Ontologie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Ontologia (din limba greacă: όντος, genetivul participiului trecut al verbului ειναι = a fi, şi λογια =
învăţătură despre...), termen creat în secolul al XVII-lea de către Rudolf Goclenius, este o disciplină
filozofică, ramură fundamentală a metafizicii, al cărei obiect de studiu este Fiinţa şi Existenţa, şi
categoriile în care acestea se împart: lucruri, proprietăţi, procese, fapte. În literatura filosofică de limbă
engleză, ontologia este opusă teoriei cunoaşterii, făcându-se deosebirea între lucruri (sau atributele
lor), aşa cum sunt în sine, şi felul cum ele ne apar.

Deja în filosofia antichităţii greceşti s-a dezbătut problema "fiinţei a ceea ce există" (Sein des
Seienden), de exemplu în "Metafizica" lui Aristotel. În Evul Mediu, reprezentanţii scolasticei
abordează temele ontologiei în relaţie cu discutarea problemelor teologice.

Christian Wolff: Philosophia Prima Sive Ontologia, 1730 - Prima lucrare filosofică în al cărei titlu
apare cuvântul Ontologie

Scolasticii dezbat aşa numitele "transcendentalii" (transcendentalia), prin care se înţeleg atributele cu
care ne apar cele existente, cercetând categorii ca res (lucru), ens (existent), unum (unul), aliquid
(ceva), bonum (binele), verum (adevărul) şi, în parte, pulchrum (frumosul). Începând cu Christian Wolff
(Philosophia Prima Sive Ontologia, 1730), ontologia se definitivează ca metafizică a fiinţei şi
existenţei lucrurilor. "Metafizica generală" (metaphysica generalis),sau ontologia, se deoseşte de
"Metafizicile speciale" (metaphysica specialis), care au ca obiect existenţa lui Dumnezeu (Teologia
naturală), a sufletului (Psihologia naturală) şi a lumii (Cosmologia naturală). În "Metafizicile
speciale", problemele din anumite domenii ale fiinţării sunt dezbătute pe baze raţionale, nu empirice.
Immanuel Kant a criticat vehement această reprezentare a unei teorii a adevărului fundamental
deductivă şi în "Critica raţiunii pure" (Kritik der reinen Vernunft, 1781) încearcă să rezolve problemele
ontologice pe baza filosofiei sale transcendentale.
În ontologia analitică modernă, în cadrul filosofiei analitice, sunt cercetate categoriile fundamentale:
lucru, calitate şi eveniment, precum şi unele noţiuni ca parte şi întreg, dependent şi independent, care
sunt atribute ale unor anumite entităţi. Pe primul plan se situează problema felului cum se comportă o
categorie faţă de alta şi dacă o anumită categorie poate fi caracterizată drept fundamentală. De aici se
desprind şi unele trăsături comune cu chestiunile de bază ale informaticii.

În ultimul timp problemele ontologice nu mai stau în centrul de preocupărilor filosofice. Filosoful
contemporan Willard Van Orman Quine (Word and Object - Cuvânt şi obiect, 1961) este încă
confruntat cu întrebarea a ceea ce există, răspunsul său însă, cum că lucrurile ar reprezenta variabile ale
unei teorii generale a lumii, nu mai are rezonanţa filosofică a dezbaterilor ontologice din trecut.

[modifică] Principali reprezentanţi ai ontologiei

• Aristotel
• Toma din Aquino
• Rudolf Goclenius
• Christian Wolff
• Immanuel Kant
• Gottfried Wilhelm Leibniz
• Edmund Husserl
• Martin Heidegger
• Nicolai Hartmann
• Ernst Bloch
• Willard Van Orman Quine
• Bertrand Russell
• Ludwig Wittgenstein
• Jean-Paul Sartre