Conspiratia pentru distrugerea Romaniei.

Analiza datelor si informatiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din masoneria romana a scos in
evidenta unele aspecte de interes operativ care explica situatia grea in care se gaseste Romania la ora
actuala, atit din punct de vedere economic, cit si din punct de vedere politic. Practic, Romania se afla in
prezent in jocul de interese al celor doua mari puteri militare mondiale, Rusia si SUA, care cauta prin
orice mijloace sa-si adjudece suprematia in aceasta zona strategica a Europei. In cei 20 ani trecuti de la
evenimentele din decembrie 1989, razboiul din umbra purtat de cele doua superputeri a adus pe
esichierul politic personaje studiate in timp, cu grave carente comportamentale, usor de compromis,
tocmai pentru a fi dirijate in sensul dorit de ei. Cu ajutorul acestora s-a reusit sa se distruga economia
romaneasca, sa se anihileze Serviciile Secrete, sa se puna in stare de inoperativitate Armata si, nu in
ultimul rind, sa se zdruncine unitatea Poporului Roman. Prin incalcarea voita a sigurantei nationale,
factorii decizionali apartinind celor doua tabere care s-au perindat la putere din 1989 incoace au
privatizat dupa bunul plac, au vindut strainilor capacitati de productie rentabile, unele dintre ele de
importanta strategica, asa cum sint industria cimentului, industria metalurgica feroasa si neferoasa,
industria chimica si petrochimica, industria energetica si sistemul financiar bancar. Au vindut, totodata,
si bogatia cea mai de pret a Poporului Roman, si anume pamintul tarii, aflat acum in mare parte in
proprietatea unor mafioti arabi, italieni, evrei, greci si unguri.
Printre protagonistii vietii politice romanesti care au conlucrat pentru a aduce Romania in starea precara
in care se gaseste astazi si care se afla in cele doua tabere rivale se numara Traian Basescu, Calin
Popescu-Tariceanu, Dinu Patriciu, Bogdan Olteanu, Adrian Nastase, Mugur Isarescu, Emil Boc, Elena
Udrea si grupul economic din spatele acesteia, - ca sa-i amintim pe cei mai reprezentativi. Acestia sint
cei care au creat un "curent contraorganizational al mediului vietii colective", care a dus la formarea
"subspatiilor neguvernabile". Agregarea acestor subspatii, in timp, a determinat actualul "razboi
subnational" dintre carteluri si institutiile statului national. Asa s-a ajuns la o veritabila deriva
institutionala, formelor de organizare politica imputindu-li-se lipsa de legitimitate, ceea ce pune in
primejdie atit Statul, cit si Natiunea. Trasaturile dominante ale acesteia sint schimonosite si falsificate de
uzurpatorii Statului Roman, a caror tinta este demolarea efigiilor si a reperelor identitatii noastre
nationale. Ei au constituit "structuri alternative", formind retele de "colegii invizibile", pentru a captura
centrul Puterii in Romania. Cadre recrutate din zone periferice au fost plasate in toate partidele, la toate
publicatiile, in toate guvernele, dobindind astfel accesul sau chiar controlul in institutii-cheie ale
Romaniei, de la Ministerul Afacerilor Externe la Presedintie, de la Guvern la Parlament si, nu in ultimul
rind, in "societatea civila", devenita virf de lance al manipularilor puse la cale. Lansarea in spatiul public
a politicii grupului de interese a reprezentat o mutatie majora, un eveniment care a modificat
fundamental peisajul politic al Romaniei. Pirghiile statului au fost preluate si sint folosite de carteluri si
mafii organizate intr-un complicat mecanism al infractiunilor, care a reusit crearea unei baze a
organizatiilor negre ale societatii romanesti. Are loc o lupta pe viata si pe moarte pentru conversia
puterii politice a statului in putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si vadit
antinational. Obtinerea controlului Romaniei nu este insa o intreprindere particulara, privata, ci este un
obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. Practic, acest obiectiv este pe cale sa se realizeze
in prezent, fiind consecinta conditiilor in care au actionat gruparile respective. In aceste cazuri, influenta
externa a fost extrem de puternica, iar ea a fost exercitata prin Serviciile de Informatii din tarile lor de
origine - CIA, Mossad, FSB. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul Romaniei.
