Curs I 10.10.

2014
ANTIGENUL
Este orice structura moleculara de origine exogena si endogena, non-self, ce are
proprietatea de a interactiona specific cu receptorii de recunoastere antigenica
solubila (Ac) sau limfocitari indiferent daca in vivo acesta poate declansa sau nu
raspuns imun umoral sau celular
exceptie: superantigenele care nu sunt antigene
Antigenele pot fi:
-proteine si glicoproteine 90-95%
-oligozaharide
-fosfolipide
-mici fragmente de ADN
-substante complexe industrial
Nicio substanta dintre acestea nu au marker structural de Ag
Recunoasterea antigenelor -> pe principiul complementaritatii
Antigenul se recunoaste dupa proprietatile lui: interactioneaza cu receptorii de
recunoastere antigenica
Calitatea de antigen:
-nu este universala (exemplu: bolile alergice)
-nu este definitiva (reactivitatea se poate modifica)
-este intotdeauna conditionata (de calea de acces a antigenului in organism)
-este deductiva
Receptorii de recunoastere antigenica nu recunosc niciodata in toto antigenul
respectiv, ci doar mici fragmente care poarta numele de structuri moleculare
SC Ag specializat pentru recunoasterea Ag
SM recunoscute de receptorii Ag in marea majoritate a cazurilor nu se afla in stare
libera, ci sunt atasate de un suport/ parte purtatoare = CARRIER
In functie de tipul de carrier, antigenele se impart in:
1.Ag corpusulate ->structurile Ag sunt atasate unor membrane
Functie de tipul de membrana:
-exogene: Ag bacteriene (capsulate, membranare -endotoxinele)
Ag virale (la suprafata virusurilor si in genomul viral)
Ag parazitare
-endogene atunci cand structurile moleculare sunt prezente pe celulele
somatice/ sanguine: Autoantigene (boli autoimune -DZ)
Celule tumorale
2.Ag solubile (moleculare) ->proteine/ glicoproteine cu structuri care sunt receptori
de SCAg
=>antigenele native au carrier molecular/membranar
-structuri moleculare

Caracterul de Ag este datorita structurilor moleculare care sunt numiti determinanti

antigenici
Consecintele recunoasterii Ag:
1.Daca Ag corpuscular este recunoscut de Ac =>fixarea Ac pe suprafata
particulei, ei luand contact cu determinantii Ag de suprafata si se depoziteaza ca
strat unic la suprafata particulei =>are loc opsonizarea particulelor
Aceasta poate avea doua consecinte:
-pe suprafata bacteriilor ->activarea cascadei complementului pe calea
clasica =>formarea MAC care perforeaza multiplu membrana si rezulta liza
particulei =>mici fragmente care vor fi indepartate de micro si macrofage
-fagocitoza, daca local se afla macrofage
2.Daca Ag corpuscular este recunoscut de LB =>RIU=>sinteza de Ac
Antigenele au 3 proprietati:
1.specificitate = interactioneaza specific cu receptorii de recunoastere Ag
2.declansarea unui RI = imunogenitate (facultativ)
!!!Deficit Imunologic Combinat Sever = absenta de LT, LB, AntiAc
3.caracter non-self
3.Ag non-self ->singurele recunoscute de sistemul imunitar, nu au in structura
niciun marker definitoriu. Cu toate acestea, sunt recunoscute de sistemul imunitar
doar Ag non-self intrucat la normal limfocitele anti-self au fost deletate sau distruse
in perioada embriofetala in timus si maduva hematogena prin procesul de toleranta
imunologica innascuta =>avem doar limfocite anti non-self =>toate Ag sunt
definite non-self, indiferent de provenienta lor
Sunt produse de catre gene omoloage dar nu seamana intre ele atat
filogenetic cat si ontogenetic (intraspecie)
IMUNOGENITATEA ->declansarea RI este un proces complex care trece prin 3 etape
distincte
1.selectia realizata de Ag dintr-un repertoriu preexistent de limfocite Ag specifice,
adica care exprima pe membrana lor receptori capabili sa interactioneze cu Ag
inductor (declansator)
Toate limfocitele ce apartin unei clone exprima pe suprafata loc acelasi tip unic de
receptor Ag
=ETAPA DE SELECTIE CLONALA care are la baza specificitatea. Doar in G0
receptorii de recunoastere sunt in numar maxim
2.ACTIVAREA CLONALA sau TRANSFORMAREA BLASTICA S/G2 devin
limfoblasti
3.EXPANSIUNEA CLONALA
Este cea mai importanta din punct de vedere practic. Este necesara pentru ca nr de
celule/clona este mic sau extrem de mic (1 clona-sute/mii). Clonele sunt formate din
limfocite dispersate in organism. Fara ea nu se poate genera o cantitate suficienta
de Ac
SPECIFICITATEA ->proprietatea Ag de a interactiona specific cu receptorii Ag asa
incat un singur tip de Ag sa fie recunoscut de un receptor de recunoastere Ag
Toate SCAg (ale Ac/LB/LT) sunt constituite din asocierea a 2 categorii de lanturi; la
sinteza acestor lanturi participa 3 categorii de gene diferite

-sinteza primelor 95 aa gene de variabilitate (cateva sute)

-95-100 aa gene de diversitate (in genom =>x10)
-100-110 aa gene de jonctiune (in genom <=10)
4
=>10 tipuri/lant =>108tipuri diferite de SCAg
Ag se impart in:
-Ag complete = Ag care au imunogenitate si specificitate = IMUNOGENE
Dpdv biochimic majoritatea proteinelor, glicoproteinelor
Dpdv al mecanismului de declansare al RI Ag timoindependente (declanseaza doar
RIU prin activarea directa a LB), Ag timodependente (declanseaza si RIU si RIC
avand la baza o cooperare celulara in care este necesara activitatea LT si prezenta
anumitor factori)
Ag timodependente declanseaza RI in functie de urmatorii factori:
-RI mai active daca au un pronuntat caracter non-self
-RI mai active daca au GM>1 si structura foarte complexa
-RI mai active daca substantele sunt degradabile sau procesabile in CPA
-RI mai active daca CPA expun pe suprafata lor molecule foarte prezentatoare de Ag
Ag timodependent ->captat de CPA ->internalizat ->se degradeaza in endozomi
->epitopi ->prezentati pe MHC catre LTh =>RIU/RIC
-Ag incomplete = HAPTENE au doar specificitate pentru ca au structura simpla
foarte Ag timodependenta in organism
Curs II 17.10.2014
CPA
Sunt celule ce joaca un rol esential in declansarerea/ initierea in organele limfatice
secundare (ganglioni/ splina) a unor raspunsuri imune fata de Ag timodependente
prezente din diverse surse endogene si exogene, intratisular
Tesut ->parentchim+circulatie sanguina+circulatie limfatica
Ag timodependente ->ar uma sa produca RI ca urmare a stimularii limfocitelor
LB, LTh, LTc ->provin din diversi alti ganglioni
->merg catre splina sau catre alti ganglioni
Limfocitele intraganglionare stationeaza timp indelundat in ganglioni in asteptarea
Ag pe care sunt programate sa le recunoasca
Separarea Ag limfocite este relativa. Contactul este favorizat de lichidul interstitial
care urmeaza 2 cai:
1.apa care se intoarce intravascular poate antrena Ag solubile in circulatie.
Aceasta cale este inchisa pentru ca Ag au structuri complexe si nu pot sa
treaca prin peretele vascular =>raman in parenchim
Limfocitele nu pot trece din circulatie intratisular LB nu trec niciodata activ,
prin diapedeza, extravascular decat in leziuni grave parietale; LT pot trece
intravascular doar cu conditia sa fi fost activate total sau complet
2.calea transganglionara: apa revine in circulatia sistemica traversand
ganglionii locoregionali; poate antrena Ag. Trecerea apei se datoreaza faptului
ca limfaticele se deschid direct in spatiile interstitiale ca niste tuburi de dren
=>calea ar putea favoriza contactul Ag Limfocite

Simpla drenare a lichidului interstitial pe calea limfatica nu este suficienta

pentru declansarea unui RI eficient:
-Ag trebuie sa strabata distante mari (loc de patrundere Ag)
=>Sufera un efect de dilutie in lichidul interstitial
-putinele Ag care ajung intraganglionar pot sa activeze cel mult LB
pentru ca LB au pe suprafata lor receptori BCR care sunt Ac transmembranari
->recunoaste direct Ag
-nu pot fi activate LT deoarece Ag trebuie transformate
-unele Ag pot fi nemobilizabile ->fixe (exemplu: Ag timodependente
endogene reprezentate de autoantigene si antigene tumorale sau
canceroase)
Eficienta caii este crescuta prin prezenta de CPA care capteaza Ag, le
transporta, le proceseaza sau prelucreaza pe parcurs si ajungand in ganglionii
locoregionali prezinta Ag in concentratii suficient de mari asa incat LT sa
poata fi activate
Clasificarea CPA functie de eficienta:
CPA profesionale macrofage
-celule dendritice
-limfocite B (limfoblaste)
CPA ocazionale neutrofile
-celule endoteliale
-celule epiteliale
MACROFAGELE
-celule de origine medulara ca monocitele
-sunt monocite ce dupa 24-32 de ore trec intratisular sub actiunea unor factori
chemoatractanti care au fie efect activator fie efect stimulator si se transforma in
macrofage
-cele prezente intratisular sunt CPA
-sunt 5 etape de CPA:
1.captarea Ag declansatoare:
-capteaza doar Ag corpusculate: bacterii, virusuri, paraziti unicelulari, celule
tumorale, celule autoantigenice si nu Ag solubile pentru ca ele nu au receptori BCR
-captarea este un proces mediat receptorial
-captarea este un proces imunologic nespecific
Captarea Ag corpusculate este favorizata de opsonizarea acestor particule =
tapetarea, invelirea membranei bacteriene cu factori imunologici solubili (opsonine
complement, Ac) care favorizeaza captarea si endocitarea
Componenta C3b = fragment mare rezultat din liza factorului C3
C3 ->C3b pe calea alterna; fara intrerupere; C3b in cantitati reduse; C3b este
permanent in lichidul interstitial; el nu ramane in faza solubila si are tendinta de a
se depozita pe orice membrana
Membranele self se opun dar cele non-self nu au aceasta capacitate
Macrofagele au receptori pentru complementul atasat de membranele bacteriene
(CR)

Alta opsonina: Ac si mai aleg IgG care recunosc determinantii Ag prezenti la

suprafata Ag =>IgG se depun sub forma unui strat continuu pe suprafata acestor
Ag
Ac IgG iau contact cu determinantii Ag prin Fab unde se afla sinusul combinativ
pentru Ag =>Ac proemina cu Fc
Macrofagele au receptori ce fac legatura cu Fc =>Fcr
Unele macrofage pot sa recunoasca anumite oligozaharide bine reprezentate la
suprafata membranei bacteriene =>resturi manozil si fucozil; receptori F/M-R
!!!CR si Fcr sunt receptori opsoninici
Macrofagele prin CR si Fcr nu au niciun contact direct cu determinantii antigenici
de la suprafata bacteriilor
2.endocitarea particulelor
3.prelucrarea sau procesarea Ag native in compartimentul endozomal:
-Ag nativ este scindat in numeroase mici fragmente numite EPITOPI
=>diverse categorii de epitopi; dintre acestia este selectionat epitopul/epitopii
imunodominanti cei mai capabili sa declanseze RI
4.conservarea epitopilor imunodominanti:
-o mica parte din epitopii rezultati este pusa in rezerva si in timp se
realizeaza eliberarea succesiva a unor cantitati mici =>se mentine in timp RI
5.cuplarea marii majoritati a epitopilor cu moleculele prezentatoare de Ag
MHC/HLA =>formarea de complexe MHC epitop care sunt expuse pe membrana
CPA si astfel epitopul este prezentat diverselor LT
Etapele limitante sunt etapele 1 si 5
=>CPA Macrofag poate indeplini functia de CPA pentru ca are cu ce sa capteze si
sa prezinte Ag. Functia de baza a macrofagului este de transport a Ag catre ariile
timodependente ale organelor limfatice secundare, arii populate de LT
Ariile timodependente sunt: -paracorexul ganglionilor limfatici si PALS intern (strat
limfoid periarteriolar intern din jurul arteriolei centrale)
CELULELE DENDRITICE
-celule de origine medulara care in conditii de repaus au ca particularitate faptul ca
prezinta prelungiri plasmatice sau pseudopode extrem de numeroase, foarte lungi
(de 4-5 ori corpul celulei), foarte fine si efilate
-au fost comparate cu celulele dendritice din SNC
-indeplinesc functia de CPA pentru ca in general: -au receptori de captare CR si Fcr
-elaboreaza molecule MHC II
-nu reprezinta o clasa omogena dpdv morfologic, fenotipic, al distributiei =>exista 3
clase, fiecare cu cate 2 subclase
CELULE DENDRITICE NELIMFOIDE (INTRATISULARE)
CD Langenhans
-la nivel cutanat unde formeaza un strat aproape continuu la limita dermoepidermica
-la nivelul submucoasei bucale si a tubului digestiv
-aspect morfologic atipic dendritic: putine pseudopode, mai groase ->aspect stelat

-aspect fenotipic: au receptori de captare CR si Fcr din abundenta dar nu

elibereaza molecule de MHC II
-functii: transporta Ag de la nivelul tesutului cutanat la nivelul organelor limfoide
secundare
CD interstitiale
-ubicuitar in spatiile interstitiale
-aspect morfologic atipic dendritic: celule stelate
-aspect fenotipic: au receptori de captare CR si Fcr din abundenta dar nu
elibereaza molecule de MHC II
-functii: transporta Ag catre ariile timodependente ale organelor limfoide secundare
CELULE LIMFOIDE
CD interdigitate
-in organele limfoide, splina, ganglioni
-aspect morfologic tipic dendritic
-aspect fenotipic: nu au receptori de captare dar elibereaza molecule de MHC II
-functii: prezente apriori in ariile timodependente
CD foliculare
-in foliculii limfoizi = aglomerari de LB prezente in ariile bursodependente ale
organelor limfoide (= cortex ganglionar, strat extern al pulpei albe a splinei)
-aspect morfologic: celule cu aspect prototipic dendritic
-aspect fenotipic: au receptori de captare CR si Fcr dar nu elibereaza molecule de
MHC II
-functii: rol de filtre de selectie pentru Ag
CELULE DENDRITICE INTRACIRCULATORII
CD sanguine
-in sangele periferic
-aspect morfologic: ovalare
-aspect fenotipic: nu au receptori de captare si nici nu elibereaza molecule de MHC
II
CD valuroase
-in circulatia limfatica
-aspect morfologic: pe flancuri prezinta voaluri membranare
-aspect fenotipic: nu au receptori de captare si nici nu elibereaza molecule de MHC
II
Celulele dendritice nu reprezenta o clasa unica ci reprezinta principalele etape ale
traficului CD sanguine in organism. Toate provin din CD sannguine dar aceasta
celula isi modifica morfologia si functia in raport cu sectorul tranzitat
Traficul si filiatia celulelor dendritice in organism
CD sanguine la randul lor pot urma in organism doua traficuri:
Traficul intratisular
1.o parte patrund in tesutul cutanat si isi modifica rapid aspectul morfologic
=>celule Langerhans: au pe suprafata lor receptorii de captare prin care capteaza
foarte usor Ag opsonizate, apoi incep sa migreze si iau calea limfaticelor aferente.

