Iona

de Marin Sorescu

Parabola dramatica Iona(1968) de Marin Sorescu

face parte alaturi de Paracliserul i Matca, din
volumul Setea muntelui de sare care apare in 1974.
Este subintitulata tragegie in patru tablouri. Termenul de
tragedie nu are in acest context sensul conferit de
antici. Aici tragedia este inteleasa in sens existential ca
lupta a individului (Iona) cu destinul i incercarea lui de al infrunta, incercarea de a se gasi pe sine, de a-i defini
fiinta.
Iona de Marin Sorescu apartine teatrului modern,
unde nu se mai pastreaza distinctiile dintre speciile
traditionale ale dramaturgiei: tragedie, comedie, drama.
Eliberarea de formele dramaturgiei traditionale se
manifesta prin mai multe aspecte: alaturarea comicului i
a tragicului, preferinta pentru teatrul parabola i teatrul
absurdului, reluarea parodica a unor strategii din
dramaturgia traditional, insertia liricului in text,
valaroficarea i reinterpretarea unor mituri, aparitia
personajului-idee, lipsa conflictului, incalcarea succesiunii
temporal a evenimentelor, disparitia dialogului i
prezenta monologolui, timpul i spatiul cu valoare
simbolica etc.
Tema piesei este singuratatea fiintei umane,
framantarea omului in efortul de aflare a sinelui. Iona
intrupeaza figura sperantei eterne pana in ultimul sau
gest pe care il savarseste in acest sens. Tot monologul lui
Iona are loc in contextul in care Dumnezeu s-a retras din
orizontul i din constiinta umana, i, pentru mentalitatea

moderna, nu mai are puterea de a avertiza fiinta asupra

amanarii invierii. Cu toate acestea, omul se revolta in fata
destinului sau, refuza sa-i accepte soarta de fiinta
solitara, incearca sa-i redescopere identitatea, originile
i sa-l regaseasca pe Dumnezeu.
In tabloul III, mica moara de vant aflata in burta
Pestelui II (care inghitise Pestele I) i de care Iona se
simte atras ca de un vartej, constituie un avertisment
simbolic. Spre deosebire de Don Quijote, eroul lui
Cervantes, care infrunta morile de vant, crezand ca sunt
uriasi, Iona evita pericolul, ferindu-se tot timpul sa nu
nimereasca intre dintii de lemn ai morii, dar nu va face
singurul gest cu adevarat normal intr-o astfel de situatie:
sa o inlature din cale. La fel facuse de fapt tot timpul
pana atunci: refuzase sa-i constientizeze situatia,
incercand doar sa se adapteze, sa se resemneze in fata a
ceea ce se intampla.
Tabloul IV il surprinde pe Iona intr-o gura de grota,
spartura ultimului peste spintecat. In fata lui este un
spatiu nedefinit, avand ceva nisipos, murdar de alge,
scoici. Ceva ca o plaja. Surprinderea lui Iona se naste in
momentul in care isi da seama ca orizontul pe care crede
ca il vede din fata grotei nu este decat o serie de burti de
peste. Revelatia orizonturilor concentric care-l contin, il
determina pe Iona sa traiasca plenar sentimentul tragic.
Titlul piesei trimite la mitul biblic al proorocului Iona
din cartea cu acelasi titlu a Vechiului Testament. Marin
Sorescu pastreaza din mitul biblic doar numele eroului,
Iona. Destinul personajului lui Marin Sorescu este insa cu
totul altul. Spre deosebire de proorocul biblic, personajul
din tragedia lui Sorescu se afla de la inceput prizonier in
gura unui peste, fara posibilitatea evadarii i fara a fi
savarsit vreun pacat. Actiunea de a pescui devine simbol

al cautarii, al cunoasterii. Tragicul situatiei consta in

faptul ca procesul cunoasterii se deruleaza intr-o lume
inchisa: abdomenul monstrului marin.
Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru
tablouri. Planul exterior din primul i ultimul tablou
alterneaza cu planurile lumii interioare din al doilea i al
treilea tablou. Spatialitatea apartine aproape exclusiv
imaginarului (plaja, burtile pestilor, moara de vant,
acvariul) i se inscribe in seria metaforica a existentei
tragice. Relatiile temporale reliefeaza, in principal,
perspectiva discontinua a timpului psihologic care
potenteaza starile interioare ale personajului.
Iona este pescarul care traieste viata, printr-o
miscare neincetata din pantecele unui peste in altul, in
cautarea unui orizont de lumina, desi acesta se
dovedeste in final a fi tot o lume inchisa, nedefinita,
incontrolabila i artificiala. Drama existential a
personajului este bine individualizata prin indicatiile
autorului. Prin multitudinea trairilor, Iona devine imaginea
generic a omului modern. Sugestive in acest sens sunt
notatiile din primul tablou: explicativ, intelept,
imperativ, uimit, vesel, curios, nehotarat. Cu
cat se aproprie de esec, cu atat indicatiile scenice sunt
mai semnificative: reconstituind, blazat, speriat,
certandu-se, imitand, enervat, chibzuind.
Modalitatile de caracterizare utilizate in textul
dramatic sunt directe i indirecte. Caracterizarea directa
este realizata de autor prin intermediul indicatiilor
scenice. In text regasim i procedee moderne de
caracterizare precum introspectia i monologul interior,
deoarece personajul dramatic tragicul sau comic se
infatiseaza [] prin actiunile i vorbele sale rostite []
intr-un monolog. (Gabriela Duda, Analiza textului
literar).

In opinia mea, pescarul Iona, personajul principal al

piesei cu acelasi nume, este simbolul cunoasterii
absolute, iar atitudinea personajului reflecta situatia
omului modern care se descopera singur in univers.
Rescrierea moderna a mitului biblic ii ofera lui Marin
Sorescu posibilitatea de a glosa pe o tema cu mai multe
valente, aceea a sperantei ca mod de a fi intr-o luma
inchisa. Iona este pescarul care traieste viata printr-o
miscare neincetata din pantecele unui peste in altul.
Problematica libertatii este un motiv central, strans legat
de tema majora a sperantei. A fi liber inseamna pentru
Iona a repune in discutie lumea lucrurilor prin intermediul
fiintei.