, a doua conditie, abuzeaza de personalitatea juridica distincta a
societatii.
Faptul ca el a constituit o SC cu raspundere limitata, pentru a desfasura activitati comerciale, care ar
putea sa fie desfasurate in nume propriu, ca PFA, nu inseamna neaparat ca ii atrage raspunderea
pentru datoriile sociale, chiar daca el foloseste societatea in operatiuni indraznete care depasesc
limitele asumarii normale a riscului etc; daca, insa, in acelasi timp, cu abuzarea personalitatii
juridice distincte, limitate, abuzeaza si de calitatea de asociat care controleaza societatea, astfel
incat creditorii sa fie vaduviti de posibilitatea de recuperare a creantei daca el nu ar fi luat deciziile
respective, atunci cele 2 conditii ar fi intrunite => raspunderea ar fi implinita, dar intervine numai
daca apare un caz de dizolvare, insolventa sau faliment. Alin 4 da exemple de abuz al caracterului
limitat de raspundere al asociatului pot fi si exemple de abuz al formei juridice de SRL: dispune
de bunurile societatii ca si cum ar fi bunuri proprii (in conditii comerciale dezavantajoase, la preturi
subevaluate etc), diminueaza activul in beneficiul personal sau al unui tert.
In ambele situatii, stie sau ar trebui sa stie ca societatea nu poate sa isi onoreze obligatiile.
Nu numai ca el castiga, dar ceilalti asociati sau terti pierd. Intrebarea e daca acest articol se aplica si
la SA?
- Se aplica prin analogie si la SA (Piperea)
- DAR!! Tehnic, ai o problema, pentru ca acesta e un articol care incalca, direct sau indirect,
principiul autonomiei de vointa. Ca orice limitare a unui drept prevazut constitutional,
trebuie prevazut expres de lege; or, daca legea nu se refera expres la SA, atunci nu pot eu sa
extind.
Dupa ce s-a pronuntat dizolvarea se trece la lichidare, care este o parte procedurala al carei scop
este de a acoperi integral datoriile sociale. Lichidarea produce anumite efecte juridice:
Se restrage capacitatea de exercitiu societatea nu mai poate face decat acte necesare
lichidarii, si nu acte pentru operatiuni noi: poate sa vanda active, sa incheie operatiuni care
vor aduce profit imediat;
Organele executive isi pierd dreptul de a conduce societatea ele trebuie inlocuite cu un
profesionist un lichidator, practician in insolventa care se va ocupa de operatiunea de
lichidare. Acest profesionist (lichidatorul) nu mai este sub controlul AG, el raspunde in
principal standardelor profesiei. Trebuie sa acopere creantele creditorilor si sa maximizeze
activul net. Puterile lichidatorului sunt descrise in articolul 255, insa asociatii pot sa ii dea si
alte puteri decat cele descrise aici minimal;
Licitatie publica obligatia de informare cu privire la ce bunuri au fost vandute, ce
pasive au fost acoperite, inclusiv incheierea situatiilor financiare anuale daca lichidarea
se perpetueaza mai mult de 1 an de zile, si incheierea bilantului final ce a mai ramas dupa
ce au fost acoperiti creditorii. Asociatii au posibilitatea de a-l contesta.
De principiu, lichidarea nu poate dura mai mult de 1 an de zile, dar poate fi prelungita pe o perioada
de 6 luni, dar nu mai mult de 24 luni cumulat. Lichidatorii raspund pentru modul in care isi
desfasoara atributiile. Dupa ce s-a facut distributia de activ, lichidatorul depune situatia finala a
distribuirilor la RC si, pe baza acesteia, se trece la radierea societatii. Daca nu pot fi acoperite toate
datoriile, atunci lichidatorul poate si trebuie sa ceara intrarea in insolventa a societatii. Acum,
pragul de 45.000 lei se aplica si la creditori si la debitori.
Daca tu, creditor, ai o creanta mai mica de 45.000 lei, nu ai o prevedere in acest sens de a
cere insolventa pe baza L. 85/2006, dar L. 31 te obliga. Practicienii in lichidare nu se mai
complica in acest caz, suma fiind foarte mica.

