Sunteți pe pagina 1din 29

II. Transportul activ

Pentru deplasarea ionilor, mai ales cationi (Al 3+ , Ba 2+ , Ca 2+ , Mn 2+ , NH 4 + , etc.) şi alţi solviţi, prin membrana celulară sunt folosite pompele de ioni (protoni).

Transportul se realizează:

pompele de ioni (protoni) . Transportul se realizează : ● opus gradientului de concentraţie ; ●

opus gradientului de concentraţie;

se utilizează, în acest transport, energia furnizată de ATP, rezultat în urma metabolismului celular.

Adenozin trifosfat (ATP)  Grupări fosfat (PO 4 - ) Grupări fosfat (PO 4 -
Adenozin trifosfat (ATP)
Grupări fosfat (PO 4 - )
Grupări fosfat (PO 4 - )
în urma metabolismului celular. Adenozin trifosfat (ATP)  Grupări fosfat (PO 4 - ) Grupări fosfat
■ ATP face parte din familia nucleotidelor care include şi acizii nucleici ADN şi ARN.

ATP face parte din familia nucleotidelor care include şi acizii nucleici ADN şi ARN. În plus, structura fundamentală a nucleotidelor formează baza pentru cofactorii redox (non-proteine cu rol important în reacţiile metabolice): NAD (nicotinamid adenin dinucleotid), NADP (nicotinamid adenin dinucleotid fosfat) şi

FAD (flavin adenin dinucleotid). Toţi sunt compuşi implicaţi indirect în

Toţi sunt compuşi implica ţi indirect în producerea sintezei de ATP (de ex. în cadrul ciclului

producerea sintezei de ATP (de ex. în cadrul ciclului Krebs al glicolizei).

La plante, sinteza ATP are loc mai ales în mitocondrii, printr-un proces

numit fosforilare chemiosmotică, dar și în cloroplaste.

ADP + Pa → ATP + H 2 O – sinteza necesită o energie de 7,3 kcal/mol

H 2 O – sinteza necesită o energie de 7,3 kcal/mol ■ F osfaţii sunt molecule

Fosfaţii sunt molecule cu multă energie, ceea ce înseamnă că nivelul lor

energetic, relativ ridicat, este eliberat numai

polifosfatice sunt eliminate. De fapt, conţinutul ridicat de energie este dat de

interacţiunea dintre toţi atomii din molecula de ATP.

atunci când grupările
atunci când grupările

ATP stochează energia necesară celulelor care

este eliberată prin hidroliza ultimei legături

polifosfatice P O P – (α defosforilare) a ATP*.

ATP + H 2 O

ATP + H 2 O

ADP + Pa + E(α defosforilare ) a ATP*. ATP + H 2 O ATP + H 2 O ADP

ADP + HPO 4 4

ortofosfat

*Energia eliberată este folosita apoi în reacţii care necesită energie pentru a se desfăsura ca de ex- fotosinteza (reactie endergonică, anabolica).

Pompe de protoni implicate în transportul activ al substanţelor între

exteriorul şi interiorul celulei.

a a Situl de legare a PO 4 Situl de legare a ionului a -
a
a
Situl de
legare a PO 4
Situl de legare
a ionului
a
-
a
Exteriorul celulei Interiorul celulei
Exteriorul celulei
Interiorul celulei

ioni de K + ioni de Na + +
ioni de K + ioni de Na + ioni de Na +

ATPcelulei Interiorul celulei ioni de K + ioni de Na + ■ O pomp ă ionic

O pompă ionică este caracterizată prin prezenţa unui centru activ cu

acces alternativ spre partea extracelu-

lară (externă) şi spre cea citoplasmatică

(internă). Accesul este modificat ca

urmare a unei tranziţii conformaţio-

nale.

Modul de operare a unei pompe de protoni

Numărul ionilor şi direcţia de transport prin membranele plasmatice. ■ După numărul ionilor (moleculelor)

Numărul ionilor şi direcţia de transport prin membranele

plasmatice.