Cei care pun totul la bataie pentru uriasele profituri de miliarde de euro pe care le estimeaza sint
personaje extrem de controversate din lumea afacerilor si a masoneriei, care cumpara tot ce se scoate pe
piata: ciment, produse metalurgice, aluminiu, petrol, gaze, energie etc. Unul dintre aceste personaje este
Marc David Reich, nascut in decembrie 1934 in orasul Anvers, din Belgia, provenind dintr-o familie
evreiasca din clasa mijlocie. Pentru a evita persecutia nazista, familia lui a emigrat in SUA, in 1942. Tot

din cauza fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich in Rich. S-a ridicat
prin afaceri internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Are tripla
cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. Rich are resedinta in Zrich, Elvetia, iar vila sa este pazita
non-stop de garzi israeliene inarmate pina-n dinti. Cu toate ca a fost condamnat in SUA la ani grei de
inchisoare pentru diverse escrocherii - in ianuarie 2001, fostul presedinte american Bill Clinton l-a
gratiat pe Rich in ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe s-a datorat finantarii campaniei electorale a
democratului Al Gore. Ziarele "New York Post" si "New York Times" au dezvaluit ca printre cei care au
facut presiuni pentru gratierea lui Rich s-au numarat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul
Israelului, Ehud Barak, dar si actualul prim-ministru Ehud Olmert, pe atunci primar al Ierusalimului.
Intr-o scrisoare catre Bill Clinton, Shavit ii transmite acestuia in termeni conventionali ca Marc Rich "a
oferit consultanta agentiilor de spionaj israeliene, inregistrind rezultate dincolo de asteptari". La rindul
sau, Ehud Barak a elogiat contributiile lui Rich la securitatea nationala a Israelului. Ulterior, Casa Alba a
confirmat oficial ca fugitivul este considerat de Tel Aviv "un aliat de importanta critica". Toate acestea
completeaza un raport MI 6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, in care se semnaleaza
apartenenta lui Rich la Mossad. Numele de cod "Mega", folosit de Rich, a fost aflat de englezi in
februarie 1997 prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofiter Mossad, incartiruit la
Ambasada Israelului din Washington, si superiorii sai din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din Statele Unite,
preluate de "Jerusalem Post", au vehiculat si apropierea lui Marc Rich de CIA. Rich e activ pe pietele
petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, pe cea imobiliara. Implicat in retele
transfrontaliere de spalare de bani si contrabanda, Marc Rich s-a remarcat si in scandalul furnizarii de
pasapoarte israeliene catre mafia rusa. Impreuna cu membrii acesteia a derulat afaceri ilegale de mare
amploare cu armament in Orientul Mijlociu, avindu-l drept complice pe celebrul terorist palestinian Abu
Nidal. De asemenea, intr-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata ca Rich a
incalcat embargoul impus Iugoslaviei la inceputul anilor 90, livrind regimului Milosevici cupru si
petrol. Conform publicatiei specializate""Oil Daily", in afacere a fost implicata si Romania, unde Marc
Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei. Acest adevarat maestru al combinatiilor internationale a
capusat cit a putut si Statul Roman. Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar
Rich raspundea prompt comenzilor. La esaloanele inferioare ale Puterii, afaceristul a utilizat oameni din
comertul exterior. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat in Romania de Florian Stoica, fost director in
Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador in Sudan. Cea mai importanta companie a lui Rich este
Casa de Comert Marc Rich & Co AG (Zug). Ulterior, firma si-a schimbat numele in Glencore
International AG, iar in Romania a actionat prin firma Glencore Romania, coordonata de australianul
Steven Frank Kamlin, nimeni altul decit vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG
din Zug. Desi Marc Rich a fost o prezenta constanta pe piata din Romania dupa 1989, unde avusese
niste afaceri si mai inainte, mai mereu tranzactiile in care a fost implicat au fost invaluite in mister. In
decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarire privind "cooperarea cu firma Marc
Rich & Co (n.n.: care a devenit apoi Glencore International) pentru modernizarea unor instalatii din
cadrul societatii comerciale Petromidia SA".
