Istoriografie pozitivista

In conceptia filosofilor analitici, pozitivul este definit ca ansamblul

faptelor care cuprind in parte jntamplari i evenimente, in
parte ordonari structurate de durata, adica institutii i stari.
Cercetarea istorica pozitivista este orientata i se regleaza in
functie de ceea ce este dat respectiv faptul istoric pur.
Cunoaterea istorica este posibila in masura in care este reflectare
fidela, purificata de orice factor subiectiv, a faptelor trecute.
Istoria nu este suma faptelor sau evenimentelor unui timp care
sunt ca atare de descris sau explicat conform legilor de
desfaurare; ea este mai curand cunotinta despre eveniment i
cele petrecute ti ute astfel sau, <<sa se arate cum s-au petrecut
in realitate>> (citat dupa
http://www.actrus.ro/biblioteca/carti/filosofie/macovei/).
Orientarea pozitivista se intemeiaza pe urmatoarele premize:
1. Se presupune mai intai ca nu exista nici un fel de interdependent
intre subiectul cunoscator (istoricul) i obiectul cunoaterii.
2.Se presupune apoi o relatie cognitiva conform modelului mecanicist
potrivit caruia obiectul cunoaterii actioneaza asupra aparatului
perceptiv al subiectului, care este considerat ca un element pasiv,
contemplativ-receptiv. Produsul acestui proces - cunoatere,
cunotinta - trebuie sa fie reflectarea obiectului cunoscut.
3. Se presupune, in final, ca istoricul, ca subiect cunoscator este
capabil de

impartialitate nu numai in sens curent, adica capabil sa depaeasca

emotii, fobii, sau predilectii atunci cand are de prezentat
evenimente istorice, ci sa dea la o parte ui sa depaeasca ori ce
conditi onare soci al a din perceperea sa asupra acestor eveni
mente.
Teza-program a colii pozitiviste a fost formulata de istoricul
german Leopold von Ranke (1795-1886) in anii treizeci ai secolului
trecut.
Epoca in care Ranke ii formula programul de istoriografie
pozitivista era marcata de o revolta general a impotriva filosofiei
speculative. Din acest punct de vedere, istoriografia pozitivista a
constituit un progres tiintific considerabil i a condus la o
veritabila revolutie in acest domeniu al tiintei, in ceea ce privete
tehnicile de cercetare, de adunare a datelor i de utilizare a lor.

Pozitivism social i pozitivism evolutiv

Pozitivismul ca filosofie analitica a istoriei Ti are sorgintea in
orientarea cu acelai nume in cadrul filozofiei anglo-saxone.
Termenul de pozitivism a fost folosit pentru prima oara de Henri,
contele de
Saint-Simon pentru a indica metoda tiintifica i legatura ei la
filosofie. Adoptat in cele
din urma de Auguste Comte, acesta devine un puternic curent
filozofic ce a influentat diferite domenii ale tiintei, incepand cu
secolul al XVIii-lea.

Sursele filozofice principale ale pozitivismului sunt lucrarile lui

Francis Bacon, ale empiritilor englezi, dar i cele ale filosofilor
iluminiti; iar climatul cultural ce a determinat aparitia lui a fost
revolutia industrial a din secolul al XVI Ii-lea i marele val de
optimism care a dat natere primelor succese industriei tehnologice.
Pozitivismul a creat din acest climat un program filosofic, i anume,
un proiect universal pentru viata umana.
Se disting doua forme principale ale pozitivismului, i anume:
- pozitivismul social cu un caracter predominant practic
- pozitivismul evolutiv, cu un caracter teoretic.
Ambele forme urmaresc ideea de progres, unde pozitivismul social
deduce progresul considerand societatea i istoria, iar pozitivismul
evolutiv se bazeaza pe domeniile ti i ntel or exacte, fizica si bi ol
ogi a.
Comte i John Stuart Mill sunt principalii reprezentanti ai
pozitivismului social, iar Herbert Spencer al pozitivismului evolutiv.
Metafizica materialista i cea idealista sunt adesea asociate cu
pozitivismul evolutiv.
Pozitivismul social a aparut mai intai in Franta prin lucrarile lui
Saint- Simon i alti scriitori socialiti precum Charles Fourier, iar
in Anglia prin lucrarile utilitarilor James Mill i Jeremy Benham.
Pozitivismul social a cautat sa promoveze cu ajutorul metodelor si
rezultatelor tiintifice o organizare sociala mai exacta. Potrivit lui
Saint- Simon, oamenii traiesc intr-o epoca critica deoarece
progresele tiintifice, distrugand doctrinele teologice i metafizice,
au eliminat organizarea sociala a Evului Mediu. Se cerea o noua