Partea penala: infractiuni, raspunderea administratorilor etc. pentru acte juridice incheiate prin
incalcarea normelor penale sunt calificate ca infractiuni.
INSOLVENTA
Insolventa, ca procedura, a aparut dintr-o situatie pur obiectiva un creditor nu e platit la
scadenta si nu e platit nu pentru ca nu exista buna credinta, ci pentru ca debitorul nu mai are cu ce
sa il plateasca. Creditorul va trece la executarea creantei. Daca n-ai un titlu executoriu in general
nu exista in practica comerciala un asemenea titlu trebuie sa obtii o hotarare judecatoreasca =>
vinzi ce gasesti la momentul executarii.
Un debitor care nu isi poate plati datoriile se poate trezi in fata unor creditori cu puteri
diferite. Acesti creditori vin in conflict intre ei: creditorul chirografar va executa bunurile care nu
sunt ipotecate si care pot sa fie suficiente sau deloc. Se mergea pe principiul primul venit, primul
servit: primul creditor executa dintr-o masa mai larga de bunuri, ceilalti nu. Creditorii ulteriori sunt
lipsiti de acel bun, care, daca ar fi fost vandut in timp ar acoperi 3 creante si nu una, prin vanzarea
ad hoc. Insoventa urmareste sa asigure un echilibru intre creditori.
Efectul insolventei se suspenda toate actiunile judiciare si extrajudiciare: in anumite
conditii se ingheata si pasivul.
O alta necesitate obiectiva: este chiar protectia debitorului, in sensul ca, procedandu-se la o
administrare si executare controlata a activului sau, exista (teoretic) posibilitatea ca la sfarsit el sa
mai ramana cu ceva, astfel ca isi va putea relua activitatea nestingherit.
O a treia necesitate: ea permite atragerea raspunderii personale a celor care au contribuit
semnificativ la cauzarea starii de insolventa. In plus, mai are beneficiul ca pune in discutie actele
anormale din punct de vedere comercial incheiate de debitor in perioade suspecte (intre 6 luni pana
la 3 ani), ceea ce permite ca bunurile instrainate sa se intoarca in patrimoniul debitorului.
Din perspectiva salvarii debitorului, legislatia a evoluat in timp. La inceput, insolventa era
echivalentul falimentului, care avea si consecinte penale, dar care avea drept obiectiv un singur
lucru: sa acopere creditorii intr-o masura cat mai mare. Nu era falimentul, si nici acum nu este,
ingrijorat de ce se intampla cu debitorul dupa incheierea procedurii.
S-a constatat ca, uneori, ar fi mai bine ca debitorul sa nu fie lichidat prin faliment, ci sa fie
lasat sa isi restructureze creantele, inclusiv prin reducerea lor sau eliberarea de garantie, dar astfel sa
il insanatosesti financiar pe debitor si el sa creeze suficiente venituri care sa ii permita sa isi acopere
creditorii. Trecerea la aceasta procedura e conditionata de posibilitatea de a recupera mai mult decat
in faliment, altfel nu treci la procedura de reorganizare. Daca, totusi, exista o sansa sa recuperezi
mai mult decat in faliment, nu intri in faliment ca urmare a deschiderii procedurii de insolventa.
Procedura moderna a insolventei inlatura caracterul intuitiv personal, in sensul ca nu mai exista o
pedeapsa din punct de vedere retributional cu privire la debitorul respectiv si el nu mai este pedepsit
cu pierderea libertatii doar pentru simplul fapt ca a ajuns in insolventa. Astazi, procedura moderna a
insolventei este o imbinare intre necesitatea de a acoperi creantele intr-o masura cat mai mare cu
dorinta de a salva cat mai multi debitori si cu inlaturarea cauzelor de limitare a libertatii personale a
insolventului.
Situatia de insolventa nu are o legatura directa, nici de cauzalitate, nici de suprapunere, cu
situatia de insolvabilitate = valoarea datoriilor e mai mare decat valoarea activelor. Starea de
insolventa nu se declanseaza neaparat pentru ca esti insolvabil. O lege speciala se poate declansa
insolventa fie ca esti pe caz de insolventa fie ca esti pe caz de insolvabilitate. Incapacitatea de a
servi la timp datoriile scadente certe si lichidate nu ai lichiditati sa iti acoperi la un anumit
moment creantele.

Ca si sfera a persoanelor carora li se aplica insolventa:

Comerciantii:
Legea 85/2006 enumera care sunt categoriile de persoane carora li se aplica procedura; insa nu toti
comerciantii PF sunt enumerati => regiile autonome nu fac parte din enumerare, dar in codul
insolventei ele vor fi incluse. Pe de alta parte, societatile agricole, care nu sunt comercianti, sunt
trecute in codul de insolventa.
La PF exista o dezbatere daca n-ar trebui sa extindem sfera si la necomercianti la neconsumatori
se stopeaza toate executarile silite si se face un plan de executare, chiar si de reorganizare, si se mai
da o sansa acelui debitor sa plateasca o suma mai mica. Fara aceasta procedur,a riscul este ca
acestia sa isi perpetueze in timp, nelimitat, creanta, astfel incat persoana poate fi urmarita pana si-o
plateste integral. Aceasta teorie nu ia in calcul si cealalta parte a paharului societatile sau bancile
care furnizeaza credite: cei care sunt mai dubiosi vor avea o rata a creditului mai mare. Exista
creditori cu garantii reale sau credit de consum.
De principiu, nu sunt favorabile aceste masuri de extindere a procedurii insolventei si la
necomercianti.
Rata de recuperare a creantelor intr-o procedura de faliment e foarte scazuta. In conditii economice
normale, rata de recuperare e undeva intre 30 70%. In conditii de criza, rata de recuperare e
undeva intre 5 10%. Exista posibilitatea ca creditorii care nu isi recupereaza creanta sa intre ei
insisi in insolventa => reactie in lant.
Numai 10% din cazurile de insolventa se transforma in redresare, restul de 90% = faliment. In tarile
care aplica de mult timp aceasta procedura, rata de redresare economica e tot undeva la 50%. Nici
reorganizarea in sine nu e o certitudine ca va produce efecte benefice. Este, totusi, benefica pentru
societatile mari, care nu sunt detinute de stat.
Ex: prabusirea unei mari banci sau in domeniul industrial => are un efect in economie foarte
puternic, pentru ca foarte multi depind ca salariati, furnizori, consumatori de existenta si
functionarea acelei societati. Deci, pentru ele, insolventa e o solutie, dar nu insemna ca va avea si
succes.
Daca societatile care au intrat in reorganizare ar fi fost lasate sa intre in faliment, impactul pe
termen lung ar fi mai sanatos, astfel incat numarul insolventelor s-ar mai reduce.
Curs
Analiza L. 85/2006
L. 85 reflecta modalitatea moderna de abordare a procesului insolventei, in sensul ca
reglementeaza momentul declansarii o situatie a debitorului, anume lipsa disponibilitatilor banesti,
dar nu urmareste lichidarea debitorului, ci salvarea acestuia, in masura in care este economic
fezabil. E in favoarea debitorului, insa ar fi o concluzie riscata; in general, legea urmareste sa
acopere creditorii si nu atat sa protejeze debitorul, adica sa permita creditorilor sa obtina un grad de
recuperare cat mai mare in ceea ce priveste creantelor lor.
Acestea fiind zise, nu inseamna ca o parte din prevederile ei nu pot fi abuzate de debitori,
astfel incat acestia sa isi prelungeasca starea de insolventa. Este o lege care, in principiu, il
favorizeaza pe creditor. Ca si subiectii carora le poate fi aplicata legea, in principiu sunt
comerciantii, insa nu toti: regiile autonome nu pot beneficia de aceasta lege ca si debitor. Pe noua
lege vor fi acoperite si regiile autonome.
Procedura trebuie inteleasa ca o succesiune de etape care pot duce la 2 rezultate: salvarea
debitorului sau lichidarea lui. Pana a ajunge la acest rezultat final este obligatoriu sa treci prin
aceasta succesiune de etape. Astfel, legea in sine e ca un algoritm matematic, chit ca poate fi supusa
interpretarii, insa e usor de urmarit in aplicarea si modul in care sunt reglementate drepturile si
obligatiile participantilor.

