Curs 2 12.02.

2014

Exceptiile procesuale

Notiune
art. 245 NCPC:
Exceptia procesuala este mijlocul prin care, in conditiile legii, partea interesata,
procurorul sau instanta invoca, fara sa puna in discutie fondul dreptului, neregularitati
procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instantei, competenta
instantei ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune
urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte ori
anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Spre deosebire de apararile de fond, exceptiile nu tind la paralizarea actiunii reclamantului prin
respingerea ca nefondata sau neintemeiata a actiunii acestuia, ci isi propun fie amanarea procesului, fie
respingerea cererii, fara a exista o analiza in fond.
( ! ) Esenta exceptiei este ca se evita discutia pe fondul cauzei.
Fondul reprezinta doua componente: fapte + drept. Din coroborarea faptelor cu textul de lege ar
rezulta solutia instantei.
Exceptia evita solutionarea procesului:
prin simpla amanare a cauzei (spre exemplu, exceptia de necompetenta, ce nu paralizeaza
actiunea, dar a carei admitere duce la amanarea cauzei); sau
exista exceptii care conduc la un efect similar apararilor de fond, dar pana la un punct. Acestea
sunt exceptiile care paralizeaza procedura. Dar, similaritatea acestor exceptii cu apararile de fond
este doar sub aspectul respingerii actiunii, intrucat apararile de fond duc totusi la dezlegarea
fondului, pe cand exceptiile, chiar daca sunt exceptii care paralizeaza cererea, duc la refuzul
solutionarii in fond.
Importanta distinctiei intre exceptii si aparari de fond:
Atunci cand se solutioneaza pricina prin rezolvarea chestiunilor de fond, hotararea va avea atasata
autoritatea de lucru judecat. Insa, daca pricina se va rezolva pe baza exceptiilor, hotararea nu va fi
purtatoarea autoritatii de lucru judecat, intrucat nu s-a intrat pe fondul dreptului (spre exemplu, nu a fost
discutata existenta dreptului intr-un patrimoniu sau in altul, la actiunile nepatrimoniale, sau existenta sau nu a
dreptului dedus judecatii, la actiunile nepatrimoniale).
Apararile lato sensu reprezinta totalitatea mijloacelor procesuale folosite pentru respingerea
pretentiilor reclamantului.
Apararile lato sensu se clasifica in:
Aparari de fond. Acestea reprezinta raspunsul pe care paratul il ofera pretentiilor reclamantului si tind la
respingerea cererii ca neintemeiata sau ca nefondata.

La paralizarea pretentiilor reclamantului de catre parat se poate ajunge:

fie aratand ca legea invocata de reclamant nu este cea incidenta in speta respectiva;
fie aratand ca interpretarea legii ar trebui facuta intr-un mod diferit decat cel in care a facut-o
reclamantul;
fie aratand ca desi interpretarea este corecta, faptele nu sunt prezentate in maniera corecta sau nu
sunt reale.
In final, cererea va fi respinsa ca:
NEINTEMEIATA (atunci cand problema reclamantului decurge din nedovedirea faptelor pe care
le pretinde); sau ca
NEFONDATA (reclamantul dovedeste faptele, insa textul de lege invocat nu conduce la solutia pe
care o propune).
Apararile de fond pot fi:
a) aparari in fapt (atunci cand paratul combate imprejurarile de fapt sustinute de reclamant);
b) aparari in drept (atunci cand paratul invoca aplicarea altor reguli de drept sau sustine o alta
interpretare a normelor incidente in cauza).

*OBS: ( ! ) nu sunt exceptii, ci veritabile aparari de fond, anumite mijloace de aparare in care in
mod uzual se regaseste cuvantul exceptie, ce poate induce in eroare:
exceptio non adimpleti contractus exceptia neexecutarii contractului. Reprezinta o veritabila aparare de
fond; spre exemplu, reclamantul solicita paratului executarea unei prestatii, iar paratul sustine ca reclamantul
nu este indreptatit sa ceara executarea prestatiei, intrucat el insusi nu si-a executat propria prestatie. Daca
reclamantul si-a executat prestatia si introduce o alta actiune, vorbim despre o alta cauza;
exceptio mali processus este acea aparare pe care vanzatorul o invoca cumparatorului evins, decurgand din
faptul ca in procesul in care cumparatorul a fost evins, acesta nu l-a chemat pe vanzator drept garant. Daca
vanzatorul va dovedi ca avea mijloace suficiente pentru a-l apara pe cumparator, astfel incat sa se respinga
pretentiile evingatorului, atunci vanzatorul nu va raspunde fata de cumparator. In urma introducerii exceptio
mali processus, are loc un proces de fond. De fapt, se rediscuta procesul de evictiune, vanzatorul aratand ca
prin probele pe care le-ar fi putut aduce ar fi respins pretentiile evingatorului;
exceptio plurium concubentium (specifica actiunilor in stabilirea paternitatii) cel despre care se pretinde
(cel acuzat) ca ar fi parintele minorului fara tata invoca faptul ca mama ar avea mai multi potentiali
pretendenti. Prin aceasta nu se tinde la paralizarea actiunii, ci se trece la stabilirea relatiei generatoare a
minorului;
exceptia nulitatii actului juridic ce sta la baza judecatii este o exceptie in terminologia Noului Cod civil,
ce prevede ca nulitatea nu se invoca pe cale principala, ci se invoca pe cale de aparare. Potrivit art. xxx NCC,
nulitatea se invoca pe cale de exceptie. Insa, nu vorbim despre o exceptie procesuala, ci despre o aparare, in
terminologia procesual-civila;
exceptia de nelegalitate a actului administrativ potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, daca in cadrul
unui proces se invoca un act administrativ, oricare dintre partile procesului poate invoca pe cale de exceptie
nelegalitatea actului administrativ respectiv, instanta stabilind daca actul este sau nu conform legii. Totusi,
solutia finala va fi pe fond. Spre exemplu, reclamantul invoca un drept intemeiat pe un act administrativ, iar
paratul invoca exceptia nelegalitatii actului administrativ. Admiterea acestei exceptii de nelegalitate va duce
la respingerea actiunii reclamantului, intrandu-se pe fondul dreptului.
( ! ) Alte aparari de fond, ce nu sunt exceptii procesuale:
nemo auditur propriam turpitudinem allegans;
compensatia legala;

 beneficiul de diviziune si discutiune;

cererea reconventionala.
Exceptii procesuale mijloace de aparare care vizeaza incalcarea:
normelor de organizare (spre exemplu, exceptia de incompatibilitate etc.); [ LIMITATE CA
NUMAR]
normelor de procedura (spre exemplu, exceptia de necompetenta, litispendenta, conexitate etc.);
sau a
normelor privind exercitiul dreptului la actiune (spre exemplu, exceptia lipsei calitatii, capacitatii,
interesului etc.).
Exceptiile procesuale tind fie la amanarea cauzei, fie la respingerea pretentiilor reclamantului, fara o
analiza in fond a acestora.
Exceptiile ce vizeaza incalcarea normelor de procedura nu sunt limitate in numar, spre deosebire de
exceptiile ce vizeaza incalcarea normelor de organizare.
( ! ) Nu sunt exceptii, ci incidente procedurale:

exceptia de neconstitutionalitate;
exceptia de nelegalitate a actului administrativ;
exceptia trimiterii preliminare la CJUE;
sesizarea ICCJ in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept.

