Sunteți pe pagina 1din 5

Definitie: Sesizarea reprezinta ncunostiintarea organului penal competent potrivit legii

despre savrsirea unei fapte prevazute de legea penala.


Sesizarea nu are doar rorul de a informa organele judiciare, ci reprezinta, n acelasi timp,
si justificarea legala a tuturor activitatilor procesuale si procedurale care cad n
competenta organului judiciar. Asadar, sesizarea reprezinta o cerinta de stricta legalitate a
procesului penal.
Actul de sesizare a organului judiciar trebuie ntocmit cu respectarea formelor prevazute
de lege, n caz contrar, el nefiind valabil. Nendeplinirea acestei conditii antreneaza lipsa
de valabilitate a tuturor actelor procedurale si procesuale.
Actul de sesizare poate fi ntocmit de orice persoana sau numai de anumite persoane
prevazute de lege. El se poate adresa organelor de urmarire penala, situatie n care are ca
efect declansarea procedurilor preliminare sau, n mod exceptional, direct instantelor de
judecata, situatie n care declanseaza p 858b13i rocedurile de judecata ale procesului
penal.
n concluzie, putem vorbi despre sesizarea organelor de urmarire penala si de sesizarea
instantelor de judecata.
Sesizarea organelor de urmarire penala
Trebuie facuta distinctie ntre:
I. Modurile generale de sesizare ale organelor de urmarire penala
II. Modurile speciale de sesizare ale organelor de urmarire penala
Aceasta clasificare este cea mai cuprinzatoare pentru ca tine seama de particula-ritatile
modurilor de sesizare si de consecintele pe care acestea le produc asupra mersului
procesului penal.
Daca modurile generale de sesizare pot fi nlocuite unele cu altele, neavnd o alta
semnificatie dect aceea a ncunostiintarii organelor de urmarire penala cu privire la
savrsirea unor fapte penale sau a legitimarii procesuale a participantilor, modurile
speciale de sesizare nu pot fi nlocuite unele cu altele, avnd semnificatia unor acte
procesuale si procedurale ce conditioneaza nsasi nceperea urmaririi penale, pune-rea n
miscare a actiunii penale si exercitiul actiunii penale n cazurile prevazute de lege.
I. Modurile generale de sesizare ale organelor de urmarire penala
Legiuitorul face distinctia ntre:
1) Modurile externe:
- Plngerea (plngerea penala)
- Denuntul
2) Modurile interne: - Sesizarea din oficiu
Plngerea
Reprezinta sesizarea facuta chiar de catre persoana care a suferit o vatamare prin
infractiune. Ea poate mbraca forma scrisa (personal sau prin avocat) sau forma orala,
care se poate formula chiar n fata organului competent (organul de cercetare penala sau
procurorul). Organul de cercetare penala sau procurorul ncheie un proces-verbal de
consemnare a plngerii orale care va trebui sa mentina urmatoarele mentiuni (art. 222,
c.pr.pen.):
- Numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului;

