www.referat.

ro

Politica dupa comunism

De la "Miorita" la capra vecinului . Cadrul cultural al politicii. Disponibilitati si valori

fundamentale
Acest capitol se intoarce din nou la modelul tripartit schitat in introducerea
noastra. Atitudinea fata de democratie prezentata in capitolul anterior, de la cauzele la
consecintele sale, este fireste cruciala pentru o societate si determina in mod important
alegerea si supravietuirea unui sistem politic. Dar atitudinea fata de democratie este doar
virful aisbergului. Democratia nu este prima pe lista de prioritati a indivizilor sau a
grupurilor, prinsi intr-o plasa mult mai strinsa de constringeri si alegeri care rezulta din
constringeri. Tesutul fundamental din care se desprinde cultura politica, democratica sau
nu, este cultura ca intreg societal. Unitatea de baza, celulele acestui tesut sint valorile
fundamentale, pachetul de valori citate in discutia normativa care da forma unei
institutii"1[1],deoarece fiecare institutie vine pe lume intr-un cadru de alegeri sociale
limitate"2[2]. Valorile sint atitudini de baza individuale, dar fiecare cultura admite si
incurajeaza unele valori fundamentale. A fi crestin, alb si heterosexual", ca sa folosim o
butada faimoasa a lui H.R. Patapievici este un dat cultural, dar totodata si o decizie de a
face din elemente culturale structurale expresia unei alegeri libere care transforma
mostenirea din dat in valoare, din constringere in alegere, prin internalizarea valorilor
societale fundamentale la nivel individual si preferarea lor fata de alte valori posibile.
1[1]
2[2]

cf. Mary Douglas. 1992. Risk and Blame. Essays in Cultural Theory. London. Routledge, p 176
op cit, p 179

Termenul de cultura" este folosit aici ca in teoria sociala antropologica. Cultura,

in acceptia noastra de astazi nu e departe de definitiile traditionale, precum cea a lui
Malinovski, de mediu artificial creat de om in cadrul celui natural pentru a asigura
nevoile sale biologice3[3], desi azi o descriem cumva in termeni mai sofisticati drept o
textura istoric transmisa de intelesuri intrupate in simboluri, un sistem de conceptii
mostenite exprimate in forme simbolice prin care oamenii comunica, perpetueaza si isi
dezvolta cunostintele si atitudinile despre viata" , deci nu numai norme si proceduri
(institutiile, n.a.), ci ansmablul de structuri de semnificatii prin care oamenii dau forma
existentei lor" tot asa cum cultura politica nu este doar constitutii si lovituri de stat, ci
arena in care se desfasoara public asemenea structuri"4[4].
Mary Douglas spunea ca trei sau patru institutii stabile sint suficiente pentru a
elabora o teorie culturala. Atit ea, cit si Aaron Wildafsky care a construit o teorie a
culturii politice pe baza teoriei ei generale preferau coeziunea grupului (permeabilitatea
granitei grupului, puterea legaturilor interne) si climatul de constringere (numit si
ierarhie) care limiteaza optiunile unui individ sau ale unui grup. Acestea sint preferate
datorita stabilitatii lor in timp. In capitolul de fata propun la rindul meu doua tipuri de
institutii pentru a fi folosite ca tot atitea dimensiuni de analiza a culturii politice
romanesti, ambele fiind compuse din valori fundamentale, internalizate mai mult sau mai
putin de catre fiecare individ in parte.
a)

Dimensiunea ierarhica; raporturile dintre noi si puterea sau autoritatea (fata de

care ne putem plasa intr-o pozitie de egalitate si cooperare, de ostilitate si
neincredere, de teama si dependenta), cu alte cuvinte, raporturile pe verticala si
institutiile care le descriu. Cu referire la acestea in teoria culturii civice Almond si
Verba au descris raporturi de participare (cetatenii activi, competenti, convinsi ca
pot influenta procesul politic), de dependenta (raporturile cu autoritatea sint de tip
paternal, oamenii accepta fara a pune la indoiala deciziile puterii), si de tip
parohial (procesul politic nu prezinta interes, oamenii nu se considera vizati de
ceea ce se petrece in politica si nu cauta sa aiba nici o influenta).

3[3]

cf Bronislaw Malinovski. 1944. A Scientific Theory of Culture and Other Essays. London: Oxford
Univeristy Press, Fourth Edition, 1966, p 37
4[4]
cf Clifford Geertz .1973. The Interpretation of Cultures. New York, Basic Books, p 89, 311-312

b)

Dimensiunea de grup; raporturile dintre noi si ceilalti, care pot fi de cooperare

(ceilalti sint vazuti ca egali, sau parteneri), sau de competitie (ceilalti sint vazuti
ca si concurenti), sau de neincredere (ceilalti vazuti ca dusmani), de egalitate sau
inegalitate,cu alte cuvinte, raporturile pe orizontala si institutiile care le descriu.
Fiecare dintre noi are o pozitie personala si se plaseaza altundeva in aceste

raporturi. Cultura politica de proces, cum o definea Easton (1965) contine ansamblul la
nivelul societatii al acestor pozitii personale, un model format din agregarea diferitelor
atitudini individuale. Putem vorbi de o cultura politica" in masura in care asemenea
atitudini sint stabile, si deci si modelul la scara intregii societati, format din insumarea
atitudinilor individuale, este unul durabil. In general acesta e si cazul: daca atitudinile
oamenilor fata de partide politice sau guverne sau chiar regimuri politice tind sa fluctueze
la intervale de citiva ani, atit atitudinea individuala, cit si cultura politica vizavi de
raporturile cu autoritatea sau cu ceilalti sunt foarte stabile, fiind ancorate in cultura, si se
modifica cu mare greutate doar in urma unor schimbari economice si sociale
considerabile. In general putem spune ca exista un triplu determinism al atitudinii
individuale in relatie cu aceste dimensiuni:
1)

un determinism psihologic individual. Teorii ca personalitatea

autoritara", care a incercat sa explice sprijinul pentru regimul nazist, sau
lucrarile lui Wilhelm Reich, un psihanalist marxist, s-au concentrat asupra
raporturilor de autoritate din cadrul familiei in cursul copilariei pentru a
explica de ce unii oameni au o atitudine rigida, dogmatica si nu pun la
indoiala ordinele unei autoritati, chiar atunci cind acestea sint evident
nerezonabile. Desi aceste teorii sint foarte contestate astazi, nu incape nici
o indoiala ca elementul individual are mare importanta. Acesta este insa o
combinatie de atribute individuale de personalitate, doar unele avind
legatura cu raporturile de familie in primii ani de viata.

2)

un determinism social. Fiecare dintre noi se naste si evolueaza intr-o

anumita conjunctura sociala. Fara ca rolul acesteia sa fie atit de coplesitor
cum credeau sociologii marxisti radicali, raporturile noastre cu puterea au

o anumita determinanta sociala. Cineva care rezida in centrul unui mare

oras care e capitala de tara e mai probabil ca va avea alta atitudine fata de
putere decit locuitorul unui catun izolat de la munte, in conditii de
egalitate a tuturor celorlalte imprejurari. Identitatea noastra politica are o
determinare sociala, tot asa cum are si una psihologica: Philip Converse,
deschizatorul de drumuri in aceasta privinta, le-a luat in considerare pe
ambele. Institutiile informale care opereaza la nivel social isi fac simtita
influenta: in capitala de care vorbeam si la nivelul unui anume grup social
(studentii) obiceiul de a demonstra contra guvernului e frecvent si tinerii
socializati in acest mediu vor avea o atitudine participativa, poate chiar
usor anarhica: la nivelul catunului, supunerea fata de autoritatea locala,
primarul sau politistul, e regula si in majoritate cei socializati la acest nivel
vor adopta ca atitudini personale supunerea si lipsa unei atitudini de autoafirmare. Cind vorbim de determinism social, exista deci doua interpretari
posibile: referirea la elementele stricte de status social (rezidenta,
proprietate, venit, sex, educatie), cum se procedeaza adesea in sociologie,
si referirea larga la apartenenta la un grup social la nivelul caruia
prevaleaza anumite institutii formale, care are deci o cultura proprie. Dat
fiind ca prima interpretare, cea strict sociologica, nu reuseste sa explice in
modele decit citeva procente din varianta totala, a doua interpretare, cea
din teoria culturala si antropologie, va fi cea utilizata in lucrarea de fata.
3)

un determinism conjuctural. Exista o mare cantitate de hazard in

experientele noastre care contribuie decisiv la crearea unor atitudini. Un
om caruia i s-a furat portofelul, deoarece a trecut prin gara la ora la care
opera un hot de buzunare, va fi mai inclinat sa considere ca semenii sai nu
sint de incredere si ca politia nu-i poate apara pe cetateni, decit unul care
nu a trecut prin aceiasi experienta neplacuta. Bineinteles ca acest element
scapa analizei cantitative: in grupuri focus sau in alte forme de cercetare
calitativa asemenea mecanisme sint invocate frecvent.

Aceste cauze trebuie vazute insa ca actionind in strinsa legatura, si nu separat.