Detaliile contractului au fost secretizate. In vremurile tulburi de atunci, intelegerea dintre controversatul
magnat urmarit de FBI si guvernul roman s-a realizat fara licitatie. Oferta facuta de Marc Rich in aprilie
1990 in biroul lui Petre Roman a fost urmata de un contract adoptat printr-o hotarire de guvern in 8
decembrie 1990, cind Theodor Stolojan era deja ministru plin la Finante. In 1993, cind s-a terminat
contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut sa o cumpere, dar s-a opus Guvernul Vacaroiu, ca
si sindicalistii, care se temeau ca isi vor pierde locurile de munca. In mod absolut surprinzator, pentru ca
rafinaria se modernizase, acesta a fost momentul de la care a inceput acumularea de pierderi. Inainte de
privatizare, datoriile ajunsesera la ametitoarea suma de 300 milioane de dolari. In final, cursa pentru
achizitionarea Petromidiei a fost cistigata de Rompetrolul lui Dinu Patriciu (si nu pentru ca ar fi avut o
oferta mai buna, ci datorita faptului ca a beneficiat de o sustinere mai puternica, asa cum se va vedea
mai departe), iar in 2004 Glencore a ratat si Petromul, care a revenit austriecilor de la OMV. Glencore
Romania a derulat afaceri si in domeniul transporturilor si comertului, prin Rombarge Transport si
Barter Port Operator. Glencore a fost ani de zile unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO
Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica, pentru pacura. In ultimii ani,
reprezentanti ai Glencore in Romania au mai fost Alexandru Bittner si Yoav Stern, sotul realizatoarei de

Televiziune Oana Cuzino. Tot Marc Rich l-a adus in Romania pe Igor Ziuzin, omul de afaceri rus care a
preluat COS Tirgoviste si Industria Sirmei SA Cimpia Turzii. Ambele privatizari au fost facute de
Guvernul Adrian Nastase. Acelasi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg Deripaska, cei
care au preluat intreaga industrie de aluminiu din Romania in urma unor procese de privatizare
controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticoruptie. In 1997,
reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a imprumuta asociatia
salariatilor pentru achizitionarea a 80% - 90% din actiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea sa i se
garanteze aprovizionarea cu alumina. Ulterior, la privatizarea ALRO in favoarea grupului Marco
International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat in mod formal fata de modul in
care s-a facut privatizarea. In realitate, cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma in
1983, impreuna cu Marc Rich. Autoritatile romane fusesera avertizate de firma americana AIG, si ea
interesata de ALRO, ca in spatele Marco se afla Rich. Un alt personaj care a fost in jocul de interese din
jurul ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska, venit tot pe
filiera Marc Rich si aflat in spatele privatizarii rafinariei Rafo Onesti, care a beneficiat de importante
facilitati fiscale acordate de Statul Roman. Acestora li se adauga Mikhail Fridman, influentul magnat
care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oameni de afaceri rusi cu interese la noi.
