Sunteți pe pagina 1din 12

1

STOICU SIMONA ELENA


GRUPA 305
Criminologie

1. Sensurile notiunii de crima
a) Sensul comun infractiune impotriva vietii unei persoane: omor (art 174 C.p), omor calificat (art 175), omor
desosebit de grav sau pruncucidere; prin extensie in cazul unor infractiuni cu obiect juridic principal, dar care au ca
rezultat moartea unei persoane (vatamare/talharie urmata de moartea victimei);
b) Sensul penal infractiune grava ptr care legiuitorul stabileste pedepse diferite si proceduri speciale in raport cu
celelalte infractiuni;
- sens dat de impartirea tripartita: crime, delicte, contraventii - existenta in Codurile din 1865, 1936;
- in prezent, notiunea de crima nu are semnificatie normativa;
- sensul comun (infractiuni contra vietii + infractiuni care au ca urmare moartea victimei) + fapte penale grave
(infractiuni contra statului, unele fapte de coruptie, terorism, talhariile, violurile, traficul organizat de stupefiante) =
sensul penal;
c) Sensul criminologic fapta penala sau cu justificata aparenta penala;
- infractiunea (de la sensul penal) + fapte carora e posibil sa le lipseasca unul dintre cele 3 elemente definitorii ale
infractiunii, dar care pastreaza o justificata aparenta penala prin existenta celorlalte 2 = crima (in sens criminologic);
- cele 3 conditii pentru existenta unei infractiuni (art 17):
fapta sa fie prevazuta de legea penala
- dpdv criminologic: +faptele incriminate cu zeci de ani inainte/recent dezincriminate, studierea, examinarea
infractorului, a traselui sau ereditar;
fapta sa fie savarsita cu vinovatie
- dpdv criminologic: +faptele care nu au fost savarsite cu vinovatie (=criminalitatea aparenta), dar care au un caracter
de infractiune, caci rezultatul socialmente periculos se produce;
fapta sa prezinte un pericol social
- dpdv criminologic: +comportamentele deviante (art 18): alcoolismul, prostitutia, consumul de substante stupefiante;
pericol social abstract = cel apreciat de legiuitor;
pericol social concret = cel apreciat de judecator;
sociologia criminala = analiza comportamentelor deviante;
cercetarea criminologica = analizarea comportamentelor deviante in raport cu fenomenul criminal.

2. Notiunea de criminalitate. Clasificarea obiectiva
= ansamblul faptelor penale comise intr-un timp si spatiu determinate;
- in functie de criteriile dupa care sunt clasificate si faptele penale, au rezultat:
Criminalitatea subiectiva criterii subiective, variabile;
Criminalitatea obiectiva criteriu obiectiv, invariabil;
- criminalitatea obiectiva categorii de criminalitate obtinute prin raportarea la gradul de cunoastere a faptelor
penale de catre organele care participa la infaptuirea justitiei penale:
Criminalitatea reala (C.R.) = ansamblul faptelor comise efectiv, chiar daca sunt sau nu cunoscute de organele justitiei
penale;
Cifra neagra a criminalitatii (C.N.) = ansamblul faptelor care se comit efectiv, dar care nu ajung la cunostinta
organelor de politie;
Criminalitatea aparenta/relevanta (C.A) = totalitatea faptelor cu aparenta penala ajunse la cunostinta organelor de
justitie;
Criminalitatea legala sau judecata (C.L.) = faptele penale pentru care s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca de
condamnare definitiva (cele prin care se pronunta achitarea inculpatului sau incetarea procesului penal intra in sfera
criminalitatii aparente).

3. Cifra neagra a criminalitatii. Factorii care o genereaza + posibilitatii de evaluare
= ansamblul faptelor penale comise efectiv, dar care nu ajung la cunostinta organelor de justitie penala (C.N. = C.R.
C.A);
Factorii care o genereaza:
2

Abilitatea infractorului = comiterea unei fapte astfel incat urmele materiale si rezultatul socialmente periculos sa nu
fie sesizat de organele penale (lucru diferit de ipoteza faptelor aparente, caz in care ajung la cunostinta organelor
judiciare, dar raman cu autor neidentificat);
Ineficienta organelor de cercetare penala include si organele care se ocupa de controlul in diferite domenii si care
au obligatia sa sesizeze organele de urmarire penala in cazul unor infractiuni; cauze concrete:
organizarea deficitara a organelor lipsa unor mijloace tehnice sau alegerea gresita a unor obiective in activitate;
incompetenta profesionala incapacitatea functionarilor cu atributii in domeniu de a depista faptele penale
comise;
incorectitudinea unor functionari aspecte de comoditate/coruptie;
Pasivitatea victimelor persoane care au suferit direct/indirect o vatamare in urma unor fapte penale, dar care nu
sesizeaza organele de urmarire penala si nu se mai ajunge la cunoasterea autorului faptei; situatii des intalnite:
Infractiuni contra patrimoniului: victimele nu sesizeaza organul caci acest acest lucru ar duce si la raspunderea
penala a lor in caz de detinere ilegala de substante toxice, stupefiante, materiala nucleare etc;
Infractiuni contra vietii sexuale: mai ales viol.
Posibilitati de evaluare a cifrei negre:
Anchetele de auto-confesiune anumite chestionare personale pentru stabilirea faptelor comise si ramase
nedescoperite (secretul informatiilor);
Anchetele de victimizare in randul potentialelor victime, pe baza chestionarelor, fara ca faptele sa fie reclamate
sau sa ajunga la cunostinta organelor penale.

4. Practica anticriminala
= sistemul mijloacelor aplicate de catre stat in scopul stapanirii fenomenului criminal + al doilea element al cercetarii
criminologice dupa fenomenul criminal;
- distinctie intre studiul stiintelor teoretice si cel al stiintelor practice;
- studiul lui Giacomo Canepa presupune:
cercetarea cauzelor comportamentului antisocial;
programarea metodelor adecvate ptr prevenirea si tratamentul comportamentului antisocial;
Continutul practicii anticriminale:
Mijloacele juridice totalitatea normelor de drept ce contribuie direct/indirect la combaterea si prevenirea
fenomenului criminal;
Mijloacele empirice practicile institutionale (politie, parchet, instante de judecata etc);
-din reuniunea primelor doua mijloace rezulta 3 categorii de domenii principale de lupta:
domeniul dreptului penal si al aplicarilor lui concrete;
domeniul tratamentului delincventilor;
domeniul prevenirii criminalitatii.
- decizia de a stapani fenomenul criminal apartine statului prin intermediul unei decizii politice anticriminale.