■ După numărul ionilor (moleculelor) transportaţi(e) şi direcţia de transport

prin membranele plasmatice, se cunosc 2 moduri de transport:

membranele plasmatice, se cunosc 2 moduri de transport: ■ uniport - transportorii proteici membranali

uniport - transportorii proteici membranali transportă 1 singur compus

chimic într-o singură direcţie; cotransport - transportorii proteici membranali transportă 2 compuşi chimici

proteici membranali transportă 2 compuşi chimici simultan. ■ După sensul de deplasare a acestor

simultan.

membranali transportă 2 compuşi chimici simultan. ■ După sensul de deplasare a acestor compuşi chimici,

După sensul de deplasare a acestor compuşi chimici, cotransportul poate fi:

a acestor compuşi chimici, cotransportul poate fi: ▪ simport - deplasarea are loc în acelaşi direcție

simport - deplasarea are loc în acelaşi direcție;

antiport - deplasarea are loc în 2 direcții diferite.

II. Macrotransportul Citoplasma Exteriorul celulei Proteină membranală Proteină membranală Membrana plasmatică

II. Macrotransportul

Citoplasma Exteriorul celulei Proteină membranală Proteină membranală Membrana plasmatică
Citoplasma
Exteriorul
celulei
Proteină membranală
Proteină membranală
Membrana plasmatică

Acest transport permite intrarea sau

ieşirea din celule a unor moleculele de

dimensiuni mari (proteinele, lipidele, acizii nucleici) sau particule celulare,

învelite într-o membrană, care nu pot trece direct prin plasmalemă. Acest

transport este caracteristic pentru anumite

celule macrofage (amoeba, parameciul).

1.

substanţelor în celulă. Ea este de 2 tipuri:

Endocitoza

este

transportul

a. fagocitoza;

Molecule ce nu pot trece prin membrana

plasmatică.

a. Fagocitoza este procesul de ingerare

a unor particule mari, solide (bacterii,

particule celulare etc.). Se realizează prin

invaginări largi ale membranei plasma- tice care înconjoară particulele de la o

oarecare distanţă. Acestea trec în

citoplasmă sub formă de vezicule

fagocitare (fagozomi).

b. pinocitoza. Fagocitoza Exteriorul celulei Membrana plasmatică Citoplasmă
b. pinocitoza.
Fagocitoza
Exteriorul celulei
Membrana
plasmatică
Citoplasmă
Pinocitoza Exteriorul celulei Membrana plasmatică Citoplasmă Endocitoza b. substanţelor dizolvate sub formă de
Pinocitoza Exteriorul celulei Membrana plasmatică Citoplasmă Endocitoza b. substanţelor dizolvate sub formă de
Pinocitoza Exteriorul celulei Membrana plasmatică Citoplasmă
Pinocitoza
Exteriorul celulei
Membrana
plasmatică
Citoplasmă

Endocitoza

b.

substanţelor dizolvate sub formă de picături de lichid ce vin spre

o

membrana

invaginează.

Pinocitoza este transportul

plasmatică

pe

care

Ele trec în citoplasmă sub formă de

vezicule

pinocitare.

Uneori,

veziculele se pot uni, formând vezicule

mai mari.

Atât în fagocitoză cât şi în pinocitoză este utilizată energie (transport activ).

Endocitoză la amibă şi parameci

Veziculă intracelulară
Veziculă
intracelulară
Endocitoză la amibă şi parameci Veziculă intracelulară Amoeba proteus Vacuolă digestivă Paramecium

Amoeba proteus

Vacuolă digestivă
Vacuolă
digestivă

Paramecium

Exteriorul celulei
Exteriorul celulei

Exocitoza

Exteriorul celulei Veziculă exocitară Veziculă exocitară
Exteriorul celulei
Veziculă
exocitară
Veziculă
exocitară

Exocitoză la Paramecium

Interiorul celulei
Interiorul celulei

Receptorii proteici

Exteriorul celulei

membranali ai plasmalemei

Receptorii proteici membranali ai veziculei

2. Exocitoza este excreţia substanţelor prin intermediul veziculelor exocitare.

Aceste vezicule fuzionează cu membrana plasmatică, care se deschide la exterior, unde îşi varsă conţinutul. Membrana veziculelor este inclusă, propriu-

zis, în membrana plasmatică, fapt ce demonstrează că cele 2 membrane au

aceeaşi structură şi aceiaşi receptori de membrană.