Faptul ca obtinerea controlului Romaniei nu este o tinta privata, ci un obiectiv geopolitic il
demonstreaza cu prisosinta istoria sectorului financiar-bancar de dupa 1989. In fruntea acestuia a ajuns
in septembrie 1990 Mugur Isarescu, un economist care, dupa absolvirea facultatii, a lucrat exclusiv la
Institutul de Economie Mondiala, timp de 19 ani, perioada in care a intrat in vizorul american cu prilejul
cursurilor pe care le-a urmat in Statele Unite. Dupa evenimentele din 1989, a mai efectuat un scurt
stagiu in SUA, ca reprezentant comercial la Ambasada Romaniei de la Washington, pentru ca imediat
dupa aceea sa devina guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. In anul 1993 a devenit si membru al
Clubului de la Roma, a fost ales presedinte al Asociatiei Romane a Clubului de la Roma, iar in 1999 a
fost reales in aceasta functie. Longevitatea lui Mugur Isarescu in functia de guvernator al Bancii
Nationale a Romaniei se datoreaza exclusiv comenzilor ocultei financiare internationale. Exista
informatii ca Mugur Isarescu a fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (CFR) in 1990, la
New York, pe cind se afla la post. Conducerea CFR (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei
Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat destui specialisti, potentiali inlocuitori ai
celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est-europene. Controlul din start al pietelor esteuropene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile "specialistilor" CFR. Acest CFR
actioneaza pe baza pirghiilor financiare de care dispune organizatia, controlind inclusiv Federal Reserve
Bank, banca investita cu coordonarea rezervei federale a SUA si emiterea dolarului ca moneda, precum
si principalele organisme financiare mondiale, FMI si Banca Mondiala. Pentru indeplinirea obiectivelor
propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens razboi mediatic de dezinformare in toate
emisiunile economice, subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si
exemplificind prin tari care au mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut, sugerindu-se ca o tara
se poate dezvolta prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este
cea financiara - specialitatea CFR. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, in conformitate cu
dispozitiile CFR, a fost devalorizarea masiva a monedei nationale si imprastierea la o rata derizorie a
tuturor creantelor Romaniei (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de
fapt de oculta financiara, Theodor Stoiojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru
indepartarea eventualilor investitori necontrolati de CFR, in 1991 Stolojan a nationalizat valuta aflata in
banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine, scapate de sub controlul si
manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat l-au constituit jocurile
interbancare "permise si incurajate" de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela CFR
(Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare
au parasit Romania. Ca nu si-a deziluzionat stapinii in postura de guvernator al Bancii Nationale a
Romaniei, pozitie-cheie, de altfel, pentru finantele Romaniei, o dovedeste faptul ca este singurul roman
membru al renumitei Comisii Trilaterale. Acest organism, considerat de multi Guvernul Mondial din
umbra, a fost infiintat in 1972 de David Rockefeller impreuna cu Zbigniew Brzezinski. Tot impreuna,
cei doi au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord. Europa si Japonia, pe care ii
considerau "semeni". Acesti oameni se aflau la virtul piramidei in profesia lor, fie ea de natura

Corporatista, Academica, Politica sau Mass-Media. Un exemplu al modului in care lucreaza acest
organism il reprezinta accederea lui Jimmy Carter la functia de presedinte al SUA, in 1976. O data
instalat in functie, Carter a adus nu mai putin de 18 membri ai Comisiei in cabinetul de virf si in agentii
guvernamentale. Cea mai buna descriere a Trilateralei apartine probabil reporterului Jeremiah Novak, in