Aici isi modifica aspectul morfologic si devin CD valuroase si ajung in ganglioni,

stabilindu-se in paracortexul ganglionilor. Acolo isi modifica aspectul si devin niste
CD interdigitate. Acestea expun pe suprafata lor in cantitate mare molecule MHC II
si prezinta Ag, iar LT se inclaveaza printre pseudopodele acestor celule
2.o parte ajung in spatiile interstitiale ale organelor limfoide, isi modifica aspectul si
devin CD interstitiale. Acestea au receptori de captare prin care capteaza usor Ag
opsonizate. Ele se activeaza usor si urmeaza doua cai:
a.iau calea limfaticelor aferente, in limfa se transforma in CD valuroase, trec
in paracortexul ganglionar si devin CD interdigitate
b.iau calea andronica trecand din nou in circulatie unde se transforma in CD
sanguine, dar transportand Ag, si ajung in splina unde se fixeaza la nivelul PALS-ului
intern si devin CD interdigitate, exprimand molecule MHC II
Traficul limfoid
Se fixeaza in cortex unde capata aspect de CD foliculare/ trec in splina la nivelul
PALS-ului extern unde devin CD foliculare
Curs III 24.10.2014
MOLECULELE PREZENTATOARE DE AG
Toate CPA profesionale (macrofage, CD) indeplinesc functia de prezentare a Ag
pentru ca au receptori de captare (CR, FcR) si sunt capabile sa produca si sa
expuna molecule prezentatoare de Ag
Toate Ag ajung in lichidul interstitial si sunt opsonizate =>forma adecvata pentru
captare
CPA prelucreaza Ag captate =>epitopi ce ulterior sunt expuse pe membrana acestor
celule si prezentate apoi LTH
MHC = HLA
Se aplica genelor care codifica pentru moleculele de histocompatibilitate. Pe
cromozomul autozomal 6 se afla 3 complexe genice de histocompatibilitate:
5->3
1.prima grupa (catre 5): gene ale complexului MHC II
Prin recombinarea lor =>generare moleculele MHC II ce sunt expuse la suprafata
celulelor
2.a2a grupa (catre 3): gene pentru moleculele MHC III
Codifica molecule cu importanta scazuta in histocompatibilitate; aici exista si gene
pentru unii factori ai complementului si pentru unele interleukine precum TNF
3.a3a grupa (la finalul lui 3): gene pentru MHC I
Prin recombinarea lor =>molecule de suprafata ce sunt foarte importante in
histocompatibilitate
MHC = gene ce codifica molecule de MHC
HLA = se foloseste doar pentru molecule, nu si pentru gene (Human Leucocyte
Antigen). Este Ag pentru ca au fost recunoscute de Ac, chiar daca este insolubil,
membranar. Se afla prezent la toate speciile vertebrate. Se afla pe toate leucocitele,
dar nu este specific lor. Se foloseste pentru detalii subtipuri de MHC I, II
MHC I

-distributie: ubicuitara, pe orice celula nucleata sanguina sau somatica (exceptie:

eritrocite si trombocite)
-structura: complexe heterodimerice 2 lanturi diferite asociate intre ele
GM: 30-35 KDa
-transmembranar; NH2 extracelular; COOH intracelular
GM max 12 KDa
-extracelular; nu este transmembranar dar se asociaza cu lantul prin punti
disulfurile si alte legaturi
Cele 2 lanturi nu sunt liniare ci adopta ca toate GP o conformatie speciala fiind
organizat in bucle sau domenii ca urmare a formarii unor legaturi disulfurice
intracatenare. Buclele sunt formate din 60-70 aa.
in segmentul extracelular prezinta 3 bucle/domenii. 2 dintre ele sunt in oglinda,
si dupa terminarea lor segmentul se continua cu cel intracelular; buclele prezinta
particularitati structurale si functionale diferite
1 si 2 ->sunt constituite din secvente de aa variabile sau hipervariabile de la
celula la celula =>ele se numesc DOMENII POLIMORFE; fiind situate fata in fata se
asociaza si formeaza o cavitate de dimensiuni reduse care se numeste SITUSUL DE
PREZENTARE AG in care sunt inclavate Ag endogene, produse in citoplasma acestor
celule
3 ->este un domeniu constant pe toate celulele din organism, indiferent care sunt
acestea =>secventa 3 este caracteristica fiecarui organism in parte = DOMENIU
MONOMORF sau ANTIGENUL SELF MAJOR
este simetric fata de 3, ancorat de el; este buclat si cu un singur domeniu; are o
structura constanta regasita la toti membrii aceleiasi specii
!!! aceste domenii sunt pozitionate fata in fata, 2 cate 2
Moleculele MHC I adopta o conformatie Ig-like
Functii (difera in functie de molecula pe care sunt prezente)
-moleculele sunt prezente pe suprafata celulelor implicate in RI ->pe
membranele CPA =>au un rol important in mentinerea cooperarii intre CPA si
LTc/LTs. Are loc prezentarea si recunoasterea Ag
Ag endogene sunt recunoscute de LT printr-un complex receptorial
Ag prezentat ->recunoscut de LT prin TCR; acesta angajeaza legaturi cu Ag
prezentat dar si cu molecula prezentatoare a Ag cu domeniile polimorfe de MHC I
=>stimuli transmisi pe calea TCR, stimuli activatori
La recunoastere mai participa un receptor (coreceptor) CD8 legatura cu MHC I la
nivelul domeniului monomorf 3; astfel apar semnale transmise pe calea CD8 ce au
ca rol inhibitia activarii
-recunoasterea celulelor sanguine sau somatice antigenice de LTc activate
->celulele somatice sanguine+somatice nucleate expun molecula MHC I prin care,
in conditii de patologie pot exprima diferite Ag reprezentate de autoantigene
(antigene tumorale boli autoimune)
AutoAg sunt recunoscute prin TCR si CD8 si =>activarea suplimentara a LTc putand
sa distruga celulele care au expus prin MHC I Ag
MHC II

-distributie: restransa pe suprafata celulelor implicate in RI ->membrana CPA, LT,

LB
-structura: complexe heterodimerice cu ambele lanturi transmembranare asociate
extramembranar prin punti disulfurice
-30-35 KDa
-26-28 KDa
-nu sunt liniare, au bucle/domenii
-adopta in segmentul extramembranar o conformatie Ig-like
-domeniile NH2-terminale (1 si 1) au ca particularitate faptul ca sunt variabile sau
hipervariabile de la molecula la molecula => sunt numite DOMENII POLIMORFE;
fiind pozitionate fata in fata se asociaza =>cantitate mica, redusa = situsul
prezentator de Ag in care este inclavat un mic fragment de Ag al unui Ag exogen
care provide din fagocitoza
2 si 2 sunt domenii constante cu structura identica pe toate celulele; cel mai
constant este 2
Functie
-distribuite doar pe celulele din RI =>functia lor este de a initia RI care au la
baza cooperarea dintre CPA si LTH, primele implicate in orice RI fata de Ag
timodependente
TCR legaturi cu Ag prezentat dar si cu MHC II
Coreceptor CD4 receptioneaza doar moleculele MHC II stabilind contacte la nivelul
lui 2
CPA prezinta mici fragmente Ag = EPITOPI sau DETERMINANTI AG LINIARI
Determinantii Ag sunt mici fragmente polipeptidice alcatuite din 8-15 aa, dispuse in
succesiune unii dupa altii. Sunt structuri amfipatice =>alcatuite din aa hidrofobi si
hidrofili
In timpul cooperarii =>contacte punctiforme cu fiecare din cele 2 categorii de aa
CPA prezinta prin MHC; MHC legaturi punctiforme cu aa hidrofobi
TCR legaturi punctiforme doar cu aa hidrofili
=>nu participa toata molecula MHC sau TCR
Partea din TCR care participa se numeste PARATOP = substructura din TCR direct
responsabila de recunoasterea Ag
Partea din MHC care participa se numeste DEZERTOP = substructura din MHC direct
responsabila de recunoasterea Ag
Mecanismele prezentarii diferentiate a Ag in functie de originea lor: Desi ambele
categorii de molecule MHC sunt sintetizate in acelasi subcompartiment celular
(RER) ele prezinta diferit Ag pentru ca se cupleaza cu Ag in compartimente
subcelulare diferite
MHC I
si se elaboreaza in etape diferite, prima data se elaboreaza lanturile (I)
imature =>sunt relativ depliate; sunt aduse la configuratia necesara functiei lor prin
interventia unei shaperonine = CALNEXINA care inveleste lantul I astfel incat
adopta conformatia favorabila functiei lui
In starea foldata I poate interactiona cu I =>formarea heterodimerilor
=>molecula MHC I imatura =>are tendinta de a disocia =>MHC I relativ instabile
sunt stabilizate prin interventia altei shaperonine = CALRETICULINA care le

stabilizeaza asa incat pot sa-si indeplineasca functia de incarcare de epitopi care
provin din proteinele endogene citoplasmatice
-unele au o origine externa (din proteinele bacteriilor cu habitat intracelular) sau din
proteinele produse de virusurile care colonizeaza celulele
-altele sunt cu adevarat endogene, produse de celulele respective
-proteine produse in RER; initial defoldate; sub actiunea shaperoninelor
=>plierea sau foldarea lor =>daca sunt pliate corect devin functionale =>sunt
aduse la suprafata celulei ori sunt dispuse in membrana/eliberate...
-daca shaperoninele nu reusesc =>proteinele imature raman nefoldate
=>nu-si pot indeplini functia; aceste proteine DRiPs (Defective Ribosomal Proteins)
sunt aproximativ 30% din proteinele sintetizate
Daca structura primara este corecta =>DRiPs
Daca structura primara este anormala =>ele pot juca ulterior rolul de autoantigene
sau ar putea sa fie antigene tumorale
Incarcarea pe MHC I:
I ->proteinele sunt procesate la nivelul proteozomilor = echipamentul enzimatic
nonlizozomal cu 4 subunitati identice: la exterior , la interior = unitati
enzimatice. Unitatile si sunt dispuse ca niste butoiase cu canalicul central pe
unde intra proteinele ce sunt scindate partial sub actiunea enzimelor din
=>eliberare fragmente = epitopi care sunt transportati activ in RER cu ajutorul
unui sistem transportator = Sistemul Transportorului Asociat Prezentarii Ag ->TAP
TAP+proteazomii ancorati prin proteinele de legatura LMP (low mass protein) de tip
2KDa si 7KDa =>epitopii trec usor in RER
II ->in RER proteinele trec pe MHC I pentru ca si ele sunt ancorate la TAP prin
molecula numita TAPASINA
Molecula MHC I fixeaza o enzima = ERAP = aminopeptidaza RE ce aduce epitopii la
dimensiunile cerute de MHC I
MHC I este adus apoi la suprafata iar epitopii sunt recunoscuti de LTC/LTS
MHC II
-lanturile si sunt identice
-se elaboreaza aproximativ in acelasi moment si se asociaza; deocamdata nu sunt
functionale pentru ca la ele se asociaza un lant inhibitor IIi care astupa situsul
prezentator pentru Ag =>sunt translatate in endozomi unde sufera modificari
favorabile incarcarii cu epitopi
I ->scindare partiala IIi ->este scindat capatul C-terminal ->ele mai sunt inhibate de
un rest IIi=CLIV
II ->indepartare rest inhibitor =>moleculele MHC II devin libere si pot fixa Ag
exogene
Ag sunt fragmentate in endozomi si fragmentele sunt incarcate in MHC II.
Moleculele MHC II sunt aduse la suprafata si recunoscute de LTh
Concluzii: MHC I fixeaza Ag endogene pe cand MHC II fixeaza antigene exogene
Curs IV 31.10.2014
POPULATIILE LIMFOCITARE SI MARKERII LOR DE SUPRAFATA