Regimul de ap ă al plantelor se refer ă la: ● ansamblul proceselor de absorb
Regimul de ap ă al plantelor se refer ă la: ● ansamblul proceselor de absorb

Regimul de apă al plantelor

se referă la:

ansamblul proceselor de

absorbţie a apei (din substrat şi din atmosferă);

corpului plantelor;

circulaţia apei pe traiectul

eliminarea curentului de

apă, în mediul extern, prin procesele de transpiraţie şi

gutaţie.

ROLUL APEI IN VIAŢA PLANTELOR

In viaţa plantelor apa îndeplineşte un rol multiplu şi complex:

1. Are rol structural însemnat, prin faptul că participă la formarea celulelor şi

a ţesuturilor;

2. Asigură transportul unor substanţe la nivelul compartimentelor plantei

Astfel, ea transportă seva brută de la rădăcini spre frunze şi seva elaborată

de la frunze spre organele de depozitare;

3. Apa facilitează absorbţia substanţelor anorganice şi organice din sol

în organismul vegetal, stabilind astfel legătura indispensabilă dintre organism şi mediul înconjurător,

4. Apa creează în organism mediul necesar reacţiilor biochimice de hidroliză, hidratare, oxido-reducere, etc. Participă direct la realizarea unor reacţii de sinteză şi degradare din plante. Apa determină în organism formarea soluţiilor moleculare şi a celor coloidale, având o mare putere

de solubilizare. Prin constanta sa dielectrică mare, apa favorizează disocierea

ionică (electrolitică) a diferitelor substanţe.

5. De asemena, apa îndeplineşte un rol important în procesele de:

- termoreglare;

- transpiraţie;

- eliminare a substanţelor de excreţie.

6. Apa este un element de bază în fenomenul de osmoză şi concură la realizarea stării de turgescenţă a celulelor.

7. Apa este un element de bază în procesul de fotosinteză, fiind donatorul de hidrogen necesar reducerii carbonului.

8. Dintre fenomenele fiziologice creşterea este procesul cel mai sensibil la lipsa

apei.

9. Are rol ecologic insemnat, alături de lumină şi temperatură, deoarece

determină repartizarea vegetaţiei pe globul terestru. Astfel, in regiunile cu

exces de apă cresc plantele hidrofile, in cele cu umiditate potrivită, plantele

mezofile, iar în regiunile cu umiditate scăzută, cresc plantele xerofile.

10. Inportanta mare a apei pentru organismele vegetale se datorează unor

proprietăţi fizico-chimice caracteristice, care îi conferă unele particularităţi de un deosebit interes biochimic. Astfel, apa este o substanţă cu caracter polar,

datorită aranjării atomilor de hidrogen de aceeaşi parte a moleculei.

11. O altă particularitate se leagă de faptul ca apa are o căldură specifică mare (căldura necesară pentru a ridica temperatura unui gram cu 10 o C); datorită ei

temperatura plantelor nu suportă variaţiuni bruşte când temperatura mediului extern variază intr-un timp scurt. In consecinţă, apa constitue un mijloc eficace

de apărare contra frigului.

