Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL I
cat si moral.
Maladiile socialeca si sifilisul, alcolismul, TBC si toxicomania sunt apanajul
degeneratilor iar descendentii lor sunt, apriorii, suspecti sa prezinte tulburari.
De aceea un numar important de autori ai epocii i considera pe acestia ca un pericol
pentru natiune, sau chiar pentru rasa umana
4. Modelul trivariabil al toxicomaniei: produs, personalitate, moment socio-cultural a
aparut la inceputul anilor 1970 si a fost relevat de studiile efectuate pe soldatii americani
in Vietnam.
Faptul ca pentru majoritatea dintre acestia, sfarsitul razboiului si intoarcerea in tara a
reprezentat cel mai bun tratament pentru heroinomanie, a dovedit ca drogul nu este
dotat cu o asa mare putere diabolica important fiind si contextul in care este consumat,
momentul socio-cultural.
Problematica complexa a drogurilor reprezinta o provaocare pentru intreaga lume
civilizata, impactul consumului si traficul acestora, avnd un impact negativ asupra intrgii
societatii. De aceea se impune o abordare globala a problematicii.
Legaturile care exista intre traficul de droguri, criminalitatea organizata si finantarea
terorismului, au fost plasate in primul plan al actualitatii internationale.
In anul 2003, Guvernele statelor membre ONU, au subliniat necesitatea adoptarii unei
strategii globale de control al drogurilor si au fost create Centrul European de
Monitorizare a Drogurilor si Dependentei de Droguri, precum si puncte focale nationale.
In Romania a fost infiintata prin HGR nr. 1489, Agentia Nationala Antidrog. Aceasta a
elaborat si supus spre aprobarea Guvernului Strategia Nationala Antidrog pentru perioada
2005-2012. Obiectivul principal al acestei strategii este constientizarea si implcarea
intregii populatii in programe de prevenire a consumului de droguri, in scopul intaririi
influentei factorilor de protectie si al reducerii influentelor factorilor de risc. In acest
sens, cadrele medicale, asistentii medicali, pot si trebuie sa se implice activ in lupta cu
aceasta grava maladie a secolului.
Pagina de baza 1 2 3 4 5 6 7
CAPITOLUL II
DROGURI
Drog - este un cuvant cu o etimologie controversatace ce ar putea proveni din persana
droa = miros aromat sau din ebraica,droog insemnand substanta uscata, folosit pentru
a denumi substantele cu potential adictiv.
In mod corect, orice substanta farmacologic activa este un drog.
Prin abuz de limbaj, substantele care se preteaza la un consm abuziv si care pot determina
dependenta,sunt numite droguri.
La inceputurile medicinii, termenul de drog se aplica preparatelor farmaceutice ce
includeau frecvent substante psihoactive (opiu, rachiu,vin) Anglo-saxonii mai numesc si
astazi drug,atat medicamentele cat si drogurile.
Cocaina era extrasa din planta de coca, iar frunzele erau mestecate de catre amerindienii
peruani si cei din diferitele tari ale Americii de Sud.
Folosirea acestor frunze este anterioara timpului istoric cunoscut, astfel ca tot ceea ce
stim este in intregime derivat din surse arheologice. Urmele descoperite in oalele din
America de Sud demonstreaza faptul ca mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural
inca dinaintea aparitiei Imperiului Incas, cu aproximatie in jurul anului 3000 I.H. si ca
efectele acestora asupra starii de spirit si asupra comportamentului erau foarte mult
apreciate de catre indieni.
Planta era considerata a fi un dar al zeilor si era folosita in timpul ritualurilor religioase,
inmormantarilor si a altor situatii speciale.
In momentul aparitiei spaniolilor, in sec. al XV-lea, Imperiul Incas era in declin. In
aceasta perioada frunzele de coca nu mai erau folosite decat de catre clasa conducatoare
sau doar in scop ritualic.
La inceput, spaniolii au incercat sa-i avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea
acestora, deoarece le considerau o bariera in calea convertirii la crestinism.
Mai tarziu, a devenit o modalitate de recompensare a bastinasilor pentru munca acestora.
In acest fel, ei puteau obliga o importanta forta de munca sa lucreze in conditii grele.
Frunzele de coca, impreuna cu ceaiul si tutunul au fost aduse in Europa de catre
exploratori in sec. XIX-lea.
In 1885, chimistul Glaedcke a obtinut prin distilarea unui extras din frunzele de coca o
substanta pe care a denumit-o Eritroxilina.
In 1862, Albert Niemann reuseste sa extraga dintr-o substanta cristalina derivata din
frunzele de coca, o forma pura de cocaina.
Cocaina era extrem de pretuita in deceniile opt si noua ale sec al XIX-lea si multe figuri
proeminente ale mometului recomandau utilizarea terapeutica a acesteia.
Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne si Tomas Edison aprobau folosirea
cocainei, a bauturii Coca-Cola, ce continea in mod natural cocaina si se recomanda
singura ca fiind bautura care inlatura oboseala (intre timp Coca-Cola a inlocuit
continutul de cocaina cu cofeina)
Moduri de prezentare
- Taiata, in amestec cu alte substante pentru a atinge o puritate de 10 30% si
impachetata in mici pachete de hartie sau aluminiu, ori paie termosudate.
Are aspect de pudra alba.
Sinonime = zapada, Alba ca Zapada, gheata, cristale, pietre.
Moduri de administrare
sniffing prizare cu ajutorul unui pai
speed ball injectabila sub forma de solutie sau in amestec cu heroina sau morfinice
free basing amestecarea cocainei cu un solvent sau alcool, incalzirea amestecului si
inhalarea vaporilor degajati.
pasta sau basuco este fumata in tarile producatoare in amestec cu marijuana.
Efecte cautate
- excitant care inlatura efectele oboselii
- la scurt timp dupa prizare (cca 20 min) induce stare de euforie, incredere in sine,
multumire si da impresia unei capacitati marite a functiilor intelectuale.
- prin injectare, efectele apar dupa 20 de sec. sub forma unei stari euforice.
Efecte nefaste
- pe termen scurt antreneaza o stare de agitatie si instabilitate, tulburari de judecata si de
comportament.
- transpiratii, dilatarea pupilelor.
La doze puternice apar convulsii, paranoia, psihoze, pierderi in greutate, greturi
- pe termen lung apar perforatii ale mucoasei nazale, eczeme in jurul narilor. Dependenta
psihica se instaleaza rapid.
Depistarea consumatorului
- cei care prizeaza au nasul rosu afectat de cuperoza si eventual cu eczeme
- cei care se injecteaza prezinta urme de intepaturi ca heroinomanii
- se pierde in greutate, fata este pala, ameteli, stari de voma, excitabilitate, halucinatii
paranoice.
MARIJUANA (CANABIS)
Canabisul planta anuala CANABIS INDICA (Canepa Indiana), cultivat atat in interior
(sere) cat si in exterior.Inflorescentele, frunzele tocate formeaza iarba de canabis care are
aspect de tutun sau ceai.
Planta contine tetrahidrocanabinol (THC) care este substanta activa stupefianta.
