Sunteți pe pagina 1din 19

Capitolul 1 Demonii devin Ingeri

Un rau de lacrimi n-ar fi de ajuns, un strop de sange m-ar distruge, o viata de chin si tot nu as fi multumit.
Cum sa pot? Sa ma opresc? Sa spun ca e suficient sa stiu ca am rezistat atat si acum sa ma opresc. Cum
sa pot sa fac ceea ce vreau cand ceea ce vreau imi moare acum in brate. Durerea pierderii idealului meu
cel mai de pret, imposibilul si totusi acum propabilitatea se joaca cu mine, cu suferinta mea; ma pune la
incercare. Cum as putea sa scap sa imi dedic viata unei ere fara ea? Sa pierd ce am mai de pret doar de
dragul prostiei mele? AHH! De ce nu m-am nascut sa fiu altceva. De ce? De ce acum ma uit la ea cum
dispare putin cate putin fara sa pot face ceva. De ce creatura din mine inca ravneste la tot. La tot ce e ea?
De ce?
Vocea imi era ingatuita, nu ma mai puteam misca, desi stiam ca era imposibil. Nu mai suportam sa o vad
asa. Am soptit incet de parca orice sunet inalt ar fi putut-o sparge, de parca daca as fi spus mai tare ar fi
putut disparea:
-

O, nu, Bella, nu!

Nu mai puteam. Se zvarcolea din cauza veninului, era suficient o atingere, inca cateva minute si ar fi
devenit una cu mine. as fi putut sa o ating atunci, sa ma apropii de ea fara sa ma mai gandesc ca as putea
sa ii daunez. Dar oare asta sa fie viata pe care o alesesem pentru ea? Si cine eram eu sa aleg pentru ea?
Eram un monstru asta eram. Am continuat sa ii vorbesc desi stiam ca nu are rost. Trebuia sa fac ceva.
-

Bella, te rog! Bella, asculta-ma, te rog, te rog, Bella, te rog!

Ce o rugam? Sa isi scoata veninul singura? Sa se pregateasca? Sa mai reziste? Ce? Nici eu nu stiam ce o
rugam, doar ca rugand-o mi se parea ca era de acord sa faca tot ceea ce as fi putut eu sa fac. Nu mai
rezistam voiam sa o strang in brate, sa fac durerea sa dispara, sa simt eu durerea decat sa o simta ea. Nu
mai voiam nici un minut in care fata ei crispata de durere sa ma mai bantuie. NU! Nu mai voiam asta.
-

Carlisle! Bella, Bella, nu, o, te rog, nu, nu! BELLA!!!

Tipa, chiar si acum vocea ei era mai mult decat o orchestra, era un val de viori menite sa imi raneasca inima
pana in adancurile ei deja moarte. Trezea in mine, sau mai bine zis invia durerea ce credeam ca nu mai
sunt capabil sa o mai simt. Voiam sa pot sa sfasii orice gand care ratacea aiurea in capul meu. Voiam sa pot

sa o simt din nou calda la mine in brate, sa o ating, sa ii sarut buzele moi, dar stiam, era prea tarziu sa mai
pot sa ma gandesc la altceva. Asteptam inevitabilul.
Nu-ti fa griji, fiule. O scoatem noi la capat!
Carlisle. Eram scarbit de mine insami in comparatie cu perfectul meu tata. Stiam ca daca as fi avut macar
jumatate din autocontrolul pe care il are, nu s-ar fi ajuns la asta.
-

A pierdut ceva sange, dar rana de la cap nu e adanca. Ai grija de piciorul ei rupt. Si niste coaste,

cred,..
Asteptam sa continue, sa ma informeze, sa imi spune ce alte pagube mai suferise centrul universului meu,
dar Carlisle tacea ingrijindu-se de Bella mea. Oh ce stupid suna, Bella mea, cum sa fie Bella mea daca eu
ii luam totul. Cum sa pot sa ii mai spun asa daca ea devenea un mosntru ca mine? Cum? Carlisle isi
indrepta atentia catre mine. Nu mai judecam, nu mai rationam, nu mai eram in stare de nimic. Cum de mi se
intamplau toate astea mie? De ce am acceptat sa fiu cu ea? De ce am ranit-o in halul acesta? De CE? Nu
eram prea sigur, eram o creatura mult prea egoista, mult prea parsiva ca sa ma mai pot gandi si la altcineva
inafara de mine. Cate tentative nu avusesem? De cate ori nu as fi vrut sa plec, dar ea ma chema inapoi de
parca chema un Zeu. Cum puteam sa ii refuz ceva cand vocea ei imi dadea viata. Ce creatura proasta,
masochista, si tampita mai eram. De ce nu am avut destula putere sa dispar de prima data? De ce a trebuit
sa alege tocmai orasul asta sa vina aici? De ce Forks? De ce sa nu ramana acolo? De ce tocmai aici?
Gandurile mi-au fost intrerupte de Alice:
E de rau, Edward, am vazut-o va fi una de-a noastra.
Nu, nu, nu, NUUUUUUU!! Orice inafara de asta. Nu voi permite asa ceva sa se intample. Nu! NU!
-

Edward!

Vocea ingerului meu se stingea vazand cu ochii. Nu puteam suporta asta. Nu voiam sa suport asta.
-

Bella, o sa fii bine. Ma auzi, Bella? Te iubesc.

Singurul lucru care stiam ca n-o s-o aline si totusi i-l spusesem. Cum puteam sa ii spun ca o iubesc cand ea
era pe patul de a deveni un mostru infricosator cu ochii rosii. Cum?
-

Edward

Da sunt aici acum si pentru eternitate. Nu voiam sa ii provoc mai multa suferinta de atat. Voiam sa

mor!
-

Ma doare

Ahhh. Normal ca o doare. Ma doare si pe mine sa stiu cum veninul ii invadeaza venele, cum ultima ei bataie
va sfarsi peste doua zile, muream sa pot sa fac eu asta in locul ei, tanjeam sa nu o mai fac sa sufere. Ce
leu bolnav si masochis. Si ce miel dulce si atragator. Nu se putea sa I se intample asta tocmai ei. De ce ea?
De ce?
-

Stiu, Bella, stiu M-am intors catre Carlisle, parea inutil sa vorbesc cu voce tare, dar nu ma mai

putea controla, era deja reflex, iar vocea mea si asa era stinsa, fara vlaga, nu puteam sa imi imaginez ceva
mai oribil de atat poti sa faci ceva?
Fiule te rog, controleaza-te. Nu e ca si cum ar disparea.
Nu, clar nu ar fi disparut era ceva mai rau de atat. Era ceva mult mult mai rau de atat. Nu va disparea, va fi
mereu inghetata la 17 ani. Cum puteam sa permit asa ceva? Cum? Nu puteam sa ii fur viata, sa ma joc cu
ea si apoi sa i-o distrug in halul acesta. Nu puteam sa ii pangaresc sufletul pur, nu puteam sa ma mai
gandesc la asta. Am dat din cap in semn de dezaprobare.
Fiule, te rog, trebuie sa fi tare.
Vocea lui Carlisle te-ar fi putut face sa plangi, sa mori, sa te zvarcolesti si tot nu ar fi atins nota de durere pe
care o simtea si el. Dar a mea? Durerea mea? A mea te-ar fi tarat in Iad, te-ar fi omorat de mii de ori, te-ar fi
sfasiat in milioane de bucatele, te-ar fi distrus complet si tot nu ar fi fost de ajuns. Cu ochii mai indurereati
decat ii vazusem vreodata se intoarse catre Alice:
-

Geanta mea, te rog Alice, tine-ti respiratia, te va ajuta.