Daca cineva locuieste intr-o suburbie saraca, sansele ca hoti sa-l opereze in statia de
metrou sint mult mai mari; daca e vorba de o personalitate timida sau distrata sansele ca
sa fie selectata drept victima sint de asemenea mai mari. Accidentele vietii noastre sint
opera conjuncturii, dar interpretarea lor se face in lumina unor convingeri generale despre
viata si lume care sint in mare masura determinate social si psihologic.
Traditia teoretica privitoare la contextul cultural al culturii politice este pe cit de
enorma, pe atit de anarhica. Comparind societatile sau natiunile, unii autori, de la clasici
ca Alexis de Tocqueville, pina la contemporani precum Francis Fukuyama, Robert
Putnam sau Ronald Inglehart au remarcat ca anunite trasaturi ale culturii politice de
proces se asociaza semnificativ si regulat la nivel national cu anumite caracteristici
economice. Tocqueville remarca, de exemplu, in Democratia in America, numarul mare
de asociatii voluntare care dadeau democratiei americane un caracter foarte diferit de
societatile de pe continent. Putnam remarca diferenta dintre sudul si nordul Italiei,
asocierea dintre cooperativitatea mare din Nord si calitatea buna a serviciilor publice,
dintre neincrederea din Sud si proasta guvernare locala. Fukuyama si Inglehart observau
ca societatile in care majoritatile sint predispuse la incredere mai curind decit la
neincredere sint mai prospere.
La nivel individual exista de asemenea o veche traditie de a explica atit
performanta individuala cit si preferintele politice pentru unii lideri sau ideologii prin
unele atitudini de baza, manifestate prin credinte sau valori. Tocqueville remarca ca
societatea americana e cladita pe o valoare individuala de baza in a carei absenta, daca ar
fi transplantate in alta parte, aceleasi institutii formale nu ar reusi sa o reproduca:
individualismul economic, credinta ca efortul si ingeniozitatea personala stau si trebuie sa
stea la baza succesului. Aceasta valoare protestanta" si nu faptul de a apartine religiei
protestante s-ar putea sa explice mult din felul de a fi american. E mult mai greu sa gasim
pe continentul european astfel de valori fundamentale, dat fiind ca evolutia aici a fost
mult mai organica. In istoria romaneasca, dar mai ales in interpretarea ei de catre eseisti
sau jurnalisti, care realizeaza un fel de plebiscit al propriei istorii prevaleaza mereu
anumite interpretari care sint considerate valori fundamentale", cum ar fi supunerea

(Capul plecat sabia nu-l taie"), sau fatalismul (Nu sint vremurile sub cirma omului, ci
bietul om sub vremi"). Atitudinea fata de altii se regaseste in balada traditionala, Miorita,
interpretata de unii autori nu sub aspectul ei metafizic remarcat de obicei, ci ca o citire in
termeni de neincredere si invidie sociala a raporturilor dintre oameni5[5].
Capitolul de fata va urmari cele doua dimensiuni fundamentale culturale si rolul
lor in formarea culturii politice, coborind pina la nivelul determinantilor atitudinilor
individuale. Variabilele pe care le vom folosi pentru raporturile pe orizontala sint
increderea ca disponibilitate de a acorda credit atit oamenilor, cit si institutiilor, si de a
avea un comportament cooperant care favorizeaza actiunea colectiva altruista, ca si
individualismul-colectivismul, si motivul pentru care una dintre aceste valori prevaleaza
asupra celeilalte; iar pentru raporturile ierarhice relatia de participare, supunere sau
izolare fata de autoritate.
Noi si ceilalti. Increderea si rolul ei
Existenta politica survine mai tirziu in cursul unei vieti decit existenta cu altii care
nu implica raporturi de putere. Avem nevoie sa cooperam sau sintem fortati sa intram in
competitie inca din copilarie. Printre primele lectii pe care le primim ni se spune cum sa
ne situam fata de altii, deci cultura in care ne nastem este impregnata de prejudecati si
norme privitoare la raporturile dintre noi si ceilalti, dintre grupul caruia ii apartinem (ingroup: fie ca e vorba de familie, de comunitatea locala, de locuritorii unei strazi, etc) si
restul lumii. La nivel national prin agregarea acestor inclinatii se obtin diferente
semnificative, care fac pe autori ca Fukuyama sa vorbeasca de societati plasate sus pe
scara increderii (high-trust), sau jos (low-trust).
Ce fel de societate este Romania? Pina sa ajungem la estimarile comparative,
bunul simt cotidian ar avansa doua ipoteze, ambele propunind cauze -diferite- pentru
aceeasi concluzie:
5[5]

In mod independent doi autori au propus interpretari ale Mioritei apropiate de unghiul teoriei capitalului
social: Michael Schafir, care vede povestea ca pe o dovada a neincrederii romanilor in oameni, Victor
Barsan, care vedea in Miorita povestea paradigmatic romaneasca a celui mai bun care e inevitabil ucis de
ceilalti. Desi aceste doua interpretari sint diametral opuse, Schafir accentuind neincrederea, iar Barsan
invidia sociala ele nu sint mai putin inrudite in esenta lor.

a)

ca Romania ca societate rurala si traditionala gindeste pe modelul Mioritei, deci

tinde ca aiba o viziune pesimista asupra oamenilor ca nefiind de incredere; aceasta
viziune este o mostenire culturala", un dat structural al culturii politice romanesti
care strabate timpurile; in acest caz ar trebui sa gasim dovezi ca in lumea rurala
exista mai multa neincredere decit in cea urbana;

b)

ca Romania in perioada post-totalitara este inca asa cum am vazut- foarte

dependenta de trecutul ei apropiat,si ca relatiile dintre oameni in timpul lui
Ceausescu, cu alte cuvinte competitia salbatica pentru resurse insuficiente, ca si
delatiunea cvasigenerala, au produs neincredere suplimentara. In acest caz
oamenii tineri cu o experienta de viata mai redusa in perioada ceausista ar trebui
sa prezinte mai multa incredere, iar cei care se identifica mai mult cu comunismul
mai putina.
Testarea acestor ipoteze duce la o imagine mai complexa si mai putin clara. Nu

exista o corelatie intre dimensiunea localitatii si acordul cu ideea ca numai oamenii cu

care esti ruda sint de incredere. De asemenea nu intilnim nici o corelatie intre virsta si
acordul sau dezacordul cu aceasta idee, oamenii sub 30 de ani, a caror durata de
socializare in timpul tranzitiei e cel putin egala cu cea din timpul comunismului avind tot
atit de multa sau de putina incredere ca si cei mai in virsta. Chiar indepartind bariera de
30 de ani tot nu gasim nici un fel de corelatie intre virsta si increderea in ceilalti 6[6]. Faptul
e oarecum explicabil, comportamentul oamenilor neschimbindu-se peste noapte dupa
disparitia lui Ceausescu si a penuriilor de marfuri de baza tipice comunismului. Si dupa
ce coada" ca fenomen omniprezent a disparut, comportamentul oamenilor, ca si
prejudecatile, par sa fi ramas in mare masura aceleasi. Exista in schimb o corelatie intre
6[6]

Pe parcursul acestei lucrari folosesc doua masuri ale increderii interpersonale. Una este acordul cu
afirmatia "Numai cei de acelasi singe cu tine sint de incredere", cealalta afirmatia mai generala "Poti avea
incredere in majoritatea oamenilor". Aceasta a doua variabila este larg utilizata la noi, datorita prezentei ei
repetate in BOP. Intrebarea e desprinsa din scala mult mai rafinata utilizata initial de Almond si Verba, dar se
preteaza la confuzii, motiv din care da rezultate atipice si inexplicabile (modelele de explicare a acestei
variabile create de Dumitru Sandu explica neglijabil de putin din varianta totala; Romania se comporta exact
pe dos ca in modelul lui Almond si Verba, ceea ce ne face sa ne indoim ca variabila masoara exact ce pare
sa masoare). Am utilizat-o si noi, in relatie cu increderea institutionala, a treia variabila de masurare a
increderii, dar in realitate credem ca prima este mai adecvata. "Majoritatea oamenilor" intr-o tara atit de
rurala ca Romania e probabil inteleasa ca "oamenii cu care vii in contact", iar posibilitatile de contact sint
extrem de diferite la tara fata de oras. Coleman sugera o variabila mult mai buna, intermediara acestora
doua "Poti avea incredere doar in oamenii pe care ii cunosti", care nu lasa loc de ambiguitate.

acordul cu comunismul (Comunismul idee buna pusa gresit in practica") si increderea

limitata la membrii familiei. Lipsa unei corelatii dintre increderea interpersonala si
rezidenta poate avea mai multe explicatii. Experienta urbana e una foarte recenta pentru
multi romani, granita dintre sat si oras una fragila. E adevarat, chiar pe termen scurt
orasul socializeaza altfel decit satul, dar tot la oras patologia comunismului, si mai ales
coada" era mai prezenta, astfel ca poate sa existe o influenta intre cele doua ipoteze ale
noastre. Corelatia dintre sprijinul pentru comunism si increderea scazuta in oameni
corespunde imaginii de societate neotraditionala", pe care citiva autori o folosesc pentru
a descrie comunismul. Cu toate acestea o singura corelatie slaba si doua invalidate, chiar
in conditii de analiza bivariata inseamna ca trebuie sa cautam o alta explicatie. Desi
generala si nu specifica societatii romanesti, aceasta a treia explicatie o gasim atit in
teoria antropologica, cit si in lucrarea clasica a lui Almond si Verba si o putem formula
astfel:
c)

lipsa de capital social este caracteristica societatilor sarace, unde lipsurile au

dus la generalizarea unei psihologii a resurselor insuficiente" sau a bunului
finit". Pe baza acesteia oamenii presupun ca tot ceea ce e de valoare exista in
cantitate mica, si oricine se bucura de un lucru de valoare scade din sansele
celorlalti de a-l obtine. Almond si Verba gasisera o corelatie importanta intre
saracie si lipsa de capital social. Prin capital social inteleg aici resursele unei
colectivitati de a avea incredere si a coopera onest cu alti semeni si cu institutiile
statului, deci utilizez definitia oarecum mai idealista a capitalului social. 7[7] Daca
aceasta ipoteza este cea corecta ar trebui sa gasim la nivel individual o relatie intre
resurse si incredere, adica oamenii sa fie mai predipusi la incredere in masura in
care au mai multe resurse, si intre gradul de dezvoltare al unei comunitati si
incredere (comunitatile prospere sa aiba o cultura de tip mai cooperant). In alta
formulare, aceasta e de fapt o alta interpretare a Mioritei", care considera ca

