Ion Particularitatile de constructie a unui

personaj

Romanul Ion de Liviu Rebreanu, aparut in 1920,

este un roman realist care deschide o noua epoca in
literatura romana interbelica. Prin obiectivitatea i
impersonalitatea naratorului i prin constructia ampla,
grandioasa, romanul Ion marcheaza data de nastere a
realismului modern. Chiar daca Eugen Lovinescu,
mentorul modernismului romanesc, sugera orientarea
prozatorilor spre universul citadin i spre personajul
intelectual, criticul este nevoit sa recunoasca valoarea
indiscutabila a romanului de debut al lui Liviu Rebreanu.
Tema romanului este una dintre cele pe care
Rebreanu le-a considerat fundamentale in definirea
psihologiei noastre etnice: pamantul. Ion prezinta
drama taranului ardelean pentru care lipsa pamantului
este sinonima cu imposibilitatea de a se impune in
societate, de a semnifica ceva in raport cu ceilalti i de a
isi afirma demnitatea umana, in ultima instanta.
Conflictul exterior, de natura sociala il pune pe Ion in
confruntare directa cu Vasile Baciu, taranul ajuns bogat
prin aceeasi strategie ca viitorul sau ginere, cu
deosebirea ca el a iubit-o pe mama Anei. Ana, in schimb,
este pentru Ion doar un mijloc de a-i atinge scopul i un
impediment in calea fericirii prin iubire. De aceea
adevarata dimensiune a dramei personajului principal o
da conflictul interior, precizat in structura romanului prin
titlul celor doua parti: Glasul pamantului i Glasului
iubirii.
Ion, personajul principal, este conturat prin tehnica
basoreliefului, fapt care face ca el sa se evidentieze pe

toata intinderea romanului. Chiar daca este conceput

astfel incat sa fie exponentul unei clase sociale, eroul
evolueaza dinspre tipic spre atipic, fiind o individualitate
memorabila. Monumentalitatea personajului consta in
forta pe care o dezlantuie in lupta cu destinul potrivnic
pentru a-si gasi in lume locul pe care condera ca il merita.
Naratorul obiectiv face o relatare voit neutral a
intamplarilor la care iau parte personajele. El nu intervine
in desfasurarea actiunii prin comentarii sau explicatii.
Controleaza discret faptele, fara sa aiba intentia de a
manipula personajele i fara a emite judecati asupra
conduitei acestora.
Prin sentimentul sau de intensa iubire posesiva a
pamantului, Ion se inscrie in tiparul unui taran universal.
Mediul social in care traieste Ion este, fara indoiala, un
factor modelator, care exercita o presiune autoritara
asupra personajului. Din acest punct de vedere, flacaul
repeta intr-o oarecare masura metoda socrului sau i
dobandeste averea prin casatorie. Asemanarile se opresc
insa aici, caci Vasile Baciu isi iubise nevasta, pe cand Ion
face din Ana o victima tragica a brutalitatii sale.
Incercarea diperata a lui Ion de a dobandi pamant nu
mai poate fi privita doar ca expresie a lacomiei, ci mai
ales ca expresie a dorintei de a scapa de eticheta
injositoare de sarantoc i de umilinta de a repeta soarta
tatalui sau, care se invarte pe langa cei bogati ca un
caine la usa bucatariei.
Ambitia este trasatura fundamentala de caracter a
personajului. Ion este un personaj realist cu o psihologie
bine individualizata. In tot ceea ce face Ion exista o
exagerare, o incalcare a masurii, un factor irational care
determina deplasarea tipicului spre atipic. Scena
Zvarcolirea inclusa in capitolul II al romanului,
evidentiaza atitudinea lui Ion in fata pamantului, a carui

forta i dimensiune il copleseste, cu atat mai puternic cu

cat din atata hotar el nu stapaneste decat doua-trei
crampeie. Relevanta scenei este amplificata de faptul ca
ea cuprinde sintagma care denumeste prima parte a
romanului: Glasul pamantului patrundea navalnic in
sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l.
Scena care evidentiaza prezenta factorului irational
este cea care explica chiar geneza romanului: sarutarea
pamantului. Stapan al tuturor pamanturilor, Ion se simte
un urias la picioarele caruia se zbate un balaur.
Ingenuncheat in gestul mistic al sarutarii pamantului, Ion
simte fiorul rece, iar lutul ii tintuieste picioarele i ii
imbraca mainile cu niste manusi de doliu. Este cuprinsa
in aceasta scena intreaga ambivalenta Eros Thanatos i
este concentrata soarta eroului, prizonier al nefirestii
patimi pentru pamant.
In opinia mea, pentru Ion, care a sarutat cu atata
patima pamantul, existenta nu a fost altceva decat acel
fior de fum albastrui care s-a opintit o clipa i s-a
pravalit apoi in moarte. Eugen Lovinescu considera ca
protagonistul romanului, Ion, este expresia violenta a
unei energii; subordonandu-i mecanismul complicat al
sufletului unui singur impuls, este un tip unitar. Autor de
metoda realista, Liviu Rebreanu desfasoara in primul
sau roman o forta demiurgica nu numai pentru a infatisa
cititorului o lume supusa cauzalitatii, ci i un personaj a
carui mecanica a existentei scapa logicii perfecte, pentru
ca inglobeaza factorul irational.