Tipuri de roman in per interbelica

Nu exista roman psihologic sau social, sau cum le mai clasifica

critica savanta. Exista romanul pur si simplu, care trebuie sa fie, in acelasi
timp, si psihologic, si social, si fantastic, si istoricCaci romanul e o lume
intreaga,de la Dumnezeu pana la ultima gnganie, o lume speciala, cu
viata ei proprie,si totusi atat de apropiata de sufletul general omenesc
incat oricine sa o poata reconstitui cu fantezia
Asemenea lui Emiescu la poezie, aparita lui Liviu Rebreanu in cadrul
evolutiei prozei romanesti reprezinta un moment privilegiat, autorul
Rascoalei fiind considerat unul din creatorii romanului romanesc
modern.Spre deosebire de Hortensia Papadat-Bengescu care a avut un rol
deosebit in descoperirea orasului si in orientarea poeziei inspre sondarea
adancimilor psihicului,Liviu Rebreanu contribuie din plin la dezvoltarea
romanului realist social si obiectiv.Desi inegala valoric,opera scriitorului se
dovedeste impresionanta ,nsumand un mare numar de nuvele,romane si
piese de teatru.Anuntand problematica grandioaselor proiecte epice de
mai tarziu,volumele de proza scurta precum Frmntri(1912),
Golanii(1916),Mrturisire(1916) sau Rfuiala(1919) alcatuiesc un
experiment literar necesar, un rgaz de acumulri fertile, ce pregtesc
ascensiunea valoric de mai trziu. Seria marilor creaii este inaugurat
prin romanul Ion(1920), volum urmat la intervale destul de regulate de noi
opere sociale i psihologice:Pdurea spnzurailor(1922), Adam i
Eva(1925), Ciuleandra(1927), Criorul(1929), Rscoala(1932),
Jar(1934), Gorila(1938) i Amndoi(1940).
Spirit extrem de viu i nelinitit,Liviu Rebreanu face parte, alturi de
Tudor Arghezi,din categoria acelor creatori pentru care scrisul reprezint o
dificultate nvins.Liviu Rebreanu nu a urmrit s ii expun in mod
sistematic concepia despre roman + de unde numeroasele reluri i
nuanri ale unor afirmaii cu o evident valoare pragmatic + dar
confesiunile sale cuprind suficiente informaii pentru a circumscrie n
profunzime o original i personal poetic a genului. Pentru Rebreanu,
romanul e un univers extrem de cuprinztor,care nu poate fi doar
social,psihologi,fantastic sau istoric, ci esste toate acestea la un loc: Cci
romanul este o lume ntreag, de la Dumnezeu pn la ultima gnganie,o
lume special, cu viaa ei proprie i totui att de apropiat de sufletul
general omenesc,nct oricine sa o poat reconstitui cu
fantezia.Scriitorul are sentimentul totalittii lumii,iar literatura,axat pe
conceptul de mimesis, nu face alt ceva decat s copieze o realitate
extrem de complex, altfel spus s ofere iluzia vieii eterne.Transformnd
pulsaia epic, Liviu Rebreanu consider viaa modelul suprem al
artei,model care confer i ritmul crilor sale.
Liviul Rebreanu i formeaz o disciplin a scrisului,programul acesta
de lucru extrem de riguros fiind respectat cu o regularitate demn de
invidiat.Prozatorul se aeay la masa de scris exclusiv noaptea,deoarece

