1.

GENERALITATI
O prezentare sumara a artei bisericesti care s-a dezvoltat pe pamantul romanesc va
putea sa contureze si mai bine imaginea despre intreaga istorie a vietii bisericesti a
romanilor.
Crestinismul romanesc este de origine apostolica. De vreme ce existau preoti, diaconi
si credinciosi inca din a doua jumatate a primului veac crestin numarul lor sporind
in cele urmatoare, - este de la sine inteles ca ei se adunau, pentru frangerea painii,
rugaciune si predica, in case particulare, asa cum se petreceau lucrurile si in alte parti,
acestea putand fi considerate primele lacasuri de cult ale stramosilor nostri crestini.
Inmultindu-se numarul crestinilor, s-au ridicat lacasuri anume pentru cult, numite
bazilici (din latinescul basilica s-a format romanescul biserica, termen necunoscut
in celelalte limbi neolatine). Astfel de bazilici s-au descoperit mai cu seama in
teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra Dobrogea de azi care in anul 297 s-a
constituit intr-o unitate politico-administrativa aparte, si anume in provincia Scythia
Minor.
Cercetarile arheologice, incepute inca din ultimele decenii ale secolului trecut si
continuate pana azi, au dus la descoperirea a peste 30 bazilici in Dobrogea, toate din
secolele IV-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei (azi Constanta) desi
cercetarile arheologice sunt destul de dificile, din cauza ca orasul nou este suprapus
peste cel vechi s-au descoperit pana acum sase bazilici. La Tropaeum Traiani (azi
Adamclisi) s-au descoperit cinci bazilici, cele mai interesante sub raport arhitectonic
fiind cea de marmura, de tip elenistic, inzestrata cu un atrium si un baptisterium, si
bazilica zisa cu transept sau in forma de T, singura de acest gen din Dobrogea, dar si
cea mai mare (33, 80 X 13,70 m), avand un nerthex, naos, baptisteriu, transept cu
cripta si absida.
Cercetarile arheologice efectuate in ultimele patru decenii au dezgropat fundatiile
unor biserici din secolele XI-XII. Una este la Garvan j. Tulcea (fosta Dinogetia, in
timpul romanilor), cu un plan aproape patrat (6x6m), cu o absida la rasarit,
semicirculara in interior, si cu cinci laturi in exterior, construita din piatra locala de
cariera, provenita de la fostele cladiri romano-bizantine (s-au descoperit si bucati de
tencuiala, cu resturi de pictura si fragmente de broderie, precum si resturi dintr-un
clopot de bronz, toate fiind cele mai vechi piese de acest gen de pe teritoriul
Romaniei). La Niculitel j. Tulcea s-au descoperit temeliile unei bisericute din
aceeasi perioada (6x1,90 m), cea mai veche cladire de plan treflat cunoscuta pana azi
la noi. (O alta biserica din Niculitel, cu hramul Sf. Atanasie, apartine secolui XIII,
avand un plan in forma de cruce inscrisa).
Nu putem sti in ce stil au fost construite bisericile manastirilor de la Morisena,
Meseseni, Hodos si altele, atestate documentar in secolele XI-XII. In comuna Cetateni
j. Arges s-au descoperit, nu de mult, fundatiile a trei biserici, una din secolul XV,
alta din secolul XIII, iar a treia si mai veche; probabil aici era un centru politic, militar

si bisericesc. La Drobeta-Turnu Severin se vad fundatiile a doua biserici din veacurile

