Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

DE LUCIAN BLAGA
Modernismul este o tendin cultural specific primei jumti a secolului al XXlea prin care se ncearc detaarea de vechile principii ale tradiionalismului. Noua
tendin n literatura romn are la baza Teoria Sincronismului, lansata de Eugen
Lovinescu, si porneste de la necesitatea aducerii poeziei romanesti la nivelul celei
europene. Acest curent aduce lirismului o serie de inovatii precum aria tematica
filozofica (conditia umana, creatia, trecerea timpului si cunoasterea), ambiguitatea
limbajului, prezenta metaforei-cheie, iar versificatia traditionala este abandonata in
favoarea ingambamentului, versului alb sau versului liber, organizare
astrofica si masura variabila.
Conform filozofiei blagiene, universul a fost creat de Marale Anonim, o instan
cu inepuizabil resurse creatoare; n acest context, omul ncearc s cunoasc lumea, sa-i
dezvluie misterul, ns acesta este un proces infinit pentru c niciodat misterul nu i se
arat n totalitatea sa. n demersul su, are la dispoziie dou modaliti de a cunoa te:
cunoaterea paradisiac, logic, ce dezvluie formele misterului, dar nu i coninuturile
acestuia, i cunoaterea luciferic, ce presupune o apropiere nvluitoare de tainele lumii,
protejndu-le, adncibdu-le.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de L.Blaga face parte din seria
artelor poetice moderne. Poezia deschide volumul Poemele luminii cu care
L.Blaga debuteaza in 1919 i are rolul unui veritabil program literar , realizat insa cu
mijloacele poeticului.
Caracterul modern al poeziei provine in primul rand din viziunea poetului privind
lumea si conditia fiintei umane. Substratul de semnificatii filozofice este vizibil, poetul
realizand o analiza lirica a celor doua tipuri de cunoastere, paradisiaca si luciferica prin
care omul se poate raporta la mister. Sentimentul poetic este de contopire cu esenta lumii,
iar la baza cunoasterii se afla iubirea.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale Universului:
cunoasterea lumii in planul creatiei poetice, posibila numai prin comunicarea afectiva
total.
Titlul poeziei este valorific metafora revelatorie, specific blagian, corola de
minunice simbolizeaza lumea guvernat de mister, prin ideea de cerc , evideniindu-se
perfectiunea acesteia. Pronumele personal eu este asezat categoric la inceputul titlului,
in conformitate cu orientarea expresionista a poetului. Forma negativa a verbului nu
strivesc exprima de la inceput refuzul cunoasterii rationale si optiunea pentru
cunoasterea luciferic.

Titlul este reluat in primul vers al poeziei , sensul sau fiind imbogatit prin integrarea
intr-o serie de antiteze si totodata intr-un lant de metafore care se intregeste prin
concluzia din final.
Fiind o poezie de tip confesiv, tipul de lirism abordat de Blaga este cel subiectiv.
Apare un procedeu specific liricii moderniste, numit exacerbarea eului liric, prin
care, pronumele personal eu apare de 6 ori in poezie, avnd cu rol de emfaza a
caracterului de confesiune a discursului liric. Prezenta acestui pronume accentueaza ideea
ca alegerea cunoasterii luciferice este o optiune personala, individuala.
Alte mijloace ale afectivitatii sunt : rasturnarile de topica , organizarea versurilor
dupa mesaj , dizlocarile sintactice , alternarea pers.I sg. cu pers. a III-a pl. , facnd
distinctia intre cele doua tipuri de cunoastere.
Compozitional poezia este formata din trei secvente lirice ordonate pe baza unei
antiteze intre lumina mea (cunoasterea luciferica) si lumina altora(cunoasterea
paradisiaca). Poetul valorifica aici o tehnica modernista preluata din logica filozofica,
astfel incat afirmatia initiala este urmata de o ampla comparatie si se incheie print-o
concluzie sustinuta cu tarie.
Prima secventa lirica este formata din 5 versuri ce exprima atitudinea eului liric
fata de misterele lumii.Verbele la forma negativa nu strivesc , nu ucid sugereaza
refuzul cunoasterii rationale cu mintea, de tip paradisiac. Metafora calea mea se
refera la destinul asumat al creatorului, iar enumeraia de metafore flori , ochi ,
buze si morminte simbolizeaza elementele fundamentale ale universului ce
constitue surse de inspiratie ale poetului. Florile vizeaz natura n aspectul ei estetic,
frumuseea sa , ochii sunt simbolul cunoaterii i al spiritualitii, buzele reflect att
ideea senzualitii, ct i pe cea a comunictii sentimentelor prin rostire, iar mormintele
sunt simbolul morii, al transcenderii. Fiecare termen cristalizeaz o idee, desemneaz
un proces, dar toate la un loc creez imaginea de ansamblu a realitii pe care poetul o
reflect.
Refuzul poetului de a nu ucide cu mintea tainele nu nseamn refuzul cunoaterii
n general, ci un protest mpotriva efectelor profanatoare ale unei inteligene exclusiv
raionale.
A doua secventa poetica se construieste pe baza unei antiteze intre eu si altii.
Metafora revelatorie a luminii se refera la cunoastere : lumina mea simbolizeaza
cunoasterea luciferica , poetica prin care misterul este potenat, iar lumina altora
simbolizeaz cunoasterea rationala, paradisiaca, ce distrugele enigmele, neptrunsul,
universul n starea sa pur, nealterat . In mod corespunzator se creeaza doua serii de
verbe in antiteza cu sensuri metaforice : in lumina mea nu stiveste , sporeste ,
mareste , n timp ce lumina altora sugruma , stiveste , ucide. Folosirea
verbelor la prezent plaseaza eul liric intr-o relatie definita si asumata cu lumea,
eterniznd sentimentele.

