Monarhia si parlamentul englez

La sfarsitul lunii martie din anul 1603, dupa 45 ani de domnie, regina Elisabeta a
murit. Se stinsese cea de numele careia se lega cresterea insemnata a puterii Anglie, murea
fara urmasi si o data cu ea se stingea si dinastia Tudorilor.
Un capriciu al imprejurarilor facuse ca cea mai apropiata rudenie a reginei Elisabeta,
deci si urmasul legal la tronul Angliei, sa fie regele Scotiei, Iacob al VI-lea. Fiul Mariei
Stuart, pe care Elisabeta, banuind-o de grave intrigi si comploturi impotriva ei, o intemnitase
vreme de 19 ani si in cele din urma o decapitase. Stuartii se inrudeau cu casa Tudorilor din
timpul casatoriei dintre Margareta de Anglia, fiica lui Henric al VII-lea, cu Iacob al IV-lea al
Scotiei.
Pana in 1603 Scotia si Angia au fost doua tari complecat separate politic. Prin dinastia
Stuart, ele ajung intr-o uniune personala. Iacob al VI-lea, pastrand tronul scotian, decvenea
in acelasi timp Iacob I, regele Angliei. Amandoua statele isi mentineau insa organizarea lor
politica deosebita, legile si institutiile proprii.
Scotia era o tara mai inapoiata decat Anglia din toate punctele de vedere(economic,
social, politic). Meseriile si comertul erau active in putine orase din regiunea ei sudica Tara
de Jos(Lowlands), de exemplu in capital Edinburgh, in Glasgow, Stirling, Perth si Dundee.
Regiunea Nordica Tara de Sus(Highlands), era muntoasa, saraca, salbatica. Taranimea de
aici mai traia inca in vechile organizatii de clan, bazate pe legaturile gentilice.
Si pe plan politic Scotia era mai putin evoluata, regimul monarhic absolutist avea un
caracter mai despotic, parlamentul scotian nu era o institutie cu drepturi atat de consolidate ca
cel englez.
In acest mediu isi formase Iacob I conceptia despre misiunea sa de rege, despre natura
si prerogativele institutiei monarhice. Scrisese tratate de politica in care argumenta cu emfaza
lucruri de mult timp cunoscute cum ar fi originea si esenta divina a puterii regarile si
drepturile ei absolute. Considera ca doar regele avea dreptul de a creea legi, iar parlamentul
avea dreptul de a vota legi pe care le-a atins sceptrul regal in prima faza. Ideea rezistentei
fata de autoritate ii era nesuferita, cea a egalitatii intre oameni la fel. De aceea, silit sa tolereze
presbiterianismul in Scotia, l-a detestat profund.
Iacob I nu era privit cu ochi buni de majoritatea supusilor si nici de straini, un strain,
care l-a cunoscut, scria despre el: Cand vrea sa vorbeasca limbajul cuvenit unui rege, tonul
sau e acela al unui tiran, iar cand vrea sa evite acest ton, devine vulgar. Regele Frantei,
Henric al IV-lea, care l-a caracterizat drept bacalaureat intr-ale armelor si capitan intr-ale
artelor, iar ministrul francez Sully il numea cel mai intelept nebun din Europa.
Capacitatea si mai ales convingerile sale faceau din el un suveran putin potrivit pentru
Anglia, in situatia politico-sociala de la inceputul secolului al XVII-lea. Tocmai cand incepeau

a se auzi critici impotriva regimului monarchic, a se forma o opozitie fata de absolutism,