Istoricul marijuanei
A fost folosita in diferite culturi pentru schimbarea starii de spirit, a perceptiei, cu alte
cuvinte pentru a atinge o treapta mai inalta de constientizare.
Efectele sale variaza de la marirea capacitatii creative pana la provocarea experientelor
mistice si la mentinerea ridicata a capacitatilor senzitive.
Dupa alcool, marijuana este cea mai populara din asa numitele droguri recreative.
Ea a mai fost folosita insa si in alte scopuri.
In unele triburi primitive din America de Sud, Africa si India, canabis a fost folosita in
cadrul ceremoniilor religioase si in scopuri medicale.
Minerii africani obisnuiau sa o foloseasca pentru a le usura munca dificila, iar jamaicanii
o consumau la sfarsitul zilei pentru a le inlatura oboseala.
Prima mentionare scrisa, apare intr-o carte de medicina intitulata Tratat despre plante,
in China secolului al II-lea i.e.n., unde era folosita ca amestec inca de acum 5000 de ani.
Vechii asirieni, persii, romanii si indienii foloseau acest drog pentru a controla spasmele
musculare, pentru a calma durerea cat si in tratarea indigestiei.
Marijuana era folosita curent in medicina traditionala din Africa si Asia.
In sec al IX-lea, asirienii incepusera sa o foloseasca ca tamaie.
Inca din 1611 era cultivata in Jamestown, Virginia.
Canabisul a fost introdus in Europa de Vest de catre soldatii lui Napoleon, dupa ce s-au
OPIUL
Substanta extrasa din capsula inca verde a macului opiaceu.
Compozitia chimica
Alaturi de minerale si apa contine si alcaloizi cu structura chimica inrudita cu cea a
morfinei.
- Morfina (10%)
- Codeina (1-3%) se obtine prin procedee chimice plecand de la morfina
- Tebaina (0,2%)
- Papaverina (0,5-1%)
- Noscapina(3-8%)
Istoricul opiului
Calitatile narcotice si inductuare de somn ale plantei poppy sunt descrise in scrierile
sumeriene (5000-4000 i.e.n) si in tabelele medicale asiriene.
Homer indica in scrierile sale ca grecii utilizau substanta chiar din anul 900 i.e.n.
Hipocrate (400 i.e.n.) se referea la opiu iar Galen (130-200 e.n.) in lucrarea sa lauda
proprietatile acestei substante.
Opiumul a fost introdus de catre arabi in Persia, China si India.
Paracelsius (1493-1541), profesor la Universitatea din Basel, a introdus laudanum, o
tinctura moderna a opiumului.
Deoarece pana in sec XIX-lea existau putine alternative terapeutice, opiumul a fost
oarecum un panaceu medical. Opiaceele erau usor accesibile sub forma unei varietati de
patente medicale.
In 1803, in Westfalia, un student la farmacie, Adam Serturner, discipol al farmacistului
Curtii, a inceput sa se intereseze de medicamentatie pe baza de opiu. A izolat mai intai
acidul meconic (din grecescul mekon=mac), care s-a dovedit ineficent ca hipnotic.
Din 1805, Serturner a izolat o sare cristalizabila pe care a numit-o morphinum, evocand
zeul grec al viselor Morfeu, cu mari proprietati hipnotice.
Diamorfina (diacetil-morfina sau aceto-morfina) a fost sintetizata in 1874 de catre
chimistul englez C.R.A. Wright si introdusa ca adjuvant in tratamentul TBC de catre
chimistul german H. Dreser in 1898 (terapia durerii sau calmarea tusei)
Spre finele sec. XIX, diversi indezirabili cum ar fi gunoierii si prostituatele, au inceput
sa fie asociati cu consumul de opiacee, iar narcoticele au devenit asociate din ce in ce mai
mult cu criminalitatea
Astfel incepand din 1918, ONU a declansat o ofensiva impotriva opiaceelor, subliniind
nocivitatea crescuta a acestora.
Mod de administrare
Se ingereaza ca atare sub forma de decoct.
Se fumeaza cu pipa. Se confectioneaza o bobita mica de opiu, se inmoaie la flacara, dupa
care se pune intr-o pipa speciala. Pipa este adusa deasupra unei flacari si se aspira fumul
ce se degaja. Reziduul se numeste DROSS.
Morfina, heroina si metadona deriva din opiu si fac parte din grupa de droguri denumite
generic opioide.
Din punct de vedere medical, morfina este un medicament foarte puternic, folosit pentru
diminuarea durerilor.
Morfina ca si alte derivate ale opiului sunt folosite pentru a trata tusea, pentru a reduce
miscarile intestinale (diareea) si pentru a induce o stare psihologica de indiferenta.
Heroina, (diamorfina, diacetil-morfinasau aceto-morfina) un preparat sintetizat pentru
prima oara in 1874 de catre chimistul englez C.R.A.Wright, dar abia in 1898, chimistu
german H.Dreser, lucrand pentru laboratoarele Bayer, a preconizat utilizarea sa ca
antitusiv. Dar potentialul mare de creere a dependentei a dus la interzicerea lui.
Este cunoscut su diverse denumiri:alb, snuf, schnouff,si in argoul anilor 1950 junk.
Efectele opioidelor difera in functie de modul de administrare (injectare, inhalare,
ingerare)
Manifestarile ulterioare includ anxietate, insomnie, transpiratie, crampe, stari de voma,
diaree, febra.
In anii 1970, cercetatorii au izolat o substanta (ENKEPHALINA), care este un fel de
somnifer natural. Ei au descoperit ca aceasta substanta se afla in spatele dependentei.
Opioidele nu sunt substante ideale din punct de vedere medical. Se dezvolta rapid
toleranta si se instaleaza foarte rapid dependenta. Mai mult, ele produc depresie
respiratorie si in mod frecvent genereaza voma. De aceea, a existat o continua cercetare
pentru substituenti:
- Meperidina (demerol) sintetizata pentru prima data in 1939 in Germania, constiutuie un
element important in grupa analgezice, fiind cu 10% mai puternic decat morfina.
- Alpaprodina (nisetil) este de 1/5 mai puternic decat morfina, dar are o actiune rapida.
- Levorfanol (levo-dromoran) este un sintetic important fiind de 5 ori mai potent decat
morfina
- Metadona sitetizata in Germania in timpul celui de-al doilea razboi mondial, este
comparabil morfinei, in ceea ce priveste potentialul.
Aceste substante sintetice, manifesta un factor de toleranta mult mai favorabil decat cel
mai puternic dintre opiacee, dar creand dependenta esueaza in calitatea de analgezic
ideal.
Din aceasta serie, codeina, prezinta potentialul adictiv cel mai scazut, iar heroina cel mai
mare.
AMFETAMINELE (SPEED )
Sunt droguri care maresc viteza de reactie a corpului. Ele fac inima sa lucreze mai repede
si pompeaza adrenalina in sistem.
Destul de usor de sintetizat in laboratoarele clandestina (meth-labs), amfetaminele sunt
propuse amatorilor sub denumirea de ice sau glass (respectiv gheatasau sticla),
pentru forma lor bazica, usor vaporizabila, si de crank sau crystal pentru forma salina.
