Curs 3 19.02.

2014

Cheltuielile necesare administrarii probelor

Sediul materiei: art. 262 NCPC.
Art. 262 NCPC:
Cheltuielile necesare administrarii probelor
(1) Cand administrarea probei incuviintate necesita cheltuieli, instanta va pune in vedere
partii care a cerut-o sa depuna la grefa, de indata sau in termenul fixat de instanta,
dovada achitarii sumei stabilite pentru acoperirea lor.
(2) In cazurile in care proba a fost dispusa din oficiu sau la cererea procurorului in
procesul pornit de acesta in conditiile prevazute la art. 92 alin. (1), instanta va stabili,
prin incheiere, cheltuielile de administrare a probei si partea care trebuie sa le plateasca,
putandu-le pune si in sarcina ambelor parti.
(3) Nedepunerea sumei prevazute la alin. (1) in termenul fixat atrage decaderea partii
din dreptul de a administra dovada incuviintata in fata acelei instante.
(4) Depunerea sumei prevazute la alin. (1) se va putea insa face si dupa implinirea
termenului, daca prin aceasta nu se amana judecata.
(5) Dispozitiile alin. (1)-(4) se aplica si in cazul in care administrarea probei se face prin
comisie rogatorie.
Instanta stabileste cum vor fi suportate cheltuielile privind probele.

Principiul este acela ca partea care a solicitat o proba trebuie sa avanseze cheltuielile referitoare
la administrarea probei respective. Spre exemplu:
daca o parte solicita proba cu martori si martorul trebuie sa fie adus la instanta dintr-o alta localitate, si nu s-a
incuviintat comisia rogatorie, partea ce a solicitat trebuie sa suporte cheltuielile de administrare a probei in
acest caz, cheltuielile cu transportul martorului;
daca o parte solicita proba cu inscrisuri, iar aceste inscrisuri sunt intr-o limba straina, partea trebuie sa suport
cheltuielile cu traducerea legalizata, ce trebuie efectuata de un traducator autorizat.

Totusi, exista situatii:

cand proba a fost dispusa din oficiu; sau
la cererea procurorului.
In aceste situatii, instanta va stabili cheltuielile de administrare si partea care va trebui sa le
plateasca; eventual, aceste cheltuieli pot fi puse si in sarcina ambelor parti. Instanta se va ghida dupa regula
in favoarea cui se administreaza proba respectiva. De regula, logica ne conduce catre ideea ca probele se
administreaza in favoarea reclamantului, deoarece reclamantul este cel care solicita aflarea adevarului in
procesul respectiv.
Daca reclamantul nu plateste, judecatorul poate suspenda judecata (art. 242 NCPC). Daca instanta
propune o proba din oficiu, considerand-o esentiala pentru solutionarea cauzei, iar reclamantul nu plateste, se
va suspenda judecata.
Daca nu ne aflam in situatia probei dispusa din oficiu de catre instanta sau la cererea procurorului si
partea a solicitat-o, neplata probei atrage decaderea partii din dreptul de a mai administra proba
respectiva (vezi situatia partii decazute).

Reguli generale privind administrarea probelor

*OBS: fiecare proba are reguli de administrare proprii.

1. Ordinea administrarii
Este stabilita de instanta, intrucat legea nu stabileste o anumita ordine.
De principiu, logica impune ca interogatoriul sa se ia mai intai. Este posibil ca in cadrul
interogatoriului sa aiba loc o marturisire, o recunoastere totala sau partiala a pretentiilor partii adverse si
atunci celelalte probe ar putea sa devina inutile total sau partial, in limita recunoasterii.

2. Momentul administrarii
Daca este posibil, probele vor fi administrate chiar in sedinta in care s-au incuviintat.
In orice caz, daca nu este posibila administrarea lor in sedinta in care s-au incuviintat, probele
trebuie administrate inainte de inceperea dezbaterilor asupra fondului.

3. Dovada si dovada contrara

Acestea vor fi administrate pe cat posibil in aceeasi sedinta.
In ipoteza unor martori propusi de catre reclamant, dovada contrara (contra-proba) reprezinta
audierea martorilor propusi de catre parat. Una din regulile administrarii probei cu martori este aceea ca atat
timp cat este audiat un martor, restul stau in afara salii de sedinta (sa nu isi reaseze afirmatiile in functie de ce
a spus martorul propus de partea adversa; sa incerce sa-l combata pe acesta, mistificand in acest fel aflarea
adevarului).
Daca nu s-ar administra proba reclamantului cu martori si proba paratului cu martori in aceeasi
sedinta, s-ar putea ajunge ca martorii partii adverse sa citeasca depozitia martorilor ascultati in prima sedinta
(ar fi o situatie similara cu aflarea lor in sala in timpul depozitiilor).
( ! ) Nu este o regula care sa atraga nulitatea (daca dovada si dovada contrara nu se administreaza in
aceeasi sedinta), intrucat legea lasa o marja instantei: pe cat posibil pot exista situatii in care
administrarea dovezii si dovezii contrare in aceeasi sedinta sa incurce judecata in mod semnificativ (spre
exemplu, chemarea unor martori din Statele Unite special pentru proces; ar fi dificila amanarea ascultarii
acestora pana la un termen ulterior la care sa fie ascultati si martorii partii adverse).

4. Situatia dispunerii unei cercetari la fata locului

Aceasta se va efectua, cand este cazul, mai inainte de administrarea celorlalte probe. In cazul
cercetarii la fata locului, judecatorul se deplaseaza pentru a lua contact prin propriile simturi cu realitatea
faptica a lucrurilor.
Astfel, celelalte probe vor fi apreciate prin prisma a ceea ce a constatat. Spre exemplu, ascultarea
ulterioara a martorilor se va face avand in vedere cunoasterea de catre judecator a realitatii faptice.
Cercetarea la fata locului se dispune, spre exemplu, pentru verificarea amplasarii unei cladiri daca
obtureaza sau nu vederea altei cladiri. In general, chestiunile de vecinatate implica o cercetare la fata locului.

5. Situatia incuviintarii probei cu martori in conditiile art. 254, alin. 2 NCPC

Este vorba despre situatiile in care proba a fost incuviintata dupa primul termen de judecata. Dovada
contrara va fi ceruta, sub sanctiunea decaderii:
in aceeasi sedinta, daca amandoua partile sunt de fata;
in sedinta urmatoare, daca nu este prezenta o parte.

6. Reguli speciale de asigurare a celeritatii in cazul incuviintarii probei in conditiile art. 254, alin.
2 NCPC
Aceste reguli sunt prevazute de art. 254, alin. 4 NCPC. Astfel, daca s-a amanat judecata intrucat o
proba a fost ceruta tardiv, legea impune ca totusi administrarea probei sa dureze cat mai putin. Astfel, se
prevad termene foarte scurte (spre exemplu, partea este obligata, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a
administra proba incuviintata, sa depuna lista martorilor in termen de 5 zile de la incuviintarea probei, cand
se cere proba cu martori).

7. Situatia partii care a lipsit la incuviintarea probei

Partea care a lipsit la incuviintarea dovezii este obligata sa ceara proba contrara la sedinta
urmatoare, iar in caz de impiedicare, la primul termen cand se infatiseaza.

Aprecierea probelor
Sediul materiei: art. 264 NCPC.
Art. 264 NCPC:
Aprecierea probelor
(1) Instanta va examina probele administrate, pe fiecare in parte si pe toate in ansamblul
lor.
(2) In vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptelor pentru a caror dovedire
probele au fost incuviintate, judecatorul le apreciaza in mod liber, potrivit convingerii
sale, in afara de cazul cand legea stabileste puterea lor doveditoare.
Regula este aceea ca nu exista o ierarhie a probelor in genere. Judecatorul fondului este
suveran in aprecierea probelor.
*OBS: doar judecatorul de fond analizeaza probele. Judecatorul de casatie (cel din recurs) nu are
rolul de a interpreta probele, ci va lua de bune probele asa cum au fost interpretate de judecatorul de fond.
In trecut, anumite probe erau considerate superioare altor probe. Astfel, proba cu marturisirea era
considerata drept regina probelor.
Totusi, solutia judecatorului pe fond se ia potrivit adevarului. Proba cu marturisirea a ramas
importanta si astazi, insa nu mai este o proba absoluta, intrucat trebuie coroborata si cu celelalte probe.
Judecatorul ar putea sa ia act de achiesarea paratului la pretentiile reclamantului (nu se judeca pe fond), dar
admiterea sau respingerea cererii (solutionarea pricinii) nu poate sa aiba la baza doar marturisirea, intrucat

pot exista suspiciuni sau indicii cu privire la caracterul fals al marturisirii. Asadar, actualmente, proba cu
marturisirea nu mai este superioara.
Exceptii
In anumite situatii particulare ar putea fi stabilite de legiuitor reguli privitoare la ierarhia probelor
situatii in care legea stabileste o ierarhie a fortei probante a probelor administrate (reguli particulare pentru
anumite spete si nu reguli generale).

Exemple:
art. 421, 422 raportate la art. 411 NCC, in materie de filiatie, sau implicit in art. 412, alin. 2 NCC:
a) Art. 421 NCC:
Actiunea in contestatia filiatiei
(1) Orice persoana interesata poate contesta oricand, prin actiune in justitie, filiatia stabilita
printr-un act de nastere ce nu este conform cu posesia de stat.
(2) In acest caz, filiatia se dovedeste prin certificatul medical constatator al nasterii, prin expertiza
medico-legala de stabilire a filiatiei sau, in lipsa certificatului ori in cazul imposibilitatii efectuarii
expertizei, prin orice mijloc de proba, inclusiv prin posesia de stat.
(3) Cu toate acestea, dovada filiatiei nu se face prin martori decat in cazul prevazut la art. 411
alin. (3) sau atunci cand exista inscrisuri care fac demna de crezare actiunea formulata.
[este un domeniu unde proba tehnica bate evazivitatea unei declaratii cu martori]
b) Art. 422 NCC:
Actiunea in stabilirea maternitatii
In cazul in care, din orice motiv, dovada filiatiei fata de mama nu se poate face prin certificatul
constatator al nasterii ori in cazul in care se contesta realitatea celor cuprinse in certificatul
constatator al nasterii, filiatia fata de mama se poate stabili printr-o actiune in stabilirea
maternitatii, in cadrul careia pot fi administrate orice mijloace de proba.
[daca se contesta certificatul constatator al nasterii se pot administra orice mijloace de proba]
Art. 411 NCC:
Posesia de stat conforma cu actul de nastere
(1) Nicio persoana nu poate reclama o alta filiatie fata de mama decat aceea ce rezulta din actul
sau de nastere si posesia de stat conforma cu acesta.
(2) Nimeni nu poate contesta filiatia fata de mama a persoanei care are o posesie de stat
conforma cu actul sau de nastere.
(3) Cu toate acestea, daca printr-o hotarare judecatoreasca s-a stabilit ca a avut loc o substituire
de copil ori ca a fost inregistrata ca mama a unui copil o alta femeie decat aceea care l-a nascut,
se poate face dovada adevaratei filiatii cu orice mijloc de proba.
c) Art. 412 NCC:
Timpul legal al conceptiunii
(1) Intervalul de timp cuprins intre a trei suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului
este timpul legal al conceptiunii. El se calculeaza zi cu zi.
(2) Prin mijloace de proba stiintifice se poate face dovada conceptiunii copilului intr-o anumita
perioada din intervalul de timp prevazut la alin. (1) sau chiar in afara acestui interval.
[judecatorul este lasat de legiuitor sa stabileasca gradul stiintific al fiecarei probe]

d) De asemenea, sunt materii unde bunul simt al judecatorilor a facut sa se creeze pe cale jurisprudentiala
anumite reguli de succesivitate si de ierarhie a probelor. Spre exemplu, in materia stabilirii paternitatii,
chiar daca nu au existat norme privind o anumita ierarhie a probelor, practica a stabilit ca se va da prioritate

probelor de natura tehnica. Abia daca aceste probe tehnice cuprind o constatare evaziva, care da posibilitatea
oricarui rezultat, se va trece la administrarea probei cu martori, prezumtii etc.