7[7]

Autori precum Sandu (1999), interpretind definitia lui Coleman, inteleg prin capital social toate bunurile
sociale necesare functionarii optime, adica si relatiile sociale. Pe baza teoriei actiunii colective a lui Olson
prefer sa delimitez clar retelele egoiste de relatii de cele altruiste, capitalul social pozitiv de care beneficiaza
intreaba comunitate de cel negativ, de care beneficiaza numai membrii retelei de influenta. Fenomene
precum coruptia sau economia gri in lumea comunista nu pot fi intelese daca tratam capitalul social fara
aceasta clarificare conceptuala.

sensul principal al baladei sta in eliminarea celui mai inzestrat ca urmare a

invidiei si a resentimentelor celorlalti, pentru a-i fura bunurile.
Aceasta ipoteza este cea care se confirma. Oamenii sint mai predispusi sa-si
investeasca increderea dincolo de cercul familiei pe masura ce sint mai educati, mai
instariti sau traind in regiuni mai dezvoltate. In analiza bivariata toate acestea sint
semnificativ corelate cu increderea interpersonala. In conditii de simultaneitate, ca in
modelul de mai jos (vezi fig.1) dezvoltarea judetului, un factor cultural, tinde sa fie cea
mai puternica, urmata de starea materiala personala. Educatia si rezidenta in rural isi
pierd semnificatia. Cu alte cuvinte, in conditii similare de rezidenta si de educatie,
oamenii din regiuni mai dezvoltate si la rindul lor ceva mai instariti tind sa fie mai
cooperanti si mai deschisi fata de straini decit cei saraci si din regiuni nedezvoltate.
Fig. 1. Modele al increderii interpersonale
Predictori
Educatie
Indicele dezvoltarii
judetene
Venit
Marimea localitatii
Citesc pagina politica din
ziare
Frustrare sociala
Membru intr-un grup
Ortodox
Catolic
Protestant

Asociere si
semnificatie
(modelul de baza)
N/S
-*

Asociere si
semnificatie
(model complet)
N/S
- **

N/S
N/S

N/S
N/S
+ ***
N/S
N/S
N/S
N/S

Variabila dependenta: Poti avea incredere numai in cei inruditi cu tine

Nivel de semnificatie: *p = 0.05, **p = 0.01, ***p = 0.001, - = corelatie negativa,
+= indica o corelatie pozitiva, N/S=
nesemnificativ
Exista diverse alte cauze ale lipsei de incredere in oamenii din afara
cercului de cunoscuti. Prima este lipsa de informare: oamenii neincrezatori nu

citesc ziare si nu au incredere in presa. A doua este sentimentul de frustrare sau

invidie sociala care se coreleaza puternic cu variabila noastra dependenta.
Exista o predispozitie la oamenii care au acest sindrom de a presupune ca mereu alti
oameni sint cistigatorii, iar ei cei care pierd mereu, nu profita destul, sint trasi in
piept" de altii. Bineinteles ca acest lucru este completat printr-o auto-atribuire
idealizanta, anume ca nu se numara printre cei care au vreun profit deoarece
comportamentul lor este superior: nu fac parte dintre privilegiatii regimului comunist,
nu fura, etc. Un motiv pentru care invidia sociala este durabila in ciuda faptului ca e o
subliniere continua a inferioritatii celui suspicios si invidios este crearea acestui
mecanism de compensare care atribuie cauza performantei mai slabe unui
comportament moral superior. Imi merge mai prost decit altora pentru ca nu fac
porcariile pe care le fac ei, nu fur, nu insel" suna acest rationament. X cistiga ceva si
eu nu, trebuie sa fi avut pile". Si asa mai departe: acest tip de rationament vicios este
oarecum bazat pe experienta, dar el insusi contribuie la generalizarea acestei
experiente negative prin presupunerea universalitatii si inevitabilitatii acestui tip de
relatie.
Fig. 2. Lipsa de stima fata de propria persoana ca determinant pentru
conspirationism
si invidie sociala
Asociere si
Variabile dependente

8[8]

semnificatie

"Romania este o tara frumoasa si bogata, dar are

+ ***

multi dusmani care o impiedica sa prospere asa

cum ar merita"
"Mereu aceiasi
8[8]

oameni

Modele bivariate prin regresie lineara.

profita

din

toate

+ ***

schimbarile, in vreme ce oameni cinstiti ca mine

continua sa duca o viata grea"
Variabila independenta: Aveti momente in care va spuneti ca nu sunteti bun de
nimic?
Nivel de semnificatie: *p = 0.05, **p = 0.01, ***p = 0.001, - = corelatie negativa,
+= indica o corelatie pozitiva, N/S=
nesemnificativ
Dezvoltarea isi pastreaza importanta in modelul complet, in care si frustrarea
sociala apare ca o cauza a neincrederii. Ipoteza "bunului finit" este confirmata daca facem
un model explicativ al principalei trasaturi atribuite lumii rurale, xenofobia. Intre
intrebarile noastre era si una care cerea acordul sau dezacordul cu afirmatia "organizatii
internationale ca UE sau NATO vor binele Romaniei". Dat fiind ca repondentii nu stiu
mai nimic despre UE sau NATO, desi in media se discuta mult despre aceste organizatii,
aceasta variabila masoara de fapt increderea in lumea exterioara tarii. Rezultatele sint
destul de ingrijoratoare pentru o tara care raporteaza cifre enorme de "sprijin" pentru
aderarea la UE sau NATO: 48% din romani nu cred ca aceste organizatii vor de fapt
binele Romaniei fata de 52% care sint mai increzatori. Rezultatul direct da desigur
dreptate ipotezei noastre, dar sa vedem cauzele care fac pe oameni sa fie increzatori sau
neincrezatori. Probabilitatea mai mare sa gasim incredere in lumea exterioara e din nou
mai mare in regiuni dezvoltate, la oameni educati si relativ mai instariti care citesc presa
politica, au incredere in semenii lor in general, nu cred ca aceiasi oameni care profitau in
timpurile comuniste profita si azi, sint dispusi sa accepte ca organizatiile internationale sa
aiba un cuvint de spus in felul in care e condusa Romania. Neincrederea se asociaza si
aici cu puternica frustrare si invidie sociala si resurse mai putine (materiale, dar si
educationale, mai ales ca acestea sint strins corelate).
Fig. 3. Capitalul de incredere
Poti avea incredere numai
in cei inruditi cu tine
Increderea in lumea
exterioara
Incredere in stat

Incredere %
58.6

Neincredere %
40.5

43.1

39.8

27.6

66.9

Fig. 4.
Model explicativ al
increderii in lumea
exterioara

Predictori
Bunastare
Incredere inter-personala
Virsta
Marimea localitatii
Citesc stiri politice in ziar
Frustrare sociala
Indicele dezvoltarii
judetene
Educatie

Asociere si
semnificatie
+ **
+ ***
N/S
N/S
+ ***
+*
+ **
-*

Variabila dependenta: Incredere in organizatiile internationale

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie
negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ
Plasarea in context comparativ a Romaniei da de asemenea dreptate ipotezei
bunului finit". Romania e comparabila cu alte tari post-comuniste in stadii similare de
dezvoltare, cu alte cuvinte are un comportament previzibil de societate de doua ori
subdezvoltata, prin mostenirea istorica indelung cumulata si ca urmare a interventiei
comunismului. Increderea interpersonala scazuta se reflecta in numarul insignifiant de
asociatii voluntare si de firme ale caror actionarat sa depaseasca granitele unei singure
familii (vezi fig.5). Scorurile de incredere din Romania, de la increderea interpersonala la
increderea in presa (care e cea mai bine cotata din toate institutiile moderne,
netraditionale) sint printre cele mai scazute din World Values Survey. Romania e intrecuta
numai de Rusia la neincrederea in ceilalti in New Democracies Barometer. Daca plasam
scorurile increderii in institutii pe o scara de la +100 la 100 toate institutiile statului cad
in zona negativa.
Fig. 5.a.Masuratori de capital social
Membru intr-un grup
Membru in organizatii sindicale
Membru in alte organizatii decat
sindicate
Total

14.7
4.7
19.4

Fig. 5.b.Masuratori de capital social

Tipuri de incredere

Valoare medie

Incredere in majoritatea
oamenilor
Incredere doar in cei inruditi
Incredere in institutiile publice
Incredere in presa
Incredere in guvern

2.09
2.58
-6.36
23.80
-49.39

Incredere masurata pe o scala de la 100 la +100

Explicatia noastra care pune accentul pe dezvoltare nu trebuie citusi de putin
inteleasa ca o condamnare irevocabila la mefienta sociala, incapacitate absoluta de
asociere in actiuni colective care aduc profit si perpetuarea la infinit a acestui cerc vicios
format din saracie si nedezvoltare, nemultumire cu acest statut si incapacitatea de
incredere pentru asocierea intr-o actiune colectiva (vezi fig. 6).
Fig. 6. Mecanismul subminarii capitalului social. De la individ la societate

Exista momente critice in care popoarele reusesc sa treaca acest prag al subdezvoltarii
si sa faca din psihologia bunului finit si comportamentul aferent ei doar o realitate de
domeniul trecutului. Aceste momente sint legate de incercari istorice speciale in care
o anumita parte a elitei (spre exemplu burghezia comerciala) face demonstratia unui
nou tip de comportament, unul bazat pe incredere si contractualitate, spre beneficiul
intregii societati. Cum vom arata insa la finele acestui capitol, aceste demonstratii au
nevoie de un teren prielnic pe care numai guvernele il pot crea. Monarhi luminati,
ministri atotputernici, guverne revolutionare sau guverne militare, fara deosebire, au
adus aceasta schimbare istorica, dar numai guvernele care au inteles ca trebuie creat
cadrul cooperarii si au sprijinit elitele inteligente, care au aratat avantajele economice
ale comportamentului bazat pe cooperare si au contribuit la dezvoltarea capitalului
social. In teoria jocului au aparut astazi lucrari bazate pe exemple istorice care aduc
dovezi ca stimulentele combinate cu increderea, nu mefienta si controlul sint cele care
produc dezvoltare. Nimic nu vine insa daca nu e adus de nimeni.