Initial sintetizate intre cele doua razboaie mondiale, au fost folosite ca drog militar pentru
a le da soldatilor mai multa energie si a le mari viteza.
Erau folosite in mod obisnuit in anii 50-60 pentru combaterea depresiei si pentru scaderea
in greutate.
Cel mai comun tip de amfetamine intalnite pe strazi este o pudra alba numita
AMFETAMINA SULFAT, produsa legal. Amfetaminele sulfat pot fi prizate pe nas, linse
de pe deget sau injectate.
Exista de asemenea o forma de amfetamina, numita speed (sau gheata, cristal, sticla,
inghetata) desi este destul de rar intalnita. Are efecte silmilare, dar dureaza pana la 39 de
ore si este considerata de profesionisti ca fiind mai puternica si produce o mai mare
dependenta.
Derivati ai amfetaminelor
ECSTASY substanta sintetica, derivata din amfetamine, produsa pentru prima data in
1914
MDMA numit si Adam, Ecstasy sau X-TC, este un drog sintetic, psihoactiv,
halucinogen si cu proprietati asemanatoare amfetaminelor.
Efectele pe termen scurt
Specifice pentru Ecstasy sunt ca efecte senzatia de gat si gura uscata, transpiratie
excesiva si cresterea presiunii sangelui.
Drogurile, in general, reduc senzatia de foame si oboseala, stimuleaza abilitatea de
coordonare a corpului. Consumatorul se va simti relaxat si in completa armonie cu tot
ceea ce il inconjoara.
Efecte pe termen indelungat
- stari de frica, panica si confuzie
Specific pentru MDMA anxietate severa, tulburari ale somnului, nevoia irezistibila de
consum, paranoia in timpul consumului si dupa.
Simptomele fizice
Sunt tensiuni musculare, sfaramarea involuntara a dintilor, vedere incetosata, miscari
rapide ale ochilor, stare de lesin, frisoane.
MDMA, distruge neuronii producatori de serotonina, neurotransmitator ce joaca un rol
direct in reglarea agresivitatii, activitatii sexuale, somnului si sensibilitatii la durere.
Din acest motiv, MDA si MDMA sunt asociate cu trairea unor experiente sexuale,
CEAI DE PARAGUAY
Bautura stimulanta consumata in America latina
Mai poarta denumirea de ceaiul iezuitilor(datorita culturii importante pe care au focut-o
acestia in sec XVI si XVII in actualele state Paraguay si Argentina
Ceaiul de Paraguay , sau yerba mate, este un arbust de 3-6 m inaltime, cu flori albicioase,
cu fructe rosii (bace), cu frunze lucioase si persistente, din familia Aquifoliaceae.
Frunzele sale contin caffeina (intre 0.2 si 2%), acid matetanic, esenta in cantitate redusa,
o rasina si proteine. Uscate, prajite, si macinate, ele sunt utilizate la obtinerea unei infuzii
psihostimulante, Se realizeaza o infuzie sau un decoct in ceaune, iar consumatorul aspira
bautura cu o bombila, un fel de pai a carui extremitate inferioara,bombata, este prevazuta
cu pori, ca o strecuratoare.
Odinioara, indienii se multumeau sa mestece frunzele verzi ale plantei. Tonic nervos si
muscular, stimulant al functiilor stomacului si al miscarilor respiratorii, diuretica fost
foarte apreciat in medicina traditionala.
CIUPERCI HALUCINOGENE
Diverse specii de ciuperci pot induce, dupa ingestie, modificari senzoriale, chiar
halucinatii.
Ciupercile sacre din Mexic sunt in special psilocibe. Ele au facut obiectul veneratiei in
timpul societatilor precolumbiene; aztecii le numeau teonanacatl, hrana sau carnea
zeilor. Cuceritorii spanioli au reactionat violent in fata acestui cult pentru ciuperci, pe
care l-au descoperit imediat ce au ajuns in acele locuri, in secolul XVI. Ecleziasti au
interzis utilizarea lor. In aparenta traditia acestui cult s-a pierdut.
Insa, marturii din secolele XVII-XVIII demonsteaza ca aria de utilizare a lor era mult mai
intinsa.
In 1936, un inginer mexican a facut un raport asupra consumului. Ceea ce relata el
corespundea exact cu povestirile despre ceremoniile precolumbiene,
In 1938, etnologul Jean Basset Jonson a realizat un raport despre o ceremonie rituala
bazata pe ingestia acelorasi ciuperci.
Albert Hhofmann a izolat plecand de la culturi de Psilocybe mexicana, psilocybina
(1958) si apoi psilocina pe care a reusit sa le si sintetizeze. Experientele au aratat ca
efectele induse de ingestia a 4-8 mg de psilocibina erau comparabile cu cele determinate
de utilizarea directa a ciupercilor halucinogene mexicane (midriaza, incetinirea ritmului
cardiac, hipotensiune, transpiratii, tremor. tulburari neurologice si psihice la doze peste 45 mg).
LSD
Substanta sintetica avand o puternica actiune halucinogena, LSD-ul este obtinut numai
prin sinteza chimica.
A fost descoperit de chimistul A. Hofmann, in 1938, plecand dela acidul lysergic,un
alcaloid sintetizat de o ciuperca parazita,cornul secarei sau ergot. Hofmann era interesat
de proprietatile farmacologice ale derivatilor acestui alcaloid.
Dupa al doilea razboi mondial,CIA a dezvoltat un program de cercetare referitoare la
analiza narcoticelor pentru a gasi un ser al adevarului realmente eficace.
Investigatorii s-au interesat de LSD. Primul raport secret al CIA, care mentioneaza
experimentele pe LSD, dateaza din 21 octombrie 1951.Rapid, CIA a inteles ca LSD-ul nu
era indicat,deoarece administrarea lui inducea o mare anxietate si uneori o pierdere totala
a simtului realitatii, cu toate ca drogul, in mod evident, deschidea spiritul spre
sugestie.Totusi CIA nu a renuntat sa studieze LSD-ul. Din 1954, a ajuns sa patrunda in
laboratoarele Sandoz, pana atunci singurii producatori fiind firma americana Eli Lili.
Experimentele au continuat pana in 1960, incercandu-se testarea posibilitatilor de
utilizare a LSD-ului ca arma psihochimica. In paralel, psihiatrii americani au utilizat
drogul pentru a induce psihoze experimentale,pentru a incerca sa inteleaga mecanismul
schizofreniei
Efectele raportate de utilizatorii LSD-ului (uneori denumiti DD-men) sunt
asemanatoare celor descrise de halucinogene in general: dezinhibitia comunicarii,
modificari ale perceptiilor cu tulburari vizuale si auditive, tulburari soestezice, sinestezii
(fuziune a mai multor simturi: iluzii de a vedea sunete, asocieri intre sonoritati si culori),
modificari subiective ale notiunii de timp. Unii utilizatori descriu modificari senzoriale
surprinzatoare, care le permit de exemplu sa vada florile respirand.
La doze mari sau la subiecti predispusi, LSD-ul induce iluzii delirante periculoase (in
special atunci cand apare convingerea ca pot zbura), suiciduri sau perturbari psihice
durabile. Se numara printre drogurile schizofrenogene.