Asigurarea probelor
Sediul materiei: art. 359-365 NCPC.
Notiune: asigurarea probelor reprezinta mijlocul procesual ce permite administrarea probelor in
futurum, adica pentru viitor.
Scop: conservarea dovezilor pentru a putea fi folosite intr-un proces viitor sau intr-un proces in curs,
dar care nu a ajuns inca in faza administrarii de probe (se afla intr-o faza incipienta).
( ! ) Reprezinta o exceptie de la principiul nemijlocirii (probele nu se administreaza de catre
instanta care judeca fondul).

I.
II.

Formele asigurarii probelor:

constatarea unei probe (dovezi);
constatarea unei situatii de fapt.

I.

Constatarea unei probe (dovezi)

Caz practic: contract de antrepriza de constructii. La un moment dat, antreprenorul intrerupe
lucrarea in cursul lunii octombrie. Beneficiarul il notifica pe antreprenor si ii pune in vedere sa reia lucrarile.
Ca urmare a inactiunii antreprenorului, beneficiarul solicita rezolutiunea contractului, dar doreste sa continue
lucrarile cu un alt antreprenor, in perspectiva venirii iernii (lucrarile neterminate ar putea fi afectate de
conditiile meteorologice nefavorabile). Daca beneficiarul ar relua lucrarile si l-ar da in judecata pe
antreprenorul initial pentru rezolutiunea contractului, daune etc., se va ajunge la un moment dat sa se discute
ce a efectuat antreprenorul initial, in cadrul unui proces ce s-ar desfasura probabil in primavara sau vara
anului urmator. Daca se va angaja un al doilea antreprenor ce va efectua la randul sau lucrari asupra
constructiei, expertul ce va trebui sa stabileasca in cadrul procesului ulterior ce anume a efectuat
antreprenorul initial va avea o sarcina foarte dificila (datorita suprapunerii lucrarilor). Desi pot exista anumite
indicii (spre exemplu, se poate stabili cine a cumparat anumite materiale de constructii), ramane totusi dificil
de stabilit realitatea faptica.
Astfel, in acest caz practic, exista interes sa se constate stadiul lucrarilor la momentul incetarii
activitatii antreprenorului initial, respectiv in luna octombrie, inainte de inceperea procesului in care se
discuta rezolutiunea contractului de antrepriza de constructii.

A. Conditii pentru solicitarea administrarii unei probe in avans (art. 359 NCPC)
probele ce pot fi asigurate marturia (spre exemplu, putem avea un martor aflat pe moarte), expertiza (in
cazul unui inscris sub semnatura privata ce necesita recunoasterea semnaturii, daca cel care a semnat este pe
moarte), marturisirea, inscrisurile, cercetarea locala, recunoasterea unui inscris;
interesul in asigurarea dovezii petentul trebuie sa dovedeasca ca proba ar putea fi folositoare in viitor; nu
intotdeauna este sigur ca va fi proces, dar trebuie sa existe germenii unei anumite situatii conflictuale.
urgenta pericolul ca proba sa dispara sau sa fie greu de administrat in viitor. Toate derogarile de la regulile
clasice privind administrarea probelor trebuie sa isi aiba o justificare, care in acest caz este urgenta.
Aceasta urgenta este determinata de faptul ca proba:

nu ar mai putea fi administrata (martorul moare sau pleaca in strainatate); sau

ar fi foarte dificil de administrat (spre exemplu, in cazul contractului de antrepriza mentionat anterior, prin
acoperirea cu alte lucrari, ar fi foarte dificil de stabilit stadiul lucrarii la un anumit moment).
Nu este necesara o imposibilitate totala, poate fi si relativa.
!!! exceptie de la conditia urgentei: cand cealalta parte isi da acordul expres (art. 359, alin. 2
NCPC). Acordul celeilalte parti nu poate fi dedus din tacerea acesteia, ci trebuie dat in mod expres, personal sau
prin mandatar cu procura speciala. Trebuie sa se faca dovada ca exista un potential conflict.
Spre exemplu, doua parti isi disputa anumite aspecte legate de un contract de antrepriza (referitoare
la calitatea lucrarii). Fara a intra intr-un conflict, partile raman in dialog. Ambele parti sunt constiente ca daca
se va ajunge la proces, judecatorul nu va trece niciodata peste ce zice un expert. Partile hotarasc sa faca o
expertiza prin procedura asigurarii probelor. Ramane pentru ambele parti libertatea angajarii procesului, dar
acestea doresc sa vada unde se afla, fara a mai apela la instanta.
sa nu existe inca un proces sau procesul sa nu fi ajuns in faza administrarii probelor. Aceasta conditie ar
putea fi inclusa in cea privitoare la existenta unui interes in asigurarea dovezii (pct. ii). Daca procesul a ajuns
in faza probelor, nu ar mai avea interes solicitarea asigurarii dovezii pe cale separata.

OBSERVATII:
Pozitia din cererea de asigurare de dovezi nu trebuie sa fie identica cu cea din procesul de fond (se are
in vedere ipoteza in care nu exista inca un proces).
Spre exemplu, in cazul contractului de antrepriza mentionat anterior, nu numai beneficiarul ar
putea cere administrarea probelor. Chiar si antreprenorul ar putea solicita asigurarea dovezilor, in situatia in
care beneficiarul nu ar mai plati si din acest motiv antreprenorul ar sista lucrarile.
In cadrul procedurii asigurarii de dovezi nu se cerceteaza admisibilitatea si concludenta. Aceste aspecte
se cerceteaza de catre instanta care judeca procesul (art. 258 NCPC).
Judecatorul ce solutioneaza cererea de asigurare de dovezi nici nu are cum sa cerceteze aceste
aspecte, intrucat de cele mai multe ori nu este conturat obiectul ligitiului (este doar prefigurata o situatie
conflictuala); fie procesul nu a inceput, fie in cadrul unui proces inceput nu s-a ajuns in faza administrarii
probelor.
Concludenta se apreciaza in functie de obiectul litigiului. Se poate incuviinta asigurarea unei
probe, dar in cadrul procesului, judecatorul sa aprecieze ca proba este nelegala (proba cu martori utilizata
pentru probarea unui inscris cu o valoare mai mare de 250 lei).

Procedura de solutionare
INSTANTA COMPETENTA (art. 360, alin. 1):
pe cale principala judecatoria in circumscriptia careia se afla obiectul constatarii;
pe cale incidentala (cand procesul deja a inceput, dar nu a ajuns inca in faza administrarii probelor)
instanta care judeca procesul in prima instanta. Potrivit art. 961 ROI: chiar judecatorul de fond judeca, doar ca
va administra proba mai repede, dand un termen scurt exclusiv pentru asigurarea probei. Toate cererile
incidentale se judeca de acelasi complet.
CUPRINSUL CERERII:
In afara de mentiunile prevazute la art. 194 NCPC, mai trebuie mentionate (art. 360, alin. 2 NCPC):
a) probele a caror administrare este pretinsa;
b) faptele pe care partea doreste sa le dovedeasca;
c) urgenta (motivele care fac necesara asigurarea probelor) sau acordul partii adverse.
SOLUTIONAREA CERERII:
Instanta va solutiona cererea in camera de consiliu (art. 360, alin. 4 NCPC).
Instanta va dispune citarea partilor si va comunica partii adverse copie de pe cererea de asigurare a
probelor (art. 360, alin. 3 NCPC).
( ! ) EXCEPTIE: in caz de PERICOL IN INTARZIERE (mai mult decat urgenta), instanta, apreciind
imprejurarile, va putea incuviinta cererea si fara citarea partilor (art. 360, alin. 5 NCPC).
*OBS: INTAMPINAREA nu este obligatorie ( ! ) art. 360, alin. 3 NCPC.
In privinta timbrajului cererii, acesta se face in cota fixa.
Am putea vorbi despre regularizarea acestei cereri doar daca se face pe cale principala (Briciu: mai
degraba ar zice ca nu se regularizeaza). Daca cererea de asigurare a probelor se face pe cale incidentala,
aceasta nu se regularizeaza.
SOLUTIA ASUPRA
CERERII DE
ASIGURARE A
PROBELOR

ACTUL INSTANTEI

CALEA DE ATAC

admite

incheiere executorie

nu are

respinge

incheiere

apel separat

TERMEN

cu citare 5 zile de la pronuntare

fara citare (cand exista pericol in
intarziere) 5 zile de la comunicare

Dupa ce se incuviinteaza cererea de asigurare a probei, urmeaza administrarea propriu-zisa a acestei

probe. Administrarea poate fi facuta de indata, la termenul la care s-a incuviintat cererea sau la un alt termen
fixat in acest scop (spre exemplu, in cazul efectuarii unei expertize) art. 362, alin. 1 NCPC.
Administrarea probelor asigurate se constata printr-o incheiere care nu este supusa niciunei cai
de atac. Prin aceasta incheiere se constata faptul ca proba a fost administrata sau imposibilitatea administrarii
probei (spre exemplu, martorul a decedat) art. 362, alin. 2 NCPC.

In privinta cheltuielilor de judecata (cu administrarea probelor), asupra lor se pronunta instanta
care judeca procesul de fond. Daca nu va exista un proces, cheltuielile incumba asupra celui care a cerut
asigurarea probelor art. 363, alin. 3 NCPC.

II.

Constatarea de urgenta a unei stari de fapt

Art. 364 NCPC:
Constatarea de urgenta a unei stari de fapt
(1) La cererea oricarei persoane care are interesul sa constate de urgenta o anumita stare de
fapt care ar putea sa inceteze ori sa se schimbe pana la administrarea probelor, EXECUTORUL
JUDECATORESC in circumscriptia caruia urmeaza sa se faca constatarea va putea constata la
fata locului aceasta stare de fapt.
(2) In cazul in care efectuarea constatarii prevazute la alin. (1) necesita concursul partii adverse
sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi facuta decat cu acordul acesteia.
(3) In lipsa acordului prevazut la alin. (2), partea interesata va putea cere instantei sa incuviinteze
efectuarea constatarii. Instanta poate incuviinta efectuarea constatarii fara citarea aceluia
impotriva caruia se cere. Dispozitiile art. 360-363 se aplica in mod corespunzator.
(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat in copie celui impotriva caruia s-a facut
constatarea, daca nu a fost de fata, si are puterea doveditoare a inscrisului autentic.
In cazul constatarii unei probe (dovezi) vorbeam despre administrarea acestei probe. In schimb, la
constatarea de urgenta a unei stari de fapt, executorul judecatoresc doar constata o stare de fapt (spre exemplu,
stabileste daca exista sau nu o constructie, nu si calitatea constructiei) aspecte perceptibile de orice persoana.
Avantajul acestei proceduri este ca procesul-verbal de constatare intocmit de executorul judecatoresc este un act
autentic si nu poate fi combatut decat prin inscrierea in fals.
In general, aceasta procedura este utilizata la litigiile locative. Spre exemplu, o persoana utilizeaza podul
cladirii si blocheaza accesul celorlalti coproprietari (podul cladirii este spatiu comun). Executorul judecatoresc se
va deplasa si doar va constata ca usa de la podul cladirii este incuiata cu un lacat.

A. Conditii pentru solicitarea constatarii de urgenta a unei stari de fapt

i.
ii.
iii.
iv.

Obiectul constatarii o stare de fapt;

Interesul in asigurarea dovezii;
Urgenta pericolul ca starea de fapt sa inceteze sau sa se schimbe pana la administrarea probelor;
Incuviintarea instantei incuviintarea este necesara numai atunci cand este necesar concursul partii adverse sau
a altor persoane si acestia nu isi dau acordul (art. 364, alin. 3 NCPC).
*OBS: competenta instantei se determina potrivit regulilor generale de la asigurarea dovezilor.
Instanta va putea judeca chiar si fara citarea celui impotriva caruia se solicita constatarea.