5. Modalitati de cunoastere pentru cercetarea criminologica
- folosind criteriul cronologic se distinge intre:
a. Cunoasterea descriptiva
- urmareste stabilirea caracteristicilor exterioare (aparente) ale fenomenului criminal = aprecieri cantitative;
- utilizeaza categorii precum volumul (nr total de fapte comise CA sau CL), structura (o delimitare a criminalitatii in
functie de diversele categorii de fapte penale ori alte criterii), dinamica (evolutia si variatia criminalitatii in timp si
spatiu);
b. Cunoasterea cauzala (etiologia criminala)
- vizeaza aflarea cauzelor, a conditiilor si a factorilor care determina/favorizeaza fenomenul criminal; poate fi divizata:
a) in functie de fragmentul de cercetare ce se doreste a fi cunoscut:
etiologia crimei ca fenomen individual
etiologia crimei ca fenomen colectiv
b) in functie de directia preponderenta a cercetarilor: biologica, psihologica, sociologica.
c. Cunoasterea dinamica
- urmareste intelegerea proceselor ce insotesc trecerea la actul criminal, mecanismele interne ale acestuia
cunoastere cantitativa;
- e interesata de conduita criminala ca actiune izolata, pe care o considera o realitate bine individualizata in viata
autorului, distincta de celelalte acte ale sale;
3

d. Cunoasterea axiologica
- se refera la practica anticriminala si presupune stabilirea, dupa criterii stiintifice, a valorii mijloacelor aplicate in lupta
impotriva fenomenului criminal (stabilirea gradului de eficacitate).

6. Metoda empirica
- se regaseste in cadrul teoriei generale a cunoasterii fizice elaborata de J. Stuart Mill;
= principala metoda in cercetarea criminologica, metoda generala;
- are 3 etape (particularitatile sale se manifesta mai ales in legatura cu prima si a treia): observarea faptelor, inductia
ipotezei si verificarea experimentala:
a) Observarea faptelor
perceptia directa a faptelor penale nu poate avea un caracter sistematic, nu poate fi prgramata, iar in rarele cazuri
cand are loc, e accidentala;
delincventa, ca si celelalte fapte umane, se caracterizeaza prin subiectivitate, complexitate, istoricitate;
observatorul, in criminologie, departe de a fi neutru, tinde sa se asocieze cu realitatea pe care o observa (orice
criminolog e un delincvent potential ...daca nu a comis deja o infractiune);
b) Verificarea experimentala
in cazul criminologiei nu se pot produce crime in laborator, dar exista posibilitatea efectuarii unor experimente
indirecte, prin simularea unor situatii reale (ex: testele efectuate in legatura cu evaluarea agresivitatii);
in cazul tratamentului penal suntem in prezenta unui experiment vizavi de condamnat, dar unul incomplet, caci nu
poate fi determinat rezultatul in cazul aplicarii unui alt tip de tratament penal aceluiasi condamnat.

7. Tehnicile macro-criminologice
= procedee care permit obtinerea de date cu privire la criminalitate, masurarea acesteia (tehnici cantitative);
a) statisticile criminale = tehnicile prin care se evalueaza si se exprima numeric diferite categorii de criminalitate:
statistici oficiale realizate de politie, parchete, instante judecatoresti;
statistici private realizate de cercetatori individuali, fie de grupuri de asociatii nonguvernamentale cu preocupari in
acest sens;
Factorii care produc efecte asupra datelor statistice:
factori obiectivi (involuntari): modificarile din legislatie, din sistemele de inregistrare si prelucrare a datelor si
eventuale erori de inregistrare, fluctuatiile intervenite in activitatea organelor represive in functie de care diversele
fapte pot ramane in zona cifrei negre sau pot migra spre celelalte categorii de criminalitate;
factori subiectivi (intentionati): falsificarea datelor, prezentarea trunchiata a datelor si punerea in lumina a anumitor
cifre etc;
b) tehnicile de evaluare a cifrei negre: anchetele de auto-confesiune si anchetele de victimizare;
c) estimarile privind costul criminalitatii: tehnici constand in evaluarea prejudiciilor materiale cauzate prin comiterea
diverselor infractiuni + evaluarea cheltuielilor necesare intretinerii si functionarii aparatului represivo-preventiv.

8. Tehnicile micro-criminologice
= procedee ce permit obtinerea unor date cu privire la aspectul individual al fenomenului criminal (crima si criminalul) =
tehnici cantitative;
a) Examenul clinic = observarea delincventului condamnat aflat la locul detentie;
-presupune control medical (general patologic, psihiatric si eventual psihanalitic) + studierea dosarului de
personalitate intocmit in cursul procesului penal + poate fi succedat de o ancheta sociala completa;
b) Biografiile criminale = procedee de investigare a trecutului delincventului realizate prin interviuri cu acesta si prin
exploatarea oricaror alte surse cu caracter biologic (fise medicale, cazier judiciar, acte civile etc);
c) Studiile de urmarire = procedee destinate a observa devenirea criminalului, evolutia acestuia pe o perioada lunga
de timp (5-15 ani) dupa efectuarea pedepsei;
d) Studiile de cohorte = procedee destinate a sesiza devenirea colectiva a unui ansamblu de subiecti, apartinand unor
categorii diferite, respectiv cohorte; inspirate din studiile de urmarire; in criminologie, termenul de cohorte se
refera la alte genuri de evenimente: anul de condamnare, cel de eliberare etc.

9. Scopul si functiile cercetarii criminologice
- in concordanta cu delimitarea intre cercetarea fundamentala si cea aplicativa, se poate distinge intre:
a) Scop imediat (particular) consta in cunoasterea fenomenului criminal in toata complexitatea lui, prin stabilirea
cauzelor si a conditiilor care il determina si il favorizeaza, precum si a proceselor care il caracterizeaza;
4

b) Scop mediat (general) consta in optimizarea practicii anticriminale prin stabilirea celor mai eficiente mijloace,
juridice sau empirice utilizate in lupta impotriva fenomenului criminal;
- In directa legatura cu impartirea de mai sus, cercetarea criminologica indeplineste 2 functii:
a) O functie teoretica
b) O functie practica
- in literatura de specialitate s-a recurs si la delimitari mai amanuntite:
a) O functie teoretico-explicativa, functia aplicativa si cea prospectiva;
b) 1. Functia descriptiva (stabilirea caracteristicilor generale ale fenomenului criminal);
2. Functia explicativa (descifrarea naturii, a cauzelor si a conditiilor care determina si favorizeaza comportamentul
criminal);
3. Functia profilactica (raspunde necesitatii gasirii celor mai eficiente remedii in legatura cu fenomenul criminal).