12. Apa are, de asemenea căldura de vaporizare mare; ea reprezintă

numărul de calorii necesare pentru evaporarea unui gram de apă la 1000 o C. Din această cauză, când se evaporă apa la suprafaţa plantelor este nevoie

de multă căldură, ceea ce produce răcirea organismului. Aceasta proprietate

a apei constitue un mijloc eficace de apărare împotriva căldurii.

un mijloc eficace de ap ă rare împotriva c ă ldurii . CONŢINUTUL DE APĂ DIN

CONŢINUTUL DE APĂ DIN SOL ŞI DIN CORPUL PLANTELOR

1. Apa din sol şi acesibilitatea ei pentru plante

Solul este principala sursă de apă pentru plante, pe care o absorb cu ajutorul perişorilor absorbanţi ai rădăcinilor.

Apa din sol provine din precipitaţii şi mai puţin, din vaporii de apă din

atmosferă. Apa se găseşte în sol sub mai multe forme:

a. apa de constituţie (apa legată chimic);

b. apa higroscopică;

c. apa peliculară;

d. apa de capilariate;

e. apa gravitaţională (de gravitaţie, apa liberă);

f. apa sub formă de vapori.

a. apa de constituţie (apa legată chimic) – intră în

alcătuirea diferitelor substanţe chimice (hidroxizi de Al,

Si, Fe, etc.), ca apă de cristalizare.

este reţinută cu forţe foarte mari de către sol;

nu este accesibilă pentru plante !.

b. apa higroscopică (apa de imbibiţie) – formează un strat monomolecular care imbibă coloizii din sol.

este reţinută cu forţe foarte mari de către sol;

nu este accesibilă pentru plante !.

c. apa peliculară – formează straturi succesive la suprafaţa particulelor de sol.

straturile externe sunt reţinute cu forţe foarte mici (0,5-30 atm.);

straturile interne sunt reţinute cu forţe foarte mari

(30-50 atm.);

este moderat accesibilă pentru plante.

atm.); ● este moderat accesibilă pentru plante. sol apă Apa de constituţie Apa higroscopică strat extern
atm.); ● este moderat accesibilă pentru plante. sol apă Apa de constituţie Apa higroscopică strat extern

sol

apă

Apa de constituţie

accesibilă pentru plante. sol apă Apa de constituţie Apa higroscopică strat extern strat intern Apa peliculară
accesibilă pentru plante. sol apă Apa de constituţie Apa higroscopică strat extern strat intern Apa peliculară

Apa higroscopică

accesibilă pentru plante. sol apă Apa de constituţie Apa higroscopică strat extern strat intern Apa peliculară
accesibilă pentru plante. sol apă Apa de constituţie Apa higroscopică strat extern strat intern Apa peliculară

strat extern

strat intern

accesibilă pentru plante. sol apă Apa de constituţie Apa higroscopică strat extern strat intern Apa peliculară
accesibilă pentru plante. sol apă Apa de constituţie Apa higroscopică strat extern strat intern Apa peliculară

Apa peliculară

Apa de gravitaţie

Apa de capilaritate

Apa de gravitaţie Apa de capilaritate Formele de ap ă din sol şi accesibilitatea lor pentru
Apa de gravitaţie Apa de capilaritate Formele de ap ă din sol şi accesibilitatea lor pentru
Apa de gravitaţie Apa de capilaritate Formele de ap ă din sol şi accesibilitatea lor pentru

Formele de apă din sol şi accesibilitatea lor pentru plante

de ap ă din sol şi accesibilitatea lor pentru plante apa de constituţie Inaccesibilă pentru plante

apa de

constituţie

Inaccesibilă

pentru plante

Moderat accesibilă

apa higroscopică

apa peliculară

coeficientul de ofilire

apa de capilaritate

apa de gravitaţie

Accesibilă pentru plante

Repartiţia formelor de apă în funcţie de capacitatea solului

d. apa de capilaritate se află în spaţiile

caplilare ale solului, înconjurând ca o

peliculă particulele de sol.

este reţinută cu forţe de capilaritate şi de absorbţie mici, de până la 1 atm.

este mobilă şi circulă ascendent

sub acţiunea gravitaţiei;

este uşor accesibilă pentru plante.

e. apa de gravitaţională (apa liberă) –

umple spaţiile lacunare ale solului.

este mobilă şi circulă descendent

sub acţiunea gravitaţiei;

este uşor accesibilă pentru plante.

h. apa sub formă de vapori este prezentă

în spaţiile pline cu aer ale solului (îmbogăţit

în CO 2 şi sărăcit în O 2 ). nu este accesibilă pentru plante !.

apa de constituţie + apa

higroscopică + apa sub formă de

vapori reprezintă apa fiziologic

moartă a solului

Cele mai importante forţe care reţin apa în sol sunt:

forţa osmotică;,

forţa de capilaritate;

forţa de imbibiţie.