Ce creatura oribila eram. Imi tarasem familia aici, o pusesem sa actioneze in ciuda principiilor dupa care
crescusem de atata timp si acum le provocam mai multa durere decat ar fi fost necesar. Nu pot sa cred ce
monstru josnic, jalnic si plin de dispret eram. Suferea asa de mult.
-

Alice?

Vocea ei m-a facut sa tresar. Parca nu o mai auzisem de ani de zile, parca fiecare litera era menita sa ma
mutileze. Am asteptat ingrozit langa ea. Nu mai puteam face nimic altceva.

E aici, a stiut unde sa te gaseasca. Ii sopti Alice.

Mi-as fi dorit sa pot sa ii vorbesc eu dar parca eram mut.


-

Ma doare mana.

Socul din privirile lui Carlisle m-a nedumerit. Voiam sa pot sa strig, sa ma arunc dupa o stanca, sa cad si sa
nu ma mai ridic. Frumoasa mea palea cu fiecare secunda trecuta, durerea ei se intensifica cu fiecare
milisecunda adunata la seunda dureroasa. Corpul meu parca se sfasia, era rupt era calcat in picioare, se
mutila si tot nu ma simteam capabil sa simt ce simte ea.
-

Bella?

Eram mistuit de focul cel mai dureros pe care il cunoscusem vreodata. Mai dureros decat focul veninului
cand m-am schimbat, mai dureroasa decat insasi moartea. Vocea mea era moarta, era inexpresiva, era
ciudata. Mi-am dat seama a ce suna cand i-am rostit numele. Eram inspaimantat. Era ca si cum un nou val
de furie ma cuprinsese si ma tragea din ce in ce mai adanc in pantecele Iadului facandu-ma sa imi doresc
sa uit de tot si de toate mai putin de Centrul Universului meu.
-

FOCUL! SA STINGA CINEVA FOCUL!

OF! Iubirea mea prin ce treci tu acum. Ce n-as da sa pot sa te fac sa nu mai simti nimic. Ce n-as da sa te
fac sa uiti de durere, ce n-as da sa pot sa te strang din nou in brate, sa-ti simt caldura pielii pe raceala mea,
sa simt cum ma topesti cu fiecare suras, sa simt ca nimic din toate astea nu s-au intamplat. Ce jalnic mai
puteam sa fiu. Nu imi doream decat sa o vad pe ea bine. Eu puteam sa
-

Carlisle! Mana ei!

A muscat-o!

Calmul lui Carlisle era inca prezent, desi suferise niste transformari imperceptibile. Nu doream sa o
ingrozesc, nu doream sa o mai fac sa sufere. Nu mai suportam. Voiam sa mor, acum si aici. Mi-am tinut
respiratia cand un nou val din sangele ei proaspat mi-a mistuit fata. Nu ma mai tenta acum in asemeneahal,
dar nu voiam sa mai risc nimic. Voiam doar sa o vad in siguranta departe de mine, si fara vreo muscatura
de la un vampir sadistic. Oh ce rau imi parea ca nu l-am putut omori chiar eu pe James, cat n-as fi dat sa ii
zmulg capul, sa il fac sa sufere macar o treime din cat sufera Bella mea acum.
-

Edward, trebuie sa o faci.

Vocea lui Carlisle m-a trezit din imaginara si sangeroasa mea lupta cu James.
-

Nu!

NU! La ce se gandea Carlisle? Daca nu ma puteam opri? Daca o omoram? Eram deja un monstru mai mare
decat mi-as fi dorit vreodata.
-

Alice, a reusit sa spuna numele de parca era ultimul cuvant pe care mai reusea sa il pronunte.

S-ar putea sa avem o sansa Carlisle parea un pic neincrezator cand rostise asta, dar apoi rostind

fiecare cuvant cu voce tare incepuse sa creada din ce in ce mai mult in teoria pe care o avea.
-

Care? Am intrebat eu ametit, naucit de o posibilitate in care puteam sa o salvez pe micuta si fragila

mea Bella.
-

Vezi daca poti sa scoti veninul. Rana e destul de curata.

Sa scot veninul? Ce? Si-a pierdut mintile? Cum as putea sa fac asta? Numai gustul sangelui ei si as fi fost
mai insetat ca niciodata. Numai o picatura si nu m-as mai fi putut misca de acolo pana cand trupul sau nu ar
fi stat inerta fara vreun pic de sange in el. Cum putea Carlisle sa creada ca as putea sa fac asta?
O viziune de-a lui Alice imi acapara atentia. Eram eu. Ma infruptam din Bella, placerea citindu-mi-se pe fata,
apoi ochii mi s-au miscsorat si am reusit sa ii dau drumul. Reusisem sa inving monstrul.
-

Va functiona?

Alice parea ca nu stie despre ce vorbeste. Poate ca nici macar ea nu credea in viziunea ei. Dar eu credeam,
nu, mai bine zis speram sa se intample asa.
-

Nu stiu, raspunse Carlisle entuziasmul din voce risipindu-i-se treptat dar trebuie sa ne grabim.

Carlisle, eu

Nu puteam sa mai scot nici un sunet. Daca nu reuseam? Apoi aceeasi viziune a lui Alice se repeta, de data
asta din ce in ce mai clara. Eram sigur acum. Voi reusi, defapt nu, TREBUIA sa reusesc.
-

Orice alegi, e decizia ta, Edward. Eu nu te pot ajuta. Trebuie sa opresc sangerarea asta daca

intentionezi sa ii iei sange din mana.