Din totalul celulelor seriei albe limfocite reprezinta 20-45% ->valori absolute: 15004500 limfocite/mm3
Nr de limfocite variaza foarte mult pentru ca spre deosebire de alte celule sunt
distribuite in 2 circulatii:
-intracirculator: cele din sangele periferic parasesc si se intorc din nou in
circulatie
-diversele grupe ganglionare
=>intrari si iesiri permanente variabile
In patologie exista 3 modificari:
-scaderea nr: LIMFOPENIE
-nr normal
-cresterea nr: LIMFOCITOZA
=>in practica nu ne limitam la numaratoarea limfocitelor. Trebuie sa facem si
formula limfocitara ->studiu al populatiilor limfocitelor dupa prezenta sau absenta
unor receptori de pe suprafata lor
%LTh, %LTc, %LTs
Populatiile limfocitare:
Dpdv morfologic (MO) = 2 clase
-limfocite mici ->au diametru 6-9 m ->reprezinta populatia limfocitara
majoritara (85-95%): aici sunt incluse LB, LT
-limfocite mari ->au diametru de 10-16m ->au citoplasma foarte abundenta
care inconjoara de jur imprejur nucleul, este incarcata cu numeroase granulatii
azurofile usor vizibile in MO. Se numesc LGL = Large Granular Lymphocytes; exista
2 subclase mari: NK si K ce sunt implicate in imunitatea naturala si joaca un rol
important in RIC
LIMFOCITELE MICI (B, T)
-diferentierea precisa se face pe baza unor criterii functionale ->TESTUL ROZETARII,
punand in contact limfocite separate in etape anterioare prin teste de gradient cu
eritrocite de oaie sau berbec; singurele care angajeaza legaturi cu acestea sunt LT;
LB nu au aceste proprietati. LT formeaza conglomerate celulare constituite din 1 LT
si de jur imprejurul lui se dispun eritrocite in contact cu membrana celulara
LT sunt rozentante pentru ca dispun de un receptor de adezivitate intercelulara ce
permite contactul cu acestea. Receptorul este caracteristic pe toate LT si se
numeste CD2 (el nu exista pe LB!!!)
=>LT = CD2+
LB = CD2=>identificam LT si le separam
LT identificate astfel nu reprezinta o populatie celulara omogena ci foarte
heterogena
LT: h, s, c, reg
Aceste clase nu pot fi diferite dpdv morfologic pentru ca toate sunt limfocite mici.
Nu pot fi diferite prin testul rozetarii ->toate rozeteaza la fel. Diferentierea se face
prin evidentierea markerilor de suprafata care sunt receptorii reprezentativi pentru
fiecare clasa.
LTh receptorul caracteristic se identifica cu Ac monoclonali care recunosc cu
afinitate inalta un receptor de la suprafata celulelor studiate; daca Ac este marcat
=>evidentiere =>citometrie in flux

LT
-reprezinta populatia limfocitara majoritara: 60% din totalul de limfocite
-durata de viata este foarte lunga, de la ani pana la zeci de ani
-sunt intens recirculate ->patruleaza in cautarea Ag pentru care sunt preprogramate
genetic
Receptorii de suprafata ai LT:
-de recunoastere Ag:
TCR-CD3 ->complex receptorial responsabil de recunoasterea Ag ->
recunosc epitopii
CD4 sau CD8 ->recunosc moleculele prezentatoare de Ag: MHC II, MHC I
=>recunoastere dubla: epitop+molecule prezentatoare de Ag =>recunoastere
asociativa
Cei 4 receptori reprezinta si principala cale de activare metabolica a LT
-receptori cu rol accesor in activarea limfocitelor:
CD28, CD45...
-receptori de adeziune intercelulara ->pentru cooperarile CPA si LTh dar si dintre
contactul limfocitului cu celula tinta (NK):
CD2, LFA1 (CD11a/CD18) = Ag asociat factorilor chemotactici leucocitari
CD = clasa de diferentiere = un receptor de la suprafata unei celule
->Receptorii de recunoastere Ag
Caracteristicile recunoasterii Ag:
-LT recunosc Ag dupa structura lor primara, dupa secventa de aa hidrofobi si
nu dupa configuratia spatiala ca LB
-LT recunosc doar Ag prezentate in complex cu moleculele MHC pe suprafata
CPA =>LT spre deosebire de LB nu recunosc Ag solubile
-Recunoasterea este asociativa ->dublu asociativa
Complexul TCR-CD3 (aproximatic 60000 complexe la celula inactiva)
TCR ->heterodimer din 2 lanturi diferite transmembranare
1 lant cu GM aproximativ 45 KDa elaborat dupa codul unor gene de pe
cromozomul 14
1 lant cu GM aproximativ 40 KDa elaborat dupa codul unor gene de pe
cromozomul 7
-cele doua au un capat NH2 extracelular si un capat COOH intracelular asociate prin
punti disulfurice extramembranare
-are 3 segmente cu structuri si functii diferite
1.segmentul extracelular
2.segmentul transmembranar
3.segmentul intracitoplasmatic sau intracelular
1.segmentul extracelular ->TCR adopta o conformatie specifica Ig like = bucle
sau domenii de aproximativ 100-110 aa ce sunt pozitionate simetric
primul domeniu ->zona variabila sau hipervariabila =>V
al doilea domeniu ->secventa de aa constanta pe suprafata LT =>C
primul domeniu ->zona variabila sau hipervariabila =>V
al doilea domeniu ->secventa de aa constanta pe suprafata LT =>C
V si V se asociaza si constituie o cavitate de dimensiuni reduse = SITUSUL DE
RECUNOASTERE AG = SITUSUL COMBINATIV PENTRU AG
Functia domeniilor variabile este de recunoastere Ag

Desi V si V sunt constituite din 100-110 aa, ele in mod caracteristic nu angajeaza
contacte sau legaturi cu epitopul prezentat prin intreaga lor secventa de aa sau pe
toata lungimea lor; aceste contacte sunt punctiforme, realizate prin intermediul
unor secvente de 8-15 aa care protruzioneaza adanc in interiorul cavitatii angajand
legaturi cu epitopul prin potrivire de forma sau complementaritate. Aceste structuri
se numesc CDR = regiuni determinante ale complementaritatii.
Prin plicaturare =>in interiorul cavitatii secvente diferite intre ele ce au contact cu
Ag. Aceste secvente de aa = CDR
CDR 1 2 si 3 pentru V
CDR 3 2 si 1 pentru V
Recunoasterea antigenelor are loc atunci cand CPA prezinta diversi epitopi care vor
fi recunoscuti de LT =>cooperarea CPA LT. In timpul cooperarii cele 6 CDR
angajeaza legaturi diferentiate cu epitopul prezentat si cu molecula MHC
CDR1, CRD2 de pe V si V ->legaturi numai cu moleculele MHC pe care le
contacteaza la nivelul regiunii polimorfe: 1 2 pentru MHC I si 1 1 pentru MHC II
CDR3 de pe V si V ->singurele care angajeaza legaturi cu epitopul prezentat
=>recunoastere asociativa intrareceptoriala
Cele 6 CDR realizeaza PARATOPUL = subcomponenta situsului combinativ pentru Ag
strict implicata in recunoasterea Ag. Paratopul este unic pentru fiecare clona
limfocitara propriu-zisa
Domeniile constante: C si C; ultima portiune extracelulara intre C si C si
membrana; acest segment = ZONA BALAMA foarte importanta functional pentru ca
favorizeaza net recunoasterea Ag pentru ca in jurul ei TCR poate executa miscari in
toate sensurile =>contacte cu Ag; aici cele 2 lanturi se asociaza prin punti
disulfurice
2.segmentul transmembranar: 20-25 aa
3.segmentul intracitoplasmatic: este foarte scurt: 5-12 aa
TCR -receptor Ag
-genereaza stimuli activatori care apar ca urmare a adaptarii TCR la moleculele
MHC epitop
-nu poate realiza transmiterea semnalelor catre sistemul enzimatic
intracitoplasmatic; transmiterea este realizata prin CD3 (complex pentameric cu
scurte si lungi asociate prin punti disulfurice; se asociaza cu TCR tot prin
punti disulfurice =>complex heptameric)
CD3 nu doar transmite semnalele, ci prezinta pe fiecare lant in segmentul
intracitoplasmatic segmente de aa identice intre ele = ITAM (motivele activatoare
imunoregulatorii ale LT); prin intermediul lor CD3 fixeaza in timpul activarii diferite
kinaze
Coreceptorii CD4 si CD8
CD4 distribuit aproape in exclusivitate pe suprafata LTh; este considerat marker
pentru LTh =>LTh = celule CD4+; este o glicoproteina transmembranara, cu o GM
de aproximativ 60 KDa; este elaborata de gene situate pe cromozomul 12
-extramembranar are 4 domenii diferite intre ele;

-segmentul extramembranar are rol in cooperarea LTh CPA la prezentarea Ag; CD4
prin D1 recunoaste moleculele MHC II; contactul are loc la nivelul MHC II monomorf
2
-segmentul intramembranar are rol in activarea metabolica a LT =>contact direct cu
o protein tiroxin kinaza P56 (lck) = denumirea protooncogenei care o sintetizeaza
CD8 LTc/LTs, asadar LTc/LTs = Cd8+
Glicoproteina transmembranara heterodimerica, cu GM de aproximativ 72 KDa; este
elaborata de gene situate pe cromozomul 2
-segmentul extramembranar (lanturi si ) are rol in cooperarea CPA LTc/LTs
=>recunoaste doar molecule MHC I ->legaturi cu acestea la nivelul domeniului
monomorf 3
-segmentul intramembranar are rol in activarea metabolica este in contact cu P56
(lck)
Cei 4 receptori: TCR CD3, CD4, CD8 realizeaza o recunoastere asociativa dubla.
-recunoastere Ag interreceptoriala TCR epitop, CD4/8 MHC
-recunoastere Ag intrareceptoriala TCR legaturi cu epitopul+MHC
Recunoasterea are la baza 2 contacte cu epitopul si 5 contacte cu MHC
LT recunosc doar Ag membranare pentru ca MHC nu sunt in stare solubila ci doar
expuse pe membrana
Categorii de Ag:
-atasate: haptene fixata pe fata externa a membranei
-constitutive: recunoscute de Ac si de NK
-Ag prezentate in complex cu MHC
Recunoasterea Ag realizata de LT este prin definitie MHC restrictiva
Curs V 14.11.2014
->Receptorii cu rol accesor
CD45 este o glicoproteina cu GM mare si foarte variata: 170-240 KDa pentru ca in
aceasta clasa intra mai multe izoforme
-distributie: pe membrana tuturor celulelor sanguine cu 2 exceptii: eritrocite si
trombocite
-pe suprafata limfocitelor ocupa aproximatic 10% din intreaga arie membranara
-pe suprafata LT, CD45 este exprimat in complex cu lanturile ale CD3 de care
este legat prin punti disulfurice iar CD3 este legat de TCR
=>de cate ori se realizeaza recunoasterea Ag, semnalele din TCR ->din aproape in
aproape trec prin CD3 ->ajung la CD45 care incep sa functioneze ca o enzima de
membrana ->protein tirozin fosfataza =>defosforileaza diferite substraturi ce au
fost defosforilate intr-o etapa anterioara de catra protein tirozin kinaze
CD28 este o glicoproteina cu GM de aproximatic 44-45 KDa si se prezinta ca un
complex homodimeric, adica 2 lanturi identice si asociate
-segmentul extramembranar: cate 1 domeniu la nucleul fiecarui lant
-segmentul intracitoplasmatic: foarte lung, contribuie la transmiterea directa a unor
semnale activatoare

-distributie: LTh, LTc, dar nu si pe LTs => LTh/c = CD28+

-functie: cooperare Lth LTc CPA ocazionata de recunoasterea si prezentarea Ag
CPA contraligand = CD80, prezent doar pe suprafata CPA profesionate =>apar
semnale activatoare in CD28 care se transmit de-a lungul segmentului
intracitoplasmatic =>2 efecte
-maturarea functionala a LT: LTh (incep sa produca si sa elibereze diferite
leukine), LTc (incep sa produca si sa elibereze citokine cu rol distructiv)
-stimuleaza mitozele celulare =>expansiunea clonala a LTh, LTc
Mecanismul activarii LT
Orice celula specializata:
1.se activeaza metabolic =>genereaza ATP necesar sustinerii functiei
specifice celulei respective; se datoreaza intensificarii metabolismelor glucidic
(glicoliza, ciclul Krebs, fosforilari oxidative), lipidic ( oxidarea acizilor grasi cuplata
cu ciclul Krebs si cu fosforilarea oxidativa), protidic (gluconeogeneza)
2.activarea specifica fiecarei functii ->pentru limfocite: activarea cailor de
transductie ce fac legatura intre receptorii de suprafata si genele intranucleare
=>stimularea functiilor proprii producerii de interleukine, citokine, Ac...
Activarea LT reprezinta momentul central majoritar al RI si se realizeaza daca sunt
indeplinite anumite conditii:
1.se realizeaza doar in organele limfoide secundare (ganglioni limfatici,
splina) pentru ca LT sunt prezente aici (marea majoritate a clonelor de LT se afla in
paracortex)
2.in ganglioni Ag declansatoare sunt drenate de limfocitele aferente daca
sunt solubile sau transportate activ de CPA daca sunt Ag corpusculate =>contacte
Ag limfocite
3.in conditiile unei cooperari celulare intre CPA si LT, LT necesita pentru
activarea lor intotdeauna CPA pentru ca nu pot capta singure Ag declansator, ele
neavand receptori de captare Ag (CR, Fcr) si nu recunosc Ag in toto, si doar mici
fragmente ce rezulta in urma prelucrarii Ag nativ in CPA
Activarea LT pentru a conduce la un RI eficient trebuie sa fie intotdeauna o activare
bidirectionala =>cele 2 celule in contact: CPA LT trebuie sa se stimuleze reciproc
Se disting 2 secvente de activare:
A.Secventa anterograda ->cuprinde totalitatea influentelor stimulatorii
exercitate dinspre CPA spre LT. La finele acestei activari =>activarea LT
Presupune transmiterea a 2 categorii de semnale pentru LT:
->pe calea TCR CD3 semnalele fiind ocazionate de recunoasterea Ag
propriu-zisa si au 3 functii mai importante:
1.activarea specifica a LT =>sunt activate caile de transductie
2.declansarea mitozelor celulare =>sunt activate celulele
3.contribuie la definitivarea maturatiei functionale a celulelor
=>clona respectiva se multiplica iar celulele sunt maturate functional
->pe calea CD28 prezente pe suprafata LT, ele angajand contacte cu
contraliganzii din categoria CD80 =>semnale activatoare cu aproximativ aceleasi
efecte ca cele rezultate din stimularea caii principale =>activarea specifica,
declansarea mitozelor
B.Secventa retrograda ->influente stimulatorii exercitate dinspre LT deja
activate din etapa anterioara catre CPA care se activeaza complet

