Nu tiu de ce, dar azi mi-am adus aminte de povestea cu omul care vine la Lege.

Paznicul ii spune ca nu poate sa intre si trebuie sa astepte. Desi asteapta si asteapta, de fiecare
data cand intreaba primeste acelasi raspuns. Incearca sa-l mituiasca pe paznic, dar fara succes.
Intr-un final, omul moare la poarta Legii fara sa intre. Cu ultimele puteri, il intreaba pe paznic
de ce, cat timp a fost el acolo, nu a mai venit nimeni la Lege. Paznicul ii raspunde: Asta era
Legea ta, numai tu puteai sa intri. Acum ma duc sa inchid poarta.
Ce inseamna sa intri in Legea ta? Sa-ti implinesti destinul? Sa-ti descoperi
abilitatile/talentele/vocatia? Si daca nu o descoperi, ce se intampla? De ce ne este atat de greu
sa intram? Pentru ca nu avem suficient curaj? Suficienta ambitie? Care este diferenta dintre un
om care a intrat in Legea lui si unul care nu a intrat? Cum descoperi Legea?
It's a miracle we need - the miracle - canta Freddie. Da, un miracol. Eventual sub
forma unei revelatii, unei epifanii. Si daca nu apare? Inseamna ca divinitatea nu vrea ca noi sa
intram in Lege, ca joaca impotriva noastra, desi ne admonesteaza pentru ca nu gasim
cuvantul ce exprima adevarul? Raspunsul mi l-a dat un preot intr-o predica: epifaniile,
miraculosul, misterul exista, dar trebuie ca noi sa vrem sa-l vedem. Daca mergem cu ochii
inchisi, daca nu vrem sa vedem decat negativ(ism)ul lumii, atunci de asta vom avea parte. Dar
daca deschidem ochii si ne uitam cu atentie, vom fi uimiti de cate miracole se intampla in
jurul nostru. De la seninul cerului pana la tanarul care sare n ajutorul unui batran olog care sa apucat sa treaca strada pe unde a putut...
Sunt multi, din pacate, care nu vor sa vada niciun miracol, merg cu ochii inchisi, nu vad
nimic, nici macar pe cei de langa ei cu care impart spatiul (de la tramvai, autobuz pana la casa
in care locuiesc). Ritmul vietii ne-a impus salturi mortale, ne-a abrutizat, ne-a dat cu carcera
neagr peste visele noastre. Nu cautati sa descoperiti marea robotizare, ea se intampla de
mult - e nevoie doar sa priviti in jur si sa vedeti cati roboti ne bantuie spatiul nostru uman.
Miracolul a ramas apanajul lui Suleiman sau al lui Bruce Willis care-i salveaz pe toi, poate
chiar i pe Chuck Noris...
Noi, astia mai vii - vorba lui Sorescu -, traim din avans pana la lichidare, mai
producem unele inginerii mai marunte sau mai mari si uitam de noi, uitam sa fim oameni,
sa traim, sa cream, sa vedem. Intoarcerea la natura apare doar sub forma unui barbeque, a
unor vizite de weekend pe litoral sau a unor weekenduri pe la vreo cabana, dar nu prea sus, ca
nu putem ajunge cu masina...
Robotim pe branci pentru un pumn de arginti cu care sa ne tratam sanatatea pe care neam stricat-o robotind, asa cum unii cersetori cer bani doar ca sa aiba bani de bautura, neavand
curaj sa cerseasca decat daca sunt beti. Este un cerc vicios si viciat. Avem vreo scapare? Mai
putem haiduci? Sa mergem la sat si sa traim din ce producem?
Nu. Eternitatea s-a nascut la sat, dar a plecat spre zonele urbane. Viitorul ne duce spre
tehnologie, spre aglomeratie, spre acele numere de statistica, spre acel etern Nr.Crt. din
sutele de tabele. Atunci ce solutii mai avem? Ce sanse mai avem sa ne lovim de epifaniile de
care vorbeam?
Uitam adeseori ca suntem, ca oameni, de factura divina. Avem in noi scanteia divina.
Daca vrem sa o cautam, o vom gasi. Adevarata lectie a crestinismului nu este acel crede si nu
cerceta inrobitor, ci cauta si vei gasi, pentru ca adevarul va va face liberi. In noi - acolo
este scaparea, acolo vom gasi miracolele, epifaniile care ne vor revela misteriosul, divinul.

Acolo este Legea de care faceam vorbire (scriere (sic!)). Legea fiecaruia este inscrisa in
faptura lui. Cauta si vei gasi! - cheia Legii tale pe langa care treci de atatea ori, dar pe care o
lasi de multe ori neatinsa...
Traim la suprafata, zgariem geamul de la usa ca sa ne uitam inauntru, dar nu intram
niciodata. Cei care au curaj sa intre, insa, sunt cei care descopera miracole, cei care vad
nuantele luminii fara a avea nevoie de vreo prisma, sunt cei care pot sa atinga curcubeul, sa-l
simta si sa-l daruiasca celorlalti. Doar ca ceilalti nu-l vad.
Robin Williams, in Peter Pan-ul lui adult, nu putea sa manance pentru ca el vedea
farfuriile goale, pierduse misterul. Odat ce a reuit sa-l recapete, insa, o, ce festin a avut! Si
asta pentru ca a cautat si a gasit.
Divinitatea ne pune piedici? Da, divinitatea din noi.