Iacob I se incapatana sa intareasca absolutismul. Insa intaritea tenditenlor absolutist, ce se
observa in Anglia si oameni pe care urcarea pe tron a unui rege adept al absolutimsului
intrasingent ii bucura. Erau nobilii de tip vechi si varfurile clerului anglican. Primii dorind o
politica aspra pentru a-i ajuta sa-si pastreze pozitiile economice si politice, care erau tot mai
amenintate de noua nobilime si de burghezia, ce se ridica. Clerul anglican socotea ca un rege
aspru si autoritar va infrana miscarea puritana. Se contureaza o reapropiere intre dinastie si
vechea nobilime, prima devenind executoarea intereselor celei de-a doua, iar aceasta
incolonandu-se in schimb strans in jurul sustinatorilor regului.
Faptul ca noul rege nu avea sa se inteleaga bine cu noii sai supusi a iesit la iveala inca
de la convocarea primului sau parlament, in anul 1604. Sedintele sale incepura printr-o
disputa teoretica intre parlament si rege. Opozitia parlamentara a votat o adresa intitulata
Apologia Camerei Comunelor, unde folosind un ton respectuos, regale primea o mica lectie
despre guvernare, lasand de inteles ca regelui ca nu stie a guverna sau cel putin nu in felul in
care ar trebui guvernata Anglia. In acest text i se transmitea regului ca in Anglia acesta nu
dispune de putere absoluta, el guverneaza si legifereaza impreuna cu parlamentul. Privilegiile
acestuia nu sunt altceva decat libertatile innascute ale poporului englez. Iacob I dand o
replica acida, acestui tratat usturator.
Regele planuia la un moment dat o uniunea nmai stransa intre Anglia si Scotia,
parlamentul opunandu-se de teama concurentei cu negustorii scotieni. In schimb Iacob I nu
dorea sa auda de propunerile parlamentului de a se duce o politica mai ingaduitoare fata de
puritani. Acesta preferand sa arate o politica toleranta fata de catolici, insa faimoasa
conspiratie a prafului de pusca a naruit acest plan al regelui. Ingramadind in taina
aproximativ 20 de tone de praf de pusca in pivnitele parlamentului, conspiratorii voiau sa
arunce in aer parlamentul, declansand o rascoala. Descoperiti la inceputul lui noiembrie 1605,
conspiratorii condusi de Guy Fawkes au fost executati. Episodul acesta i-a compromis grav pe
catolicii englezi, incident ce a dus la o scurta ameliorare a relatiilor dintre rege si parlament.
Relatia mai buna cu regalitatea si emotia primejdiei comune, parlamentul accepta
votarea unor subsidii. Aprobarea lor era dreptul la care parlamentul tinea cel mai mult.
Reprezentanti ai claselor avute, nobili sau burghezi, deputatii isi aparau propriile interesele in
fata capriciilor visteriei regale. Era totodata si mijlocul cel mai sigur de a-l tine pe rege sub
un oarecare control.
Despre Carol I, urmasul imediat al lui Iacob, preocupat si el de aceleasi probleme,
Marx si Engels scriau datorita permanentei jene financiare, dependenta sa de parlament
devenea cu atat mai puternica cu cat incerca el sa se opuna mai mult parlamentului.
Impozitele mergeau greu, iar parlamentul nu prea aproba altele noi, sau in orice caz nu
cat ar fi vrut regele. Discutiile pe tema impozitelor duse parlamentul, in 1611, la o nopua
afirmare solemna a dreptului sau de aprobare in aceasta materie. Regele isi pierzandu-si
rabdarea l-a dizolvat. Sesiunea durase 7 ani, cu intreruperi. Rezultatul a subliniat din nou
dificultatile de intelegere crescande dintre monarhie si parlament, care reprezenta o buna parte