XII-XIII.
Avem, prin urmare, destule elemente care dovedesc existenta si continuitatea artei
bisericesti in tot spatiul geografic romanesc.
2. ARTA BISERICEASCA IN EVUL MEDIU (mijlocul sec. XIV 1821)
Intemeierea statelor medievale romanesti, ca si organizarea canonica a Bisericii
Ortodoxe din fiecare provincie, a dus la dezvoltarea unei arte romanesti, de factura
bizantina, pe care s-au grefat elemente de arta populara ori anumite elemente ale artei
apusene, ajungandu-se la o creatie noua, cu trasaturi proprii, la o arta specific
romaneasca.
In ce priveste arhitectura, in Tara Romaneasca si Moldova s-au ridicat o serie de
biserici in asa numitul plan treflat, in varianta triconcului, de origine bizantinosud-dunareana. In mare, bisericile construite in acest plan urmeaza impartirea
traditionala a bisericilor de rit bizantin ortodox: pronaos de regula patrat, - naos, cu
doua abside laterale, iar in mijloc se ridica o turla, - si absida altarului, spre rasarit.
Acestui tip ii apartin bisericile manastirilor Vodita, Tismana si Cozia, din a doua
jumatate a secolului XIV, cea din urma situandu-se printre cele mai de seama creatii
arhitectonice din intreg sud-estul european, servind ca model pentru o buna parte din
bisericile de mai tirziu.
Biserica Sf. Nicolae (domneasca) din Curtea de Arges de la mijlocul secolului XIV
este conceputa dupa planul in cruce greaca inscrisa, creatie a arhitecturii bizantine
din epoca Comneinilor, un monument exceptional sub raport artistic.
In secolul al XVI-lea, in Tara Romaneasca se mentin principalele tipuri de biserici
intalnite in perioada precedenta: cel treflat, in forma triconcului, foarte des intalnit, cel
in cruce greceasca inscrisa, folosit mai rar, de regula la bisericile de mari proportii, si
cel dreptunghiular, fara abside laterale, intalnit izolat, numai la cateva monumente, azi
in ruina. Dar in cadrul acestor trei tipuri variantele sunt foarte numeroase, mai ales in
ce priveste pronaosul, precum si decoratia fatadelor. Aceste variante au fost create prin
imbinarea unor elemente din secolul al XIV-lea, fie intre ele, fie cu altele venite din
afara, ori prin introducerea de inovatii romanesti.
Intre monumentele reprezentative ale acestui secol se numara biserica manastirii
Dealu, de tip triconc, in fond o prelucrare a celei de la Cozia, cu o turla pe naos si alte
doua pe partea de rasarit a pronaosului, toate octogonale, cu o bogata decoratie
sculptata; intreaga biserica are un frumos dcor exterior, cu arcade oarbe, inguste si
inalte, impartite in doua registre. Mult mai bogata in decoratia exterioara si mai
evoluata in ce priveste planul arhitectural este biserica manastirii Arges, ctitoria lui
Neagoe Basarab, construita din marmura, piatra si mozaic. Naosul este in plan triconc,
peste care se inalta o turla octogonala, iar pronaosul este dreptunghiular, supralargit,
cu 12 coloane care sustin o turla si cu doua spatii laterale cu destinatie funerara, peste
care se ridica alte doua turle, spre vest. Intregul exterior, inclusiv turlele, au o bogata

decoratie exterioara, in piatra sculptata, cu motive geometrice si florale stilizate, de

origine armeano-georgiana, persana, araba si otomana. Biserica de la Arges este
considerata cea mai desavarsita expresie a artei medievale romanesti si una din
capodoperele artei universale.
Planul triconc a fost folosit si in constructia altor biserici manastiresti din prima
jumatate a secolului al XVI-lea: schitul Ostorv, Caluiu, Valea, Stanesti, bolnita Coziei,
Bucovat. Planul in cruce greaca inscrisa este intalnit la naosul actualei biserici a
manastirii Snagov, la biserica domneasca din Tirgoviste s.a.
In secolul al XVII-lea, in Tara Romaneasca s-au inregistrat realizari arhitectonice si
picturale deosebite in cursul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), dar mai ales in
timpul lui Constantin Brincoveanu (1688-1714). In Moldova arta cu toate formele ei
a fost in regres, cu exceptia domniei lui Vasile Lupu (1634-1653).
In ce priveste arhitectura, bisericile din Tara Romaneasca urmeaza, in general, formele
consacrate in secolul anterior. O prima grupa de biserici sunt cele in plan triconc, fie
cu o turla pe naos (Arnota, Plumbuita, Dintr-un lemn, Polovragi, Crasna, Comana), fie
cu doua pe naos si pe pronaos (Stelea din Tirgovesti, Hurezi). Sunt insa si biserici
de plan triconc cu trei turle (Gura Motrului) si chiar cu patru (Catedrala patriarhala din
Bucuresti). O serie de biserici apartinatoare planului trilobat au pronaosul supralargit
si fragmentat, cu stalpi de sprijin pentru sustinerea boltilor (Caldarusani, Catedrala
patriarhala, Hurezi, Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti), toate urmand mai mult sau
mai putin fidel planul, structura si plastica monumentala si decorativa a bisericii lui
Neagoe Basarab de la Arges. Alte biserici sunt in plan dreptunghiular alungit, avand
spre rasarit absida altarului, iar deasupra pronaosului un turn clopotnita (biserica
manastirii Strehaia, bisericile din Golesti, Sf. Imparati din Tirgoviste, Sf. Nicolae din
Fagaras, Doicesti s.a.). exista insa si cateva biserici de plan trilobat care au un turnclopotnita pe pronaos (schitul Cornet, biserica Coltea din Bucuresti).
In aceasta diversitate de modele arhitectonice se impun insa si unele elemente
specifice. Astfel, este caracteristic pridvorul deschis la intrare, cu stalpi sau coloane
legate prin arcade, la inceput din caramida, apoi din piatra. Pridvorul deschis se
generalizeaza catre sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui urmator, fiind
unul din elementele specifice stilului brancovenesc.
Epoca fanariota (1711/15-1821) reprezinta o perioada de declin si in istoria
artei romanesti. Se inregistreaza doar cateva biserici monumentale din Tara
Romaneasca, in schimb picturi mai multe, care urmeaza traditiile scolii brancovenesti,
dar putine realizari sculpturale, miniaturistice si din celelalte ramuri ale artelor
decorative. In toate ramurile artei se constata o influenta a barocului, mult raspandit
atunci in toate tarile Europei, iar catre sfarsitul veacului XVIII si inceputul celui
urmator, influente ale stilului neoclasic. In schimb, in toate tarile romanesti s-a
dezvoltat o arta populara autentic romaneasca, realizata de constructori, zugravi,
iconari, iesiti din mediul taranimii si al preotimii de mir.