La limita între apa acesibilă şi cea inaccesibilă pentru plante stă coeficientul

de ofilire.

2. Stări şi forme de apa existente în corpul plantelor

Cantitatea de apă din organismul vegetal variază cu:

- vârsta (in general, tesuturile tinere contin o cantitate de apa mai mare decat cele batrane);

- cu starea fiziologică;

- intensitatea metabolismului;

- regiunea geografică etc.;

Apa se găsește repartizată în organismele vegetale atât extracelular cât şi

intracelular, sub 3 stări:

a. lichidă;

b. gazoasă;

c. solidă – mai rar.

a. Apa în stare lichidă – predomină în corpul plantelor, luând parte la la toate

reacţiile biochimice, asigurând şi turgescenţa celulelor, ţesuturilor şi organelor

plantelor.

Apa lichidă se găseşte sub 2 forme:

- apa liberă;

- apa legată.

Deosebirea între cele 2 forme de apă - dacă apa liberă îşi păstrează proprietăţile obişnuite, apa legată are proprietăţi diferite şi nu îngheaţă nici la -600 o C.

Apa liberă se reînoieşte continuu, servind la transportul şi schimbul de

substanţe nutritive din plante, fiind:

uşor mobilă, deplasându-se în toate direcţiile;

reţinută cu forţe mici de coloizii hidrofili ai plasmei (proteine,

lipide etc.).

Apa legată – se găseşte în cantităţi mici, fiind asemănător repartizată

în corpul plantelor ca şi apa liberă.

Procentul de apă legată, în corpul plantelor, variază la diferitele specii 11 -

54% din cantitatea totală de apă;

este puţin mobilă, fiind un element de constituţie;

este reţinută cu forţe mici de coloizii hidrofili ai plasmei.

b. Apa în stare de gazoasă este reprezentată prin vapori rezultaţi din apa

în stare lichidă a celulelor.

se găseşte în cantităţi mici în spaţiile intrecelulare şi în camera

substomatică a aparatului stomatic.

se elimină din plantă, în atmosferă, prin transpiraţie.

c. Apa în stare solidă în timpul iernii, la temperaturi scăzute, apa se

găseşte în corpul plantelor în formă solidă, materializată prin de cristale de

gheaţă.

● Se formează extracelular dar uneori şi intracelular.

II. ABSORBŢIA APEI DE CĂTRE PLANTE

Absorbţia este un fenomen fiziologic prin care plantele absorb efectiv seva

brută (apa cu săruri minerale) din sol, fiind condusă până la aparatul foliar, unde

este eliminată în proporţie de 90%, prin transpiraţie (eliminarea apei sub formă de

vapori), în atmosferă. Curentul continuu, care se crează în plantă, este o condiţie esenţială a activităţii fiziologice a plantelor, asigurându-le supravieţuirea.

1. Absorbţia apei de către plante prin rădăcini

Este un proces legat de particularităţile morfo-anatomice ale rădăcinii ce

determină funcţia de absorbţie:

ramificaţie bogată ce măreşte suprafaţa de absorbţie;

prezenţa zonei pilifere;

perişorii absorbanţi sunt foarte numeroşi / mm 2 /suprafaţă rădăcină dar diferă cu specia (între 400 1.200 p.abs. / mm 2 /sup.)

Durata de viaţă a perişorilor absorbanţi este mică: 2-8 zile. Pe măsură ce

creşte rădăcina, apar peri noi iar cei vechi mor iar zona se suberifică.

