Fiziopatologie Curs II 15.10.

2013

Fiziopatologia reactiilor inflamatorii

II
Activarea generala a celulelor proinflamatorii aderate se realizeaza atat sub
actiunea unor mediatori solubili formati cat si a celor din focar (factori chemotactici).
Pe membrana celulelor proinflamatorii exista o gama mare de receptori specifici
pentru acesti factori, in ai caror segmente extramembranare exista domenii
specifice pe care se leaga diferitii factori chemotactici. In functie de momentul
aparitiei lor, exista factori chemotactici de doua tipuri sau linii:

Linia 1 C3a, C5a si complexul C5bC6C7

Linia 2 diferite interleukine eliberate in focar, in special de la nivelul
macrofagelor (IL-1, IL-8), diferite leucotriene (provenite din activarea caii
prostanoizilor, din care fac parte si prostaglandinele ex.: leucotriena B4),
factori rezultati in cursul procesului de activare a hemostazei (kalikreina, PAF,
fibrinopeptidul B), diferiti metaboliti bacterieni (FMLP formiol-metil-leucilpeptide), fragmente rezultate din lezarea matricei extracelulare

Odata fixati pe receptori membranari specifici, acesti factori chemotactici produc o

serie de modificari conformationale in structura receptorului, care se transmit prin
segmentul transmembranar pana la un sistem activator reprezentat de proteina G,
care la randul ei activeaza enzima cheie in activarea metabolica, fosfolipaza C.
Aceasta activeaza cascada fosfatidil-inozitolilor, rezultand din aceasta activare doi
compusi foarte importanti, diacil-glicerolul (DAG) si inozitol 3-fosfatul (IP3).
DAG stimuleaza protein-kinaza C (PKC), o enzima care la randul ei, prin fosforilare,
activeaza diferite enzime implicate in diverse cai metabolice. PKC stimuleaza
transcriptia unor gene implicate in sinteza de interleukine. De asemenea, PKC
activeaza NADPH-oxidaza, o enzima esentiala pentru citotoxicitatea oxigendependenta.
IP3 se fixeaza pe receptorii sai de pe REN si determina mobilizarea ionilor de calciu.
Cresterea concentratiei ionilor de calciu din citoplasma activeaza o enzima numita
myosine light chain kinase (MLCK), care la randul ei activeaza contractilitatea
miozinei. Astfel se ajunge la contractia intregului citoschelet si a corpului celular,
contractia necesara pentru functia de locomotie a organismului. De asemenea,
MLCK activeaza o proteina numita profilina, care este esentiala pentru un alt
fenomen implicat in locomotie (emiterea de pseudopode).
In urma activarii metabolice, sunt initiate cele trei functii majore ale celulei
profesionale proinflamatorii:

Chemokinezia
1

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

Fagocitoza
Citotoxicitatea oxigen-dependenta

Chemokinezia
Reprezinta capacitatea celulei proinflamatorii de a migra de la nivelul peretelui
vascular unde a aderat pana in centrul focarului lezional intr-un mod strict
directional, de-a lungul unui gradient de factori chemotactici. Capacitatea de
chemokinezie are la baza doua fenomene contractia citoscheletului, respectiv a
intregului corp celular, si emiterea de pseudopode.

Emiterea de pseudopode
Fenomenul are la baza formarea in anumite locuri de la nivel submembranar a unui
gel de actina, realizat prin polimerizarea monomerilor sau filamentelor de actina
prezente in citoplasma. Prin polimerizarea acestor molecule de actina, se realizeaza
la nivelul acelui locus submembranar o concentrare masiva de molecule proteice,
ceea ce conduce la o crestere localizata a presiunii coloid-osmotice. Aceasta
crestere determina atragerea unei cantitati corespunzatoare de apa la nivelul
acestui gel de actina, iar imbibarea acestuia cu apa ii mareste volumul. Drept
urmare, prin forta mecanica, este impinsa local membrana, determinand aparitia
pseudopodelor. La formarea gelului de actina participa o serie de alte proteine:

Profilina este o proteina bazica submembranara cu o GM de 20 kDa si rolul

de a prelua din citoplasma, atunci cand este activata, monomeri de actina,
apoi de a ii transporta la nivel submembranar si de a ii ceda locusurilor
submembranare unde are loc polimerizarea
Gelsolina Este o proteina bazica citoplasmatica inhibitoare, cu GM de 80 kDa
si rolul de a se opune formarii gelului de actina sau, daca acesta s-a format,
de a produce liza acestui gel de actina si retragerea pseudopodului. Starea
normala a gelsolinei este una activa, astfel incat in starea de repaus
metabolic a celulei, gelsolina impiedica formarea de pseudopode. Cand celula
se activeaza metabolic, MLCK activata are un efect inhibitor asupra gelsolinei
care permit constituirea gelului de actina.
Proteina de legare a actinei (ABP actin-binding protein) Este tot o proteina
submembranara, care se comporta ca si punte nodala unde se insera in toate
directiile actina.