Se intampla frecvent ca utilizatorul sa fie cuprins de o criza de anxietate, de panica, cu
senzatia de pierdere definitiva a ratiunii, mai ales daca absoarbe produsul intr-un mediu
stresant sau daca utilizeaza o doza importanta.Aceste tulburari se estompeaza adesea
rapid, dar pot lasa sechele psihice grave.
Administrarea de anxiolitice sau de neuroleptice se dovedeste uneori indispensabila
pentru a calma agitatiile delirante.
Fenomenele de flash-back (intoarcere in trecut au fost adesea descrise de catre
consumatorii de LSD. LSD-ul nu determina dependenta fizica sau psihologica. El nu
necesita cresterea dozelor.
CIOCOLATA - UN DROG ?
Ciocolata are o concentratie mica de coffeina, dar contine o mare cantitate dintr-o
substanta aproape analoga, teobromina.
Activitatea psihostimulanta a acestor doua componente este cunoscuta din secolul al
XIX- lea. Teobromina actioneaza asupra inimii, crescandu-I forta contractila, asupra
TUTUNUL
Este o planta din familia Solanaceae, ale carei specii diferite sunt originare din America.
Tutunul este bogat intr-un alcaloid usor psihoactiv, nicotina. Utilizarea sa, genereaza o
toxicomanie foarte grava prin consecintele sale somatice, tabagismul.
Multi calatori au evocat, in secolul al XV-lea, tutunul si utilizarea sa.
Cristofor Columb l-a semnalat in Antile in 1492, Americo Vespuci, in insulele Margarita
in 1499, Cortez in Mexic in 1519.
Exploratorul Jacques Cartier a mentionat si el, in 1546, consumul pe care-l observase la
indienii din Canada cu zece ani mai inainte.
Calugarul Andre Thevet (1502-1590) a adus, in 1557, dintr-o calatorie in regiunea Rio de
Janeiro de azi, din Brazilia, primele seminte de tutun care au fost plantate in Franta. In
lucrarea sa, Les Singularites de la France antarctique (Particularitatile Frantei antarctice)
(1558), el a descris pentru prima data utilizarea acestei plante, pe care a denumit-o
petun, dupa denumirea indigena.
Jean Nicot (1530-1600 ), diplomat la Lisabona in 1560, afla ca aplicarea frunzelor de
tutun provenite din gradinile regale ale Portugaliei, permitea vindecarea plagilor si
arsurilor .In aceste conditii,el trimite la Curtea Frantei tutunul, considerat remediul
miraculosal tuturor afectiunilor In onoarea lui ,petun a fost denumit nicotiana sau
iarba lui Nicot. Admiratia exagerata a Caterinei de Medici pentru tutun,( care ii atenua
migrenele), i-a dat si numele de iarba Reginei.
Datorita acestui succes, au aparut controverse privind meritul descoperirii tutunului, intre
Thevet si Nicot.
In 1586, botanistul Jacques Dalechamps, a consacrat ca denumire stiintifica a tutunului,
Nicotiana, transand practic aceasta disputa.
Utilizarea tutunului s-a raspandit rapid in Europa sec al XVI-lea, de unde a trecut rapid in
Asia, prin Turcia si in Africa, prin tarile magrebiene.
De la inceputul secolului al XVII-lea, desi devenise planta universala, au aparut si voci
care condamnau utilizarea lui. Prin 1550, Bartolome de Las Casas (episcopul protector al
amerindienilor) a lansat teoria potrivit careia tutunul induce dependenta. In Anglia unde
tutunul era fumat de toate paturile sociale in speranta unor vindecari miraculoase, Iacob I
a luptat impotriva acestui obicei pe care il considera dezgustator pentru ochi,
dezagreabil pentru nas, periculos pentru creier si dezastruos pentru plamani. In 1618, el
l-a executat pe W. Raleigh, pentru ca adusese in regat tutun din Virginia.
In aceeasi perioada, in multe tari musulmane, utilizatorii de tutun au fost mutilati. In
Rusia, era aplicata pedeapsa cu moartea amatorilor acestui viciu. Nicotina, principiul
activ al tutunului, a fost izolata de chimistul Nicolas Vauquelin (1763-1829) in 1809.
ALCOOL ETILIC
La nceput s-a crezut c alcoolul , indiferent sub ce forma se consum , este un remediu
practic pentru toate suferintele omului; de altfel , n acest sens este semnificativ faptul c
numele unei buturi cunoscute n ntrega lume, Whischy, n traducere liber < ap de
viat> si trage numele din limba celtilor.
Foarte sugestiv caracterizeaz William Shakespeare in piesa <Macbeth> efectele
alcoolului asupra organismului uman : alcoolul produce nrosirea nasului, somn, si
urinare. Destrblarea o produce si nu o produce; dezlntuie dorint, ns nlatur
putinta.
Sociologii constat c omul modern apeleaz la alcool pentru a-si masca un esec
profesional ,sentimental sau chiar sexual Alcoolul afirmau acestia, poate costitui si un test
al telepciunii, al nivelului spiritual si al calittilor volitive ale celui care-l consum.
Astfel un individ normal structurat nu va bea dect att ct i permit ntelepciunea, cultura
si vointa sa. Dar nu este mai putin adavrat c oricine, ntr-o anumit conjunctur
fericit sau nu poate s ntreac ocazional msura buturii si s triasc o stare de betie
nedorit. a terapiilor naturiste.
Despre cultura vitei de vie se scrie pentru prima dat in Codul babilonian al Regelui
Hammurabi, inc din mileniul II Hr. Despre vin si calittile care-l fac plcut omului se
scrie si n literatura chinez, fiind cunoscut din timpul domniei mpratului Yu, 2205 Hr.
Din foarte vechi timpuri, vinul a fost consumat ca factor terapeutic n diferite boli, ca o
component a terapiei generale. In vechea Elad, Hipocrate , parintele medicinei ,
recomanda consumul vinului in pneumonii, debilitate fizica, in tratamentul plgilor
deschise si ca antidot n musctura de sarpe veninos .
In Roma antic, cetatenii l consumau ca pe medicament antianemic, hipnotic si pentru
tratarea unor afectiuni digestive.
La rndul lor dacii l foloseau nu numai ca butur care bine dispune, ci si pentru
prepararea unor unguente recomandate in tratamentul bolilor oculare .
Europa a reprezentat si reprezint aria geografic cu cel mai ridicat procent in privinta
consumului de alcool. Un francez consum n medie 144I/ an , un italian 28I/an.
TOLERANTA
Administrarea repetata a drogurilor ca si a unor medicamente, conduce la pierderea sau la
diminuarea intensitatii farmacologice, cunoscuta sub denumirea de rezistenta si
Aceasta definitie se inscrie in cadrul conceptiei conform careia dependenta este privita ca
un proces, conceptie enuntata de Staton Peel in opera sa Love and Addiction. Conform
acestui autor .indivizii respectivi devin dependenti de o experienta traita in cursul
intoxicatiei si nu de o substanta chimica. Prin aceasta prisma, caracterul agresiv si
experientele initiale nu ar avea o importanta primordiala, iar recurgerea repetata la
conduita addictiva ar avea rolul de a evita situatiile anxiogene.