Activarea lor completa ->sub influenta unor interleukine produse si eliberate de LT

aflate in cooperare. Aceste LT (h+c) produc IL4 si IFN cu efecte stimulatorii asupra
CPA, cel mai important efect =>stimularea expresiei pe membrana CPA a moleculei
de MHC =>creste prezentabilitatea epitopilor pentru ca CPA sunt incarcate cu
epitopi =>stimularea suplimentara a LT si la randul lor activarea suplimentara a CPA
Aceste celule nu se stimuleaza la infinit si pana in momentul in care este atinsa si
depasita valoarea pragului declansarii RI ->modificarea cloneii Ag specifice: clona
se expansioneaza iar limfocitele care rezulta se matureaza functional. Astfel se
atinge pragul
Activarea anterograda (propriu-zisa) ->are loc in cadrul cooperarii LT CPA
-trece prin doua etape diferite
1.etapa Ag nespecifica a activarii LT =>se angajeaza legaturi intre cele 2
celule prin cuplurile de adeziune intercelulara care favorizeaza contactul dintre cele
2 celule
CD2 receptor de adezivitate intercelulara exprimat pe suprafata tuturor LT
-angajeaza legaturi cu un contraligand de pe suprafata CPA: LFA3
(CD58)
=>cuplu de linia I pentru ca primele legaturi intre cele 2 celule apar pe
seama acestui cuplu; cei doi liganzi au o afinitate reciproca extrem de mare
=>stabilesc legaturi ferme, de lunga durata; exista sute de mii de cupluri
LFA1 de pe suprafata LT, angajeaza legaturi cu contraligandul de pe CPA din
clasa ICAM (molecule de adeziune intercelulara)
-are o distributie foarte larga, nu doar pe LT, LB, NK ci si pe suprafata
monocitelor si PMN
=>cuplu de linia a2a, pentru ca afinitatea receptorilor este initial mica
Cuplurile de adezivitate intercelulara favorizeaza net recunoasterea Ag si mentin
membrana in contact intim o buna parte din timp =>moleculele care prezita Ag
(MHC) si cele care prezita receptorii (TCR) au timp sa difuzeze prin membrana
celulara pana cand se intampla sa vina in contact =>contact MHC epitop TCR
Prima etapa are loc in permanenta =>LT exercita un control permament asupra CPA
=>le controleaza daca aduc sau nu Ag in tesuturile locoregionale
2.etapa Ag specifica a activarii LT =>se strabilesc contacte inte MHCepitop si complexul TCR, complexul CD3, CD45, CD4/8 (recunoastere domeniu
monomorf al moleculei MHC)
!!!CD4/8 ->in segmentul intracitoplasmatic ->legatura directa cu o enzima din clasa
protein tirozin kinazei P56 (LCK) in care exista tirozina 505
Activarea LT se datoreaza transmiterii unor semnale activatoare pe 2 cai diferite
A.calea CD4/8: semnal declansat ca urmare a recunoasterii domeniului
monomorf MHC fie prin CD4 fie prin CD8; este inhibitor; se transmite catre
segmentul intracitoplasmatic al CD4/CD8 si de aici la protein tirozin kinaza cu care
este in contact
Protein tirozin kinaza ->sufera modificari conformationare asa incat in final este
adusa la suprafata tirozina din pozitia 505 din centrul catalitic. Aceasta de
autofosforileaza sprontan (il preia din citoplasma) =>inhibitia activitatii protein
tirozin kinazei. Aceasta inhibitie initiala are rolul unui mecanism de protectie prin
care este sistata activarea LT in situatia in care vine in contact cu CPA ale carui
molecule MHC sunt vide, nu transporta Ag

Daca este prezentat un epitop apare adevaratul semnal =>al 2lea. Este generat in
TCR si transmis prin lanturile CD3 pana la , de aici urmand doua cai:
-calea scurta, spre CD45; CD 45 se activeaza si incepe sa functioneze ca o
protein tirozin fosfataza =>defosforileaza diferite tirozine fosforilate anterior;
preia fosfatul de pe protein tirozin fosfataza si se incarca cu el
=>defosforilarea protein tirozin fosfatazei care devine ulterior activa
=>fosfateaza diferite kinaze
-calea lunga, de-a lungul segmentelor intracitoplasmatice ale lanturilor
care contribuie la fixarea unor kinaze ->ZAP 70 (proteina asociata lanturilor
); primeste semnalele activatoare si se activeaza =>preia fosfatul de pe
CD45 pe care il defosforileaza si il transmite PLC asociata membranei
celulare. Prin fosforilarea multipla a PLC =>se activeaza =>este declansata
cascada fosfatidil inozitol =>fosforilare PIP2 =>IP3 si DAG
IP3 ->substanta hidrosolubila difuzeaza in citoplasma celulara pana ajunge in REN
care are receptori specifici =>este stimulat REN care elibereaza local Ca2+
=>creste cantitatea de Ca2+ intracitosolic =>hipercalcitie cu multe efecte
->stimularea unei enzime = CALCINEURINA care poate influenta direct unele functii
nucleare
Calcineurina ->fosfataza calmodulino-dependenta
->activeaza gene printr-un factor transcriptional NF-AT (factorul nuclear
al LT activate)
NF-AT ->polipeptid prezent in continuu in citoplasma LT doar cat ele nu sunt activate
si el este inactiv pentru ca este fosforilat. Este activat sub actiunea calcineurinei
care il defosforileaza =>poate trece prin porii membranei nucleare iar in nucleu
activeaza numeroase gene pentru interleukine si citokine =>celula incepe sa se
matureze
DAG ->substanta liposolubila ->ramane in membrana
->activeaza PKC care la randul ei influenteaza indirect diferiti factori nucleari
prin intermediul unui factor transcriptional NF-kB (factorul nuclear al lantului unor k
a Ig ale LB)
NF-kB ->polipeptid prezent continuu in citoplasma LT dar obisnuit este cuplat cu un
inhibitor proteic;
->devine activ numai sub actiunea PKC care fosforileaza inhibitorul
=>decuplarea de NF-kB =>NF-kb devine activ, patrunde intranuclear ->stimuleaza
in special genele pentru IL2
In parale sunt declansate si mitozele ca urmare a activarii kinazelor ciclin
dependente ce controleaza cele 2 puncte de restrictie ale ciclului mitotic:
-trecerea de la G2 M favorizata de kininele ciclin dependente stimulate de
stimuli pe calea TCR CD3
-trecerea de la G2 S favorizata de alte kinaze ciclin dependente stimulate
de stimuli pe carea CD28
Consecintele morfofunctionale ale activarii LT:
-limfocitele stimulate Ag trec din starea de repaus G0 a ciclului mitotic in G1 S
G2. Devin foarte mari, au aspect neregulat cu nucleu voluminos inconjurat de o
citoplasma foarte abundenta. In citoplasma exista foarte multe mitocondrii cu multe
creste care reflecta activarea lor metabolica, din care =>fosfat
RER foarte bine dezvoltat pentru ca se intensifica sinteza proteina =>devin mari
producatori de interleukine si citokine

-se modifica fenotipul de suprafata; creste exprimarea receptorilor de adeziune

intercelulara CD2, LFA1, pentru ca va creste expresia de TCR si CD3 (LT vor fi
confruntate cu cantitati mai mari de Ag decat initial)
=>limfoblastii T care se vor matura si multiplica
Celulele trec apoi in etapa M =>nr foarte mare de LT din diviziune
Unele ajung LT efectorii: LTh complet mature, LTc; altele intra in rezerva de LT cu
memorie, ulterior raman ca celule preactivate, nu se intorc in G0 ci raman intr-o
etapa intermediara intre G0 G1. La un nou contact cu acelasi Ag =>raspunsul este
mai eficient
Curs VI 21.11.2014
LB
Caractere generale:
-reprezinta o minoritate celulara: 20-25% din totalul limfocitelor periferice
-au durata de viata scurta: luni, maxim 1 an
-celulele sunt putin recirculate sunt distribuite in organele limfoide secundare
(ganglioni, splina) in ariile bursodependente ->cortexul ganglionilor limfatici, PALS
extern splina, distribuite in gramezi celulare
-sunt limfocite mici: 6-9 , seamana cu LT; diferenta este data de testul rozetarii
Receptorii de suprafata (aspect fenotipic)
Exista 3 clase de receptori:
-receptori de recunoastere Ag: BCR Ig si Ig
Ei reprezinta si principala cale de activare a LB
-receptori cu rol accesor in activarea LB: CD45 (receptor pentru IL2), CD21/19
-receptori cu rol in adeziunea intercelulara: LFA1 (CD11a/18)
Functiile generale ale LB
->in cadrul RIU au 3 functii ce sunt diferite in functie de gradul activarii acestor
celule
-in repaus (G0) au rol in recunoasterea Ag
-in interfaza, fiind limfoblasti B, au rol de CPA profesionala
-cand sunt active, plasmocitele au rol in formarea de Ac (CFAc)
=>plasticitate functionala
->Recunoasterea Ag
-LB nu necesita prezenta si activarea CPA
-LB recunosc Ag solubile cu ajutorul unui singur receptor: BCR si Ag corpusculate cu
ajutorul BCR, CD21/19 ultimul fiind si un receptor opsoninic (legatura cu C3b)
BCR receptor Ag datorita determinantilor Ag conformationali. Acesti determinanti
sunt structuri Ag prezente in segmentele hiperplicaturale ale moleculei proteice;
sunt constituite din 8-15 aa hidrofili situati la nivelul varfului extern al plicaturilor
moleculare proteice
Complexul receptorial are mai multe componente
BCR este un Ac transmembranar; cel mai frecvent este de tip IgM forma
monomerica, apoi IgD, IgG, IgA tot forma monomerica si IgE
Are 2 perechi de lanturi:

-lanturi Heavy: transmembranare, orientate cu capatul COOH intra si cu NH2

extracitoplasmatic
Se asociaza prin punti disulfurice iar prin capatul C-terminal destul de scurt
sunt asociate fizic cu o enzima din categoria protein tirozin kinazei P60 (fyn)
= tirozin kinaza neuroblastomului felinelor
-lanturi Light: usoare, scurte, in exclusivitate extramembranare, asociate
lanturilor heavy prin punti disulfurice
Lanturile heavy si light catre capatul N-terminal se asociaza foarte strans si
constituie situsurile combinative pentru Ag = substructura BCR strict responsabila
de recunoasterea determinantilor Ag conformationali de la suprafata Ag native
Exista 2 situsuri combinative pentru Ag cu aceeasi structura =>BCR recunoaste
acelasi tip unic de determinant Ag conformational =>receptor monospecific
BCR renereaza si transmite semnale activatoare; pentru ca are un segment
intracitoplasmatic scurt nu poate realiza transmiterea semnalelor activatoare catre
profunzimea LB =>transmiterea se realizeaza prin alti receptori: Ig si Ig. Ambele
au cate un domeniu extramembranar care sunt pozitionate simetric. Ig CD79a;
Ig CD79b
Ig Ig se leaga prin punti disulfurile extramembranare si tot prin punti disulfurice
se leaga la BCR; cele 2 lanturi au segmente intraciplasmatice foarte lungi care
prezinta tirozine situate catre capatul COOH
Astfel semnalele merg catre profunzimea citoplasmei
Ig Ig prin puntile disulfurice are legatura cu CD45 ce actioneaza ca o protein
tirozin fosfataza
->Activarea LB
Semnalele de la receptorii de suprafata ->genom ce determina in final initierea unor
functii specifice
Semnalele cai diferite in functie de tipul Ag
1.Ag solubile ->determinantii Ag conformationali sunt recunoscuti de situsurile
combinative ale BCR =>semnale activatoare care se transmit pe 2 cai diferite
-rapida: semnalul este transmis de la BCT la protein tirozin kinaza P60 fyn
-lenta: transmit semnalul de la BCR la Ig Ig CD45
Calea rapida: se soldeaza cu activarea protein tirozin kinazei care sufera modificari
conformationale =>preia fosfatul din citoplasma si il transmite catre diferite
substrate ->segmentele intracitoplasmatice Ig, Ig, care sunt intens fosforilate mai
ales la nivelul tyrozinei =>fosforilare intensa a segmentelor intracitoplasmatice Ig
Ig. Ca urmare a fosforilarii ele pot sa lege diferite enzime cea mai importanta
fiind SYK (tirozin kinaza splenica)
Intre timp semnalele incep sa se transmita si pe calea lenta de la BCR ->Ig Ig
iar de aici care profunzime si au acces la SYK atasate de Ig Ig
SYK se activeaza =>fosforileaza diferite substrate: PLC de pe fata interna a
membranei; preia fosfat si il transmite catre PLC care determina activarea ei
completa =>declanseaza calea fosfatidil inozitol =>hidrolizeaza PIP2 =>IP3+DAG
ce activeaza diversi factori nucleari care patrund in nucleu si activeaza diverse
gene=>functii specifice
Gene pt IL
Gene pentru MHC in particular tip II
Gene pentru Ig
Gene implicate in proliferarea celulelor: gene pentru kinaze ciclin dependente
(trecerea de la G0 la M)