din interesele majoritatii elementelor ce formau clasele avute. Puterea lor crescand de la an la
an si o data cu ea si aspiratiile politice.
Din 1607 apar diverse revolte ale taranilor, iar politica monarhiei Stuartilor, sprijinita
pe fortele sociale feudale era tot mai rau vazuta. Al doilea parlament din vremea lui Iacob I,
convocat in 1614, e dizolvat dupa numai doua luni, deoarece revenise cu tarie asupra
dreptului sau in materie de impozite, acordat de primul parlament, pretinzand anularea celor
percepute fara aprobarea sa. Regele, furios, a poruncit sa se arunce in foc memorandumul
parlamentului, iar cativa deputati sa fie aruncati in inchisoare. Cu toata durata lui scurta, acest
parlament stricat(Addled Parliament) merita atentie prin faptul ca el marcheaza un pas
inainte in emanciparea politica si maturizarea burgheziei. In cadrul sau se observa o crestere
sensibila a numarului deputatilor alesi dintre coemrcianti si dintre oraseni,. Acum se aleg
pentru intaia data cateva personalitati marcante ale evenimentelor viitoare: Thomas
Wentworth, John Eliot, John Pym.
In 1618 pe continent a inceput marele conflict inernational, cunoscut sub numele de
razboiul de 30 de ani. Regele Boemiei Friedrich al V-lea, casatorit din 1613 cu Elisabeta, fiica
lui Iacob I. Legatura dinastica, simaptiile fata de protestanti si ura fata de catolici, dar mai ales
interesele comerciantilor englezi in nordul si vestul Germaniei, in teritoriile dominate de
principii protestanti, impingeau opinia publica din Anglia in favoarea acestora si impotriva
Habsburgilor. Conta si faptul ca tot o ramura a aceleeasi dinastii era si pe tronul Spaniei, o
adversara consacrata a Angliei.
Divergentele dintre Iacob I si opozitia politica formata in tara se agravara acum si in
legatura cu politica externa. Regele nu oferi niciun ajutor ginerelui sau, atacat si zdrobit de
trupele imperiale patrunse in Cehia(1620), urmarit apoi in Palatinat si alungat si de aici. In loc
sa intervina, regele avea in gand planul absurd al unei impacari cu Spania, pentru ca mai apoi
avand in vedere bunele relatii ale regelui Spaniei la curtea din Viena, sa obtina reintegrarea lui
Friedrich al V-lea in drepturile sale de principe-elector. In sprijinul acestui plan, a venit si
ideea casatoriei fiului mostenitor Carol cu o infanta spaniola. Iacob I isi expusese acest plan
de politica externa in lucrarea sa Fauritorul Pacii.
Burghezia si nobilimea, intens reprezentata in parlament nu avea niciun interes intr-o
impacare cu Spania. Ea presupunea o pasivitate fata de pozitia acestei tari in comertul
mondial si in dominatia coloniilor. Ori tocmai aceasta dominatia burghezia engleza dorea sa
si-o insuseasca. Nobilimea, la randul ei, nu era incantata de casatoria mostenitorului tronului
cu o principesa din casa regilor catolici. Acest lucru putand insemna viitoare concesii facute
catolicismului in Anglia.
In aceste conditii, Iacob I convoca al treilea parlament in anul 1621, acesta
manifestandu-si virulent nemultumirea fata de politica regala. Protesteaza cu violenta sporita
impotriva monopolurilor comerciale externe. Demasca acordarea lor in urma faptului ca
ministrii si consilierii regali se lasau mituiti de reprezentantii companiilor comerciale
privilegiate. Cancelarul Francis Bacon e acuzat de coruptie si dat in judecata. Scapa cu greu,
dar cariera sa politica e complecat compromisa.

La 3 decembrie 1621, parlamentul protesteaza cu tarie impotriva politicii externe a