Vorbim despre chestiunile prejudiciale, a caror rezolvare necesita parasirea jurisdictiei in fata careia
se judeca fondul in favoarea unei alte jurisdicitii (cu exceptia exceptiei de nelegalitate a actului
administrativ).
Exceptiile sunt forme de manifestare a actiunii civile, deci autorul exceptiei trebuie sa indeplineasca
toate conditiile de exercitare a actiunii civile, respectiv capacitatea procesuala, calitatea procesuala,
formularea unei pretentii si justificarea unui interes, potrivit art. 32 NCPC.

Relevanta diferentei dintre exceptii si aparari de fond (de ce este necesara delimitarea clara a
celor doua mijloace de aparare):
exceptiile se invoca in anumite termene (facandu-se o distinctie dupa cum
sunt exceptii de ordine publica sau de ordine privata), pe cand apararile de fond pot fi invocate in
tot cursul procesului;
SOLUTIONARE: exceptiile duc la respingerea actiunii ca neintemeiata sau ca nefondata, fara a se
antama fondul;
MOMENTUL SOLUTIONARII: exceptiile se solutioneaza in timpul cercetarii procesului, pe cand
apararile de fond se solutioneaza odata cu pronuntarea hotararii de fond.

MODUL DE INVOCARE:

Clasificarea exceptiilor procesuale

I. Dupa obiectul lor:

1. Exceptii procesuale de procedura
Acestea vizeaza incalcarea normelor de organizare, de competenta si de procedura.
Exemple de exceptii de procedura: exceptia de necompetenta, de incompatibilitate, de perimare,
de nulitate a cererii de chemare in judecata, de compunere a completului, exceptia decaderii, exceptia
netimbrarii etc.
*OBS: timbrarea este o conditie extrinseca a cererii de chemare in judecata; daca am considera-o
un element al dreptului la actiune, ar fi imposibil ca instanta sa poata dispune scutirea de la plata taxei de
timbru.

2. Exceptii procesuale de fond

Acestea vizeaza lipsuri ale dreptului la actiune.
Exemple de exceptii de fond: exceptia lipsei de interes, lipsei calitatii sau capacitatii procesuale,
prematuritatii, prescriptiei, autoritatii de lucru judecat, exceptia respingerii actiunii in constatare pentru
neindeplinirea criteriului subsidiariatii, exceptiile de inadmisibilitate decurgand din inexistenta caii de atac
(spre exemplu, daca o parte face recurs, desi hotararea este definitiva, vorbim despre o exceptie de fond, ce
vizeaza lipsa dreptului ce se materializeaza in imposibilitatea formularii caii de atac in aceasta situatie).
Importanta clasificarii:
exceptiile de fond sunt limitate ca numar. In schimb, exceptiile de procedura sunt nelimitate ca numar;
exceptiile de fond sunt exceptii de ordine publica (in cvasitotalitatea lor; totusi, exceptia lipsei capacitatii de
exercitiu sau exceptia prescriptiei nu sunt de ordine publica). In schimb, exceptiile de procedura nu sunt
neaparat de ordine publica;
*OBS: sub imperiul art. 18 din Decretul nr. 167/1958, exceptia prescriptiei era considerata o
exceptie de ordine publica. Actualmente, este o exceptie de ordine privata ( ! ).
exceptiile de fond genereaza un caracter peremptoriu, ca regula. In schimb, exceptiile de procedura fie au un
caracter peremptoriu, fie genereaza o simpla amanare.

II. Dupa efectul spre care tind:

1. Exceptii dilatorii
Acestea tind la amanarea procesului.
2. Exceptii peremptorii
Acestea tind la paralizarea judecatii, fara a se antama fondul.
Importanta clasificarii:

 in legatura cu solutionarea exceptiei, daca vorbim despre o exceptie dilatorie, instanta va da o incheiere. In
schimb, daca vorbim despre o exceptie peremptorie, instanta va da o sentinta sau o decizie;
in general, exceptiile peremptorii se regasesc in zona exceptiilor de fond. Totusi, exceptia nesemnarii cererii
(exceptie de procedura) este o exceptie peremptorie.
*OBS: exista exceptii care incep printr-un efect dilatoriu, dar care se poate transforma intr-un efect
peremptoriu. Relevanta acestei precizari consta in faptul ca, daca instanta anuleaza direct cererea, fara a
acorda mai intai un termen, hotararea poate fi casabila.
Exemple:
exceptia lipsei calitatii de reprezentant intai se acorda un termen pentru a se putea face dovada; daca in
termenul acordat nu se remediaza lipsul, abia atunci se anuleaza cererea (art. 82 NCPC);
exceptia lipsei capacitatii de exercitiu sesizand ca cel care a facut un act procesual nu are capacitate de
exercitiu, instanta va acorda un termen pentru ca actul sa fie confirmat de reprezentantul legal. Daca in acest
termen, actul nu este confirmat, atunci va interveni nulitatea (art. 57 NCPC);
exceptia netimbrarii cererii indiferent ca vorbim despre faza de regularizare sau despre faza judecatii,
intotdeauna cand instanta va constata ca o cerere este nelegal timbrata, nu o va anula direct, ci va pune in
vedere partii sa o timbreze, acordand un termen. Daca in interiorul acestui termen partea nu achita taxa de
timbru, atunci intervine nulitatea cererii;
exceptia nesemnarii cererii de chemare in judecata potrivit art. 196, alin. 2 NCPC, lipsa semnaturii se
poate acoperi in tot cursul judecatii in fata primei instante. Daca se invoca lipsa de semnatura, reclamantul
care lipseste la acel termen va trebui sa semneze cererea cel mai tarziu la primul termen urmator, fiind
instiintat in acest sens prin citatie. Astfel, daca reclamantul lipseste, atunci se va acorda un termen inauntrul
caruia reclamantul ar trebui sa semneze cererea de chemare in judecata. Daca reclamantul fiind prezent nu
semneaza sau daca nu semneaza nici in interiorul termenului acordat in cazul in care lipseste, cererea se
anuleaza.

III. Dupa caracterul normei invocate:

1. Exceptii absolute
Acestea vizeaza norme de ordine publica.
2. Exceptii relative
Acestea vizeaza norme de ordine privata.
Importanta clasificarii:
exceptiile de ordine publica difera de exceptiile de ordine privata, avand un regim separat de invocare sub
aspectul partilor si termenului. De principiu, exceptiile absolute pot fi invocate la orice termen al procesului;
este mai important de stiut si in acelasi timp dificil de stabilit care exceptii sunt absolute si care sunt relative.
Singurul drum calauzitor este analiza valorii juridice aparata prin norma incalcata. Daca se apara un interes
public, vorbim despre o exceptie absoluta. In schimb, daca se apara un interes privat, vorbim despre o
exceptie relativa.

i.

In mod concret, putem face o subclasificare a exceptiilor dupa cum urmeaza:

Exceptiile procesuale de fond sunt in genere exceptii de ordine publica.
Totusi, anumite exceptii procesuale de fond sunt de ordine privata:

exceptia prescriptiei aceasta exceptie este insa de ordine publica pentru termenele de
prescriptie incepute sub imperiul Decretului nr. 167/1958;
exceptia lipsei capacitatii procesuale de exercitiu;
exceptia respingerii actiunii in constatare pentru neindeplinirea criteriului subsidiariatii;
exceptia imposibilitatii formularii caii de atac (exceptia de inadmisibilitate a cererii de recurs).