Stimulii transmisi pe calea lenta -> Ig Ig ->CD45 care primeste tarziu semnalul
=>se activeaza. Fiind o protein tirozin fosfataza defosforileaza substraturile
fosforilate anterior de protein tirozin kinaza ->indeparteaza fosfatul de pe capetele
COOH terminale ale Ig Ig =>SYK libera =>se intrerupe o prima serie de
transmisie a semnalelor. Ag ramane atasat de BCR =>repetare ciclu =>activare
intensa a genelor =>stimulare adecvata a functiilor specifice
Ag corpusculate
Bacteriile opsonizate de C3b si Ig
La captarea si recunoasterea Ag participa nu doar BCT ci si CD21/19
CD21 glicoproteina transmembranara cu functie de recunoastere a prezentei
opsoninei C3b (din calea alterna) pe suprafata Ag corpusculare
-segmentul extracelular este foarte lung si cel intracelular este foarte redus
-este legat de CD19 prin intermediul puntilor disulfurice (CD19 este o glicoproteina
transmembranara cu segment intracitoplasmatic foarte lung ce are la capatul Cterminal tyrozine)
Contactul CD21 - C3b declanseaza semnale activatoare care se transmit catre
interior prin intermediul lui CD19 =>exteriorizarea tyrozinelor prezente la capatul
COOH al moleculei =>pot deveni substrat pentru protein tirozin kinazele P60 fyn
=>moleculele devin capabile sa lege diferite enzime ->fosfatidil inozitor 3 fosfat
kinaza care se activeaza =>actioneaza pe PIP2 pe care il transforma in PIP3 care
activeaza PKB = ART
PKB are 2 functii esentiale ->efect antiapoptotic prin cresterea concentratiei de BCl2
=>creste durata de viata a LB pentru a deveni plasmocite
->stimuleaza intens genele implicate in mitoleze celulare
=>genele kinazelor ciclin dependente
In paralel cu aceste semnale se transmit si cele prin calea BCR
Consedintele morfofunctionale ale activarii:
-citoplasma abundenta ce inconjoara nucleul
-multe mitocondrii cu multe creste (activare metabolica)
-RER foarte dezvoltat =>creste sinteza de proteine (interleukine, MHC, Ac)
Se modifica fenotipul de suprafata
-cresc numarul de receptori de adezivitate: LFA1
-creste expresia moleculei de MHC II =>incep sa functioneze ca CPA
Celulele trec in M iar cele care se formeaza se impart in
90% LB efectorii ->devin plasmocite =>celule producatoare de Ac care vor
intalni Ag declansator; dispar destul de repede
10% limfocite care nu se mai intorc in G0; raman intre G0 si G1 =>celule
preactivate; vor fi foarte active la urmatorul contact cu Ag =>LB cu memorie
Organizarea SI
1.Sector central: maduva osoasa hematogena (limfopoieza, inductia tolerantei LB)
timusul (inductia tolerantei LT)
2.Sector periferic: organele limfoide secundare (ganglioni limfatici si splina
reprezinta locul desfasurarii
RI pentru ca aici exista toate clonele limfocitare si sunt permanent
transversat de CPA din tesuturi indiferent daca transporta sau nu Ag)

Splina = parenchim format din 2 zone:

-pulpa
rosie:
distributie
de
eritrocite
senescente,
fragmentat
megatrombocitar
-pulpa alba: de jur imprejurul arterei aferente
Functiile splinei:
-locul desfasurarii si finalizarii RIU
-implicata in RIC ->declansare; ele se deruleaza in tesuturi
Etapele intrasplenice are derularii RIU:
-Ag solubil patrunde in cele 3 arii ale pulpei albe. In PALS intern+zona
marginala nu rezulta nimic; in PALS extern are loc captarea si recunoasterea de
catre LB =>activarea LB care devin limfoblasti LB =>dupa un interval de timp
migreaza si in final vine in contact cu limfoblastii LT =>cooperare =>activare
=>limfoblastii LB devin plasmocite care migreaza si la distanta produc Ac care
ajung in circulatie
Curs VII 28.11.2014
RIU
RIU declansat fata de Ag timodependente are la baza o cooperare celulara la care
participa de principiu 3 clase de celule:
-CPA
-limfocite cu rol imunoregulator: LTh care amplifica raspunsul si LTs care
elimina sau inhiva raspunsul
-limfocite cu rol efector: LB
Ag timodependente de la locul patrunderii sunt captate si preluate de CPA. Sunt
endocitate si prelucrate sau procesate si rezulta generarea epitopilor, o varietate de
epitopi care sunt prezentati pe membrana CPA in complex cu MHC II, iar o anumita
parte pot fi prezentate cu MHC I (mai tarziu). Epitopul +MHC I difera de epitopul
+MHC II
Epitopii sunt recunoscuti de LTh (prin MHC II) si de LTs (prin MHC I). Ulterior doar LTh
ajung sa coopereze cu LB iar rezultatul cooperarii este transformarea LB in
plasmocite, ce incep sa produca Ac prin definitie Ag specifici pentru ca au situsuri
combinative pentru Ag complementare Ag declansator
Aceasta cooperare are ca particularitate faptul ca este BIDIRECTIONALA =>implica
parcurgerea a 2 secvente:
->una de activare (propriu-zisa) sau efectorie; RIU propriu-zis
Aici participa CPA, LTh, LB; cuprinde totalitatea influentelor activatoare de la
CPA la LB
In final =>activarea completa a LB si formarea Ac
3 functii mai importate:
1.selectia clonala ->selectia clonelor de LTh, LB Ag specifice si
activarea lor
2.expansiunea clonelor limfocitare Ag specifice
3.generarea unei cantitati adecvate de Ac ->pentru neutralizarea,
indepartarea si chiar distructia Ag
->alta de retrocontrol sau inhibitorie ->declansata tarziu, mult dupa aparitia
primilor Ac

Rezultatul activarii LTs ca urmare a recunoasterii de catre acestea a epitopilor

prezenti in complex cu moleculele MHC
LTs produc diferiti factori care inhiba in primul rand LB Ag specifice, apoi LTh
Ag specifice si in final CPA
Roluri: mecanism de protectie prin care RIU este limitat la un minim necesar
=>evita 2 efecte patologice care potential pot aparea:
1.expansiunea clonala exagerata a LTh si LB
2.generarea unor cantitati excesive de Ac
Intre aceste 2 secvente la normal exista un echilibru foarte fin care asigura
homeostazia RIU
RIU ->CPA, LTh, LB
->cooperarea nu este niciodata realizata per primam (intr-o singura etapa) ci se
realizeaza in etape succesive, create prin migrarea dintr-o arie in alta
CPA: prezente intratisular
LTh: prezente in ariile timodependente ale organelor limfoide secundare
(paracorticala ganglionilor si PALS intern)
LB: in ariile bursodependete ale organelor limfoide secundare (corticala ganglionilor
si PALS extern)
CPA capteaza Ag, se activeaza si incep sa migreze din tesut in ariile
timodependente =>transporta si prezinta Ag =>cooperare CPA LTh =>prima
etapa de cooperare. Rezultatul este activarea LTh si ca urmare incep sa migreze
trecand din aria timodependenta in aria bursodependenta din vecinatate. Aici LTh
vin in contact cu LB =>a2a etapa de cooperare. LB se activeaza total =>plasmocite
ce produc Ac
Mecanismul actual de cooperare in RIU
Ag timodependente patrunde in tesut si se afla in stare nativa. Ag sunt complete,
constituite dintr-o parte carrier (cu GM mare) si parti haptenice.Este captat de CPA
non B (macrofage, celule dendritice) si transportat in ariile timodependente ca
urmare a migrarii in ganglioni sau in splina. Aici CPA stationeaza si incep sa prezinte
Ag in complex cu MHC II prin care se prezinta mici fragmente din prelucrarea partii
carrier a Ag
Epitopul ->recunoscut de LTh prezente in ariile timodependente =>LTh se activeaza
=>are loc o cooperare celulara cognitiva (cooperare prin contact), completata de
cooperarea noncognitiva (prin interleukine, mai ales IL1 produsa de CPA)
Prin dubla cooperare =>activarea LTh doar partiala pentru moment. Ca urmare a
acestei activari LTh incep sa migreze din aria timodependenta in aria
bursodependenta invecinata si se transforma morfologic =>devin limfoblaste LTh
Intre timp Ag ajunge in organele limfoide secundare ca Ag solubil. Acesta este
recunosctul in ariile bursodependente de LB prezente aici. LB recunosc Ag nativ
doar dupa partea haptenica =>activarea LB doar partiala =>migreaza dar raman in
aria bursodependenta, devin limfoblasti LB
Cei 2 blasti vin in contact =>coopereaza. Cooperarea se realizeaza ca urmare a
prezentarii si recunoasterii Ag. Limfoblastii LB prezinta Ag (similar CPA) pentru ca in
aceasta etapa produc si expun MHC II prin care limfoblastii LB prezinta limfoblastilor
LTh mici fragmente din partea carrier a Ag. Fragmentul Ag este recunoscut prin TCR
de limfoblastii LTh =>cooperare cognitiva ocazionata de prezentarea si
recunoasterea Ag. Sensul LB ->LTh =>activarea totala a limfoblastilor LTh care

produc un numar crescut de interleukine (IL2, IL4, IL6) care stimuleaza suplimentar
limfoblastii LB =>activarea lor ->cooperare noncognitiva (LTh-LB)
La finele cooperarii noncognitive =>activare limfoblasti LB iar acestia incep sa
migreze si se transforma in plasmocite care vor produce Ac cu situsuri combinative
complementare partii haptenice a Ag
Partea carrier poate fi o molecula proteica dar si o membrana celulara iar partea
haptenica este reprezentata de determinaniil Ag conformationali prezenti la
suprafata Ag
In RIU, LB indeplinesc functii importante si diversificate; initial LB recunosc Ag, apoi
ca limfoblasti il prezita si produc Ac
LB sunt implicate tarziu, dupa ce Ag a difuzat liber catre organele limfoide
secundare. Ag este recunoscut prin toate componentele sale
1.Cooperarea CPA-LTh
-are loc in ariile bursodependente ale organelor limfoide secundare
-CPA non B sunt reprezentate de macrofage, celule dendritice si LTh
-are 2 etape:cognitiva si noncognitiva
cognitiva ->primele legaturi apar pe seama receptorilor de adeziune intercelulara
-prima data prin CD2, bine reprezentat pe LTh si contraligant LFA3 (CD58);
afinitate maxima =>numar imens de legaturi de acest fel de la inceput;
legaturile sunt stabile, puternice
-linia a2a: LFA1 de pe membrana LTh; legatura prin complementaritate cu
ICAM; are loc mai tarziu pentru ca afinitatea este mai redusa
Acestea sunt contacte Ag nespecifice pentru ca apar indiferent de Ag prezentat sau
daca este sa nu prezentat
Contactele Ag specifice sunt favorizate de:
MHC II (de pe CPA) prezinta un epitop si sunt recunoscute de TCR asociat
CD3 de pe LTh =>timp pentru difuziunea laterala pana vin in contact in fanta
dintre cele 2 celule
Constituirea contactelor Ag specifice =>activarea LTh =>intensificarea fosforilarilor
=>fosforilarea si a lanturilor de LFA1 =>modificari conformationale soldate cu
cresterea exploziva a afinitatii LFA1 ICAM
Aceasta activare cognitiva nu este suficienta. Este completata de cea noncognitiva
noncognitiva-> exercitata prin IL1 (2 varietati)
IL1- nu ne intereseaza =>mediator proinflamator
IL1- = IL1 membranara ce este expusa sau atasata pe membranele CPA. Are
ca particularitate faptul ca nu este pe orice versant, ci doar in fanta dintre
cele 2 celule. IL1 receptata de LTh prin receptorul pentru IL1 =>semnale
activatoare pentru LTh. Cel mai important efect este stimularea a 2 gene
inrudite pentru IL2 si receptorul IL2 =>celula va expune receptorul pentru IL2
si va produce IL2 =>se autoactiveaza
=>activarea LTh care duce la maturarea functionala a acestor celule =>se
transforma in diferite clase de LTh. Toate sunt LT mici, exprima aceeasi
receptori CD4 si CD28. Difera prin faptul ca produc diferite clase de IL
LThp = LTh naive; nu au mai intalnit Ag pentru care sunt preprogramate genetic
=>sunt la primul contact cu Ag
Aceste LThp (producatoare) contin in genom toate genele pentru producerea de IL,
dar cu exceptia genei pentru IL2 toate sunt inhibate. Fiind stimulate Ag produc IL2

