FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI - TEMA 1

Psihologia importanta, perspective, obiect de studiu

Cteva fenomene au atras atenia oamenilor din cele mai ndepartate timpuri,
asupra psihicului i a naturii sale. Moartea, cu incetarea respira iei, visele din timpul
somnului, manifestrile bolilor psihice (delirul, halucinaiile, etc.) au impresionat de-a
lungul vremii i au suscitat numeroase observaii i analize (Andrei Cosmovici).
Psihologia ca stiinta apare spre sfarsitul secolului al XIX-lea, sub imboldul
dezvoltarii cercetarilor bazate pe observatie si experiment, urmand ca in secolul XX sa
se dezvolte impetuos, prin diferentierea domeniilor de interes si a aparitiei a
numeroase ramuri particulare.
Ce este de fapt, psihologia?
Psihologia ne ajuta sa ne cunoastem semenii si pe noi insine, ne ajuta sa
raspundem la intrebari de tipul: ce anume ne determina sa functionam, ce anume ne
indeamna sa actionam sau s ne inhibm aciunile, de ce actionam intr-un anumit fel,
de ce luam anumite decizii i nu altele, etc....
Cu totii suntem psihologi in mod inconstient, atunci cand purtm o
conversatie sau sfatuim pe cineva, atunci cand invatam si ne transformam ca urmare a
experientei dobandite, atunci cand luam decizii, analizand urmarile si efectele acestora,
sansele de reusita sau probabilitatile de esec, etc.
Tem de gndire. Care profesii, ca urmare a experientei acumulate in timp,
dezvolta celor care le practica, abilitatea de a caracteriza foarte exact felul de a fi si
de a reactiona al unei persoane?
Asadar, utilizam psihologia la nivel de amatori in viata cotidiana, cunostintele
noastre fiind intuitive si subiective, invatand din propriile trairi sau imitandu-i pe altii,
adaptandu-ne la situatiile stresante sau abadonand lupta cu stresul, toate demersurile
ajutandu-ne practic, sa facem fata cerintelor vietii intr-un mod cu totul personal. In
aceste conditii, totusi, putem gresi sau proceda incorect.
Psihologia ca stiinta presupune investigare intreprinsa cu rigoare si cu multa
atentie si o verificare a rezultatelor cercetarii pe mai multe ci, pentru a fi siguri ca
ceea ce afirmam, corespunde realitatii. Unii psihologi utilizeaza experimente fie in
laborator, fie in viata reala a subiectilor; altii efectueaza studii bazate pe observatie;
unii lucreaza cu animale pentru a le intelege comportamentul (etologie) sau
1

mecanismele invatarii, rezultatele fiind ulterior transferate in cunoasterea umana; altii

utilizeaza studiul de caz pentru a cunoaste un anumit individ, familie sau comunitate,
in profunzime. Indiferent de metodele utilizate, psihologii trebuie sa se asigure ca
lucreaza sistematic si tiintific, pentru a nu fi indusi in eroare de propriile credin e, idei
sau prejudeci.
Psihologii profesionisti actioneaza dupa reguli etice foarte stricte; aplicnd
psihologia intr-un mod gresit sau in necunostinta de cauza, este posibil sa se produca
foarte mult rau celor implicati. Studierea psihologiei presupune si insusirea unui limbaj
specific, de specialitate, care sa permita explicarea unor fenomene intr-un mod foarte
precis si pe intelesul tuturor.
Psihologia este un domeniu vast, deoarece fiinta umana este un foarte complex
sistem bio-psiho-social, fiecare psiholog profesionist fiind specializat intr-un anumit
domeniu, adoptand