regelui si impotriva proiectului de inrudire cu dinastia spaniola, insistand pentru o casatorie cu
o protestanta. Acest lucru starneste furia regelui, care la 30 decembrie apare in fata
parlamentului si rupe protestul direct din registru. Ca urmare dizolva parlamentul, trimitand
din nou anumiti deputati la inchisoare, iar pe altii deportandu-i in Irlanda.
Au avut loc negocieri pentru casatoria printului mostenitor Carol cu o printesa
spaniola, insa acestea au esuat dupa taraganari succesive ale casei regale spaniole. Astfel
mostenitorul tronului s-a casatorit cu Henrietta-Maria, sora regelui Frantei, Ludovic al XIIIlea. Si aceasta casatorie a fost primita in Anglia, avand in vedere religia tot catolica a reginei.
Insa planurile lui Iacob I se schimba, el cauta acum sa se alieze pe continent cu cel mai
redutabil si mai consecvent dusman al blocului austro-spaniol. Asfel s-a reinceput razboiul
contra Spaniei. De aceea ultimul parlament din timpul domniei lui Iacob I, convocat in 1624,
n-a mai criticat cu atata violenta politica externa. Accepta cu mai multa usurinta si votarea
unor subsidii in folosul vistieriei regale. Deputatii revin insa la atac asupra monopolurilor
comerciale si a coruptiei ce se ascundea in dosul lor. Regele fiind obligat sa accepte un statut
in care monopolurile acordate fara consultarea si incuviintarea parlamentului.
La 27 martie 1625 Iacob I moare, tronul revenind fiului sau Carol I Stuart. La nici trei
luni de la urcarea sa pe tron, acesta avea sa simta greutatea sarcinii ce o preluase. La 18 iunie
1625 s-a reunit primul sau parlament. Desi animati in general de sentimentul de lealitate fata
de tanarul rege, deputatii nu se aratara ingaduitori in probleme ce constituiau interesul direct
al claselor pe care le reprezentau. Sustinand acid dreptul parlamentului asupra votarii
impozitelor si au refuzat sa aprobe subsidii mai mari de 140 de mii de lire, vistieriei tot mai
sarace a regelui. Perceperea impozitului tonnage and poundage au aprobat-o numai pe termen
de un an, desi in mod obisnuit parlamentele anterioare o aprobau pentru toata durata domniei
unui nou rege. Noul parlament a criticat vehement strangerea unor impozite si taxe vamale
neaprobate in plenul reunit, astfel ca relatiile dintre monarh si deputati se inasprira din nou.
Camera Comunelor primeste o amenintare o declaratie semnata de un sustinator al regelui, in
spunea ca regele va obtine prin alte mijloace sumele ce ii fusesera refuzate.
Parlamentul era nelinistit de indiciile unei oarecare tolerante fata de catolici, astfel
incat cere si aplicarea stricta a legilor impotriva lor. Parlamentul ataca violent si omul de
incredere al regelui, ministrul de la Buckingham, care de multe ori subordonand problemele
de stat problemelor sale personale.
Izbucnind epidemia de ciuma in capitala, parlamentul a fost mutat la Oxford, de unde
s-au continuat ciocnirile inca verbale cu casa regala.
La 12 august 1625, regele dizolva acest parlament. Politica externa a Angliei, orientata
in ultimii doi ani spre apropierea de Franta, sufera din nou o schimbare, la care contribuisera
mai multe cauze. Constrans de violentele critici ale parlamentului, Carol I a respins
demersurile curtii franceza pentru toleranta in favoarea catolicilor din Anglia, raspunzand prin
formularea aceleiasi cereri in avantajul protestantilor(hughenotilor) din Franta. Evenimentele
au evoluat spre o ruptura fata de Franta si spre o interventie militara a Angliei pentru salvarea

hughenotilor asediati de trupele regale franceza in fortareata La Rochelle, asediu la care in