Noi si autoritatea. Participare, dependenta si parohialism

Atitudinea pe care o avem fata de autoritate, de decizia politica si de cei care au
puterea este o parte fundamentala a culturii politice democratice. Europa a vazut cum
Hitler este ales prin alegeri libere inainte ca lumea a treia sa produca prin vot regimuri
nedemocratice. Cultura politica nu este,desigur, singura responsabila de faptul ca
democratia ajunge sa fie amenintata: exista multe mecanisme formale care trebuie sa
functioneze si intre alegeri si care sint menite sa protejeze functionarea unei democratii,
dar un numar critic de cetateni informati despre politica, cu spirit critic fata de autoritati
si capacitatea de a reactiona atunci cind cred ca normele democratiei sint incalcate este
indispensabil.
In volumul clasic al lui Almond si Verba erau descrise trei tipuri de raporturi intre
cetateni si autoritate: tipul participativ, tipul dependent sau supus, si tipul parohial. Am
utilizat doua dintre intrebarile chestionarului lor pentru a aproxima schitarea unor
profiluri la nivelul societatii noastre. Trebuie spus ca raporturile cu autoritatea nu sint
identice cu optiunea pentru democratie pe care am explicat-o in capitolul precedent:
democratia este un tip de guvernare si prin socializarea democratica se va ajunge treptat,
cum s-a intimplat in Germania, ca o majoritate sa aprobe regimul democratic si sa-l
prefere altor regimuri. Chiar in cadrul unui regim democratic exista atitudini diferite fata
de autoritate: si cultura civica descrisa de cei doi autori, concept foarte contestat ulterior,
se referea tocmai la combinatia acestor trei tipuri. Cele doua variabile folosite au fost
PAROHIALISMUL Politica nu are influenta asupra vietii mele", si DEPENDENTA
Oameni ca mine nu pot face mare lucru pentru a influenta evenimentele politice".
Incrucisind raspunsurile la aceste doua variabile, obtinem patru categorii de oameni (vezi
fig. 7).
Fig.7. Tipuri de atitudine fata de politica si autoritate
Politica nu are mare
influenta asupra vietii
mele

Oameni ca mine nu pot face mare

lucru ca sa influenteze
evenimentele politice
Impotriva
De acord

Impotriva

De acord

222

487

(18%)

(39%)

Angajati
123

Dependenti
405

(10%)

(33%)

Abstinenti

Dependenti
parohiali

Care sint cauzele care determina fie dependenta, fie parohialismul? Parohialismul
este urmarea unei multumiri cu viata proprie. Cauzele pentru care sintem multumiti cu
viata noastra sint relative: acesti oameni care locuiesc in localitati mai curind mici nu
cistiga foarte bine, dar nici nu s-ar putea spune ca sint saraci, iar stilul lor de viata modest
combinat cu viata mai ieftina a micilor localitati de provincie ii face multumiti de traiul
lor si simtind ca politica nu-i poate aduce cine stie ce imbunatatire. Dimpotriva,
dependenta e asociata cu nemultumire si frustrare sociala, cu increderea doar in cei de
acelasi singe cu tine, desi dependenta nu e semnificativ asociata cu o stare materiala
proasta. Parohialii sint mai curind colectivisti, dependentii mai curind nationalisti.
Maghiarii sint mai susceptibili sa intre in prima categorie; femeile in a doua. Parohialii in
mod semificativ nu sint preocupati si nu urmaresc viata politica.
Explicarea celor patru categorii luate separat ca variabile dependente pare sa
indice ca asemenea atitudini sint intr-adevar structural-psihologice, proprii unor
configuratii specific individuale. Determinantii sociali sint foarte slabi predictori ai
acestor atitudini, mai cu seama educatia, venitul si virsta. Cei angajati, competentii nostri
politici, rezida mai mult in orase mari si citesc mai mult despe politica; maghiarii
participa semnificativ mai putin la aceasta categorie. Nici una dintre cele patru categorii
nu prezice abtinerea de la vot. Dependentii puri" sint categoria cea mai frustrata social,
cu o incredere scazuta in institutiile statului si o invidie sociala considerabila. Femeile din
orasele mari se regasesc mai mult aici. Aceasta categorie urmareste presa politica, dar o
face cu un sentiment de neputinta si frustrare, intarindu-si si mai mult resentimentele.
Abstinentii urmaresc la rindul lor presa politica, dar cu un sentiment de detasare.

Dependentii parohiali sint mai ales oamenii rezidind la tara si in orase mici, si oamenii cu
o stare materiala mai buna. Media veniturilor celor patru categorii comparate este
aproape identica: dependentii parohiali au o situatie mai buna pe seama proprietatilor lor,
nu a veniturilor lichide.
Angajatii sau cei cu o cultura politica de tip participativ nu trebuie neaparat vazuti
ca eroii pozitivi ai democratiei noastre. A fi angajat nu presupune a fi neaparat angajat de
partea democratiei, si nici macar a fi angajat cum trebuie in sprijinul democratiei: am
aratat in capitolul trei ce presupune cultura politica democratica, si modelul ei este destul
de diferit. Democratia tine de calitatea culturii politice, iar esenta civismului nu consta
neaparat in raportul participare/parohialism/dependenta, care este un raport cantitativ. Un
scurt exercitiu de istorie contrafactuala, pentru a verifica aceasta idee: sa presupunem ca
muncitorii de la Roman SA Brasov nu ar fi ocupat DN1 in urma deciziei guvernului
Ciorbea de a inchide fabrica pentru datorii in 1997, ca Solidaritatea Universitara nu ar fi
produs pe candidatul Emil Constantinescu in 1992 si nu ar fi contribuit esential la
inventarea candidatului Isarescu in anul 2000; ca Mircea Ionescu Quintus si Ion
Diaconescu s-ar fi retras in 1992, ca acei 27 % dintre romani frustrati de tranzitie care lau votat pe Corneliu Vadim Tudor ar fi preferat sa protesteze stind acasa in ziua votului.
Mai probabil ca guvernul Ciorbea ar fi reusit sa dea rau platnicilor din economie
semnalul care nici pina azi n-a mai ajuns, inchizind Roman SA, ca niste lideri mai
performanti ar fi ajuns in prim plan, ca un candidat de centru dreapta ar fi ajuns in turul
doi al prezidentialelor in locul lui Vadim, ca Vadim Tudor ar fi ramas un clovn si atit! Nu
putem fi perfect siguri, fireste, dar esentialul este ca participarea politica - toate acestea
fiind forme ale ei - nu conduce neaparat la lucruri bune, ca societatea are nevoie de un
just echilibru intre cine intervine si cine accepta interventia altora. Conceptul clasic de
cultura civica, adica de justa combinatie intre cei care participa, cei care ii urmeaza si cei
ii ignora, e greu de inteles pentru ca se refera la o granita intre opinii agregate, intre
conglomerate de opinii individuale (citi oameni declara ca ar lua parte la o greva fata de
citi n-ar face-o si citi nu stiu ce e aceea, de exemplu). Nu este deci ceea ce numim cultura
democratica, o alta configuratie in care majoritatea locuitorilor unei natiuni sint in mod
consecvent toleranti cu parerile altora, avind incredere in institutiile politice, cunostinte si

oarecare interes pentru chestiunile publice, desi cele doua depind una de alta. Un numar
mare de dependenti si parohiali intr-o democratie noua, in care elitele nu joaca inca dupa
regulile democratiei este evident un pericol.
Toate tipurile de raport fata de autoritate descrise aici nu sint scutite de influenta
conformitatii, care face ca oamenii sa aleaga o atitudine sau alta in functie de alegerea
grupului in care se afla. Conformitatea, adica insusirea care face ca oamenii sa caute sa
nu se deosebeasca prin nimic de grupul in care traiesc este in general foarte dezvoltata la
romani, asa cum ne-am si astepta dupa o perioada de totalitarism. Exista o parte
considerabila a esantioanelor care raspund afirmativ la toate intrebarile, chiar la unele
care se contrazic in mod evident., de exemplu. Conformitatea, neglijata de Almond si
Verba, si supraestimata de autorii Personalitatii autoritare" e un element important al
culturii politice. Rata inalta de raspunsuri aprobatoare la afirmatia oamenii ar trebui sa-si
vada de treaba si sa lase guvernul sa lucreze" este un posibil indicator al conformitatii
ridicate din societatea noastra.
Fig. 8. Determinantii atitudinii fata de politica si autoritate
Predictori

Parohial

Dependent Angajat

Parohial
dependent

Dependent Abstinent
pur

Status
Educatie
-studii elementare, fara
studii
-gimnaziu, scoala
profesionala
-liceu
Varsta
Bunastare
Sex (barbat)
Marimea localitatii
-sat, comuna
-oras sub 30.000
-oras intre 30.000100.000
-oras intre 100.000200.000