Durerea era prea mare, am vazut-o pe fata ei. Era alba ca fildesul, semana din ce in ce mai mult cu una dea noastra desi poate ca totul era doar in imaginatia mea. A inceput sa tresara, sa se zvarcoleasca, durerea
fiindu-i clar intiparita pe fata. Agonia era probabil de nesuportat. Si uite ca secata de orice putere, la un pas
de moarte tot pe mine ma voia. Mi-a strigat numele.
-

Edward!!

Ochii ei ii cautam pe ai mei dar eu eram inca indecis. Nu stiam inca daca o sa reusesc sau daca nu. Eram
torturat de gandul acesta.
Vocea lui Carlisle mi-a taiat sirul gandurilor:
-

Alice, adu-mi ceva sa ii strang piciorul! Vei reusi, fiule. Edward Anthony Masen Cullen VEI REUSI!

Gandurile tatalui meu m-au facut sa realizez ca nu am alta alternativa. Trebuia sa o fac si inca repede.
-

Edward, trebuie sa o faci acum sau va fi prea tarziu.

Alice se retrasese dupa ceva timp de cand Jasper si Emmet se retrasesera. Desi o iubea pe Bella foarte
mult era inca totusi cel mai dulce sange si cel mai important lucru din viata mea in joc. Nu voia sa ma
inebuneasca cu viziuni in care o devora pe Bella sau asa ceva. Probabil ca au avut nevoie de o putere
imensa sa il traga pe Jasper afara. Noroc ca Emmet e foarte puternic. Oh la naiba. Ce incercam sa fac?
Incercam sa imi aman decizia prin ganduri anapoda, necoerente dar era prea tarziu.
Eram sigur ca voi reusi, iar daca n-o voi face voi gasi o modalitate sa ma sinucid. Voi gasi un mod sa scap
de viata asta oribila chiar daca ii distrugeam pe toti ai mei. Pe Esme probabil ca va plange vampireste
mult timp de acum incolo, pe Alice isi va pierde cea mai buna prietena in devenire, Carlisle care avea
atat de multa incredere in mine, Jasper stiuse ca se va termina asta, dar era fericit cand imi simtea
speranta, Emmett desi el simtise o data la fel ca mine, dar din nefericire instinctele i-au acaparat toate
simturile in momentul intalnirii nu stia cum s-ar fi putut comporta daca ar fi avut un pic mai mult auto-control,
probabil ca vedea in mine si Bella ce ar fi putut el sa fie, chiar si pe Rosalie desi era geloasa, probabil
durerea lui Emmet ar fi devenit si durerea ei. Gandul mi-a zburat la Volturi. Da, asta era scaparea mea. De
ei depindeam sa mor, asa ca nu imi permiteam nici o eroare in salvarea prea-frumoasei mele Bella. I-am
ridicat mana incet, inhaland mirosul. Focul din gatul meu ar fi dat orice sa poata sa preia controlul, dar acum
eram mai puternic decat am fost vreodata in viata mea. Eram de cincizeci de ori mai sus decat focul din
gatul meu. Defapt era nimic in comparatie cu ce puteam sa fac in momentul asta. Am muscat-o!

Placerea, inconstienta, gustul, mi-au acaparat total simturile nu mai eram in stare de nimic. Parca acum
dupa multe luni in care imi interzisesem cu desavarsire sa gust din fructul oprit eram capabil acum sa il gust.
Eram capabil sa il simt cum imi navaleste in corp, incalzindu-mi fiecare celula. Facandu-ma sa imi doresc
mai mult si mai mult, si pentru o secunda imi doream sa am mai mult. Dar apoi urletul ei, sunetul ploapelor
ei inchizandu-se, miscarile ei devenind inerte, batalile inimii ei incetinindu-i, numele meu pe buzele ei,
amintirile din poiana, iesirea mea de atunci, fata ei cand ma vedea, primul nostru sarut, mainile ei navalindumi in par, focul meu, mi-au aus aminte adevaratul scop. Am incercat sa ma opresc, dar gustul era atat de
bun, atat de minunat, incat nici macar sangele a o mie de oamneni, nu a un milion de oameni nu putea fi
comparat. Era Raiul in mijlocul Iadului.
Edward, Edward, Opreste-te, o omori. Opreste-te. Gaseste o cale.
-CarlisleAbia cand i-am auzit vocea am realizat ca ma oprisem. Gustul ei era minunat, era sublim, era ceva ce nu ai
mai fi reusit sa gasesti in nici o alta viata. Era minunat. Era tot ce mi-as fi putut dori vreodata. Era propriul
meu fruct interzis.
-

Edward!

Vocea ei era sparta. Probabil ca nici nu mai avea putere sa isi mai deschida pleoapele. O secatuisem.
Ohhh. Ce Monstru eram!
-

E chiar aici, Bella.

Carlisle fusese mai rapid decat mine.


-

Ramai, Edward, ramai cu mine

Ah! Cum putea sa se gandeasca ca as parasi-o tocmai acum. Cat as fi vrut sa ii spun ca nu voi pleca
niciodata de langa ea, niciodata!
-

L-ai scos pe tot?

Carlisle parea ingrijorat, am afisat un zambet chinuit.


-

Sangele ei are un gust curat, simt gustul morfinei.

Bella?

Voiam sa ii spun lui Carlisle sa o lase sa doarma, dar si eu eram concentrat sa aflu daca se simte bine. Era
mult prea obosita asa ca nu a reusit decat sa murmure un raspuns afirmativ.
-

A disparut focul?

Da a raspuns cu o voce care nu parea ca ii apartine, era slabita multumesc Edward.

Offf! Nu multumiri aveam eu nevoie. Era aici din cauza mea, nu salvata datorita mie. Cat ma durea sa o vad
asa. Nu era Bella mea, vesela, vioaie si mereu inprevizibila. Cat as fi dat acum sa pot sa ii citesc gandurile.
Sa visez o data cu ea. Sa ma simt in lumea ei. Sa incerc sa ii descifrez lumea.
Un val de fericire m-a cuprins, desi nu intelegeam de unde provine, poate pentru ca era tot Bella mea
creatura din mainile mele care nu avea nici un pic de vlaga, sau pentru ca era la fel de ciudata ca deobicei.
-

Bella?

Carlisle chiar nu vedea ca nu vrea sa vorbeasca? De ce mai insista?


-

CE?! Raspunsul ei era mai mult un fel de imi e somn, chiar nu e evident?

Unde e mama ta?

Cat de prost am fost. Mama ei. Unde e mama ei? Am uitat complet. O fi si ea ranita? Daca a omorat-o
James? Daca i s-a intamplat ceva rau? Daca a muscat-o James ca pe Bella si acum probabil se zvarcoleste
undeva transformandu-se? NU! Cum am putut sa uit de fiinta cea mai importanta din viata iubitei mele?
-

In Florida..M-a pacalit, Edward. S-a uitat la casetele noastre video. Alice. Alice,caseta video te

cunostea, Alice, stia de unde ai venit. Miroase a benzina.