In ce priveste arhitectura asa cum spuneam mai sus, s-au ridicat acum putine biserici
monumentale. Biserica Stavropoleos din Bucuresti impresioneaza prin exceptionala
decoratie picturala si sculpturala, in interior si exterior, si prin pridvorul cu coloane de
piatra, inspirat dupa palatul brancovenesc de la Mogosoaia. Ctitoriile preotilor, ale
targovetilor si ale poporului de jos au continuat traditiile stilului brancovenesc, pe care
le-au adaptat, prelucrat si dezvoltat, dand nastere unor noi creatii in arta medievala
romaneasca, cu o tendinta de simplificare a procedeelor, cu putina decoratie sculptata.
Cele aproximativ 200 de biserici de lemn din Tara Romaneasca si peste 260 din
Moldova, marea majoritate apartinatoare acestui secol, au fie un plan dreptunghiular,
fie unul trilobat, multe cu un pridvor deschis, pe latura de sud sau de vest.
In secolele XVI si XVII s-a mentinut tipul de biserica sala, de plan dreptunghiular,
cu absida altarului la rasarit si un turn-clopotnita pe latura de apus. In schimb, biserica
manastirii Prislop, rezidita in 1564 de domnita Zamfira, fiica lui Moise Voda a Tarii
Romanesti, este in plan triconc, cu o turla pe naos, adica in stilul bisericilor muntene,
ca marturie a neintreruptelor legaturi bisericesti si cultural-artistice dintre cele doua
tari romanesti. Aceleasi constatari le putem face si pentru secolul al XVII-lea. Biserica
din Turnul Rosu Sibiu, ctitoria lui Matei Basarab, are un plan treflat, iar fatadele
exterioare sunt separate de un brau de factura munteana. Biserica Sf. Nicolae din
Fagaras, ctitoria lui Constantin Voda Brancoveanu, are un pridvor deschis la intrare si
turla pe pronaos, iar biserica manastirii Sambata de Sus, ctitoria aceluiasi domn, este
de plan treflat, cu pridvor deschis la intrare, brau si turla pe naos, deci o serie de
elemente specifice arhitecturii din Tara Romaneasca.
In secolul al XVIII-lea, dupa ce ortodocsii au fost nevoiti sa cedeze bisericile lor
unitilor, si-au ridicat biserici noi, in functie de posibilitatile lor materiale. Numeroase
biserici sunt ctitorite de negustori romani, ca o expresie a nazuintei lor de afirmare
sociala si nationala. Predomina si acum stilul arhitectonic autohton, adica planul
dreptunchiular, cu un turn-clopotnita pe fatada apuseana (Alba Iulia-Maieri, Cuvioasa
Paraschiva din Rasinari, Saliste Grui, Avrig, Sibiel, Topircea, toate in jurul Sibiului,
Simon Brasov etc.). Dar in a doua jumatate a secolului, in partile Sibiului si
Brasovului isi face aparitia planul triconc de origine bizantina, venit din Tara
Romaneasca.
*
Ca si in cazul arhitecturii, pictura bisericeasca romaneasca s-a inspirat din cea
bizantina. Cel mai amplu si mai insemnat ansamblu iconografic din epoca timpurie a
artei medievale romanesti il constituie frescele din biserica domneasca din Curtea de
Arges, realizate in perioada 1352-1377. Acest vast ansamblu pictural urmeaza in
linii mari pictura bizantina din epoca Paleologilor, larg raspandita in Balcani (Athos,
Macedonia, Serbia, Bulgaria), cu iradieri pana in nordul Rusiei, la Novgorod,
imbogatata si cu elemente specifice fiecarei tari. Frescele de la Arges prezinta analogii
cu cele ale bisericii Kahrie Djami din Constantinopol, dar si cu elemente din pictura
sarbeasca. In pronaos a fost pictat si domnitorul Nicolae Alexandru Basarab. Spre
sfarsitul secolului, se pastreaza un alt valoros ansamblu pictural in pronaosul Bisericii

