TIMPUL

Citat suport: Timpul ne masoara lent in alunecarea spre moarte,

tic-tacHaos. Immanuel Kant
Text suport: Glossa Mihai Eminescu
Timpul, prin excelenta un concept dezbatut de generatii intregi de
scoli filosofice, beneficiaza de un loc consacrat si bine determinat
in pleiada tematicilor discursurilor literare (lirice). Desi in plan
holistic este considerat a fi o tema, timpul poate lua indeosebi
conturul unui simbol indefinibil ale carui taine sunt imperceptibile
de catre figurinele de ceara ce brazdeaza Universul, putand avea
tangenta doar cu cei ce ating stadiul omului de geniu - Eminescu.
Conform lui Victor Hugo, timpul este o veche balanta de aur care
judeca ; astfel, tinand in bratele sale abstractizate un tom prafuit
ce intruchipeaza legile existentei, timpul dicteaza tiranic ca un
August, este volubil in subtilitate precum un orator, este juratul,
avocatul si instanta intr-o singura ipostaza, si, pesemne ca detine
taine indescifrabile ce privesc evolutia omului, de la geneza pana
in contemporaneitate.
Avand toate punctele de mai sus in vedere, contopindu-le cu
aforismul idealistului Immanuel Kant, se poate afirma faptul ca
timpul este desavarsitul si perpetuul antagonist al rasei umane,
fiind unicul deus viabil doar printr-o notiune clatinata a perceptiei
marilor ganditori, dar si cel capabil sa stigmatizeze destine, sa
curme idealuri si sa se interpuna in dragoste : Lamour fait passer
les temps, mais les temps fait passer lamour .
Insa, am relevat doar aspectele de suprafata ale ideologiei timpului,
subliniind doar natura metafizica a acestuia si nelegandu-ma de
ultima sintagma din citatul lui Kant : haos. Este un cuvant ce
denota o valenta grea, metalica, chiar macabra a deznodamantului.

Empedocle sustinea ca Dezbinarea a diferentiat haosul in apa, foc,

pamant si aer, iar Iubirea le va amesteca, preschimbandu-le in
haos, la sfarsitul lumii.
Specificitatea acestei fenomenologii a haosului este prezenta
termenilor dezbinare si iubire in aceeasi fraza, alaturi de cele
patru elemente primordiale, alcatuind o premonitie de ordin
devastator, abominabil. In acest mozaic de forte supranaturale,
pro- si anti- umane se reliefeaza haosul ca fiind de o gravitate
universala, comparabila cu cea a Timpului ; ceea ce ne-ar putea
indruma in surprinderea unei analogii si a unui echilibru semantic
ce invesmanteaza suportul frazal acestui eseu (accentul fiind plasat
pe incipitul si pe finalul enuntului).
Inchegand toate ideile incunutate pana in acest moment, se poate
face trecerea in gradient la comentariul textului Glossa, care
inglobeaza tema Timpului, pe cea a Haosului imanent si pe cea a
Ascetismului, uniformizate spre a degaja o atitudine a geniului fata
de viata.
Poetul cu eterne dorinte de cizelare este considerat a fi ultimul
mare romantic european, distins datorita activitatii sale literare dea lungul fragedei sale vieti ; in Romania acesta si-a surclasat tagma
prin revolutionarea principiilor clasicismului in cadrul literaturii si
instaurarea ego-ului vizionar. Lirica sa longeviva este calificata pe
etapele elanului creator, poemul Glossa incadrandu-se in reperul
kantian, intr-o perioada a de maturizare psihica si depasire a
conditiei umane (accederea la nirvana), atentia poetului fiind
captata de filozofii debusolante.
Echilibrul compozitional confera un aspect geometric elementar,
congruent, fiecare vers al primei strofe fiind dezvoltat pe parcursul
glosei intr-o proprie strofa, cu exceptia ultimei care incheie lantul
ipotetic al poemului printr-o reflexie totala a primei, vadind un
aspect ciclic : Reproducerea cu litere cursive, in poemul
eminescian, a strofei de 8 versuri de la inceput, a celor 8 versuri