Exceptiile procesuale de procedura nu comporta o regula generala:

Normele de organizare acestea statueaza cu privire la organizarea unor institutii ale statului. De regula,
acestea sunt de ordine publica, cu exceptia incompatibilitatilor relative (art. 42 NCPC);
Normele de competenta se face distinctia intre norme de competenta de ordine publica (competenta
internationala, generala, materiala si teritoriala exclusiva) si norme de competenta de ordine privata;
Normele de procedura nu exista o regula generala:
in cazul depasirii unui termen de apel sau de recurs, vorbim despre o exceptie de ordine publica;
interesul public este acela ca hotararea sa nu ramana in circuitul juridic procesual neclarificata;
in cazul necitarii unei parti, vorbim despre o exceptie de ordine privata;
in cazul exceptiei de perimare, vorbim despre o exceptie de ordine publica; chiar daca paratul nu
invoca perimarea, exista un interes al statului ca o pricina sa nu ramana nesolutionata.
*OBS: nu trebuie asociate nulitatile neconditionate de vatamare cu exceptiile de ordine publica. De
asemenea, nu trebuie asociate nici nulitatile virtuale cu exceptiile de ordine privata.
Spre exemplu, incalcarea unui termen prohibitiv (nulitate neconditionata de vatamare) nu este
neaparat de ordine publica: somatia cartea funciara executor 15 zile este de ordine privata.

Reguli privind solutionarea exceptiilor

1. Invocarea exceptiilor (art. 247 NCPC)

Exceptii
Absolut
e

Cine poate invoca?

Parti, instanta, procuror

Cand se pot invoca?

In orice stare a procesului
( ! ) in recurs se pot invoca exceptii numai daca se
administreaza exclusiv inscrisuri noi. Astfel, in recurs nu pot
fi invocate nici macar exceptii de ordine publica a caror
solutionare necesita administrarea unei alte probe decat cea cu
inscrisurile. Practic, aceste exceptii devin inadmisibile prin
imposibilitatea dovedirii.

Relative

Partea
interes

care

justifica

un Cel mai tarziu la primul termen de judecata dupa savarsirea

neregularitatii procedurale, in etapa cercetarii procesului si
inainte de a se pune concluzii in fond.

Dupa ce s-a inceput dezbaterea pe fond nu ar putea sa mai invoce exceptii chiar daca ar fi de ordine
publica?
Art. 247, alin. 3 NCPC:
Invocare
(3) Cu toate acestea, partile sunt obligate sa invoce toate mijloacele de aparare si toate
exceptiile procesuale de indata ce le sunt cunoscute. In caz contrar, ele vor raspunde
pentru pagubele pricinuite partii adverse, dispozitiile art. 189-191 fiind aplicabile.
Dispozitiile art. 247, alin. 3 NCPC nu impieteaza asupra regulii ca exceptiile de ordine publica pot fi
invocate oricand. Insa, este posibil ca o parte ce stie despre existenta unei neregularitati de ordine publica sa
nu o invoce de indata ce ii este cunoscuta, asteptand sa o invoce intr-o faza superioara a procesului, pentru
simplul fapt de a antrena o amanare. In acest caz, partea poate invoca neregularitatea de ordine publica,
nefiind decazuta din termen, insa va suporta alte consecinte: amenzi sau daune pentru amanarea procesului.
Regulile legate de invocarea exceptiilor si persoanele care le pot invoca sunt reguli generale.
Oricand, sunt posibile exceptii de la aceste reguli.
in materia competentei necompetenta materiala si teritoriala exclusiva, desi vorbim despre o exceptie de
ordine publica, poate fi invocata de parti, instanta sau procuror numai pana la primul termen. Astfel, regula ca
exceptiile absolute pot fi invocate in orice stare a procesului comporta unele derogari;
in materia lipsei capacitatii de exercitiu (art. 57 NCPC) desi vorbim despre o exceptie relativa, aceasta
poate fi invocata in orice stare a procesului (o derogare de la regula privind momentul invocarii). De
asemenea, aceasta exceptie poate fi invocata si de instanta din oficiu (o derogare de la regula privind
persoanele ce pot invoca exceptiile relative);

 in materia conexitatii desi vorbim despre o exceptie de ordine publica, aceasta poate fi invocata de parti
sau de catre instanta din oficiu (se confirma caracterul de ordine publica), dar cel mai tarziu la primul termen
in fata instantei ulterior sesizate (o derogare de la regula privind momentul invocarii).
Alta categorie de ipoteze:
Desi exceptiile de ordine publica pot fi invocate oricand, un prim amendament este acela ca in recurs aceste
exceptii pot fi invocate doar daca solutionarea acestora nu tine de de adminstrarea altor probe decat cea cu
inscrisuri.
In privinta nulitatilor, acestea se invoca cel mai adesea pe cale de exceptie, dar pot fi invocate si ca motiv de
cale de atac.
Sunt relevante dispozitiile art. 178, alin. 5 NCPC (Toate cauzele de nulitate a actelor de procedura
deja efectuate trebuie invocate deodata, sub sanctiunea decaderii partii din dreptul de a le mai invoca). In
doctrina se pune problema ce nulitati intra sub incidenta acestui articol. Unii autori sustin ca ar fi vorba doar
despre nulitati relative. Insa, potrivit unei alte opinii (Briciu), aceasta prevedere face referire atat la exceptii
relative, cat si la exceptii absolute.
Textul doreste sa sanctioneze un abuz de drept, ce se concretiza in invocarea pe rand a mai multor
motive de nulitate a unui act procesual, desi partea le cunostea ab initio, in scopul de a determina amanari;
eventual se pastra un motiv de nulitate ca motiv de cale de atac.
Daca textul s-ar aplica numai nulitatilor relative, acesta ar fi inutil, intrucat oricum nulitatile relative
(si prin urmare exceptiile relative) pot fi invocate doar pana la primul termen ulterior celui la care se cunoaste
motivul de nulitate, iar ideea de invocare succesiva nu mai exista. Acest text se aplica in special nulitatilor
absolute si reprezinta o limitare a regulii ca exceptiile absolute pot fi invocate in tot cursul procesului.
Sanctiunea este incidenta doar daca o parte invoca nulitatea unui act, dar nu prezinta toate motivele de
nulitate. Sanctiunea nu este incidenta daca o parte nu invoca deloc nulitatea (daca o parte nu este rau-voitoare
nu este aplicabila aceasta prevedere).
Sanctiunea art. 178, alin. 5 NCPC este incidenta doar daca se dovedeste ca partea stia sau trebuia sa
stie in mod rezonabil toate motivele de nulitate.

2. Distinctia intre invocarea exceptiei si invocarea caii de atac. Doctrina inadmisibilitatilor

Cand se invoca exceptia? Cand se invoca calea de atac?
Exceptia se invoca doar in timpul unui proces. Daca procesul a ajuns in faza dezbaterilor (dandu-se
cuvantul pe fond), nu se mai pot invoca exceptii. Eventualele neregularitati de ordine publica ce nu au fost
invocate se vor putea invoca pe cale de atac.
Exemplu: daca se invoca exceptia necompetentei si este respinsa, calea de atac va viza un motiv de
apel sau de recurs, dupa caz, privind gresita solutionare a exceptiei de catre prima instanta. In acest caz nu
vorbim despre invocarea unei exceptii in fata instantei superioare. S-ar fi putut vorbi despre invocarea unei
exceptii doar daca nu se invoca nimic la prima instanta si neregularitatea se invoca direct in calea de atac
( ! ).