10.Controlul fenomenului criminal
= cunoasterea fenomenului criminal + stapanirea acestuia;
- criminologia + dreptul penal + politica anticriminala sistem de control;
Dinamica sistemului:
a) Intr-un prim circuit (I1):
- criminologia teoretica (C.T.) ar analiza fenomenul criminal (F.C.), iar datele obtinute ar fi transmise stiintei
anticriminale (S.P.Ac);
- pe baza acestor date se elaboreaza proiecte de strategie ce urmeaza sa fie transmise factorilor de decizie,
transformandu-se in decizii de politica anticriminala in zona corespunzatoare (D.P.Ac.);
- punerea in aplicare a deciziilor se va face prin intermediul mijloacelor grupate in cele 3 domenii (D1, D2, D3) ale
zonei de practica anticriminala (P.Ac) si rezulta o serie de raspunsuri specifice (R1, R2, R3) care actioneaza asupra
fenomenului criminal (F.C.) producand intotdeaua un impact, fie pozitiv, fie negativ;
b) Intr-un al doilea circuit (I2) = circuit de corectie:
- intervine criminologia aplicativa (C.Ap);
- pe baza celor 2 surse informative (criminologia teoretica si cea aplicativa) va evalua practica anticriminala si impactul
acesteia asupra fenomenului criminal pentru a identifica solutiile cele mai utile;
- datele obtinute vor fi retransmise in zona stiintei politicii anticriminale pentru corectarea raspunsurilor initiale;
Cele doua circuite ar presupune un flux continuu si o portiune de traseu comun (T.C), in sensul ca datele cu privire la
fenomenul criminal si cele privind evaluarea practicii anticriminale trebuie in permanenta reinnoite si reunite in vederea
gasirii celor mai bune strategii in realitate apar disfunctionalitati:
precaritatea ori chiar lipsa rezultatelor in cercetarea criminologica;
indiferenta factorilor de decizie fata de rezultatele pertinente ale cercetarii criminologice.

11.Principalele idei ale lui Beccaria
1. Codificarea riguroasa a delictelor si a pedepselor, necesitatea elaborarii unui corp de legi scrise, clare si accesibile
- aceasta idee sustine principiul legalitatii delictelor si pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege);
- Beccaria enunta 3 garantii majore pe care principiul legalitatii le presupune:
a) cetateanul nu poate fi limitat in drepturile sale individuale decat prin vointa legiuitorului;
b) cetateanul trebuie sa fie protejat impotriva abuzurilor puterii;
c) cetateanul trebuie sa cunoasca ce e permis/interzis;
2. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant si prin urmare util pentru conservarea ordinii
sociale
- consecvent ideii de liber arbitru, Beccaria sustine necesitatea existentei unor pedepse proportionale cu delictul,
sanctiunea sa apara ca o justa rasplata pentru fapta comisa si sa nu urmareasca o chinuire a vinovatului;
3. Necesitatea aplicarii unor pedepse moderate, dar sigure si prompte
- Beccaria atrage atentia ca violenta pedepselor e contagioasa si determina cresterea violentei in comportamentele
individuale, considerand ca salbaticia pedepselor e inumana si inutila;
4. Desfiintarea pedepsei cu moartea
- Beccaria publica o lucrare in care cere abolirea acesteia;
- admite 2 situatii in care moartea e admisa:
a) in perioada de anarhie si dezordine, cand o persoana, prin reputatia ei, ar fi un pericol pentru stat;
b) in cazul in care comiterea de noi crime nu ar putea fi impiedicata;
5. Introducerea sistemului acuzatorial in procedura penala, necesitatea la judecata si probele sa fie publice
5

- Beccaria critica ierarhia probelor si sugereaza ca la baza aprecierii judecatorului nu poate sta decat intima lui
convingere;
- critica si depunerea juramantului de catre inculpat, considerand ca e contradictoriu in cazul in care exista vinovatie;
6. Desfiintarea torturii ca procedeu de ancheta, ca mijloc de obtinere a probelor, considerand ca tortura e inumana,
inutila, ineficienta juridic
7. Necesitatea prevenirii delictelor
- Beccaria trateaza un paragraf separat la sfarsitul cartii sale mijloace de prevenire a crimelor, ajungand la
concluzia ca merita mai mult a preveni crimele, decat a le pedepsi.

12.Actualitatea ideilor lui Beccaria
1. Principiul legalitatii in prezent e inscris in codurile penale si in constitutiile majoritatii statelor;
- necunoasterea dispozitiilor legale e in prezent o realitate cu 2 surse majore:
lipsa de claritate a unor incriminari, de multe ori inaccesibile chiar specialistilor;
inflatia legislativa in vigoare;
2. Punerea accentului pe caracterul retributiv si descurajant al pedepselor a reprezentat o constanta a politicilor
represive
- in prezent, o serie de teorii moderne reiau principiul utilitarist si considera pedeapsa drept o simpla bariera in calea
unui criminal dotat cu liber arbitru absolut;
3. Ineficienta sporirii pedepselor, pe de-o parte si eficienta certitudinii aplicarii lor, pe de alta parte, au fost
demonstrate de cercetari criminologice recente, confirmand intuitiile lui Beccaria
- oamenii vor fi mai intimidati de probabilitatea de 10% de a primi un an de inchisoare, decat de o probabilitate de 5%
de a primi 2 ani de inchisoare;
4. In ciuda faptului ca pedeapsa cu moartea a fost abrogata in statele europene, la nivel mondial dezbaterea cu
privire la acest subiect ramane si azi deshisa, deoarece exista tari in care pedeapsa cu moartea se aplica
5. Dpdv procedural, persista sciziunea intre sistemul acuzatorial (anglo-american) si cel inchizitorial specific Europei
continentale
- exista actualmente o tendinta generala de deschidere a fazei urmarii penale, de conferire a unor drepturi
suplimentare inculpatului si aparatorului;
6. Tortura ca mijloc de ancheta e incriminata in majoritatea sistemelor de drept contemporane
- in Codul penal roman, infractiunea de tortura e prevazuta in art 267;
- cazurile de tortura continua sa existe, chiar daca legislatiile interne le incrimineaza si in ciuda faptului ca s-au incheiat
nenumarate conventii europene si internationale in acest sens;
7. Prevenirea fenomenului criminal reprezinta azi o componenta esentiala in cadrul politicilor anticriminale
- se efectueaza studii si cercetari, se elaboreaza tactici si strategii de prevenire, unele state investind energii si sume
considerabile.