- Numele, prenumele si adresa persoanei mpotriva careia se face plngerea, daca aceasta
este cunoscuta. Daca nu este cunoscuta, se vor indica semnalmentele aces-teia si orice
alte elemente care ar putea servi la identificarea sa. n acest caz, pln-gerea se va adresa,
n mod obligatoriu, organul de cercetare penala (procurorului i se adreseaza cererea doar
cnd faptuitorul este cunoscut).
- O scurta expunere a starii de fapt, cu indicarea urmarilor produse;
- Mentiuni privind mijloacele de proba pe care le poate indica persoana vatamata;
- Semnatura persoanei vatamate. n cazul persoanei fara capacitate de exercitiu, plngerea
se face de catre reprezentantul legal. n cazul persoanelor cu capacitate restrnsa de
exercitiu, plngerea se face personal, cu ncuviintarea persoanelor pre-vazute de legea
civila. Plngerea penala anonima nu este valabila.
n toate situatiile, plngerea se poate face si prin mandatar, mandatul trebuind sa fie
special, facut n forma autentica. De asemenea, ea poate fi introdusa si prin sub-stituiti
procesuali (copilul major pentru parinti si sotul pentru celalalt sot).
Denuntul (art. 223, c.pr.pen.)
Reprezinta sesizarea facuta de catre orice persoana, alta dect persoana vatamata. Este
posibil sa fie facut si de catre persoana care a savsit fapta (autodenunt).
Poate fi formulat n scris, dar si oral. Atunci cnd este facut oral, n fata organu-lui de
urmarire penala competent, acesta ncheie un proces-verbal de constatare a denuntului.
Denuntul se face de catre aceleasi persoane si n aceleasi conditii ca si plngerea, cu
deosebirea ca nu e necesar ca persoana care face denuntul sa aiba capacitatea de
exercitiu. Acesta trebuie sa poarte semnatura persoanei petitionare. Totusi, poate fi
considerat valabil si denuntul anonim, avnd semnificatia unei informatii care ar putea sta
la baza unei sesizari din oficiu.
Sesizarea din oficiu
Reprezinta sesizarea facuta chiar de catre organul de urmarire penala competent.
De regula, sesizarea din oficiu are la baza fapte descoperite personal, prin propriile
simturi, de catre organele de urmarire penala.
Poate avea si alte surse:
- Informatiile rezultate din mijloacele de informare n masa;
- Datele obtinute dintr-un alt dosar penal;
- Infractiunea flagranta;
Procedura flagranta este net superioara, n planul dovedirii faptelor, nefiind necesar un alt
mijloc de proba.
- Constatarea facuta de organele constatatoare;
Codul nostru de procedura penala reglementeaza doua mari categorii de organe
constatatoare:
1) Organele constatatoare prevazute n art. 214, c.pr.pen.:
a) Organele inspectiilor de stat, cu privire la infractiunile ce constituie ncalcari ale
dispozitiilor legal controlate: inspectiile de politie sanitara, inspectiile de politie sanitara
veterinara, organele de control fiscal, organele de control ale Garzii Finan-ciare si ale
Curtii de Conturi.
n legatura cu organul fiscal, s-a sustinut n doctrina de specialitate ca procesele acestora,
daca ar fi contestate dupa procedura prevazuta de Legea 105/1997, ar putea fi nvestite cu
putere de lucru judecat, constituind titluri executorii, conform OG 11/1996. n ceea ce ne

priveste, consideram ca, n masura n care aceste procese penale privesc fapte prevazute
de legea penala, procedura nceteaza a mai fi pur administrativa, astfel nct ele trebuie
considerate ca fiind definitivate doar n mo-mentul solutionarii definitive a cauzei penale.
b) Organele de conducere si de control ale unitatilor prevazute n art. 145, c.pen. pentru
infractiunile savrsite n legatura cu serviciul.
2) Organele constatatoare prevazute n art. 215, c.pr.pen.:
a) Comandantii de nave si aeronave;
b) Subofiterii politiei de frontiera, pentru infractiunile la regimul frontierei.
Organele constatatoare trebuie sa se limiteze doar la constatarea faptelor, neefec-tund
acte premergatoare. Ele ncheie ntotdeauna un proces-verbal de constatare. Mai poarta
denumirea si de organe parajudiciare.
Acestea determina sesizarea din oficiu a organelor de urmarire penala, deoarece, ntr-un
termen de cel mult 3 zile (pentru categoriile de organe prevazute n art. 214, c.pr.pen.) sau
de cel mult 5 zile (pentru categoriile de organe prevazute n art. 215, c.pr.pen.) sunt
obligate sa nainteze procesul-verbal de constatare procurorului, n vederea sesizarii din
oficiu.
Totodata, organele de constatare au dreptul sa ia declaratii persoanelor banuite si, daca
este cazul, sa ridice corpurile delicte, precum si orice alte mijloace materiale de proba, pe
care sa le nainteze apoi procurorului.
Organele constatatoare au dreptul sa-l prinda pe faptuitor si sa-l prezinte n fata organelor
de urmarire penala. n cazul organelor prevazute n art. 215, c.pr.pen. faptuitorul poate fi
prezentat ntotdeauna n fata procurorului.
3) Alte organe constatatoare:
Corpul gardienilor publici;
Jandarmeria;
Serviciile de informatii (SRI, SIE, SPP, Serviciul de Telecomunicatii Speciale,
Serviciul din cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor) si Serviciile Speciale, create n
cadrul MI, MJ si MApN.
II. Modurile speciale de sesizare ale organelor de urmarire penala
1) Sesizarea la cererea organului competent
2) Autorizarea prevazuta de lege
3) Plngerea prealabila a persoanei vatamate
n toate cele 3 situatii, trebuie respectate regulile generale prevazute pentru ntocmirea
oricarei sesizari.
Exista unele prevederi similare si n art. 10, lit. f, c.pr.pen.
a) Sesizarea comandantului UM
b) Exprimarea dorintei Guvernului strain
c) Autorizarea procurorului general
d) Sesizarea la cerea organelor CFR
e) Avziul Camerei Parlamentului din care face parte demnitarul
f) Avizul minsitrului Justitiei
Acordarea unui aviz nu obliga organul judiciar la luarea masurii sau la efectuarea actului
prevazut de lege, ci acesta va lua masura doar daca sunt ndeplinite dispozitiile legale.
n ceea ce priveste plngerea prealabila, legiuitorul are n vedere prevederile art. 279, lit.
b-c, c.pr.pen. n care plngerea se adreseaza organului de urmarire penala. Plngerea
prealabila trebuie sa contina n plus fata de plngerea penala doua men-tiuni obligatorii