B. Procedura
COMPETENTA: executorul judecatoresc in circumscriptia caruia urmeaza sa se faca constatarea.
PROCESUL-VERBAL DE CONSTATARE: este actul intocmit de executorul judecatoresc, care va fi comunicat aceluia
impotriva caruia s-a facut constatarea, daca nu a fost citat. Are valoare de inscris autentic cu privire la aspectele pe
care executorul judecatoresc le-a perceput pe baza propriilor simturi. Nu intra sub incidenta acestei reguli acele
constatari care au la baza aprecieri subiective ale executorului judecatoresc, cele care nu rezulta din simpla
percepere a lucrurilor sau care presupun o anumita calificare.

III.

Aspect comun celor doua proceduri

Art. 365 NCPC:
Dispozitii speciale
In caz de pericol in intarziere, asigurarea dovezii si constatarea unei stari de fapt se vor
putea face si in zilele nelucratoare si chiar in afara orelor legale, insa numai cu
incuviintarea expresa a instantei.

[sambata; duminica; 1 mai; dupa ora 20,00 etc. este necesara incuviintarea instantei]

Proba cu inscrisuri
Notiune
Inscrisul este orice scriere sau alta consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic,
indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare si stocare (art. 265 NCPC).
Definitia nu difera cu mult de cea prevazuta de Codul civil de la 1864.

Clasificarea inscrisurilor
I. In functie de scopul intocmirii:
inscrisuri preconstituite inscrisurile confectionate cu scopul de a dovedi un act juridic, cu
intentia de a fi folosite ca mijloc de proba in cazul ivirii unui eventual litigiu;
inscrisuri nepreconstituite inscrisuri care nu au fost confectionate in scopul de a fi folosite ca
mijloc de proba intr-un litigiu, dar care, intr-un mod accidental, sunt totusi utilizate pentru
dovedirea raportului juridic litigios.
Importanta clasificarii:
Inscrisurile preconstituite, sub aspectul legii aplicabile, se supun legii aplicabile la momentul
intocmirii acestora (art. 26, alin. 1 NCPC).
II.

In functie de semnarea sau nu a inscrisului:

inscrisuri semnate;
inscrisuri nesemnate.

Importanta clasificarii:
Potrivit art. 268 NCPC, semnatura unui inscris face deplina credinta, pana la proba contrara, despre
existenta consimtamantului partii care l-a semnat cu privire la continutul acestuia. Daca semnatura
apartine unui functionar public, ea confera autenticitate acelui inscris, in conditiile legii;
Semnatura poate fi si electronica.
III.
In functie de scopul pentru care au fost intocmite, precum si dupa efectul lor (dar si in
functie de obiectul lor), inscrisurile preconstituite pot fi:
inscrisuri originare sau primordiale constata un act sau fapt; sunt intocmite in vederea
constatarii incheierii, modificarii sau stingerii unui raport juridic;
inscrisuri recognitive sau reinnoitoare sunt intocmite in scopul recunoasterii existentei unui
inscris originar pierdut sau distrus, pentru a-l inlocui sau a-l reinnoi;
inscrisuri confirmative sunt intocmite pentru a confirma un act juridic lovit de nulitate relativa,
in limita disponibilitatii partilor.
Importanta clasificarii:
Este importanta valoarea juridica a inscrisurilor confirmative sau recognitive. Potrivit art. 288 NCPC,
inscrisul de recunoastere sau de reinnoire a unei datorii preexistente face dovada impotriva
debitorului, mostenitorilor sau succesorilor sai in drepturi, daca acestia nu dovedesc, prin aducerea

IV.

documentului originar, ca recunoasterea este eronata sau inexacta. Astfel, puterea doveditoare este
limitata de existenta unui act originar (daca acesta mai este totusi undeva disponibil).
In functie de modul de intocmire, inscrisurile preconstituite pot fi:
inscrisuri autentice;
inscrisuri sub semnatura privata;
inscrisuri pe suport informatic;
inscrisuri in forma electronica.

Diferenta intre actele autentice si cele sub semnatura privata este relevanta chiar si daca ne referim
numai la puterea doveditoare.
( ! ) Inscrisurile pe suport informatic sunt distincte fata de inscrisurile in forma electronica.

a) Inscrisurile in forma electronica

Sunt relevante dispozitiile privind semnatura electronica (intrucat art. 267 NCPC contine o norma de
trimitere) => Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica:
Art. 4:
In intelesul prezentei legi:
[]
2. inscris in forma electronica reprezinta o colectie de date in forma electronica intre care exista
relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila,
destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;
3. semnatura electronica reprezinta date in forma electronica, care sunt atasate sau logic
asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare;
4. semnatura electronica extinsa reprezinta acea semnatura electronica care indeplineste
cumulativ urmatoarele conditii:
a) este legata in mod unic de semnatar;
b) asigura identificarea semnatarului;
c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legata de datele in forma electronica, la care se raporteaza in asa fel incat orice
modificare ulterioara a acestora este identificabila.
Art. 5:
Inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura
electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul
respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice, este
asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu inscrisul sub semnatura privata.
( ! ) inscris in forma electronica + semnatura electronica extinsa => inscris sub semnatura privata
Este vorba despre forma ad probationem !
Art. 6:
Inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura
electronica, recunoscut de catre cel caruia i se opune, are acelasi efect ca actul autentic intre
cei care l-au subscris si intre cei care le reprezinta drepturile.
( ! ) inscris in forma electronica + semnatura electronica [simpla] + recunoastere => act autentic

Este vorba despre forma ad probationem ! Asadar, indiferent de faptul ca semnatura electronica
este bazata sau nu pe un certificat calificat, din momentul in care apartenenta acesteia este
stabilita, prezumtia autenticitatii inscrisului electronic nu mai poate fi contestata.
Art. 7:
In cazurile in care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o conditie de proba sau de validitate
a unui act juridic, un inscris in forma electronica indeplineste aceasta cerinta daca i s-a
incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat
calificat si generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii.
Aspectul relevant este ca semnatura electronica extinsa este bazata pe un certificat calificat si
este generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii.
Este vorba despre forma ad validitatem !
Art. 8:
(1) In cazul in care una dintre parti nu recunoaste inscrisul sau semnatura, instanta va dispune
intotdeauna ca verificarea sa se faca prin expertiza tehnica de specialitate.
(2) In acest scop, expertul sau specialistul este dator sa solicite certificate calificate, precum si
orice alte documente necesare, potrivit legii, pentru identificarea autorului inscrisului, a
semnatarului ori a titularului de certificat.
Art. 9:
(1) Partea care invoca inaintea instantei o semnatura electronica extinsa trebuie sa probeze ca
aceasta indeplineste conditiile prevazute la art. 4 pct. 4.
(2) Semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de
servicii de certificare acreditat, este prezumata a indeplini conditiile prevazute la art. 4 pct. 4.
Exista mai multe ipoteze:
situatia in care nu se cere o anumita forma (nici ad probationem, nici ad validitatem) in acest caz,
inscrisul in forma electronica la care este atasata o semnatura electronica extinsa este asimilat cu un inscris
sub semnatura privata;
situatia in care se cere forma ad probationem in acest caz, inscrisul in forma electronica la care este
atasata o semnatura electronica si care este recunoscut de catre cel caruia i se opune este asimilat cu un act
autentic;
situatia in care se cere forma ad validitatem in acest caz, este vorba despre un inscris in forma electronica
la care este atasata o semnatura electornica extinsa, bazata pe un certificat calificat si care este generata prin
intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii.
Referitor la sarcina probei, potrivit art. 9, alin. 1 din Legea nr. 455/2001, partea care invoca
inaintea instantei o semnatura electronica extinsa trebuie sa probeze ca aceasta indeplineste conditiile
prevazute la art. 4, pct. 4. Totusi, dificultatile probatorii sunt ameliorate de existenta prezumtiei de la art. 9,
alin. 2, potrivit careia semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de
servicii de certificare acreditat, este prezumata a indeplini conditiile mentionate anterior.
In ipoteza in care una dintre parti nu recunoaste inscrisul sau semnatura, instanta va dispune
intotdeauna ca verificarea sa se faca prin expertiza tehnica de specialitate.

Judecatorul va aprecia valoarea probatorie a inscrisurilor electronice tinand seama atat de

dispozitiile legii speciale si de principiile generale referitoare la incheierea, validitatea si efectele actelor
juridice, cat si de elementele tehnice caracteristice acestor inscrisuri.

b) Inscrisurile pe suport informatic

Sediul materiei: art. 282-284 NCPC.
Inscrisurile pe suport informatic sunt diferite fata de inscrisurile in forma electronica. Inscrisurile pe
suport informatic nu au neaparat inclusa o semnatura electronica, si sunt pur si simplu documente care sunt
stocate pe un suport informatic (spre exemplu, un fisier PDF stocat pe un stick de memorie).
*OBS: mail-urile, discutiile pe forumuri sau pe Facebook nu se incadreaza in aceasta categorie.
In ceea ce priveste valoarea probatorie a unui inscris pe suport informatic, legiuitorul a transferat
judecatorului verificarea conditiei garantiei suficient de serioase (constituie instrumentul probator al
actului, daca este inteligibil si prezinta garantii suficient de serioase pentru a face deplina credinta in privinta
continutului acestuia si a identitatii persoanei de la care acesta emana), dandu-i insa judecatorului anumite
criterii (pentru a aprecia calitatea documentului, instanta trebuie sa tina seama de circumstantele in care
datele au fost inscrise si de documentul care le-a reprodus) art. 282 NCPC.
Sarcina probei apartine celui care doreste sa afirme ca acel inscris are putere doveditoare (acesta va
trebui sa dovedeasca garantiile serioase la care face referire art. 282, alin. 1 NCPC). Art. 283 NCPC instituie
insa o prezumtie de validitate a inscrierii.
Art. 283 NCPC:
Prezumtia de validitate a inscrierii
Inscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumata a prezenta
garantii suficient de serioase pentru a face deplina credinta in cazul in care ea este
facuta in mod sistematic si fara lacune si cand datele inscrise sunt protejate contra
alterarilor si contrafacerilor, astfel incat integritatea documentului este deplin asigurata.
O astfel de prezumtie exista si in favoarea tertilor din simplul fapt ca inscrierea este
efectuata de catre un profesionist.
Referirile la profesionist din finalul art. 283 NCPC fac trimitere la legi speciale. Astfel, art. 2 din
Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civila prevede ca de la data asigurarii infrastructurii informatice
necesare, al doilea exemplar al actelor de stare civila, precum si mentiunile ulterioare vor fi intocmite in
format electronic.
Astfel, stocarea de catre institutii sau de catre profesionistii in domeniul stocarii informatiilor sau
inscrierea datelor in mod sistematic si fara lacune (iar datele inscrise sunt protejate contra alterarilor si
contrafacerilor, astfel incat integritatea documentului este deplin asigurata) da nastere unei prezumtii relative
de validitate a datelor, prezumtie ce are ca obiect existenta unei garantii suficient de serioase de credibilitate.
Briciu: art. 283 NCPC nu a avut in vedere faptul ca mail-urile sau calculatoarele personale prezinta
garantii suficiente de validitate. Este necesara o inscriere a datelor in mod sistematic. Mail-urile din cadrul
negocierilor precontractuale ar putea constitui probe, daca ar avea atasate semnatura electronica.
Astfel, textul se refera la arhive de valori, acte de stare civila, documente ale fortelor armate etc.
Art. 284 NCPC:
Puterea doveditoare

(1) Daca prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act,
inscrise pe un suport informatic, face deplina dovada intre parti, pana la proba contrara.
(2) Daca suportul sau tehnologia utilizata pentru redactare nu garanteaza integritatea
documentului, acesta poate servi, dupa circumstante, ca mijloc material de proba sau ca
( ! ) inceput de dovada scrisa.
V.
In functie de raportul dintre inscrisuri:
inscrisuri originale;
inscrisuri duplicate duplicatele de pe inscrisurile notariale sau alte inscrisuri autentice, eliberate in
conditiile prevazute de lege, inlocuiesc originalul si au aceeasi putere doveditoare ca si acesta (potrivit
art. 285 NCPC). Potrivit art. 98, alin. 4 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, partile
nu mai primesc acte originale, ci doar duplicate. De asemenea, daca o parte solicita un act la arhiva nationala,
i se va elibera un duplicat, care are aceeasi valoare ca si actul original;
inscrisuri copii copiile, chiar legalizate, de pe orice inscris autentic sau sub semnatura privata, nu pot face
dovada decat despre ceea ce este cuprins in inscrisul original. Partile pot sa ceara confruntarea copiei cu
originalul, instanta putand ordona prezentarea originalului. Copia legalizata are valoare deplina numai daca
exista si originalul sau un duplicat de pe original (in cazul actelor originale). Daca partea care foloseste copia
legalizata nu poate aduce originalul sau duplicatul inscrisului autentic ori originalul inscrisului sub semnatura
privata, copia legalizata de pe acestea are valoarea unui inceput de dovada scrisa. Copiile de pe copii nu au
nicio putere doveditoare (art. 286 NCPC).

