Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Roman modern subiectiv, de analiza psihologica ce se conformeaza principiului sincronismului

(sincronizarea literaturii cu literatura universala, deci cu spiritul veacului)- principiu al directiei
moderniste cristalizat odata cu infiintarea cenaclului Sburatorul, infiintat de Eugen Lovinescu.
Se face trecerea de la literatura de inspiratie rurala la cea de inspiratie citadina.
Tema romanului o reprezinta iubirea si moartea/ Eros si thanatos, teme care corespund titlului
ce va fi prezentat pe larg in cele doua carti ale romanului (care are constructie binara: Cartea intai si
Cartea a doua).
Prima carte este fictiune pura si prezinta povestea de dragoste dintre Stefan Ghiorghidiu si sotia
sa, Ela, in vreme ce cartea a doua, inspirata din jurnalul de front al autorului, ilustreaza razboiul intr-o
viziune demitizata.
Ca roman subiectiv prezinta urmatoarele trasaturi:
confesiunea la persoana I
personajul-narator care prezinta propriile trairi din ipostaza unui personaj ce nu se conformeaza
colectivitatii; el aspira la o iubire absoluta, fiind in cele din urma un inadaptat care, ca toti
inadaptatii, sfarseste invins de propriul ideal
tehnicile narative sunt moderne si anume fluxul constiintei si memoria involuntara.
Primul capitol- La Piatra Craiului, in munte- debuteaza cu o structura care devine indice
temporal: in primavara anului 1916, se realizeaza iesirea din timpul obiectiv pentru ca apoi sa se intre
in timpul subiectiv psihologic. Aflam ca Stefan Ghiorghidiu este sublocotenent concentrat cu
regimentul din Capitala la fortificarea Vaii Prahovei deoarece Romania se pregatea sa intre si ea in
razboi. Este un prilej pentru autor care critica, ironizeaza pregatirile facute de Guvern:toate capetele
acestea de transee risipite ici-colo...nu faceau, puse cap la cap, 1 km. Zece porci tiganesti cu boturi
puternice ar fi ramat intr-o jumatate de zi toate intariturile de pe Valea Prahovei... Despre sistemul de
fortificatii vorbeau partidele politice, Guvernul, desi, in realitate, ele nu ar fi protejat niciun soldat.
Intr-una din seri, la popota se naste o discutie despre femeie si despre dreptul ei de a-si parasi
sotul pe care nu-l mai iubeste. Acest moment ii prilejuieste protagonistului situatia de a-si releva
adevarata drama, caci infrunta parerile camarazilor sai, considerand ca acestia nu au trait intr-un mod
real asemenea situatie si ca parerile lor sunt pur conventionale.
Stefan Ghiorghidiu enunta propria conceptie despre viata si moarte, dand o definitie personala
iubirii, fapt ce devine adevarata problematica a romanului: o iubire mare e mai curand un proces de
autosugestie...de cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la inceput, sa-ti placa femeia fara de care mai
tarziu nu poti trai...
Decizia sa de a dezerta nu este o revolta impotriva razboiului, ci se naste din dorinta de a-si
revedea sotia infidela.
Al doilea capitol Diagonalele unui testament reprezinta intriga.
Apeland la fluxul memoriei, autorul pune in evidenta tot universul sufletesc al personajului care sta sub
semnul incertitudinii: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca
ma insala.
Aceasta banuiala genera o suferinta cumplita care se hranea din propria ei substanta. Ghiorghidiu se
casatorise din dragoste cu Ela, la fel de saraca si, desi aveau aceasta conditie modesta, erau foarte
fericiti. In permanenta descoprea la ea frumusetea, buntatea, candoarea. Existenta celor doi tineri se va