cu privire la persoana faptuitorului si cu privire la producerea unui prejudiciu. Persoana


vatamata poate solicita obligarea persoanei banuite la repararea unui prejudiciu, inclusiv
introducerea n cauza a persoanei responsabile civilmente (trebuie introdusa n cel mult 2
luni de la data la care persoana vatamata a cunoscut persoana faptuitorului).
Spre deosebire de plngerea penala, cea prealabila nu poate fi introdusa prin substituiti
procesuali, ci numai de catre cel interesat personal sau prin reprezentant legal, cu procura
speciala. De la acest caz exista o singura exceptie si anume cazul persoanelor fara
capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrnsa, pen-tru care actiunea
penala poate fi pusa n miscare si din oficiu. Astfel, s-a dat posibili-tatea nceperii
urmaririi penale si a punerii n miscare a actiunii penale n ipoteza n care reprezentantii
legali nu ar formula plngerea prealabila.
Sesizarea instantelor de judecata
Aceasta sta la baza judecatii. Sunt cunoscute doua moduri de sesizare a instantei penale:
1. Rechizitoriul - Desemneaza modul comun, avnd ca finalitate declansarea unei
proceduri comune pentru ca exista principiul dupa care nu avem proces penal fara a avea
urmarire penala.
2. Plngerea prealabila a persoanei vatamate - Are menirea de a declansa o procedura
fara urmarire penala. Este cunoscuta n doctrina si jurisprudenta penala ca "actiune penala
directa" pentru ca se adreseaza direct instantei de judecata.
1. Rechizitoriul
Este cel mai complex act de urmarire penala si apartine procurorului. Competen-ta
apartine procurorului din cadrul Parchetului corespunzator n grad instantei competente
sa judece cauza n fond. Aceasta regula consacrata n art. 209 (4), c.pr.pen. face ca art.
264 (2), c.pr.pen., conform caruia atunci cnd rechizitoriul este ntocmit de un procuror
ierarhic inferior este supus confirmarii procurorului cores-punzator n grad instantei
competente sa judece cauza n fond, sa fie considerat ca abrogat implicit. Daca
rechizitoriul este ntocmit de un procuror inferior n grad instantei de fond, sanctiunea
este nulitatea absoluta, conform art. 197 (2), c.pr.pen.
Pentru a fi valabil rechizitoriul trebuie sa mbrace forma scrisa. El prezinta urmatoarea
structura:
a) Partea introductiva - n care se fac mentiuni privind obiectul cauzei, numele si
prenumele procurorului, eventual functia acestuia, date referitoare la confirmare, daca
este cazul, n ipoteza urmaririi penale, anul, luna si ziua ntocmirii si date privind
persoana inculpatului.
b) Partea descriptiva (considerentele rechizitoriului) - Cuprinde mentiuni referitoare
la fapta sau faptele la care se refera, respectiv expunerea starii de fapt, precum si
mentiuni referitoare la circumstantele personale ale inculpatului, la nca-drarea juridica,
la mijloacele de proba pe care se sprijina starea de fapt, masurile luate n cursul urmaririi
penale.
c) Partea dispozitiva - Cuprinde doua categorii de dispozitii:
- Dispozitia de trimitere n judecata - Priveste doar inculpatul si defineste nsasi natura
juridica a rechizitoriului;
- Citarea partilor si naintarea ntregului dosar instantei competente sa judece cauza n
fond;