"Christian Science Monitor" (7 Februarie 1977): "Astazi, un nou val de economisti, lucrind intr-o
organizatie cunoscuta sub numele de Comisia Trilaterala, se afla pe punctul de a crea un nou sistem
economic international, unul proiectat de oameni la fel de inteligenti precum Keynes si White (n.n.: este
vorba de autorii sistemului infiintat in urma Conferintei de la Bretton Woods, din iulie 1944. ce a dus la
crearea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, ambii economisti de profesie). Numele lor
nu sint bine cunoscute, dar acesti ginditori moderni sint la fel de importanti pentru vremurile noastre, pe
cit au fost Keynes si White pentru ale lor. In plus, acesti economisti, precum si omologii lor din timpul
ceiui de-al II-lea razboi mondial, lucreaza impreuna cu inalti demnitari guvernamentali. Si ce se discuta
acum la cel mai inalte niveluri ale guvernului, atit in Statele Unite, cit si in strainatate, este crearea unui
nou sistem economic mondial - un sistem ce va afecta slujbele in America si oriunde altundeva, preturile
pe care consumatorii le platesc, libertatea indivizilor, a corporatiilor si natiunilor, de a intra intr-un
sistem economic cu adevarat planetar". Sub conducerea lui Mugur Isarescu, Banca Nationala a
Romaniei s-a facut vinovata de faptul ca nu a luat nici un fel de masuri, desi legislatia (care ii conferea
obligatia de control si interventie) o impunea, in cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank,
Credit Bank. Banca Dacia Felix, Banca Internationala a Religiilor. De asemenea, desi BNR are o
Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta in
urma tranzactiilor, externe, nu a mai intrat in tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA,
afacerile cu tutun, bumbac si industrie usoara). Faptul ca Isarescu a fost recrutat de CFR se poate sustine
si prin imposibilitatea schimbarii sale din functie, indiferent de interesele politice, in pofida incidentei
penale a unora dintre afacerile familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu. Au
existat presiuni in favoarea sa inclusiv din partea FMI si Bancii Mondiale, care au amenintat cu sistarea
oricarei creditari in cazul schimbarii acestuia. Trebuie aratat ca numirea lui Mugur Isarescu ca primministru al Romaniei, la sfirsitul anului 1999, a contribuit la desavirsirea marilor infractiuni desfasurate
la Fondul Proprietatii de Stat, indeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul afacerilor
lui Sorin Shmuel Beraru si privatizarii Hotelului Bucuresti (infractori Eliahu Rasin si Robert Badner,
alaturi de Radu Sirbu). Astfel, privatizarea Hotelului Bucuresti era anchetata la sfirsitul anului 1999 de
Corpul de Control al primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de Stat Ovidiu Grecea,
cind presedintele Romaniei, Emil Constantinescu, da o adevarata lovitura de stat, destituindu-l pe
premierul Radu Vasile si inlocuindu-l cu Mugur Isarescu. Imediat, secretarul de Stat Ovidiu Grecea a
fost destituit Ia rindul sau, iar controlul efectuat la FPS, care trebuia sa conduca la destituirea
presedintelui Radu Sirbu, a fost brusc stopat si Raportul inspectorilor guvernamentali s-a pierdut prin
sertarele noului prim-ministru al Romaniei, in timp ce dubioasele afaceri de la FPS si-au urmat,
nestingherite, cursul. Conducerea Bancii Nationale a Romaniei a cunoscut exact si la timp situatia, care
devenea din ce in ce mai critica, de la Bancorex, dar nu a intreprins nimic. Pierderile Statului Roman nu
au constat numai in cele 2 miliarde de dolari care au disparut din Romania, desi BNR poseda toate
pirghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din tara. Acestora li s-au adaugat sumele
reprezentind echivalentul creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupari mafiote si pe care
BNR le-a acoperit prin cererile de preluare la datoria publica. In realitate, BNR, sub guvernarea lui
Mugur Isarescu, a "protejat" falimentul Bancorexului, o banca mult prea puternica pentru gusturile marii
finante mondiale, care trebuia sa dispara daca nu putea fi cumparata, caci Romania trebuia sa intre si ea