13.Principalele scoli criminologice
a. Scoala geografica sau cartografica
- reprezentanti: Quetelet si Andre-Michel Guerry;
- cercetarile lor s-au bazat pe primele statistici europene, respectiv cele realizate in Franta (1826-1830) Legea
termica a criminalitatii infractiunile impotriva persoanelor predomina in regiunile sudice si in timpul sezonului cald,
iar cele patrimoniale predomina in regiunile nordice si in timpul sezonului rece;
b. Scoala lyoneza (Scoala mediului social)
- reprezentant: Alexandre Lacassagne a carui teorie poate fi rezumata in cateva aforisme:
1. Orice act daunator existentei unei colectivitati este o crima;
2. Orice crima este un obstacol in calea progresului;
3. Mediul social este un obstacol in calea progresului;
4. Mediul social este zeama de cultura a criminalitatii; microbul este criminalul, un element care nu are importanta
decat in ziua in care se gaseste zeama care il face sa fermenteze.
- singurul merit pe care istoria criminologiei il ofera acestei scoli e acela de sparring-partner al pozitivismului.
c. Scoala socialista
- explicatiile sale au fundamentat opiniile formulate de Marx si Engels;
- conceptia marxista: criminalitatea depinde de conditiile economice, in sensul ca inegalitatea economica genereaza
criminalitatea (mai exact capitalismul e cauza);
- 2 tipuri de explicatii:
6

cele apartinand specialistilor din tarile comuniste vedeau in criminalitate fie o expresie a mostenirii capitaliste,
fie un accident individual;
cele apartinand criminologilor din unele state necomuniste vedeau criminalitatea ca o expresie a luptei de clasa,
iar criminalul e victima capitalismului bazat pe exploatarea omului de rand;
- se considera in ambele variante explicative ca inaintarea comunismului va duce la disparitia fenomenului
criminal;
d. Scoala interpsihologica
- fondator: Gabriel Tarde considera ca sociologia nu e decat o interpsihologie atata timp cat nu avem de-a face (in
sociologie) decat cu raporturi individuale;
- teoria sa: raporturile interumane sunt guvernate de o imitatie explicarea fenomenului criminal are la baza faptul
ca fiecare individ se comporta potrivit cutumelor acceptate de catre mediul sau;
e. Scoala sociologica
- reprezentant: Emile Durkeim reduce faptele morale la fapte sociale pe care le considera independente de
constiinta individuala;
- considera crima un fenomen de normalitate sociala nu exista si nu a existat societate care sa nu cunoasca
fenomenul criminal;
- in explicarea criminalitatii a introdus termenul de anomie = slabire a rolului normelor sociale.

14.Premisele pozitivismului italian
a. Semiesecul scolii clasice a dreptului penal = neputinta acesteia de a propune solutii valabile pentru limitarea
fenomenului criminal gandirea pozitivista apare ca o continuare, dar si ca o replica;
b. Dezvoltarea cercetarii stiintifice in general si in particular, aplicarea metodei inductiei pozitive (specifica sec XIX)
- asupra pozitivistilor italieni (Lombroso, Garofalo, Ferri) a avut influenta si doctrina evolutionista (ex: cercetarile lui
Charles Darwin), dar si Gall si Morel in legatura cu unele cercetari in domeniul frenologiei si psihiatriei, marcandu-l mai
ales pe Lombroso ulterior:
Gall: credea ca prin cranioscopie s-ar putea aduce un ajutor substantial bunului mers al justitiei penale, fara a i se
substitui;
Morel: concepe degenerescenta ca pe o maladie ereditara ce are drept efect o deviere a individului de la tipul
normal + realizeaza o clasificare a maladiilor mentale, aratand care sunt cele predispuse la crima;
c. Explicatiile anterioare sau contemporane cu privire la fenomenul criminal, grupate in Scolile criminologice care
au constituit puncte de reper pentru cercetatorii italieni.

15.Etapele teoriei anormalitatii biologice (Lombroso)
- explicatiile teoriei lui Lombroso parcurg 3 etape, carora le corespund 3 ipoteze:
1. Prima etapa cercetarile au pus accentul pe natura atavica a criminalului, care se bazeaza pe existenta fosetei
occipitale si a celorlalte stigmate, care au generat doctrina criminalului nascut;
2. A doua etapa consacrata studierii raportului dintre degenerescenta si fenomenul criminal;
- se iau in calcul numeroasele anomalii morfologice si functionale de natura degenerativa, ce au fost sesizate in cursul
studiilor efectuate pe criminali;
3. A treia etapa corespunde cercetarilor privind diferitele forme de epilepsie si legatura ei cu fenomenul criminal;
- se intemeiaza pe supozitia ca, in cazul anumitor persoane, impulsurile violente si irezistibile spre crima sunt
echivalentul convulsiilor epileptice aspect rezultat din ultimele cercetari efectuate de Lombroso asupra criminalilor;
- concluzie: in teoria lombrosiana, fenomenul criminal e determinat de o anormalitate biologica bazata pe atavism
organic si psihic si pe o patologie epileptica.

16.Importanta operei lui Lombroso
1. Teoria lombrosiana a reprezentat punctul de plecare in construirea teoriilor psiho-morale moderne;
2. Lombroso a realizat primele studii cu adevarat stiintifice asupra infractorilor + a fost primul care a facut studiul
criminalului sa treaca de la faza metafizica la studiul stiintific;
3. Cercetarile lombrosiene au declansat numeroase alte investigatii stiintifice cu privire la fenomenul criminal atat
explicatiile de natura biologica, cat si cele de natura socio-morala datoreaza mult provocarii lombrosiene;
4. Analiza minutioasa a trasaturilor criminalului a facut ca Lombroso sa fie considerat un precursor al biotipologiei;
5. Opera lombrosiana contine constatari deosebit de utile si inca actuale, cum ar fi cele referitoare la infractorii
bolnavi mintal, la alcoolism, la structura organizatiilor criminale;
6. Contributia fundamentala a lui Lombroso la dezvoltarea gandirii criminologice consta in negarea ideii de liber
arbitru si, implicit, a celei de raspundere morala, ca temei al represiunii.
7


17.Importanta operei lui Garofalo (= un pionier al criminologiei clinice)
1. Teoria lui Garofalo = punctul de plecare al teoriilor psiho-morale; in tipologiile criminale contemporane, indiferenta
afectiva pe care Garofalo a pus un accent deosebit e o trasatura a personalitatii criminale retinute frecvent;
2. In opera sa se intalnesc aspecte interesante in legatura cu influentele socio-economice asupra criminalitatii:
- a constatat ca instructia scolara nu are un efect direct benefic asupra fenomenului criminal, scaderea nr de analfabeti
nu duce, asa cum se credea in epoca, la scaderea nr de infractiuni, ci la cresterea nr de infractori alfabetizati;
- sustine ca religia ar putea avea efecte benefice, dar numai in cazul in care preceptele morale sunt receptate in
copilarie;
- se demonstreaza ca factorii economici nu reprezinta adevarata cauza a criminalitatii, iar Garofalo a criticat in mod
pertinent teoriile socialiste contemporane;
3. Contributia cea mai importanta consta in introducerea notiunii de temibilita sau periculozitatea infractorului; a
enuntat principiul dupa care baza si criteriul de proportionalitate a pedepsei trebuie sa fie cel al periculozitatii
criminale periculozitatea infractorului trebuie sa reprezinte: fundamentul pedepsei, ratiunea pedepsei si reperul
principal in stabilirea felului si cuantumului pedepsei;
4. Garofalo detine prioritate si in sublinierea necesitatii efectuarii de anchete sociale cu privire la infractor pentru
stabilirea gradului de pericol pe care il reprezinta.