diferite abordari si sustinand anumite opinii cu privire la

problemele studiate.
Obiectul psihologiei
1. Psihologia, ca tiin independent, s-a constituit relativ trziu, certificatul ei
de natere fiind semnat n 1879, prin nfiinarea, la Leipzig, de ctre savantul german
Wilhelm Wundt a primului laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale. Pentru
prima dat, fenomenele vieii psihice erau scoase din sfera simplelor descrieri i
speculaii filosofice i incluse n programul cercetrii tiinifice sistematice, aplicnduli-se operaiile msurrii, cuantificrii i criteriile obiectivitii i cauzalitii.
Foarte curnd, ns, aveau s apar divergene n legtur cu definirea i
circumscrierea obiectului noii tiine. Dei denumirea prea s impun de la sine
identitatea acestui obiect psihe = psihic, logos = vorbire, deci: psihologia = tiina
despre psihic, s-a dovedit c, n realitate, modul de nelegere a naturii i structurii
interne a psihicului uman nu a fost ctui de puin unitar. Astfel, s-au configurat trei
orientri diferite i n mare msur opuse, i anume:
a) orientarea care reducea psihicul uman la contiin i care susinea c obiectul
psihologiei l reprezint studiul contiinei (respectiv, al proceselor psihice contiente);
b) orientarea care susinea c elementul esenial i determinant al vieii psihice a
omului este incontientul, acesta trebuind, chipurile, s reprezinte principalul domeniu
de preocupare al psihologiei (psihologia abisal sau psihanaliza elaborat de S. Freud);
2

c) orientarea care susinea c adevrata i autentica realitate psihologic o

constituie reaciile externe de rspuns (secretorii i motorii) la aciunea diverilor
stimuli din mediu i, ca atare, obiectul psihologiei trebuie s fie studiul
comportamentului (behaviorismul, creat de savantul american J. B. Watson,
1912/1913).
2. n prezent, au fost depite limitrile i absolutizrile pe care se bazau
orientrile menionate . Astfel, se admite c sfera noiunii de psihic uman este mai
larg dect sfera noiunii de contiin, ea incluznd ntr-o relaionare de tip sistemic
trei componente: incontientul, subcontientul i contientul, toate mpreun formnd
domeniul de studiu al psihologiei.
Pe de alt parte, planul subiectiv (psihic) intern i planul obiectiv
(comportamental) extern nu se mai rup artificial unul de cellalt i nu se mai opun ca
entiti antagonice ireductibile; dimpotriv, se recunoate i se afirm unitatea
indisociabil a lor sub egida principiului unitii contiin-activitate.
Finalmente, psihologia se definete ca tiina care studiaz, cu ajutorul
unor metode obiective specifice, organizarea psihocomportamental sub aspectul
determinismului, mecanismelor i legilor devenirii i funcionrii ei, n plan
animal i uman, n unitatea contradictorie a individualului, particularului i
generalului, universalului.
Aceast definiie stabilete n mod real sfera de cuprindere a domeniului i
justific diferenierile i delimitrile existente n interiorul lui: a) psihologia animal i
b) psihologia uman.
Psihologia uman are, la rndul ei, o latur general care ne ofer tabloul
global al organizrii psihocomportamentale a omului normal (mediu), fcnd
abstracie de vrst, sex, context socio-cultural, ocupaie (profesie) etc., i o latur
particular-diferenial, care se centreaz pe studiul i explicarea ipostazelor concrete
n care se poate afla organizarea psihocomportamental funcie de: vrst, sex, mediu
socio-cultural, activitate profesional, nivel de dezvoltare, natura deviaiilor i
tulburrilor patologice: psihologia genetic i a dezvoltrii, psihologia vrstelor,
psihologia colar, psihologia muncii, psihologia militar, psihologia creaiei,
3

psihologia artei, psihologia sportului, psihologia comercial i economic, psihologia

social, psihologia medical, psihopatologia etc.
Importana psihologiei i legtura cu alte tiine
Concret, ceea ce studiaz psihologul este modul de comportare a persoanei,
toate reaciile psihice : ce spune, aciunile sale, expresiile. Dar psihologul are nevoie i
de informaiile privind tririle interne, exteriorizate prin mrturii verbale, prin
descrieri, n msura n care acestea concord la multe persoane ele sunt importante. Pe
baza lor,

ca i prin referine la ambiana social ori la unele particulariti ale

organismului. putem gsi explicaii valabile.