Inscrisul autentic
Notiune
Inscrisul autentic este inscrisul intocmit sau, dupa caz, primit si autentificat de o autoritate publica,
de notarul public sau de catre o alta persoana investita de stat cu autoritate publica, in forma si conditiile
stabilite de lege (art. 269, alin. 1 NCPC).

Din aceasta definitie se intelege ca nu exista o suprapunere totala intre notiunea de inscris autentic si
inscris notarial. Inscrisurile notariale sunt numai unele din inscrisurile autentice. Mai sunt acte autentice:
actele de stare civila (art. 99, alin. 2 NCC).
actele executorilor judecatoresti (spre exemplu, procesul-verbal privind constatarea unei situatii de fapt)
Legea nr. 188/2000.
Art. 90 din Legea nr. 36/1995:
(1) Inscrisul autentic notarial este cel intocmit sau, dupa caz, primit si autentificat de
catre notarul public ori de catre personalul misiunilor diplomatice si al oficiilor
consulare, in forma si in conditiile stabilite prin prezenta lege.
(2) Autentificarea inscrisului se face cu respectarea urmatoarei proceduri:
a) stabilirea identitatii partilor in conditiile art. 85;
b) exprimarea consimtamantului acestora cu privire la continutul actului;
c) semnatura acestora si data inscrisului.

Astfel, autenticitatea inscrisului notarial poarta asupra urmatoarelor aspecte:

identitatea partilor;
exprimarea consimtamantului partilor cu privire la continutul actului;

 semnatura partilor; si
data inscrisului.
In privinta numarului de exemplare, actele notariale se incheie intr-un singur exemplar original, iar
partilor li se elibereaza duplicate ale actului original.

Puterea doveditoare a inscrisului autentic

Art. 270 NCPC:
Putere doveditoare
(1) Inscrisul autentic face deplina dovada, fata de orice persoana, pana la declararea sa
ca fals, cu privire la constatarile facute personal de catre cel care a autentificat
inscrisul, in conditiile legii.
(2) Declaratiile partilor cuprinse in inscrisul autentic fac dovada, pana la proba
contrara, atat intre parti, cat si fata de oricare alte persoane.
(3) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile si in cazul mentiunilor din inscris care sunt in
directa legatura cu raportul juridic al partilor, fara a constitui obiectul principal al
actului. Celelalte mentiuni constituie, intre parti, un inceput de dovada scrisa.
Astfel, potrivit art. 270 NCPC, inscrisul autentic face deplina dovada, fata de orice persoana, pana la
declararea sa ca fals, cu privire la constatarile facute personal de catre cel care a autentificat inscrisul.
Autenticitatea inscrisului se refera la stabilirea identitatii partilor, exprimarea consimtamantului acestora cu
privire la continut, semnatura acestora si data inscrisului (art. 269, alin. 1, teza finala NCPC).
Art. 100 din Legea nr. 36/1995:
(1) Inscrisul autentic notarial face deplina dovada, fata de orice persoana, pana la
declararea sa ca fals, cu privire la constatarile facute personal de catre cel care a
autentificat inscrisul, in conditiile legii.
(2) Reprezinta constatari personale ale notarului cele facute prin propriile simturi:
a) faptul prezentarii partilor si a tuturor persoanelor participante la procedura de
autentificare, precum si identificarea acestora;
b) locul si data incheierii actului;
c) exteriorizarea consimtamantului.
(3) Declaratiile partilor cuprinse in inscrisul autentic notarial fac dovada, pana la proba
contrara, atat intre parti, cat si fata de oricare alte persoane.
Din art. 100, alin. 2 din Legea nr. 36/1995 reiese faptul ca nu este o constatare facuta prin propriile
simturi aceea ca notarul a apreciat ca persoana are discernamant. Notarul constata doar exteriorizarea
consimtamantului ( ! ).
Exista asadar anumite elemente impotriva carora nu trebuie declarat ca fals inscrisul notarial, ci se
pot administra orice mijloace de proba, intrucat nu vorbim despre constatari facute prin propriile simturi de
catre notar:
faptul ca consimtamantul a fost viciat;
faptul ca persoana era lipsita de discernamant, nefiind insa pusa sub interdictie (putem vorbi despre existenta
unei boli, dar ramane totusi o imprejurare pe care notarul nu poate sa o evalueze, intrucat persoana putea sa
dea impresia unei persoane cu discernamant).
Din art. 100, alin. 3 din Legea nr. 36/1995, reiese faptul ca in situatia in care partile afirma in fata
notarului ca s-a intamplat ceva, acea declaratie nu este autentica (nu se bucura de prezumtia de valabilitate).

Spre exemplu, daca partile declara in fata notarului ca s-a platit pretul intr-o alta imprejurare, aceasta
afirmatie va fi consemnata in actul notarial, insa nu se poate afirma ca devine autentica, intrucat pretul nu a
fost platit in fata notarului. Daca una dintre parti doreste contestarea faptului ca s-a platit pretul, nu este
necesara inscrierea in fals a actului notarial, ci se va putea face dovada contrara cu orice mijloc de proba.

Caracterul de titlu executoriu al inscrisului autentificat de notarul public

Art. 101 din Legea nr. 36/1995:
Inscrisul autentificat de notarul public care constata o creanta certa si lichida are putere
de titlu executoriu la data exigibilitatii acesteia. In lipsa inscrisului original poate
constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizata de pe exemplarul din arhiva
notarului public.
Astfel, se poate apela direct la executorul judecatoresc pentru a se declansa executarea
silita.

Nulitatea si conversiunea inscrisului autentic

Este un alt avantaj al inscrisului autentic.
Art. 271 NCPC:
Nulitatea si conversiunea inscrisului autentic
(1) Inscrisul autentic intocmit fara respectarea formelor prevazute pentru incheierea sa
valabila ori de o persoana incompatibila, necompetenta sau cu depasirea competentei
este lovit de nulitate absoluta, daca legea nu dispune altfel.
(2) Inscrisul prevazut la alin. (1) face insa deplina dovada ca inscris sub semnatura
privata, daca este semnat de parti, iar daca nu este semnat, constituie, intre acestea, doar
un inceput de dovada scrisa.
*OBS:
1) Potrivit art. 271, alin. 1 NCPC, se prevede ca inscrisul autentic intocmit fara respectarea formelor
prevazute pentru incheierea sa valabila ori de o persoana incompatibila, necompetenta sau cu depasirea
competentei este lovit de nulitate absoluta, daca legea nu dispune altfel.
Legea dispune altfel in situatii in care este incident principiul error communis facit jus.
Spre exemplu, potrivit art. 102 NCC:
Actele intocmite de un ofiter de stare civila necompetent
Actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de
ofiter de stare civila, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar daca
acea persoana nu avea aceasta calitate, afara de cazul in care beneficiarii acestor acte
au cunoscut, in momentul intocmirii lor, lipsa acestei calitati.
Astfel, daca un angajat al primariei oficiaza casatorii (spre exemplu, portarul in locul primarului),
casatoria ramane valabil incheiata.

2) Conversiunea este posibila numai daca forma autentica este ceruta ad probationem ( ! ). Daca forma
autentica este ceruta ad validitatem, conversiunea nu poate opera, intrucat un astfel de act convertit nu ar
putea fi utilizat.
3)

Inscrisul autentic intocmit fara respectarea formalitatilor care, in plus, nici nu este semnat, poate constitui
doar un inceput de dovada scrisa ( ! ).

4)

Inscrisul sub semnatura privata

Notiune
Inscrisul sub semnatura privata este acela care poarta semnatura partilor, indiferent de suportul sau
material. El nu este supus niciunei alte formalitati, in afara exceptiilor anume prevazute de lege (art. 272 NCPC).
Singura conditie impusa inscrisului sub semnatura privata este sa fie semnat, nefiind necesara
interventia vreunui organ al statului.
Forma scrisa este ceruta cel mai adesea ad probationem (contractul de comision), dar sunt situatii in
care este ceruta si ad validitatem (testamentul olograf, contractul de arendare).
Conditia esentiala a inscrisului sub semnatura privata este cea a semnarii de catre parti. In absenta
semnaturii, inscrisul poate valora, eventual, un inceput de dovada scrisa.

Puterea doveditoare a inscrisului sub semnatura privata

Art. 273 NCPC:
Putere doveditoare
(1) Inscrisul sub semnatura privata, recunoscut de cel caruia ii este opus sau, dupa caz,
socotit de lege ca recunoscut, face dovada intre parti pana la proba contrara.
(2) Mentiunile din inscris care sunt in directa legatura cu raportul juridic al partilor fac,
de asemenea, dovada pana la proba contrara, iar celelalte mentiuni, straine de cuprinsul
acestui raport, pot servi doar ca inceput de dovada scrisa.
Spre deosebire de inscrisul autentic, unde proba contrara putea fi facuta doar prin inscrierea in fals,
contestarea unui inscris sub semnatura privata este mai facila. Partea poate contesta ca a semnat (se urmeaza
procedura verificarii de scripte).
Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata este supusa conditiei recunoasterii lui de catre
cel caruia i se opune. Inscrisul recunoscut face dovada intre parti pana la proba contrarie atat in ceea ce
priveste continutul, cat si data acestuia.

In ceea ce priveste mentiunile din inscris:

mentiunile aflate in directa legatura cu raportul juridic al partilor fac dovada pana la proba contrara;
mentiunile straine de cuprinsul raportului juridic al partilor pot servi doar ca inceput de dovada scrisa.
In ceea ce ii priveste pe terti (creditori chirografari care actioneaza pe calea actiunii pauliene sau
dobanditori cu titlu particular), data inscrisului sub semnatura privata nu le este opozabila decat daca
inscrisul prezinta data certa.