pe fagasul globalizarii. Pentru aceasta, proprietatea de stat trebuia sa treaca in cea particulara, dar nu
oricum, ci conform criteriilor, cerintelor si intereselor globale promovate de asa-numitul Grup
Bilderberg. Tot ce s-a intimplal in Romania post-decembrista poarta amprenta inconfundabila a
conceptiei care sta la baza actiunilor acestei structuri suprastatale si care ii apartine unuia dintre
fondatori, David Rockeffeller: "Sintem in pragul unei transformari globale. Trebuie sa declansam o criza
majora (economica, militara, politica, sociala, educativa, religioasa) si toate natiunile vor accepta Noua
Ordine Mondiala". De altfel, organizarea Grupului Bilderberg in 1954 a fost direct sprijinita de catre
societatile secrete sioniste si mondialiste, de catre CIA, dar in primul rind de catre Consiliul Afacerilor
Externe (Council on Foreign Relations - CFR), cea mai puternica organizatie secreta oligarhica din SUA
infiintata inca din 1921, care activa deja pentru mondializare (sustinuta totodata de aceiasi doi bancheri
evrei, Rockeffeller si Rothschild, co-fondatori ai Grupului). Grupul Bilderberg este coordonat de un

comitet de conducere, compus din 39 de membri, care apartin si altor organizatii secrete mondialiste sau
sioniste (Illuminati, marile loji masonice etc). Telurile principale ale organizatiei au fost formulate de la
inceput de catre Printul Bernhard al Olandei - un guvern mondial pentru inceputul Mileniului III,
globalizarea economica mondiala (o lume unica) si o armata globala prin ONU. Cel mai puternic brat al
grupului este insa Comisia Trilaterala (Europa Occidentala, America de Nord si Japonia), structura din
care face parte, asa cum aratam mai sus, un singur roman: Mugur Isarescu. Si astfel constatam ca cercul
se inchide, in sensul ca ne intoarcem la guvernatorul BNR si intelegem de ce aceasta banca nu a luat
masurile care se impuneau in sistemul financiar-bancar romanesc: pentru ca ar fi contravenit astfel
intereselor structurilor globaliste, in care Mugur Isarescu a fost cooptat tocmai pentru a se actiona, prin
el, asupra Romaniei. Asa se face ca, in 1997, la conducerea celei mai mari banci romanesti, Bancorex,
este numit evreul Andrei Florin Ionescu. Prima grija a acestuia a fost aducerea in functia de sef al
Directiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent, prin transfer de la Directia Securities a bancii
ABN AMRO Rotschild, permitindu-i-se astfel sa faca plasamente din capitalul bancii romanesti de stat
pe pietele externe. Pina la falimentul bancii, cerut insistent Statului Roman tot de organismele
internationale, Rachel Sargent a avut grija sa disperseze banii bancii si, totodata, sa spioneze intens
banca. Serviciul de securitate al Bancorex a tras serioase, dar inutile, semnale de alarma asupra
urmatoarelor aspecte: Rachel Sargent a introdus in Bancorex, dupa orele de program, chiar si simbata si
duminica, numerosi cetateni straini, a cerut si obtinut fisele tuturor marilor clienti, pe care le lua si
acasa, a cerut si obtinut fisele bancii pe grupe de activitati, nu a prezentat rapoartele de deplasare in
strainatate (lunar cite 5 zile la Londra), a incercat sa intre in posesia datelor Directiei de Operatii
Speciale (fise si conturi MI, SI, SRI, MApN, SPP, Transmisiuni Speciale etc). Trebuie aratat ca evreica
Rachel Sargent nu a actionat singura in interiorul Bancorex, ci impreuna cu cel care chiar i-a semnat
angajarea, vicepresedintele bancii, Dragos Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN
AMRO. Dragos Andrei a aprobat materiale si, totodata, a emis hotariri ilegale (fiind presedintele
Comitetului de Credite, ca urmas al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fara garantii sau,
din contra, a sufocat firmele neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a
stopat executarea unor creante neperformante; a incalcat normele Bancorex de angajare si promovare,
laudindu-se ca e prieten cu fiul presedintelui de atunci al Romaniei, Dragos Constantinescu, si cu seful