epoca, in care filozofia pozitiva sa fie baza pentru noi sisteme

politice, religioase i etice. Cu ajutorul acesteia societatea ii
recatiga unitatea i organizarea
2

bazandu-se pe o noua putere spiritual a - cea a oamenilor de

tiinta - i o putere temporal a - cea a i ndustri ail or.
Pozitivismul evolutiv impartea credinta in progres a pozitivismului
social intr-o maniera diferita. Pozitivismul evolutiv nu se bazeaza pe
societate sau istorie, dar pe natura, domeniul fizicii i a biologiei.
Premergatoarele acestui curent au fost lucrarile geologului Charles
Lyell i doctrina evolutiei biologice. Lyell, in opera sa Principiile
geologiei (1833) a demonstrat ca starea actuala a pamantului nu
este rezultatul seriilor de cataclisme , cum argumenta Cuvier, ci mai
degraba a actiunii lente, imperceptibile ale acelorai cauze care se
petrec inaintea ochilor notri. Teoria evolutinista a triumfat in
1859 odata cu publicarea Originea speciilor a lui Darwin care a
adus pentru prima oara dovezi concrete despre evolutia biologica,
formuland teoria intr-o maniera riguroasa.
Pozitivismul evolutiv a lasat drept motenire folosofiei contemporane
ideea unei evolutii progresive necesara, continua i universala.
Pozitivismul marcheaza abordarile metodologice de mari dimensiuni
utilizate in eval uarea programel or de dezvol tare soci o-econom i
ca.
Curentul pozitivist pornete de la premisa ca este posibila obtinerea
cunoaterii obiective prin observatie. Astfel, diferite persoane,

aplicand acelai tip de instrumente de observare, ar trebui sa

obtina rezultate identice, rezultate care, atunci cand sunt analizate
folosindu-se aceleai tehnici obiective ar trebui sa conduca la
aceleai descoperiri, fara a avea importanta persoana care a
aplicat respectivele tehnici.
Curentul pozitivist avea ca obiectiv descoperirea principiilor i a
regulilor (asemanatoare celor existente in tiintele naturii).
Explicatia se bazeaza pe agregarea elementelor individuale i a
comportamentelor i interactiunilor dintre acestea. Aceasta
constituie de altfel i baza reductionismului, unde intregul este
inteles prin analizarea parti l or componente, cat i a metodelor
bazate pe chestionare i a modelelor econometrice utilizate in
evaluare. In cel mai bun caz, aceste metode pot oferi dovezi
cuantifiabile privind relatiile dintre resursele alocate unor interventii
i rezultatele obtinute in urma acestor interventii. Limitarile
curentului pozitivist in contextul evaluarii dezvoltarii socioeconomice sunt evidentiate de dificultatile presupuse de modul de
cuantificare al multora dintre rezultatele care prezinta interes, de
complexitatea
3

interactiunilor dintre interventii i alti factori, precum i de

absenta unor informatii sufi ci ente l egate de masuri l e care pot
fi aplicate in mod eficient in anum i te situatii.

Limitarile unei forme "pure de pozitivism sunt astazi bine

cunoscute. Intre acestea putem include: dificultatilepresupuse de
observarea "realitatii, intrucat tot ceea ce poate fi observat este
in general incomplet i de aceea necesita o interpretare bazata pe
anumite contexte i teorii; imposibilitatea de a evita efectele de
"instrument, intrucat tot ceea ce poate fi observat este
intotdeauna intermediat, simplificat sau chiar distorsionat de
instrumentele i tehnicile utilizate in colectarea datelor;
dificultatea inerenta oricaror tipuri de comunitati umane de a gasi
principii i "legi care sa nu difere in functie de contextul local;
probleme de complexitate, unde fenomenele insei sufera modificari
pe masura ce interactioneaza - adesea in moduri imposibil de
prevazut; i totodata aprecierile subiective, curpinzand judecati de
valoare ale persoanelor care ii construiesc o realitate proprie importante in special in numeroase contexte de dezvoltare sociala in
cadrul carora probleme precum excluziunea sociala reprezinta nu
numai o problema ce merita a fi analizata, dar i o realitate
incontestabila.
Aceste limitari ale curentului pozitivist au condus la aparitia a
numeroase coli post-pozitiviste. Cea mai radicala dintre aceste
coli, care respinge aproape in totalitate ideile pozitiviste este
"constructivismul, care neaga posibilitatea existentei unei
cunoateri obiective. Realismul, pe de alta parte, pune accent pe
intelegerea diferitelor contexte i pe teoriile i principiile care dau
natere la diferite explicatii i interpretari.