18.Teoria anormalitatii morale
- desi magistrat, Garofalo porneste de la premisa ca notiunea de crima trebuie privita dpdv sociologic si nu juridic, iar
pentru asta e nevoie de distinctia intre:
Delictele conventionale = creatii arbitrale ale legiuitorului, care au un caracter conjunctural si sunt variabile in timp si
spatiu relativitatea legii penale;
Delictele naturale constante, invariabile in timp si spatiu;
- notiunea de crima, in sens criminologic, ar trebui sa includa doar delictele naturale;
- Crima = o actiune daunatoare care raneste acele sentimente pe care le numim simtul moral al unei colectivitati
umane;
- singurele sentimente care au importanta pentru morala sociala sunt cele altruiste: mila si probitatea (cinstea):
vatamarea acelei parti a simtului moral care consta in aceste sentimente altruiste actul daunator = act criminal;
- Criminalul = un anormal care se diferentiaza de concetatenii sai prin lipsa anumitor sentimente si a anumitor forme
de dezgust, aceasta fiind asociata unui temperament special sau unei absente a energiei morale;
- e admisa o zona intermediara intre delincventi si oamenii normali sunt introduse aici ofensele mai putin grave
aduse sentimentelor altruiste, neputand fi atribuite unei cruzimi instinctive, ci mai curand duritatii, care deriva in
principal din lipsa de educatie sau de retinere conventionala;
- in cazul tipului de criminal conceput, Garofalo stabileste 4 categorii: asasinii, violentii, necinstitii si cinicii.

19.Tipurile de criminali si factorii criminogeni la Enrico Ferri
- in construirea teoriei anormalitatii bio-psiho-sociale, Ferri pleaca de la o clasificare a criminalului in 5 categorii:
1. criminalii nebuni intra toate cazurile patologice, diversele maladii mentale (idiotism, diferitele manii, epilepsia
etc);
- o varietate aparte = nebunul moral = persoana lipsita de simtul moral sau social face legatura intre primele 2
categorii de criminali;
2. criminali nascuti = rezultatul tiraniei enexonerabile a tendintelor congenitale - la ei se regasesc, de o maniera
transanta, caracteristicile speciale relevate de antropologia criminala;
3. criminalii obisnuiti sau din obisnuinta dobandita au slabiciune morala si se adauga si stimuli ai circumstantelor
si mediului corupt;
- isi incep cariera la o varsta frageda, comit infractiuni contra proprietatii, iar detentia ii degradeaza fizic si moral;
4. criminalii de ocazie sunt cei care nu au de la natura tendinta activa spre delict, dar sunt impinsi de unele conditii
legate de mediul fizic si social sa comita fapte penale;
5. criminalii din pasiune o varietate de criminali de ocazie;
- sunt rari si comit mai ales atentate impotriva persoanei; sunt indivizi a caror viata a fost fara pata pana in momentul
crimei si au un temperament sangvin sau nervos si o sensibilitate exagerata;
Ferri grupeaza in 3 categorii factorii criminogeni:
1. factori antropologici sau individuali ai delictului:
constitutia organica a individului;
constitutia psihica a criminalului (incluse anomaliile inteligentei si sentimentelor);
8

caracteristicile personale ale criminalului conditii biologice de rasa, varsta, sex, starea civila, profesie, domiciliu etc;
2. factori fizici sau cosmo-telurici ai delictului: climat, succesiunea zilelor si a noptilor, anotimpurile, temperatura
anuala, conditiile atmosferice, productia agricola etc;
3. factorii sociali ai delictului:
nivelul opiniei publice si a religiei;
structura familiei si a sistemului educational;
productia industriala;
alcoolismul;
organizarea economica, politica, administrativa, judiciara;
sistemul legislativ civil si penal.

20.Contributia lui Ferri la dezvoltarea gandirii criminologice
1. Teoria lui Ferri a stat la baza teoriilor psiho-moderne;
2. A formulat teoria pozitivista a raspunderii penale;
- neaga ideea de liber arbitru = pura iluzie; critica atat conceptia clasica a liberului arbitru absolut, cat si teoriile
neo-clasice prin care se sustinea existenta unui liber arbitru limitat se neaga implicit si raspunderea morala, pe care
o inlocuieste cu raspunderea sociala = o obligatie a individului fata de societatea in care traieste;
3. Teoria etiologica multifactoriala elaborata de Ferri = o contributie la dezvoltarea criminologiei, dand o noua
orientare cercetarii criminologice, influentand si teoriile etiologice moderne.

21.Caracteristicile pozitivismului italian
1. Studiaza fenomenul criminal ca realitate umana si sociala si contesta viziunea abstracta asupra crimei;
2. Formuleaza ipoteze si concluzii bazate pe observarea fenomenului criminal, pe metoda inductiei pozitive si renunta
la deductia apriorica, speculativa;
3. Neaga existenta liberului arbitru si propune inlocuirea acestei idei cu cea a determinismului bio-psiho-social;
4. Propune inlocuirea conceptului de raspundere morala cu cel de raspundere sociala;
5. Justifica activitatea juridico-penala prin ratiuni de aparare sociala, ceea ce presupune masuri de protectie si masuri
de prevenire.

22.Caracteristicile teoriilor etiologice moderne
1. Admit in unanimitate ideea ca fenomenul criminal are o cauzalitate multipla = fenomen multifactorial;
2. Diversele teorii etiologice s-au ocupat fiecare in mod prioritar de o anumita categorie de factori care au fost
considerati preponderenti (biologici, sociali, morali) fara a se nega caracterul multifactorial;
3. Toate aceste categorii pleaca de la premisa ca si comportamentul criminal, ca si celelalte conduite umane, prezinta
o componenta psihologica importanta teoriile etiologice moderne au un element comun = factorul psihologic.