manastirii Cozia. Sunt interesante scenele din viata sfintilor (sinaxarul), precum si
cele sapte sinoade ecumenice.
In secolul al XVI-lea, pictura in freasca a cunoscut perioada ei de apogeu. Bisericile
manastirilor Dealu si Arges au fost impodobite de zugravul Dobromir, probabil un
vlah sud-dunarean, unul din marii artisti ai evului mediu romanesc. De la Arges s-au
pastrat tabloul votiv al familiei ctitorului, chipurile altor domni munteni, sfinti
militari, ingeri (azi in Muzeul de Arta al Romaniei Bucuresti). Ansambluri picturale
deosebit de valoroase se pastreaza in bisericile manastirilor Stanesti, bolnita Coziei
(David zugravul si ucenicul sau Raduslav), Snagov, Tismana ( un alt Dobromir, din
Tirgoviste), Bucovat, Caluiu (grecul Mina). Se pastreaza si o serie de icoane pictate
in acest secol, aflate azi fie in tara, fie in afara hotarelor ei.
Din acelasi secol dateaza si numeroase icoane (de pilda, cele 139 de la schitul Valeni,
de langa Piatra Neamt, dispuse dupa schema iconografica traditionala si in alte
biserici si manastiri).
Pictura din Tara Romaneasca a cunoscut un progres remarcabil in secolul al XVII-lea
si inceputul celui urmator. Din imbinarea iconografiei traditionale, din secolele
anterioare, cu unele influente venite din afara, mai ales din arta postbizantina athonita,
zugravii romani au reusit sa realizeze, spre sfarsitul secolului, o arta cu trasaturi
proprii, specific romaneasca, ce s-a mentinut si in secolul urmator. In timpul lui Matei
Basarab se remarca frescele de al Arnota (zugravul Stroe) si Plataresti, icoanele de
lemn de la Schitul Crasna Gorj; in a doua jumatate a secolului, cele de la schitul
Topolita Mehedinti (Gheorghe grecul si Dima romanul), din biserica din Bajesti
Arges (cu remarcabile portrete datorate lui Tudoran zugravul) si din biserica satului
Popesti Vilcea.
O noua faza in istoria picturii din Tara Romaneasca s-a manifestat in cursul domniilor
lui Serban Cantacuzino (1678-1688) si Constantin Brincoveanu (1688-1714). Se
remarca acum o amplificare a scenelor cu vieti de sfinti, se generalizeaza tema
Judectii de apoi pe peretele de rasarit al pridvorului, tablourile votive se transforma in
ample portrete de familie, in grup numeros; apar portretele mesterilor constructori. Se
pot urmari acum doua directii distincte in pictura munteana: cea autohtona,
reprezntata de zugravul Pirvu Mutu, si cea balcanica athonita, reprezentata de grecul
Constantinos. Pirvu Mutu (1657-1735), - care invatase mestesugul zugravitului la
Cimpulung, apoi in Moldova-, a fost pictorul favorit al familiei Cantacuzinilor,
impodobind bisericile manastirilor: Margineni, Sinaia, Poiana, bisericile din Filipesti
Tirg, Filipestii de Padure, Magureni, schitul Lespezi (toate in judetul Prahova),
Mamul Vilcea, Adormirea din Ramnicul Sarat, Bordesti Buzau, Fundenii Doamnei
si Coltea din Bucuresti, apoi Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria lui
Brincoveanu. Cunoscator al principalelor monumente pictate din Tara Romaneasca si
Moldova, la curent cu noile creatii picturale athonite, cu ale Renasterii italiene tirzii si
cu ale barocului, Pirvu Mutu a realizat un stil propriu in pictura bisericeasca. El n-a
excelat in temele bisericesti traditionale, ci mai ales in portrete, in galeriile sale de
ctitori. Capodopera sa o constituie tabloul votiv de la Filipestii de Padure, care
grupeaza 55 de personaje intreaga familie a Cantacuzinilor, barbati, femei, copii,