Emiterea de pseudopode este asociata cu:

Repozitionarea receptorilor membranari pentru factori chemotactici

Fixarea pseudopodelor emise in structura matricei extracelulare
2

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

Repozitionarea receptorilor pentru factorii chemotactici
In momentul in care celula proinflamatoare vine in contact cu sursa de factori
chemotactici, toti receptorii membranari pentru factorii chemotactici, printr-o
miscare de translatie la nivelul membranei, incep sa se concentreze in aria
membranei ce vine in contact direct cu sursa de factori chemotactici, cu formarea
unei calote, fenomen denumit capping. Acest fenomen permite sesizarea de catre
celulele proinflamatorii a unor cantitati extrem de mici de factori chemotactici, iar
proteina G va activa doar fosfolipaza C de sub aceasta calota. Astfel, gelul de actina
se formeaza doar sub aceasta zona membranara, iar celula emite pseudopode
numai spre sursa de factori chemotactici. Drept urmare, deplasarea celulei in focar
este directionata.
Fixarea pseudopodelor emise in structura colagenica a matricei extracelulare
Pe membrana pseudopodelor, odata cu activarea totala a leucocitelor, se exprima o
1-integrina, receptorul VLA-4. Acesta este capabil sa recunoasca si sa se lege de
mici secvente de 3 sau 4 aminoacizi din structura colagenului matricei extracelulare
(acid aspartic-acid glutamic-arginina/-serina). Odata cu contractia citoscheletului si
a corpului celular, acesta din urma este adus langa punctul de fixare al
pseudopodelor, dupa care celula emite alte pseudopode si tot asa.

Fagocitoza
Fagocitoza la randul ei se desfasoara in trei faze captarea particulelor, endocitoza
acestora si prelucrarea lor.

Captarea
Celulele fagocitare pot capta diferite particule din focarul lezional (celule bateriene,
celule virale sau celule proprii distruse sau alterate, fragmente de membrana sau
matrice extracelulara etc.), prin faptul ca detin pe suprafata lor o serie de receptori
membranari care recunosc si leaga o serie de factori solubili numiti opsonine, care in
prealabil s-au atasat de diferite particule. Cele mai importante opsonine sunt
reprezentate de componenta C3b a complementului si de imunoglobulina G (IgG).
Componenta C3b a sistemului complement
C3b se generaza in continuu in cantitati mici in organism, prin functionarea continua
a caii alternative de activare a complementului, insa intr-un focar inflamator se va
genera in cantitati mai mari. El se poate atasa foarte usor de membranele celulare
intr-o maniera nespecifica, din cauza unei paricularitati structurale, anume C3b
detine in structura sa o grupare tiol-esterica electronofila, cu care se poate lega
extrem de usor de grupari nucleofile, precum gruparile amino- din structura
proteinelor membranare sau gruparile hidroxi- din glucidele membranare. Celulele
proprii sanatoase nu pot fi opsonizate, deoarece detin o serie de mecanisme ce
impiedica legarea C3b direct la membrana. O celula alterata, in schimb, nu mai
produce aceste mecanisme de protectie sau ele nu mai funtioneaza corect, iar
aceasta poate fi opsonizata de C3b. Atunci cand molecula de C3b actioneaza ca o
3

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

opsonina, la nivelul ei se produce o modificare, putand fi astfel recunoscuta si legata
de celula fagocitara ce detine receptori CR3 si CR4 pentru opsonine.
Imunoglobulina G
IgG, prin capatul sau Fab, poate recunoaste si se poate lega in mod specific de
diferite structuri antigenice din membranele celulelor bacteriene, ale celor virale sau
chiar ale celulelor proprii alterata. IgG sufera la randul sau o modificare
conformationala, astfel incat aceasta opsonina poate fi recuoscuta si legata de
celula fagocitara, prin intermediul unor receptori de tip F cR . De aici pornesc
semnale catre enzime cheie.

Endocitoza
La locul captarii se produce o invaginare progresiva a membranei, cu formarea unei
vezicule numite fagozom, ce contine materialul captat. Mai multi fagozomi se unesc,
generand un endozom. Endozomii sunt initial periferici si avanseaza incet catre
centrul celular, unde se vor uni cu lizozomii, devenind fagolizozomi sau
endolizozomi. Acestia au multiple roluri:

Transportul materialului captat pana la nivelul lizozomilor, unde are loc

prelucrarea biochimica a acestuia
Alterarea usoara a structurii materialului captat, datorita mediului acid
intracelular rezultat din activarea metabolica a celulei (produsii finali ai
glicolizei)

Deversarea echipamentului enzimatic al lizozomilor asupra materialului endocitat

are loc odata cu unirea endozomilor cu lizozomii.