Nu mai intelegeam nimic din ce voia sa spuna. Sarea de la o idee la alta si nici macar nu isi dadea seama.
Trebuia sa doarma daca aveam de gand sa o mai intreb si altceva.
-

E timpul sa o mutam.

Nu, vreau sa dorm.

Tu poti sa dormi, iubito, te duc eu in brate. Dormi acum, Bella.

Ai reusit Edward. Bravo fiule. Fi linistit acum. O sa fie bine, parere de Doctor. Ce-a fost mai rau a trecut.
Sau ce e mai rau abia va urma.

Capitolul 2 Cum e sa Mori?

Cand am ajuns la spital era miercuri noaptea. Carlisle s-a ocupat de toate inregistrarile. Eu voiam doar sa
fiu aproape de Bella, de mirosul ei. Chiar daca focul ma ameninta cu o explozie nu imi pasa. Vroiam sa fiu
acolo cu ea si numai cu ea. Alice s-a ocupat de tot. A inceput sa devina posomorata cand a observat ca nu
putea sa schimbe pernele si cearsafurile, pentru ca asta implica sa o mute pe Bella iar eu nu vroiam sa o
vad miscata pana in momentul in care nu era complet vindecata. Daca mai putea fi vindecata.
Enervata de prezenta mea, Alice a inceput sa dea telefoane. Vorbea dulce, de parca incerca sa ii faca pe
cei pe care ii suna sa inteleaga povestea si sa o inghita asa cum le-o preparase ea. Charlie fusese mai greu
de convins. Era aproape gata, gata sa vina aici si sa imi traga o mama de bataie. Stia ca era vina mea,
numai ca stia ca era vina mea in povestea lui Alice. Nu stia ca defapt fata lui fusese aproape ucisa din
cauza mea. Probabil ca atunci ar obtine o ditamai interdictia pentru mine, daca nu deja se gandise la asta.
Cu Renee i-a fost mai usor. Renee o cunostea, stia ca nu e imposibil. Alice inventase o poveste grozava,
perfecta pentru Bella. Numai ca eu nu voiam sa cred o poveste simpla, voiam sa reflectez la ceea ce s-a
intamplat cu Bella. Imaginile cu James deasupra ei imi provocau scarba, dar pareau ca erau menite sa imi
aminteasca in fiecare secunda de ce s-a intamplat.
Emmet si cu Jasper au plecat acasa imediat ce lupta s-a terminat. Ziceau ca nu mai au nimic de facut aici.
Jasper vroia sa mai ramana, dar Alice il convinsese ca un spital plin de miros de sange nu e un loc tocmai
potrivit pentru el. Asa ca a acceptat si s-a intors cu Emmett. Urmau sa le ajute pe fete sa descopere daca
Victoria se ascundea si astepta sa il atace pe Charlie sau plecase.
Noaptea devenea zi. O noua zi, o noua suferinta. Un nou regret si totusi o noua prostie. Renee a ajuns in jur
de ora 10 dimineata. Cand a dat ochii cu mine credea ca viseaza.
Doamne, astia din familia Cullen sunt unul mai frumos decat altul. Si sora lui cat de perfecta pare. El nici nu
mai vorbesc. Bella e sigura ca nu e vreun fotomodel deghizat sau ceva? Si Doctorul Carlisle aceeasi
intrebare am si pentru el: e vreun fotomodel deghizat?
-

Aaa, Buna! Tu trebuie sa fi Edward, iar tu Alice?! Sfinte Sisoie! Au doar 17 ani? Imi place parul ei

pare atat de super-ingrijit si ochii ei, negrii ca si parul. Se asorteaza. Edward pe de alta parte. Are ochii
foarte luminosi si parul parca ar fi poleit cu aur. Sigur nu visez?

Buna ziua, doamna Dwyer.

Imi stie numele. I-o fi spus Bella?


Ahh! Ce nasabuit. Aceeasi greseala pe care am facut-o si cu Bella prima data cand ne-am cunoscut. Imi
placeau gandurile lui Renee. Erau ciudate. Puteam sa aud numai ce voia ea sa aud, doar ca inconstient.
Aceeasi senzatie de frustrare care o simteam si cu Bella ma incerca si acum cu Renee. Mirosul ei, nu se
compara cu cel al Bellei, dar simteam totusi o asemanare intre cele doua chiar daca era diferenta ca de la
cer la pamant.
-

Oh, te rog! Il faci sa sune ca si cand as avea 40 de ani. Spune-mi doar Renee.

Incepuse sa chicoteasca. Nu ii era frica. Nu intelegam. De ce nu ii era frica? Aceeasi reactie o avusese si
Bella. Nu mai intelegeam nimic.
Sa intind mana? As vrea sa ma asigur totusi ca nu sunt ireali.
Privirea mea s-a indreptat automat spre Bella incercand sa ii distrag atentia. Reusisem pentru ca imediat
mi-a urmat privirea si a inteles, ca nu era intr-un spital doar de dragul unei vizite de curtoazie.
Off Bella mea scumpa si dulce. Ce dor mi-a fost de tine. Puteai pur si simplu sa imi spui ca iti e dor de mine
sau ca ai probleme la scoala daca voiai sa ma vezi, nu sa te impiedici de niste scari si sa sari printr-o
fereastra. Offf! Cat ai crescut. Ce s-a intamplat cu fetita mea? A devenit altcineva protectorul tau?
Privirea ii zburase fara sa isi dea seama spre mine. atunci intelesesem ca mai gandise si altceva inainte,
ceva ce creierul ei m-a blocat sa aud. Deveneam din ce in ce mai frustrat.
Sper ca nu s-a intamplat nimic. E doar un prieten asa cum mi-a spus Carlisle sau tu vezi ceva mai mult in
el?
Apoi alta pauza. Era ca si cum cineva schimba frecventele la radio intentionat ca sa nu auda liniile inamice.
Eu reprezentam linia inamica sa inteleg? De fapt normal. Logic ca eu eram inamicul. Doar nu puteam fi bun.
Eu eram personajul negativ, oricum ai fi intors situatia. Ramasesem cu ochii atintiti asupra Bellei. Voiam sa
o vad cum se misca, cum deschide ochii. Pentru o fractiune chiar am vazut-o clipind, apoi zambind ca si
cum ar fi glumit. Am crezut ca visez. Mintea imi juca feste?! Eram naucit, nu mai intelegeam nimic. Probabil
era efectul faptului ca imi doream asa de mult acest lucru incat, doream sa imi auto-indeplinesc dorinta. Ce
fiinta jalnica eram. Atunci mi-am adus aminte. Alice era cu noi in salon, dar cand am intors cu fata spre
canapeaua de langa locul unde statea Renee, nu mai era acolo. Probabil se scuzase, dar eu nici nu o
auzisem. Cat de concentrat eram? Uitasem complet sa ma comport uman. Mi-am dat seama ca statusem