cu fizionomii diferite, izbutind totusi sa dea un ansamblu omogen, o compozitie

unitara. La Magureni sunt 60 de portrete. Tot asa de interesante sunt si autoportretele
artistului (Filipestii de Padure, Rm. Sarat), ale unor clerici sau mesteri.
Zugravul grec Constantinos integrat insa cu totul in mediul de viata romanesca-, a
impodobit cu fresce biserica Doamnei din Bucuresti, biserica mare de la Hurezi
(1693-1694), domneasca din Tirgoviste, de la Mogosoaia si cea a manastirii Cozia (cu
exceptia ultimei, la toate celelalte are ca ajutor pe zugravul grec Ioan). A fost un bun
cunoscator al artei postbizantine tarzii si al cele romanesti, al inovatiilor din pictura
baroca, bun desenator, colorist si portretist, redand realist chipul omenesc, aducand
innoiri in distribuirea scenelor si in tratarea traditionala. La Hurezi sunt doua teme
majore, ambele in pronaos. Prima este iconografia imparatului Constantin cel Mare,
patronul ctitorului, scena centrala fiind lupta acestuia cu Maxentiu la portile Romei,
prin care voia sa reaminteasca puterea biruitoare a crucii. A doua este tabloul votiv, de
fapt un impresionant cortegiu de personaje: neamul Basarabilor, al Cantacuzionilor,
apoi membrii familiei lui Brincoveanu, cu domna Maria, cei patru fii si cele sapte fete.
In pridvorul deschis, unde s-a zugravit scena Judecatii de apoi, exista o alta galerie de
portrete, aceea a mesterilor care au lucrat la Hurezi. Zugravul Constantinos si ucenicii
lui au lasat la Hurezi unul din ele mai izbutite ansambluri picturale romanesti, in care
impresioneaza multimea si varietatea temelor, numarul mare de personaje in miscare,
cu scene din viata, costume de epoca s.a. De aceea, pe buna dreptate scria
bizantinologul francez Charles Diehl: aceste fresce sunt printre cele mai
remarcabile pe care le-a produs arata romaneasca si, in acelasi timp, ele dovedesc
continuitatea artei romanesti si a artei bizantine; ele arata stralucirea exterioara ce o da
artelor domnia lui Constantin Brincoveanu. Numerosi ucenici romani formati de
Constantinos au zugravit celelalte lacasuri de la Hruezi: paraclisul, bolnita, schitul Sf.
Apostoli si schitul Sf. Stefan. In felul acesta, s-a creat la Hurezi o scoala de zugravi,
care a polarizat toate fortele creatoare locale si care a raspandit noul stil brancovenesc
nu numai in Tara Romaneasca, ci si in Transilvania. Aproape toti zugravii de la Hurezi
au lucrat si la alte lacasuri refacute sau zidite in timpul lui Brancoveanu si sub urmasii
sai imediati: biserica Sf. Nicolae din Fagaras, Surpatele, Govora, Polovragi, Cozia,
Saracinesti, schitul Papusa, biserica Sf. Dumitru din Craiova s.a.
Secolul al XVIII-lea si inceputul celui urmator reprezinta ultima faza a picturii
medievale romanesti. In Tara Romaneasca s-au continuat mult timp traditiile scolii
brancovenesti de pictura. Numerosi mesteri zugravi din Tara Romaneasca au lucrat si
in partile de sud ale Transilvaniei, in Banat si in Bihor, facand cunoscuta si aici pictura
psot-brancoveneasca.
Dar in acest secol, in toate cele trei tari romanesti, s-a dezvoltat o arta cu caractere
populare, care constituie unul din fenomenele cele mai originale ale creatiei picturale
romanesti de la sfarsitul evului mediu. Mesteri zugravi ridicati din randul calugarilor
si preotilor de mir, in care apar o serie de elemente din viata contemporana: portrete
de ctitori tarani, tirgoveti, preoti-, unelte de munca, iar pe fatadele unor pridvoare
sunt redati tigani ursari, scene de vinatoare, teme din fabulele lui Esop sau din
legende; in scena Judecata de apoi asupritorii taranimii apar in ceata celor pacatosi:

turci, boieri, stringatori de biruri, circiumari; unele persoane biblice apar in portul
romanesc specific zonei respective.
Zugravii lucrau singuri sau in grupuri, avand mai multi ucenici, care desprandeau
mestesugul timp de mai multi ani. De multe ori mestesugul zugravitului se mostenea
din tata in fiu, incat de multe ori se intalnesc cateva generatii de zugravi din aceeasi
familie. In mai multe parti existau scoli sau centre de zugravi, in care se formau
numerosi ucenici. Se pare ca una era la schitul Bunea jud. Dimbovita. In 1778 s-a
deschis o scoala de zugravi la Caldarusani, sub egida Mitropoliei, condusa de Ivan
Rusul; in 1785 a luat fiinta o scoala de acelasi gen la Episcopia Rimnicului, condusa
de Ioan dascal de zugravi. Elevul sau Mincu zugravul a deschis o scoala de zubravi,
sub patronajul Mitropoliei, in jurul anului 1800.
In secolul al XVII-lea se cunosc putine lucrari de pictura bisericeasca, lucru explicabil
daca ne gandim la conditiile politice, social-economice si religioase in care traia
poporul roman (se adauga si faptul ca noua doctrina calvina nu recunostea cultul
icoanelor). Se pastreaza ansamblul pictural de la biserica Sf. Nicolae din Hunedoara,
executat de zugravii Constantin si Stan. Probabil biserica din Turnu Rosu a fost
zugravita de mesteri trimisi de Matei Basarab, iar la biserica Sf. Nicolae a lucrat
zugravul Preda cu fiii sai, trimisi de Constantin Brincoveanu; probabil tot atunci se
vor fi zugravit si biserica manastirii Simbata de Sus si biserica din Ocna Sibiului,
ctitoriile aceluiasi domn.
Paralel cu arhitectura si pictura, in tarile romane s-au dezvoltat si artele
decorative: sculptura, broderia, argintaria, ceramica. Sculptura in piatra a avut doua
izvoare de inspiratie: bizantino-oriental si apusean. Sunt semnificative decorul
sculptat de pe fatada bisericii manastirii Cozia, diferite lespezi funerare (Curtea de
Arges, Cozia s.a.).
Cunoscuta fiind inclinarea taranului roman pentru inflorituri sau crestaturi in lemn,
presupunem ca vechile biserici si manastiri vor fi avut numeroase piese sculptate in
lemn: timple, scaune arhieresti sau domnesti, strani, usi de intrare, cruci etc. de multe
ori pe timple sau pe scaunele domnesti si arhieresti se punea o poleiala de aur. Din
nefericire, din aceasta perioada se pastreaza o singura piesa sculptata in lemn: usile
paraclisului de la biserica manastirii Snagov (1453). Presupunem ca au luat nastere
mici ateliere de sculptura in lemn in multe manastiri.
Sculptura in piatra a cunoscut o inflorire maxima la inceputul secolului al XVI-lea in
Tara Romaneasca. Decoratiile fatadelor de la Dealu si Arges au constituit, pentru mai
bine de un secol, un permanent izvor de inspiratie pentru artistii din Tara Romaneasca.
Piatra de mormant a lui Neagoe Basarab de la Arges va constitui prototipul lespezilor
funerare din Muntenia pentru tot secolul al XVI-lea si o parte din cel urmator. Dar cea
mai izbutita lespede funerara din toata arta romaneasca veche este cea a domnitorului
Radu de la Afumati, in aceeasi biserica; pe cimpul central este redat voievodul calare,
iar sub el se afla o inscriptie in care-i sunt consemnata faptele si luptele, o adevarata
pagina de cronica.