Pentru a utiliza un termen mai cuprinztor, vom spune c psihologia studiaz
conduita uman, aciunile i cauzele care se traduc direct sau indirect n comportare
(fie imediat, fie tardiv). Termenul conduit cuprinde att comportamentul exterior, ct
i cel interior.
O anumit reacie, cum ar fi nroirea cuiva, privit n raport cu organismul, este
obiectul fiziologiei ori al medicinii. Aceeai reacie, n raport cu ntreaga conduit si
cu ambiana, este obiect al psihologiei care i va stabili sensul su psihologic,
lmurindu-ne importana ei pentru comportamentul viitor al persoanei.
Psihologia are legturi cu fiziologia. n special studiile de neurofiziologie o pot
ajuta pentru a putea nelege unele fenomene, mai ales tulburrile patologice. Dar ea se
afl ntr-o relaie i mai important cu sociologia i etnologia. Grupul mic n care
triete copilul, familia, ct i celelalte instituii cu care ia legtura ulterior (coala,
biserica, ntreprinderea economic .a.) au o puternic influen asupra formrii sale
psihice. Ele i insufl n special anumite opinii, atitudini, obiceiuri, mentaliti. Pe de
alt parte, i particularitile psihice ale unor persoane, n special ale liderilor, i pun
pecetea asupra unor grupuri, influeneaz anumite evenimente sociale, deci psihologia
intereseaz pe sociologi i etnologi deopotriv, influena fiind reciproc. Cu toate
eforturile fcute (ncepnd cu secolul trecut) psihologia nu s-a putut desprinde total de
filosofie. Cea mai mare parte din fenomenele psihice complexe n-au putut fi nc
explicate dect n mod parial. La tot pasul ntlnim teorii diferite fr a se putea stabili
justeea uneia sau alteia. Nici n ce privete metodele nu exist un consens. Ca urmare,
reflecia filosofic pstreaz un important cmp de discuie i analiz. Acesta este i
4

specificul filosofiei. Ea este o disciplin care caut s obin o poziie ct mai

apropiat de adevr n probleme nerezolvate nc de tiin, ca i n domenii unde
intervin judeci de valoare (moral, estetic). Iat ce spune J. Piaget n aceast
privin : tiina ncepe de ndat ce s-a convenit s se limiteze o problem, astfel
nct soluionarea ei s fie subordonat unor constatri accesibile tuturor i verificabile
de ctre toi" (prin metode experimentale, statistice sau algoritmice) (J. Piaget, 1972).
Or, n psihologie sunt multe fenomene care nu ndeplinesc cerina verificrii exacte,
ele rmn la dispoziia raionamentului, a psihologiei reflexive, arm obinuit a
filosofului.
Importana practic a psihologiei
Psihologia poate interveni n numeroase domenii de activitate n care factorul
uman are un rol decisiv; putem vorbi astfel nu doar de importana teoretic a
psihologiei, ci i de importana ei practic. Am vzut n descifrarea ramurilor
psihologiei, prezentat mai sus, existena unei serii de domenii ale psihologiei aplicate,
practice. Att n practica medical, n nvmnt sau n procesul de producie,
competena psihologului a putut interveni cu succes. n competiiile sportive, sfaturile
psihologului sunt din ce n ce mai mult apreciate. La fel, n pregtirea militar, n
ancheta judiciar .a. Psihanalistul", psihoterapeutul" au ajuns s concureze n
popularitate medicul (n rile occidentale). Astfel, psihologia are perspective largi.
Succesele ei sunt ns condiionate de un progres teoretic continuu care presupune o
metodologie de cercetare, ct mai riguroas.
Principalele orientri n psihologie
In psihologie pot fi intalnite mai multe abordari principale:
Psihologia comportamental (behaviorist), care examineaz modul in
care mediul inconjurator ne influenteaza comportamentul. Adeptii acesteia sunt
interesati de invatare si deprinderi si considera ca doar comportamentul uman ar merita
sa fie studiat, nu si gandurile si experientele, comportamentul fiind singura manifestare
observabila;
Psihologia sociala studiaza modul in care interactionam cu alti oameni.
Din aceasta perspectiva, unii psihologi accentueaza asupra factorilor individuali, altii
asupra credintelor si atitudinilor sociale, iar altii, asupra grupurilor si interactiunilor
sociale;
5