nemiscat tot acest timp in spatele lui Renee. Cat de puternica era Bella, de ma facea sa imi pierd si sirul
gandurilor? Cat de puternica era legatura ei cu mine de putea sa ma faca sa uit ceea ce am facut de
aproape 90 de ani incoace? Atat de multe intrebari. Unde aveam de gand sa le gasesc raspunsul? Eu clar
nu aveam raspunsuri.
Renee o mangaia pe Bella pe frunte, pe portiuni in care nu se aflau bandaje, chiar daca acestea nu
reprezentau mai mult de 10 15 cm de piele. Era plina de vanatai, patru coaste rupte si sa nu mai punem la
ocoteala piciorul rupt.
Orele treceau ca si cum ar fi fost zile. Nu mai suportam. Doctorul nu vorbea direct cu noi. Prefera sa
vorbeasca cu Carlisle, ca de la doctor la doctor cum gandea el. Se simtea foarte important stand de vorba
cu un doctor asa de mare precum tatal meu. Apoi a inceput sa nu il mai placa cand a aflat ca desi avea
atatea diplome se retrasese intr-un oras precum Forks.
Gandurile imi zburau aiurea, nu eram atent, nu o voiam decat pe Bella. Pe ea si numai pe ea. Nu voiam sa
plec, sa dispar nici macar pentru o secunda. Dupa-masa m-am prefacut ca dorm, ca sa ii las lui Renee un
pic de timp singura cu fata ei. Ma asezasem pe canapea, pretinzand ca sunt obosit si chiar eram, eram
obosit de atata vinovatie. Ma seca de putere. O sedasera pe Bella. Nu mai ramanea nimic de facut decat sa
astept. Sa astept ce? Sa se trezeasca? Daca nu se mai trezea? Gandul acesta imi facea corpul sa devina
din ce in ce mai dur. Mi-am amintit ca Renee era acolo. Daca ramaneam nemiscat riscam sa ii atrag atentia.
Nu voiam sa fac asta. Nu voiam sa stric totul, nu voiam sa fiu eu cel care strica echilibrul.
Gandurile lui Renee parca imi sparsesera timpanele. Aproape ca m-au facut sa tresar.
Edward! Nu, nu, nu. Nu pot sa cred. Nu poate, e impotriva firii.
Ramasesem socat. Intepenit, ma transformasem intr-ostatuie de pieatra. Nu stiam cum sa mai reactionez.
Descoperise? Asta facuse? Stia? Eram incordat la maximum, pauza de dupa facandu-ma sa imi doresc sa
pot sa imi schimb si eu frecventele. Voaim sa pot sa aud, mai mult ca oricand. Ce? Ce mai era de facut
acum?
Te iubeste. Gandul ei devenise brusc atat de dulce. Parca era un copil de 10 ani care il gandea, un copil
caruia I se indeplinise visul. Prea mult. Off Bella stiam ca esti frumoasa, stiam ca meriti mult mai mult, dar
unul ca Edward? Edward si Bella. Bella si Edward. Incepuse sa ii placa cum suna. Nu imi venea sa cred.
Ma facuse sa inghet crezand ca stie, crezand ca o sa fuga terorizata de gandul acesta, si ea ce imi face?
Alte ganduri i-au urmat celuilalt. Parca ii spunea Bellei o poveste ca sa adoarma. Erau culori, scrisuri, fata
Bellei, eu, tata, Alice, era fericire. Am deschis ochii incercand sa nu se observe si mi-am indreptat privirea

spre ea. Adormise. Acum intelegeam de ce gandurile ei o luasera razna. Am luat-o in brate si am asezat-o in
locul meu, am incercat sa nu ii ating pielea deloc. Nu voiam sa ii dau un soc, mamei iubitei mele. Cum suna
iubitei mele, probabil ca daca as fi fost uman, inima mea ar fi luat-o razna, exact ca inima Bellei. M-am
asezat langa patul ei. Totul parea asa de ciudat. Intinsa acolo, alba asa, parca era un vampir. Brusc gandul
m-a facut sa imi doresc sa nu il fi gandit. Am incercat sa il alung, si mi-am promis ca de dragul Bellei sa
incetez sa mai gandesc asa. Am stat acolo si am privit-o cum doarme, imi doaream sa vorbeasca, asa cum
obisnuia cand era acsa. Voiam sa o aud, sa ii aud vocea. Am ramas asa analizand-o, fara sa imi dau seama
ca timpul trecea. Parca totul incetase sa se mai miste o data cu Bella.
Renee s-a trezit la opt si era foarte rusinata ca adormise. Incepuse sa fie si mai dulce cu mine decat la
inceput. Probabil ca ii placea de mine. Asta m-a facut sa mai uit putin din vina, dar numai foarte foarte putin.
Pe la unu si jumatate a adormit din nou. Eu nu mai suportam. Dimineata sosise iara pe nesimtite.
Deveneam din ce in ce mai frustrat, mai nesigur de trezirea Bellei. Nu mai voiam sa mai astept, voiam sa o
vad treaza, si voiam sa o vad treaza acum.
Renee s-a trezit si a plecat pana acasa sa isi ia niste haine de schimb. Cand s-a intors parea de-a dreptul
socata, speriata. Ma gandeam ca acum sigur a aflat. Apoi gandurile ei m-au lamurit ca era speriata de jaful
din apropiere. Am privit prin gandurile ei imaginile si mi-am dat seama ca Emmet si Jasper trebuie sa se fi
ocupat de studioul de balet dupa ce am plecat noi. Masina pe care o furasem, un Koenigsegg era lasata la
intrare. Nu voiam sa atragem atentia cand soseam la spital. Aveam deja masina lui Carlisle, dar nu era
suficienta. Norocul a fost ca cineva tocmai isi achizitionase cea mai scumpa masina din lume si o parcase
chiar langa aeroportul unde trebuia sa ne intalnim cu Bella, Alice si Jasper. Numai ca Bella mea plecase la o
intalnire cu un vampir, al naibii de nebun si de sadic. Iara incapusem sa imi amintesc desi imi dorisem sa nu
fac asta. Renee s-a scuzat si a coborat la cantina. Ii era foame.
Lasandu-ma singur gandurile mi-au luat-o razna. Interdictia, nu mai ea o interdictie, o incalcasem de mult.
Atat de multa durere. NU ma mai puteam stapani, voiam sa le zic sa o lase in pace, sa nu o mai atinga, sa
nu ii mai faca nimic. Dar voiam sa o vad recuperata sau sa ii provoc durere ca deobicei? Nici eu nu mai
stiam ce voiam. Eram atat de speriat de faptul ca Bella ar putea sa dispara si ca eu as fi singurul care ar fi
vinovat. Numai daca nu ar fi avut mirosul asta, gandurile atat de bine ascunse, o inima asa jucausa, numai
daca nu ar fi existat. Toata viata mea am asteptat, 90 de ani am sperat. De aceea nu am gasit nimic care sa
ma satisfaca pentru ca ea nu era nascuta inca, pentru ca ea nu putea sa se intersecteze cu destinul meu
inca.
-

Domnule Cullen!