Avem momentul initial, de declansare: momentul deschiderii procedurii. E momentul

zero. Dupa care urmeaza, in principiu, dar nu neaparat intotdeauna (in general), o perioada de
observatie, perioada in care in esenta cel care administreaza averea debitorului (administrator
judiciar sau lichidator, neputand fi prezenti amandoi) evalueaza posibilitatea fie de salvare a
acestuia, fie de crestere a gradului de recuperare a activelor pentru a acoperi creditorii, identifica
creditorii care pot participa la procedura si verifica daca pot fi tinute raspunzatoare si alte persdoane
pentru acoperirea pasivului. Nu e o perioada de gratie, insa, in esenta, scopul ei e de a-i da cumva
administratorului averii debitorului o directie: spre ce sa se indrepte in etapa urmatoare.
=> Doua concepte esentiale: procedura insolventei poate avea loc in procedura generala (de drept
comun = 1) sau simplificata (2). In 1, de regula, de la momentul deschiderii se numeste un
administrator, foarte rar se numeste direct un lichidator. In 2, practic, nu mai ai posibilitatea
propunerii si discutarii unui plan de reorganizare. Deci in 2 intri direct, intotdeauna, fara exceptie,
in faliment. Insa este posibil si in 2, in anumite cazuri, ca deschiderea procedurii de faliment sa fie
precedata de o perioada de observatie maxim 50 de zile. Nu poti sa o convertesti in procedura
insolventei.
Cine intra in 2? => Anumiti debitori care nu mai pot fi identificati ca sediu sau referitor la
organele de conducere. Intra automat comerciantii persoana fizica, deci legea noastra nu permite
acestora sa se reorganizeze, ei neavand decat o optiune falimentul. Intra asociatiile familiale = un
colectiv de persoane fizice comercianti; + debitori care nu pot beneficia de procedura reorganizarii
sau care nu vor sa beneficieze de ea si au cerut ei procedura insolventei. Cel care introduce actiunea
stabileste cadrul in care ea se stabileste, adica daca ai vrut faliment asta o sa primesti. Mai sunt si
SC care au intrat intr-o procedura de drept comun de dizolvare si care au descoperit ca nu le ajunge
activul sa isi acopere pasivul, nu isi pot acoperi creditorii => intra direct in 2.
Ce inseamna tehnic debitor in insolventa?
Toata procedura se declanseaza in jurul acestei persoane. Debitorul in insolventa poate fi in doua
situatii: in ambele exista premiza ca nu are suficiente fonduri sa isi plateasca datoriile:
A: e in insolventa vadita nu are fonduri necesare pentru a plati la scadenta; nu a platit in termen
de 90 de zile. Caracterul vadit al insolventei e o prezumtie, in sensul ca daca un creditor care nu e
platit 90 de zile introduce actiunea, debitorul poate demonstra ca are bani sa plateasca, iar atunci
actiunea creditorului este respinsa.
B: insolventa iminenta uneori delicata, alteori se vede cu ochiul liber. Debitorul nu a ajuns sa nu
plateasca 90 de zile o creanta, insa se poate dovedi ca la data scadentei nu va avea fondurile
necesare pentru a plati o creanta. In noua lege, se stabileste o valoare prag minima pentru creanta
care nu va fi platita si atunci cand debitorul introduce cererea. Creditorii cand cer instantei sa
admita deschiderea procedurii, pe landa dovada ca debitorul nu are bani, mai au si conditia ca
respectiva creanta sa fie de minim 45.000 RON. Acum, in cazul debitorului nu se cere si a doua
conditie.
Daca suntem in 2, dupa faza de observatie, se declanseaza procedura Falimentului o
succesiune de acte de executare, vanzare, instrainare a activelor debitorului, colectare a crenatelor
acestuia contra altor persoane, astfel incat din sumele obtinute sa se acopere creditorii intr-un
procent cat mai mare. La finalul procedurii, daca nu sunt acoperiti toti creditorii => lichidarea si
radierea debitorului respectiv. Falimentul nu se inchide decat prin disparitia debitorului.
Exista o situatie discutabila: ce se intampla in cazul in care se acopera toate creantele si mai
raman active => fie isi continua activitatea, fie e lichidat.

