Origine si Definitii

Termenul de diplomatie publica a fost introdus pentru prima oara in sfera

academicain anul 1965 de catre cercetatorul si diplomatul de cariera Edmund
Guillon infiinta Centrul deDiplomatie Publica
Edward R. Murrow
din cadrul Universitatii Tufts, acest termen fiind
descris in materialul informativ al centrului ca fiind influenta atitudinii publice in
formarea
si executarea politicilor externe. Aceasta curpinde dimensiuni ale relatiilor
internationale,dincolo de diplomatia traditionala... [Inclusiv] formarea de catre
guverne a opiniei publice dinalte tari; interactiunea dintre grupuri de interese
private din diferite tari; informarea
populatiei privind afacerile internationale si influenta acestora asupra politicii intern
e; comunicareadintre cei a caror functie este comunicarea, precum diplomatii si
jurnalistii straini; (si)
procesul comunicarii interculturale. Acest termen a fost preluat in scurt timp
de catre USIA
(United States Information Agency) care s-a ocupat intre 1953 si 1999 de activitatile
dediseminare a informatiei si de transmisiuni media oficiale ale Statelor Unite ale
Americii, preluand rolul pe care Voice of America il avea inca din timpul celui de-al D
oilea RazboiMondial. Deoarece activitatile acestei agentii erau definite in opinia
publica ca fiind
practic propaganda, termen care capatase conotatii negative, USIA a acceptat term
enul de
diplomatie publica ca fiind descriptorul oficial al activitatii sale.Hans Tuch definea
diplomatia publica ca fiind :Eforturile guvernamentale oficial
e dea forma mediul de comunicare de peste hotare in care politica externa
americana sedesfasoara, pentru a reduce gradul in care neintelegerile si erorile de
perceptie complica
relatiile dintre S.U.A. si alte natiuni. Obiectivele si interesele nationale
sunt comunicate unui public strain printro varietate de mijloace, incluzand emisiuni internationale, cultivarea de jurnalisti si
academicieni straini, activitati culturale, schimburi educationale, vizite siconferinte
programate si publicatii. Griffin Malone extinde definitia incluzand nevoia de a ii

intelege pe ceilalti ca fiind fundamentala pentru succesul diplomatiei publice: Daca

dorim sa
avem succes in eforturile noastre de a crea intelegere pentru societatea noastra si
pentru politicile noastre, intai trebuie sa intelegem laitmotivele, cultura, istoria si psi
hologia
popoarelor cu care dorim sa comunicam, si cu siguranta si limba lor.
Pentru o mai buna intelegere a conceptului de diplomatie publica, este
importantadefinirea a ce nu reprezinta diplomatia publica, prin evidentierea
diferentelor fata de douaconcepte cu care este de multe ori confundat, anume
propaganda si relatiile publice.

Dictionarul Merriam-Webster defineste propaganda ca fiind diseminarea de

idei,informatii sau zvonuri cu scopul de a ajuta sau de a aduce prejudicii unei
institutii, cauze, saua unei persoane. O alta definitie data de acelasi dictionar este
aceea ca propaganda reprezintaidei, fapte sau acuzatii emise in mod deliberat
pentru a ajuta cauza emitatorului sau de aaduce prejudicii unei cauze opuse.
Diferentele intre propaganda si diplomatie publica revin
in principal din nevoia intrinseca de credibilitate a diplomatiei publice si astfel nevoi
a de adisemina (ca rol initial) informatii cu grad ridicat de adevar si functia de
ascultare si deintelegere atribuita diplomatiei publice ulterior, functie care lipseste
din propaganda.Relatiile publice ale ministerelor de externe, cu toate ca folosesc
aceleasi mijloace sitehnici ca si diplomatia publica, reprezinta o comunicare cu
cetatenii tarii emitatoare pentru aajuta in intelegerea si interpretarea lumii
exterioare dintr-o perspectiva nationala si pentru acreste expunerea rolului
international al tarii respective si a serviciului lor diplomatic.Diferenta esentiala aici
se refera la publicul tinta al exercitiului de comunicare,
diplomatia publica fiind orientata in concept si in definitie catre convingerea si catre
ascultarea publicului exterior, strain. Cu toate acestea, datorita expunerii crescute a
mass-mediei, aaparitiei ciclurilor de stiri de 24 de ore, a internetului si a altor forme
ale revolutiei incomunicare din ultima perioada, publicurile tinta ale celor doua
exercitii au inceput sa
isi piarda din gradul de diferentiere, publicul autohton devenind expus (si influentat)
decomunicarile oficiale cu publicul exterior, dar si viceversa.