N/S

Frustrare sociala

+*

N/S
N/S

N/S

N/S
N/S
-*

+ ***

- ***

- ***

N/S

- ***

+ ***

+ ***

N/S

- ***

- ***

+ ***

N/S

-*
N/S

+*
N/S

N/S
-*

N/S
N/S

- ***
N/S
-*

-*
N/S
N/S

N/S
-*
N/S

- **

N/S

N/S

+ ***

N/S

-*

Atitudini si comportamente
+*
N/S

N/S

Urmareste stiri politice in

ziare
Bunastare subiectiva
Incredere in autoritatile
centrale
Incredere doar in rude
RC

-*

+ **

-*

N/S

+*

N/S

+ ***
+*

N/S
-*

N/S
N/S

0.034

0.039

0.043

0.025

+*
0.031

N/S
0.029

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie

negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ
Clasificarea pe baza acestor doua variabile este un fel de a ne uita la atitudinea
fata de autoritate si la disponibilitatea politica inteleasa drept perceptia individului ca
fiind in interiorul societatii politice, nu in afara ei (cum se percep, de exemplu,
maghiarii), si capabili de actiune politica. Competenta politica inseamna insa mai mult
decit numai disponibilitate: inseamna chiar informarea activa in materie de politica si
asumarea unor atitudini politice, participarea ca membru intr-un partid sau organizatie
politica, prezenta la urne. Despre aceasta din urma stim foarte putin deoarece in mod
cronic oamenii subraporteaza intentia lor de a se duce la vot. Media a reusit sa
portretizeze gestul de a vota ca pe o datorie civica, si oamenii se feresc sa ne spuna ca nu
au intentia sa mearga la vot. In acelasi timp insa, dupa cum vom arata in capitolul
consacrat profilului votantului din Romania, semnul cel mai important al abtinerii este
perceptia propriei ignorante despre candidati si programe. E inca o dovada ca informarea
despre politica, competenta politica subiectiva si interesul pentru politica sint cele mai
importante componente ale competentei politice reale.
Cine sint competentii nostri? Pentru a raspunde la aceasta intrebare am grupat cele patru
variabile care masurau interesul pentru politica: urmarirea stirilor politice in presa scrisa
si mediile electronice, interesul autodeclarat pentru politica si obiceiul de a discuta
politica cu prietenii si familia, intr-un scor factorial, denumit Competenta politica" 9[9] .
De data aceasta determinantii sociali explica extrem de mult: competenta noastra politica
pare a fi ancorata in social mai puternic decit alte deprinderi sau atitudini.
Fig. 9. Determinantii competentei politice
9[9]

Operatie realizata prin extragerea unui component principal. Indicele KMO de 0.80 indica o consistenta
foarte buna a variabilelor componente. Variabila rezultata acopera 67% din varianta.

Predictor
Sex (barbat)
Bunastare
Varsta
Educatie
Marimea
localitatii
Socialism C
RC

Asociere si
semnificatie
+ ***
+ ***
+ ***
+ ***
+ **
-*
19.8

Variabila dependenta: Competenta politica

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie
negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ
Scor intre variabilele stare materiala si venit
C Scor intre variabilele egalitate si comunismul o idee buna.
Ca un om sa fie interesat de politica si sa urmareasca ce se intimpla in viata politica el
trebuie sa fie educat si relativ instarit. Competenta politica creste proportional cu
dimensiunea localitatii de rezidenta si cu virsta, si e negativ corelata cu nostalgia dupa
comunism si inclinatia spre etatism si colectivism. Acest model ne reaminteste de
subdezvoltarea Romaniei: cind toata lumea va avea acces la mai multe canale de
televiziune si isi va putea permite sa cumpere ziare- sau le va putea primi in ziua in
care apar, vom putea avea o imagine reala a interesului pentru politica. Deocamdata
multi oameni sint pur si simplu exclusi, inegalitatea accesului la informarea politica
fiind considerabila.
Noi si statul. Capitalul social institutional
Pentru a cerceta si a intelege relatia dintre capitalul de incredere si increderea in
institutiile statului, cea care legitimeaza sau delegitimeaza un regim trebuie sa ne
intoarcem in urma, la cele doua trepte de explicare, cea societala si cea individuala.

Conform explicatiei noastre dezvoltarea are un rol important pentru a explica nivelul
capitalului social, deci ne asteptam sa gasim dovezi obiective, dincolo de datele de opinie
publica, care sa dovedeasca aceasta relatie.
Datele statistice confirma intr-adevar aceasta ipoteza. Asocierea si activitatea
voluntara sint mai probabile in regiuni dezvoltate, existind o corelatie strinsa intre
numarul de firme active dintr-un judet si numarul de organizatii neguvernamentale active
(vezi Fig.11). Aceasta relatie rezista chiar atunci cind egalizam comparatia introducind
mijloace de control ca nivelul capitalului uman (educatia), indicele de dezvoltare
judeteana Sandu si performanta industriei de stat locale (ca indicator am folosit rata
somajului). Sensul cauzalitatii acestei relatii, dincolo de certitudinea ei, e ambiguu:
dezvoltarea favorizeaza asociativitatea, dar si aceasta din urma favorizeaza dezvoltarea:
relatia este reciproca. si fiecare dintre cele doua poate prezice pe cealalta.

Fig. 10. Relatia dintre dezvoltare si asociativitate

Predictori ai dezvoltarii
regionale
(firme active)
Numar ONG active
Rata somajului
Indexul capitalului social
RC

Asociere si
semnificatie
+*
-*
+ ***
0.543

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie

negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ
Am utilizat ca indicator pentru dezvoltare numarul de firme active inscrise in
Registrul Comertului la data cercetarii in lipsa unui produs economic brut pe judet,
dat fiind ca CNS nu calculeaza decit produsul national. Dezvoltarea este evident
realizata pe seama sectorului privat, si exista chiar o relatie intre lucrul in sectorul
privat si participarea intr-o asociatie voluntara. Dintre putinii repondenti membri intro asociatie alta decit sindicat 41,4 % lucreaza in sectorul privat, in vreme ce 36, 3 %
nu lucreaza (57 % fiind sub 35 de ani), si doar 19 % lucrind in sectorul de stat.
Situatia capitalului social pe judete arata ca, desi dezvoltarea e importanta, e departe
de a fi singurul factor care influenteaza asociativitatea, intre judete apropiate ca
dezvoltare gasind diferente mari intre numarul de ONG.

Fig. 11. Situatia judeteana a capitalului social in contextul dezvoltarii

Judetul

Alba
Arad
Arges
Bacau
Bihor
BistritaNasaud
Botosani
Brasov
Braila
Buzau
CarasSeverin
Calarasi
Cluj
Constanta
Covasna
Dambovita
Dolj
Galati
Giurgiu
Gorj
Harghita
Hunedoara
Ialomita
Iasi
Maramures
Mehedinti
Mures
Neamt
Olt
Prahova
Satu Mare
Salaj
10[10]

1995
Indicele
dezvoltarii
judetene10[10]

Indicele
Rata
Nr ONG
Indexul
11[11]
12[12]
13[13]
dezvoltarii
- somajului
active/100000
capitalului
Nr firme
social14[14]
active/100000

55.19
62.19
61.79
43.66
58.39

2446.61
3559.56
2780.51
2850.94
3566.65

8.9
4.9
5.4
10.4
4.0

23.68
33.84
9.40
14.64
84.53

4.1
4.2
4.9
3.9
4.4

43.86
24.26
75.54
53.03
39.51

2785.94
1973.97
3824.89
2746.47
2596.13

11.1
13.3
8.1
13.5
9.5

27.23
9.32
39.8
6.12
10.64

3.4
2.5
6.7
4.1
3.3

56.73
31.63
78.68
66.96
60.28
43.45
46.24
51.62
29.63
52.30
57.16
60.27
35.13
53.72
53.79
45.34
60.85
35.16
37.49
54.23
54.43
45.65

2678.38
2648.14
4498.16
4355.55
3016.86
2716.88
2747.78
2998.86
2061.58
2405.61
2440.47
3093.90
2554.35
2832.59
4139.98
3017.98
2924.83
2952.18
2375.73
2879.06
3285.02
2119.96

10.9
7.6
9.1
6.1
6.8
8.6
7.1
11.4
6.3
9.7
8.8
15.0
10.1
10.4
10.6
7.8
10.2
14.8
8.2
9.7
4.8
9.9

21.52
8.26
77.82
16.69
46.3
6.05
17.19
10.76
6.06
7.98
78.95
19.53
10.45
26.25
54.80
9.02
35.73
19.36
4.59
21.62
29.19
25.11

4.1
2.1
7.0
5.8
3.3
3.3
5.2
4.4
1.8
4.1
2.9
5.0
2.5
5.5
4.1
3.8
3.9
3.5
2.9
5.0
3.2
5.4

Index conceput de Dumitru Sandu (1999)

Inregistrate la Registrul Camerei de Comet la 31 martie, 2000
12[12]
Proxy pentru performanta sectorului de stat.
13[13]
Inregistrate de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile in aprilie 2000
14[14]
Procentul celor cu studii superioare din totalul populatiei in 1994
11[11]