Daca suntem in 1, dupa perioada de observatie, sunt posibile doua optiuni: daca s-a
schimbat optiunea pentru a se propune cel putin un plan de reorganizare, atunci trebuie sa aiba loc o
discutie si un vot asupra acestui plan. Daca planul este adoptat in conditiile legii, el trebuie
implementat. Se trece, asadar, la perioada de reorganizare, in care debitorul pastreaza o libertate
mai mica sau mai mare de a-si administra afacerea.
Planul de reorganizare urmareste sa ii dea un respiro debitorului din partea creditorilor, in
ideea ca, beneficiind de acest respiro, el sa isi reia activitatea, sa poata sa se redreseze si din
activitatea aceasta sa inceapa sa obtina lichiditati care vor fi alocate creditorilor. Se prevede si
reducerea cuantumului creantelor si/sau eliminarea unor garantii reale si/sau finantarea anumitor
creditori care vor dovedi superioritatea fata de alti creditori. Ideea e ca acesti creditori sa obtina mai
mult decat ar fi obtinut in procedura de faliment. Anticiparea e ca vor primi mai mult decat intr-un
falimentul propriu-zis. Daca planul reuseste (foarte rar), atunci se inchide procedura, toate creantele
sunt stinse si debitorul isi reia activitatea. Daca nu, atunci se trece la faliment.
A doua situatie este ca in 1 se ajunge la concluzia ca nu este fezabil niciun plan de
reorganizare si atunci se trece din perioada de observatie la faliment.
Instantele in fata carora se judeca: din punct de vedere material, competentele sunt in prima instanta
si apoi in Curtea de Apel. Ai o singura cale de atac. In foarte putine cazuri se ajunge la ICCJ.
Tribunalul are rol redus numeste judecatorul-sindic. Judecatorul-sindic e de fapt instanta in fata
careia se judeca majoritatea contestatiilor din cadrul procedurii. Din acest punct de vedere, rolul
Tribunalului si, ulterior, al Curtii de Apel e destul de redus. Daca exista recurs impotriva hotararii
Tribunalului, in majoritatea cazurilor, recursul nu e suspensiv de executare.
Judecatorul-sindic e numit de Tribunal in momentul sau imediat ulterior primirii cererii
introdusa de debitor sau de creditor. Judecatorul-sindic e cel care va judeca de fapt cererea de
deschidere si o va admite sau nu. Daca sunt atacate in fata Tribunalului ele pot fi suspendate, pentru
ca impactul lor e foarte important si asupra debitorului si asupra creditorilor. Judecatorul-sindic,
dupa ce deschide procedura, va numi pe cel care administreaza propriu-zis averea debitorului, care
poate fi administrator judiciar sau lichidator. Celelalte competente pe care le are pentru a judeca
diverse masuri pe care le iau administratorii, lichidatorii sunt prevazute in art 11.
Din perspectiva debitorului, participantul la procedura este administratorul sau lichidatorul
numit de judecatorul-sindic, deci in proced insolventei, acesta il va reprezenta pe debitor. Asta nu
inseamna ca debitorul nu va putea face si el acte, dar in fata judecatorului-sindic totdeauna debitorul
va aparea prin administratorul judiciar sau lichidator. Ei sunt profesionisti, practicieni in insolventa
si in lichidare, au propriul cod profesional si atributii specifice in baza L 85.
Procedura se deschide, in general, prin numirea unui administrator judiciar. De obicei, sunt
societati cu aceasta calitate dar care functioneaza tot prin persoane individuale. Persoana care va fi
numita ca administrator judiciar este, de regula, indicata de cel care introduce cererea, fie ca e
debitor, fie ca e creditor. Numai in cazuri exceptionale in conditiile in care nu a fost indicata o
persoana, sau acea persoana nu accepta mandatul, atunci judecatorul-sindic numeste aleatoriu din
lista corpului respectiv un administrator judiciar. Indiferent cu ce titlu e numit administratorul
judiciar, intotdeauna e numit la momentul deschiderii procedurii cu titlu provizoriu, pentru ca
administratorul judiciar reprezinta si interesele debitorului, dar mai ales pe cele ale creditorilor, deci
ramane cu titlu provizoriu pana cand este acceptat de creditori. Si ulterior, in anumite conditii,
administratorul care a fost definitivat, poate fi inlocuit.
Administratorul judiciar face categorii de acte de natura celor de conservare a bunurilor,
categorii de acte de administrare, inclusiv incheierea de contracte daca ele sunt necesare,
recuperarea de creante ale debitorului, continuarea unor litigii pe care debitorul le avea in calitate de
reclamant deci trebuie sa creasca valoarea recuperarii creantelor. In paralel, el face operatiuni de
cristalizare a masei creditorilor.