Un perişor absorbant prezintă:

la exterior un peretele celular permeabil, ce are un strat de natură pectică (realizând contact intim cu particulele de sol);

Păr Stel Scufia
Păr
Stel
Scufia
Păr Stel Scufia citoplasmă perete celular vacuolă e n d o d e r m a
citoplasmă perete celular vacuolă
citoplasmă
perete celular
vacuolă

endoderma periciclu

floem xilem

cortex

Epiderma

Zona piliferă

Secţiune transversală prin stel

absorbant

nucleu

citoplasma este dispusă parietal;

o vacuolă mare centrală cu suc celular concentrat, cu o presiune osmotică (P) şi

o forţă de sucţiune (S) cu mult mai mare

decât cea a forţelor de reţinere a apei de

către particulele de sol;

nucleul este situat în vârful părului pentru prin porţiunea din vârf, are loc creşterea

sa, facilitându-i pătrunderea în sol.

Zona netedă (de elongaţie)

Zona vârfului

vegetativ

Secţiune longitudinală prin rădăcină

II. Mecanismul absorbţiei apei de către plante prin rădăcini

Teoriile moderne referitoare la mecanismul absorbţiei apei prin rădăcini consideră că absorbţia apei se realizează pe 2 căi:

● pasivă (supusă legilor fizicii);

● activă – de ordin fiziologic (subordonată metabolismului celular al rădăcinii).

1. Absorbţia pasivă

În cazul rădăcinii ea se realizează prin procesul de osmoză şi imbibiţie.

►Absorbţia pasivă se desfăşoară în sensul gradientului de concentraţie a

apei - când concentraţia sucului celular este mai mare decât cea a soluţiei

solului.

►Absorbţia apei are loc în cea mai mare parte a perioadei de vegetaţie, când

intensitatea transpiraţiei este mare şi solul este uscat, plantele luând din sol apa cu condiţia ca soluţia solului fie hipotonică.

►Soluţia solului are o concentraţie de apă mult mai mare decât cea din celulele rădăcinii, respectiv perişorii absorbanţi. Pe de altă parte, sucul celular

din vacuolele perişorilor absorbanţi este mult mai concentrat (valoarea P şi S =

cca. 0,7 atm.), decât forţa de reţinere a apei în sol (0,1 atm.).

D.p.d.v. 1 teoretic, conform legilor fizicii ale osmozei (implicit ale difuziunii), apa din sol pătrunde pasiv în perişorii absorbanţi, conform gradientului de concentraţie a apei (de la soluţia mai concentrată în apă spre cea cu

concentraţie mai mică). Ea însă ar trebui să descrească repede, tinzând spre 0.

Acest lucru nu se întâmplă, în realitate, pentru intervine absorbţia activă a

apei, celulele rădăcinii participând substanţial în acest proces, prin utilizarea

energiei metabolice proprii.

1 D.p.d.v - din punct de vedere.

Schema absorbţia pasive a apei din sol de către perii absorbanţi ai rădăcinii Absorbtia pasiv
Schema absorbţia pasive a apei din sol de către perii absorbanţi ai rădăcinii Absorbtia pasiv

Schema absorbţia pasive a apei din sol de către perii absorbanţi ai rădăcinii

a apei din sol de către perii absorbanţi ai rădăcinii Absorbtia pasiv ă a apei este

Absorbtia pasivă a apei este rezultatul transpiratiei frunzei, nivel la care se pierd cantităţi importante de apă, creându-se astfel, la acest nivel, un deficit hidric. Deficitul de apă din mezofil acţionează asemeni unui stimul care va fi recepţionat de întreg corpul plantei.

În final, acest stimul ajunge la nivelul sistemului radicular, generand o reacţie din partea perişorilor absorbanţi, care vor aspira o nouă cantitate de apă din

soluţia solului. În aceasta situaţie apa este absorbită, în mod pasiv, de perişorii

absorbanţi.