Sibiu
Suceava
Teleorman
Timis
Tulcea
Vaslui
Valcea
Vrancea

72.84
37.34
27.05
78.07
47.15
35.77
45.37
39.66

2989.80
3141.36
2056.88
3511.98
3319.96
2096.56
2802.08
2161.88

8.2
12.4
8.2
4.0
12.3
13.5
13.3
6.7

50.35
39.61
6.82
36.14
15.63
5.85
18.93
22.11

3.3
6.7
3.0
2.5
4.0
3.1
12.9
11.6

Bucuresti
6690.05
5.6
52.66
12.9
Trecind la nivel individual, ne-am propus sa verificam citeva dintre ipotezele clasice
din teoria capitalului social. Prima, ipoteza socio-psihologica explica increderea in
institutii ca o rezultanta a disponibilitatii generale pentru incredere si cooperare. In
acest caz ar trebui sa gasim o relatie intre increderea interpersonala si cea
institutionala. A doua, ipoteza socio-culturala, presupune ca asociativitatea si
cooperativitatea sint insusite prin socializare: in societatile unde aceste calitati sint
promovate le vom gasi la un nivel foarte ridicat, asa cum remarca Tocqueville despre
asociatiile voluntare din Statele Unite. Daca aceasta ipoteza e corecta ne asteptam sa
gasim o relatie intre a fi membru intr-o asociatie voluntara si a avea un nivel mai
mare de incredere in institutii. Tot in acest context ne-am astepta ca un factor de
socializare continua, consumul media, sa joace un rol, ca si factori culturali de tipul
religiei, dat fiind ca diferitele forme de practica religioasa se deosebesc net sub
aspectul importantei pe care o atribuie cooperarii si relatiilor de grup. A treia ipoteza
este ipoteza performantei institutionale care prezice ca oamenii au mai multa sau mai
putina incredere in institutii in functie de gradul in care respectivele institutii sint
percepute ca servind interesul cetateanului.
Pentru a raspunde la aceste intrebari am construit trei modele explicative pentru
increderea in institutiile statului in general, increderea in institutiile politice si

increderea in sectorul public care presteaza in varii forme servicii pentru

populatie15[15].
Rezultatele pledeaza pentru o complementaritate a ipotezelor noastre. In cadrul
ipotezei psiho-sociologice am folosit nu doar increderea interpersonala, ci si
disponibilitatea de a crede ca unele grupuri comploteaza contra tarii (paranoia") si
multumirea cu propria viata, bunastarea subiectiva". Bunastarea subiectiva s-a dovedit
un determinant al tuturor formelor de capital social institutional. paranoia s-a dovedit
invers corelata cu increderea in sistemul politic 16[16]. Pentru increderea interpersonala am
utilizat o scala compusa din raspunsurile la cele doua intrebari, increderea in rude si
increderea in majoritatea oamenilor17[17].
Rezultatele noastre confirma pe cele ale lui Newton si Norris (2000) si Rose si
Mishler (2000), dar totodata explica rezultatele acestor autori. Acolo unde capitalul
institutional este redus la increderea politica (in cazul nostru Parlament, Presedintie,
Guvern), cum este adesea cazul in cercetarile de capital social legatura dintre increderea
interpersonala si cea institutionala este slaba sau lipseste cu desavirsire. Capitalul de
incredere nu difuzeaza de la oameni la institutiile politice, care sint judecate mai ales
partizan, prin prisma aderentei la partidele care conduc si ideologia promovata de acestea.
Daca insa luam in considerare increderea in sectorul public sau disponibilitatea de a avea
incredere in general in institutiile statului atunci situatia se schimba si increderea
interpersonala este un determinant puternic si stabil in toate variantele modelelor
explicative. Institutiile care percep servicii, ca si statul, sint percepute ca parteneri,
relatiile cu acestea sint cotidiene si personalizate: sistemul politic e o alta entitate
conceptuala, separat de acest cerc, in care relatiile pot fi mai mult sau mai putin
satisfacatoare, dar isi pastreaza un caracter domestic si mai curind nepolitic. Este deci
prea mult spus, cum fac Rose si Mishler, sa consideram ca nu exista difuziune de la
capitalul de incredere privat la sectorul public. Trebuie sa delimitam clar capitalul politic,
15[15]

Modele multiple utilizind regresia lineara. Cei doi factori de incredere politica si incredere in sectorul
public s-au realizat prin extragerea unei componente principale din mai multe intrebari vizind aprecierea unui
complex de institutii. Detalii in Anexe.
16[16]
Sondajul dateaza din 2000, cind puterea era formata dintr-o coalitie liberala cuprinzind partidul
minorititii maghiare din Romania.
17[17]
Prin extragerea unui component principal, KMO=0.50, varianta explicata este de 68%.

care este o masura de legitimitate a regimului, puternic influentata de ideologie si

partizanat, de capitalul institutional, care este o masura a satisfactiei cu sectorul public si
a abilitatii personale de a se descurca folosindu-l (care include si procedee
neconventionale, ca mita; multi dintre cei multumiti de sectorul public sint oameni tineri
si activi care admit ca platesc suplimentar pentru a obtine servicii la care au dreptul).
Relatia de difuziune de la capitalul de incredere interpersonala la cea publica opereaza
deci, spre deosebire de observatiile lui Newton si Norris, si la nivel individual, nu doar
societal.. Este justa insa observatia celor doi autori daca ne uitam la rolul celuilalt factor
de capital social, apartenenta in organizatii voluntare, absenta ca determinant din toate
modelele.
Dar aceasta ne duce deja la cea de a doua ipoteza, cea socio-culturala. Aceasta
pare in conditiile modelului complet cea mai inegala din toate. Religia nu conteaza,
competenta politica joaca un rol in cazul capitalului politic, dar nu si a celui institutional
(sectorul public). In schimb etichetarea comunismului drept perioada ideala a secolului, o
masura de socializare, este un determinant important in toate modelele, iar ideologia
politica, la rindul ei un factor de socializare politica, explica atit capitalul politic cit si
increderea in institutiile statului. Increderea in institutiile tranzitiei este cu atit mai mare
cu cit repondentii se autoplaseaza mai la dreapta pe o scala de la stinga de dreapta. In
concluzie, exista un rol al socializarii in Romania post-comunista, dar nu cel prezis de
teoria capitalului social, adica o influenta mediata prin asociatiile voluntare. Aceasta
trasatura pare a fi comuna tarilor Europei de Est, dar si studiile la nivel global esueaza
regulat in a dovedi aceasta influenta, chiar si dincolo de spatiul post-comunist..
Ipoteza institutionala se probeaza la rindul ei. Increderea institutionala in toate cele trei
forme ale ei este negativ corelata cu experienta negativa cu administratia publica.
Efectul de dezvoltare este probat si la nivel individual: increderea se asociaza negativ cu
localitatile situate in judete nedezvoltate, dar si cu orasele mari. Increderea institutionala
pare concentrata in satele si micile orase din regiuni dezvoltate, fiind favorizata de virsta
mai putin avansata si educatia mai buna. Din acestea reiese ca batrinii saraci si needucati
sint cei mai sceptici fata de institutii.

Fig. 12. Determinantii increderii institutionale

Predictori
Educatie
Bunastare
Varsta
Marimea localitatii
Sex (barbat)
Indicele dezvoltarii
regionalae
Bunastare subiectiva
Paranoia
Incredere
interpersonala
Competenta politica
Membru intr-un grup
Ideologie
Comunismul o idee
buna
Abuzat de
administratie
RC

Incredere in
stat
N/S
N/S
N/S
-*
N/S
N/S

Incredere in
sistemul politic
Status
N/S
N/S
-*
-*
N/S
+*

Incredere in
sectorul public
N/S
N/S
- **
-*
N/S
+*

Ipoteza psiho-sociala
+*
+*
N/S
-*
+ ***
N/S

+*
N/S
+ **

Ipoteza socio-culturala
+*
N/S
N/S
N/S
+*
+ ***
-*
-*

N/S
N/S
N/S
N/S

Ipoteza performantei institutionale

-*
-*

- **

0.137

0.193

0.102

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie

negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ
Cum nu putem schimba socializarea comunista, nici psihologia oamenilor, reiese
ca singura cale de a creste increderea institutionala, acest capital public necesar
democratiei este imbunatatirea performantei institutiilor. Aici insa incepe un cerc vicios
descurajant. Cu exceptia concedierii unor functionari publici angajati de puterea
anterioara, guvernele de tranzitie au facut foarte putin pentru modernizarea administratiei
publice, asa cum am vazut in capitolul consacrat sistemului politic. Legile si regulile
bune, semnalele clare ca cetateanul este consumatorul care trebuie satisfacut

si un

control eficient judiciar sint elementele indispensabile ale unei administratii performante,
si toate lipsesc actualmente din administratia noastra. Dar si lipsa de pretentii a
cetatenilor care au de a face cu administratia, incapacitatea de a cere acesteia ceea ce

revine cetateanului de drept, obisnuinta de a se lasa abuzat fara sa se plinga intareste

cercul vicios. Competenta civica stimuleaza administratia sa obtina o performanta mai
buna, tot asa cum administratia creaza capital social fiind transparenta si curata.
Cum definim competenta civica, fata de cea politica, de care am vorbit mai sus?
Drept constiinta propriilor drepturi cetatenesti si atitudinea activa in promovarea unui
comportament admnistrativ adecvat. Spre deosebire de participarea in procesul politic,
unde am subliniat ca nu orice participare este neaparat buna, in relatia cotidiana cu
administratia nu exista substitut pentru competenta civica. Pentru a preciza coordonatele
acesteia, am creat un index de competenta civica compus din18[18]:

reactia la abuzul de catre un functionar public

atitudinea atunci cind are cunostinta ca se petrece un proces de mituire

cunoasterea mecanismelor de apel in caz de insatisfactie cu primaria, administratia

locala, circa financiara, tribunalul, administratia centrala, Parlamentul, sistemul de
sanatate, compania publica de telefoane.

Analiza de corespondenta a produs doua clase:

Competentii, care stiu unde sa se plinga daca sint nemultumiti, dezvaluie coruptia
pe care o intilnesc, incearca sa convinga pe cei implicati daca fac parte din apropiatii
lor sa nu dea sau sa primeasca mita;

Incompetentii, care nu stiu in mare masura unde sa se plinga, nu intreprind nimic

daca sint abuzati si se intorc cu spatele daca intalnesc cazuri de coruptie . Doua treimi
din esantion cade in aceasta categorie.