Pentru ca rechizitoriul sa fie valabil trebuie sa fie semnat de procurorul competent. Pentru
a face posibila naintarea rechizitoriului la instantele de fond este necesar ca ulterior sa se
emita o adresa, semnata de conducatorul Parchetului din care face parte procurorul.
n mod exceptional, rechizitoriul nu se rezuma doar la trimiterea n judecata, ci, n
cazurile de indivizibilitate si de conexitate, rechizitoriul poate fi si acte de nencepere a
urmaririi penale pentru unele fapte sau persoane, ct si de scoatere de sub urmarire
penala, de ncetare a urmaririi penale sau de casare pentru alte fapte, daca se constata
intervenirea vreunuia dintre cazurile de mpiedicare, dupa caz, a nceperii urmaririi
penale sau a punerii n miscare a actiunii penale sau a exercitiului actiunii penale.
Rechizitoriul poate fi si act de declinare de competenta, cnd pentru unele fapte sau
persoane se constata competenta unei alte instante penale, precum si una dintre masurile
procesuale prevazute de lege. Rechizitoriul poate fi un act de arestare, de luare a masurii
interdictiei parasirii localitatii sau de liberare provizorie. Atunci cnd o masura preventiva
se ia la sfrsitul urmaririi penale nu se mai ntocmeste ordonanta.
2. Plngerea prealabila
Dobndeste din ce n ce mai mult teren n planul procedurii penale, aflndu-se la baza
tendintei generale constatate n procedura penala contemporana de privatizare a
procedurii penale, pentru ca preia unele dintre atributele esentiale de acuzare a
Ministerului Public.
Plngerea prealabila desemneaza situatia n care victima infractiunii se trans-forma n
acuzator n proces. Situatiile n care sesizarea instantei penale se face fara rechizitoriu,
deci prin plngere prealabila sunt expres prevazute de lege n art. 179 (2), lit. a),
c.pr.pen. pentru anumite categorii de infractiuni considerate infractiuni cu pericol social
redus, cum sunt:
lovire sau alte violente (art. 180, c.pen.);
vatamare corporala din culpa (art. 184, c.pen.);
furtul ntre soti sau rude apropiate (art. 210, c.pen.);
abuzul de ncredere (art. 213, c.pen.);
tulburarea de posesie (art. 220, c.pen.);
insulta si calomnia (art. 205, 206 c.pen.).
Plngerea prealabila a persoanei vatamate are o natura juridica similara cu aceea a unui
rechizitoriu, fiind obligatoriu sa contina cererea expresa a persoanei vatamate adresata
instantei de condamnare a inculpatului. Daca ea lipseste, judecatorului i incuba obligatia
de a chema n fata sa persoana vatamata pentru a o ntreba daca cere condamnarea
inculpatului.
Din momentul n care plngerea penala este nregistrata la Judecatorie, inculpatul devine
faptuitor n cauza. Atunci cnd faptuitorul nu este cunoscut, persoana vata-mata este
obligata sa se adreseze OCP n vederea identificarii faptuitorului.
Procedura de judecata prezinta particularitati fata de procedura comuna tocmai datorita
inexistentei unor proceduri preliminare. Ea este asemanatoare cu procedura angloamericana, fiind o procedura acuzatoriala.