Antiteza este marcata si de conjunctia adversativa dar , urmata de pronumele

personal eu a carui reluare insotita de afirmatia cheie cu lumina mea sporesc a
lumii taina confirm nc o dat optiunea eului liric pentru cunoasterea de tip luciferic si
atitudinea sa protectoare fata de misterele lumii.
Centrul poeziei este format dintr-o ampla comparatie ce are rolul de a concretiza
afirmatia cheie de mai sus. Blaga plaseaza intre liniile de pauza o larga structura
apozitiva, in care compara tipul luciferic de cunoastere cu lumina lunii. Spre deosebire de
lumina solara, cea a lunii lasa loc imaginatiei, astfel incat, fiecare creator poate contempla
lumea, transfigurnd-o prin propria sensibilitate, prin propria perspectiv.
Ultima secventa lirica are rol de concluzie si defineste cunoasterea poetica drept un
act de contemplare (sub ochii mei) si de iubire. Polisindetonul din ultimul vers al
poeziei, si flori si ochi si buze si morminte, egalizeaz simbolurile, le armonizeaz
tocmai pentru a accentua difuzia perpetu a universului. Misterele lumii nu pot fi intiuite
dect prin dragoste (cci eu iubesc). Aceasta l transpune pe poet n taina existene, iar el
triete ca atare.
Astfel, rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potena prin
tririle interioare i prin contemplarea formelor concrete prin care ele se nfieaz,
Blaga definindu-i poezia proprie ca act de cunoatere prin iubire. Rolul poeziei este ca,
prin mit si simbol, elemente specifice imaginaiei, creatorul s ptrund n tainele
universului, pentru a le spori.

Ambiguitatea limbajului, caracteristic a modernismnului se reflect la nivel

lexico-semantic n ultilizarea unei terminologii abstracte. Lexicul imprumut din sfera
cosmicului si a naturii fiind o form de cunoatere a acestora. Cmpul semantic al
misterului este realizat prin termeni i struncturi lexicale cu valoare de metafore
revelatorii: tainele, nepatrunsul ascuns, intunecata zare, sfant mister, , ne-ntelesuri si mai
mari.
In ce priveste nivelul stilistic , limbajul artistic pune permanent in relatie
imaginile lirice cu un plan filozofic secundar.O particularitate este metafora revelatorie
blagiana ce mbogete cuvintele cu semnificatii din sfera misterului.
La nivel prozodic , modernismul se evidentiaza prin eliberarea de regulile calsice.
Poezia contine douazeci de versuri libere cu metrica variata , masura inegala iar ritmul
interior urmeaza fluxul ideilor.
De asemenea, topica afectiva i ingambamentul sunt tehnicile moderne utilizate n
construcia discursului poetic.
Consider c imaginile poeziei sugereaz prezena vie a unui univers rsfrant n
adncul omului , prin considerarea eului creator ca o prelungire a cosmosului,
receptacului ce ine corola de minuni a lumii. Prin imaginaie i sentiment, poetul
poteneaz misterul pentru c aceasta este singura modalitate de a imita actul divin al
genezei. Prin optarea cunoaterea absolute, luciferice, poetul se apropie de geniul
ancestral, de Marele Anonim ce a creat universul.

In concluzie, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o arta

poetica ce pune problema conditiei de creator a omului. Prin tema filozofic, prin
ambiguitatea limbajului pe care o confer cultivarea metaforei revelatorii si utilizarea
termenilor din campul lexical al misterului i prin prozodia i forma lipsite de rigori
poezia devine o confesiune liric specific modernist.