Am tresarit. Am privit catre persoana care imi strigase numele.


Chiar are de gand sa astepte aici pana cand o sa se faca bine? Ce o vedea la fata asta? E atat de
buclucasa. Nu arata deloc rau, dar nici frumusetea intruchipata nu e. El pe de alta parte parca ar fi decupat
din revista Weekly.
Imi venea sa o strang de gat pe asistenta asta. Nu o suportam deloc. Avea niste ganduri ale naibii de
enervante. Norocul ei ca eram intr-un spital ca altfel
Ca altfel ce? Aveam de gand sa o omor? Asta aveam de gand? NU! Nu sunt un monstru, trebuie sa ma
opresc.
-

Ehem! Domnule Cullen, Domnisoara Swan o sa fie dusa sa ii se mai faca niste trasfuzii. Ar trebui sa

luati o pauza si sa mergeti pana la cantina. Mai bine va hraniti corespunzator daca nu vreti sa ajungeti in
locul Domnisoarei Swan.
Ahh! Daca ar stii ea ca as putea sa ii rup capul chiar acum, m-ar scuti probabil de glumele astea fara haz?
-

Multumesc pentru grija, dar am mancat mai devreme. O antilopa, un leu si un jaguar, chiar inainte ca

James sa
Aveam nevoie de hrana dar pur si simplu nu voiam sa aud de plecat de langa ea. Transfuziile astea o
faceau sa miroasa tot mai ciudat. Ii se schimba mirosul constant. De la o fata de 15 ani la o femeie in varsta
de 45 de ani, de la un baiat de 20 la un batran de 75. Ma innebunea. Parca eram un drogat asa reactionam.
Il facusem chiar si pe Carlisle sa isi doreasca sa nu mai fie in preajma mea.
Fiule, esti bine? Ar fi mai bine daca ai incerca sa iei o gura de aer proaspat. Haide du-te, iti tin eu locul.
Carlisle mereu era asa. Si-ar fi dat si viata lui de 337 de ani ca sa nu ma mai vada suferind. Si avea
dreptate. Poate chiar aveam nevoie sa ies putin de aici inainte sa innebunesc. M-am intors catre Bella.
-

Nu lipsesc mult! Multumesc, tata! Ma duc la Alice.

Ai grija de tine, Edward. Renee e inca jos, am convins-o ca daca mai sta mult aici o sa se imbolnaveasca
de la atatea griji. Ai grija, fii atent.
Ochii lui ma prinsesera cu garda jos. Aproape ca imi fransesera si ultima bucatica de inima pe care o mai
aveam. NU suportam sa il vad asa. Voaim sa il vad vesel asa cum il stiam, voiam sa il vad fericit ca oamenii

traiesc din cauza lui. Voaim asta, cu toata vointa mea. Dar acum vointa mea era concentrata la maximum
pentru frumoasa mea Bella.
Am iesit din spital. Era una din zilele acelea o data la un milion de ani pentru Phoenix. Era innorat. Nu
observasem pana atunci ca cerul imi plangea de mila. Defapt cerul se pregatea sa imi ia cel mai de pret
lucru. Ahh! Cum am sa gasesc solutia potrivita si momentul potrivit sa imi trezesc propria Frumoasa
Adormita? Cum? Nu mai aveam nici un pic de puetere, ma simteam atat de rau, voiam sa dispar, sa ma
evapor sa nu exist, dar apoi mi-am dat seama. Daca as disparea, daca as pleca din viata ei, daca as crea o
ruptura curata. Oare isi va reveni? Oare va putea sa traiasca mai departe ca si cum eu nu as fi existat?
Oare? Oare va gasi un baiat normal caruia peste ani sa ii spuna Da cu care va avea copii, cu ochii de
culoarea ciocolatei si la fel de nazdravani ca ea? Oare as fi putut sa rezist unui asemenea destin?
Fara sa imi dau seama ajunsesem langa masina lui Carlisle. Culoarea ei imi amintea de sufletul meu
negru rau. Cum puteam sa cred ca pot sa o am pe Bella? Dupa cate ii facusem, nu puteam sa mai stau
langa ea. O omoram cu fiecare minut care trecea. Eram din ce in ce mai aproape de moarte.
Am urcat in masina cu gandurile aiurea. Nu ma puteam concentra. Voiam putina liniste, defapt voiam sa fiu
linistit. Ajunsesem la hotel. Am vazut-o pe Alice la intrare. Stiam ca ma asteapta. Probabil vazuse ca aveam
de gand sa vin sa vorbim.
Edward, esti bine?
Cum sa fiu bine? CUM? De ce nu ma intreba nimeni Bella e bine? De ce credeau ca trebuie sa ma
fereasca de suferinta? De ce? Nu meritam. Eram o creatura josnica si nesabuita care nu merita grija si
bunatatea lor.
Am dat din cap in semn ca nu.
Ochii ei aproapte ca plangeau. Mi-am dat seama ca daca ar fi putut chiar ar fi plans atunci. M-am dus langa
ea, am luat-o de mana si am mers in camera. Am trecut pe langa receptionera, care se inrosise toata la
gandul ca am de gand sa ii adresez vreun cuvant. I-am aruncat cuvintele sa nu ne deranjeze nimeni dupa
care am tinut drept pana am ajuns in camera. Alice se uita la mine, ochii ii erau plini de suferinta.
Si atunci s-a intamplat.
Am cazut in genunchi. Cat ii doream sa pot sa plang, cat imi doream sa pot sa le simt caldura pe obrajii mei
reci. Am inceput sa imi aduc aminte ce gust aveau lacrimile Bellei. Cand am gustat prima ei lacrima, era atat
de buna, parca intregul miros al Bellei se concentrase intr-o picatura minuscula de parfum. Lacrima ei era