In doctrina mai veche, s-a sustinut ca ar exista o categorie intermediara de mijloace de aparare, care
nu sunt nici exceptii, nici aparari de fond si care ar purta denumirea de inadmisibilitati.
Aceste inadmisibilitati ar fi insemnat un mixt: semanau cu apararile de fond intrucat antamau intr-o
anumita masura fondul, dar semanau si cu exceptiile, intrucat conduceau la respingerea cererii. Era vorba
despre conditiile de exercitiu ale actiunii civile (interes, capacitate si calitate procesuala etc.).
Aceasta opinie nu a fost imbratisata, terminologia fiind imprumutata din Codul de procedura civila
francez (fine de neprimire). In literatura juridica romana aceste inadmisibilitati se suprapuneau cu
exceptiile procesuale de fond.
In practica s-a observat ca sintagma exceptie de inadmisibilitate este utilizata chiar de catre
persoanele care repudiaza teoria inadmisibilitatii. Inadmisibilitatea exista, dar este efectul admiterii unor
exceptii indeobste cunoscute, dar nu exceptia in sine.
Astfel, exceptia lipsei indeplinirii unei conditii a exercitiului dreptului la actiune (spre exemplu,
existenta unei actiuni in realizare atunci cand se formuleaza o actiune in constatare) duce la inadmisibilitatea
actiunii, ca efect al invocarii acestei exceptii.

3. Momentul solutionarii exceptiilor

Regula
Exceptiile (fie ca vorbim despre exceptii de procedura sau despre exceptii de fond) se solutioneaza
inainte de administrarea probelor si de dezbaterea in fond a cauzei.
Spre exemplu, daca exceptiile sunt invocate de parat prin intampinare, instanta va solutiona mai
intai exceptiile si ulterior va da cuvantul asupra probelor.
Daca exceptiile intervin dupa incheierea cercetarii procesului, dar mai inainte de a incepe
dezbaterea, exceptiile vor fi puse in discutie inainte de inceperea dezbaterilor. Aceasta decurge din natura
exceptiei, mijloc procesual ce duce fie la amanarea procesului, fie la respingerea cererii, dar fara a se intra pe
fond. Daca nu s-ar discuta intai exceptia, ar fi posibil ca discutarea fondului (in cadrul dezbaterilor) sa fie
inutila (nu are rost sa se discute fondul daca se admite exceptia autoritatii de lucru judecat, prescriptiei etc.).

Exceptia
Exceptiile pot fi unite fie cu administrarea probelor, fie cu fondul cauzei.
Este necesara indeplinirea cumulativa a doua conditii:
a) pentru judecarea exceptiei este necesar sa se administreze probe;
b) aceste probe trebuie sa fie comune cu cele necesare pentru finalizarea cercetarii procesului sau pentru
solutionarea fondului.
Asadar, pentru unirea exceptiei cu administrarea probelor sau cu fondul cauzei, este necesar ca
solutionarea exceptiei sa necesite probe si ca probele sa fie comune cu judecarea cauzei (daca vorbim despre

cercetarea procesului probele necesare finalizarii cercetarii procesului; daca vorbim despre dezbaterea
fondului probele necesare solutionarii fondului).
Daca dupa cercetarea procesului mai apar si alte probe, art. 391 NCPC permite completarea sau
refacerea probatoriului, chiar daca etapa cercetarii procesului s-a incheiat.
Art. 391 NCPC:
Completarea sau refacerea unor probe
Instanta poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, in cazul in care, din
dezbateri, rezulta necesitatea acestei masuri.
Durata unirii exceptiei cu administrarea probelor sau cu fondul
Uneori, unirea dureaza doar cat se administreaza probele. Dupa ce s-a incheiat administrarea probei,
instanta se pronunta asupra exceptiei si apoi da termen pentru dezbaterea in fond a pricinii.
Alteori, judecatorul uneste exceptia chiar cu dezbaterea in fond a pricinii, dand cuvantul asupra
ambelor, cu mentiunea ca se va solutiona intai exceptia, si abia apoi fondul, daca mai este cazul (in functie de
solutia data in legatura cu exceptia).
Unirea exceptiei cu fondul are loc mai ales in cazul exceptiilor de fond (spre exemplu, in legatura cu
exceptia calitatii procesuale active la o actiune in revendicare).
*OBS: Notiunea de imutabilitate a litigiului: odata ce s-a discutat un aspect de procedura, nu mai
poate fi schimbata solutia in litigii viitoare (se evita folosirea termenului de autoritate de lucru judecat).

4. Ipoteza invocarii in mod simultan a mai multor exceptii

Instanta va determina ordinea de solutionare a exceptiilor, in functie de efectele pe care le produce
eventuala admitere a unora dintre exceptii asupra celorlalte.
( ! ) Regula este ca se solutioneaza mai intai exceptiile care ar face inutila solutionarea celor din urma.
Vorbim despre ipoteza in care judecatorul are de solutionat mai multe exceptii invocate simultan la
un anumit moment. Noul Cod de procedura civila nu da foarte multe detalii referitoare la ordinea solutionarii
exceptiilor, daca acestea au fost invocate simultan.

(1)
(2)
(3)
(4)

Art. 248 NCPC:

Procedura de solutionare
Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra
celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz,
cercetarea in fond a cauzei.
In cazul in care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea
de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc.
Daca instanta nu se poate pronunta de indata asupra exceptiei invocate, va amana
judecata si va stabili un termen scurt in vederea solutionarii exceptiei.
Exceptiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai
daca pentru judecarea lor este necesar sa se administreze aceleasi dovezi ca si pentru
finalizarea etapei cercetarii procesului sau, dupa caz, pentru solutionarea fondului.

(5) Incheierea prin care s-a respins exceptia, precum si cea prin care, dupa admiterea
exceptiei, instanta a ramas in continuare investita pot fi atacate numai odata cu fondul,
daca legea nu dispune altfel.
Sunt autori care afirma in mod gresit ca din prevederile art. 248, alin. 2 NCPC ar rezulta ca mai intai
se solutioneaza exceptiile de procedura si mai apoi cele de fond. Aceasta ordine este extrasa de respectivii
autori din art. 248, alin. 1 NCPC.
Insa, alin. 1 se refera la succesivitatea intre exceptii si fondul pricinii, in timp ce alin. 2 se refera la
succesivitatea intre exceptii. Totusi, de cele mai multe ori, problemele de procedura fac inutila analiza
chestiunilor de fond.
Spre exemplu:
exceptia lipsei calitatii procesuale active v. exceptia nesemnarii cererii de chemare in judecata
Intai se va solutiona exceptia nesemnarii, potrivit art. 248, alin. 2 NCPC. Daca cererea este nula
datorita lipsei semnaturii, nu mai are relevanta stabilirea calitatii procesuale active. De aici rezulta ca devine
inutila discutarea exceptiei lipsei calitatii procesuale active, daca se admite exceptia nesemnarii cererii de
chemare in judecata.
exceptia necompetentei v. exceptia prescriptiei
Intai se va discuta exceptia necompetentei. Daca s-ar discuta mai intai prescriptia, si apoi s-ar admite
necompetenta, s-ar ajunge la anularea hotararii data de catre un judecator necompetent asupra prescriptiei.
Asadar, ca o regula generala, trebuie analizate efectele pe care le produce solutionarea unei exceptii
asupra altei exceptii. Astfel, se vor solutiona mai intai exceptiile care ar face inutila solutionarea celor din
urma.
Alte exemple:
1. necompetenta; 2. prescriptia; 3. autoritatea de lucru judecat (ordine de solutionare: 1, 3, 2);
1. necompetenta; 2. incompatibilitatea; 3. lipsa calitatii procesuale active (ordine de solutionare:
2, 1, 3);
Trebuie analizat mai intai daca judecatorul are dreptul de a face acte de procedura (daca nu este
incompatibil). Astfel, nu se poate pronunta asupra competentei decat un judecator ce are dreptul de a face
acte de procedura.
1. netimbrarea; 2. necompetenta; 3. conexitatea (ordine de solutionare: 1, 2, 3).
Rationamentul pentru primatul netimbrarii fata de necompetenta: necompetenta nu poate fi invocata
in procedura de regularizare, in timp ce netimbrarea ar putea fi invocata. Legiuitorul accepta ideea ca ar putea
dispune anularea cererii pentru netimbrare chiar si un judecator necompetent. Taxa de timbru platita la o
instanta necompetenta nu se restituie.