 Psihologia dezvoltrii se refera la modul in care oameni si uneori

animalele, se schimba de-a lungul vietii. Evolutia sau modificarile aparute sunt
studiate sub aspect emotional, social si cognitiv. In cazul copiilor, cele trei componente
nu pot fi separate, acestea influentandu-se reciproc;
Psihologia umanist se concentreaza mai mult asupra experientei
individului, decat a oamenilor in general. Adeptii orientarii sunt preocupati de
dezvoltarea personala si de experienta subiectiva a oamenilor. Ei considera ca fiecare
individ este unic si ca oamenii trebuie ajutati sa se descopere si s-i valorifice
intregul potential pe care l-au dobandit la nastere.
In prezent exista o serie de perspective moderne de abordare a psihicului.
Cf. profesorului Mielu Zlate in lucrarea Introducere in psihologie, acestea sunt:
Abordarea din perspectiva teoriei informatiei, teoriei sistemelor si
ciberneticii, interpreteaza psihicul ca fiind o modalitate particulara de realizare a
comunicarii informationale la nivelul sistemului nervos, al creierului. Mihai Golu
(citat de M. Zlate), arata echivalenta existenta intre informatie si psihic, dupa cum
urmeaza: atat informatia, cat si psihicul depind de un suport substantial-energetic
(furnizat de creier) dar nu pot fi reduse la acestea; atat informatia si psihicul nu pot fi
percepute direct, ci indirect, prin efectele produse in dinamica sistemelor si respectiv a
comportamentului uman; ambele notiuni stau la baza organizarii si reglarii sistemelor
(psihicul mediaza raporturile individului cu lumea externa) si se constituie in procesul
comunicarii (al individului cu mediul), nefiind un dat imanent.
Abordarea cognitiv. Pornind de la ideea conform careia schimburile
organismului cu mediul nu sunt doar energetice si substantiale, ci si informationale,
psihologii cognitivistii si-au propus ca obiect de studiu, tocmai acest din urma aspect.
Cognitivismul, s-a conturat in anii `60-`70, promovand urmatoarele idei-forta:
- subiectul uman este privit ca un sistem de prelucrare a informatiilor si
implicit, a simbolurilor si codurilor;
- sistemul cognitiv uman (incluzand procesele de cunoastere si de prelucrare a
informatiilor) poate fi privit prin analogie cu structura computerului (metafora
computer) si cu functionarea creierului (metafora creier);

- sistemul cognitiv se compune din reprezentari cognitive, scheme cognitive,

operatii sau prelucrari cognitive, care sunt interrelationate in cadrul procesului de
rezolvare de probleme (problem solving).
Odata cu adoptarea de catre tiinele computaionale a conceptului de
inteligen din psihologie, cognitivitii au imprumutat din domeniul computerelor,
concepte cum sunt: sistem expert, potential informational si seturi informationale,
procesare de informatii, etc.

Daca la un moment dat s-a afirmat ca inteligenta

artificiala ar putea fi superioara celei naturale si un concurent serios, ulterior s-a

revenit, precizandu-se ca inteligenta umana include pe langa rezolvarea problemelor,
libertatea deciziilor, creativitate, demnitate, responsabilitate personala, etc. In tara
noastra, prof. Mircea Miclea este prin lucrarile sale un exponent de seama al
psihologiei cognitive si un promotor al conceptelor promovate de aceasta.
Neo-evolutionismul este una dintre cele mai recente orientari in
abordarea psihicului, adoptata in special de psihologii americani in cursul ultimului
deceniu. Lucrrile aparute incearca sa-l redescopere pe Darwin si sa aplice principiile
elaborate de acesta, in explicarea aparitiei, conservarii si evolutiei diferitelor
componente ale vietii psihice. Evolutia, lupta pentru existenta, selectia natural,
adaptarea la mediu, sunt conceptele forte ale neo-evolutionismului. Adeptii acestei
orientari sustin ca, ceea ce i-a fost necesar omului pentru supravietuire si perpetuarea
speciei (acele trasaturi psihice care ar oferi avantaje biologice si sociale fiintelor) a fost
conservat din timpuri stravechi si transmis ereditar, generatiilor actuale. Conform
acestei teorii, modurile noastre de a gandi, a actiona si de a avea o anumita perspectiva
asupra lucrurilor, au fost supuse in timp diferitelor presiuni selective si isi au originea
in trecutul nostru comun, indepartat. Totusi, genele nu ne decid in totalitate
comportamentul, ci interactiunea programelor genetice cu variabilele provenite
din mediu, determin intr-un final selectia pe cale naturala, a unor forme adaptative de
conduita.
Fiecare orientare, tendin sau perspectiv aparut in psihologie, a asezat in
centrul preocuparilor sale una sau alta dintre problemele considerate esentiale in ceea
ce priveste explicarea manifestarilor psihice si realizarea de predictii asupra
comportamentului uman. Cateva dintre acestea sunt:
- viata psihica interioara a individului,
7

