Cat as vrea

Brusc nimic nu pare sa mai aiba sens. Par a ma lovi de fiecare perete in parte,
dar nu ma doare, ci doar ma trezesc la realitate. Prea multe influente, prea multe
diferente, parca in contra mea.
Brusc mi-e teama, mi-e teama de realitatea bruta, de ce-i dincolo de orizont.
Stiu ca dincolo de camaruta mea exista o lume mai mare, dar parc-as purta
ochelari de cal ce nu ma lasa sa vad mai departe decat lungul nasului. Poate asa
am fost crescuta, dar totusi, de ce tocmai acum? De ce trebuie sa vad tocmai acum
adevarul ce pana acum am refuzat sa-l accept?
Parca intreaga viata mi-a fost limitata la acest moment, cand totul a devenit
clar. Poate prea clar incat doare si inca mi-e teama sa recunosc eu insami acest
lucru. Credeam ca nu sunt singura, dar de fapt acum sunt mai singura ca
niciodata.
Poate mi-a facut bine sa ma lovesc cu capul de prag sau poate nu. Cert e ca
acum inteleg si nu mai vreau sa stau pe loc si sa bat pasul anapoda. Vreau sa fac
ceva pentru mine care sa schimbe totul, care sa ma faca sa nu mai par a sta pe loc.
M-am decis. Vreau sa plec. Sa plec cat mai departe, unde, mai mult ca sigur nu
voi mai fi atat de singura. De fapt, vreau sa dispar, daca s-ar putea.
Chiar mi-e dor de duca. Mi-a atat de dor incat nu mai conteaza ca e miezul
noptii, ca parintii mei dorm in camera cealalta, ca sunt in pijama. Vreau doar sami iau pantofii si paltonul si sa plec din casa. Vreau sa merg pana ce nu-mi voi
mai simti picioarele, pana cand voi fi franta de oboseala.
Nu mai conteaza ce credeam in zori, vreau doar, vreau doar sa plec o data. Sa
aflu ce e dincolo de orizont indiferent de pretul ce va trebui sa-l platesc la un
moment dat. Ceva s-a schimbat la mine si vreau mai mult ca oricand sa fac ca
aceea schimbare sa fie una buna.
Nu mai conteaza ca afara s-a intunecat de mult si ca e foarte frig, ca ninge si ca
temperatura a scazut sub zero grade. Ceva mult mai puternic decat vointa mea
ma impinge sa ies, ma imbie cu cele mai dulci insinuari rau voitoare si ma
macina incetul cu incetul pe dinauntru, precum un virus trezit din hibernare.
Vreau sa merg pe bulevard la lumina fada a felinarelor, asa cum n-am mai
mers niciodata, cand agitatia orasului s-a risipit de mult, cand timpul se opreste
in loc. Sau as putea lua-o prin parc, caci sunt sigura ca la ora aceasta as mai gasi
pe cineva cu care sa ma plimb, ca doi nebuni in noapte.
As vrea sa merg in centru sa vad inca o data bradul. Sa-l privesc mai deaproape si sa ma intreb inca o data ce-a fost in mintea acelor oameni cand l-au
construit. Atata metal pentru ce? Macar daca ar fi ceva mai deosebit, poate atunci
mi-ar fi displacut mai putin.

As putea chiar s-o sun pe Iza, s-o iau cu mine, dar va crede ca am luat-o razna
de la atat carte. Si oricum, nu cred ca suntem atat de apropiate incat sa vrea sa
mearga brat la brat cu mine la ora asta prin oras. Ea nu se incadreaza in niciun
standard de nebunie. E lipita atat de bine de pamant, incat nici nu cred ca poate
visa. Dar in fond si a fi prea rational ajungi sa inebunesti.
Imi arunc un ochi pe fereasta si cercetez cerul intunecat. Imi pare rau ca in
seara asta nu se vad stelele si ca nu e luna. Daca ar fi fost asa mi-ar fi placut si mai
mult sa ma plimb sub cerul liber, la lumina astrilor.
Brusc simt un gol imens inauntrul meu. Parca ceva important ar lipsi de-acolo
si tine sa-mi aminteasca faptul ca-s incompleta. Si daca asa am ales eu? Si totusi
golul nu dispare indiferent ca-l umplu cu fustrare sau cu ura. Poate un drum
lung de cugetari mi-ar face bine sau poate inca o lovitura. Stiu ce-i acel gol, stiu
ce-mi lipseste cu adevarat, dar acum nu am timp sa-l umplu. Vreau doar sa plec,
trebuie sa plec.
Parca deja simt vantul de iarna brazdandu-mi chipul cu cruzime, inghetandu-l.
Cu toate acestea nu pare sa-mi pese prea mult. Si daca e sa plec nu cred ca-mi voi
lua palarie. Vreau ca vantul sa-mi joace parul si sa-l transforme intr-o mare
infinita de negru. Ce mi-a venit cand am ales vopseaua aceea nici eu nu mai stiu.
Acum stiu doar ca vreau sa ies afara, cat inca ninge.
Asa e ninge si inca ce frumos. Cred ca incepe sa-mi placa la oras incetul cu
incetul. Probabil si aceasta schimbare m-a facut sa vad ce trebuia si cum trebuia.
Totusi, nu-i suficienta zapada pentru cineva ca mine. Poate voi gasi mai multa in
parc.