5. Solutionarea propriu-zisa a exceptiilor

Solutia asupra
exceptiei

Exceptie

Masura dispusa

admite

peremptorie

dupa caz, instanta anuleaza

cererea, constata perimarea, etc.;

Cale de atac

de regula, se pronunta o sentinta.

dilatorie

instanta amana cauza pentru

refacerea actului incheiere;
instanta declina cauza hotarare.

respinge

daca exceptia s-a solutionat dupa odata cu fondul

regulile generale incheiere;
( ! ) exceptia de suspendare
daca exceptia se uneste cu fondul a procesului se ataca de
hotarare.
indata.

6. Caracteristicile exceptiilor procesuale. Concluzii

a) Exceptia procesuala, ca una din formele de manifestare a actiunii civile, presupune existenta unui proces civil
in curs;
b) Exceptia procesuala este, prin natura sa, un mijloc de aparare, astfel incat, de regula, se foloseste de parat.
Exceptiile absolute pot fi insa invocate si de catre reclamant, intervenientii din proces (cu rezerva necesara ce
rezulta din cod in cazul intervenientului accesoriu), procuror si instanta din oficiu;
c) Exceptia procesuala este un mijloc tehnic prin care se invoca, dupa caz, incalcari ale normelor de drept
procesual sau de drept material, substantial. Esential este ca ele nu pun in discutie fondul dreptului si, de regula,
trebuie valorificate si rezolvate mai inainte de dezbaterea fondului. Faptul ca art. 248, alin. 4 NCPC permite
unirea exceptiei cu fondul, in conditiile aratate de text, si ca exceptiile absolute pot fi invocate in orice etapa a
procesului, daca legea nu prevede expres altfel, nu schimba situatia, deoarece chiar daca exceptia se invoca
dupa ce s-a intrat in dezbaterea fondului, nici in acest moment ea nu pune in discutie acest aspect;
d) Admiterea exceptiei procesuale constituie, in cazul exceptiilor dilatorii, un obstacol temporar in solutionarea
cererii principale, ducand la schimbarea competentei, la refacerea unor acte sau la amanarea judecatii, iar in
cazul exceptiilor peremptorii, un obstacol dirimant, determinand stingerea procesului, respingerea sau anularea
cererii. In acest caz, cererea nu se respinge ca nefondata, ci ca inadmisibila, prematura, prescrisa etc., tocmai
pentru ca in rezolvarea exceptiei nu se examineaza fondul dreptului.
Este important de retinut ca uneori aceeasi exceptie produce efecte diferite, in raport cu ceea ce se
invoca prin intermediul ei. Astfel, exceptia de necompetenta este calificata, de regula, ca o exceptie dilatorie
(declinatorie) deoarece, in caz de admitere, duce la declinarea competentei si deci la amanarea judecatii. Dar acest
efect se produce numai atunci cand s-a invocat faptul ca este competenta o alta instanta, fie instanta
judecatoreasca, fie alt organ cu activitate jurisdictionala. Dimpotriva, daca se invoca faptul ca cererea este de
competenta unui organ al statului fara activitate jurisdictionala ori a unei instante din alta tara, admitand exceptia

de necompetenta, instanta respinge cererea ca inadmisibila, respectiv ca nefiind de competenta instantelor

romane.
e) Admiterea exceptiei procesuale nu afecteaza, in principiu, dreptul reclamantului, iar hotararea pronuntata ca
urmare a admiterii unei exceptii nu are autoritate de lucru judecat cat priveste fondul dreptului.

Probele in procesul civil

Judecatorul va pronunta hotararea dupa stabilirea faptelor in baza probelor pe care partile le produc.
Litigiul nu poate fi rezolvat pe baza afirmatiilor partilor (adesea contradictorii) si nici exclusiv pe baza legii,
intrucat legea trebuie aplicata la o situatie de fapt stabilita.
Revine, in principal, celui care afirma ceva in justitie sa dovedeasca faptele pretinse. Totusi,
judecatorul nu este lipsit de mijloace in stabilirea situatiei de fapt, intrucat judecatorul modern are un rol
activ. Judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala
privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul
pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. In acest scop, poate pune in discutia partilor imprejurari de fapt,
chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare, si poate sa dispuna administrarea probelor pe care
le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc. Aceasta deoarece, in pofida faptului ca procesul civil
reprezinta expresia unor interese private, exista si un aspect de ordine publica stabilirea adevarului.

Notiune
in sens larg, prin proba se intelege actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui fapt (actus
probandi).
in sens restrans, prin proba se intelege mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt, adica mijlocul cu care se
probeaza si efectul probatiunii.
Se face o distinctie intre:
fapte principale (facta probanda) faptele ce trebuie dovedite;
fapte probatorii (facta probantia) acestea, fara a constitui raportul juridic litigios, conduc la
dovedirea existentei sau inexistentei acestuia.
*OBS: Prin notiunea de proba, in limbajul uzual folosit in practica, se intelege cel mai adesea
mijlocul de proba: inscrisuri, martori, marturisiri, prezumtii, expertize etc.

Clasificarea probelor
I.

Dupa cum sunt administrate in fata instantei, in cadrul procesului sau in afara instantei:
probe judiciare;
probe extrajudiciare.

Dupa criteriul naturii lor:

probe personale fapte ale omului (depozitii, marturisiri, prezumtii, inscrisuri etc.);
probe materiale lucrurile, care prin starea lor contribuie la dovedirea raportului juridic.

II.

III.

Dupa cum dovedesc prin ele insele raportul juridic dedus judecatii sau dovedesc numai un fapt vecin si
conex din care se trage concluzia existentei faptului ce trebuie dovedit:
probe directe inscrisul constatator al unui act juridic ce formeaza obiectul litigiului;

IV.

probe indirecte prezumtiile, mijloacele materiale de proba.

Dupa cum au un caracter original sau provin de la alta sursa, fiind probe derivate:
probe primare (nemijlocite) depozitia unui martor care a luat cunostinta de anumite fapte prin propriile
simturi; un inscris original;
probe secundare (mijlocite) martorul relateaza ce a auzit de la alte persoane, acestea din urma fiind cele
care au luat cunostinta personal de faptele despre care relateaza; copia unui inscris.

V. Dupa modul in care judecatorul percepe faptele:

probe pe care judecatorul le percepe in mod personal si direct cercetarea la fata locului;
probe pe care judecatorul le cunoaste prin intermediul altor persoane depozitia martorului.

Dupa cum sunt spontane sau pregatite inainte de a se ivi litigiul, la data nasterii raportului juridic, cu
scopul de a se face dovada existentei acestuia:
probe simple;
probe preconstituite.

VI.

Legea aplicabila probelor

Art. 26 NCPC:
Legea aplicabila mijloacelor de proba
(1) Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor
preconstituite si a prezumtiilor legale este cea in vigoare la data producerii ori, dupa caz,
a savarsirii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor.
In ceea ce priveste CONDITIILE DE ADMISIBILITATE si PUTEREA DOVEDITOARE a:

probelor preconstituite; si a
prezumtiilor legale

se aplica legea in vigoare la data producerii ori, dupa

caz, a savarsirii faptelor juridice care fac obiectul
probatiunii, potrivit principiului tempus regit actum.