- schimburile informationale ale organismului cu mediul,

- comportamentul individului si conduita (activitatea) sau
- rezultatul interactiunii potentialului genetic al individului cu factorii de mediu,
Chiar daca intre aceste abordari exista si elemente comune, acestea au fost
ignorate, contradictiile existente intre diferitele conceptii, scoli si orientari psihologice
intarziind elaborarea unui obiect unitar de cercetare la nivelul psihologiei si
impiedicand consensul psihologilor. Gleitman (1991), citat de Zlate, considera
psihologia o stiinta cu multe fatete si concluzioneaza fiecare perspectiva asupra
psihologiei este valida, dar nici una nu este completa fara celelalte (...), iar pentru a le
vedea in intregime, trebuie sa le privim pe toate
Exista teoreticieni care considera ca, a cunoaste mai multe perspective
psihologice inseamna o mai buna intelegere a oamenilor

si a comportamentului

acestora, fara a ne baza doar pe intuitie sau pe opinii nefundamentate. Dupa Hayes si
Orrell, fiecare problema referitoare la fiinta umana poate avea mai multe, sau diferite
raspunsuri corecte. Pe langa faptul ca oamenii sunt foarte complicati, ei sunt totodata
influentati de nivelurile experientei lor (obiceiuri, tipuri de cunoastere, viata sociala,
cultura specifica, context istoric, etc.).
Psihologia uman are, la rndul ei, o latur general care ne ofer tabloul
global al organizrii psihocomportamentale a omului normal (mediu), fcnd
abstracie de vrst, sex, context socio-cultural, ocupaie (profesie) etc., i o latur
particular-diferenial, care se centreaz pe studiul i explicarea ipostazelor concrete
n care se poate afla organizarea nivel de dezvoltare, natura deviaiilor i tulburrilor
patologice: psihologia genetic i a dezvoltrii, psihologia vrstelor, psihologia
colar, psihologia muncii, psihologia militar, psihologia creaiei, psihologia artei,
psihologia sportului, psihologia comercial i economic, psihologia social,
psihologia medical, psihopatologia etc. (a se vedea si schema, autor Andrei
Cosmovici).

Ramurile psihologiei (dupa Andrei Cosmovici)

PSIHOLOGIA

animala

umana

normala

patologica
a
individului

sociala
in
dezvoltare
a varstelor

evoluat

a
dezvoltarii

practica

a muncii, a
transporturilor
, economica

medicala,
pedagogica,
judiciara

teoretica
militara, a
sportului, a
artei

analitica

generala

sintetica a
persoanei

fiziologica

Clasificarea fenomenelor psihice

Psihologia traditionala clasifica fenomenele psihice in procese, activitati si
insusiri psihice. Procesele psihice sunt modalitati ale conduitei, specializate sub
aspectul continutului informational, al formei ideal-subiective de realizare, al
structurilor si mecanismelor operationale. Activitatile psihice sunt modalitati
constituite dintr-un sir de actiuni, operatii, miscari orientate in directia atingerii unui
scop, sustinute de o puternica motivatie. Insusirile psihice sunt sintetizari si
generalizari ale diverselor caracteristici ale proceselor si activitatilor psihice, care
redau structurile globale, stabile, ale personalitatii.
Intre toate fenomenele psihice exista o stransa interactiune si interdependenta.
Procesele psihice apar ca elemente componente in structura activitatii psihice si sunt
influentate de insusirile psihice. Activitatea psihica este atat cauza cat si efect al
dezvoltarii psihice umane, atat a proceselor cat si a insusirilor psihice. Interactiunea

fenomenelor si uneori contrarietatea acestora determina unitatea vietii psihice si

totodata eficienta ei, psihicul realizandu-si astfel, functiile adaptative.
Psihologia studiaza: fenomene
psihice
Procese psihice