FORMALITATI SUPLIMENTARE

1. Pluralitatea de exemplare
Un inscris sub semnatura privata, care constata un contract sinalagmatic, are putere doveditoare
doar daca este facut in atatea exemplare cate parti cu interese contrare sunt, facandu-se mentiune despre
aceasta pe fiecare exemplar (art. 274 NCPC).
Astfel, vorbim despre doua conditii:
intocmirea atator exemplare cate parti cu interese contrare sunt. Aceasta conditie se refera la parti, si nu la
persoane (spre exemplu, pot exista doi cumparatori). Un singur exemplar original este suficient pentru toate
persoanele avand acelasi interes;
fiecare exemplar original trebuie sa faca mentiune despre numarul originalelor ce au fost facute. Lipsa
acestei mentiuni nu poate fi opusa insa de cel care a executat, in ceea ce il priveste, obligatia constatata in
acel inscris. Executarea obligatiei trebuie sa se fi facut la momentul intocmirii inscrisului si sa se fi produs
voluntar.
Se pune intrebarea de ce anume este necesara aceasta conditie suplimentara fata de conditia
semnaturii. Raspunsul este ca formalitatea pluralitatii de exemplare are relevanta pentru inlaturarea
disfunctionalitatilor probatorii daca una dintre parti (in situatia existentei unui singur exemplar) ar face
anumite modificari pe inscris. Astfel, prin compararea exemplarelor, se poate observa daca una dintre parti a
facut modificari sau adaugiri pe propriul exemplar.
Lipsa mentiunii nu poate fi opusa de cel care si-a executa obligatia prevazuta in inscris, nici de terti.
Formalitatea nu este necesara:

cand partile au depus, de comun acord, singurul exemplar in pastrarea unui tert ales de ele (art. 274, alin. 4
NCPC);
in raporturile dintre profesionisti (art. 277 NCPC);
in cazul in care un inscris este nul ca inscris autentic, dar este valabil ca inscris sub semnatura privata
(situatia conversiunii inscrisului autentic nul in inscris sub semnatura privata);
in cazul conventiilor sinalagmatice constatate prin hotarari judecatoresti (hotararea judecatoreasca este act
autentic);
in cazul contractelor incheiate prin corespondenta;
in situatia in care una dintre parti nu se opune la folosirea exemplarului unic in instanta de catre cealalta parte
sau atunci cand inscrisul intocmit intr-un singur exemplar este recunoscut expres de catre parti.
Sanctiunea neindeplinirii formalitatii pluralitatii de exemplare: inscrisul este nul ca mijloc de
proba (instrumentum), dar va putea fi socotit un inceput de dovada scrisa ( ! ) art. 276 NCPC.

2. Formalitatea bun si aprobat

Inscrisul prin care o parte se obliga catre alta sa dea o suma de bani sau o cantitate de bunuri
fungibile (asadar pentru obligatii unilaterale) trebuie, in mod alternativ:
fie sa fie scris in intregime de cel care se obliga (inscris olograf);
fie, in afara semnaturii, care trebuie sa existe, sa poarte mentiunea olografa bun si aprobat pentru ,
completandu-se in litere suma de bani sau cantitatea de bunuri fungibile datorata.
Mentiunea bun si aprobat este necesara pentru evitarea practicii inscrisurilor in alb.
In caz de neconcordanta intre cuprinsul inscrisului si mentiunea bun si aprobat, se prezuma ca
obligatia nu exista decat pentru suma cea mai mica, chiar daca inscrisul si formula "bun si aprobat" sunt
scrise in intregime cu mana sa de cel obligat, afara numai daca se dovedeste in care parte este greseala sau
daca prin lege se prevede altfel (art. 275, alin. 2 NCPC). Este o prezumtie pentru suma mai mica.
Formalitatea nu este necesara:

in cazul in care un inscris este nul ca inscris autentic, dar este valabil ca inscris sub semnatura privata
(situatia conversiunii inscrisului autentic nul in inscris sub semnatura privata);
cand obligatia are ca obiect un bun invididual determinat;
cand obligatia asumata este una de a face sau a nu face; formalitatea bun si aprobat este valabila numai in
cazul obligatiilor de a da;
in cazul profesionistilor;
in cazul chitantelor liberatorii, unde cel care o emite nu se obliga sa faca ceva, ci spune ca cealalta parte nu
mai are de facut nimic fata de el.
Sanctiunea neindeplinirii formalitatii pluralitatii de exemplare: inscrisul este nul ca mijloc de
proba (instrumentum), dar va putea fi socotit un inceput de dovada scrisa ( ! ) art. 276 NCPC.

Data inscrisului sub semnatura privata

I.

In raporturile dintre parti

Mentiunea privind data inscrisului sub semnatura privata are aceeasi putere ca si celelalte mentiuni.

II.

In raporturile cu tertii
Mentiunea privind data inscrisului sub semnatura privata este opozabila altor persoane decat cele
care au intocmit inscrisul numai din ziua in care a devenit DATA CERTA (art. 278 NCPC).

Data devine certa:

din ziua in care au fost prezentate spre a se conferi data certa de catre notarul public, executorul judecatoresc
sau alt functionar competent in aceasta privinta;
din ziua cand au fost infatisate la o autoritate sau institutie publica, facandu-se despre aceasta mentiune pe
inscrisuri;
din ziua cand au fost inregistrate intr-un registru sau alt document public;
din ziua mortii ori din ziua cand a survenit neputinta fizica de a scrie a celui care l-a intocmit sau a unuia
dintre cei care l-au subscris, dupa caz;
din ziua in care cuprinsul lor este reprodus, chiar si pe scurt, in inscrisuri autentice intocmite in conditiile art.
269, precum incheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar;
din ziua in care s-a petrecut un alt fapt de aceeasi natura care dovedeste in chip neindoielnic anterioritatea
inscrisului (spre exemplu, executarea ce a urmat intocmirii inscrisului, stampila postei aplicata pe inscrisul
expediat).
Data certa este introdusa ca o garantie contra antedatarii.
*OBS: la art. 278, alin. 1, pct. 1 NCPC, si avocatul poate sa ateste data incheierii actelor, conferind
astfel data certa (potrivit art. 3, lit. c din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de
avocat).

III.

In raporturile dintre profesionisti

Potrivit art. 277, alin. 3 NCPC, inscrisul sub semnatura privata intocmit in exercitiul activitatii unei
intreprinderi este prezumat relativ a fi fost facut la data consemnata in cuprinsul sau. Practic, in cazul
raporturilor dintre profesionisti, ar fi suficienta data mentionata in inscrisul respectiv (inclusiv pentru terti),
chiar daca nu este trecuta printr-una din ipotezele de la art. 278, alin. 1 NCPC. Totusi, inscrisul trebuie sa fie
intocmit in activitatea curenta a intreprinderii respective. De regula, profesionistii au registre de tinere a
actelor.
Partea care doreste sa rastoarne aceasta prezumtie relativa (partea care contesta data consemnata in
inscris), poate face dovada prin orice mijloc de proba (data inscrisului sub semnatura privata poate fi
combatuta cu orice mijloc de proba).
In ipoteza in care inscrisul sub semnatura privata intocmit in exercitiul activitatii unei intreprinderi
nu contine nicio data, aceasta poate fi stabilita in raporturile dintre parti cu orice mijloc de proba. Per a
contrario, fata de terti, data inscrisului sub semnatura privata nu poate fi stabilita prin orice mijloc de proba,
acesta fiindu-le opozabila numai data certa, adica data devenit certa prin una dintre modalitatile prevazute la
art. 278 NCPC.

Inceputul de dovada scrisa

Notiune
se socoteste inceput de dovada scrisa orice scriere, chiar nesemnata si nedatata, care provine de la o persoana
careia acea scriere i se opune ori de la cel al carui succesor in drepturi este acea persoana, daca scrierea face
credibil faptul pretins;
constituie inceput de dovada scrisa si inscrisul, chiar nesemnat de persoana careia acesta i se opune, daca a
fost intocmit in fata unui functionar competent care atesta ca declaratiile cuprinse in inscris sunt conforme
celor facute de acea persoana.

Conditii
Pentru a fi in prezenta unui inceput de dovada scrisa, este necesara indeplinirea urmatoarelor
conditii cumulative:
sa existe o scriere, indiferent de forma sau motivul pentru care a fost facuta (nu este necesar sa poarte
semnatura);
Are un astfel de caracter, spre exemplu:
un inscris nul ca inscris autentic si care nu contine semnatura partilor (art. 271 NCPC);
un inscris sub semnatura privata caruia ii lipseste formalitatea bun si aprobat ori formalitatea
pluralitatii de exemplare (art. 276 NCPC);
orice inscris, chiar nedatat si nesemnat, daca provenienta lui nu poate fi pusa la indoiala
(declaratii extrajudiciare, note, insemnari etc.);
inceputul de dovada scrisa poate rezulta si din mai multe scrieri care se coroboreaza.
*OBS: orice alte fapte (cum ar fi comportari, manevre etc.) ale partii nu pot constitui un inceput
de dovada scrisa impotriva acesteia, cu EXCEPTIA refuzului de a raspunde sau de a se prezenta la
interogatoriu, atitudine pe care legiuitorul o asimileaza cu inceputul de dovada scrisa in
conditiile art. 358 NCPC ( ! ).
scrierea sa provina de la cel caruia i se opune sau de la cel al carui succesor in drepturi este partea
(autorul partii);
Scrierea ce provine de la partea care o invoca nu poate constitui un inceput de dovada scrisa in
favoarea sa, deoarece, daca ar avea aceasta putere, fiecare parte si-ar putea alcatui mijlocul de a
face admisibila proba testimoniala.
Insa, scrierea ce provine de la ambele parti poate constitui un inceput de dovada scrisa, intrucat
provine si de la partea careia i se opune. De asemenea, s-a apreciat ca scrierea ce provine de la
persoane straine de proces nu reprezinta un inceput de dovada scrisa, decat daca este insusita de
partea careia se opune.
scrierea sa faca credibil faptul pretins de adversar.
Aceasta conditie este o problema de fapt lasata la aprecierea instantei, indiferent ca scrierea se
refera direct la faptul pretins ori ca este vorba de cazuri in care legea prevede expres ca anumite
inscrisuri pot constitui un inceput de dovada scrisa.

Puterea doveditoare a inceputului de dovada scrisa

Inceputul de dovada scrisa poate face dovada intre parti numai daca este completat prin alte mijloace
de proba, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumtii (chiar si prin prezumtii simple, ce sunt concluzii
logice facute de judecator).
Exista si situatii in care legea, distinct de prevederile art. 310 NCPC, da valoare de inceput de
dovada scrisa anumitor atitudini ale partilor, asimilandu-le art. 310 NCPC. Spre exemplu, in situatia
prevazuta de art. 358 NCPC.
Art. 358 NCPC:
Neprezentarea la interogatoriu si refuzul de a raspunde
Daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se
infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina ori numai
ca un inceput de dovada in folosul aceluia care a propus interogatoriul. In acest din
urma caz, atat dovada cu martori, cat si alte probe, inclusiv prezumtiile, pot fi admise
pentru completarea probatoriului.
Astfel, instanta poate socoti aceste imprejurari (refuzul partii de a raspunde la interogatoriu sau
neprezentarea la interogatoriu) ca fiind o marturisire deplina ori numai un inceput de dovada.
Asadar, desi este clar ca nu se face referire la conditiile prevazute de art. 310 NCPC, legiuitorul
asimileaza art. 310 NCPC alte atitudini ale partilor.

Administrarea probei cu inscrisuri

I.

Situatia in care inscrisul se afla in posesia partii

In cazul in care partea are inscrisurile cu care doreste sa faca proba, nu exista nicio dificultate.
Reguli de administrare:
poate fi administrata proba cu inscrisuri a caror incuviintare a fost facuta de instanta;
partea va depune copii certificate pentru conformitate (asadar nu inscrisurile in original), intr-un numar
suficient de exemplare (atatea exemplare cate parti sunt, plus unul pentru instanta art. 150 NCPC).
Inscrisurile se depun odata cu cererea de chemare in judecata sau cu intampinarea ori in conditiile art. 254,
alin. 4 NCPC;
cand se depune o copie, partea este obligata sa aiba asupra sa originalul si, la cerere, sa il prezinte instantei,
in cazul in care partea adversa ar putea cere confruntarea, sub sanctiunea de a nu se tine seama de inscris.
Daca partea nu il are asupra sa in sedinta, instanta poate acorda un termen pentru a-l aduce. Daca partea
adversa nu poate sa isi dea seama de exactitatea copiei fata cu originalul infatisat in sedinta, judecatorul va
putea acorda un termen scurt, obligand partea sa depuna originalul in pastrarea grefei.
inscrisurile intr-o alta limba decat cea folosita in fata instantei sau intocmite cu litere vechi trebuie insotite de
traduceri legalizate sau copii certificate cu litere latine. In caz de contestare, se va recurge la un traducator
autorizat.

inscrisurile depuse in original nu vor putea fi retrase decat dupa ce se vor lasa copii legalizate de grefierul
instantei unde au fost depuse. Inscrisurile depuse in copie la dosar nu pot fi retrase de parti.