mai buna decat orice sange gustasem pana atunci. Aproape la fel de buna ca sangele ei. Alice parea
ingrozita. NU stia ce sa faca. Intr-un final s-a apropiat de mine si s-a asezat langa mine. Eu eram razmat de
usa, iar ea avea capul pe umarul meu. Stia cat sufeream. Si ea suferea. Devenise prietena buna cu Bella,
stia ca prietenia lor se va intensifica pe parcurs. Stia ca Bella ii era cea mai buna prietena chiar daca Bella
inca nu constientiza asta. O iubea. Imi mai spusese asta cu mult timp in urma. Chiar inainte sa faca
cunostinta cu Bella.
O sa fie bine Edward! Stiu ca nu de asta ai nevoie acum, dar crede-ma o sa fie bine. Am vazut. E mai
puternica decat credeam noi ca este. Este o luptatoare. Si te iubeste atat de mult.
Taceam nu eram in stare sa mai scot nici un sunet. Nu voiam sa aud compatimiri. Voaim sa fiu confruntat cu
realitatea.
Apropo. Ce fost cu gandul ala ca plecam? Aproape ca mi-a stat inima in loc incerca sa se amuze de
propia-i gluma, desi nu prea reusea te-am vazut despartindu-te de Bella apoi nimic. Nu mai intelegeam
nimic. Deasta am coborat la receptie, voiam sa vin la spital sa vad ce faci, ce s-a intamplat. Dar apoi te-am
vazut si am inteles. Fusese doar un gand ratacit nu? Doar nu ai de gand sa?
Isi lasase intrebarea neterminata. Probabil fata mea o convinsese ca fusese mai mult decat un gand. Apoi
am clatinat din cap in semn ca nu. Nu. Normal ca nu. Nu aveam eu suficienta putere sa ma despart de ea.
Nu aveam cum. Exercita o forta de gravitatie mai mare decat mi-as fi putut imagina. Chiar si cu cele mai
eficiente tehnici in a mintit nu as fi reusit sa o fac sa creada ca nu o mai iubesc.
Eram un las. Voaim si nu voiam. Cine ma mai intelegea?
Ochii lui Alice s-au marit brusc. Am intors capul catre ea. si m-am lasat prins in viziunile ei. Se pare ca Bella
se va trezi. Curand. Nu am asteptat. M-am ridicat in picioare, am iesit pe usa cu gandul ca Bella se va trezi
si eu nu voi fi acolo. Daca s-o fi trezit deja? Voiam sa fiu langa ea.
Deveneam frustat de impedimentul pe care il aveam. Trebuia sa folosesc masina si mi se parea ca la 130 la
ora nu se misca destul de repede. As fi ajuns mai repede daca as fi alergat. Dar as fi trezit suspiciuni. Off!
Cat nu suportam aparentele.
Intr-un final am ajuns la spital. Am dat cu usa atat de tare incat am crezut ca probabil am stricat-o. Trebuia
sa ii repar lui Carlisle usa inainte sa observe ca i-am stricat masina lui preferata.
Am urcat scarile. Am vazut-o pe Renee la cantina. Probabil nici nu observase ca plecasem de langa Bella.

Cand am intrat in salon, Bella era la fel de inerta ca si pana atunci. Nu mai suportam sa o vad asa, ma
durea fiecare secunda, apoi fiecare minut scurs fara sa fac nimic pentru ea. Dar ce puteam face? M-am
indreptat catre pat si m-am asezat pe marginea lui. Salonul acesta imi devenise atat de cunoscut. Acum
observasem ca Alice atarnase un tablou cu doi indragostiti mergand prin ploaie, cred ca voia sa sublinieze
relatia noastra si elementul care ne unise. Ploaia. Imi aminteam cum ii picura ploaia pe fata ei in ziua aceea
dupa ce lesinase la ora domnului Banner. Cand a iesit din cabinet era atat de alba, atat de atragatoare, era
ingerul meu personal, raza mea de speranta, raza care ma ghida, sau mai bine zis eu ma ghidam dupa ea,
ea nu facea decat sa stea si sa se uite la mine. Nu facea decat sa ma indemne sa incerc sa o ajung, cu mai
multa forta, cu mai mult chin, cu mai multa ardoare. Focul din gat a izbucnit fara sa imi dau seama. Ma
lasasem purtat prin amintiri, aducandu-mi aminte prima zi, prima bataie accelerata a inimii, prima data cand
mi-am dat seama ca nu pot sa ii aud gandurile, frustrarea, dezorientarea, apoi cum am inceput sa imi dau
seama putin cate putin ca o iubeam. Brusc mi-am dat seama ca fusesem distras din zborul meu prin
amintiri. Fusesem distras de ochii ei. Au inceput sa se deschide usor, temator, parca nevrand sa sperie pe
nimeni. Cand i-a deschis intreg universul meu a incetat sa se mai miste. Eram inert asteptand urmatoarea
miscare. In ochii ei citeam confuzie si apoi dintr-o data hotarare. Si-a dus mana la nas pregatita sa isi
scoata tuburile.
-

Ba nu, sa nu faci asta.

Si am ridicat mana sa i-o prind pe ai ei. Pentru un moment uitasem cat de puternic sunt, am crezut ca i-am
zmuls mana, dar nu a schitat nici un gest asa ca probabil am exagerat.
-

Edward?

Vocea ei era nesigura. Spera oare sa nu ma mai gaseasca aici cand se va trezi? Un fior de teama mi-a
strabatut intreg corpul.
S-a intors catre mine cu chipul ei angelic. Voia sa imi faca in ciuda ca e asa de frumoasa chiar daca nu e
vampir sau ce? Dupa ce am gandit asta mi-am dat seama cat de sinistru suna. Ce jalnic eram.
- Vai, Edward, imi pare asa de rau!
De ce isi cerea ea iertare? Dece EA? De ce nu EU?
-

Sssss. Totul e in regula acum.

Cum sa fie in regula? Scapase de un rau, dar cel mai mare rau il reprezentam tot eu.
-

Ce s-a intamplat?

Cuta aceea care ii aparea pe fata cand se concentra, imi demonstra ca nu isi amintea totul chiar perfect.
Mai bine asa. Nu voiam sa aiba cosmaruri doar din cauza asta. Voiam sa fie in siguranta. Focul din gat
incerca sa iasa afara. Dar nu puteam permite asta. De cand ii gustasem sangele, de cand aprooape
cazusem in pacat, focul era din ce in ce mai puternic. Daca inainte avusesem nevoie de toata concentrarea
mea ca sa ii rezist acum aveam nevoie de toata concentrarea mea si inca ceva. Ceva-ul acela era si mult si
putin. Uneori nici nu simteam focul, alteori trebuia sa imi tin respiratia. Autosugestie. Se pare ca momentan
autosugestia mea ma parasise. Poate imi voi reveni la normal. Defapt nu poate, ci trebuie sa imi revin la
normal inainte sa fac vreo prostie. Vreo prostie? Cum ar fi? Uneori ma detestam numai pentru ca nu eram in
stare sa imi dau seama ce vreau.
-

Aproape am ajuns prea tarziu. Puteam sa fi ajuns prea tarziu.