Cum se face? Prin tabelul creditorilor = o lista a acestora in care trebuie sa apara fiecare
creditor cu valoarea creantei, tipul de scadenta (sub conditie, la termen), valoarea si tipul de
garantie daca exista si, uneori, incadrarea pe clase (creditorii bugetari ANAF; la fel salariatii
debitorului intra intr-o categorie separata, nu sunt pusi la gramada cu ceilalti).
Exista si o perioada in care creditorii care au ceva de obiectat pot sa faca opozitie. Toate
aceste opozitii se judeca 1 data de judecatorul-sindic si, odata ce au fost rezolvate, administratorul
judiciar redacteaza tabelul definitiv. In principal, un creditor nu poate participa la procedura decat
daca e inscris in tabel, chiar daca are o creanta valabila, dar nu a fost destul de diligent sa se inscrie.
El nu mai poate recupera nimic in calitate de creditor in procedura insolventei. In cazuri
exceptionale, se accepta ca un creditor care nu e initial in tabel sa poata fi inscris ulterior.
O alta categorie de atributii importante pe care le are administratorul judiciar: aceea de a
identifica posibilitatea de reorganizare a debitorului si pe eventualii vinovati de ajungere in starea
de insolventa => intocmeste doua rapoarte: unul referitor la cauzele insolventei si, eventual,
persoanele responsabile si inca unul privind posibilitatea reorganizarii supus discutiei si aprobarii
creditorilor. Primul raport este supus numai discutiei si eventual opozitiei. Ultima categorie de
atributii aceea de a superviza procedura si de a o administra, in anumite cazuri.
Lichidatorul are si el aceleasi atributii ca ale administratorului judiciar, cu exceptia celei
privind supervizarea procedurii. In plus, lichidatorul are atributii legate de vanzarea ordonata a
activelor debitorului si plata creditorilor, conform unor reguli de prioritati si unor reguli pe care le
reglementeaza legea.
Procedura reorganizarii e o procedura concursuala in mod individual creditorii nu
participa la actele de administrare, executare etc. Ei pot participa in favoarea intereselor lor numai
in cazul unui organ colectiv Adunarea Creditorilor.
Adunarea Creditorilor functioneaza similar pana la un punct cu adunarea generala a
asociatilor decizii luate pe baza regulii majoritatii, cvorum creditorii reprezentand cel putin 30%
din valoarea creantei. In anumite cazuri, cvorumul e ridicat la 50%. In votarea planului de
reorganizare, Adunarea Creditorilor functioneaza pe baza altor reguli: ceea ce conteaza este
categoria din care face parte creditorul si valoarea creantei pe care o are, in functie de categoria din
care face parte => majoritate simpla. In multe situatii, deoarece sunt foarte multi creditori, exista un
organ intermediar Comitetul Creditorilor, in care intra creditorii cu creantele cele mai mari, din
fiecare clasa a creditorilor. Numar limitat de membri 3 sau 5. Exista situatii in care creditorii pot
cenzura acte deja savarsite de catre administratorul judiciar sau lichidator, acte care s-ar fi incheiat
fara acordul lor prealabil.
Cum se stabileste competenta Comitetului Creditorilor / Adunarii Creditorilor?
Pentru cerinte de operativitate la insolvente complexe este o necesitate, primul Comitet al
Creditorilor e stabilit de judecatorul-sindic, care trebuie sa sprijine faza incipienta si care comitet e
supus aprobarii sau confirmarii de catre Adunarea Creditorilor.
Adunarea Creditorilor are o componenta fluctuanta. Prima adunare a creditorilor are loc
dupa afisarea tabelului preliminar. La prima adunare a creditorilor, acestia chiar daca nu sunt
definitivati ca pozitie in tabel, pot sa confirma administratorul judiciar sau lichidatorul si, de
asemenea, pot sa confirme sau sa aleaga un nou Comitet al Creditorilor. Dupa ce se definitiveaza
tabelul, e posibil sa participe si alti creditori sau puterea de vot pe baza creantei sa fie diferita.
Administratorul special = organul de administrare al debitorului, din punctul de vedere al
Legii 31, cu puteri limitate, in cazul in care debitorul nu a mai putut sa puna dreptul de
admninistrare, administratorul judiciar va fi doar reprezentantul actionarilor/asociatilor, cand e
nevoie de interventia acestora in timpul procedurii. Un rol important = propune un plan de
reorganizare daca debitorul are acest drept. Atunci cand masurile luate de catre administratorul