Ratiunea pentru care s-a instituit regula tempus regit actum in privinta probelor preconstituite poate
fi exemplificata in urmatorul context. La incheierea unui contract, partile au in vedere si o eventuala situatie
(previzibila sau imprevizibila) in care vor ajunge in fata unei instante pentru rezolvarea unui litigiu viitor
izvorat din acel contract. Astfel, redactarea si construirea contractului (inclusiv includerea anumitor clauze)
se face in functie de sistemul probator oferit de lege la momentul incheierii contractului.
In privinta prezumtiilor legale, chiar daca vorbim si despre fapte juridice, tot legea veche se aplica,
intrucat persoana s-a comportat tinand seama de sistemul probator existent la momentul producerii sau
savarsirii faptului juridic.
Totusi, regula de la art. 26, alin. 1 NCPC nu se aplica decat in privinta probelor preconstituite si a
prezumtiilor legale. Aceasta regula nu se aplica in materie delictuala, intrucat nu avem probe preconstituite.
Astfel, se va aplica legea de la momentul deschiderii procesului.
*OBS:

conditiile de admisibilitate = ce probe pot sau nu pot fi administrate;

puterea doveditoare = ce greutate au aceste probe.
In ceea ce priveste ADMINISTRAREA PROBELOR, aceasta se face potrivit legii in vigoare la data
administrarii lor.
Notiunea de administrare a probelor priveste, inter alia, urmatoarele aspecte:
daca inscrisurile se prezinta in fotocopie simpla sau legalizata; daca se semneaza conform cu
originalul sau nu; daca traducerile trebuie sau nu trebuie sa fie legalizate; daca martorii jura, nu
jura sau cum jura; ordinea punerii intrebarilor fata de martori (judecatorul, procurorul, partea
etc); amenzile fata de martori etc.

Natura normelor privind probele

Art. 256 NCPC da dimensiunea naturii normelor privind probele. Astfel:
admisibilitatea;
obiectul; si
sarcina probei

sunt norme dispozitive, ce pot face, in principiu, obiectul

unor conventii ale partilor.

Partile pot incheia conventii ce vizeaza:

admisibilitatea probei pentru anumite acte trebuie administrata proba prin inscrisuri, nefiind primita proba
cu martori (art. 309 NCPC). Dar, partile pot conveni ca este admisibila si proba cu martori;
obiectul probei partile pot conveni ca dovada unui alt fapt decat cel generator constituie dovada insusi a
faptului generator. Astfel, daca se dovedeste ca cealalta parte a facut ceva, conex de regula, este suficient
pentru a proba faptul generator. Situatia apare in special atunci cand faptul generator este greu de dovedit
(exemplu de clauza contractuala: daca nu anunti intr-un anumit termen se considera ca ). Astfel, se face
transformarea unei probe subiective intr-una obiectiva.
sarcina probei desi de regula incumba reclamantului; se poate conveni sa incumbe paratului.
Art. 256 NCPC:
Conventii asupra probelor
Conventiile asupra admisibilitatii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile,
cu exceptia celor care privesc drepturi de care partile nu pot dispune, a celor care fac
imposibila ori dificila dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupa caz, contravin ordinii
publice sau bunelor moravuri.

Exista si limitari ale conventiilor privind probele. Astfel, nu sunt permise conventiile asupra
probelor care:
privesc drepturi de care partile nu pot dispune;
fac imposibila ori dificila dovada actelor sau faptelor juridice partile nu pot conveni sa nu se accepte nicio
proba;

 contravin ordinii publice sau bunelor moravuri partile nu pot conveni sa fie audiati martori care au fost
condamnati anterior pentru marturie mincinoasa sau persoane care sunt puse sub interdictie judecatoreasca
(intrucat prevederile art. 315, alin. 1, pct. 4-5 NCPC sunt de ordine publica).
De asemenea, nu intra in zona potentialului de disponibilitate al partilor aprecierea probelor.
Partile nu pot incheia conventii prin care sa afirme ca o proba este mai puternica decat alta (marturia bate
inscrisul este o conventie interzisa). Partile pot conveni ca un act juridic cu o valoare mai mare de 250 lei sa
fie dovedit cu martori, insa este interzisa conventia prin care partile, ulterior, impun judecatorului ca proba cu
inscrisuri sa prevaleze. Solutia este logica, intrucat aprecierea probelor este un atribut exclusiv al
judecatorului.
In plus, conventiile asupra probelor nu se pot opune judecatorului. Daca judecatorul considera ca o
proba este legala si necesara, o poate administra chiar daca partile au exclus-o prin conventia lor.
In ceea ce priveste administrarea probelor, aparent nu este permisa conventia asupra acestui
aspect, nefiind inclus in enumerarea de la art. 256 NCPC privind conventiile asupra probelor (unde sunt
expres prevazute ca permise doar conventiile ce vizeaza admisibilitatea, obiectul sau sarcina probei). Totusi,
din tacerea legiuitorului nu trebuie trasa concluzia categorica ca administrarea probelor nu poate face
obiectul unei conventii a partilor.

Astfel, exista o serie de derogari:

legea permite ca administrarea probelor sa fie facuta de catre avocati (art. 366-388 NCPC);
partile pot conveni, expres sau tacit, ca anumite persoane sa fie ascultate ca martori: rudele si afinii pana la
gradul al treilea inclusiv; sotul, fostul sot, logodnicul ori concubinul; cei aflati in dusmanie sau in legaturi de
interese cu vreuna dintre parti (art. 315, alin. 2 NCPC).

Subiectul, obiectul si sarcina probei

I.

Subiectul probei: judecatorul (acesta trebuie convins de catre parti).

II.

Obiectul probei: actele sau faptele ce trebuie dovedite.

Nu pot face obiectul probei actele de care instanta este tinuta sa ia cunostinta din oficiu (potrivit
art. 251 NCPC).
Art. 251 NCPC:
Lipsa indatoririi de a proba
Nimeni nu este tinut de a proba ceea ce instanta este tinuta sa ia cunostinta din oficiu.
Art. 252 NCPC:
Obligativitatea cunoasterii din oficiu
(1) Instanta de judecata trebuie sa ia cunostinta din oficiu de dreptul in vigoare in
Romania.
(2) Textele care nu sunt publicate in Monitorul Oficial al Romaniei sau intr-o alta
modalitate anume prevazuta de lege, conventiile, tratatele si acordurile internationale