Competenta civica este si ea un privilegiul al celor putini. Acestia sint cei mai educati,
mai competenti politic, au o viziune realista si nu catastrofica asupra coruptiei din
administratie ca incompetentii si considera mita acceptabila doar nesolicitata, ca un semn
de recunostinta. Competentii romanii tind sa dea vina mai mult pe ei insisi si pe morala
18[18]

Index realizat prin analiza de corespondenta; vezi Anexa 1si 2 pentru descrierea completa.

scazuta a poporului roman, la fel ca si esantionul nostru din Slovacia, in vreme ce

bulgarii blameaza mai mult legile proaste si insuficienta lor respectare.
In rezumat, modelul competentei civice si cel al increderii institutionale pledeaza
pentru o relatie bilaterala intre rolul guvernarii oneste ca promotor de capital social si cel
al institutiilor informale sau mentalitatilor adecvate unei administratii cinstite la nivelul
publicului larg. Fata de capacitatea de a evolua a unui public socializat in regimul
comunist sub o administratie care facea din abuz o regula, si care este si astazi sarac si
neinformat, lipsindu-i cu totul posibilitatea de a compara serviciile oferite de
administratia romana cu ceea ce se intimpla in alte tari europene, posibilitatea de a face
ceva a guvernului este enorma. Politicienii si administratorii sint educati, nu au scuza
ignorantei si a saraciei. Daca nu intreprind nimic este pentru ca actuala situatie nu-i
deranjeaza. In societatea resurselor limitate, cei care ocupa pozitii administrative,
indiferent din ce partid provin, sint printre aceia putini si privilegiati, iar intetinerea
sentimentului ca resusele sint finite, chiar cind nu mai e cazul (cum s-a intimplat inca ani
dupa 1990 cu aprobarile de cumparare de buetelii de gaz sau de lemne, lucru de
neconceput intr-o tara capitalista) aduce administratiei profituri suplimentare. In plus, in
multe cazuri oamenii politici provenind din partide concurente s-au dovedit a fi la fel de
corupti sau ineficienti in a combate coruptia, ceea ce a generat un cinism considerabil la
nivelul populatiei.
Fig. 13. Relatia dintre capital social, calitatea administratiei si dezvoltarea

Reunind cele doua modele intr-unul singur, evidentiem deci relatia de influenta
reciproca dintre capitalul social si buna administrare, dar subliniem inca o data ca pe
termen imediat cei educati si care au puterea sint cei care pot avea o influenta decisiva. Nu
putem decit sa dam dreptate Donattelei dela Porta (2000) atunci cind oserva ca modelului

din teoria capitalului social clasica: "societate fara capital social duce la guvernare rea" i se
poate contrapune cel de "guvernarea rea si corupta duce la o societate fara capital social".
In termenii unui ministru de finante catolic din primul guvern Mazowiecki, cel care a
realizat saltul economic pentru Polonia post-comunista, fara un grup de administratori
onesti nu se poate face nimic. Ideea ca acestia sint emanatia unei anumite culturi politice si
deci ancorati in aceasta e dubioasa: dupa cum am aratat, cultura politica e oricum numai
uniforma nu, si e de asteptat ca reprezentantii politici sa se afle in partea ei democratica,
sau macar sa ajunga acolo. Un parlamentar care viziteaza Parlamente din Occident e altfel
socializat decit un rudar sarac care da mita padurarului ca sa-l lase sa fure din padurea
statului, iar scuza ca parlamentarul nu poate fi mai bun decit este deoarece a fost votat de
rudar si ca atare exprima deprinderile rudarului nu are nici un sens, neaga utilitatea
principala a democratiei reprezentative.
Eu si ceilalti. Libertatea si egalitatea
Raporturile pe orizontala nu sint definite numai de incredere ca disponibilitate
fundamentala, deci de recunoasterea celorlalti ca sine, nu ca straini. Dincolo de aceasta
dimensiune identitara mai exista una, de o importanta considerabila. Chiar daca il
recunosc pe celalalt, e important in ce pozitie ma aflu fata de el dupa cum a fost
intotdeauna. De importanta atribuita sau nu pentru acest lucru, lipsa de uniformitate a
resurselor personale care se reflecta intr-o diferenta de status lui, depinde o intreaga arie
de viata si gindire sociala. Daca lucrul nu are importanta pentru noi, va prevala
importanta ca fiecare sa se poata exprima asa cum ii permit resursele sale, fara ingradire,
cu alte cuvinte libertatea. Daca are, libertatea devine secundara importantei egalizarii
resurselor sau a statutului, ba chiaradmitem ca un oarecare grad de ingradire a libertatii e
posibil pentru a realiza egalizarea de status. In aceasta dihotomie sta cheia dezbaterii
ideologice principale a lumii moderne si contemporane.
Vreme de citeva decenii s-a presupus ca alegerea politica a oamenilor se serveste
de busola ideologiei. Oamenii, nefiind foarte informati despre politica si neconsacrind
cine stie cit timp pentru a intelege probleme politice complete au nevoie de o cale simpla
spre a se orienta, de indicii (cues), si de o busola normativa care spune ce e bine si ce e
rau. Incepind cu lucrarea capitala The American Voter" indoiala ca oamenii pot fi

considerati niste ideologi", fie si niste ideologi naivi, a fost fundamentata de numeroase
dovezi, Converse in special aratind ca exista un grad prea scazut de coerenta atitudinala
pentru a putea vorbi de ideologii". Una dintre cele mai influente teorii concurente a fost
dezvoltata de catre un psiholog, Milton Rokeach (1973) care considera ca busola nu e
formata din ideologii complexe, vindute la pachet de politicieni prin socializare (avind un
filon conservator si unul progresist), ci din ceea ce el numeste valori cheie (core values),
evaluarile politice fiind facute pe baza raportarii politicilor sau persoanelor la anumite
valori de baza care spun oamenilor ce e bine si ce e rau. Prin valori cheie Rokeach
intelegea credinte durabile cu implicatii prescriptive puternice (deci cu caracter de
norme). In setul sau initial de 18 valori doar doua, egalitatea si libertatea, erau propriu-zis
valori politice", celelalte valori poltiice fiind considerate de natura mai curind
ocazionala si susceptibile de schimbari repetate. Or, diferentele dintre valori si credintele
obisnuite constau tocmai in pozitia ierarhica superioara a primelor, care domnesc"
asupra credintelor obisnuite. Feldman si Conover (1988) au facut o sinteza a literaturii
consacrata valorilor cheie, au fost descrise in cazul american dintre care trei:
individualismul economic, egalitatea sanselor si credinta in piata libera, aducind la rindul
lor dovezi ca exista valori cheie care structureaza valorile si atitudinile politice, iar
acestea pot si trebuie sa fie masurate. Inglehart considera ca valorile materiale si postmateriale explica peste jumatate din varianta in World Values Survey, deci pot fi
considerate valori de baza". Philip Tetlock (1986) ofera o teorie conciliatoare, menita sa
acomodeze dovezile ca exista valori de baza cu cele care dovedesc ca oamenii sint adesea
inconsistenti si au credinte care se contrazic intre ele. Tetlock spune ca sistemele de
credinte pot fi fie monistice, fie pluralistice, in cazul in care valori contradictorii sint
prevalente. teoria are relevanta pentru lumea noastra: nimic nu e mai evident in tranzitia
post-comunista decit conflictul, dat fiind ca libertatea mult asteptata pare sa vina doar cu
pretul unei inegalitati strigatoare la cer si a unei saraciri a celor mai multi dintre oameni.
Sistemele pluralistice de valori presupun insa o capacitate de integrare complexa; ca sa-ti
poti spune In general parerea mea este ca razboiul e un lucru rau, dar daca nu e alta cale
decit sa bombardezi un regim ca sa-l obligi sa respecte drepturile omului, atunci e un
lucru bun" trebuie sa fii in posesia unui grad de rafinament intelectual neobisnuit. De
aceea asemenea distinctii nu functioneaza decit la oameni educati. Teoria lui Tetlock

discuta o intrebare de baza insa: care dintre valorile pe care le avem in acelasi timp dar
care se afla in contradictie va triumfa in cazul unui conflict? Sa spunem ca sint colectivist
si nationalist, si partidul care promite sa nu privatizeze fabricile e in acelasi timp concesiv
fata de revendicarile minoritatii maghiare, voi mai vota cu acesta, sau ma voi orienta spre
un alt partid, pur nationalist? Cum putem prezice aceste lucruri?
Un raspuns la aceasta intrebare, desi fara legatura cu traditia teoretica din
psihologia politica descrisa mai sus, il ofera o lucrare dedicata chiar valorilor din Europa
de Est (dar pe baza unui sondaj in care Romania nu era inclusa), care a gasit ca valorile
de baza sau substantiale sint colectivismul si nationalismul, cele intermediare sau
procedurale fiind liberalismul, populismul si preferintele de partid (ultimele doua cele
mai superficiale). Prin valori substantiale autorii inteleg pe cele care se refera la scopurile
finale ale politicii, iar prin valori procedurale pe cele care se refera la mijloacele de a
atinge aceste scopuri: primele le determina pe urmatoarele, dar nu si invers.
La rindul nostru am inclus in chestionar mai multe blocuri de variabile pentru a
vedea care anume sint mai apropiate de ideea de valori fundamentale, cu alte cuvinte
servesc mai mult la prezicerea preferintelor politice. Am inclus un modul de valori
nationaliste, care vor fi discutate in capitolele urmatoare, si care nu e fara influenta, dar
care nu are o influenta decisiva asupra nici a atitudinii fata de democratie, nici a optiunii
de vot; unul de valori materiale-post-materiale (scala de 4 valori a lui Inglehart), care s-a
dovedit spectaculos de lipsit de orice influenta in toate modelele, si perechea de valori
fundamentale libertate-egalitate de care vorbeam la inceputul acestui capitol. Egalitatea a
fost definita clar ca egalitatea statutului social "unii oameni nu trebuie sa fie mult mai
instariti decit altii" si nu egalitatea de oportunitati, considerindu-se ca intre aceasta din
urma si libertate nu exista o opozitie fundamentala.
Rezultatele noastre indica aceasta pereche drept cea mai apropiata de ce se poate
numi valori fundamentale. Nu numai ca libertatea si egalitatea se dovedesc predictori
foarte buni ai optiunii de vot, dar se dovedesc predictori in toate variantele de modele
care explica atitudinea democratica si antidemocratica, optiune fundamentala intr-o
cultura politica. Cum se poate vedea din capitolul trei, egalitatea se dovedeste un