SIE, Catalin Harnagea; a agreat ca Rachel Sargent sa angajeze straini pentru diverse expertize
nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clientii bancii, inclusiv prin
redirijare catre ABN AMRO BANK. La schimbarea din functie, Razvan Temesan lasa Bancorexului un
volum de afaceri de 14.195 miliarde de lei, cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu
provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotata de catre Thompson Bank
Watch INC cu rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea bancii era "bine vazuta"
(well regarded). Analiza activitatii lui Florin Andrei Ionescu atesta, in schimb, ca 74% din creditele
aprobate de el au fost neperformante; 68% din creante date la particulari; finantarea importurilor de
petrol a fost preluata de bancile straine, Bancorex pierzind numai in acest caz cam 60 milioane de dolari
pe an prin demolarea acestei afaceri; a fortat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Nationala de
Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei, cu care a cumparat datoriile lui George Constantin
Paunescu, incerecind sa-l bage in faliment si transformindu-l dintr-un bun platnic intr-un rau platnic;
Florin Andrei Ionescu n-a platit cele 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a ramas si
fara cele 10 rafinarii romanesti, pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea
exploata, ca banca, in contul Statului Roman. Toate acestea s-au petrecut, evident, cu stirea si sub
obladuirea lui Mugur Isarescu. Lovitura finala asupra Bancorex a fost data tot de Dragos Andrei, fostul
angajat al bancii lui Rothsehild, el contribuind direct (impreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul
Monetar International) la inchiderea bancii. In urma presiunilor emisarilor FMI si ai Bancii Mondiale,
Statul a declarat falimentul celei mai mari banci romanesti si l-a indepartat pe Vlad Soare, noul
presedinte numit intre timp si care intocmise deja un plan de salvare a bancii. Banca Nationala a
Romaniei l-a numit ca secretar general al Bancorex pe Alexandru Puscaciuc, al carui trecut esle legal de
un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase anterior, intr-o tentativa de
privatizare a Bancii Dacia Felix. Asa cum mentionam inca de la inceputul acestei analize, o alta forta cu
interese mondialiste care a patruns in societatea romaneasca cu intentia de a o modela potrivit propriilor
scopuri este masoneria de diferite rituri si apartenente. Un exemplu al modului de actiune al acesteia il
reprezinta ascensiunea a doua dintre figurile proeminente ale Romaniei de astazi, Dinu Patriciu si Calin
Popescu-Tariceanu. In ceea ce il priveste pe Dinu Patriciu, anul 1990 il gaseste ca arhitect, cu o

experienta de 15 ani in materie, amplificata de proiectarea de palate in Emiratele Arabe Unite pentru
magnatii petrolului din zona. Prima afacere pe care a pornit-o in primavara lui 1990, o firma de
arhitectura si decoratiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea in spate sprijinul masoneriei,
prin socrul sau, ca si Calin Popescu-Tariceanu, al carui tata vitreg era Dan Amedeo Lazarescu. Ambii au
fost sprijiniti sa acceada in sferele de virf ale afacerilor si politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din
Romania. Este evident astazi pentru toata lumea ca, in pofida esecurilor electorale repetate, cei doi
liberali au cazut mereu in picioare din punct de vedere al afacerilor. Activ in afacerile cu petrol inca din
1996, Dinu Patriciu a preluat controlul asupra grupului Rompetrol in 1998, cu sprijinul lui Sorin Ovidiu
Vantu, care i-a transferat la momentul oportun, conform intelegerii, actiunile pe care acesta le
achizitionase chiar de la PAS - asociatia salariatilor, care i-au cedat actiunile cu speranta ca astfel aveau
sa fie protejati de atacul lui Patriciu. Rompetrol era "nava amiral" a comertului exterior romanesc, fiind
singurul contractor specializat in petrol si gaze care activa cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, a
adus in tara milioane de dolari rezultati din lucrarile de foraj si constructii-montaj in domeniul petrolier,