II.

Situatia in care inscrisul se afla in posesia partii adverse

Partea ar putea sa ceara in cadrul probatoriului ca adversarul sa fie obligat sa depuna inscrisul la
dosar. Cand partea invedereaza ca partea adversa detine un inscris probatoriu, referitor la proces, instanta
poate ordona infatisarea lui.
Legea instituie trei situatii in care infatisarea inscrisului este obligatorie:
daca inscrisul este comun partilor din proces;
daca insasi partea adversa s-a referit in proces la acest inscris; sau
daca, dupa lege, partea adversa este obligata sa infatiseze inscrisul.
Sanctiunea pentru neprezentarea inscrisului (partea adversa refuza, desi instanta a dispus
prezentarea acestuia): instanta va putea socoti ca dovedite afirmatiile facute cu privire la continutul acelui
inscris de partea care a cerut infatisarea (prezumtie simpla, ce poate fi combatuta). Nu inseamna neaparat ca
cel care beneficiaza de o asemenea prezumtie va si castiga procesul (este posibil ca inscrisul solicitat sa se
refere la un element marginal al procesului).
In situatiile in care partea care se pretinde ca are inscrisul refuza sa raspunda la interogatoriul ce s-a
propus in dovedirea detinerii sau existentei inscrisului sau daca reiese din dovezile administrate ca l-a ascuns
sau l-a distrus ori daca, dupa ce s-a dovedit detinerea inscrisului, nu-l prezinta la cererea instantei, aceasta va
putea considera ca dovedite afirmatiile partii care a cerut prezentarea inscrisului, cu privire la cuprinsul
acelui inscris (art. 295 NCPC).
Instanta va respinge cererea de prezentare a inscrisului daca:
continutul inscrisului se refera la chestiuni strict personale privind demnitatea sau viata privata a unei
persoane;
depunerea inscrisului ar incalca indatorirea legala de pastrare a secretului;
depunerea inscrisului ar atrage urmarirea penala a partii, a sotului sau a unei rude ori afin pana la gradul al
treilea inclusiv.
Daca legea nu dispune altfel, incidenta vreunuia dintre aceste trei cazuri va fi verificata de judecator,
prin cercetarea continutului inscrisului. In incheierea de sedinta se va face o mentiune corespunzatoare.

Art. 296 NCPC:

Cercetarea inscrisului prin judecatorul delegat
(1) Cand un inscris, necesar dezlegarii procesului, se gaseste la una dintre parti si nu
poate fi prezentat fiindca aducerea ar fi prea costisitoare sau cand inscrisurile sunt prea
voluminoase ori numeroase, se va putea delega un judecator in prezenta caruia partile
vor cerceta inscrisurile la locul unde se gasesc.
(2) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1), instanta, tinand seama de imprejurari, poate
sa ceara doar prezentarea unor extrase sau copii de pe inscrisurile solicitate, certificate
de persoana care le detine. In asemenea cazuri, daca este necesar, instanta poate dispune
verificarea conformitatii extrasului sau copiei cu originalul.

III.

Situatia in care inscrisul se afla in posesia unui tert

Art. 297 NCPC:
Obligatia tertului de a prezenta inscrisul
(1) Cand se arata ca un inscris necesar solutionarii procesului se afla in posesia unui
tert, acesta va putea fi citat ca martor, punandu-i-se in vedere sa aduca inscrisul in
instanta.
(2) Cand detinatorul inscrisului este o persoana juridica, reprezentantii ei vor putea fi
citati ca martori.
(3) Tertul poate refuza infatisarea inscrisului in cazurile prevazute la art. 294.
Tertul este citat ca martor pentru a fi intrebat daca detine respectivul inscris.

In ceea ce priveste inscrisurile ce se afla in posesia tertilor, exista mai multe IPOTEZE:
Inscrisul se poate afla in pastrarea unei autoritati sau institutii publice (potrivit art. 298 NCPC). In acest
caz, instanta va lua masuri, la cererea uneia dintre parti sau din oficiu, pentru aducerea lui, in termenul fixat
in acest scop, punand in vedere conducatorului autoritatii sau institutiei publice detinatoare masurile ce se pot
dispune in caz de neconformare.
Totusi, autoritatea sau institutia publica detinatoare este in drept sa refuze trimiterea inscrisului
cand acesta se refera la apararea nationala, siguranta publica sau relatiile diplomatice. Extrase partiale vor
putea fi trimise daca niciunul dintre aceste motive nu se opune. Prevederile art. 252, alin. 3 NCPC
(dispozitiile normative cuprinse in documente clasificate pot fi dovedite si consultate numai in conditiile
prevazute de lege) se aplica in mod corespunzator.
Inscrisul se poate incadra in categoria inscrisurilor care nu pot fi trimise instantei (potrivit art. 299 NCPC).
Instanta nu va putea solicita trimiterea in original a cartilor funciare si a planurilor, a registrelor autoritatilor sau
institutiilor publice, a testamentelor depuse la instante, notari publici sau avocati, precum si a altor inscrisuri
originale ce se gasesc in arhivele acestora.
Totusi, se vor putea insa cere copii certificate ale acestor inscrisuri (si nu originalele).
In cazul inscrisurilor la care face referire art. 299 NCPC, daca este necesara cercetarea acestora, se

va face:
fie de catre un judecator delegat, cu citarea partilor;
fie prin comisie rogatorie, daca inscrisul se gaseste intr-o alta localitate.
c) Inscrisul se poate incadra in categoria registrelor profesionistilor (potrivit art. 300 NCPC).
La cererea uneia dintre parti sau chiar din oficiu, instanta va putea ordona infatisarea registrelor
profesionistilor sau comunicarea lor.
Totusi, cand inscrisurile sau registrele profesionistilor ce urmeaza a fi cercetate se afla in alta
circumscriptie judecatoreasca, cercetarea lor se va face prin comisie rogatorie.

Incidente privind proba cu inscrisuri

Se face o distinctie in functie de natura inscrisului:
inscris sub semnatura privata;
inscris autentic.

1. Inscrisul sub semnatura privata

Inscrisurile aduse ca mijloace de proba de una din parti pot fi contestate de adversar. Daca este
vorba despre un inscris sub semnatura privata, cel caruia i se opune, trebuie fie sa-l recunoasca, fie sa-l
conteste, deoarece o atitudine neutra, in sensul de a declara ca nu cunoaste scrisul sau semnatura, este
permisa numai mostenitorilor sau succesorilor in drepturi si aceluia de la care se pretinde ca emana inscrisul.
Mai mult, partea careia i se opune un inscris, fie ca este inscris autentic sau inscris sub semnatura
privata, poate declara ca inscrisul respectiv este fals. In ambele ipoteze, instanta trebuie sa procedeze la
verificarea inscrisului.

Verificarea inscrisurilor (verificarea de scripte)

Acela caruia i se opune un inscris sub semnatura privata este dator fie sa recunoasca, fie sa conteste
scrierea ori semnatura.
EXCEPTIE: mostenitorii pot avea o pozitie echivoca, declarand ca nu cunosc scrisul sau semnatura
(art. 301, alin. 2 NCPC). Aceasta pozitie este asimilata cu o nerecunoastere a inscrisului.
Termen: contestarea scrierii sau semnaturii poate fi facuta, la primul termen dupa depunerea
inscrisului, sub sanctiunea decaderii.
In cazul in care:
partea careia i se opune un inscris sub semnatura privata contesta
inscrisul (adica tagaduieste inscrisul si/sau semnatura sa); precum si
atunci cand mostenitorii sau succesorii in drepturi ai aceluia de la
care se pretinde ca emana inscrisul declara ca nu cunosc scrisul sau
semnatura autorului lor;

instanta este obligata sa

dispuna verificarea
inscrisului ( ! )

Verificarea inscrisului sau verificarea de scripte este procedura cu ajutorul careia instanta cauta sa se
convinga daca un inscris sub semnatura privata a fost cu adevarata scris ori semnat de persoana careia ii este
atribuit. Procedura este detaliata de art. 302-303 NCPC.
Contestarea sau nerecunoasterea inscrisului trebuie invocata formal, insa verificarea inscrisului
poate fi dispusa de instanta si din oficiu, daca instanta are indoieli cu privire la sinceritatea recunoasterii ( ! ).
Verificarea inscrisului se poate face:
pe cale incidentala in cursul unui proces;

 pe cale principala printr-o actiune preventiva, actiune admisibila potrivit art. 359-363 NCPC, daca nu a
existat sau nu exista un proces pe rol in care sa se fi opus acel inscris.
Instanta competenta sa procedeze la verificarea de scripte, pe cale incidentala, este instanta investita
cu solutionarea in fond a litigiului, insa, dat fiind ca in recurs sunt admisibile inscrisuri noi (art. 492 NCPC),
verificarea acestora se poate face si in fata instantei de recurs.
De asemenea, verificarea de scripte se poate face si atunci cand se contesta inscrisul atasat de
revizuent la cererea de revizuire formulata in temeiul art. 509, alin. 1, pct. 5 NCPC.
In mod concret, procedura in cazul inscrisurilor contestate este urmatoarea:
A. Compararea scrierii si semnaturii de pe inscris cu scrierea si semnatura din alte inscrisuri
necontestate
In acest scop, presedintele completului de judecata va obliga partea careia i se atribuie scrierea sau
semnatura sa scrie si sa semneze sub dictarea sa parti din inscris. Apoi, se face o comparatie cu inscrisul
contestat.
Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoastere a scrierii sau semnaturii.
Verificarea de scripte va lua sfarsit daca instanta va considera refuzul o recunoastere a scrierii sau semnaturii.
Este vorba despre o prezumtie simpla de recunoastere tacita a scrisului sau a semnaturii, pe care legea o
recomanda instantei, dar pe care aceasta o poate retine sau nu, in functie de imprejurarile cauzei.
In orice caz, instanta nu isi poate intemeia solutia numai pe baza acestei prezumtii, ci trebuie sa
completeze prezumtia cu alte dovezi.
B. Expertiza
In urma compararii inscrisului cu scrierea sau semnatura facuta in fata sa ori, daca este cazul, si cu
alte inscrisuri, judecatorul se poate lamuri asupra veracitatii inscrisului (art. 303, alin. 1 NCPC).
Insa, judecatorul se poate considera nelamurit, nefiind un expert. Uneori, scrisul facut in fata lui si
scrisul din actul contestat pot fi foarte diferite, insa diferenta poate sa decurga din pozitia in care s-a scris
actul, din momentul la care s-a scris (este posibil sa fi curs mai multi ani intre momentele la care s-a scris),
dupa instrumentul de scris utilizat etc.
In aceste situatii, intrucat judecatorul nu poate aprecia asupra faptului ca inscrisul este scris si/sau
semnat de cel caruia i se opune, va ordona ca verificarea sa se faca prin expertiza. Prin urmare, verificarea
inscrisului de catre un expert este o solutie subsidiara, pe care judecatorul o dispune doar in situatia in care
verificarea directa nu-l poate edifica asupra veracitatii inscrisului sau, altfel spus, cand verificarea de catre
instanta nu duce la o concluzie.

1.
2.
3.
4.

In scopul efectuarii expertizei, judecatorul va obliga partile sau alte persoane sa depuna de indata
inscrisuri de comparatie. Potrivit art. 303, alin. 3 NCPC (ce prevede o lista exhaustiva), se primesc ca
inscrisuri de comparatie:
inscrisurile autentice;
inscrisurile sub semnatura privata necontestate de parti
partea din inscris care nu este contestata;
scrisul sau semnatura facut/facuta inaintea instantei.
Inscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de presedintele instantei, de grefier si de catre
parti, pentru a evita orice posibilitate de substituire (art. 303, alin. 4 NCPC). Partile iau cunostinta de
inscrisurile depuse in cursul sedintei, judecata neamanandu-se in acest scop. Efectuarea expertizei se face
potrivit dispozitiilor Noului Cod de procedura civila.