Cognitive
Senzoriale
(senzatii, perceptii, reprezentari)
Logice
(gandire, memorie, imaginatie)
Affective (emotii, sentimente, pasiuni)

Volitive (vointa)

Activitati psihice
(jocul, comunicarea, invatarea, munca,
creatia)
Conditii care stimuleaza si faciliteaza
activitatile, procesele si insusirile
psihice

Motivatia
Atentia
Deprinderile
Insusiri psihice, de personalitate
(temperament, aptitudini, caracter)

Clasificarea traditionala a fenomenelor psihice

(Andrei Cosmovici)

10

Specificul cunoaterii psihologice. Metodele psihologiei

Dupa Mihai Golu, modelul tradiional al cunoaterii tiinifice constituit sub
autoritatea mecanicii i fizicii clasice formula cerina ca orice domeniu, luat ca obiect
de studiu, s posede proprieti nemijlocit observabile i perceptibile, care s poat fi
msurate i cuantificate. Psihicul ca atare este lipsit de asemenea proprieti, el nu are
nici lungime, nici grosime, nici volum, nici greutate, nici miros, nici gust. Singura
dimensiune care se recunotea proceselor i tririlor psihice era durata; dar, numai pe
baza ei, nu era posibil construirea unui sistem complet de coordonate i msurtori,
care s fie tratabil matematic.
Acesta era principalul argument invocat de marele filosof german, Immanuel
Kant, pentru a respinge, n mod categoric, posibilitatea desprinderii psihologiei de
filosofie i constituirea ei ntr-o tiin independent.
n aceste condiii, ca unic modalitate de obinere a datelor necesare descrierii
coninuturilor i strilor psihice interne (ale contiinei) era considerat metoda
introspeciei (privirea cu propriul ochi interior spre ceea ce se petrece n momentul dat
pe scena contiinei i relatarea verbal a celor constatate). Psihologia bazat pe
utilizarea exclusiv a acestei metode a primit denumirea de introspecionist i ea s-a
afirmat puternic n ultimele dou decenii ale sec. XIX i n primele trei decenii ale sec.
XX (Th. Lipps, N. Ach, O. Klpe, E. Titchener).
Pentru a satisface cerina observabilitii nemijlocite, behaviorismul a aruncat
peste bord lumea subiectiv intern a contiinei, reinnd ca obiect al cunoaterii
psihologice reaciile de rspuns ale subiectului la stimulii obiectivi din afar. Dar, aa
cum se va remarca ulterior, procednd astfel, behaviorismul a constituit o psihologie
fr suflet, o psihologie nu a omului subiect, ci a omului robot. Ieirea din acest
impas metodologic este posibil numai n msura n care se admite c o cunoatere
tiinific poate s aib nu numai un caracter nemijlocit, ci i unul mijlocit, observarea
obiectului realizndu-se indirect prin intermediul unor efecte i fenomene prin care el
se manifest i se exprim.
Cunoaterea psihologic devine, prin excelen, o cunoatere mijlocit: datele
i informaia obiectiv despre natura, coninutul i dinamica proceselor psihice
particulare se obin pe baza observrii, nregistrrii i analizei rspunsurilor i
conduitelor subiectului n situaii obiective concrete.
11

2. Metodele psihologiei. Cunoaterea psihologic se realizeaz prin utilizarea

unui larg repertoriu de metode i procedee. Dup poziia pe care o au fa de
fenomenul studiat, metodele psihologiei le mprim n dou grupe: pasive i active.
Pasive sunt considerate acele metode care se adreseaz fenomenelor a cror declanare
se produce spontan, n situaia concret n care se afl subiectul n momentul dat. n
rndul lor includem: metoda observaiei i metoda biografic.
Active sunt metodele prin care cercettorul acioneaz direct asupra
subiectului i provoac manifestarea procesului psihic, a trsturii de personalitate sau
a comportamentului propus pentru a fi studiat. Din aceast categorie fac parte:
experimentul de laborator, experimentul natural, ancheta, chestionarul, analiza
produselor activitii, testele sau probele psihometrice.
Metoda central n cercetarea psihologic trebuie considerat experimentul de
laborator. El depete toate celelalte metode n precizie, obiectivitate i grad de
controlabilitate a variabilelor. Metoda experimental permite cercettorului: s
intervin activ i s provoace fenomenul studiat; s izoleze, s dozeze i s controleze
variabilele independente, dependente i intermediare; s modifice i s varieze
condiiile de manifestare a fenomenului; s compare rezultatele grupului experimental
cu cele ale grupului de control, care nu a fost supus regimului experimental; s repete
acelai model experimental de mai multe ori, pe acelai subiect sau grup de subieci; s
releve condiionarea reciproc dintre variabile.