Fata ei aproape ca se crispase la gandul acela. Observase deci. Observase ca eram un nasabuit, uimitor de
stralucit in a face persoana iubita sa sufere. Nu, aproape ajunsesem prea tarziu, ci ajunsesem prea tarziu.
O muscase. O infectase. Ochii mi se uscara instantaneu la gandul ca as fi putut s-o pierd. Focul imi atrase
din nou atentia. Atat de puternic. Inghetasem.
-

Am fost atat de fraiera, Edward suspina ea. Am crezut ca o avea pe mama.

Cum putea sa creada ca e fraiera? De asta isi facea ea griji? Ca ma ranise pe mine? Si cu ea cum
ramanea? Cum de nu observase. Cum de nu regreta ca m-am indragostit de ea?
Am inhalat incet, gustand fiecare particula din mirosul ei. Incetul cu incetul focul mi-a cedat mie puterea.
Detineam controlul, pentru moment.
-

Ne-a pacalit pe toti.

Atat puteam spune? Ca devenisem victima unui asasin? Ca nu fusesem in stare sa ii aud planurile inainte
sa le puna in aplicare? Doar atat? Cat ma dezgustam.
Fata ei devenise ganditoare din nou. La ce se gandea? Muream de curiozitate, deveneam din ce in ce mai
frustrat ca nu pot fi in stare sa ii citesc gandurile. Poate se gandea cum sa ma paraseasca fara sa ma
raneasca. O parte din mintea mea ii dadea dreptate. Doar nu avea de gand sa traiasca langa un monstru
pentru eternitate. Insa cealalta parte incepuse sa se teama, sa sufere. Cum as fi rezistat fara ea? Vroiam sa
o las sa plece, sa scape de lanturile mele sau vroiam ca ea sa ma elibereze? De fapt nu ma putea elibera,
eram prins in lanturile ei pana cand eternitatea ar fi luat sfarsit. Numai eu o puteam elibera.
Asteptam sa vad care ii era ingrijorarea. Apoi rabufni:

Trebuie sa ii sun pe Charlie si pe mama. Vocea ei era ingrijorata.

Atat? Asta? Fara despartirii?


Am raspuns automat.
-

I-a sunat Alice. Renee e aici ma rog in spital. S-a dus sa isi ia ceva de mancare acum.

E aici?

Parea atat de ingrijorata. Cand a auzit ca Renee era aici a incercat sa se ridice. E nebuna? Vrea sa imi
provoace un atat de cord? Am incercat sa pun cat mai putina forta in mainile mele atunci cand am impins-o
inapoi. Nu voiam sa imi pierd iara autocontrolul. Nu acum cand ma simteam superior arsurii din gat.
-

Se va intoarce in curand. Iar tu trebuie sa stai linistita.

Am incercat sa o ametesc. Sa imi folosesc cea mai dulce voce posibila.


- Dar ce i-ai spus?
A intrebat, ea evident speriata. Nu imi iesise. Daca eu eram cauza pentru care se speriase? Nu imi puteam
permite sa mai risc sa o mai ametesc de acum incolo.
- De ce i-ai spus ca sunt aici?
A doua intrebare fulgera camera. Se pare ca devenea imuna la orice incercare de a fi distrasa cand era
nervoasa. Am inspirat adanc dupa care i-am spotit:
- Ai cazut printr-o fereastra, doua etaje. Pentru muritori asta era povestea, pentru noi era diferita. Inca un sir
lung de imagini imi acaparara mintea. Revedeam si revedeam si revedeam, din nou si din nou noaptea
aceaa. Trebuie sa recunosti ca s-ar putea intampla. Am mai adaugat eu. Desi vocea mi se stalcise pe
ultimele doua cuvinte. Eram prea furios. Am inceput sa ma calmez treptat, la gandul ca ea era prezenta.
Prezenta ei ma calma. Daca inainte ma intarata, scotea afara montrul din mine acum era o oaza de liniste.
Ochii ei de culoarea ciocolatei, ma hraneau, ma tineau in viata.
Un oftat scurt ii iesi printre dinti. Era evident revoltata ca ii implicasem familia. Dar ce credea ca o tineam
sechestrata la mine pana cand se facea bine si era intr-o stare perfecta de returnat lui Charlie? Probabil ca
ar fi pus si FBI-ul si CIA-ul dupa mine. Ochii i-au zburat catre picior. A observat ghipsul, apoi cu o voce
aproape sparta si-a continuat intrabarile.

- Cat de rau e?
- Ai un picior rupt din cauza ca nu am ajuns la timp patru coaste rupte tot din cauza ca nu am ajuns la
timp niste fisuri in craniu la fel: n-am ajuns la timp vanatai pe fiecare centimetru de piele ce coincidenta: n-am ajuns la timp - si aipierdut mult sange nu
in ultimul rand: n-am ajuns la timp.
Ti-au facut cateva trasfuzii. Gandul la mirosul Bellei pe timpul trasfuziilor m-au facut sa stranb din nas. Nu
mi-a placut miroseai tot timpul diferit, combinatii peste combinatii te-au facut sa mirosi aiurea pentru o
vreme.
-

Trebuie sa fie o schimbare placuta pentru tine.

Nu, imi place cum mirosi tu. Tu, Bella nu altcineva. Mirosul tau, ma innebuneste.

Cum ai facut-o? M-a intrebat cu ochii aceea curiosi.

Astepta sa ii spun? Chiar voia sa ii spun cum mi-a fost? Nu voiam sa ii povestesc un asemenea cosmar.
-

Nu sunt sigur, am murmurat incercand sa par distant. Mi-am aruncat privirea la tabloul din perete si

brusc mi-am amintit de ziua ploioasa in care ne-am cunoscut. I-am luat mana infasurata in pansamente si
am aranjat-o delicat in mana mea. Priveam forma neregulata a pansamentului, apoi cate patratele avea si
tot asa. Ea astepta cuminte sa ii povestesc. Nu puteam sa fac asta, dar cum puteam sa rezist tentatiei de a
nu o face cand ochii ei aproape se asezau in genunghi si ma rugau. N-am rezistat. Am oftat si am inceput
cosmarul. Era imposibil imi e imposibil sa povestesc sa ma opresc. Imposibil. Dar am reusit. Da,
reusisem numai pentru ca o iubeam atat de ult, atat de dureros de mult. Chiar ca te iubesc.