judiciar sau lichidator afecteaza interesele actionarilor / asociatilor, el poate introduce contestatii
impotriva acestor masuri.
Cu privire la procedura declansarii insolventei: exista un anumit formalism, cel putin din
perspectiva cererii introduse de debitor. Exista situatii in care acea declansare poate fi introdusa de
catre entitati de supraveghere a unor piete speciale autoritatile de supraveghere financiara pentru
unitatile de stat, sau BNR-ul pt cele bancare legi speciale. Cererea debitorului presupune
semnificativ mai multe informatii decat cererea creditorilor.
Creditorul trebuie doar sa demonstreze ca are o creanta, ca este scadenta, ca nu a fost platita
timp de 90 de zile si ca depaseste valoarea pragului. In schimb, la debitor, pe langa aratarea /
demonstrarea situatiei de insolventa, trebuie sa aduca informatii cu privire la situatia creditorilor,
lista acestora, situatia activelor, bilanturile contabile, o lista privind platile efectuate in ultimele 120
de zile, inclusiv o declaratie in care acesta isi exprima sau nu intentia de reorganizare. In caz
contrar, e decazut din dreptul de a mai propune un plan de reorganizare. Sunt si situatii in care
debitorul nu are acest drept cea mai normala: aceea in care a mai beneficiat de un plan, adica a
facut parte in ultimii 5 ani dintr-o procedura de insolventa. Mai sunt si situatii in care debitorul a
savarsit unele infractiuni sau administratorii art 28.
Procedura de judecare a cererii introductive e diferita in functie de cine o introduce.
Debitorului i se da ocazia sa se apere, astfel ca, fiind o situatie litigioasa, in functie de apararile
debitorului, se va decide actiunea se admite sau nu(daca nu se apara se admite actiunea).
Daca debitorul introduce cererea, creditorii nu se pot opune, practic. Daca judecatorul-sindic
constata realitatea probelor, cel mult se poate respinge in cazul in care creditorii demonstreaza ca
debitorul nu e in stare de insolventa. La cererea debitorului procedura se declanseaza aproape
automat in 5 zile de la depunere. La creditor termenul e de 1 luna, chiar 1 luna si 1/2.
Daca cererea a fost admisa, se produc cateva efecte importante:
Efectul suspensiv: toate procedurile de executare, litigiile judiciare si extrajudiciare
impotriva debitorului sunt suspendate de drept de la data deschiderii procedurii (data la care
judecatorul-sindic declara procedura deschiderii, daca nu cumva a fost suspendata hotararea sa
printr-un recurs).
Sunt cateva discutii cu privire la imposibilitatea introducerii unor actiuni impotriva
debitorului, actiuni care nu diminueaza patrimoniul acestuia. Art 36 nu face distinctie intre actiuni
care diminueaza sau nu averea debitorului.
Un alt efect este ca de la acea data nu se mai pot executa garantiile care acopera anumite
creante, cu exceptia cazurilor prevazute limitativ de art 39. Articolul 39 practic intrerupe / elimina
suspendarea de drept a executarii silite dar nu permite creditorilor sa treaca la o executare
individuala, deci chiar daca se permite executarea, ea se face tot sub controlul administratorului
judiciar, adica tot in cadrul procedurii.
Un alt efect: termenele de prescriptie sunt suspendate e vorba de prescriptia extinctiva.
Are putin impact mai mult cu privire la debitorul persoana fizica. La debitorul persoana juridica,
suspendarea nu prea are sens/efect, pentru ca daca el este lichidat, atunci a disparut ca persoana
juridica, iar daca reorganizarea a avut succes, oriucum toate creantele au fost platite, deci nu mai
poti sa continui urmarirea.
Alt efect: nu mai pot fi adaugate accesorii la creante (e vorba de creante chirografare):
penalitati, dobanzi in favoarea creditorilor chirografari. La creditorii cu garantii, acest efect nu se
produce, cu alte cuvinte, creantele lor vor continua sa acumuleze accesorii. Logica e ca acestia
oricum se bucura de prioritate si in masura in care bunul respectiv acopera si accesoriile nu este o
drama. E mai mult in detrimentul creditorilor chirografari. Aceasta derogare se justifica prin dorinta
de a proteja principiul securitatii garantiilor reale ele iti dau o prioritate si asta permite finantarea
debitorului de catre creditorii cu garantii reale. Daca in insolventa acest principiu ar fi pus in

discutie, creditorii finantatori ar fi mai putin inclinati sa finanteze, deoarece nu mai au niciun castig
daca au o garantie.
Alt efect: toate platile pe care le face debitorul si care nu sunt fie autorizate de judecatorulsindic, fie de catre lichidator sau administratorul judiciar, sunt lovite de nulitate, chiar daca
debitorul isi pastreaza dreptul de a-si administra averea.
Acest efect nu se produce automat, ci doar daca se declanseaza si falimentul, dar e posibil ca
judecatorul-sindic sa ridice el dreptul de administrare, pentru ca pe baza dovezilor pe care le-a
primit, e periculos ca debitorul sa continue sa isi administreze averea.
In celelalte cazuri, dreptul de administrare ramane, insa el e limitat. Dreptul de administrare nu
poate fi decat in sensul conservarii in sens larg a averii si va fi supus aprobarii de catre
admninistrator.
Deschiderea procedurii nu suspenda operatiunile comerciale pe care le desfasoara debitorul.
Mai mult, articolul 86 spune ca sunt nule clauzele prin care un creditor rezilieaza de drept contractul
numai pentru motivul deschiderii procedurii. Este clara intentia legiuitorului ca creditorii sa ramana
in continuare, in contractele care n-au fost executate, legati de debitor. In ceea ce priveste furnizorii
de utilitati (Art. 38), acestia nu au dreptul sa inceteze furnizarea acestor utilitati cel putin pe
perioada de observatie si pe perioada de reorganizare. Nu numai ca nu au dreptul sa declare reziliat
contractul, dar nici sa inceteze sa execute trebuie sa continue contractul ca si cum nimic nu s-ar fi
intamplat.
Procedura insolventei e o procedura in interes general. Astfel ca, daca s-ar suspenda astfel de
contracte, debitorul ar deveni mai putin atractiv.
Pe langa aceste efecte => drepturi si obligatii ale administratorului judiciar:

Sa identifice averea debitorului, in unele cazuri are si dreptul de a aplica sigilii, deci
operatiuni de inventariere si conservare propriu-zise;
Intra in posesia documentelor financiar-contabile ale societatii => pe baza lor alcatuieste
tabelul preliminar; Pe de alta parte, elaboreaza cauzele insolventei si persoanele
raspunzatoare;