Apa eliminată prin transpiraţie Deficit hidric Plantă turgescentă
Apa eliminată prin
transpiraţie
Deficit
hidric
Plantă
turgescentă

Apa este absorbită de perii absorbanţi ai rădăcinii

Transportul apei către frunze variază în cursul zilei în funcţie de factorii externi, contribuind, în mare

măsură, la absorbţia apei din sol.

2. Absorbţia activă

Presupune consum de energie (furnizată de ATP) şi se realizează cu ajutorul

energiei metabolice proprii celulelor radiculare prin mecanisme neosmotice care fac ca forţa de succţiune (S) a sucului lor celular se menţină permanent

la o valoare ridicată, iar absorbţia să fie continuă.

In acest caz, apa pătrunde încet, împotriva gradientului de concentratie,

tocmai datorită energiei metabolice specifice celulelor radiculare.

ă energiei metabolice specifice celulelor radiculare. ►Absorbţia activă are un rol important la plantele

►Absorbţia activă are un rol important la plantele perene, primăvara devreme,

timp de câteva săptămâni, până acestea îşi formează noi frunze.

este

demonstrată de fenomene ca lăcrimarea şi gutaţia.

Intensitatea transpiraţiei (I.T.) reglează totdeauna intensitatea absorbţiei

(I.Abs.). De obicei transpiraţia depăşeşte puţin absorbţia în orele zilei dar noaptea

cele 2 procese se reglează.

Asa

cum

afirma

Milică

şi

colaboratorii

(1982),

absorbţia

activă

►Intensitatea absorbţiei se exprimă prin cantitatea de apă raportată la unitatea

de timp şi la greutatea plantei proaspete (uscată) ( ml/h/g sau l/h /g ).

►I. Abs. variază foarte mult cu specia:

- o plantă de ovăz absoarbe într-o perioadă de vegetaţie 22 l de apă;

- un mesteacăn 5 l /zi etc.

Relaţia dintre transpiraţie şi absorbţia apei în timpul zilelor calde şi senine de var ă

Relaţia dintre transpiraţie şi absorbţia apei în timpul zilelor

calde şi senine de vară (după Kramer, din Boldor şi colab.,

1983).

rădăcini aeriene
rădăcini aeriene

Regina casei (Phalaenopsis sp.)

Exoderma
Exoderma

Secţiune transversală prin rădăcină

de orhidee

Secţiune transversală prin rădăcină de orhidee Absorbţia apei prin rădăcini aeriene Velamen Este

Absorbţia apei prin rădăcini aeriene

Velamen

Este specifică plantelor epifite din zone tropicale (Orhideae, Araceae,

Bromeliaceae) ale căror rădăcini se caracterizează prin lipsa perişorilor

absorbanţi dar prin prezenţa unui ţesut - velamen al cărui celule absoarb apa continuu, prin imbibiţie (ca un burete). Sub velamen se găseşte un ţesut

suberos exoderma cu celule de pasaj, ce permit pătrunderea apei, pompată de velamen, în rădăcină şi în plantă.

Absorbţia extraradiculară Plantele pot absorbi o parte din apa rezultată în urma ploilor sau apa

Absorbţia extraradiculară

Plantele pot absorbi o parte din apa rezultată în urma ploilor sau apa de rouă

prin frunze. Pătrunderea apei în frunze are loc prin cuticulă, în porţiunile dintre nervuri, şi

nu !! prin stomate. Frunzele cu cuticulă mai subţire vor absorbi o cantitate mai

mare de apă decât cele cu cuticulă mai groasă.

