"Ce voi spune despre viata mea cand voi avea peste 80 de ani?

"

Primul lucru care ma bucura atunci cand ma gandesc la cei 80 de ani de existenta este ca am
trait fara urma de regret. Nu regret nimic din ce am facut sau nu am facut si, daca ar fi sa o iau
de la capat, as face totul la fel. Poate ca nu toate deciziile care mi-au marcat viata au fost cele
mai intelepte, insa toate, atat cele bune, cat si cele care nu s-au dovedit la fel de inspirate, mau facut ceea ce sunt astazi.
Ma gandesc cu nostalgie la anii tinereti, ani in care poate ar fi trebuit sa ma distrez mai mult.
Nu imi pare rau insa. M-am dedicat muncii si asa am reusit sa imi consolidez o cariera, nu atat
de stralucita precum poate imi doream, dar suficient de buna incat sa imi asigure un trai mai
mult decat decent, iar acum, la batranete, o existenta lipsita de grijile financiare.
Am pornit de jos si am muncit mult, insa intotdeauna am facut ceea ce imi placea. Am
renuntat la joburile care nu mi se potriveau si am fugit de colectivele stresante. Au fost si
perioade in care mi-a fost greu sa imi gasesc un loc de munca care sa ma reprezinte si in care
sa nu ma plafonez, insa am avut suficienta rabdare. Cred ca rabdarea a fost punctul meu forte
in viata asta. Am stiut ca intr-o zi o sa mi se intample toate lucrurile bune la care speram, am
muncit pentru ele si am asteptat cu inima deschisa sa vina.
In toate perioadele in care mi-a fost greu (si au fost cateva) am avut langa mine prietenele care
mi-au ramas alaturi inca din liceu sau facultate. Nu e putin lucru. Chiar si acum, cand unele
dintre noi abia se mai taraie, reusim sa ne face intalnirile bilunare in care sa dezbatem aprig
noutatile din vietile noastre sau ale altora :).
Cu toate astea, prieteniile nu au insemnat niciodata mai mult decat familia. Inca de mica miam dorit cu ardoare o familie. Am urmarit dragostea si fericirea, iar cand credeam ca nu am
nicio sansa sa le aflu, ele m-au gasit pe mine. A fost greu sa gasesc pe cineva cu care sa ma
inteleg asa cum am visat, cu care sa leg imediat o conexiune indestructibila, cu care sa pot sa
fiu eu, cu calitati si defecte. Insa, atunci cand l-am intalnit pe El, am stiut din prima tot ce
urmeaza sa se intample. Dumnezeu mi-a ascultat dorintele, mi-a scos in cale sufletul pereche
si mi-a aratat cat de importanta este iubirea. A fost dragoste la prima vedere de ambele
baricade...
De cateva ori am fost aproape de a-mi sacrifica propria-mi cariera de dragul familiei si as fi
facut lucrul acesta fara urma de indoiala, insa destinul a fost mai bland cu mine.
A urmat casatoria care a fost una discreta, departe de haosul clasic al nuntilor obisnuite, asa
cum am visat eu dintotdeauna. Alaturi de noi, intr-o locatie retrasa, aproape de mare, au fost
doar nasii si parintii fiecaruia. Desigur, cand ne-am intors a trebuit sa facem o petrecere si
pentru prieteni, dar pot sa spun ca am evitat stresul inevitabil al acestui gen de eveniment.
Bucuria mea cea mai mare a venit insa mai tarziu, cand am aflat ca sunt insarcinata si ca voi
avea o fetita. Am trait atunci cea mai fericita zi din existenta mea, ziua in care mi-am aflat
rostul in viata, ziua din care nu voi uita nicio secunda. A fost un moment de cumpana in care