In aceasta perioada (de observatie), dar si ulterior, administratorul judiciar poate sa desfasoare
proactiv si anumite operatiuni care au drept scop maximizarea averii debitorului. Nu vorbim numai
de recuperaea creantelor pe care debitorul le are impotriva unor persoane, ci de actele efectuate de
debitor inainte de declansarea procedurii (78-80) = perioada suspecta.
Exemple: acte care au fost incheiate in afara exercitiului normal al afacerii de catre debitor 82.
Aceste acte, prevazute limitativ de lege, intr-un fel sau altul, diminueaza artificial averea
debitorului: acte in frauda creditorilor sau a unora dintre ei (acte care au fost incheiate pe o perioada
de 3 ani anterioara declansarii procedurii) seamana cu o actiune pauliana dar nu este o actiune
pauliana => acte cu titlu gratuit sau acte in care prestatia debitorului depaseste in mod vadit ceea ce
ar fi trebuit sa faca cealalta parte sau acte de transfer al proprietatii asupra unor bunuri in favoarea
unui creditor in cele 120 de zile inainte de deschiderea procedurii, transferuri prin care creditorul
respectiv primeste mai mult decat ar fi primit in faliment = faza de preinsolventa => debitorul
incearca sa favorizeze anumiti creditori, din varii motive (datorii de onoare, afilieri, legaturi de
rudenie etc.).
In aceste cazuri, actul e anulabil. Tot in perioada celor 120 de zile, in cazul in acre o creanta
chirografara devine o creanta garantata => garantia poate fi anulata. 80(2) sunt descrise plati
facute de debitor catre asociati care au cel putin 20% capital social, administratori sau directori.

Daca suntem intr-una din aceste situatii si poate fi introdusa actiunea in anulare, e putin diferit in
functie de cazul de buna sau rea-redinta a debitorului.
Daca dobanditorul a fost de rea-credinta, acesta pierde bunul sau contraechivalentul sau si
nu are nici beneficiul de a se inscrie in tabelul creditorilor.
Daca a fost de buna-credinta, atunci pierde bunul, dar poate sa se inscrie cu o creanta in
contraechivalent in tabel => inscriere ulterioara.
Daca e un tert subdobanditor de buna-credinta, atunci interpretarea in practica si confom
legii e ca acesta va putea fi tinut sa returneze bunul numai daca nu a platit intreaga contravaloare.
Daca insa e de rea-credinta, atunci el trebuie sa restituie bunul sau contraechivalentul.
Executarea contractului nu este suspendata prin efectul deschiderii procedurii. In schimb, acestia,
daca contractul respectiv nu a fost executat in totalitate sau substantial de catre toate partile
implicate, pot sa ceara denuntarea care e un act opus acordului de vointa.
Trebuie notifcat administratorului judiciar sau lichidatorului. Daca administratorul judiciar sau
lichidatorul nu raspunde in termen de 30 de zile se considera ca a acceptat denuntarea pentru restul
contractului de executat. Administratorul judiciar sau lichidatorul are discretia de a denunta
contractul; cealalta parte a contractului se poate inscrie in tabelul de creante pentru ce mai are de
primit.
Daca inaninte de declansarea procedurii debitorul a dobandit un bun cu orice alt titlu decat de
proprietate, el este obligat sa returneze acel bun proprietarului. Daca bunul a fost dobandit cu titlu
de proprietate, vanzatorul neplatit nu mai poate cere restituirea bunului, ci doar intreaga creanta.
Suntem in 1, in care exista posibilitatea propunerii unui plan de reorganizare. Cine are acest
drept?

Debitorul;
Administratorul judiciar intotdeauna are dreptul de a propune in termen de 30 de zile
de la data afisarii tabelului de creante;
Unul sau mai multi creditori, daca au peste 30% din valoarea creantelor stabilite in
tabelul definitiv, cu conditia ca acestia sa isi fi exprimat intentia de a propune planul
pana la momentul la care se voteaza raportul administratorului privind cauzele
insolventei.

Indiferent cine propune, planul de reorganizare are un anumit continut art 95. In esenta, trebuie sa
prevada:

Posibilitatile de redresare ale debitorului in anumite conditii in functie de ce mijloace

financiare are si poate sa atraga.
Printre elementele cele mai importante pe care trebuie sa le prevada planul: sursele de
finatare pe perioada de reorganizare (il finanteaza creditorii, trebuie sa atraga resurse
suplimentare de la banci);
In ce masura vor fi dobandite anumite bunuri ca sa produca lichiditati;
Tratamentul fiecarei categorii de creditori.

Categoria creantelor defavorizate: creante care sunt platite sau ar putea fi platite prin plan intr-un
cuantum mai mic decat platile pe care le-ar fi primit dintr-un faliment. Este foarte dificil sa iti dai
seama cat ai fi recuperat in faliment, din moment ce procedura nu a avut loc => e un fel de act de
evaluare. Creditorii vor fi fie obligati sa accepte reducerea cuantumului creantelor, fie reducerea
garantiilor. Planul poate sa prevada inclusiv modificarea actelor constitutive ale debitorului, fara a fi
necesar acordul asociatilor / actionarilor acestuia e o incalcare clara a principiului libertatii de
vointa, dar facuta in interes general.
Dupa redactarea planului => un control de legalitate in general din partea judecatorului-sindic,
verifica daca indeplineste conditiile, va dispune publicarea lui si va stabili votarea in sedinta
Adunarii Creditorilor.
Categorii de creante:

Cele garantate;
Salariale;
Bugetare;
Chirografare speciale (aici intra creditorii chirografari care sunt obligati sa continue
furnizarea de utilitati debitorului);
Chirografare generale.