Apa mai poate fi absorbită şi prin ramuri şi muguri, în special în perioada de

dezgheţ a primăverii. Cantitatea de apă absorbită prin organele aeriene ale plantelor este mică (5-

6%) şi nesatisfăcătoare pentru necesarul de apă al plantelor. Cea mai mare

parte de apă este absorbită în cea mai mare măsură din sol.

apă este absorbită în cea mai mare măsură din sol. Absorbţia apei la plantele acvatice La

Absorbţia apei la plantele acvatice

La unele plante, cele acvatice, rădăcinile sunt lipsite de perişori absorbanţi

întrucât, fiind scufundate în apă, absorbţia sevei brute se realizeaza pe toată suprafaţa lor. La speciile lipsite de rădăcini (Utricularia, Elodea etc), absorbţia se

face prin frunze şi tulpină. Deoarece aceste plante nu transpiră, apa absorbită este distribuită în întreaga plantă. Aceastã distribuţie se manifestă prin absorţia ei, predominant, prin părţile bazale (mai bătrâne) ale tulpinilor şi ramurilor, iar eliminarea ei se face la nivelul zonelor apicale (mai tinere). Plantele natante absorb apa prin suprafaţa dorsală (inferioară) a frunzelor.

Myriophyllum sp. Nymphaea alba Ectomicoriză la Pinus radiata (California) ► La alte plante (în special

Myriophyllum sp.

Myriophyllum sp. Nymphaea alba Ectomicoriză la Pinus radiata (California) ► La alte plante (în special arbori,

Nymphaea alba

Myriophyllum sp. Nymphaea alba Ectomicoriză la Pinus radiata (California) ► La alte plante (în special arbori,

Ectomicoriză la Pinus radiata (California)

La alte plante (în special arbori, lipsiţi de peri absorbanţi), în locul perişorilor se fixează hifele unor ciuperci simbiotice care indeplinesc aceeaşi funcţie de absorbţie.

Aceste ciuperci trăiesc în simbioză cu

rădăcinile plantelor, după tipul de relaţie

trofică directă - micoriza.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ABSORBŢIA APEI DIN SOL

Absorbţia apei din sol este influenţată de:

factorii interni;

factori externi.

I. Factorii interni

Mai importanţi sunt:

1. Specia

Un

determină specilaizarea lor la anumite condiţii de mediu. Ex.:

rol

deosebit

îl

au

particularităţile

morfo-anatomice

ale

plantelor

care

muşchii absorb apa prin rizoizi;

lichenii prin rizine;

plantele vasculare terestre, în majoritatea lor, prin rădăcină etc.;

plantele submerse absorb apa pe toată suprafaţa corpului în timp ce cele

natante numai pe faţa inferioară a frunzelor.

Plantele xerofile şi suculente (care trăiesc în locuri aride), prezintă adaptări

speciale morfo-anatomice care le permit sã micşoreze pierderile de apă din

ţesuturi, cum ar fi:

rădăcini ramificate, întinse în plan orizontal la mică adâncime, cu potenţial

osmotic ridicat;

frunze mici sau transformate în ţepi;

▪ prezenţa areolelor (la cactuşi).

2. Vârsta plantelor

Absorbţia apei este mai intensă în perioada de creştere a plantelor, de formare

a florilor, fructelor şi seminţelor.

La cereale se cunosc 2 astfel de momente: unul la înfrăţire (de la nodurile

bazale ale tulpinii se formează lăstari, numiţi fraţi, care impreună cu tulpina principală formează o tufă) şi altul la inspicare (formarea spicelor).

La fasole, mazăre, tomate, castraveţi, soia, maximul de absorbţie se produce

la înflorit.

3. Intensitatea respiratiei rădăcinii

Înfluenţează acest proces, prin faptul că asigură energia biochimică necesară

pentru transportul activ al apei şi al sărurilor minerale.

4. Intensitatea transpiraţiei (I.T.).

Absorbţia pasivă a apei este stimulată de creşterea I.T. Transpiraţia intensă

crează un deficit de saturare cu apă la nivelul frunzelor, unde creşte forţa de aspiraţie (sucţiune - S), care direcţionează seva brută din vasele de lemn spre

limbul foliar.

5. Starea sanitară a plantei

Atacului unor dăunători, factorii poluanţi sau pelicule corozive duc la îmbolnăvirea plantelor fapt ce împiedică absorbţia apei, iar planta moare.