prima faza au participat si corabii de lupta engleze, fapt ce a starnit un mare scandal in Anglia.
In aceasta atmosfera beligeranta a fost convocat parlamentul din nou. Regele spera
acum sa obtinta aprobarea subsidiilor catre vistieria regala, crezand ca parlamentul va fi
binevoitor avand in vedere reorientarea Angliei in politica externa. Regele a luat masuri,
trimitand o parte din deputatii opozanti in teritoriu, fiind numiti sheriffi(conducatori
administrativi provinciali), astfel exercitarea functiei sa-i impiedice sa-si ocupe locul in
parlament.
Sesiunea a inceput la 6 februarie 1626 si se desfasura sub semnul atacurilor tot mai
violente fata de Buckingham. Opozitia incerca sa para a fi de partea regelui, incercand sa
scape monarhul de sfatuitorii neloiali, in speta ministrii de la Buckingham.
Parlamentul deschide o ancheta pentru continuarea perceperii impozitului tonnage and
poundage, desi acesta fusese aprobat doar pentru anul 1625. Rezultatele acestei anchete
puteau constitui un temei pentru punerea sub acuzare a palatului Buckingham. Reactia regelui
fiind imediata si energica. Deputatilor, chemati la curte, cancelarul le-a subliniat ca nu au
dreptul sa-i critice pe ministrii in care suveranul avea deplina incredere, incredere confirmata
public de Carol I intr-o sedinta a parlamentului.
Opozitia devenind la randui o contestara mai violenta. I se alatura si Camera Lorzilor,
jignita de arestarea unui membru al ei la un ordin venit de la Buckingham. Contele Bristol
denunta tradarea de catre Buckingham a unor secrete de stat in timpul misiunii diplomatice a
acestuia la Madrid. Carol I aparand si in fata lorzilor, absolvindu-si favoritul de orice vina.
Doi deputati au fost arestati si inchisi in Turnul Londrei, astfel ca deputatii refuza sa mai
depuna vreo activitate pana la eliberarea lor. Pentru calmul vietii politice engleze, regele
decide eliberarea lor. Insa ca raspuns regele semneaza decretul de dizolvare a parlamentului in
data de 15 iunie 1626.
Al doilea parlament, prin activitatea sa si prin modul in care isi incheiase lucrarile a
pricinuit absolutismului regal o infrangere. Mai ales pentru ca pentru intaia data s-a vazut ca
aceste batalii politice sunt urmarite atent de tara. Se creioneaza tot mai mult o solidarizare a
unor paturi mai largi ale populatiei cu actiunea parlamentului. Regele incearca sa obtinuta un
imprumut, oferind in gaj bijuteriile coroanei, insa bancherii au refuzat. O cerere adresata
comitatelor de a contribui cu donatii la acoperirea lipsurilor vistieriei regale a fost rau primita
decatre popor.
Esecul trupelor regale de la La Rochelle a fost intampinat cu indignare si chiar ura din
partea poporului. Viesteria era secatuita de aceasta expeditie, prestigiul Angliei era stirbit, iar
singura solutie era convocarea din nou a parlamentului, pentru a treia oara la 17 martie 1628.
Dupa cum era de asteptat se formeaza din nou o opozitie, de aceasta data mai solida si
mai virulenta, in aceasta opozitie facandu-si locul si un tanar deputat, in varsta de 29 de ani,
Oliver Cromwell.

Parlamentul si-a formulat cererile intr-un act numit Petitia dreptului, pe care il
supuse regelui spre a fi aprobat. Necuprinzand neaparat drepturi noi, cat drepturile vechi,
incalcate constant de Stuarti. Cu toate perspectivele ei limitate, acest document a fost
considerat primul document constitutional din istoria Angliei dupa Magna Charta, cuprinzand
garantarea libertatii individuale impotriva arbitrarului puterii statului. Aceasta va constitui
baza legala a luptei parlamentului impotriva despotismului regal in deceniile ce urmeaza.
Sesizand consecintele ce ar fi urmat, regele refuza sa o sanctioneze; fapt care imping
opozantii sa adopte o atidutine de lealitate superficiala, sub care se ascundea indemnuri
revolutionare.
La 7 iunie 1628 regele cedeaza si confirma Petitia dreptului. Regalitatea sufera
lovitura dupa lovitura, toate fiind aclamate de parlament si de popor. Pe cand se pregatea sa
plece in ajutorul hughenotilor, Buckingham a fost asasinat de un dusman personal, lucru
aclamat pe strazi decatre popor.
Evenimentul determina amanarea deschiderii parlamentului pana in ianuarie 1629.
Intre timp fortareata hughenota La Rochelle a capitulat, intarind definitiv ideea cum ca Anglia
este slaba in politica externa si prost pregatita din punct de vedere militar.
Reluarea lucrarilor parlamentului nu marcheaza concilierea cu regele, din contra,
opozitia ridica din nou problema impozitelor percepute fara aprobarea prealabila a
parlamentului. Acum avea si un temei juridic puternic. Nu mai erau necesare trimiterile la
legile vechi, fiind legile noi, semnate chiar de Carol I.
Oliver Cromwell a luat si el cuvantul in parlament pentru prima data. Vorbi impotriva
semnelor de toleranta fata de catolici, a tendintelor de concesii ritului si dogmelor catolice, in
cadrul anglicanismului. Chiar daca nu a lasat o impresie adanca, parlamentul adopta la 2
martie 1629, punctul de vedere a lui Cromwell.
La 10 martie 1629 regele s-a infatisat in fata parlamentului, tinand un ultim discurs
acid inainte de dizolvarea sa, pe care nu mai avea sa-l convoace timp de 11 ani.
Guvernarea fara parlament reprezinta momentul culminant al incercarii instaurarii
absolutismului deplin in Anglia. Vechea nobilime si inaltul cler anglican sunt stalpii pe care
monarhia se sprijina, dorind sa impuna prin forta ceea ce nu a reusit printr-un acord cu
parlamentul, cu nobilimea noua si cu burghezia: consolidarea regimului si statului absolutist.
Inceputurile guvernarii fara parlament au fost grele. Populatia fiind de partea hotararii
adoptate impotriva impozitelor abuzive si in consecinta erau numeroase acte de rezistenta la
plata impozitelor. Absolutismul regal se vedea amenintat cu un boicot financiar, care lasat sa
se dezvolte l-ar fi dus repede la prabusire. Insa dupa incheierea pacii cu Franta si Spania,
Anglia isi reia statul de neutralitate reincepand comertul cu tarile de pe continent, inca
beligerante in razboiul de 30 de ani. Fapt ce indreapta economia si umple vistieria regala,
astfel se reiau excesele si opulenta regalitatii. Poporul ramand pasiv intr-o prima faza, fiind
obisnuit cu saracia, casa regala spera ca populatia sa uite parlamentul si ideile sale liberale.
Abuzurile regelui continuare sub forma unor impozitate sau sub forma unor diverse legi,