predictor al tuturor atitudinilor antidemocratice. Este de asemenea strins asociata cu

abstinenta politica, cum am vazut mai sus, si intr-o oarecare masura si cu nationalismul.
Daca stim ca cineva alege egalitatea fata de libertate in alegerea impusa de intrebarea
noastra putem deci prezice destul de bine daca acea persoana este sau nu democrata, si
spre ce regiune a spectrului politic se orienteaza, ceea ce corespunde cu definitia valorilor
fundamentale.
Daca stim ca egalitatea prezice toate acestea nu am raspuns insa la intrebarea de
baza a teoriei politice, ce anume determina preferintele politice, dat fiind ca nu stim de
anume determina egalitatea la rindul ei. Pentru a raspunde la aceasta intrebare am
construit mai multe modele explicative de regresie, dar si un model cauzal pentru a
evidentia inlantuirea factorilor cauzali si rolul central al valorilor fundamentale. Acesta
din urma retine doua valori fundamentale: colectivismul (egalitatea) si increderea in
lumea exterioara (predictor puternic si al nationalismului) care prezic atitudinea fata de
democratie. Am incercat toate valorile din chestionar care se dovedisera in analiza
bivariata determinanti ai atitudinii democratice si/sau a colectivismului, ca sa ajungem in
final numai la doua care reprezinta influente puternice si stabile. (vezi fig. 15)
Pentru explicarea libertatii si egalitatii in modelele de regresie am facut deci
urmatoarele presupuneri teoretice:
1. alegerea pentru libertate versus egalitate sau reciproc tine de structura
psihologica individuala. Exista deci o determinare psihologica a acestei alegeri, pe care o
vom gasi in indicatori ai psihologiei individuale, dar din pacate chestionarul nu a cuprins
intrebari psihologice care sa ne orienteze asupra personalitatii repondentilor, cum se
intimpla intotdeauna cu chestionarele sociologice. Ca substitut am incercat sa folosim
atribuirea vinei, care este adesea folosita ca busola pentru alte orientari mai complexe. Ne
asteptam ca individualistii sa ceara mai mult de la oameni, si deci sa blameze actiunile
individuale, si in genere factorii interni individului mai mult decit colectivistii, care sint
predispusi sa astepte rezolvarea mai mult de la factori exteriori. Am utilizat pentru aceste
atribuiri ale vinei raspunsurile la intrebarea: "Unii oameni spun ca Romania a mers mai
prost in tranzitie decit alte tari. Dupa parerea dvs, din ce cauza se intimpla asta?"

alegerea pentru libertate versus egalitate tine de baza de resurse individuale,este deci
strict social determinata. Oamenii vor alege una sau alta in functie de pozitia lor pe scara
sociala, de statutul lor social. Cine se bucura de un statut social comfortabil ar fi mai
probabil sa aleaga libertatea, cine se bucura de unul inferior sa aleaga egalitatea.
2. alegerea pentru libertate versus egalitate este determinata cultural, deci oamenii
internalizeaza valoarea funadamentala a societatii in care traiesc, sint socializati sa
prefere unele valori fata de altele. Ne-am astepta in consecinta sa gasim un rol important
al factorilor de socializare in determinarea acestei alegeri, deci o asociere intre
socializarea comunista si colectivism, si socializarea post-comunista si individualism.
Fig. 14. Determinantii libertatii si egalitatii
Predictori
Educatie
Urban
Sex (barbat)
Bunastare
Varsta
Somer
Angajat in sectorul privat
Perioada de aur:
-inainte de primul razboi
mondial
-intre cele doua razboaie
mondiale
-anii Dej
-anii'65-'79
-anii'80
-dupa'89
Esecul tranzitiei se datoreaza:
-partidelor post-comuniste
-partidelor anti-comuniste
-clasei politice, in general
-mostenirii comuniste
-tariilor occidentale
-oamenilor care nu vor sa
munceasca
Competenta politica
Comunismul o idee buna
RC

Libertate
+ ***
N/S
N/S
+*
-*
N/S
+*

Egalitate
-*
N/S
N/S
-*
N/S
N/S
-*

N/S

-*

N/S

N/S

N/S
-*
-*
N/S

N/S
+*
+*
N/S

N/S
N/S
+*
+ ***
N/S
-*

N/S
N/S
-*
- **
N/S
+*

+ ***
- ***
0.144

- ***
+ ***
0.154

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie

negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ
Modelele arata ca toate cele trei explicatii contribuie la determinarea colectivismului,
dar cu precadere explicatia culturala. Colectivismul e favorizat de o situatie materiala
mai proasta, numai ca acest lucru in sine explica foarte putin. Atribuirea vinei a dat
rezultate ambigui, vina fiind atribuita cam la fel in mare masura (si colectivistii, si
individualistii au blamat mostenirea comunismului si clasa politica in ansamblul ei ca
si cauze principale ale esecului tranzitiei), cu diferenta insa semnificativa ca, invers
decit ne asteptam, colectivistii dau vina pe oameni ca au muncit prea putin iar
individualistii nu. Rezultatul arata ca egalitatea si libertatea capata nuante diferite de
la context cultural la context cultural. In contextul cultural post-comunist si ortodox
colectivistii, si nu individualistii sint cei care pun pret pe munca, spre deosebire de o
economie de piata care e in acelasi timp o tara protestanta, in care lucrurile stau exact
pe dos. E de remarcat inconsistenta majora dintre a considera comunismul o idee
buna sau perioada cea mai buna din secol si a spune ca pe de alta parte mostenirea
comunista mai grea decit a altor tari a dus la esecul tranzitiei romanesti. Aceasta
inconsistenta intareste teoria lui Rose (1998) care spune ca un regim nu e niciodata
judecat izolat, ci in comparatie cu celelalte regimuri pe care le cunoastem (ipoteza
Churchill, cum o numeste el). In modelul cauzal acest lucru 0este evidentiat de
existenta unui predictor puternic, autoevaluarea vietii personale din tranzitie fata de
comunism ("Dvs personal o duceti mai bine sau mai rau decit pe timpul
comunismului?"). Bineinteles ca aceasta evaluare este subiectiva la rindul ei; cind o
determinam avem surpriza sa vedem ca multi factori subiectivi intermediaza parerea
pe care o avem despre starea noastra materiala, astfel ca nu cei mai saraci sint cei mai
nemultumiti.
Puterea explicativa a modelului creste foarte mult daca adaugam variabilele
grupate sub genericul socializare comunista, adica virsta, considerarea comunismului
drept cea mai buna perioada a secolului si o idee buna aplicata gresit, si a celor de
socializare "post-comunista", adica locul de munca in sectorul privat si consumul media.
Oamenii tineri si care lucreaza in sectorul privat sint mai probabil individualisti decit
colectivisti. Cine pretuieste in orice forma comunismul prefera aproape cu certitudine
egalitatea fata de libertate. Consumul de presa politica creste sansele ca libertatea sa fie
preferata egalitatii19[19].
Sa analizam cu atentie in final ce ne spune modelul cauzal din Fig. 15 20[20]. El
indica trei cauze directe ale atitudinii prodemocratice: o predispozitie de baza, increderea
19[19]

Desi relatia e probabil reciproca.

Coeficientii au oarecum aceeasi semnificatie ca si cei de regresie obisnuiti. Semnul minus indica
asocierile negative, deci cu cit cineva citeste mai multe ziare, cu atit scad sansele sa prefere egalitatea.
Coeficientii fara minus indica asocieri pozitive.
20[20]

in lumea exterioara, puternic dependenta de dezvoltare; o valoare de baza, egalitatea,

inteleasa ca norma care prezice ca e imoral ca unii oameni sa fie mai bogati decit altii; si
o evaluare subiectiva a situatiei personale de astazi fata de timpurile comunismului 21[21].
Aceste trei elemente singure explica foarte mult din varianta totala: lor li se adauga citeva
cauze care actioneaza si asupra egalitatii direct, dar si asupra atitudinii democratice,
factorii de socializare in primul rind. Ce inseamna asta? Ca atitudinea democratica in
peisajul nostru post-comunist e o combinata din cauze structurale (dezvoltarea), si cauze
conjuncturale (socializarea), filtrate de judecata noastra cu privire la timpurile pe care le
traim, la rindul ei dependenta de performanta noastra ca indivizi. Pe hirtie avem ceva mai
multi individualisti dcit colectivisti, dar dupa verificari democratii puri sint inca in
minoritate si colectivismul e mai puternic decit individualismul. Dat fiind insa ca
socializarea joaca un rol atit de puternic aceasta situatie, desi lent, se schimba in fiecare
zi.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

21[21]

Aceasta din urma intruneste majoritatea optiunilor romanilor in favoarea situatiei lor sub comunism.
Chiar daca la nivel national numarul celor care prefera libertatea egalitatii este ceva mai mare cei care cred
ca traiesc mai prost azi decit in timpul comunismului constituie o majoritate.