LThp se activeaza suplimentar si =>LTh0 = celule ale caror gene pentru IL au fost
toate dezinhibate =>produc cantitati scazute din toate IL: IL2, TNF, IFN, IL4, IL5,
IL6...IL10
LTh0 se transforma in formele finite de LTh
-LTh1: amplifica RIC pentru ca produc in cantitate crescuta IL2, TNF, IFN
-LTh2: activeaza RIU pentru ca produc in cantitate crescuta IL4, 5, 6...10
Transformarea se face functie de:
-conditiile de cooperare prezenta sau absenta in cooperare a LB
Daca nu exista LB in nicio etapa =>LTh1 =>RIC
Daca exista LB =>LTh2 ->RIU
-mecanismul excluderii reciproce =>pe masura ce se transforma se inhiba
reciproc
LTh1 inhiba LTh2 prin IFN care are efect proapoptotic pentru LTH2
LTH2 inhiva LTh1 prin IL10 care are efect proapoptotic pentru LTh1
Interleukinele implicate in RIU:
IL2 produsa in cantitate semnificativa de catre LThp si LTh1
-are 2 categorii de efecte: autocrine/ paracrine ->stimuleaza si alte celule ca
LB, LTc, NK si K
Cele 2 categorii de efecte sunt rezultatul stimularii receptorilor pentru IL2 (IL2
receptor = CD25 cu rol accesor in activarea LT)
CD25 ->3 lanturi asociate intre ele: 2 lanturi cu segmente extramembranare mai
mari (lanturile si ); ele se asociaza si catre capatul NH2 formeaza situsul receptor
pentru IL2. Ca urmare a fixarii IL2 =>stimuli care se transmit prin lantul lung,
reprezentand semnale ce stimuleaza diferite kinaze =>activare asemanatoare celei
rezultate din calea TCR =>activare TCR like
IL2 stimuleaza diferite raspunsuri in functie de sursa ei:
-produsa de LThp =>activeaza RIU primare apar la primul contact cu Ag; se
caracterizeaza printr-o productie crescuta de IgM
IL4 stimuleaza RIU recundar ->la n contacte cu acelasi Ag =>activeaza productia
de IgG, inhiba productia de IgM prin mecanismul de switch = comutare izotopica
(clasa de Ac)
-stimuleaza sinteza si expresia de MHC II pe suprafata CPA
IL5 stimuleaza RIU secundar desfasurat in mucoase pentru ca stimuleaza
productia de IgA, inhiba IgM prin mecanismul de switch
Cooperarea limfoblasti LTh si LB
->contacte Ag specifice reprezentate de MHC II cu epitopul de pe membrana
limfoblastilor LB care incep sa functioneze ca CPA iar epitopul este receptionat prin
TCR asociat cu CD3 =>transmiterea de semnale activatoare care incep sa produca
diferite IL prin stimularea genelor
->contacte intre CD40 de pe suprafata limfoblastilor LB legaturi cu CD40 limfocitar
de pe LTh =>semnale activatoare catre limfoblastii LB ->la nivelul genomului
=>stimularea genelor pentru receptorii IL =>celulele incep sa exprime si sa
produca receptori pentru IL ->sub actiunea stimulatoare a IL =>limfoblastii LB se
activeaza complet si se transforma in plasmocite care produc Ac
Tipul de Ac depinde de:
-numarul de contacte cu acelasi Ag
-tipul de limfoblasti LTh participanti
-tipul de IL produsa si eliberata

=>primul contact cu Ag =>limfoblastele LTh sunt limfoblaste LThp; produc IL2 care
stimuleaza IgM pentru ca nu activeaza mecanismul de swithc
Al n-lea contact cu Ag =>participa limfoblastele LTh2; produc IL4 care stimuleaza
IgG
Contacte Ag repetitive in mucoase =>participa limfoblastele LTh2; produc IL5
care stimuleaza IGA
Curs VIII 05.12.2014
ANTICORPII = IMUNOGLOBULINELE
Imuniglobuline sunt glicoproteine prezente in plasma, lichidele extracelulare, si sunt
molecule dotate cu proprietati de Ac (au capacitatea de a interactiona specific cu Ag
inductor al RI)
RIU Ac cu rol in finalizarea lui
RIC Ac cu rol in initierea lui pentru ca ei joaca rolul de opsonine, favorizand astfel
captarea Ag corpusculate fata de care poti fi declansate RIC
Structura de principiu:
Asocierea a 2 perechi de lanturi:
->o pereche de lanturi grele H: sunt lungi sau foarte lungi, cu numar mare de
aa, cele doua fiind asociate prin punti disulfurice
->o pereche de lanturi usoare L, ce se asociaza la lanturile H prin punti
disulfurice
=>monomerul de Ig = unitatea de baza a oricarui Ac
Caractere comune lanturi H si L
-sunt unidirectionale =>capetele NH2 sunt in aceeasi directie
-sunt paralele intre ele dar paralelismul nu este liniar ci prin spiralare (helicoidal)
->fiecare lant se infasoara in jurul lantului cu care este asociat prin punti disulfurice
lanturile L executa o hemitura de aproximativ 180 de grade in jurul lanturilor H la
care sunt legate
=>au o conformatie spatiala foarte condensata ->globuloasa
-sunt constituite din 2 categorii de secvente peptidice
1.Secventele peptidice NH2 terminale corespunzatoare primelor 110 aa ale
lanturilor H si L sunt structuri cu secvente variabile sau hipervariabile de la Ac la Ac,
respectiv de la clona la clona
Portiunile variabile:
-fiind pozitionate simetric se asociaza intre ele si formeaza o cavitate de dimensiuni
reduse = sitususul combinativ pentru Ag, care este subcomponenta responsabila de
recunoasterea Ag propriu-zisa, aici fiind inclavat cate un determinant Ag
conformational ce este situat la suprafata Ag nativ indiferent ca acesta este solubil
sau corpusculat
Cele doua situsuri combinative din structura monomerului de Ig sunt identice intre
ele =>recunosc aceasti structura. Recunosc un singur tip de determinant Ag
conformational =>sunt structuri monospecifice recunosc acelasi Ag
Situsul combinativ pentru Ag este o structura clonotipic specifica (este
caracteristica pentru o clona limfocitara)

Portiunile variabile ale lanturilor H si L sunt elaborate de 3 categorii de gene:

V: gene de variabilitate ->sute de astfel de gene
D: gene de diversitate ->zeci de astfel de gene
J: gene de jonctiune ->pana la 10 gene
=>rezultatul recombinarii intre cele 3 ->104 combinatii pentru un lant
SInteza fiecarui lant determinat de recombinaze pentru lanturile H si L =>orice
clona are un set de recombinaze pentru fiecare lant, unic pentru fiecare clona in
parte
2.Secventele peptidice COOH terminale ale lanturilor H si L sunt secvente
constante
Lanturile L: au secventa riguros constanta in structura tuturor Ig din organism
=>este numita secventa constanta publica
Lanturile H: au secventa constanta doar in cadrul aceleasi clase de Ig sau al
aceluiasi izotip
Functie de secventa constanta a lantului H =>IgM, IgG, IgD, IgA, IgE
Portiunile constante ale lanturilor H si L sunt elaborate dupa 3 categorii de gene:
V: gene de variabilitate ->sute de astfel de gene
D: gene de diversitate ->zeci de astfel de gene
J: gene de jonctiune ->pana la 10 gene
IgG
-Ac aflati in concentratie plasmatica mare sau foarte mare: 1000-1500 mg/dl si
reprezinta cel putin 75% din totatul de Ac circulanti
-Ac tip IgG sunt distribuiti aproximativ egal intre sectorul intravascular si
extravascular =>in concentratii crescute intratisular =>avantaj functional
-Ac cu durata de viata lunga sau foarte lunga: 3-4 sapt
Structura IgG ->forme monomerice ->1 pereche lanturi L si una H
Lanturile H -constituite din 450 de aa; au lungime de 130 A, si GM de 45 KDa;
exceptie IgG3 ce are lanturi mai lungi cu GM mai mare
-nu sunt liniare ci organizate in bucle/ domenii de 110 aa care apar ca
urmare a existentei unei punti disulfurice intracatenare; exista 4 asemenea punti
=>4 bucle
Domeniul I este extern; apoi trece pe partea opusa pentru ca lantul H se invarte in
jurul lantului L =>al II lea domeniu ce este in interiorul moleculei. Apoi lantul H se
intersecteaza =>molecule pe partea opusa. Apoi urmeaza ultimele 2 domenii
Domeniul I = secventa de aa variabila sau hipervariabila de la clona limfocitara B la
clona limfocitara B, motiv pentru care se noteaza cu VH
Zona balama a lantului H este portiunea cuprinsa intre CH1 si CH2. Este important
pentru ca:
-faciliteaza indirect recunoasterea Ag
-aici lanturile se asociaza prin punti disulfurice. In functie de numarul lor si de
pozitia lor se disting 4 subclase (izotipuri) de IgG, ce prezinta particularitati
functionale total diferite:
IgG1 ->2 punti disulfurice situate intre punctele de intersectie si CH2
IgG2 ->4 punti disulfurice, 2 cate 2 de o parte si de alta a punctului de intersectie

IgG3 ->15 punti disulfurice, toate intre punctul de intersectie si CH2

IgG4 ->2 punti disulfurice situate de o parte si de alta a punctului de intersectie
In functie de numarul de punti =>durata de viata este invers proportionala
=> numar crescut, viata scazuta si invers; daca numarul de punti este crescut
atunci molecula este mai perisabila
Lanturile L constituite din 124 de aa; au o lungime de 60A si o GM redusa de 22
KDa
-si ele sunt organizate in bucle sau domenii ce apar ca urmarea existentei
unor punti disulfurice intracatenare
-exista 2 punti disulfurice =>2 domenii
Lanturile L incep cu un domeniu NH2 terminal la interiorul moleculei dupa care se
rasuceste in jurul lantului H =>domeniul al ll lea la exterior
Domeniul NH2 terminal al lanturilor L (aproximativ 110 aa) este un domeniu variabil
de la clona la clona =>VLCL poate prezenta mici variantii de 2-3 aa in functie de
care lanturile L se impart in (2/3) si restul (1/3)
Fab ->realizeaza recunoasterea Ag; astfel poate fi recunoscut orice Ag dupa
prezentarea determinantului Ag conformational
Fc ->functii biologice: mediaza fagocitoza, pot activa cascada complementului, pot
fi transferate de la mama la fat =>imunizare pasiva a nou nascutului
Fab
Situsul combinativ pentru Ag
-cavitate de dimensiuni reduse (30/10/6A) rezultata din plicaturarea VH si VL care
permite acomodarea si recunoasterea prin complementaritate a Ag specific
Plicaturarea care sta la baza situsului combinativ pentru Ag este rezultatul
existentei unor punti disulfurice intradomeniu, situate chiar in VH, respectiv in VL.
Plicaturarea este 3D =>se constituie din fiecare lant cate un perete
Exista 2 categorii de secvente de aa:
1.secventele de aa ce au contact direct cu determinantul Ag conformational; sunt
formate din 8-15 aa si sunt situate in varful intern al plicaturilor =>protruzioneaza
adanc in interiorul cavitatii. Angajeaza legaturi prin complementaritate cu
determinantii Ag =>CDR = regiuni determinante ale complementaritatii
Toate cele 6 regiuni reprezinta PARATOPUL (totalitatea CDR). Paratopul este
substructura situsului combinativ pentru Ag direct responsabil de recunoasterea Ag
2.secventele de aa ce nu participa direct la contactul cu Ag. Acestea sunt
reprezentate mai ales de portiunile mai indepartate (secventele FR = framework
regions = zona scheletata sau peretii cavitatii)
Dintre CDR si FR, cea mai importanta este CDR (paratopul)
Paratopul prezinta ca particularitate faptul ca are o specificitate Ag absoluta. 1
singur paratop recunoaste 1 singur tip de determinant Ag conformational; tine de
numarul de aa din structura fiecarui CDR; tine si de pozitionarea in spatiu a celor 6
CDR in functie de structura FR
Plicaturarea care sta la baza constituirii situsului combinativ pentru Ag are 2 efecte
foarte importante:
-favorizeaza net recunoasterea Ag
-poate transforma situsul combinativ pentru Ag din structura de receptor intro structura Ag in sine=>in cazurile particulare in care 2 sau mai multe CDR sunt

aduse in contact fizic ->contiguitate ->pot constitui o secventa de aa care este rar
intalnita in organism sau unica =>se comporta ca o structura non self = IDIOTOP
->specificitatea Ag a oricarui situs combinativ pentru Ac =>situsurile combinative
pentru Ag au 2 proprietati:
Structuri de recunoastere Ag
Structuri Ag in sine
Daca idiotopii sunt intens imunogeni raspunsul fata de Ag, contrar asteptarilor, nu
este unic. Pot aparea efecte defavorabile. In patologie, ar putea fi autoAg =>prin
aparitia copiei este intretinut profesul autoimun
Fc
-declanseaza cascada C pe calea clasica ->prin CH2 care prezinta o secventa de Ac
capabili sa activeze componenta C1q a complementului =>activarea C pe calea
clasica (doar in momentul in care are loc recunoasterea Ac); situsul combinativ a
fost umplut cu determinanti Ag conformationali =>modificare conformationala in H
care se transmite pana la CH2 =>exteriorizarea secventei de aa activata de C1q
-prin CH3 sunt mediate unele functii celulare ->Ac se pot fixa de suprafata unor
celule; are loc doar dupa ce Ac a recunoscut Ag specific ->apare modificare
conformationala catre COOH termina =>exteriorizare secventa din CH3 capabila sa
angajeze legaturi cu receptorul Fcr de pe suprafata celulelor
Receptorul Fcr 3 categorii I = CD64; II = CD32; III = CD16
CD64 sunt prezenti pe suprafata micro si macrofagelor
-au afinitate crescuta pe IgG
-pe suprafata macrofagelor mediaza fagocitarea Ag corpusculate opsonizate
prin IgG
-pe suprafata microfagelor (neutrofilelor) au rol in captarea Ag corpusculare
opsonizate prin IgG dar nu se insoteste intotdeauna de fagocitare =>le distrug
extracelular. Apar semnale activatoare care conduc la degradarea neutrofilelor
=>pun in libertate cantitati mari de enzime si radicali liberi de O2. Acestea
altereaza particule care se fragmenteaza iar fragmentele sunt endocitate. Procesul
= ADCC = citotoxicitate celulara Ac dependenta
Fcr II au o activitate joasa, dar sunt larg raspanditi
-se afla pe suprafata macrofagelor, granulocitelor si a sincitiotrofoblastului
(placenta)
-mediaza fagocitarea, ADCC si transferul transplacentar al acestor Ac
Fcr III se afla pe suprafata celulelor NK, K (LGL)
-au rol in ADCC
Particularitati functionale ale izotipurilor de IgG (cele 4 clase difera dupa capacitatea
de a activa C):
-IgG1: bune activatoare de C
-IgG2: slabe activatoare de C
-IgG3: foarte activatoare de C
-IgG4: nu activeaza complementul
IgG sunt caracteristice pentru RIU II (la al n lea contact cu Ag)
Productia este stimulata de IL4
IgM