numai acum poate gsi linitea care s i permit o concentrare

desvarit.n plus, ntunericul faciliteaz eliberarea de regimul diurn i
transpunerea n lumea imaginarului.Rebreanu distruge mitul romantic al
inspiraiei. Muza nu este invocat niciodat, ci silit s se manifeste n
fiecare noapte.Pentru Rebreanu creaia echivaleaz cu o extraordinar si
permanent lupt cu cuvintele, frmntate la modul arghezian timp de
mii de sptmni.Odat schiat,subiectul se transform intr+o veritabil
obsesie.
O caracteristica esentiala a operei lui Liviu Rebreanu este
documentarea extreme de migaloasa,caracteristica romanului de tip
balzacian.Adevarat demiurg in lumea imaginarului,Liviu Rebreanu creeaza
niste personaje extrem de puternice ,care se trezesc la
viata,desprinzandu-se de pe fila de manuscris.Scriind,autorul are senzatia
stranie ca protagonistii operei sale se gasesc alaturi de el in odaie.Ba mai
mult uneori ii rasuna in urechi cuvintele acestora sau I se pare ca ii vede
pret de cateva clipe in carne si oase.
Pentru artizanul care a fost Liviu Rebreanu, adevarata problema nu
a constituit-o scrierea unui roman eveniment incarcat de neprevazut ci
transcrierile repetate cerute de migaloasa operatie de finisare a
cartii.Autorul nu se sfieste sa isi formulize rezervele fata de naratiunea la
pers intai,naratiune aflata la mare cinste in per interbelica fiind
considerate o conditie esentiala a autenticitatii.Chiar daca nu sunt expuse
in mod systematic,Rebreanu a avut cateva idei esentiale despre
arta.Astfel,prozatorul precizeaza ca scrisul nu i s-a parut niciodata o
jucarie agreabila sau o jonglerie de fraze.Pentru el arta inseamna ,inante
de toate, creatie de oameni si de viata.Nu este greu sa recunoastem aici
coordonatele estetice ale romanului de tip balzacian, care identifica
procesul creatiei artistice cu misterul demiurgic al genezei. Pe Rebreanu
nu il intereseaza frumosul,ci il atrage pulsul existentei.Cand artistul
reuseste sa inchida in cuvinte cateva clipe de viata adevarata,opera
devine mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume.
Spirit telluric,Rebreanu vede in literature adanc inradacinata in
traditiile artistice autohtone,in realitate.Dupa parerea sa ,calitatea
esentiala a unui scriitor autentic e sinceritatea atat fata de sine cat si fata
de arta.Pentru Rebreanu, creatia de persj nu se reduce la mimesis,ci
echivaleaza cu un process de sinteza.Folosind cuvintele scriitorului, a
creea oameni nu inseamna a copia dupa natura indivizi
existenti.Asemenea realism sau naturalism e mai putin valoros ca o
fotografie proasta.Creatia literara nu poate fi decat sinteza.Omul pe care il
zugravesc eu o fi avand si trebuie sa aiba asemanari cu mii de oameni,
cum au si in viata toti oamenii,dar traieste numai prin cee ace are unic si
deosebit de toti oamenii din toate vremurile.Unic insa e numai sufletul.In
carte ape care o consacra autorului Rascoalei, Mircea Muthu atrage
atentia asupra faptului ca, la fel ca si in universal lui Blaga sau cel al lui
Sadoveanu, lumea lui Rebreanu este organizata dupa tipare arhaice.Acest

lucru explica de ce omul este vazut de autorul lui Ion mai ales in
ipostaza de taran,ipostaza ce dobandeste valoare arhetipal,marcand
indentificarea lui cu insusi poporul roman.
Dupa convingatorul excrus privind geneza personajelor sale
,Rebreanu ne furnizeaza si o concentrate definitie a metodei pe care a
adoptat-o.Potrivit formulei entionate mai sus,realismul nu ar fi alt ceva
decat viata eternizata prin miscari sufletesti.S-a vorbit deja foarte mult
despre stilul cenusi ,lipsit de ornamente ale lui Rebreanu.In aceasta
problema,opinia enuntata de prozator este aceea ca expresia ramane intradevar temelia creatiei dar nu ca scop,ci doar ca mijloc de exprimare a
ideilor.De dragul unei fraze stralucite sau a unei imperecheri reusite de
cuvinte, el nu se arata dispus sa sacrifice o intentie.De altfel,Rebreanu
nutreste convingerea ca,in operele de creatie,stralucirile stilistice se
obtin,de regula