Sunteți pe pagina 1din 3

Salve Gaudeamus- reportaj

Caldura mare, mon cher. Nori albi de lapte rece isi perinda timid umbrele peste vazduhul
innecat in marea de turcoaz. Pe strada, oameni incruntati, grabiti, ori veseli, sunt martorii unui
scenariu comun. Cel al cotidianului. Dincolo de anostul situatiei, parfum de carte veche si
noua isi face drum, raspandindu-se din centrul istoric al Clujului, in intreg orasul. Din 22,
pana in 26 al lui aprilie,sub ochii vigilenti ai lui Matei Corvin, privire incarcata de istorie,
patos si mandrie nationala, targul international de carte Gaudeamus isi deschidea oficial
portile in fata celor insetati de cultura.
Sub mantia celui mai important eveniment cultural de tip expozitional din Romania, au fost
cuprinsi toti iubitorii de carte, care au reusit prin participare activa si curiozitate sa innobileze
un ideal comun: idealul unei Romanii dornice de cunoastere, de dezvoltare si concomitent cu
aceasta, stoparea fenomenului care inglobeaza o serie de realitati tragice, care au in genere in
vedere, numarul mare de analfabeti existenti la ora actuala in Romania. In aceasta situatie,
locul fruntas nu ne onoreaza tara care abunda de capete stralucite, creative, tinutul micut
asezat la umbra Carpatilor pecetluiti de un trecut usor nedrept, pamantul care a oferit atatea
valori istoriei universale.
Mi-am ales si eu o zi la intamplare, si am urmat intocmai traseul stabilit de organizatori cu o
precizie nemteasca. Asta asa, sa ramanem angrenati in cotidian. M-am lasat purtata de val,
precum condeiul s-a lasa purtat candva de inspiratia marilor poeti romani. Pe foaia ingalbenita
azi de timp si timpuri, sta parte din sufletul si simtirea lor, facute randuri. Paradoxal, dar in
perfecta armonie, standuri dedicate stiintei, literaturii contemporane, limbilor straine si
inovatiei, stavilesc setea acelorasi iubitorilor de cultura,in aceeasi masura in care literatura
veche reuseste sa o faca. La urma urmei, e o chestiune de gust. Ea, cartea, se incapataneaza
mereu sa multumeasca pana si gusturile celui mai pretentios consumator de cultura.Reteta?
Diversitate. Asta am putut intalni si la targul de carte Gaudeamus.
De la intrare observ un baietel care-si trage mamica insistent de maneca,cerandu-i cu ochi
nevinovati o carte de benzi desenate, a carei eroi vor prinde viata in imaginarul copilului,
odata ce aceasta va fi rasfoita in ceasul serii. In imediata apropiere, un barbat asculta atent
femeia musulmana vorbind de ceva vreme despre libertate. Despre libertatea de a alege.
Despre necesitatea si importanta cunoasterii Coranului. Vorbeste cu credinta si supunere

despre Profet. Ii marturiseste acestuia intr-un gest natural, ca a descoperit invatamintele


Coranului timpuriu,la fel ca mai toate femeile apartinand lumii islamice. Ma prinsese discutia
celor doi, la care am participat fara sa fi cerut voie, intocmai ca o vecina curioasa interesata de
povestile vecinei de vis a vis asezata de ceva vreme pe banca acoperita de racoarea vreunui
salcam inflorit.
Mi-au distras rapid atentia acordurile muzicii clasice, din ale caror note s-a revarsat rapid
asupra incaperii, atmosfera unei epoci de basm. Epoca rochiei ale carei materiale grele inca
ascund crinolina vreunei domnite asezata la bratul unui domn inalt, imbracat la randu-i intr-un
frac visiniu. In povestea Gaudeamus-ului, aceasta domnita si acest domn, invitau spectatorii la
cultura. Erau "copiii" Editurii Scolii Ardelene. Langa acest stand, invitatii la cultura
raspandeau si reprezenantii altor edituri romanesti de prestigiu: Nemira, Humanitas,
Corint,sau Curtea Veche, s-au intrecut in incercarea de a-i multumi pe cei prezenti la
spectacolul culturii, al carui spirit a cuprins rapid intreg Clujul. Acest fapt este atestat si de
inregistrarea unui numar record de vizitatori, respectiv peste 27 de mii de suflete curioase si
insetate de literatura.
Cei aproximativ 90 de expozanti au mentinut focul culturii viu in cele 5 zile dedicate
evenimentului al carui organizator principal a fost postul public Radio Romania. De la
miresme de ceai, la arome de cafea dintre cele mai diverse, de la savoare tinuta captiva in
ceainic pretios,la cafeaua turceasca pregatita la nisip. De la parfum de carte noua, la parfum
de carte veche. De la coltul islamic, la cel al macedonilor, ori al albanezilor, de la culturi
diverse la curiozitati locale, de la stiinta la religie, de la maturitate, la ludic. De la viata, la
moarte, de la limba neamului nostru, la capodopere ale culturii internationale. Toate misterele
acestor tarame au fost dezlegate in paginile multimii de carti, care-si chemau nerabdatoare de
pe rafturi improvizate, noi stapani.Prin simpla rasfoire ori achizitionare, ele ne-au prefacut
automat sufletul si mintea mai bogate.
Ma indrept spre iesire, unde socotesc lumina orbitoare a zilei aflata in plina desfasurare ca
fiind una inferioara luminii din cortul umil, devenit intre timp palat al culturii. Mi-am auzit
gandurile.Lumina cunoasterii e mult mai puternica. Ea incarca sensul si intelesul zilei
pamantene de care ne bucuram ori de cate ori vazduhul isi etaleaza frumusetra inaintea
ochilor nostri limitati. Targul botezat in limba mama a limbii neamului nostru, mi-a bucurat
astazi mie, omului simplu, sufletul. Ma indrept spre casa, urmand acelasi drum ce m-a adus in
taramul cunoasterii cu doar cateva ceasuri in urma. Acum, aceiasi oameni nu mai par rigizi,

grabiti ori rataciti. Intocmai cu cele spuse de un parinte al neamului romanesc,ce vegheaza la
randu-i dintr-un alt punct de interes al Clujului orasul, conclud:"asta-i pofta ce-am
poftit"(Mihai Viteazu).. Mi-a fost dor sa ne mai fie impartit,fie si un gram de cultura, atator
guri. Salve Gaudeamus. Ne revedem la anu.

S-ar putea să vă placă și