-forme pentamerice in concentratie scazuta: 120-150 mg/dl

-durata scurta de viata (<1 saptamana)
-o piesa de jonctiune la care se asociaza 5 unitati (monomeri) care au ca
particularitate faptul ca au lanturi grele mai lungi; din 5 domenii unul este variabil si
celelalte 4 sunt constante
Particularitati functionale:
-aglutinate
-cele mai activatoare de C pentru ca dispun de 2 domenii activatoare de
complement: CH2 si CH3 =>20 de situsuri
-caracteristic pentru RIU primar
-sintetizeaza e si IL2
Particularitati functionale ale RIU:
-RIU primar: producere de Ac tip IgM; concentratii IgM modest crescute; durata
hiperIgM mult limitata in timp
a.pentru ca se produc doar IgM. La primul contact cu Ag la cooperarea cu CPA
participa LThp care produce IL2 ce nu activeaza mecanismul de switch
b.la primul contact cu Ag expresia clonala este modesta
c.durata de viata este mica
-RIU secundar: producere de IgG; concentratii IgG mari sau foarte mari; durata
hiperIgG este foarte lunga (luni)
a.pentru ca la contacte repetate la cooperarea cu CPA participa LTh2 care
produce IL4 ce activeaza mecanismul de switch
b.expresia clonala este crescuta deoarece datorita contactelor Ag repetitive
cu acelasi Ag clonele sunt deja expansionate (intervalul destul de mic)
c.durata de viata este mare
Cursul IX 12.12.2014
COMPLEMENTUL
Complementul este un sistem multienzimatic format din aproximativ 20-25 de
componente care in cadrul RIU joaca rolul unui mecanism auxiliar efector ce
indeplineste 2 functii majore
-definitivarea actiunii Ac asupra Ag
-realizeaza o recunoastere imunologica nespecifica a structurii non-self
Functiile pot fi exercitate si separat dar cel mai frecvent colaborat in cadrul acestul
RIU
1.Definitivarea actiunii Ac asupra Ag
Pentru ca unica functie a Ac este aceea de recunoastere Ag fara ca aceasta sa aiba
un efect decisiv asupra Ag
Efect decisiv ->distrugerea per primam a Ag, mecanism care este implicat in
epurarea Ag corpusculare: bacterii, virusuri, celule patologice
->indepartarea Ag urmata ulterior de distrugerea acestuia
=>distrugere per secundam; implicat in eliminarea Ag solubili sau moleculari
a.distrugerea per primam a Ag corpusculate

Bacteriile patrund intratisular si initial sunt in lichidul interstitial =>sunt

recunoscute de Ac prezenti local, reprezentati cel mai frecvent de Ac IgG care se
afla in concentratii crescute de lichidul interstitial si care recunosc structura Ag de
suprafata (determinantul de pe membrana bacteriana) prin Fab
Ac proemina prin Fc =>se constituie complexe imune membranare alcatuite din Ag
membranare si Ac
Atunci cand cantitatea de complexe imune este mare =>activarea cascadei C pe
calea clasica dupa secvente
Ca urmare a recunoasterii Ag de suprafata de Ac apar modificari conformationale in
lanturile H de IgG care se transforma ortodromic (NH2 ->COOH; Fab ->Fc) si in final
conduc la exteriorizarea sau aducerea la suprafata a secventelor de aa activatoare
de C localizatela nivelul domeniului CH2 =>activare componenta C1q =>activare C
pe calea clasica iar la finalul ei se formeaza MAC care se insera in membrana tinta.
Prin formarea structurilor apar largi comunicari intre mediul intra si extracelular
=>sunt alterate sever gradientele ionice de o parte si de alta =>patrunde o
cantitate crescuta de Na si de H20 =>creste volumul lichidului intracelular intr-un
timp foarte scurt =>hiperhidratare supraacuta care conduce la elongarea brusca a
membranei celulare =>se rupe =>moartea celulei prin liza osmotica
b.indepartarea Ag solubile si distrugerea lor per secundam
Declansarea in ganglioni a unui RIU care determina generarea de Ac specifici care
sunt lansati in circulatie; difuzeaza in tot organismul si trec si in tesuturi iar Ac vin in
contact in final cu Ag declansator =>se formeaza local complexe imune Ag Ac
care la normal au talie mare ce se organizeaza sub forme de retele
Indepartarea Ag se realizeaza prin mecanisme relationale in functie de locul formarii
complexelor imune, respectiv de locul intrarii Ag. Cel mai frecvent complexele
imune se formeaza intratisular; pentru ca au structura de retea =>pot lega diferite
componente solubile, in special componenta C3b a C generata permanent pe calea
alterna =>in lichidul interstitial exista cantitati scazute de C3b care se fixeaza in
ochiurile retelei =>favorizeaza captarea si indepartarea de macrofage rezidente
care au CR pe suprafata lor prin care pot angaja legaturi cu C3b din retele
=>endocitare complexe imune si distrugerea intralizozomala prin liza completa a
complexelor imune =>distrugerea Ag din componentele lor
Este posibil ca Ag sa patrunda intracirculator =>complexe imune intracirculatorii;
sunt de talie mare, organizate la fel (plase, retele). Ca si in cazul precedent se
incarca cu C3b bine reprezentat in circulatie =>pot fi fixate pe suprafata
eritrocitelor =>nu raman libere (eritrocitele au CR; fixeaza si trombocite si leucocite
(nu limfocite). Complexele imune nu sunt astfel transportate la nivelul spatiului
reticuloendotelial din splina unde sunt prezente macrofage in pulpa rosie si zona
marginala
Macrofagele preiau eficient complexele imune incarcate cu C3b =>endocitarea
complexelor si distrugerea lor intralizozomal unde sunt lezate total
2.Recunoasterea imunologic nespecifica a structurii non-self
-se datoreaza unei particularitati a C3b care odata generat pe calea alterna a C nu
ramane in faza fluida ci are foarte pronuntata tendinta de a se atasa de
membranele celulare
-exista 2 categorii de membrane
-membrane celulare self -nu permit depozitarea C3b pe suprafata lor, ele
fiind protejate anticomplement =>au receptori care impiedica atasarea

-membranele non-self (bacteriile, virusurile celulelor patologice tumorale,

autoimume) permin depozitarea C3b pe suprafata lor pentru ca nu au receptori care
sa impiedice =>C3b se depune
C3b se depoziteaza pe orice membrana, indiferent ce structura Ag de suprafata
prezinta. Membranele non-self sunt structuri Ag =>se depoziteaza pe Ag
corpusculare =>recunoastere imunologica nespecifica =>pe orice membrana nonself indiferent de ce determinant de suprafata prezinta
Cele 2 functii pot fi exercitate separat sau colaborat in acelasi RIU. Complementul
intervine cu cele 2 functii in initierea si finalizarea RIU, nu in derularea propriu-zisa
(cooperari celulare) a RIU
Etapa de initiere: Rol important in captarea Ag corpusculare de CPA, favorizata de
faptul ca CPA au receptori pentru complement =>endocitare =>RIU propriu-zis
->cooperare CPA-LTh, LB si se formeaza Ac care sunt Ac specifici
Etapa de finalizare =>Ac recunosc structuri Ag de suprafata =>complexe imune
membranare pe suprafata particulelor =>activare cale clasica a C ->MAC
->structuri tubuliforme =>perforare membrane celulare =>liza osmotica =>moarte
Principiile de functionare a sistemului complement
1.principiul cascadelor: fiecare factor activat antreneaza pe altul
2.activarea factorilor C se realizeaza printr-un proces de proteoliza limitata
Daca factorul X este activat intr-o etapa anterioara lizat partial =>2 fragmente: cel
mic = Xa, care ramane in stare solubila; foarte multe au efecte proinflamatorii si cel
mare = Xb, ce nu ramane in faza fluida si se depoziteaza pe membranele celulare.
Cel mai frecvent fragmentele mari sunt componente enzimatice =>enzimele devin
active si se depun pe membranele celulare
3.reactiile C se desfasoara structurat pe membranele celulare acceptoare de C (nonself)
Enzimele depozitate pe membranele celulare cliveaza alti factori din secventele C
Xb ->Y ->Ya ce ramane in stare fluida si poate determina efecte proinflamatorii
Yb ce se depoziteaza pe membranele non-self in contact cu precedentul
factor depozitat =>complex membranar bimolecular XbYb activ si enzimatic: XbYb
4.Derularea reactiilor C pe suprafata membranelor non-self este net favorizata de
comutarea specificitatii de substrat a enzimelor depozitate pe membrane
Yb induce modificari conformationale in Xb =>comutarea specificitatii de substrat a
enzimei. Enzima inceteaza sa mai actioneze asupra substratului anterior si
actioneaza asupra unui alt substrat (Z in faza fluida)
Xb ->Z ->Za si Zb ce iar se depoziteaza pe membranele celulare in contact cu
complexul precedent
=>se constituie un complex trimolecular XbYbZb
Organizarea de ansamblu a sistemului C
-Calea clasica: 3 factori C1, C4, C2
-Calea alterna: 3 factori B, D, P

CC -> C1, C4, C2

B,D, P (Properdina) <- CA

|
C3 convertaze numeroase (aproximativ 4)
|
Cliveaza C3 =>C3b
C3b activeaza secventa terminala C5, C6, C7, C8, C9 =>MAC =>distructia
membranei celulare
CC, CA (particularitati)
CC
-initiata de recunoasterea imunologic specifica a structurii Ag membranare (de
forma complexelor imune membranare)
-are o functionalitate strict episodica functioneaza cu intensitate maxima de la
inceput, atunci cand sunt prezente complexe imune membranare
-este o achizitie filogenetica de data mai recenta
CA
-este declansata de o recunoastere imunologic nespecifica (se realizeaza ori de cate
ori exista membrane non-self opsonizate prin C3b)
-are un dublu nivel de functionalitate functioneaza permanent fara intrerupere la
intensitate scazuta, amplificandu-se la un nivel similar functionarii caii clasice atunci
cand in mediul lichid exista membrane opsonizabile prin C3b
-este o achizitie filogenetica foarte veche
Calea Clasica
C1 complex trimolecular cu GM mare (aproximativ 750 KDa)
In componenta C1 intra 3 factori: C1q, C1r si C1s
C1q = componenta de recunoastere a complexelor imune membranare
C1r, C1s = serin esteraze, cea mai importanta fiind C1s
C1q ->unitatea de recunoastere a complementului
->se afla in concentratii reduse (70 g/ml)
->structural are 6 subunitati, identice intre ele, asamblate 2 cate 2 cu
constituirea a 3 unitati identice intre ele
Fiecare subunitate este constituita din asocierea a 3 lanturi diferite A, B, C care au
ca particularitate faptul ca in portiunea liniara sunt dispuse sub forma de triplu
helix; de aceea adopta o conformatie colagen-like
In portiunea globuloasa cele 3 lanturi seamana cu un ghem
Dintre cele 2 parti; pentru initiere este importanta portiunea globuloasa pentru ca
prezinta o secventa de aa capabila sa depisteze prezenta de complexe imune
membranare
Secventa de aa angajeaza legaturi prin complementaritate cu secventa de aa
activatoare de C a Ac , Ig depozitate pe membranele non-self. Acesti Ac se
depoziteaza pentru ca recunosc structuri Ag de suprafata
Secventele activatoare de C ale Ig au pozitii diferite: IgG (secventa este la nivelul
CH2); IgM (secventa este la nivelul Ch2 si CH3)
=>legaturi intre secventele complementare ->apar modificari conformationale in
fiecare subunitate de C1q care se transforma catre capatul N-terminal (antidromic)
si conduc la exteriorizarea unei secvente de aa din portiunea liniara capabila sa
ataseze C1r care poate sa ataseze C1s (serin-esteraza foarte activa)