23.Teoria bio-tipologica
- cuprinde mai multe variante, avand ca element comun sustinerea ideii potrivit careia exista o corelatie intre
activitatea criminala si biotip (tipul biologic), aceasta stabilindu-se fie in raport cu structura corpului, cu somatotipul
(tipul corpului avut in vedere, plecand de la embrion), cu timpul endocrinian;
- Ernest Kretschmer considera ca, in functie de constitutia criminala, se pot distinge 4 tipuri de indivizi, fiecare avand o
anumita structura psihica si o inclinatie mai puternica spre comiterea unor infractiuni specifice:
Tipul picnicomorf
- indivizi corpolenti, scunzi, cu extremitati scurte, fata rotunda, calvitie;
- de regula inteligenti si expansivi (sociabili);
- criminalitate tardiva si vicleana (inselaciune, frauda);
Tipul leptomorf
- indivizi inalti, slabi, cu chipul prelung;
- dotati divers dpdv intelectual, interiorizati, cu adaptare sociala precara;
- criminalitate precoce, infractiuni mai ales patrimoniale, tendinta spre recidiva;
Tipul atletomorf
- sistem osteo-muscular puternic + oscileaza intre sentimentalism si agresivitate;
- criminalitate brutala si tendinta spre recidiva indiferent de varsta;
Tipul displastic
9

- indivizi inapoiati in plan psihic si morfologic, adesea slabi, cu deficiente ale caracterelor sexuale, ori cu malformatii
corporale + simptome de debilitate mintala si schizofrenie;
- de regula comit delicte sexuale si opereaza in mod neasteptat;
- isi incep cariera criminala dupa 18 ani si sunt expusi recidivei.

24.Teoria genetica
= ipoteze si explicatii aparute in anii 70, in vederea stabilirii unui raport intre comportamentul criminal si structurile
biologice ale individului, deplasate in sfera genetica = teoria aberatiilor cromozomiale;
1. O prima anomalie = aparitia suplimentara a unui cromozom de tip X formula 47XXY = sindromul lui
Klinefelter;
- frecventa sa printre delincventi e de 5 pana la 10 ori mai mare decat in randul populatiei generale comiterea de
fapte diverse, dar se observa o tendinta spre infractiuni de natura sexuala, pedofilie, furt din considerente fetisiste;
- totodata, excesul de cromozoni X nu are drept consecinta doar comportamentul criminal, ci se poate integra intr-o
personalitate deseori anormala psihic;
2. A doua anomalie = aparitia unui Y suplimentar formula 47 XYY;
- frecventa acesteia printre infractori e de 10 ori mai mare decat in randul populatiei generale;
- aparitia lui Y suplimentar a fost asociata in mod frecvent cu fapte violente, chiar omucideri predispozitie generala
spre crima mai accentuata decat in cazul Klinefelter;
Ambele anomalii pot exista si la indivizi perfect normali acestea constituie o predispozitie si chiar daca subiectii
respectivi ajung in mod frecvent sa comita infractiuni, nu e un deznodamant obligatoriu.

25.Teoria constitutiei criminale
= o stare de predispozitie specifica spre crima = capacitatea care exista in anumiti indivizi de a comite acte criminale, in
general grave, in urma unor instigari exterioare;
- reprezentant: Benigno di Tullio ptr acesta, studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic, ori exclusiv sociologic, si
intotdeauna biosociologic; in acelasi timp, biologicul nu poate fi desprins de psihic personalitatea individului nu poate
fi corect apreciata decat dupa criterii biopsihologice.
- Factorii ce conduc la formarea unei personalitati criminale:
1. Ereditatea = o posibilitate sporita si nu o determinare absoluta;
2. Unele disfunctionalitati cerebrale, hormonale;
3. Varsta si crizele biologice pe care le antreneaza;
- Di Tullio nu ignora factorii sociali ori fizici, exteriori individului face o analiza a acestora, dar considera ca ar putea
avea o influenta reala doar daca intalnesc o constitutie criminala preexistenta ori contribuie la formarea uneia de acest
fel.

26.Teoria asociatiilor diferentiatevx
- apartine criminologului american Edwin Sutherland comportamentul criminal e invatat in contact cu grupurile ce
au orientari diferite; asocierea se refera la contactul cu grupul, iar caracterul diferentiat la faptul ca diversele grupuri de
contact au orientari diferite;
- in viziunea lui Sutherland, explicatia actului criminal presupune coordonatele:
1. comportamentul criminal e invatat nu e ereditar, iar cel care nu a primit o pregatire criminala nu inventeaza
crima;
2. invatarea se realizeaza in contact cu alte persoane, printr-un proces complex de comunicare;
3. procesul de invatare are loc mai ales in interiorul unui grup restrans de persoane si presupune asimilarea tehnicilor
de comitere a infractiunilor, orientarea mobilurilor (in functie de interpretarea favorabila/defavorabila a dispozitiilor
legale), a tendintelor impulsive, a rationamentelor si atitudinilor;
4. un individ devine criminal daca interpretarile defavorabile respectului legii domina interpretarile favorabile
principiul asociatiilor diferentiate cei care devin criminali o fac pentru ca sunt in contact cu modele criminale si nu au
sub ochii lor modele anticriminale;
5. asociatiile diferentiate pot varia in privinta duratei, frecventei, intensitatii;
6. formatia criminala prin asociatie nu se dobandeste prin imitatie;
7. comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de nevoi si valori, dar nu se explica prin aceasta.

27.Teoria anomie
- Reprezentant: sociologul american Robert Merton (Teoria sociala si structura sociala):
10

1. Isi insuseste conceptia lui Durkheim criminalitatea e o problema intim legata de structura sociala si variaza in
functie de aceasta;
2. Preia de la sociologul francez Sellin notiunea de anomie, adaptata situatiei concrete pe care o prezenta societatea
americana;
- Anomia = stare sociala de absenta sau de slabire a normei o lipsa de coeziune intre membrii comunitatii; in
explicarea acesteia, Merton utilizeaza 2 concepte:
a. Cultura = ansamblul valorilor ce guverneaza conduita indivizilor in societate si desemneaza scopurile spre care
acestia trebuie sa tinda;
b. Organizarea sociala = ansamblul de norme si institutii care reglementeaza accesul la cultura si indica mijloacele
autorizate pentru atingerea scopurilor;
- starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare intre scopurile propuse si mijloacele legitime,
accesibile pentru unele categorii sociale acestea recurg la mijloace ilegale, la criminalitate; s-a constatat:
existenta unei legaturi directe intre tendinta spre delincventa si anomia familiala;
delincventa din obisnuinta este legata mai mult de slabirea normelor decat de conflictul de norme;
delincventa ocazionala si cea a adolescentilor este favorizata mai mult de conflictul de norme;