TRASATURILE CLINICE CARE CARACTERIZEAZA DEPENDENTA
INSTALATA
Starea toxicomanului in aceasta etapa oscileaza intre perioade in care acesta se comporta
normal si perioade in care este obnubilat sau somnolent (consum recent) sau in care
acesta este anxios, tensionat (sevraj).
Preocuparea sa principala este aprovizionarea cu drog, fapt care face foarte dificila
pastrarea unei activitati constante.
Nevoia de bani fiind mare si permanenta, subiectul recurge la unele surse posibile (furt,
prostitutie).
Progresiv apare o ruptura a legaturilor familiale in paralel cu alterarea din ce in ce mai
pronuntata a starii generale a individului. determinat de modul de viata clandestin al
acestuia..
Toxicomanul se integreaza treptat intr-o microsocietate guvernata de reguli proprii lumii
drogului si delicventei.
In acest stadiu, toxicomanului i se agraveaza complicatiile psihologice: - dispozitie
depresiva, anxietate cronica, confuzie mentala, teama de esec; - instabilitate,
impulsivitate, intoleranta; - dificultati in relationarea interpersonala si dificultati de
adaptare la viata sociala in general.
b) substanta respectiva (sau alta inrudita) este consumata pentru a ameliora sau indeparta
simtomele de sevraj
3) Substanta este adesea consumata in cantitati mai mari sau pe o perioada mai lunga de
timp decat individual a intentionat initial
4) Exista o dorinta persistenta de consum sau esecuri in intentia de a intrerupe consumul
5) Activitatile sociale, ocupationale sau recreationale sunt reduse.
6) O mare perioada de timp este petrecuta in activitati necesare obtinerii substantei
necesara consumului si recuperarii dupa acest consum.
7) Consumul de substanta este continuat in ciuda faptului ca pacientul stie ca acesta este
factorul cauzator al problemelor sale.
In diagnosticul dependentei se va specifica dupa caz:
- cu dependenta fizica; evidenta tolerantei sau a sevrajului (itemii 1 si 2 sunt prezenti)
- fara dependenta fizica; nu prezinta toleranta sau sevraj (itemii 1 si 2 sunt absenti)
Diagnosticul va contine si tipul evolutiv, pacientul dupa caz fiind in remisie totala
timpurie, remisie partiala timpurie, remisie totala prelungita, remisie partiala prelungita,
pe terapie cu un agonist sau daca acesta se afla intr-un mediu controlat (protejat).
Abuzul de substanta psihoactiva este definit conform criteriilor de diagnostic DSMIV
printr-un:
A) Consum particular de drog ce conduce la o alterare clinica semnificativa, manifestata
prin cel putin unul din urmatoarele elemente, prezente pe o perioada de un an:
1) consumul repetat de substanta are ca rezultat dificultati in indeplinirea obligatiilor
majore cum ar fi: ocupatie, scoala sau obligatii casnice.
2) consumul repetat de substanta in situatii in care acest fapt este foarte periculos (de ex.
cand persoana respectiva conduce autoturismul)
3) probleme legale legate de consumul repetat de substante (arestari repetate pentru
manifestarile din timpul intoxicatiei)
4) perpetuarea consumului substantei in ciuda faptului ca aceasta cauzeaza si exacerbeaza
problemele sociale si interpersonale.
B) Simptomele nu au intrunit niciodata criteriile pentru dependenta de substanta
Alta abordare taxonomica este cea europeana, care prin ICD-10 (International
Classification of Diseases) stabileste urmatoarele criterii de diagnostic pentru sindromul
de dependenta
A) Cel putin trei din urmatoarele manifestari trebuie sa apara impreuna pentru cel putin o
luna sau daca au fost prezente mai putin de o luna trebuie sa se fi repetat intr-o perioada
de un an:
1. dorinta puternica, compulsiva de consum de substanta
2. alterarea capacitatii de control al consumului, substanta fiind consumata intr-o cantitae
sau pe o perioada mai mare decat a intentionat individul initial sau eforturi esuate in a
reduce sau controla consumul respectiv de substanta
3. starea de sevraj sa apara cand consumul substantei este intrerupt sau redus, sau nevoia
continuarii consumului substantei respective (sau a uneia inrudite) in scopul evitarii
simtomelor de sevraj.
4. aparitia tolerantei, relevata de nevoia de crestere semnificativa a dozei pentru a atinge
efectul dorit, sau diminuarea marcata a efectului daca se continua consumul aceleiasi
cantitati de sustanta
de a treia zi.
Durata sevrajului depinde si ea de produsul consumat. Pentru heroina, manifestarile pot
persista 3-6 zile, pentru a regresa in general in mai putin de 8 zile.
Aceste manifestari sunt caracteristice opiaceelor,exceptie facand insa anumite produse cu
timp de injumatatire mai lung, (metadona-timp de injumatatire 5-20 zile)
Numeroase manifestari minore (in special psihice) vor persista mult timp luni de zile si
este vorba de insomnie, anxietate, astenie care par sa contribuie la revenirea ulterioara
la consumul de drog.
Atitudinea terapeutica in caz de sevraj
1) Sevrajul heroinic
Reducerea simptomatologiei in sevraj este psihofarmaceutica ; se disting doua atitudini
terapeutice
- utilizarea unui agonist opiaceu
- provocarea sevrajului (farmacologic sau natural)
In practica, se va folosi una din urmatoarele strategii farmacologice :
a) oprirea brutala a drogului si utilizarea clonidinei pentru tratamentul sindromului de
sevraj
b) utilizarea naloxonei pentru inducerea sevrajului si apoi tratamentul cu clonidina
c) substitutia drogului prin buprenorfina urmata de oprirea acesteia progresiv sau brutal
d) Substitutia prin metadona cu reducerea progresiva a dozelor acesteia
a) Sevrajul fara agonisti opiacei
Pentru tratamentul simptomatologiei de sevraj, in practica se utilizeaza doua categorii de
agenti terapeutici specifici si nespecifici
Tratamentul nespecific
Atitudinea terapeutica clasica consta in prescrierea de medicamente care permit controlul
simptomatologiei
- antialgice (paracetamol, aspirina)
- spasmolitice (amidopirina)
- antiemetice (metoclopramid, metoprimazina)
- antidiareice (loperamid)
- sedative
- hipnotice
Tratamentul specific
Este vorba in principal de utilizarea de clonidina (catapressan)
Sevrajul antreneaza o hiperfunctionare noradrenergica responsabila de simptomatologie.
Clonidina este un antihipertensiv adrenergic de tip alfa. Ea are un efect benefic
semnificativ asupra hipersecretiei lacrimale, rinoreei, transpiratiei, insa are un efect
minim (chiar nul) asupra crampelor musculare, insomniei, anxietatii. Va fi deci utila o
coprescriptie simptomatica.
Acest tip de tratament, este propus numai in cazurile in care este posibila supravegherea
medicala permanenta a pacientului.
b) Inducerea sevrajului prin naltrexona si coprescriptia clonidinei
Clonidina permite tratamentul sindromului de sevraj, dar nu reduce semnificativ durata
acestuia si nici nu creste procentajul de succese terapeutice
Pentru a solutiona aceste doua probleme, se foloseste combinatia clonidina naltrexona.