am realizat ca trebuie sa ma protejez mai mult. Am fost mult mai atenta cu mine si am facut
tot ceea ce am crezut eu ca e mai bine pentru a avea un copil sanatos. Si asa a fost, multumesc
lui Dumnezeu.
Dupa ce am nascut, viata mea a capatat o alta turnura. M-am axat pe educatia fetei mai mult
decat ma concentrasem pe orice altceva. Am slabit-o cu munca si am inceput sa lucrez parttime. Imi era la indemana sa angajez o ingrijitoare pentru copil, dar mi-am dorit sa fiu langa
ea tot timpul si sa fiu o mama in adevaratul sens al cuvantului. Stiu ce inseamna sa fii partial
crescut de ingrijitoare si de bunici. Parintii mei lucrau si aveau grija de mine doar seara, ce-i
drept s-au implicat in educatia si in formarea mea de mai tarziu. Nu pot sa spun ca a fost rau,
din contra, am avut o copilarie de care sunt mandra, datorita careia am deprins cele mai
importante valori, cele care mi-au calauzit intreaga existenta. Mama mi-a fost una dintre cele
mai fidele confidente si am avut o relatie cat se poate de apropiata. Cu toate astea, am simtit
de multe ori ca intre mine si ai mei exista o bariera invizibila, care nu ne lasa sa ne exprimam
liber sentimentele. Mi-am iubit nespus de mult parintii, insa le-am spus-o de prea putine ori
fata de cat meritau. Le sunt profund recunoscatoare, au facut multe sacrificii pentru mine,
sacrificii pe care, de exemplu, parintii prietenilor mei nu le-au facut pentru copii lor. Dat fiind
exemplul meu, am considerat ca prezenta parintilor in jurul copilului, mai ales in primii ani de
viata, este cruciala. De aceea, atat eu, cat si sotul meu am incercat sa petrecem cat mai mult
timp impreuna cu micuta.
Dupa ce copilul a crescut, am decis sa ne rasfatam toti trei si am descoperit pasiunea
calatoriilor. Ne-am propus trei concedii pe an, iar destinatiile le-am stabilit cu multa grija
dinainte. Din banii pe care ii economisisem ne-am achizitionat vacante in destinatii la care
poate niciunul dintre noi nu visase: am fost in locuri incarcate de istorie, in locuri lipsite de
civilizatie, am incercat sporturile extreme si numeroase preparate specifice fiecarei culturi.
Am explorat cate o particica din fiecare continent si ne-am imbogatit spiritual dupa fiecare
escapada. Ne-am parjolit pe plaje exotice si ne-am relaxat in drumetii montane. Pe scurt, am
trait.
Nici nu am simtit cum au trecut primii 16 ani de la nasterea copilului. Toate mergeau foarte
bine in familie, toti trei eram prieteni, iar eu si fiica mea eram cele mai bune confidente. Eram
mandra ca a mostenit de la mine dorinta de a impartasi tot ce i se intampla, ambitia si
rabdarea. Pana la un moment dat cand totul s-a intors parca impotriva noastra. Ea s-a
indragostit nebuneste de un baiat nepotrivit si a ales sa locuiasca cu el, in ciuda comentariilor
noastre. Nu am condamnat-o. Si eu am facut alegeri nepotrivite in viata si m-am impotrivit
vointei parintilor. Dar ea o apucasera pe cai gresite, rezultatele la invatatura nu erau cele mai
stralucite. Intotdeauna am crezut ca, copilul meu va fi cel mai frumos si mai inteligent, iar
acum parca totul se naruia odata cu prietenia noastra. Am incercat sa nu disper si sa nu o
stresez mai tare, in incercarea de a nu pierde si ultimele farame de respect din partea ei. I-am
permis sa se stabileasca impreuna cu iubitul intr-o alta tara pentru ca stiam ca ar fi facut-o
oricum, chiar si fara acordul nostru, insa nu am lasat-o de izbeliste. Am fost alaturi de ea si am
sustinut-o chiar si atunci cand stiam si ii spusesem si ei ca greseste. A urmat o despartire
dureroasa, care i-a frant inima, dar care s-a vindecat dupa o vara petrecuta alaturi de prietene
in Ibiza. Ea s-a maturizat si si-a recunoscut greselile, iar lucrurile au inceput sa reintre pe

fagasul lor normal. A inteles ca este pentru binele ei sa mearga la o scoala de prestigiu din
Anglia pentru care facusem eforturi mari in a ne-o permite. Acolo l-a cunoscut si pe viitorul ei
sot, cu care acum are un copil.
Ultima data, ea si familia m-a vizitat acum doi ani, la funerariile tatalui ei. Desi am suferit
enorm si port de atunci o imensa piatra in suflet care nu ma lasa sa respir in unele dimineti,
mi-a inflorit inima de bucurie cand mi-am vazut nepoata care imi seamana atat de mult. Nu
sunt suparata ca nu ma viziteaza prea des. Mai vorbim uneori la telefon. Ma bucur cand ma
gandesc ca sunt bine si ca sunt ocupati cu cresterea nepotelei. Eu oricum prefer singuratatea,
intimitatea. Din totdeauna am fost mai retrasa, mai predispusa spre visare, mi-a placut sa ma
descopar pe mine insami si sa nu ma raportez la ceilalti.
Zilele mele trec greoi, am grija de mica mea gradinita de flori si citesc mai toata ziua. Imi
place sa ascult mondenitati la televizor, barfe pe care sa le discut cu vechile mele amice. Ele si
cele cateva vecine mai tinere care mai trec pe la mine atunci cand au neoie de vreun sfat sau
de vreo reteta mai deosebita sunt singurele persoane care ma mai viziteaza acum. Probabil
nici ele pentru mult timp...