aplicabile in Romania, care nu sunt integrate intr-un text de lege, precum si dreptul
international cutumiar trebuie dovedite de partea interesata.
(3) Dispozitiile normative cuprinse in documente clasificate pot fi dovedite si consultate
numai in conditiile prevazute de lege.
Instanta trebuie sa stie dreptul in vigoare (teoretic, instanta ar trebui sa cunoasca si dreptul care nu
mai este in vigoare). Nu trebuie facuta dovada legii, pentru ca instanta este prezumata a cunoaste legea,
potrivit adagiului iura novit curia.
In ceea ce priveste sintagma lege, aceasta se refera la lege lato sensu este vorba despre acte normative
publicate in Monitorul Oficial sau in alta modalitate prevazuta de lege. Exista acte administrative cu continut
normativ ce trebuie probate (nefiind publicate in Monitorul Oficial).
In ceea ce priveste tratatele internationale, judecatorul este prezumat a le cunoaste daca sunt parte a
dreptului intern, in situatia in care sunt integrate printr-o lege de ratificare. Daca aceste tratate internationale
nu sunt integrate intr-o lege, atunci judecatorul nu este obligat sa le cunoasca si sarcina probei revine partilor.
In ceea ce priveste dreptul international cutumiar, acesta nu este prezumat a fi cunoscut de catre judecator.
In ceea ce priveste uzantele, acestea trebuie dovedite. Potrivit art. 1, alin. 5 NCC: Partea interesata trebuie
sa faca dovada existentei si a continutului uzantelor. Uzantele publicate in culegeri elaborate de catre
entitatile sau organismele autorizate in domeniu se prezuma ca exista, pana la proba contrara.
In ceea ce priveste legea straina:
Art. 2562 NCC:
Continutul legii straine
(1) Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca prin atestari obtinute
de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un alt mod
adecvat.
(2) Partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului ei.
(3) In cazul imposibilitatii de a stabili, intr-un termen rezonabil, continutul legii straine,
se aplica legea romana.
In ceea ce priveste regulamentele locale (spre exemplu, regulamentul local de urbanism, ce se regaseste la
primarie), acestea trebuie dovedite de partea care le invoca. Instanta poate face adresa catre anumite institutii
pentru eliberarea acestor regulamente; potrivit art. 255, alin. 4 NCPC, la cererea instantei, autoritatile
competente sunt obligate sa ii comunice, in termenul stabilit, toate informatiile, inscrisurile ori
reglementarile solicitate.
Nu pot face obiectul probei:
faptele necontestate de parti nu formeaza obiectul unui conflict;
faptele notorii nu se probeaza, in functie de circumstantele cauzei; potrivit art. 255, alin. 2 NCPC, Daca un
anumit fapt este de notorietate publica ori necontestat, instanta va putea decide, tinand seama de
circumstantele cauzei, ca nu mai este necesara dovedirea lui. Se va tine cont de gradul de notorietate
(notorietate mai larga sau mai restransa);
faptele negative nedeterminate ar fi o proba neverosimila.

 faptele negative determinate nu se pot dovedi decat prin faptul pozitiv contrar. Nu se poate dovedi ca o
persoana nu a fost intr-o localitate intr-o zi; se poate insa dovedi ca a fost intr-o alta localitate si nu era posibil
sa fi fost prezenta si in celalta localitate.
III.
Sarcina probei
Regula
Cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume
prevazute de lege (probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat).
De regula, sarcina probei incumba reclamantului (onus probandi incumbit actori), insa nu
intotdeauna. Sarcina probei poate sa incumbe paratului (la cererea reconventionala) sau, daca vorbim despre
o exceptie, ce uneori necesita administrarea de probe, incumba celui care a invocat exceptia.
Exceptii
existenta unei prezumtii legale prezumtia legala este legatura pe care legea o face intre faptul generator de
drepturi si obligatii si un alt fapt vecin si conex al acestuia. Prin simpla dovedire a faptului vecin si conex, se
demonstreaza faptul generator (regimul bunurilor comune si prezumtia de comunitate, potrivit art. 339 NCC;
remiterea voluntara a inscrisului constatator al creantei, potrivit art. 1503 NCC);
*OBS: potrivit art. 339 NCC: Bunurile dobandite in timpul regimului comunitatii legale de oricare
dintre soti sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune in devalmasie ale sotilor.
Dovedirea faptului vecin si conex este reprezentata de dovedirea faptului ca achizitia s-a produs in
timpul casatoriei. Astfel, se demonstreaza si faptul generator, in acest caz faptul ca bunul
achizitionat devine un bun comun in devalmasie al sotilor.
contestarea recunoasterii de filiatie, potrivit art. 420 NCC;
art. 35 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati;
in materia litigiilor de munca angajatorul face sarcina probei, chiar daca este parat, potrivit art. 253 din
Codul muncii;
in materia legislatiei privind protectia consumatorilor sarcina probei revine profesionistului, chiar daca
este parat in cauza.

Reguli comune privind admisibilitatea, incuviintarea, administrarea si

aprecierea probelor

Conditii de admisibilitate a probelor

Art. 255 NCPC:
Admisibilitatea probelor
(1) Probele trebuie sa fie admisibile potrivit legii si sa duca la solutionarea procesului.
[legale + utile]
Pe langa cele doua conditii ce reies din art. 255, alin. 1 NCPC (legalitatea si utilitatea probei),
doctrina mai dezvolta inca doua conditii:
a) Proba trebuie sa fie legala. Exemple:
Nelegalitati relative (de ordine privata)
art. 309 NCPC in privinta admisibilitatii probei cu martori, vorbim despre o nelegalitate
relativa, iar partile pot sa suplineasca acest lucru printr-o conventie asupra probelor;
Nelegalitati absolute (de ordine publica)
art. 1011 NCC contractul de donatie se incheie prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii
absolute. In aceasta situatie vorbim despre o nelegalitate de ordine publica, asupra careia
partile nu pot deroga;
art. 2200 NCC pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie sa fie incheiat in
scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci cand exista un inceput de dovada
scrisa;
art. 51, alin. 3 NCPC la solutionarea cererii de abtinere sau de recuzare nu se admite
interogatoriul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare;
art. 104 NCPC determinarea valorii obiectului cererii imobiliare, in cazul in care nu exista
o valoare impozabila, nu poate fi facuta decat cu inscrisuri (art. 98, alin. 3 NCPC).
b) Proba trebuie sa fie verosimila trebuie sa tinda la fapte credibile; instanta trebuie sa verifice ca ceea ce se
doreste a fi probat sa nu fie contra naturii;
c) Proba trebuie sa fie pertinenta trebuie sa aiba legatura cu obiectul pretentiilor sau apararilor partilor;
d) Proba trebuie sa fie concludenta trebuie sa fie de natura sa conduca la solutionarea cauzei; poate fi
pertinent fara sa fie concludent; nu poate fi concludent fara a fi pertinent.
*OBS: conditiile de la punctele c) si d) cumulate reprezinta conditia utilitatii probei ( ! ).

Propunerea probelor
Sediul materiei: art. 254 NCPC.
Propunerea probelor revine reclamantului, de principiu, prin cererea de chemare in judecata.
Daca reclamantul modifica cererea de chemare in judecata, in legatura cu aspectele modificate va
putea cere si noi probe. Modificarea cererii de chemare in judecata poate fi facuta numai la primul termen de
judecata la care reclamantul a fost legal citat, iar ulterior doar cu acordul expres al tuturor partilor.
Paratul poate face cererea de probe prin intampinare. Se pune intrebarea daca in raspunsul la
intampinare, reclamantul ar putea sa propuna noi probe, in functie de intampinarea din partea paratului.
Raspunsul este ca intr-adevar reclamantul are dreptul sa-si repozitioneze probatoriul in functie de
intampinarea paratului (nu este necesara modificarea cererii de chemare in judecata; reclamantul poate doar
sa ceara o proba in plus, spre exemplu interogatoriul).
Daca cererea de administrare a unei probe nu este facuta in termen, partea va fi decazuta din dreptul
de a administra proba.
Partea decazuta din dreptul de a administra o proba va putea totusi sa se apere, discutand in fapt si in
drept temeinicia sustinerilor si a dovezilor partii potrivnice (art. 263 NCPC).
Chiar daca nu mai are voie sa administreze probe, fiind decazuta din drept, partea are dreptul, spre
exemplu, sa puna intrebari martorilor propusi de partea adversa, sa discute asupra temeiniciei depozitiilor si
eventual sa ceara confruntarea martorilor. De asemenea, daca doar una dintre parti solicita proba cu
expertiza, partea ce nu a solicitat este decazuta, insa va avea dreptul sa participe si sa isi spuna punctul de
vedere cu privire la expertiza ceruta de cealalta parte.

