Relatiile dintre doua personaje Povestea lui

Harap-Alb

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un

basm cult, publicat in revista Convorbiri literare, in anul
1877. Autorul porneste de la modelul folcloric,
caracterizat de stereotipie, reactualizeaza teme de
circulatie universala, dar le organizeaza conform propriei
viziuni, intr-un text narativ mai complex decat al
basmelor populare. Personajele din basmul cult Povestea
lui Harap-Alb sunt oameni, dar i fiinte himerice cu
comportament omenesc, dupa cum afirma criticul literar
George Calinescu in lucrarea Estetica basmului.
Harap-Alb este personajul principal i eponim al
basmului. El este un erou atipic de basm, deoarece este
complet lipsit de insusiri supranaturale i este construit
realist, ca o fiinta complexa, care invata din greseli i
progreseaza. Statutul sau initial este cel de neinitiat. Desi
are calitati umane deosebite, acestea nu sunt actualizate
de la inceput, ci i le descopera prin intermediul probelor
la care este supus. Ceea ce ii lipseste inca fiului de crai
este cunoasterea de oameni, capacitatea de a vedea
dincolo de aparenta acestora. Inocenta i credulitatea nu
sunt defecte, ci doar caracteristici ale tanarului
neexperimentat. Spre a deveni imparat el trebuie sa
treaca mai multe probe i sa dovedeasca o serie de
calitati, intre care distingerea adevarului dincolo de
aparente este una importanta.
Nici antagonistul Spanul nu este un personaj tipic,
intrucat nici el nu are atribute miraculoase, nefiind un
zmeu sau un animal fabulous. Spanul are rolul cel mai
important in scenariul initierii lui Harap-Alb, intrucat

rautatea lui il pune pe tanar in situatia de a invata i de

a-i actualiza calitatile. Acesta il supune pe Harap-Alb la
trei probe: aducerea salatilor din Gradina Ursului,
aducerea pielii cerbului i a fetei Imparatului Ros. Spanul
nu este doar o intruchipare a raului, ci are i rolul
initiatorului, este un rau necesar. De aceea calul
nazdravan nu-l ucide inaintea ca initierea eroului sa se fi
incheiat: i unii ca acestia sunt trebuitori pe lume
cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte.
Trasaturile principale ale protagonistului sunt
naivitatea, lipsa de experienta, incapacitatea de a
distinge adevarul de aparenta. Prin trecerea probelor, el
isi dovedeste generozitatea, indemanarea, bunatatea,
curajul i prietenia. Spanul este intruchiparea raului, dar
are i rolul de initiator. Acesta il supune prin viclesug pe
eroul imatur. Ajunsi la curtea imparatului Verde, cele doua
personaje joaca rolul celuiltat, Spanul fiind un nepot rau i
laudaros, iar Harap-Alb o sluga supusa, ascultatoare i
cuviincioasa.
Lipsa de maturitate relevata in secventa coborarii in
fantana, exprimata in caracterizarea directa a naratorului
Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se
potriveste Spanului, i se baga in fantana, fara sa-l
trasneasca prin minte ce I se poate intampla, este
sanctionata prin pierderea insemnelor originii i a
dreptului de a deveni imparat: Spanul pune mana pe
cartea, pe banii i pe armele fiului de crai. Pentru a-l lasa
in viata, Spanul ii cere lui Harap-Alb sa faca schimb de
identitate, sa devina robul lui i sa jure sa-i dea ascultare
in toate, pana cand va muri i iar va invia.
Pentru erou, aducerea fetei Imparatului Ros la Span
este cea mai dificila incercare, pentru ca pe drum se
indragosteste de ea, dar onest, isi respecta juramantul
facut i nu-I marturiseste adevarata sa identitate. Fata, o

farmazoana, il demasca pe Span, care vazand ca I s-a

dat viclesugul pe fata, se rapede ca un caine turbat la
Harap-Alb, crezand ca el ar fi divulgat secretul i ii taie
capul. De fapt, rautatea Spanului il dezleaga pe erou de
juramant, semn ca initierea este incheiata, iar rolul
pedagogului rau ia sfarsit. Calul este acela care
distruge intruchiparea raului, aruncandu-l din inaltul
cerului.
Ca in orice basm, i in acest text literar tema este
lupta dintre bine i rau, finalizata cu victoria binelui.
Caracterul de basm cult confera insa acestei teme
universale o anumita specificitate. Conform viziunii depre
lume a autorului, care este un reprezentant al
intelepciunii populare, in orice rau exista i un bine sau,
altfel spus, tot raul este spre bine. Eroul (protagonistul) se
confrunta cu raufacatorul, Spanul. Spanul reprezinta un
rau necesar, deoarece are rolul de initiator.
Titlul este numele pe care Harap-Alb il primeste din
partea Spanului. Numele Harap-Alb semnifica sclav-alb,
rob de origine nobila, dar i conditia de invatacel, faptul
de a fi supus initierii, transformarii. Anterior acestui statut
a fost fecior de crai, mezinul, iar dupa dezlegarea de
juramantul facut Spanului, devine imparat.
In basm, conflictul dintre bine i rau se incheie prin
victoria fortelor binelui. Personajele, purtatoare ale unor
valori simbolice i ale unor functii specifice basmului, se
polarizeaza in jurul acestor notiuni i al personajelor care
le personifica: protagonistul (Harap-Alb) i antagonistul
(Spanul).
Specific basmului cult este modul in care se
individualizeaza personajele. Cu expectia eroului, care
este vazut in evolutie, celelalte personaje reprezinta
tipologii umane reductibile la o trasatura dominanta. De
exemplu, Spanul este rau, viclean. Dintre procedeele de

caracterizare indirecta se utilizeaza caracterizarea prin

fapte, limbaj, relatii cu alte personaje, nume. Harap-Alb
este caracterizat direct de catre narator: Fiului craiului,
boboc in felul sau la trebi de aiestea.
In opinia mea, Spanul este un rau necesar. Spanul
este omul insemnat (personajul perfid), de o inteligenta
vicleana. Eroul basmului, Harap-Alb, contrazice intr-o
oarecare masura asteptarile cititorului de basme intrucat
nu are puteri supranaturale i nici insusiri exceptionale,
asemenea lui Fat-Frumos din basmele populare. El are
calitati i defecte, sugerate i de oximoronul din numele
sau. Prin trecerea probelor la care il supune Spanul, pe
parcursul calatoriei intiatice, Harap-Alb va dobandi
calitatile necesare unui viitor imparat (mila, bunatatea,
generozitatea, prietenia, respectarea juramantului,
curajul).