executate in diverse tari ale lumii. Afacerea Rompetrol a fost conceputa din start ca baza a unei strategii
de destructurare a economiei nationale, caci ea a reprezentat inceputul unei serii de lovituri succesive,
care au dus la lichidarea intregului patrimoniu petrolier al Romaniei, una dintre averile strategice ale
tarii fiind instrainata prin jaf. Tandemul de astazi OMV - Rompetrol este expresia unui periculos
monopol in industria petrolului, creat prin contributia decisiva a "elitelor" mondiale. Intrat de mai multe
ori sub incidenta legii, dar niciodata condamnat, Dinu Patriciu continua sa fie obiectul scandalului
Petromidia, izbucnit in 2004, fiind acuzat, din nou, de evaziune fiscala si spalare de bani intr-un dosar
deschis si in prezent. Astazi nu mai este un secret ca Dinu Patriciu si-a adjudecat Petromidia cu sprijinul
PSD, dar legaturile dintre PSD si Patriciu au fost cimentate de inalte fete ale masoneriei romanesti si nu
numai. Astfel, sotia Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din Romania, Eugen Ovidiu Chirovici, este
directoarea financiara a holdingului patronat de Dinu Patriciu, iar multi dintre cei care conduc masoneria
romana sint angajatii lui (de exemplu Marele Trezorier, Ion Tanasie). Dupa cum se stie, Chirovici a fost
un apropiat al PSD vreme indelungata, fiind chiar ministru in cabinetul Nastase, iar in 2004 a trecut de
partea lui Dan Voiculescu. In medii bine informate se sustine ca Patriciu este un apropiat al masoneriei
rusesti si ca din aceasta postura ar fi mediat, alaturi de Eugen Ovidiu Chirovici, intilnirea Marelui
Secretar al Marii Loje Nationale a Rusiei, Alexandr Kondyakov, cu Calin Popescu-Tariceanu, in iunie
2006, in cadrul careia au fost discutate probleme economice care vizeaza in principal piata energetica.
Alexandr Kondyakov a venit de mai multe ori in Romania, incepind cu 2003, anul constituirii Marii
Loje Nationale, apoi in iunie 2006 si din nou in aprilie 2007. In sprijinul afirmatiilor referitoare la
apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusa vine si faptul ca la scurt timp de la intilnirea romanorusa, departamentul de Stat al SUA si-a dat acceptul pentru audierea unor martori in dosarul Rompetrol,
redeschis in tromba, chiar pe teritoriul american, in interiorul Ambasadei Romaniei din Washington.
Declaratiile acestora au fost folosite in probarea fraudarii Statului Roman prin incasarea ilegala, de catre
holdingul lui Patriciu, a creantei din Libia. Informatiile atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor
repetate ale lui Alexandr Kondyakov in Romania, poate chiar mai important decit cel de natura
economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului
militar rus, pentru ca Romania nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta
strategica, deoarece bazele americane instalate in tara noastra vor inchide o linie care va "indigui"
avanpostul rusesc. Romania poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate
atacuri pe o raza care se intinde din Caucaz pina la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult
mai puternica decit KGB in spatiul romanesc, vizeaza reactivarea cit mai multor cadre recrutate in
perioada anilor 60 in timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari
unitati si au avut in legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, GRU si-a imbogatit, in
anii 80, structura informativa si a agentilor de influenta prin preluarea "dizidentilor", "cresterea"
acestora si plasarea lor in spatiul politic, dupa 1989. In aceste conditii, pentru a-si proteja interesele
militare, este posibil ca Moscova sa intinda o "mina" energetica Executivului de la Bucuresti, cu
conditia sa obtina imunitate pentru oamenii sai. Constiinta inaltului sprijin de care beneficiaza i-a permis
lui Dinu Patriciu sa infrunte si chiar sa sfideze acuzele de tradare politica provocate de dezvaluirile
aparute in presa cu privire la sponsorizarile masive facute in campania din 2004 catre PSD, aproape 2
miliarde de lei, conform propriilor declaratii.