Prelucrarea
Este o alterare chimic-specifica. Lizozomii, cunoscuti si sub numele de granulatii
primare sau azurofile, contin:

Proteaze acide numite asa deoarece se activeaza in mediu acid

Microperoxidaze descompun anumiti peroxizi lipidici
Proteine cationice au actiune detergenta, alterand structurile lipidice
Lizozim substanta cu efecte bactericide
Hidrolaze acide desfac diferite legaturi chimice, in special esteri, in prezenta
apei

In plus fata de aceste enzime lizozomale, lizozomii macrofagelor au si altele fata de

cei al neutrofilelor:

Glicozidaze desfac legaturi glucidice

Fosfataze si sulfataze acide desfac esteri cu fosfor sau cu sulf
4

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

Nucleozidaze altereaza structura acizilor nucleici

Exista si asa-numita fagocitoza frustrata, atunci cand particula ce trebuie endocitata

are un volum prea mare sau este foarte aderenta la tesuturile organismului, situatie
in care celula fagocitara se leaga de particula respectiva dar nu o poate endocita. Se
produce o ambalare metabolica puternica a celulei fagocitare, care isi va deversa
rezervele de enzime lizozomale in afara celulei, nivel la care are loc prelucrarea
particulei respective. Deversarea unei cantitati mari de enzime lizozomale, mai ales
proteolice, ar putea afecta celulele fagocitare. Totusi, structurile proprii sanatoase
sunt in mare parte protejate prin actiunea unor proteine care se opun actiunii
proteazelor lizozomale. De exemplu, din plasma ajung in centrul focarului 1antitripsina si 2-macroglobulina.

Citotoxicitatea oxigen-dependenta
Reprezinta apacitatea celulelor proinflamatorii de a genera o serie de radicali liberi
de oxigen cu ajutorul carora altereaza intr-o maniera nespecifica diferite structuri ale
materialului endocitat sau doar captat. In general prin radicali liberi se intelege acea
specie de ioni sau molecule care detine un electron neimperecheat. Acest electron
confera o mare reactivitate, astfel incat aceste specii se pot lega foarte usor de orice
tip de celula sau particula, alterandu-i structura si bineinteles alterandu-i grav
functionalitatea. In generarea radicalilor liberi de oxigen, celulele proinflamatorii
detin trei sisteme.

NADPH-oxidaza
Este un complex enzimatic format din 5 subunitati, prezent atat la nivelul
membranei celulare cat si la nivelul membranei endozomilor. Aceste 5 subunitati se
impart in:

2 subunitati membranare propriu-zise

3 subunitati submembranare

Cele membranare se noteaza cu si , iar ele constituie citocromul B205. Atat cat
si sunt depozitate in citoplasma in granulatiile secundare, in starea de repaus
metabolic. Subunitatea se mai numeste si glicoproteina 21 (GP21), iar cea
glicoproteina 91 (GP91). La nivelul glicoproteinei exista 2 situsuri de legare, pentru
NADPH si FAD. Subunitatile submembranare se gasesc submembranar atat in stare
de activitate cat si in repaus metabolic. Ele sunt:

GP67 se va lega la subunitatea

GP47 se va lega la subunitatea
Componenta asociativa a raspunsului (RAC) se va lega la subunitatea

Fiziopatologie Curs II 15.10.2013

In repaus celular, cele 5 subunitati nu sunt asamblate. Asamblarea are loc sub
actiunea fosfolipazei C, ce activeaza in citoplasma o proteina-transportor care preia
din granulatiile secundare subunitatile si si le conduce pana la nivelul
membranelor celulei si a endozomilor, unde le ataseaza. De asemenea, tot prin
intermediul fosfolipazei C sunt stimulate si cele 3 subunitati submembranare, care
se vor lega astfel la cele membranare. In acelasi timp subunitatea isi
exteriorizeaza situsurile pentru NADPH si FAD.
In cadrul ciclului Krebs, exista scurgeri de electroni de pe lantul respirator. Acestia
sunt preluati de catre NADPH-oxidaza si transportati la FAD, apoi ajung pe
subunitatea si de acolo reactioneaza cu oxigenul molecular, rezultand ionul
superoxid (O2-), ionul hidroxid (OH-) sau apa oxigenata (H2O2). De la acesti radicali
liberi de oxigen, se ajunge si la alte specii de oxigen, cum ar fi peroxizii lipidici,
foarte citotoxici.

Sistemul mieloperoxidazei
Mieloperoxidaza este o enzima lizozomala care intra in activitate cand lizozomii isi
deverseaza continutul in endozomi (se activeaza in mediu acid). Ea actioneaza pe
peroxizi in prezenta ionilor de Cl- si genereaza pe de o parte acidul hipocloros
(HOCl), care este un radical liber, si cloraminele, cu puternic efect bactericid.

Sistemul NO-sintetazei
NO-sintetaza este o enzima ce se gaseste cu precadere in celulele endoteliale, dar si
in macrofage. Este activata in general de IL-1 si TNF. Ea converteste arginina in
citrunina in prezenta O2, cu generare de monoxid de azot (NO), o specie de radical
liber. Monoxidul de azot are o capacitate mai putin eficienta de reactie, dar poate
genera, prin reactie cu O2, radicalul peroxi-nitrit (NO3-), insa mai importanta este
functia sa de agent vasodilatator local si de crestere a permeabilitatii capilare.