Fiecare categorie trebuie sa voteze pentru plan cu o majoritate din valoarea creantelor si trebuie sa
voteze pentru plan majoritatea categoriilor, adica cel putin 50% +1 (sa fie cel putin o categorie de
creanta din cele care se reduc in baza planului sau sunt reduse sau eliminate garantiile reale). Prin
plan nu se poate ca o categorie sau un creditor sa primeasca mai mult decat valoarea creantei. Daca
sunt mai multe planuri, va fi aplicat cel care indeplineste cele mai multe voturi. Daca doua planuri
sunt votate la fel, atunci planul propus de debitor are prioritate. Planul = maxim 3 ani. Daca pe
perioada aplicarii planului nu se indeplinesc obiectivele, creditorii ii pot cere judecatorului-sindic sa
se renunte la plan 103-106.
Daca planul nu are succes sau suntem in 2, se va trece la faliment: se identifica active, pasive, se
incearca recuperarea a cat mai mult din creantele datorate debitorului, dar la faliment se urmareste
acoperirea cat mai mare a creantelor. Pentru a putea trece la lichidarea propriu-zisa, lichidatorul are
nevoie de acordul Adunarii Creditorilor. Si acest plan, impreuna cu evaluarea bunului, e supus
aprobarii Adunarii Creditorilor. E important, pentru ca atata timp cat respecta modalitatile si
conditiile de instrainare, lichidatorul are discretie; are indatorirea profesionala de a obtine pretul cel
mai bun. Lichidatorii pot sa fie platiti si dintr-un fond al Registrului Comertului.
Cand se distribuie banii in urma unei lichidari (periodic, lunar daca se poate) se face conform art.
123. Daca nu sunt sume alocate creditorilor cu garantii, ele sunt alocate creantelor salariale, apoi
celor nascute in timpul procedurii, apoi vin creantele bugetare (daca organul bugetar are si garantii
reale, el intra in cadrul creditorilor cu garantii), pe urma intra creantele bancare chirografare (mai
exista si situatii in care creantele bancare nu sunt garantate, insa in general sunt), apoi intra
creantele chirografare obisnuite, deci restul de creante chirografare. In final sunt platiti asociatii /
actionarii.
Dupa ce s-a terminat de lichidat tot, se intocmeste un raport de catre lichidator, care va cuprinde si o
descriere a activitatii sale, rezultatele lichidarii si va fi despus judecatorului-sindic. Va fi supus
dezbaterii creditorilor in fata judecatorului-sindic. Legea stabileste posibilitatea de a se opune
raportului si de a-l contesta. Daca poti sa atragi raspunderea lichidatorului pentru proasta
administrare a averii debitorului, chiar daca ti se admite actiunea, nu prea ai ce face, nu mai ai ce
recupera.

Dupa ce se aproba acest raport preliminar de lichidare, se depune la Registrul Comertului pentru a fi
radiat debitorul persoana juridica art. 133. Art. 133 are in vedere situatia in care toate creantele au
fost complet acoperite, prin urmare raportul se depune impreuna cu incheierea procedurii in vederea
radierii. Se poate concepe si alta solutia in afara de radiere? Aparent, art. 133 lit. a) spune: chiar
nainte ca bunurile din averea debitorului s fi fost lichidate n ntregime, n cazul n care toi
asociaii persoanei juridice sau persoana fizic, dup caz, solicit acest lucru n termen de 30 de zile
de la notificarea lichidatorului fcut administratorului special, urmnd ca bunurile s treac n
proprietatea indiviz a asociailor/acionarilor, corespunztor cotelor de participare la capitalul
social. Legea nu spune nimic de situatia in care acestia nu sunt de acord. Majoritatea lichidarilor
se fac cu neplata creditorilor in totalitate.

Din unele date neoficiale, s-a spus ca s-a ajuns la un grad de recuperare a creantelor intre
5-15%. In vremurile bune era intre 50-70%.

Pe langa debitor, e posibil ca in anumite cazuri sa raspunda pentru acoperirea pasivului si alte
persoane art. 138 care stabileste ca, pornind de la analiza facuta de lichidator sau
administratorul judiciar cu privire la persoanele imputabile, se poate introduce o actiune in
raspundere, de regula civila delictuala, impotriva persoanelor care au cauzat starea de insolventa
(enumerate limitativ in 138 ascunderea, falsificarea, plati facute in mod fraudulos). Daca nu te afli
in una din aceaste situatii, chiar daca in abstract actiunea ta a adaugat la insolventa, nu poti fi
urmarit. Aceste persoane raspund in solidar, prin hotararea de condamnare. Pot sa fie actionari,
administratori, legea enumarand si alte persoane cu functii de conducere / supraveghere, dar pot fi si
terti.
Distinct de raspunderea civila, exista si cateva infractiuni: bancruta simpla (situatia in care nu se
declara la timp insolventa de catre debitor la timp = la 7 luni de la aparitia starii de insolventa;
exista obligatia legala de a se depune cererea de insolventa in termen de 30 de zile de la aparitia
starii de insolventa, insa daca vei intarzia, dar esti in termenul de 7 luni, nu savarsesti infractiunea
de bancruta simpla) si cea frauduloasa ascunderea registrelor / averii sau unei parti din avere,
falsificarea evidentelor, registrelor sau instrainarea dupa declansarea procedurii a unor active in
dauna creditorilor. Pedeapsa pentru bancruta frauduloasa e mai severa. => 144-147.