28.Contributia lui Freud la dezvoltarea gandirii criminologice
- se disting 3 aspecte ale contributiei psihanalizei freudiene la dezvoltarea gandirii criminologice:
1. Explicatiile privind structura si functionarea aparatului psihic - parcurg 2 faze in gandirea freudiana:
a. A considerat ca instantele vietii (3) sunt: inconstientul, preconstientul si constientul in functie de acestea, Freud
explica atat producerea actelor ratate, cat si etiologia nevrozelor, a viselor.
b. Ulterior, sinele, eul si supraeul devin elemente structurante ale psihicului.
2. Explicatiile privind etiologia si tratamentul nevrozelor admit existenta a 3 factori a caror actiune intervine la
persoanele bolnave: predispozitiile ereditare, influenta unor evenimente din prima copilarie si renuntarea reala;
- analiza freudiana se axeaza pe evenimentele din prima copilarie cand complexul lui Oedip (ca urmare a fixatiei
libidoului spre un obiect sexual exterior) = o etapa ce se parcurge in mod inevitabil de fiecare individ si al carui confli ct
se rezolva fie prin sublimare tendintelor, fie prin refularea lor, fiind cheia diferentierii ulterioare intre personalitatile
normale si cele nevrotice; Freud vede in complexul lui Oedip nucleul nevrozelor;
3. Referirile la fenomenul criminal:
a. In lucrarea Totem si Tabu considera ca trangresarea unor tabuuri, unele cu relevanta criminologica =
satisfacerea unor dorinte refulate o interesanta fundamentare a sistemului represiv; dorinta este o expresie a
instinctului actul criminal are o origine instinctuala;
b. In studiile publicate in perioada maturitatii: Dincolo de principiul placerii si Eul si sinele Freud sesizeaza o
proprietate generala a instinctelor = tendinta inerenta a organismului viu de a reproduce o stare din trecut la care a fost
obligat sa renunte, sub influenta fortelor exterioare perturbatoare;
- se constata opozitia categorica intre instinctele eului (tind catre moarte) si instinctele sexuale (tind in directia
prelungirii vietii) dualismul Eros Thanatos.
c. Freud vede in actul criminal o expresie a sentimentului de culpabilitate tipic nevrozelor, adica ramas in stare
inconstienta si anterior faptei la multi criminali, mai ales tineri, poate exista un sentiment de culpabilitate, anterior si
nu consecutiv crimei, sentiment ce a reprezentant mobilul crimei.

29.Trasaturile nucleului personalitatii criminale
- sunt incluse in teoria personalitatii criminale criminologul francez Jean Pinatel;
- considera inutila incercarea de a separa oamenii in buni si rai intrucat nu exista o mare diferenta intre oameni cu
privire la actul criminal nu se exclude existenta unor diferente graduale in privinta pragului lor delincvential, dat de
anumite trasaturi psihologice, care, in conceptia lui Pinatel = nucleul central al personalitatii criminale; componentele
sale:
a. Egocentrismul tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi;
b. Labilitatea lipsa de prevedere, o deficienta de organizare in timp, o instabilitate;
c. Agresivitatea o paleta larga de tendinte, mergand de la simpla afirmare a eului pana la ostilitate;
d. Indiferenta afectiva = insensibilitatea morala = acea trasatura negativa prin care individul e impiedicat a incerca
emotii altruiste si simpatice, fiind dominat de egoism si raceala fata de aproapele lui.

30.Teoria criminalului nevrotic
- varianta cea mai cunoscuta a teoriei apartine criminologilor Fr. Alexander si H. Staub, in viziunea lor, criminalitatea
putand fi clasificata in 3 categorii:
11

1. Criminalitate imaginara transpare in vise, fantezii sau acte ratate;
2. Criminalitate ocazionala specifica persoanelor si situatiilor in care Supraeul suspenda instanta sa morala, in urma
unei vatamari sau a unei amenintari iminente pentru Eu;
3. Criminalitatea obisnuita cuprinde 3 tipuri de criminali:
a. criminalii organici personalitatea lor tine de psihiatria clasica (bolnavii mintali ce prezinta alterari ale capacitatii de
discernamant sau lipsa acestuia);
b. criminalii normali sunt sanatosi dpdv psihic, dar sunt socialmente periculosi nu prezinta conflict intre Eu si
Supraeu;
c. criminalii nevrotici:
actioneaza in functie de mobiluri inconstiente;
se constata existenta unui sentiment de vinovatie, insotit de angoasa pedepsei pe care o resimt ca pe o justificare
morala, dar si ca pe o autorizare a recidivei;
doar gandul criminal e suficient pentru a dezvolta sentimentul de culpabilitate si nevoia de pedeapsa.

31.Modelul arborelui (traseul criminal)
- elaborat de sociologul american Albert Cohen considera ca nici factorii sociali si nici cei legati de personalitatea
individului nu au o actiune directa, cauza-efectelaborarea unui model de trecere la act anti-determinist =
neodeterminist;
- concepe actul deviant ca pe o succesiune de etape, in interiorul carora actorul are posibilitatea de a alege o
directie in urmarirea unui scop/interes, un individ ia o directie, poate intr-un sens deviant, uneori fara a avea
aceasta intentie;
- pasul urmator pe care il face nu e in intregime determinat de starea lucrurilor din punctul de plecare poate sa
aleaga intre 2 sau mai multe directii posibile (alegerea depinde de actor si de situatia momentului, putand aparea
schimbari) un traseu principal, cel spre devianta, din care se desprind, ca ramurile unui arbore, celelalte trasee, non-
deviante, spre care individul poate sa schimbe oricand directia;
- datorita acestei reprezentari grafice, modelul de trecere la act conceput de Cohen = arbore;
- ii e acordata autonomie actorului, dar Cohen nu considera persoana deviantului ca pe o fiinta exclusiv rationala;
- posibilitatea de a schimba in orice moment cursul procesului de trecere la act, printr-un act de vointa, fie el si supus
variabilelor situatiei, face ca modelul propus sa fie un pas important spre teoriile dinamice pure.