Deplasarea opiaceelor din receptorii centrali prin naltrexona, va provoca un sevraj rapid
si sever. Utilizarea clonidinei inainte si dupa administrarea naltrexonei, permite
ameliorarea simptomelor si tratare sindromului de abstinenta.
c) Substituirea toxicului prin buprenorfina, urmata de oprirea acesteia (progresiva
sa brutala)
Avantajul metodei consta in faptul ca utilizarea buprenorfinei va provoca un sindrom de
sevraj mult mai putin violent decat cel dat de metadona.
Acest lucru faciliteaza acceptabilitatea si accesibilitatea protocolului.
A) Substitutia prin metedona, urmata de reducerea progresiva a dozelor
Cea mai frecventa metoda terapeutica este substitutia opiaceelor consumate de pacient
prin metadona, urmata de sevrajul la metadona. Avantajele utilizarii acestei metode sunt:
- eficacitatea administrarii orale
- durata lunga de actiune
- prescriptia facila si usor controlata
Metodologia tratamentului prin metadona
Protocolul propus in AMJ Practice Guideline (1995), consta in prescrierea unei doze de
10 mg hipoclorit de metadona la 2-4 ore, in functie de raspunsul pacientului (apreciat prin
semnele obiective de sevraj). Dupa atingerea acestei doze de echilibru, metadona va fi
redusa progresiv, in trepte de 5 mg pe zi, aceasta atenuand evolutia clinica. Totusi, atunci
cand se ajunge la pragul de 20-30 mg/zi, pacientii se plang de reaparitia unor discrete
simptome de sevraj, ceea ce ridica problema recidivei.
Inconvenientele acestei metode constau in necesitatea unei autorizatii pentru prescrierea
metadonei si in rebound-ul sindromului de sevraj ceea ce duce frecvent la recidiva.
In ciuda prescrieri sub forma de doze degresive, simptomatologia legata de sevraj nu
dispare complet, persistand discret dupa ultima priza. Crampele, durerile musculare,
insomnia, vor necesita deci un tratament simptomatic.
Utilizarea concomitenta a clonidinei ca tratament de atac intr-un protocol de
dezintoxicare prin metadona, nu este eficient.
2) Sevrajul cocainic
Cercetatorii de la Yale University, au descris trei faze ale acestuia.
Prima faza de prabusire (crash), dureaza de la 9 ore la 4 zile si este la randul ei
impartita in cateva stadii. Initial, apar: agitatie, depresie, anorexie si o mare dorinta de
consum de cocaina. Acest stadiu este urmat de fatigabilitate, somnolenta, depresie si
scaderea apetitului pentru consm de cocaina si este asociat cu treziri intermitente in care
apare hiperfagia.
Faza a doua, este caracterizata prin normalizarea somnului, ameliorarea dispozitiei si
reducerea apetitului pentru consum.
Aceasta faza relativ benigna, poate fi succedata de o revenire a anergiei, anhedoniei,
anxietatii si cresterii dorintei de consum, in special ca raspuns la stimuli asociati anterior
cu consumul de cocaina.
Faza a treia, sau de stingere, este caracterizata printr-o vulnerabilitate marita a pacientului
pentru recaderi.
Anomaliile functionale cerebrale, au fost observate cel putin 12 saptamani de la
intreruperea tratamentului.
Sindromul de sevraj cocainic este diferit de cel din dependenta la opioide, alcool sau
anxiolitice, prin faptul ca fatigabilitatea, disforia si apetitul pentru drog sunt prezente, dar
perturbarile somatice nu sunt atat de accentuate pt a necesita spitalizarea in caz de sevraj.
Unii pacienti parcurg stari depresive, altii sunt incapabili sa renunte singuri la consum.
Nu exista agenti terapeutici capabili sa reduca intensitatea sevrajului, dar normalizarea
apare de regula dupa o saptamana sau doua de la sistarea consumului. Totusi, o serie de
agenti farmacologici, utilizati in alte scopuri, au fost testati clinic in tratamentul
dependentei la cocaina si al recaderii.
Premiza utilizarii acestor interventii farmacologice se bazeaza pe urmatoarele aspecte:
- consumul cronic de cocaina altereaza sistemul DA (neurotransmitatorul cu rol cheie in
proprietatile addictive ale drogului), astfel incat, continuarea consumului este asociata cu
o stare de hipodopaminergie, caracterizata clinic prin disforie sau anhedonie.
- unii consumatori de cocaina o utilizau pentru a-si ameliora o tulburare psihiatrica
preexistenta, cum ar fi depresia majora, distimia, ciclotimia sau tulburarea cu deficit de
atentie.
- cocaina produce o sensibilizare sau efect de kinding, care predispune la continuarea
consumului.
Consumatorii de cocaina care prezentau tulburari afective preexistente, au fost tratati cu
saruri de litiu, iar cei ce prezentau o tulburare cu deficit de atentie preexistenta, au fost
tratati cu metilfenidat.
Pornind de la deficienta DA indusa de cocaina, s-au realizat numeroase cercetari cu
precursori ai neurotransmitatorului (Tyrozine), cu agonisti DA (Bromocriptina), cu
diferite antidepresive (Desipramina, Imipramina, Trazodon) si cu agenti antiparkinsonieni
(Amantodina).
3) Sevrajul la amfetamine
Diagnosticul de sevraj se stabileste atunci cand intreruperea sau reducerea consumului de
amfetamina (dupa un consum indelungat) este urmata (la cateva ore/zile) de disforie,
fatigabilitate, cosmaruri, insomnie/hipersomnie, cresterea apetitului si lentoare sau
agitatie psihomotorie.
In timpul sevrajului, toxicomanii pot dezvolta o depresie severa, care este totusi posibil sa
se remita fara tratament specific.
CAPITOLUL VI
INTOXICATIA ACUTA SI STATUSUL DE OVERDOSE
Statusul de overdose, indiferent de natura si calea drogului utilizat, poate conduce chiar la
moartea consumatorului functie de momentul in care se intervine in ajutorul acestuia.
Tipuri de intoxicatii acute:
- intoxicatii acute involuntare
- intoxicatii acute voluntare
Intoxicatia acuta involuntara poate sa apara atat la persoana toxicomana care reia
administrarea drogului de la ultima doza administrata inaintea intreruperii, cat si la cea
implicata in productia industriala sau in transportul illicit al drogului, de regula
nonconsumatoare al unor astfel de substante. In cazul acestor persoane, pentru a indeplini
conditia de intoxicatie acuta, sunt necesari de indeplinit cativa pasi :
a) sa uzeze de propriul corp, spre a transporta illicit drogul (body-pack);
b) Structura chimica a drogului si mai ales solubilitatea sa sa faciliteze absorbtia acestuia
prin celulele mucoasei organului transportor (stomac, intestin, vagin, cavitate nazala) in
momentul distrugerii ambalajului
c) Sa fie depozitat intr-o cantitate suficienta astfel incat sa depaseasca doza hit.
d) Ambalajul de protectie intracorporala a drogului sa nu poata fi digerabil sau/si sa nu se
poata rupa/fisura.