Prin depozitari repetate =>se formeaza complexul C1qC1rC1s = complex activ

datorita complexelor imune membranare
C1s va cliva prin proteoliza limitata in 2 etale succesive initial C4 si apoi C2
Curs X 17.12.2014
C3
-factorul central al complementului
-activeaza in ambele cai; se afla in concentratii foarte mari fata de restul factorilor
(0,5-1,5 mg/l)
-inactiv ->zimogen ->heterodimer cu GM de 180 KDa
-cand este inactiv este alcatuit dintr-un lant cu GM de 110 KDa, si un lant cu GM
de 70KDa
-cele 2 lanturi sunt legate printr-o punte disulfurica si au o dispozitie inversata
(antiparalele) =>capatele NH2 si COOH terminale sunt in directii diferite
-lantul : catre capatul COOH terminal prezinta un buzunar hidrofob care realizeaza
o internalizare relativa a unei grupe tiolesterica interna (este relativa pentru ca
deschiderea buzunarului hidrofob este relativ larga)
-la se asociaza prin punti disulfurice lantul care are ca particularitate faptul ca
mai aproape de NH2 terminal are o secventa de aa capabila sa fixeze C5 in cursul
reactiei C. In mod obisnuit are o pozitie internalizata
Activarea C3 se face prin doua mecanisme total diferite ce permit participarea la
ambele cai:
-poate fi activat enzimatic =>permite participarea la ambele cai
-poate fi activat nonenzimatic =>permite participarea doar la CA
1.activarea enzimatica
C3 ->activat de C3 convertaze (complexe enzimatice generate pe CC si pe CA
indiferent din ce cale provin ele actioneaza la fel ->cliveaza lantul al lui C3,
scindandu-l foarte aproape de capatul NH2 terminal =>un mic fragment peptidic =
C3a)
C3a ->are GM de 9 KDa; ramane in faza fluida in lichidul interstitial si exercita
efecte proinflamatorii: vasodilatatie prin cresterea permeabilitatii endoteliale locale,
efecte activatoare si chemoatractante pentru leucocite; restul de factor ramas (cea
mai mare parte din , puntea disulfurica si lantul ) se numeste C3b
C3b ->nu ramane in forma fluida ci se depoziteaza pe membranele celulare (nonself si self)
Depozitarea pe membrane se face prin gruparea tiolesterica conform secventei:
Clivare ->modificare conformationala in ; se transforma din aproape in
aproape in sens ortodromic ->ajunge la nivelul buzunarului hidrofob ->relaxare
accentuata a buzunarului hidrofob =>aducerea la suprafata a gruparii tiolesterice
(este electronofila) =>poate interactiona cu grupari nucleofile din structura oricarei
membrane (NH2 din proteine, OH din glucide)
Componenta C3b nu se poate depozita pe membranele self pentru ca nu protejate
anti C; se depoziteaza pe membranele non-self =>atasare C3b
Depozitarea are 2 semnificatii:
-echivaleaza cu o recunoastere imunologic nespecifica
-echivaleaza cu o opsonizare a membranei non-self care favorizeaza
fagocitarea acestor particule de micro si macrofage cu receptori pentru C3b (-CR)

Odata depozitata C3b ea sufera o modificare conformationala de ansamblu care se

transmite de la la si apoi la capatul NH2 ->exteriorizarea secventelor de aa ce
leaga componenta C5 a C =>C3b poate fixa C5 pe suprafata membranelor non-self
2.activarea nonenzimatica
-functioneaza in CA
-se datoreaza unei particularitati a buzunarului hidrofob cu deschidere relativ larga
=>este hidrofob =>se opune patrunderii moleculelor de H20 dar deschiderea este
suficient de larga asa incat permite patrunderea in cantitati mici si cu ritm lent a
moleculelor de H20 ->scindeaza nonenzimatic gruparea tiolesterica si =>grupari
COOH si o grupare SH2 =>ruperea propriu zisa
Atunci apar modificari conformationale care se transmit antidromic (COOH ->NH2)
care conduc la exteriorizarea unei secvente de aa prezenta in amonte de buzunar
care poate lega factorul B din CA a C
Factorul B fixat la C3 =>declanseaza CA a C
Calea alterna -este infinita si scazuta
-factorul C3 (zimogenul) se afla in lichidul interstitial sub 2 forme:
-C3 clasic cu o grupare tiolesterica integra (95-98% din total)
-C3 hidratat = C3i/C3H2O cu o grupare tiolesterica rupta ->are SH si COOH
->2-5% din total
C4
-se afla in concentratii de 400-500 g/ml
-este un heterodimer cu GM de 200 KDa
-contine 3 lanturi: (90 KDa), (80 KDa), (30 KDa) ce sunt unidirectionale si sunt
legate prin punti disulfurice
-lantul : seamana cu cel de la C3; catre capatul COOH terminal are un buzunar
hidrofob care realizeaza o internalizare stransa a unei grupari tiolesterice;
deschiderea buzunarului este foarte mica; la acest lant se asociaza prin punti
disulfurice lantul ce este considerat axul central
-la lantul se asociaza prin punti disulfurice lantul care este important pentru ca
are o secventa de aa capabila sa lege C2 a C. Aceasta secventa este obisnuit
internalizata
-activarea factorului C4 se face printr-un mecanism enzimatic
Desi contine grupare tiolesterica nu se poate activa non enzimatic pentru ca
buzunarul are o gura foarte mica
Enzima care activeaza C4 este C1s; el cliveaza doar lantul strict in apropierea NH2
terminal, respectand legaturile disulfurice dintre si
Prin clivarea lantului se elibereaza mici fragmente =>C4a care ramane in forma
fluida si nu are efecte biologice foarte importante si restul de factor (restul de , ,
si puntile disulfurice) sunt numite C3b
Cb4 ca si C3b are tendinta de a se depozita pe membrane, conform aceleiasi
secvente ca la C3b
Prin gruparea tiolesterica se poate depozita pe membranele non-self pentru ca cele
self sunt protejate anti C =>legatura intre gruparea tiolesterica si gruparile HN2 si
OH de la suprafata membranelor
Nu exista recunoastere imunonespecifica sau opsonizare (nu exista receptori pentru
C4b)

Ca urmare a depozitarii =>modificari conformationale de ansamblu ale C4b ->

-> =>exteriorizarea secventei de aa capabila sa ataseze C2 a C care este atasata
indirect la membranele non-self
C2
-are un lant polipeptidic si intra in constituirea complexelor enzimatice ale CC a C
C3 convertaza+C5 concertaza =>in ambele C2 reprezinta partea enzimatica a
acestora, ea schimbandu-si specificitatea de substrat
Factorul C2 este activat numai la suprafata membranelor non self sub actiunea
factorului C1s care cliveaza initial C4, apoi C2
Alti factori: C5, C6, C7
Activeaza C8
C8 functioneaza ca o polimeraza; asambleaza ultimul factor: C9
C9 are un lant polipeptidic toate lung; se prezinta ca mici placute in lichidul
interstitial care sub actiunea lui C8 si ca Ca2+ se asambleaza =>mici structuri
tubuliforme care perforeaza membranele non-self =>MAC
Etapele CC:
1.generarea C3 convertazei
2.generarea C5 convertazei
3.generarea MAC
1.generarea C3 convertazei: CC este activata de prezenta complexelor imune
membranare care fac ca complexele C1 sa se asambleze =>C1q-C1r-C1s
C1s este cel mai important: serin esteraza foarte activa =>cliveaza in 2 momente
diferite (A si B) factorii C4 si C2
C1s cliveaza C4 =>C4a si C4b; ulterior cliveaza C2 =>C2a si C2b
C4b+C2b se depoziteaza pe membranele non-self =>C4bC2b ce este un complex
bimolecular = C3 convertaza CC
Partea enzimatica este C2b = proteaza iar C4b are functie de cofactor ->fixator pe
membranele nonself a unei enzime active
In mediile lichidiene exista membrane nonself =>ele expun diferite tipuri de Ag
Cel mai frecvent ->Ag constitutive, dar pot fi si Ag atasate (medicamente,
antibiotice care se pot atasa pe membranele self). Niciodata nu sunt Ag prezentate
(cu MHC). Ag sunt recunoscute de Ig din mediile lichidiele: IgM si IgG
Prin fixarea Ag de IgG prin Fab apar modificari conformationale care se transmit
catre Fc. Aceste modificari exteriorizeaza secvente de aa activatoare de C care in
cazul lui IgG se afla la nivelul CH2. Daca complexele sunt foarte apropiate =>pot fi
usor reperate de C1q care reprezenta unitatile de recunoastere a C si rezulta
activarea C1q care se activeaza daca macar o singura unitate este activata
C1q poate atasa in portiunea liniara C1r care fizeaza si activeaza C1s
=>prin depozitari repetate C1qC1rC1s activeaza C1s ce va cliva in etape diferite C4
->cliveaza (NH2) =>mici fragmente: C4a din NH2 () si C4b care nu ramane in
forma fluida ci se depoziteaza pe membranele non-self ->legatura cu ea prin
gruparea tiolesterica la mica distanta de complexele imune umane. Atasandu-se de
membranele non-self modifica conformatia =>creste afinitatea factorului C4b
pentru C2 aflat local in mediile lichidiene =>C2 va fi fixat, atasat la C4b prin lantul
C2 fixat la C4b sufera modificari conformationale care permit exteriorizarea unei
mici secvente de aa dispusa catre capatul NH2 terminal a acestui lant. Intr-o a2a

etapa secventa poate deveni substrat pentru C1s =>C1s va cliva si C2 =>C2a (mic,
forma fluida). Pe membrane raman atasate C4bC2b. Complexul este enzimatic, C2b
fiind proteaza si C4b cofactor. Ansamblul = C3 convertaza CC
2.generarea C5 convertazei:
C3 convertaza actioneaza pe C3 =>C3a ce ramane in forma fluida (proinflamatoare)
si C3b ce se ataseaza de membranele non self, se depoziteaza =>invelire, tapetare
a membranei non-self =>recunoastere imunologica nespecifica, opsonizare
=>fagocitoza; vine in contact cu C3 convertaza deja prezenta =>complex
trimolecular C4bC2bC3b activ = C5 convertaza
Partea enzimatica este tot C2b dar isi comuta specificitatea de substrat ca urmare a
contactului cu C3b
Pe aceleasi membrane non-self s-a constituit C3 convertaza (C3bC2b). Ea
actioneaza asupra substratului ->C3 (, ) =>C3a ( catre NH2) ce are efecte
proinflamatorii si C3b ce se depune ca molecula individuala =>strat continuu care
favorizeaza opsonizarea de micro si macrofage, macrofagele avand CR si se
depoziteaza si in contact cu C3 convertaza =>se constituie un complex trimolecular
C4bC2bC3b = C5 convertaza
Partea ei enzimatica este tot C2b care prin atasarea C3b isi schimba specificitatea
de substrat =>actioneaza pe C5
3.generarea de MAC
s-a format C5 convertaza (C4bC2bC3b) ce actioneaza pe C5 =>clivare in C5a care
este mic si ramane in forma fluida, avand efecte proinflamatorii) si C5b care este
mare si nu se ataseaza de membranele non-self, ramanand in forma fluida
In forma fluida C5b interactioneaza cu C6, C7 si =>complexul trimolecular C5bC6C7
constituit in faza fluida. El activeaza C8 care devine polimerata =>polimerizarea C9
=>molecula de atac care perforeaza membrana
Pe membranele non-self s-a depozitat C5 convertaza alcatuita din C4b (, , ), C2b
(1 lant) si C3b (, ). Ea actioneaza asupra lui C5 =>activare factor C5, dar
activarea se realizeaza in 2 etape succesive:
-fixarea zimogenului C5 la C5 convertaza respectiv C5 este fixat la lantul al
lui C3b
-clivarea factorului C5 de catre C2b care intre timp si-a comutat specificitatea
de substrat =>va cliva C5 =>C5a ce are forma fluida si efecte proinflamatorii si
C5b ce este mare dar contrat celorlanti nu se ataseaza de membranele non-self
pentru ca nu are grupare tiolesterica. In stare solubila interactioneaza rapid cu C6,
C7 =>se constituie un complex activ trimolecular format din cele 3 componente.
Complexul se va depozita pe membranele non-self
C5bC6C7 ->coliziuni cu toate membranele (self si non-self) dar se fixeaza doar pe
membranele non-self pentru ca cele self sunt protejate
Complexul se depoziteaza pe membranele non-self =>se ataseaza C5bC6C7.
Atasarea de membranele non-self se face prin intermediul factorului C7 care are
proprietati lipofile ->afinitate pentru diferite lipide din membrana. In contact cu
membrana C7 sufera modificari conformationale =>afinitate crescuta pentru C8
care este fixat pe membrana celulara in complex cu restul
C8 in contact cu membrana =>modificari conformationale =>polimeraza
=>polimerizeaza placutele de C9 aflate in forma fluida. Acestea, in prezenta Ca2+
formeaza structuri tubuliforme care se insera in membrana non-self pe suprafata

careia s-a activat C =>perforarea membranei =>alterare gradiente =>patrundere

Na, H20 =>hiperhidratare =>rupere membrana =>liza osmotica
Recunoasterea imunologica specifica se face prin Ac care identifica structura Ag din
membrana non-self