Sunteți pe pagina 1din 1

INTRODUCERE

Platon i Aristotel! Ei nu sunt doar cele doua sisteme, ci i tipurile


a dou naturi umane diferite ce se opun, mai mult sau mai puin vrjma, sub
toate hainele, din timpuri imemoriale. Tot lungul Evului Mediu, mai cu
seama, i pn astzi, ele s-au luptat astfel, iar aceasta lupt este principalul
coninut al istoriei Bisericii cretine. Se vorbete mereu dc Platon i de Aristotel, chiar dac sub alte nume. Naturile exaltate, mistice, platonice dezvluie
din abisurile sufletelor lor ideile cretine i simbolurile corespunztoare.
Naturile practice, ordonatoare, aristotelice construiesc din aceste idei i
simboluri un sistem solid, o dogmatic i un cult. Biserica imbraieaz n
cele din urma ambele naturi, din care unii se ascund de cele mai multe ori n
rndul clerului, iar ceilali in viaa monahal, continund s se rzboiasc
ns nentrerupt.
H. Heine, Deuischland, I.
1. n cursul practicii medicale cu bolnavii de nervi m-a izbit
nc de mult faptul ca, pe lng numeroase diferene individuale
de psihologie umana, exista i deosebiri tipice, i anume m-au
izbit mai nti dou tipuri, pe care le-am numit tipul introvertit
i, respectiv, extravertit.
2. Examinnd cursul vieii oamenilor, observm c destinele
unora sunt mai degrab determinate de obiectele intereselor lor,
n vreme ce ale altora, mai degrab de fiina lor luntric, de
subiectul lor. i deoarece noi toi nclinm fie ntr-o parte, fie
n alta, ne simim, firete, ndemnai s nelegem de fiecare dat
totul n sensul propriului nostru tip.
3. Amintesc aceast mprejurare nca de aici, pentru a prentmpina
posibile nenelegeri. Fireste c ea ngreuneaz considerabil ncercarea de a
nfptui o descrire general a tipurilor, produsul unei idilic-netulburate
activiti n cabinetul de studiu. Ma ndoiesc nsa ca atare ignoran calific
n vederea unui exerciiu critic competent.
Septembrie 1937
C.G. JUNG

S-ar putea să vă placă și