Intoxicatia acuta voluntara poate fi expresia:
a) autoadministrarii in scop de suicid;
b) autoadministrare in acelasi scop, la cerere, in cazul euthanasiei asistate (in tari ca
Olanda, Belgia);
c) erorilor de calcul pentru doza hit (uzuala) prin depasirea necesarului atat in cazul
primelor administrari, cat si in cazul toxicomanilor aflati in stadiul de toleranta, situatie in
care valoarea overdose este supraapreciata cotei ultimei doze necesara.
Mai rar, moartea poate surveni chiar in conditiile respectarii dozei necesare zilnice printro reactie de hipersensibilitate de tip anafilactic.
Fiziopatologic, se pot distinge mai multe etape corespunzatoare acestui proces.
Diagnosticul de intoxicatie cu opiacee se stabileste la un pacient la care, in scurt timp
dupa administrarea acestora, se observa o serie de modificari comportamentale sau
psihologice: euforie urmata de apatie, disforie, agitatie sau lentoare psihomotorie,
prea rapida, declansarea unui sindrom de sevraj, a unei hipertensiuni arteriale sau in cazul
unei doze mai mari declansarea unui edem pulmonar acut.
Nalorfina (N-alil-normomorfina), avand in vedere ca poseda proprietati agoniste partiale,
se recomanda administrare cu prudenta, deoarece in caz de eroare diagnostica, ea poate
agrava o insuficienta respiratorie existenta.
II. Intoxicatia cu cocaina
Persoanele care fac abuz sau sunt dependente de cocaine, dezvolta frecvent simtomele
intoxicatie cu cocaine. Starea de euforie este insotita de: suspiciune, hipervigilenta,
anxietate, hiperactivitate, logoree si idei de grandoare.
Consumatorii pot manifesta comportamente stereotipe (cum ar fi ansamblarea si
dezansamblarea aceluiasi obiect). Sunt prezente si alte simptome tipice ale stimularii
centrale: tahicardie, aritmii cardiace, midriaza, transpiratie, cresterea TA, pot fi prezente
si halucinatii, in special tactile, cat si alterarea judecatii, dar poate coexista si o stare
cofuzionala.
Conform DSM IV, diagnosticul de intoxicatie cu cocaine se stabileste atunci cand dupa
un consum recent de cocaine apar modificari psihologice sau comportamentale: euforie,
alterarea comportamentului social, sensibilitate interpersonala, hipervigilenta, anxietate
sau furie, comportament stereotip.
De asemenea, in cursul intoxicatiei, pot aparea delirium toxix si o tulburare psihotica
persistenta, caracterizata prin ideatie paranoida, halucinatii vizuale si tactile.
Frecvent, acesti toxicomani descriu senzatia tactila ca pe niste viermi ce umbla pe sub
piele sau ca prezenta unor ectoparaziti.
Un sindrom paranoid poate sa apara dupa 24 de ore de la debutul intoxicatiei cronice.
Cand sindromul apare in prezenta unui senzorium clar si persoana recunoaste ca
simptomele sunt induse de drog se va pune diagnosticul de intoxicatie cocainica, chiar
daca sunt prezente halucinatiile.
Cand capacitatea de testare a realitatii este pierduta, dar senzoriumul este clar, sindromul
va fi diagnosticat ca tulburare psihotica cu halucinatii sau idei delirante induse de
cocaine.
Daca starea de constienta este afectata (capacitate redusa de a focaliza, sustine sau
distribui atentia) si daca sunt deficite ale memoriei si orientarii, atunci diagnosticul corect
va fi cel de delirium din intoxicatie cocainica.
Dozele mari de cocaine pot genera aritmii cardiace, spasme coronariene, infarct
miocardic si miocardite, alte efecte cardiovasculare: cefalee, afectiuni cerebrovasculare
(hemoragia subarahnoidiana).
Efectele toxice asupra SNC includ: crizele convulsive, hiperpirexia, depresia respiratorie
si moartea.
Rabdomioliza este frecventa si poate contribui la aparitia complicatiilor renale, desi
numai vasoconstrictia singura, generata de cocaine poate fi suficienta pentru afectarea
functiei renale.
Conduita terapeutica in intoxicatia acuta cu cocaine:
- evaluarea functiilor vitale (respiratie, circulatie);
TRATAMENTUL PSIHOFARMACEUTIC
1) FARMACO TERAPIA PE TERMEN SCURT
Scopurile terapiilor pe termen scurt in dependenta la opiacee sunt urmatoarele:
a) salvarea vietii in cursul intoxicatiei acute. Mai ales din cauza depresiei respiratorii
provocate de opiacee;
b) mijloace paleative de ameliorare a sevrajului si de detoxifiere
Naloxona ramane tratamentul de electie in primul caz. iar in al doilea caz au fost descrise
mai multe alternative terapeutice.
Detoxifierea cu ajutorul clonidinei :
Clonidina este un agonist 2-adrenergic utilizat in tratamentul hipertensiunii. care
amelioreaza multe dintre simptomele sevrajului la opiacee.
Cercetarile cu clonidina au adus informatii referitoare la mecanismele neurobiologice
sevraj, dar mai dardiv, in cazul intreruperii brutale a administrarii acesteia. De aceea se
recomanda reducerea treptata a dozelor, cu 5 mg mai putin pe zi.
In ciuda eficacitatii sale demonstrate, metadona este contestata totusi ca tratament al
dependentei opioide, pentru ca mentine substantial dependenta fizica; astfel unele
comunitati au restrans sau chiar au interzis tratamentul cu metadona.
BUPRENORFINA
Este un agonist partial opioid ce isi exercita actiunea aspra receptorilor , de aceea are un
profil morfin-like al efectelor.
Administrata in doza de 2-16 mg/zi sublingual, determina diminuarea raspunsului la
opioide.
Trasaturile principale ale metodei sunt:
a) combinarea efectelor agoniste cu cele antagonista (consecutiv acestui fapt o scazuta
capacitate de a induce abuz )
b) sevrajul bland ce apare la intreruperea administrarii;
c) profilul bun de siguranta in administrare.
Fiind un agonist partial poate actiona fie ca agonist, fie ca antagonist in functie de
circumstante. Astfel, la subiectii nondependenti buprenorfina actioneaza ca un agonist
opioid; la pacientii cu o dependenta moderata nu manifesta nici efecte agoniste nici
antagoniste. La pacientii cu dependenta severa actioneaza ca un antagonist, putand
precipita un sindrom de sevraj.
Buprenorfina are si cateva dezavantaje: slab raspuns la administrarea pe cale orala, in jur
de 15% (de aceea se administreaza sublingual, pe aceasta cale avand o biodisponibilitate
de 50%) si capacitate semnificativa de a induce abuz si dependenta.
LAAM
In iulie 1993 levo-alfa-acetil-metadolul a fost aprobat pe piata SUA ca tratament de
intretinere in dependenta opioida.LAAM este un agonis opioid inrudit structural cu
metadona
Eficienta sa terapeutica se bazeaza pe fenomenul de toleranta incrucisata, fiind utilizat ca
medicatie de substitutie.