schimba in momentul in care Ghiorghidiu va primi o mostenire considerabila de la unchiul sau, Tacheipostaza avarului. Atunci cand au fost invitati la masa, la unchiul Tache, la un moment dat, discutia s-a
canalizat pe conceptia despre bani, deoarece nepotului I se reproseaza o casatorie din dragoste si nu din
interes, asa cum facuse, de altfel, si tatal sau ce fusese profesor universitar si un publicist apreciat.
Protagonistul considera mostenirile primejdioase si sustine ca de cele mai multe ori parintele care lasa
avere copiilor le transmite si calitatile prin care a facut averea: un obraz gros, un stomac in stare sa
digereze si oua clocite, ceva din slutenia nevestei luate pentru averea ei, neaparat o sira a spinarii
flexibila ca nuiaua (daca nu cumva rahitismul nevestei milionare n-a inzestrat-o cu o cocoasa rigida ca
o buturuga). La aceasta afirmatie toti membrii familiei sunt revoltati si in special celalalt unchi al lui
Stefan, Nae Ghiorghidiu, care urmarea mostenirea fratelui.
Intrucat cea mai mare parte de avere ii va reveni lui Stefan, relatiile dintre membrii familiei
devin conflictuale: spre nedumerirea mea indurerata, mama si surorile au trecut de partea lui si au
pornit actiuni paralele. Chiar si Ela pledeaza pentru ca ei sa ramana cu banii, cu atata indarjire incat il
uimeste si pe sotul ei. Dezamagit, el afirma: As fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea
vulgare. Este momentul in care intelege propria drama, de vreme ce si-a cladit existenta pe un ideal
irealizabil: ma cuprindea o nesfarsita tristete vazand ca nici femeia asta, pe care o credeam aproape
suflet din sufletul meu, nu intelegea ca poti sa lupti cu indarjire si fara crutare pentru triumful unei idei,
dar, in acelasi timp, sa-ti fie sila sa te framanti pentru o suma, fie ea oricat de mare.
Ela va fi de acum perceputa ca o femeie obisnuita, banala, o femeie oarecare, ca toate celelalte;
iata ca el idealizase o fiinta inferioara lui.
Spre a-i face pe plac, intra in afaceri cu Nae Ghiorghidiu si cu Tanase Vasilescu Lumanararu. Se
dovedeste incapabil de compromisuri in aceasta lume in care se simte un intrus. Totul intra in
contradictie cu structura sa onesta si toata societatea devine un pat procustian; in cele din urma renunta
la afaceri.
Cu un alt statut social de acum, Ela este interesata de viata mondena, de petreceri, de plimbari,
de frecvente vizite in casa verisoarei Anisoara, de moda.
La Anisoara il cunoaste pe D.G. (Grigoriade), un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei
pe care le invata sa danseze tango. Intr-o excursie pe care o face la Odobesti se declanseaza gelozia lui
Ghiorghidiu pentru ca nevasta sa isi permite intimitati cu acest necunoscut. Fire hipersensibila,
Ghiorghidiu analizeaza cu luciditate destramarea iubirii dintre ei. Urmeaza o serie de certuri, impacari,
despartiri.

Cartea a doua
Partea a doua a romanului prezinta, intr-un mod realist, imaginea razboilui, un razboi
conventional, care urmeaza jurnalul de front al autorului.
Este un prilej pentru Camil Petrescu ca sa analizeze frica, durerea, lasitatea, lipsa de
sensibilitate a oamenilor care stau fata in fata cu moartea.
Pentru protagonist, razboiul devine ceea ce fusese odinioara iubirea, adica o experienta inedita:
orgoliului meu I se pune acum, de altfel, si o alta problema. Nu pot sa dezertez caci, mai ales, n-as
vrea sa existe pe lume o experienta definitiva ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai
exact sa lipseasca din intregul meu sufletesc. Ar avea fata de mine, cei care au fost acolo, o
superioritate care mi se pare inacceptabila.
Viata oamenilor in aceasta confruntare directa cu moartea sta intotdeauna sub semnul
hazardului, dar mai ales cu dorinta omului de a supravietui.
Cel mai sugestiv capitol al acestei parti este Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu.

Ghiorghidiu are revelatia prieteniei, a solidaritatii, a responsabilitatii. El traieste acut sentimentul

singuratatii in fata mortii.
In aceasta situatie, razboiul vindeca rana iubirii si protagonistul concluzioneaza ca drama lui din
dragoste era atat de mica si neinsemnata in comparatie cu drama nascuta din razboi. De aceea, totul in
legatura cu Ela ii este indiferent de acum, ba chiar se hotaraste sa-i cedeze o mare suma de bani, casele
de la Constanta: I-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa , de la obiecte de pret, la carti, de la lucruri
personale, la amintiri. Adica tot trecutul.
Iubirea isi pierde rangul de valoare absoluta, sfarsind in indiferenta.