Curs 1 NOTIUNI DESPRE COMPORTAMENTUL UMAN

Definitie
Comportamentul reprezinta latura cea mai evidenta a personalitatii, fiind cea mai
usor observabila si, in acelasi timp, cea mai susceptibila de a fi supusa interpretarii.
Principalele orientari teoretice asupra comportamentului uman
Se poate aprecia ca, la ora actuala, exista cateva orientari fundamentale asupra
comportamentului, din care au derivat si terapii cu larga raspandire:
- comportamentul, ca rezultat al jocului (conflictului) dintre instantele
psihismului (in viziunea psihanalizei clasice freudiene - Sinele, Eul si Supraeul).
Functie de acest joc, balanta comportamentala poate inclina catre o dominanta mai
spontana sau mai controlata, mai flexibila sau mai rigida. Prin prisma acestei
orientari, comportamentul normal se ghideaza predominant dupa principiul
realitatii, respectiv urmeaza scenariul de actiune cu cele mai mari sanse de succes
in conditiile date (Freud 1920);
- comportamentul, ca rezultat al invatarii si modelarii individuale: din aceasta
perspectiva, orice comportament a fost invatat candva, deoarece a servit unui scop
(chiar inconstient), iar persistenta sa in timp poate fi explicata prin persistenta unor
beneficii care deriva direct din acesta sau din nepunerea in practica a unor
comportamente alternative.
- comportamentul, ca rezultat al invatarii sociale: in cadrul acestei orientari,
comportamentul este, inca din primii ani de viata, in mare parte modelat de factorii
socio-culturali

(Bandura,1977);

intr-un

mediu

cultural

dat,

variabilitatea

individuala este limitata, existand un asa-numit comportament de baza si,

corespunzator, o personalitate de baza (Kardiner&Linton, 1939).

Teoriile invatarii sociale ale comportamentului au implicatii importante atat in

intelegerea mai buna a dereglarilor psihice, cat si in adaptarea psihoterapiei la
variabilele de ordin socio-cultural ale pacientului.
Procese psihologice elementare implicate in modularea comportamentului:
- procese cognitive;
- procese afective;
- procese motivational-volitionale.
Procesle cognitive vizeaza, intr-o prima instanta, reprezentarea interna a realitatii
(transpunerea in mediul interior a unui fapt exterior) si organizarea acesteia
(manipularea reprezentarilor pe baza unor reguli {mai mult sau mai putin} fixe)
(Miclea,2003). Ambele procese pot fi constiente sau inconstiente (David, 2004) si
implica structuri diferite si proiectii neurobiologice diferite (ex. hipotalamusul,
talamusul, aria septala, amigdala, hipocampul, si ganglionii bazali). In procesarea
comportamentelor complexe intervine si neocortexul, in special prin lobii frontal si
temporal.
Intr-o etapa ulterioara, reprezentarea si organizarea informatiei pregatesc terenul
pentru interpretarea acesteia si engramarea (fixarea) semnificatiei in veritabile
scenarii comportamentale. Acest proces este in buna masura dependent de invatare,
memorie si gandire. Prin invatare, individul acumuleaza experiente noi, cu ajutorul
memoriei procedurale sau biografice acestea sunt stocate, iar gandirea aduce, ca pe
un plus specific uman, posibilitatea saltului de la manipularea de date concrete
(preexistente sau actuale) la manipularea de date abstracte (ex. idei sau simboluri).
Gandirea faciliteaza si raportarea la sine si, in orice caz, este o conditie sine qua
non a constituirii imaginii de sine si a constiintei de sine.
Procesele afective (exprimate ca emotii, sentimente) sustin si potenteaza
energetic comportamentul, contribuie la initierea si mentinerea acestuia, in raport
cu stimulii externi sau interni si cu posibilitatile de satisfacere a trebuintelor.
2

Relatia afectivitate-comportament functioneaza in dublu sens: comportamentul

poate deriva dintr-o stare afectiva, in acest sens el fiind un veritabil semnal al
acesteia (ex. anxietate agitatie, tristete-lentoare etc.), dar o poate si initia
(subiectul, prin comportamentul sau, cauta satisfacerea unei dorinte sau obtinerea
placerii, precum in cazul dependentei de alcool sau de droguri). In ambele
acceptiuni, tonusul afectiv este de natura a influenta atat formarea de reprezentari
ale realitatii si manipularea acestora (in speta, functionarea proceselor cognitive),
cat si orientarea catre scop si persistenta in atingerea acestuia (functionarea
proceselor motivational-volitionale). Din acest punct de vedere, se poate afirma ca
afectivitatea joaca un rol central in raport cu celelalte procese cerebrale superioare.
Procesele motivational-volitionale reprezinta acea componenta a vietii psihice
legata mai ales de initierea si sustinerea pe termen lung a comportamentului. Exista
o legatura stransa intre aceste procese si afectivitate, deoarece, pe de o parte,
realizarea (sau chiar numai urmarirea) scopului este generatoare de satisfactie, iar
pe de alta parte, satisfactia obtinuta in urma atingerii scopului tinde sa fie cu atat
mai mare cu cat scopul este mai complex si implicarea este mai intensa. In aceeasi
masura, exista o conexiune necesara si cu comportamentul cognitiv, deoarece
structurarea scopului, a scenariilor de atingere a acestuia, precum si reajustarea in
timp a acestora, functie de rezultatele intermediare, sunt dependente de capacitatea
subiectului de reprezentare, invatare sau gandire.