Calitatile acestui compus care l-au impus ca o alternativa valabila in tratamentul
dependentei sunt: o buna disponibilitate in administrarea orala, debut lent, o actiune de
lunga durata si capacitate redusa de a determina abuz.
Din punct de vedere farmaceutic LAAM-ul este un compus complex, ce se metabolizeaza
in doi compusi activi:nor-LAAM si dinor-LAAM, ambii fiind mai potenti si cu o
semivalenta mai indelungata decat LAAM-ul insusi.
Dupa administrare orala efectele opioide ale acestuia apar la aproximativ 90 minute si au
un maxim la 4 ore dupa aceasta. Dupa administrarea parenterala debutul efectelor opioide
este mai tardiv la 4-6 ore, crescand in intensitate la 12-16 ore.
Pe parcursul administrarii cronice are loc o acumulare graduala, fiind necesare 2-3
saptamani pentru o stabilizare a concentratiei plasmatice. O consecinta pozitiva a acestui
fapt o reprezinta capacitatea redusa de a induce abuz.
LAAM amelioreaza simptomele sindromului de sevraj si previne efectele injectarii
opiaceelor un interval de 72 de ore, spre deosebire de metadona care realizeaza acest fapt
pe un interval de 24 de ore.
ABORDARI PSIHOTERAPEUTICE
Exista o constientizare a faptului ca abuzul de substanta este o problema biocomportamentala si de aceea atat interventia farmacologica, cat si cea psihosociala sunt
necesare pentru rezolvarea adecvata a problemei si inducerea unei schimbari reale.
O varietate de tehnici psihosociale au fost dezvoltate pentru a fi aplicate in tratarea
toxicodependentilor. (Onken si Blaine, 1990, Hester &Miller,1995.)
Printre cele mai cunoscute sunt:
1) Terapia de grup orientata dinamic ( Brown,1995) sau bazata pe deprinderi, prevenirea
recaderilor (Marlatt& Gordon,1985) a fost tratamentul de electie in abuzul de substanta in
cele mai multe configuratii terapeutice, de obicei asociate cu consilierea individuala si
adresarea catre Asociatia Alcolicilor Anonimi, Narcoticii Anonimi, Asociatia
Cocainomanilor Anonimi, Recuperarea Rationala si alte grupuri suportive.
2) Terapia cognitiv-comportamentala include o combinatie de strategii terapeutice care
vizeaza schimbarea pattem-urilor obisnuite de gandire si comportament care favorizeaza
dependenta de substanta. Tehnici de deconditionare, inclusiv tehnici de relaxare si
schimbare a dispozitiei, metode pentru oprirea fluxului gandirii, dezvoltarea deprinderilor
pentru controlul afectelor, agresivitatii si relatiilor interpersonale, exercitii de crestere a
eficientei, pregatirea PR, incluzand recunoasterea dispozitiei si a factorilor declansatori,
invatarea metodelor de refuz al consumului, incurajarea schimbarilor in viata sociala si
invatarea metodelor prin care consumatorul sa faca fata asteptarilor si situatiilor care pot
declansa recaderea- toate fac parte din terapia cognitiv comportamentala a dependentei de
substanta (Rogers, Keller si Morgenstern, 1996).
3) Terapii cognitive pentru toxicomani sunt adaptari recente ale numeroaselor tehnici
cognitive (Beck, Wright, Newman si Liese, 1993) in special pentru alcoolism si abuz de
droguri. Aceste metode sunt centrate pe schimbarea credintelor, a modului de gandire si
asteptarilor care se afla in spatele dependentei si a dificultatilor de schimbare a
comportamentului sau de abandonare a abuzului de substanta, inclusiv a modului in care
suporta simptomatologia de sevraj.
Recidiva este cel mai adesea datorata unei incapacitati de a-si controla tensiunea psihica
generata printr-o aparitie inopinata a unei situatii de risc. Cu toate acestea, se pare ca
pacientul insusi isi planifica recaderile, luand decizii care, desi inofensive si independente
la prima vedere, isi maresc sansele de a se vedea constans sa reie drogul. Toxicomanul
neaga atunci toate responsabilitatile din incident, totodata respingand consecintele pe
termen lung ale interventiei sale.
Modele de PR
Marlatt si Gordon sunt primii care au centrat cercetarile lor pe analiza atenta a
experientelor subiective traite de toxicomani pe perioada tratamentului.
In PR se afirma ca, pe perioada de abstinenta, pacientul devine progresiv constient de
aptitudinea sa de a-si stapani comportamentul si de aparitia treptata a unui sentiment de
putere interioara, alimentand dorinta de continuare a abstinentei.
Originalitatea PR, consta in disocierea intre notiunea de recadere si cea de recidiva.In
terapiile conventionale, abstinenta este in general definitiva si traita ca un pact la care cea
mai mica violare antreneaza inevitabil pierderea tuturor beneficiilor dobandite.In
consecinta, recidiva se traduce printr-o criza motivationala profunda (culpabilitate,
distrugerea sentimentului de putere interioara) care compromite serios angajarea
pacientului in tentative ulterioare (Abstinence Violation Effect sau AVE). In modelele de
PR, recidiva nu mai este considerata ca trecerea la un punct fara intoarcere, ci ca o
avansare intr-o faza de tranzitie in care problema depinde de asteptarile si aptitudinile
psihice ale pacientului..
Aplicarea terapeutica a PR
Observatiile lui Marlatt si Gordon, au dus la eleborarea unui program terapeutic simultan
orientat catre trei axe de lucru:
- invatarea unui ansamblu de utilitati comportamentale si cognitive pentru a permite
identificarea si controlul asupra situatiilor de risc
- un studiu cognitiv destinat sensibilizarii pacientului la filosofia modelului PR,
optimizarii receptivitatii sale vis--vis de metodele propuse de tratament
- alternative pentru conduita addictiva care, restabilind echilibrul vor permite diminuarea
frecventei si intensitatii crving-ului
Factorii asociati cu initierea abstinentei, sunt fundamental diferiti de cei implicati in
mentinerea ei. PR se poate deci aplica si ca terapie individuala.
Analiza atenta a caracteristicilor proprii subiectului (motivatie, severitatea
comportamentului addictiv, sexual, mediul socio-cultural, modul de functionare psihica),
constituie o etapa preliminara cruciala.
Aceasta evaluare, va determina orientarea terapiei, permitand selectarea strategiilor
adaptate configuratiei psihice a pacientului.
Pentru toxicomanii reticenti, o abordare moderata este preferabila abstinentei
totale.Accentul in aceasta terapie este pus pe ideea ca totdeauna este posibila ocolirea
unui obstacol prin aplicarea tehnicilor potrivite.
Este deci de dorit, ca inainte de initiera terapiei, partenerii (pacient si terapeut) sa-si dea
acordul asupra conduitei in situatii de urgenta (in special, cantitatea de drog nu trebuie
depasita).
PR este pentru adoptarea unui nou stil de viata, care sa asigure o abstinenta durabila.
Modelul lui Marlatt si Gordon, constituie fundamentul teoretic al majoritatii abordarilor
cognitivo - comportamentale utilizate la ora actuala. Pe termen lung, metodele
preconizate prin PR, sunt mai eficiente.