Exceptii de la regulile privind propunerea probelor

Vorbim despre situatiile cand partile pot cere probe ulterior introducerii cererii de chemare in judecata,
a modificarii cererii de chemare in judecata, a introducerii intampinarii sau a raspunsului la intampinare.
Potrivit art. 254, alin. 2 NCPC, probele mai pot fi cerute si incuviintate in cursul procesului doar in
urmatoarele situatii (alternative):
1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii;
Este vorba despre situatia cand reclamantul modifica cererea, solicitand probe noi (in legatura cu
aceasta modificare). Astfel, trebuie recunoscuta si paratului posibilitatea de a cere noi probe,
pentru a preveni un dezechilibru procesual.
2. nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea;
i.
ii.

Pentru a fi incidenta aceasta situatie, este necesara indeplinirea a doua conditii:

nevoia administrarii probei a rezultat din cercetare (spre exemplu, din exceptiile invocate de una
dintre parti sau din administrarea unor probe devine necesara administrarea altor probe); si
partea sa nu o fi putut prevedea.

3. partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in termen probele
cerute;
Este vorba despre o veritabila repunere in termen, intrucat se vorbeste despre motive temeinic
justificate.
4. administrarea probei nu duce la amanarea judecatii;
Poate fi vorba despre orice proba (Briciu: poate mai putin expertiza).
Daca partea adversa nu este prezenta nu se poate solicita proba cu interogatoriu, intrucat aceasta
trebuie citata. De asemenea, proba cu martori se poate solicita doar daca acestia se afla in sala.
Cel mai adesea, se poate solicita proba cu inscrisuri, intrucat acestea se pot depune direct in
sedinta de judecata.
5. exista acordul expres al tuturor partilor.
Pentru a se solicita probe peste termen este necesar acordul expres al tuturor partilor; tacerea
celeilalte parti nu valoreaza consimtamant. Astfel, daca o parte solicita o proba in lipsa celeilalte
parti, aceasta cerere va fi respinsa.
( ! ) Unii autori sustin ca prevederea conform careia partea care nu solicita probe in termen este
decazuta ar fi de ordine publica. Briciu: aceasta opinie este falsa, din moment ce totusi proba
poate fi ceruta si peste termen, daca exista acordul expres al tuturor partilor.
Totusi, legiuitorul pare a permite instantei sa invoce din oficiu exceptia tardivitatii propunerii
unei probe (aspect ce se deduce din faptul ca este necesar acordul tuturor partilor). In concluzie,
vorbim despre o norma de ordine privata ce sufera o derogare sub aspectul invocarii exceptiei
(poate fi invocata si de instanta) pentru aspecte ce tin de comprimarea timpului procesual.
Daca se incuviinteaza o proba pentru unul dintre motivele de la art. 254, alin. 2 NCPC, apar o serie
de prevederi pentru accelerarea judecatii, potrivit art. 254, alin. 4 NCPC:
In cazul amanarii, pentru motivele prevazute la alin. (2), partea este obligata, sub sanctiunea
decaderii din dreptul de a administra proba incuviintata:
sa depuna lista martorilor in termen de 5 zile de la incuviintarea probei, cand se cere proba cu
martori;
Nu se aplica la pct. 4 precedent (pct. 4 se refera la ipoteze de admitere a probelor ce nu duc la
amanarea procesului). Termenul de 5 zile este instituit intrucat se presupune ca in acest caz partea
nu se astepta sa ii fie incuviintata proba.
sa depuna copii certificate de pe inscrisurile invocate cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat
pentru judecata, daca s-a incuviintat proba cu inscrisuri;
Nu se aplica la pct. 4 precedent, unde partea trebuie sa depuna inscrisurile chiar in sedinta
respectiva.
sa depuna interogatoriul in termen de 5 zile de la incuviintarea acestei probe, in cazurile in care
interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;
Nu se aplica la pct. 4 precedent. Interogatoriul trebuie comunicat catre persoanele juridice sau catre
partile aflate in strainatate. Per a contrario, in situatia in care interogatoriul nu trebuie comunicat,
el poate fi depus si la termenul la care se administreaza, fara a opera sanctiunea decaderii.
sa depuna dovada platii cheltuielilor necesare efectuarii expertizei, in termen de 5 zile de la numirea
expertului sau in termenul stabilit de instanta potrivit dispozitiilor art. 331 alin. (2), daca s-a
incuviintat proba expertizei.
Nu se aplica la pct. 4 precedent.

( ! ) Aceste masuri duc la urgentarea judecarii cauzei.

Incuviintarea probelor
Incuviintarea probelor se face prin incheiere motivata, in care se mentioneaza:
faptele ce vor trebui dovedite;
mijloacele de proba incuviintate, precum si
obligatiile ce revin partilor in legatura cu administrarea probelor (spre exemplu, onorariul de
expert, cheltuielile cu deplasarea martorilor etc.).
Incheierea are caracter preparatoriu (art. 259 NCPC). Insa, incheierea este preparatorie numai sub
aspectul utilitatii (concludenta + pertinenta). In schimb, sub aspectul legalitatii si verosimilitatii, incheierea
are caracter interlocutoriu si nu preparatoriu ( ! ).

Locul administrarii probelor

Administrarea probelor se face in fata instantei de judecata sesizate, in camera de consiliu, daca
legea nu dispune altfel (art. 16 NCPC nemijlocirea; art. 261 NCPC locul administrarii probelor).
*OBS: Prevederile referitoare la camera de consiliu se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2016
(Art. XII din Legea nr. 2/2013).
Exceptii:
comisia rogatorie art. 261, alin. 2 NCPC. Administrarea probelor se va putea efectua prin comisie
rogatorie, de catre o instanta de acelasi grad sau chiar mai mica in grad, daca in acea localitate nu exista o
instanta de acelasi grad. Comisia rogatorie ar putea fi utilizata in situatii cum ar fi audierea unui martor
netransportabil; efectuarea unei expertize daca bunul se afla in alta localitate decat sediul instantei.
Instanta care face comisia rogatorie doar administreaza proba si trimite instantei ce judeca cererea
principala pentru a continua judecata.
Comisia rogatorie este o derogare de la principiu nemijlocirii (prevazut de art. 16 NCPC) +
reprezinta un caz de prorogare judecatoreasca de competenta ( ! ).
asigurarea dovezilor atunci cand se face inainte de inceperea procesului de fond (in futurum). Vorbim
despre situatia in care exista pericol ca o proba sa dispara sau sa fie greu de administrat in viitor, iar procesul
de fond nu a inceput. Astfel, partile pot solicita administrarea probei in avans, urmand ca atunci cand va
incepe procesul de fond sa o utilizeze.
Procedura asigurarii dovezilor este conditionata de existenta unei urgente. Totusi, chiar daca nu
este vorba despre o urgenta, ambele parti isi pot da acordul pentru administrarea in avans a probei.
Asigurarea dovezilor reprezinta o alta derogare de la principiul nemijlocirii, intrucat proba este
administrata de catre o alta instanta decat cea care judeca procesul de fond.
probele administrate de o instanta necompetenta acestea raman valabile, chiar si in ipoteza in care
celelalte acte efectuate de instanta necompetenta se anuleaza. Instanta va putea totusi reface probele, daca
considera necesar, pentru motive temeinice (art. 137 NCPC).
Reprezinta o alta derogare de la principiul nemijlocirii.

 probele administrate in cazul in care ulterior a intervenit perimarea neavand autoritate de lucru
judecat, daca o cauza se perima se poate introduce o noua cerere de chemare in judecata, iar partile se pot
folosi de probele administrate in cadrul procesului perimat.