In urma verificarii de scripte, instanta hotaraste printr-o incheiere interlocutorie, care poate fi
atacata doar odata cu fondul pricinii. Daca se constata ca inscrisul provine de la persoana careia i se opune,
judecatorul va retine inscrisul ca mijloc de proba. In schimb, daca se constata ca inscrisul nu emana de la cel
caruia i se opune sau i se atribuie, el va fi inlaturat din proces.

2. Inscrisul autentic
Procedura inscrierii in fals
( ! ) In privinta inscrisurilor autentice, nu exista decat procedura inscrierii in fals (nu si procedura
verificarii inscrisurilor).
Daca se pretinde ca inscrisul a fost falsificat, se va proceda la inscrierea in fals, potrivit art. 304 NCPC.
Aceasta procedura este specifica inscrisurilor autentice, dar este aplicabila si inscrisurilor sub
semnatura privata, daca partea nu se rezuma la a afirma ca nu recunoaste scrisul sau ca nu il cunoaste (in
cazul mostenitorilor), ci invedereaza instantei ca scrierea sa a fost mistificata.
Astfel, in privinta inscrisurilor sub semnatura privata, partea poate declara pe langa faptul ca nu este
semnatura sa pe inscris si faptul ca semnatura a fost falsificata.
Partea poate solicita inscrierea in fals pentru elementele pe care agentul constatator le-a consemnat
pe baza propriilor simturi.
Declansarea procedurii: declansarea procedurii inscrierii in fals poate fi facuta de catre partea
interesata personal sau prin mandatar (nu este necesara o procura speciala). Totusi, pentru participarea la
procedura falsului (ulterior declansarii acesteia), este nevoie de un mandat special.
Termen: cel mai tarziu la primul termen dupa prezentarea unui inscris folosit in proces. Partea
trebuie sa prezinte motivele pe care se sprijina (art. 304, alin. 1 NCPC).
Procedura:
Daca adversarul care a adus inscrisul nu este prezent in sedinta, va trebui sa fie citat cu mentiunea de
a depune originalul inscrisului. Acesta trebuie citat intrucat la termenul prevazut in citatie pot interveni
renuntari la anumite drepturi, deduse din atitudinea sa de neprezentare.
Partea care foloseste inscrisul trebuie sa fie prezenta personal, insa, in cazuri temeinic justificate,
poate fi reprezentata si prin mandatar cu procura autentica.
Judecatorul poate ordona prezentarea partilor chiar si inainte de primul termen de judecata, daca
partea declara, prin intampinare, ca scrierea sau semnatura sa este falsificata (art. 304, alin. 3 NCPC).
De asemenea, judecatorul va constata de indata, prin PROCES-VERBAL, starea materiala a inscrisului
denuntat ca fals, daca exista pe el stersaturi, adaugiri sau corecturi, apoi il va semna, spre neschimbare, si il
va incredinta grefierului, dupa ce va fi contrasemnat de grefier si de parti (art. 305, alin. 1 NCPC). Daca
partile refuza sa semneze sau se afla in imposibilitatea de a semna procesul-verbal, se va mentiona acest
lucru in procesul-verbal.

Acest proces-verbal va fi intocmit:

fie la termenul la care inscrisul a fost denuntat ca fals, daca partea care invoca inscrisul ca mijloc de proba
este prezenta, caz in care este obligata sa aiba asupra sa originalul si, la cerere, sa il prezinte instantei art.
292, alin. 2 NCPC;
fie la termenul stabilit pentru depunerea originalului, in ipoteza in care partea ce foloseste inscrisul in proces
nu este prezenta la termenul la care s-a facut denuntul.
La termenul la care inscrisul a fost denuntat ca fals sau la termenul urmator (daca partea care a
propus inscrisul nu era prezenta), judecatorul va intreba partea care a defaimat inscrisul ca fals daca insista in
defaimare. Daca partea afirma ca nu insista, judecatorul nu continua cu procedura defaimarii ca fals.

Daca partea care a defaimat inscrisul ca fals lipseste de la judecata la care s-a acordat termen, refuza
sa raspunda sau isi retrage declaratia de denuntare, judecatorul va considera procedura inchisa, intrucat
inscrisul va fi considerat ca recunoscut (art. 306, alin. 3 NCPC).
Daca partea care a folosit inscrisul lipseste, atunci judecatorul va considera ca acel inscris nu mai
este folosit in proces. Astfel, judecatorul nu va mai proceda la analiza inscrisului ca fiind fals, dar nici nu il
va lua in seama, considerandu-se ca partea care l-a folosit l-a delasat, temandu-se de procedura falsului.
Daca partea care a propus inscrisul presupus fals se prezinta, este intrebata de judecator daca
continua sa doreasca folosirea inscrisului:
astfel, daca partea afirma ca nu mai doreste sa il foloseasca, instanta va sista procedura si va inlatura
inscrisul, in tot sau in parte (art. 306, alin. 2 NCPC). Tacerea partii care a depus inscrisul si lipsa acestei parti
la termenul stabilit sunt considerate de lege ca renuntari tacite, dar neindoielnice, la folosirea inscrisului
defaimat ca fals, deci suntem in prezenta unei prezumtii legale;
daca partea care a produs inscrisul declara ca doreste sa il foloseasca in proces, judecatorul va intreba pe
cealalta parte daca mai staruie in defaimarea inscrisului ca fals si, daca da, se va proceda conform
prevederilor art. 307 NCPC.
Potrivit art. 307 NCPC, in cazul precizat mai sus, daca partea care a prezentat inscrisul staruie sa se
foloseasca de acesta, desi denuntarea ca fals a acestuia nu a fost retrasa, instanta, daca este indicat autorul
falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecarea procesului, inaintand de indata inscrisul denuntat
ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, impreuna cu procesul-verbal ce se va incheia in
acest scop.
Astfel, in ceea ce priveste soarta procesului civil, vorbim despre o suspendare facultativa. Instanta
nu este obligata sa suspende procesul, ci are aceasta posibilitate numai daca cel care a defaimat inscrisul ca
fals a indicat autorul sau complicele acestuia. Asadar, nu este suficient sa existe o procedura in rem, ci este
necesar ca procedura sa aiba o persoana conturata. Daca nu se precizeaza autorul sau complicele, instanta va
trimite dosarul la parchet, insa nu va suspenda procesul, intrucat se apreciaza ca sansele de identificare ale
faptuitorului sunt evaluate de legiuitorul procesual-civil ca fiind reduse.
Vorbim despre o suspendare obligatorie daca in procesul penal s-a pus in miscare actiunea penala,
potrivit principiului penalul tine in loc civilul (art. 27 NCPP).
Exista posibilitatea ca instanta civila sa examineze pe cale incidentala falsul, cand actiunea penala
nu poate fi pusa in miscare ori nu poate continua. Vorbim despre ipoteze ca prescrierea faptei, moartea
autorului sau alte situatii in care instanta penala nu se mai poate pronunta.
Astfel, instanta civila va examina falsul, facandu-se o distinctie in functie de masura luata in
legatura cu suspendarea:
fie instanta civila a suspendat procesul in ideea ca falsul se examineaza de catre instanta penala si ulterior
vine solutia din penal potrivit careia actiunea penala nu a fost pusa in miscare ori a incetat (daca a intervenit
prescriptia raspunderii penale, a decedat autorul etc.) instanta civila va repune cauza pe rol si va examina
cu precadere falsul;
fie instanta civila nu a suspendat procesul civil si a pronuntat hotararea intemeindu-si solutia pe acel fals.
Dupa, la un timp apreciabil vine solutia din penal ca nu s-a realizat dovada falsului (a murit faptuitorul) se
poate introduce o cerere de revizuire a hotararii civile, analiza falsului facandu-se pe cale incidentala, prin
orice mijiloace de proba. Dupa solutia asupra falsului, fie revizuire, fie se respinge.
*OBS: verificarea inscrisurilor si denuntarea ca fals a unui inscris se pot promova si pe calea unei
cereri principale, respectiv prin intermediul unei actiuni in constatare ( ! ).

Proba cu martori

Declaratiile martorilor sau proba testimoniala reprezinta unul dintre cele mai vechi si mai des
folosite mijloace de proba, care, fara sa i se atribuie o valoare doveditoare superioara altor mijloace de proba,
prezinta o importanta practica deosebita, mai ales ca in numeroase litigii nu se pot administra alte probe.
In prezent, proba cu martori este lasata la libera apreciere a judecatorului, la fel ca si celelalte
mijloace de proba, sau, cum se subliniaza in doctrina, martorii se cantaresc, nu se numara.
Martorul este persoana care asista sau a asistat la o intamplare, la o discutie, la un eveniment etc. si
care poate relata sau atesta cum au decurs faptele ori persoana chemata sa declare in fata instantei
judecatoresti sau a altui for de cercetare, tot ce stie in legatura cu un fapt pe care il cunoaste direct. In schimb,
marturia este declaratia facuta de o persoana pentru a adeveri un lucru sau pentru a-si sustine parerile ori, in
alti termeni, depozitia facuta de un martor in fata unei instante judecatoresti.
Asadar, martorul este persoana straina de interesele in conflict, care relateaza in fata instantei de
judecata fapte sau imprejurari relative la cauza ce se judeca, fapte despre care a luat cunostinta personal si
care pot fi concludente pentru stabilirea adevarului.
In schimb, marturia sau depozitia martorului ori proba testimoniala este declaratia sau relatarea
orala facuta de o persoana fizica, in fata instantei judecatoresti, cu privire la faptele ce formeaza obiectul
judecatii, despre care a luat cunostinta personal, in sensul ca a participat la incheierea operatiunii juridice sau
a asistat la savarsirea faptei.
Mijlocul de proba este asadar declaratia (depozitia) martorului, iar nu martorul ( ! ).

Pentru a fi admisa ca proba, marturia trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici:

faptele relatate de martor trebuie sa fie cunoscute personal de catre acesta, adica martorul sa aduca la
cunostinta instantei ceea ce a constatat prin propriile sale simturi, si nu din auzite. Depozitia din auzite sau
dupa ceea ce spune lumea nu este reglementata in sistemul de drept roman si nici nu este acceptata de
doctrina si de jurisprudenta. De altfel, nici in dreptul comparat marturia din auzite nu este recunoscuta ca
mijloc de proba, decat in mod exceptional. In schimb, marturia indirecta cunoaste o anumita expansiune in
dreptul comparat. De aceea s-a apreciat ca ar fi preferabil sa nu se mentioneze in definitie ca persoana care
depune marturie are cunostinta personala despre faptele litigioase;
marturia trebuie sa fie facuta oral in fata instantei de judecata, deoarece administrarea probelor este
guvernata de principiul nemijlocirii, astfel ca declaratiile scrise facute chiar in forma autentica sau cele facute
intr-un alt proces nu au nicio valoare probatorie, intrucat instanta si partile nu au posibilitatea de a pune
intrebari celui care le-a facut pentru a lamuri sensul exact al declaratiilor sale si pentru a se convinge de
sinceritatea sa.

Admisibilitatea probei cu martori

Admisibilitate: este consacrat principiul ca proba cu martori este admisibila in toate cazurile in care
legea nu dispune altfel (art. 309, alin. 1 NCPC).

I.

Dovedirea faptului juridic

Proba cu martori este admisibila in toate cazurile in care legea nu dispune altfel (este vorba despre
faptele juridice stricto sensu). De la aceasta regula sunt exceptate unele fapte naturale: nasterea, casatoria si
decesul se dovedesc prin actele de stare civila (art. 99 NCC si art. 13 din Legea nr. 119/1996 privind actele de
stare civila). Doar in mod exceptional, dovada starii civile se poate face prin orice mijloc de proba, inclusiv
cu martori (art. 103 NCC).

II.