Sculptura in piatra in Tara Romaneasca cunoaste o noua faza a evolutiei sale in

secolul al XVII-lea. Acum, repertoriul ornamental, din secolul anterior de regula
geometric a fost inlocuit treptat cu o luxurianta ornamentatie florala de tip
occidental. Sunt reprezentative pentru noul stil mai ales portalurile, lespezile de
mormante si stalpii pridvoarelor de la ctitoriile brancovenesti. Se cunosc si cateva
nume de sculptori: Grigorie Cornescu (Arges), Vucasin Caragea (Hurezi), Lupu
Saratan (ctitoriile lui Mihai Cantacuzino) s.a.
Sculptura in lemn cunoaste, acum, o perioada de afirmare tot in Tara Romaneasca.
Printre exemplarele remarcabile se numara timplele unor biserici (la schitul CrasnaGorj, la Bolnita Bistritei, in timpul lui Matei Basarab, Filipestii de Padure, Arnota,
Hurezi, Coltea, Fedelesoiu), iar in Transilvania, timplele bisericilor Sf. Nicolae din
Fagaras si a bisericii din Bungrad, langa Sibiu, ridicata de negustori macedo-romani
(azi in apela Institutului teogolgic din Sibiu).
Broderia medievala romaneasca si-a luat modelul principal de inspiratie tot din arta
bizantina. Un fragment de broderie s-a descoperit la Dinogetia-Garvan (secolele XIXII). Fara indoiala ca lacasurile de inchinare din secolele XIV-XV au fost inzestrate si
cu odoarele necesare: odajdii diaconesti, preotesti si arhieresti; procovete, epitafuri,
dvere, prapuri, acoperaminte de mormant etc., dar au ajuns prea putine la noi. Dintre
piesele reprezentative mentionam: un epitrahil (cu 10 medalioane cu chipuri de sfinti)
si o bedernita, ambele de la Tismana (c. 1380-1389), un epitaf din 1428 si un epitrahil
de la Alexandru cel Bun, cu 16 medalioane cu scene din viata Mantuitorului, inclusiv
portretele lui Alexandru cel Bun si al sotiei sale Marina, cele mai vechi portrete
voievodale cunoscute in broderia romaneasca.
Secolul al XVI-lea reprezinta si o perioada de inflorire a broderiei in ambele tari
extracarpatice. Multimea si varietatea pieselor de broderie ca si elementele specific
romanesti, diferite de broderia bizantino-balcanica- duc la presupunerea ca existau
ateliere organizate, desigur pe langa manastirile de calugarite. Se pastreaza un mare
numar de epitrahile si dvere de la ctitoriile lui Neagoe Basarab, iar la sfarsitul
secolului, de la boierii Buzesti (unele piese au ajuns in Moscova, Athos, Meteora etc.).
alte dvere si epitafe au fost lucrate pentru ctitoriile domnilor moldoveni din acest
secol. De o mare valoare istorico-artistica sunt cele doua acoperaminte de mormant de
la Sucevita, pe care sunt infatisati Ieremia si Simion Movila ( 1606 si 1609), cel
dintai ca om viu, imbracat intr-o frumoasa mantie de brocart, iar al doilea cu ochii
inchisi, cu mainile incrucisate pe piept, intr-o haina de brocart si cu coroana
voievodala pe cap. De notat ca pe multe din epitrahilele si dverele din acest secol sunt
redate protretele donatorilor.
In secolul al XVIII-lea ca si in cazul altor ramuri ale artei broderia a fost in vadit
declin.
Presupunem ca unele din manastirile voievodale din Tara Romaneasca si Moldova vor
fi avut si mici ateliere de argintarie, in care se lucrau obiecte de cult: cadelnite,
discuri, potire, chivoturi, sfesnice, dichere, trichere etc., la care se adauga clopotele
din bronz. Dar cele mai multe erau comandate de mesterii din Sibiu, Brasov si

Bistrita, sau la mesterii din Banat. Avem date sigure ca o serie de obiecte liturgice din
argint mai ales pentru ctitoriile Cantacuzinilor si ale lui Constantin Brancoveanu
erau lucrate la Brasov, Sibiu, sau de mesteri din Chiprovat, in Bulgaria. Multe din
obiectele de acest gen au ajuns in posesia unor asezaminte bisericesti din Rasarit, ca
urmare a daniilor facute acestora de catre domnii romani.
Biserica Ortodoxa Romana, Monografie-Album, Editura Institutului Biblic si de
Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1987, pag. 161-208.