32.Teoria strategica
- autorul acestei teorii Maurice Cusson a fost inspirat in explicatiile sale de 2 surse:
a. Autobiografiile criminale autorul retine discursul delincventilor despre propriile decizii, despre ocaziile de care
profita, strategiile si luptele lor;
b. Gandirea unor sociologi care, in opinia autorului, utilizeaza un discurs fara corespondenta in criminologie;
- analiza strategica percepe delictul = comportament orientat spre rezultate, avand rationalitatea sa proprie, tinand
cont de oportunitatile care se ofera actorului si de conduita adversarilor sai 4 elemente ce sunt luate in calcul:
1. Comportament = secventa de acte observabile in mod direct in interpretare in functie de aceasta observatie;
analiza strategica a considerat ca actiunea umana conteaza mai mult decat personalitatea;
2. Rezultate se face distinctia intre rezultat in sensul de consecinta a actului si scop, adica rezultatul pe care autorul
stabileste sa-l atinga si care este vizat anterior actului;
3. Rationalitate analiza strategica prezuma capacitatea delincventului de a lua, pana la un punct, decizii rationale
in mod ideal, o decizie e rationala cand permite alegerea mijloacelor optime pentru atingerea scopului propus;
4. Conflicte delincventul e considerat un actor care decide tinand cont de actiunea adversarilor sai + trebuie sa se
bata pe 2 fronturi: impotriva victimei si impotriva pedepsitorilor;
- analiza strategica refuza orice explicatie de tip cauzal si afirma a nu fi interesata de trecutul si personalitatea
infractorilor, ci de actul criminal in sine;
- un element explicativ important e notiunea de scop, utilizata ca rezultat propus de actor din acest punct de
vedere, teoria lui Cusson se aseamana cu teoria scopurilor din psihologie;
- analiza strategica lasa un loc redus, daca nu inexistent, factorului afectiv in explicarea comportamentului uman, in
speta criminal.

33.Stadiul actual al cunoasterii in criminologie
- doua coordonate par a se evidentia:
1. O teorie general valabila cu privire la comportamentul criminal e imposibila;
12

- toate esecurile inregistrate in combaterea fenomenului criminal au fost puse pe seama neputintei teoriilor de a
prezenta o varianta unica si coerenta asupra factorilor cauzali si asupra ponderii acestora in conduita criminala nu
lipsa de activitate a dus la impasul criminologiei etiologice, ci tocmai o oarecare inflatie;
- criticile cele mai vehemente impotriva etiologiei criminale au venit din partea criminologiei dinamice (in ultimele 2
decenii), avand loc:
o reintoarcere la ideile utilitariste;
reaparitia liberului arbitru in discursul criminologiei si al filosofiei penale (Dna Negrier-Dumont: comportamentul
criminal e o consecinta a alegerii pe care delincventul o face, o manifestare a liberului arbitru cu care acesta e
inzestrat);
represiunea penala si-a reintrat in drepturile firesti, justificarea pedepsei nemaifiind pusa sub semnul intrebarii;
promovarea criminologiei actului;
M. Cusson considera ca oamenii care comit crime pot fi impartiti in 3 categorii: iresponsabilii, indivizii in intregime
raspunzatori, delincventii partial raspunzatori.
- ca si comportamentul uman in general, comportamentul criminal e de o mare complexitate si diversitate o teorie
superior generala cu privire la acesta este imposibil dpdv logic;
2. Conjugarea diferitelor eforturi explicative este necesara pentru intelegerea fenomenului criminal.
- solutia de principiu consta in utilizarea teoriilor criminologice ca grile de lectura, ca instrumente de interpretare a
realitatii criminale;
- miscarea de idei in criminologie de la viziunea determinista la cea dinamica poate fi pusa in relatie cu o serie de
imprejurari:
urmeaza exemplul psihologiei care se deplaseaza de la teoriile cauzale spre cele cognitive;
ascensiunea teoriilor noncauzale coincide si cu o oarecare institutionalizare a cercetarii;
modificarea fenomenului criminal caci societatea umana a evoluat.

34.Ideea de liber arbitru in teoriile criminologice studiate
a. Cezare Beccaria sustine ideea liberului arbitru, considerand necesitatea existentei unor pedepse proportionale cu
delictul;
b. Lombroso neaga ideea de liber arbitru si implicit pe cea de raspundere morala, considerand fenomenul criminal
ca fiind determinat de o anomalie biologica bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica;
c. Enrico Ferri neaga ideea de liber arbitru = pura iluzie; critica atat conceptia clasica a liberului arbitru absolut, cat
si teoriile neo-clasice prin care se sustinea existenta unui liber arbitru limitat relativ;
- In acest sens recurge la o demonstratie in stil pozitivist, apeland la argumente psihofiziologice, la rezultatele unor
cercetari din domeniul biologiei, al antropologiei si al psihiatriei omul actioneaza cum simte si nu cum gandeste
negand ideea de liber arbitru, se neaga implicit si raspunderea morala, fiind inlocuita de cea sociala;
d. Dna Negrier-Dumont comportamentul criminal e o consecinta a alegerii pe care delincventul o face, o
manifestare a liberului arbitru cu care acesta e inzestrat;
e. Maurice Cusson autorul teoriei strategice - evidentiaza ideea de liber arbitru, sintetizand principiul rationalizarii
limitate delincventul poate opta pentru solutia cea mai eficace, tinand cont de ce-l intereseaza si de constrangerile
care i se impun; afirma ca existenta liberului arbitru, in general, nu poate fi ignorata.

35.Diferentele intre criminologia etiologica si cea dinamica
- Etiologia criminala = o modalitate specifica de cunoastere in cadrul cercetarii criminologice, prin care se vizeaza
aflarea cauzelor, a conditiilor ori a factorilor ce determina sau favorizeaza fenomenul criminal;
- Criminologia dinamica = acea subramura a criminologiei teoretice, care se ocupa cu studierea fenomenului criminal
dpdv al mecanismelor si al procedeelor care insotesc trecerea la act;
- criminologia etiologica presupune trecerea in revista a contributiilor aduse dezvoltarii gandirii criminologice pentru
fiecare etapa in parte;
- teoreticienii criminologiei dinamice neaga valoarea stiintifica si utilitatea explicatiilor de tip cauzal, concentrandu-si
atentia asupra actului criminal in sine, incercand sa faca abstractie de istoria infractorului, de factorii endogeni sau
exogeni ce ar putea actiona asupra acestuia anterior comiterii faptei;
- teoriile etiologice si cele dinamice nu au nimic antagonic, ele se refera la cele 2 faze distincte ale fenomenului
criminal; primele se refera in special la ce se intampla cu o persoana pana la momentul trecerii la act (cauzele ce-l
determina sa apeleze la conduita criminala), iar celelalte se refera la ce se intampla cu criminalul in momentul faptei,
descriu trecerea la act in sine;
- cele doua viziuni se completeaza reciproc, dar pastrandu-si fiecare identitatea.