Ca limite ale experimentului de

laborator se menioneaz: caracterul relativ artificial al situaiei n care este plasat

subiectul, izolarea acestuia de contextul natural al existenei i activitii sale; nu poate
fi folosit n mod universal, existnd anumite fenomene psihocomportamentale care nu
pot fi provocate sau nu se permite, din punct de vedere etic, s se provoace
experimental.
3. Strategii n cercetarea psihologic. Fiind subordonat unor obiective i
finaliti cu semnificaie general, cercetarea psihologic dobndete un caracter
continuu i sistematic. Ea nu se reduce la simple explorri secveniale, independente
unele de altele, ci se realizeaz ca un demers integrat, ntemeiat pe anumite principii i
consideraii metodologice generale. Un asemenea demers l numim strategie de
cercetare. Complexitatea i diversitatea fenomenelor psihocomportamentale au dus la
structurarea mai multor tipuri de strategii, i anume:
12

a) strategii transversale, care constau n studiul nivelului de dezvoltare i

funcionare a organizrii psihocomportamentale la indivizi de aceeai vrst;
b)

strategii

longitudinale,

care

rezid

studiul

organizrii

psihocomportamentale a unui individ sau grup de indivizi pe parcursul mai multor

etape de vrst, de exemplu: la vrsta de 3 ani, la vrsta de 5 ani, la vrsta de 7 ani, la
vrsta de 11 ani etc; folosind asemenea strategii, se pot identifica i stabili
particularitile curbei evoluiei psihice, amplitudinea diferenelor dintre etapele de
vrst;
c) strategii genetice; prin care se urmrete cunoaterea mecanismelor,
legitilor i factorilor formrii i dezvoltrii proceselor psihice i comportamentelor
n plan istoric, filogenetic i n plan individual, ontogenetic;
d) strategii difereniale, prin care se evideniaz i se evalueaz deosebirile de
ordin calitativ n organizarea psihocomportamental ntre: om i animal, copil i adult,
brbat i femeie, normal i patologic, ntre persoane de aceeai vrst i acelai sex etc;
studiul deosebirilor interindividuale i intergrupale este la fel de important pentru
cunoaterea psihicului n toat complexitatea sa ca i studiul asemnrilor i aspectelor
comune;
e) strategii clinice, care au ca scop studiul i explicarea abaterilor i
tulburrilor patologice n sfera psihicului i comportamentului, cauzate de focare
organice sau de dereglri funcionale ale creierului.
Bibliografie:
Allport, G, Structura i dezvoltarea personalitii, EDP, Bucureti, 1980
Birch, A, Hayward, S, Diferene interindividuale, Ed. Tehnic, Bucureti, 1999
Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 2005
Freud, S, Introducere n psihanaliz, Ed. Didact. i Pedag., Bucureti, 1980
Golu, M, Dinamica personalitii, Fundamentele psihologiei vol II, Ed. Geneze, Bucureti,
1993
Hayes, N, Orrell, S, Introducere n psihologie, Editura All, Bucureti, 1997

Jus, Jean Paul, Caracterologia, Ed. Teora, Bucureti, 1994

Pavelcu, V, Cunoaterea de sine i cunoaterea personalitii, EDP, Bucureti, 1982
Radu i col., Introducerea n psihologia contemporan, Editura Sincron, Cluj-Napoca,
1991
Zlate, M., Eul i personalitatea, Ed. TREI, Bucureti, 1999;
Zlate, M., Introducere n psihologie - Psihologia mecanismelor cognitive, Editura
Polirom, Iai, 1999.

13