Dovedirea actului juridic

In aceasta materie exista o serie de reguli si exceptii.
REGULA I: Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, daca valoarea obiectului sau este mai
mare de 250 lei ( ! ) art. 309, alin. 2 NCPC.
Ratiunea instituirii acestei reguli consta in dorinta legiuitorului de a ocroti partile si de a le determina
sa-si preconstituie probe care sa asigure certitudine si stabilitate raporturilor juridice pe care le creeaza.
Restrictia este impusa numai partilor si succesorilor lor in drepturi, nu si tertilor, deoarece pentru
acestia actul juridic incheiat de catre parti este un simplu fapt juridic, astfel ca tertii care justifica un interes
pot dovedi actul juridic respectiv prin orice mijloace de proba, indiferent de valoarea operatiunii juridice ( ! ).
Cu alte cuvinte, restrictia vizeaza dovada raportului juridic dintre parti, deoarece fata de terti actul
juridic este un simplu fapt si poate fi probat prin orice mijloc de proba.
Valoarea in functie de care se stabileste inadmisibilitatea probei cu martori este aceea din momentul
incheierii actului juridic, deoarece in acel moment partile puteau aprecia daca este necesara sau nu
preconstituirea unui inscris.
EXCEPTIE: se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricarui act juridic,
indiferent de valoarea lui, daca a fost facut de acesta in exercitiul activitatii sale profesionale, in afara de
cazul in care legea speciala cere proba scrisa.
REGULA II: In cazul in care legea cere forma scrisa pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi
dovedit cu martori ( ! ) art. 309, alin. 3 NCPC. Este vorba despre forma scrisa ad validitatem.
Forma scrisa fiind un element constitutiv al unor acte juridice, este firesc ca acestea sa nu poata fi
dovedite cu martori. Mai mult, in lipsa formei scrise, actul juridic nici nu exista, astfel ca nu se mai pune
problema probei. Ca atare, indiferent de forma scrisa impusa de legiuitor (autentica, sub semnatura privata,
electronica etc.) pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori si nu poate produce
efectele avute in vedere de parti la incheierea sa.

Spre exemplu, vanzarea unei mosteniri trebuie incheiata in forma autentica (art. 1747, alin. 2 NCC);
contractul de arenda trebuie incheiat in forma scrisa (art. 1838, alin. 1 NCC). In ambele cazuri vorbim despre
o forma scrisa ad validitatem.
REGULA III: In cazul in care legea cere forma scrisa pentru dovedirea unui act juridic, acesta nu poate fi
dovedit cu martori ( ! ) art. 309, alin. 4 NCPC. Este vorba despre forma scrisa ad probationem.
Restrictia este impusa in scopul asigurarii protectiei partilor si, totodata, al determinarii lor sa-si
preconstituie inscrisuri pentru acele operatiuni juridice pe care legiuitorul le considera ca dau nastere unor
raporturi juridice mai complexe intre parti, chiar daca valoarea lor este mai mica de 250 lei.
Spre exemplu, tranzactia trebuie incheiata in forma scrisa ad probationem (art. 2272 NCC).
REGULA IV: Proba cu martori nu se admite niciodata impotriva sau peste ceea ce cuprinde un inscris si
nici despre ceea ce s-ar pretinde ca s-ar fi zis inainte, in timpul sau in urma intocmirii lui, chiar daca legea
nu cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic respectiv ( ! ) art. 309, alin. 5 NCPC.
Aceste restrictii vizeaza numai partile si succesorii lor in drepturi, tertii fiind liberi sa combata sau sa
completeze inscrisul prin proba testimoniala, solutie statuata si in jurisprudenta. De asemenea, restrictiile
vizeaza numai inscrisurile preconstituite, nu si celelalte inscrisuri probatorii.
In schimb, restrictiile nu se aplica si, ca urmare, proba testimoniala este admisibila, atunci cand se
urmareste stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin inscris si ulterioare incheierii lui.
EXCEPTII DE LA REGULA III SI DE LA REGULA IV: proba cu martori este admisa (chiar daca
legea cere forma scrisa ad probationem, precum si impotriva sau peste continutul inscrisului preconstituit de
parti) in urmatoarele cazuri:
partea s-a aflat in imposibilitate materiala sau morala de a-si intocmi un inscris pentru dovedirea actului
juridic;
exista un inceput de dovada scrisa, potrivit prevederilor art. 310 NCPC;
partea a pierdut inscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forta majora;
partile convin, fie si tacit, sa foloseasca aceasta proba, insa numai privitor la drepturile de care ele pot sa
dispuna;
Spre exemplu, daca paratul nu s-a opus prin intampinare administrarii probei cu martori.
actul juridic este atacat pentru frauda, eroare, dol, violenta ori este lovit de nulitate absoluta pentru cauza
ilicita sau imorala, dupa caz;
In aceasta situatie vorbim despre veritabile fapte juridice, si nu de acte juridice. Si in virtutea regulii
generale (privind dovedirea faptului juridic) ar fi trebuit acceptata proba cu martori in aceasta situatie.
se cere lamurirea clauzelor actului juridic.
Actul juridic nu este combatut, ci proba cu martori este utilizata doar pentru clarificarea intelesului
anumitor clauze ale actului juridic.

Administrarea probei cu martori

Prin incheierea de incuviintare a probei se vor arata in mod obligatoriu faptele ce urmeaza a fi
dovedite cu martori, obligatiile ce revin partilor in legatura cu administrarea probelor.
Instanta va putea limita numarul martorilor propusi.
Cand s-a incuviintat proba cu martori, instanta dispune citarea si ascultarea acestora.
De obicei, martorii nu sunt prezenti atunci cand se incuviinteaza proba. De aceea, nu se poate
accepta ca lista de martori sa nu cuprinda si adresa acestora. Instanta este obligata sa citeze martorii.
Exceptii de la obligatia de citare a martorilor art. 312 NCPC:
i.
ii.

martorii sunt prezenti la incuviintare si sunt ascultati chiar in sedinta respectiva;

partea isi asuma obligatia de a aduce martorii la termenul fixat pentru administrarea probei, chiar
fara a fi citati; aceasta ipoteza poate sa intervina in situatia incuviintarii probei cu martori in conditiile art.
254, alin. 2 NCPC atunci cand din dezbateri reiese nevoia dovezii (peste termenele legale). In acel moment,
partea nu are adresa martorilor (abia atunci s-a ivit necesitatea). Este excesiv sa se ceara si adresa lor. Instanta
va obliga partea sa depuna lista martorilor in termen de 5 zile de la incuviintarea probei (art. 254, alin. 4, lit. a
NCPC). Daca partea nu depune lista martorilor in acest termen, teoretic sanctiunea incidenta ar fi decaderea.
Totusi, daca martorii se prezinta, instanta nu va decadea partea din dreptul de a administra proba cu martori,
ci va audia martorii. Este o acoperire a decaderii printr-o norma speciala.
martorii se infatiseaza la termenul fixat pentru ascultarea lor.

iii.

Daca martorii nu se prezinta, desi au fost citati, instanta poate emite mandat de aducere (potrivit
art. 313 NCPC). Aducerea cu mandat a martorilor nu inseamna o aducere cu forta, ci organul de politie se va
prezenta la martor si il va invita sa il insoteasca la proces. Martorul va putea sa refuze, iar acestuia i se va
putea da o amenda (art. 187, alin. 1, pct. 2, lit. a NCPC).
In pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
Apare intrebarea ce se intampla daca esueaza aducerea cu mandat. Potrivit art. 313 NCPC, daca,
dupa emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi gasit sau nu se infatiseaza, instanta va putea
proceda la judecata. Aceasta este o sanctiune specifica; instanta nu va mai audia martorul respectiv. Partea
care a cerut martorul poate cere inlocuirea sa.

Inlocuirea martorului nu se poate incuviinta decat in urmatorele cazuri (art. 311, alin. 2 NCPC):
moarte;
disparitie;
motive bine intemeiate: spre exemplu, martorul nu s-a supus mandatului de aducere ( ! ).
In cazul incuviintarii inlocuirii martorului, lista martorilor se va depune in termen de 5 zile de la
incuviintare, sub sanctiunea decaderii (art. 311, alin. 2 NCPC).

Ascultarea martorului in afara instantei se poate dispune in situatia in care martorul, din cauza de
boala sau alta impiedicare grava, nu poate veni in instanta (art. 314 NCPC). Martorul va fi ascultat la locul
unde se afla, cu citarea partilor. Toti membrii completului de judecata, inclusiv procurorul, daca participa la
judecata, se vor deplasa la locul audierii.

Audierea martorilor
REGULA: oricine poate fi audiat ca martor, singura conditie fiind ca persoana respectiva sa aiba
cunostinte despre faptele ce fac obiectul judecatii.
EXCEPTII:

a) Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori (art. 315 NCPC)

1.
2.
3.
4.
5.

rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv;

sotul, fostul sot, logodnicul ori concubinul;
cei aflati in dusmanie sau in legaturi de interese cu vreuna dintre parti;
persoanele puse sub interdictie judecatoreasca;
cei condamnati pentru marturie mincinoasa.

norme dispozitive
interdictii de ordine
publica

In privinta ultimelor doua categorii (persoanele puse sub interdictie judecatoreasca si cei condamnati
pentru marturi mincinoasa), interdictia este de ordine publica.
Pentru celelalte trei categorii, norma are caracter dispozitiv, astfel incat partile pot conveni EXPRES
sau TACIT sa propuna martori si dintre aceste persoane.
Astfel, o parte poate accepta ca adversarul sa propuna administrarea probei cu martori din partea unei
rude a adversarului, insa partile nu pot conveni ca o persoana pusa sub interdictie judecatoreasca sa fie martor.
*OBS: in procesele privitoare la filiatie, divort si alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele
si afinii, in afara de descedenti ( ! ).

b) Persoanele scutite de a depune marturie (art. 317 NCPC)

Asadar, pe langa regulile care vizeaza persoanele care pot fi audiate ca martori, exista si reguli
privind persoanele care pot refuza sa fie martori. De regula, depunerea marturiei este o indatorire publica
(martorul nu va fi intrebat daca doreste sau nu sa depuna marturie) art. 11 NCPC (orice persoana este
obligata, in conditiile legii, sa sprijine realizarea justitiei).
Insa, exceptional, exista situatii in care martorii pot avea dreptul de a alege daca doresc sau nu sa
depuna marturie, intrucat exista persoane ce sunt scutite de la depunerea marturiei.
Astfel, sunt scutiti de a fi martori:
A.

slujitorii cultelor;
medicii;
farmacistii;
avocatii;

notarii publici;
executorii judecatoresti;
mediatorii;
moasele;

asistentii medicali;
orice alti profesionisti;

 carora legea le impune sa pastreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la
faptele de care au luat cunostinta in cadrul serviciului ori in exercitarea profesiei lor, chiar si
dupa incetarea activitatii lor.
B.

judecatorii;
procurorii;
functionarii publici;
chiar si dupa incetarea functiei lor, asupra imprejurarilor secrete de care au avut cunostinta
in aceasta calitate;
C.
cei care prin raspunsurile lor s-ar expune pe ei insisi sau ar expune pe vreuna din persoanele
aratate la art. 315, alin. 1, pct. 1 si 2 NCPC la o pedeapsa penala sau la dispretul public.
Toate aceste persoane vor putea fi obligate sa depuna marturie daca au fost dezlegate de secretul
profesional. Daca organul judiciar ar putea obtine de la persoana care a incredintat secretul o declaratie ca
posibilul martor este dezlegat de secretul profesional, acel posibil martor ar putea fi obligat sa depuna
marturie, cu exceptia slujitorilor cultelor (art. 317, alin. 2 NCPC).

c) Persoanele care sunt ascultate in conditii deosebite (art. 320 NCPC)

Exista o serie de reguli speciale in privinta:

copiilor care nu au implinit varsta de 14 ani; si
persoanelor lipsite de discernamant in momentul audierii, fara a fi puse sub interdictie.
Astfel, acestia pot fi ascultati, fara juramant, insa instanta le va atrage atentia sa spuna adevarul si va
tine seama, la aprecierea depozitiei lor, de situatia lor speciala.