precum cea care-i obliga pe proprietarii de pamant cu venituri mai mari de 40 de lire pe an sa
se prezinte in fata regelui pentru a fi confirmati cavaleri, cavaleri ale caror posesiuni erau
supuse unor obligatii fata de rege.
Incep abuzurile fata de noua nobilime, deputatul Hampden a fost dat in judecata pentru
neplata impozitului. Condamnarea lui Hampden, unul dintre liderii fostului parlament opozant
monarhiei, in 1638 a fost votata cu o majoritate minima. Dupa acest moment apare tot mai des
rezistenta violenta la plata impozitului. In numeroase localitati cei veniti pentru a aduna
impozitele, au fost atacati violent.
Monarhia engleza era din nou intr-un impas financiar, mai ales ca exista un conflict
deschis cu Scotia, izbucnit in 1637. Inceput tot printr-o greseala a regelui, prin fotarea notei
absolutiste. Incep revolte, care daca la inceput contracarau reforma religioasa impusa Scotiei,
pe parcurs iau caracter national.
Incercarea de guvernare absolutista a regelui Carol I Stuart se prabusea sub presiunea
imediata a unei crizei financiare interne sustinuta de incapatanarea in neplata impozitelor a
populatiei si agravata pe plan extern din cauza razboiului cu Scotia. Regele astfel a fost nevoit
sa convoace din nou parlamentul.
Parlamentul s-a reintrunit la 13 aprilie 1640. Opozitia era puternica, dupa 11 ani de
abuzuri ale despotismului regal. Parlament ce nu avea sa dainuiasca prea mult, fiind
supranumit parlamentul scurt, fiind dizolvat dupa numai 3 saptamani de activitate.
Londonezii ies in strada pentru prima data, insa demonstratia a fost imprastiata avand loc
arestari, arestari carora le-au urmat alte proteste.
Conducerea opozitiei parlamentare se tinea departe de apelul la mase, dar acestea nu
ramaneau departe de evenimente. Pe langa toate acestea ostilitatile cu Scotia reincep, armata
scotiana marsand spre sud si fiind primita cu simpatie de populatie. Chiar ostasii englezi
puritani au refuzat sa lupte cu scotienii, fiind de aceeasi religie cu ei. Absolutismul monarhic
avea viata din ce in ce mai grea, fiind combatut tot mai mult si mai violent fapt ce va duce la
un razboi civil, care va avea ca rezultat abolirea temporara a monarhiei in Anglia prin
condamnarea la moarte a regelui Carol I Stuart si instaurarea protectoratului.

Bibliografie
Maurois, Andre Istoria Angliei, www.scribd.com
Muresan, Camil Imperiul Britanic, Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1967
Idem Revolutia burgheza din Anglia, Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1964