finale ale fiecarei strofe, precum si a celor 8 versuri finale este

menita sa sublinieze circularitatea ordinii poemului. (Mihai
Moraru)
Structura esentiala simetrica, perfecta, si muzicalitatea ravarsata
(aliteratii, asonante - eufonie, prozodie rima incrucisata, masura
de 8 silabe, ritm trohaic) sunt o masca pentru satira ce clipoceste in
catacombele figurative, lasand impresia sumara a unor sfaturi
formulate sententios de o voce din surdina (monolog adresat cu
numeroase marci ale persoanei a II-a singular, imprecatii
subintelese) : Strofa cu infatisare etica e doar o capcana abia
acoperita a sarcasmului [] care suna a naiv precept de scolar, dar
de sub care adevarul amar iese in toata marimea lui. [] Acest
mod de a masca satira, de a o amesteca cu o constiinta superioara a
lumii, de a face din nemernicie aproape o virtute necesara invartirii
cosmice pe care o sfatuiesti altora, dar la care nu poti participa, e
rar in poezie. (G. Calinescu)
Suita termenilor utilizati in piesa artistica Glossa cat si
componentele recuzitei stilistice fac parte din vocabularul
fundamental, generand o simplitate contextuala si un flux natural al
meditatiei osanditoare. Lucrarea se cladeste pe impulsivitatea
dispretuitoare, disimulata printr-o maniera aforistica, a criticilor
adresate gintei filistine, iluminand totusi lectiile de viata extrase
empiric de catre poet.
Broderia estetica se cladeste pe idealul solitudinii raportate la
Timpul poetic care transfigureaza degradarea si pustiirea mediului
extern. Utopia reticentei integrale, a inefabilei glacialitati, este o
aspiratie interioara, intensificata pe parcursul poemului ; dorinta
aceasta paleste si sfarseste stinsa in fata maretiei temporale si a
calitatii acesteia de a trece inert pe langa decadenta civilizatiei.
Declansarea discursului liric o face vulcanica talazuire a apelor
interioare ale instantei poetice; aceasta se revolta impotriva unei
lumi cu principii desacralizate, prejudecati si preconceptii,
regasind viata geniului ca un popas efemer si indemnandu-si

semenii la claustrul de sine, la sihastrie, la ataraxia stoica ca fiind

unicile evadari din planul acestui purgatoriu. Constiinta oamenilor
este capturata si incatusata de valori daimonice precum profanarea,
sacrilegiul si ipocrizia : Privitor ca la teatru/Tu in lume sa tenchipui,/Joace unul si pe patru/Totusi tu ghici-vei chipu-i.
Refugiul inerent este considerat un portal al deplinatatii fiintei ce
se leapada de vacuumul
societatii pe care o perinda, chiar si pentru o scurta perioada de
vreme. Ascensiunea la rationalizare, la paroxismul savant-cultural
si deblocarea tuturor ipostazelor psihicului sunt sugerate de
impasibilitatea ( De te-ndeamna, de te cheama,/Tu ramai la toate
rece ) si gravitatea cu care sunt enuntate povetele, instruindu-l
subliminal pe ucenic (lectorul) prin intermediul tuturor
condamnarilor, flagelurilor aduse oamenilor.
Astfel ca, numai un individ detasat (aflat intr-o dedublare, o
proiectie astrala eterna) poate sa-si inhibe suferinta capatata din
neimpartasirile dragostei si imoralitatea sociala generalizata,
devenind sensibil in fata fortelor ce guverneaza Universul
(*referinta la elementele punctate in debutul acestui eseu) si in
jurul carora graviteaza sistematic dilemele existentiale ale
substantei.
Singuratatea este soarta spiritelor superioare este una din
maximele filozofului influent Schopenhauer, al carui izvor de
cunoastere a fost declansatorul formarii poetului nostru national,
care i-a incorporat invataturile si a integrat in lirismul sau tardiv
concepte instituite de acesta. In consecinta, tema implicita a
creatiei literare Glossa este o convingere, un comportament, o
riposta a eului liric, prin prisma/filtrul conceptelor
schopenhauriene la valorile anarhice.
Conchid ca in decursul acestei declamatii puterea pildelor enuntate
este ascendenta, culminand cu ultimul vers al antepenultimei
strofe: Tu ramai la toate rece. Caracterul gnomic, moralizator al

glosei se evapora in fluidul criptic al Timpului in care zac ocultele

mecanisme atotdistructive.
Intr-o incercare de a se revela semenilor din punct de vedere
conceptual, Mihai Eminescu inzestreaza literatura cu un alt brocart
frapant incarcat de balsamuri etice si hiacinturi alese.
arhetipal/totem/maniera zdrobitoare/autoflagerare/a recurge/a
medita/plenitudine/caracter
gnomic/volitiv/declamatoriu/sideral/solitudine