Volumul de poezii "Joc secund" exprima conceptia lui Ion Barbu despre lume si viata asemanatoare cu aceea a lui

Platon si anume ca arta, ca si lumea, este o copie a ideilor. Arta poetica a lui Barbu este ilustrata de poeziile "Joc
secund" si "Timbru", conceptie cuprinsa si in marturisirea poetului: "Versul caruia ne inchinam se dovedeste a fi o
dificila libertate: lumea purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur,
ca tot absolutul: o pura directie, un semn al mintii". intr-o prima varianta, poezia "Timbru" a aparut in revista
"Sburatorul", in anul 1926, apoi, in forma definitiva, a fost inclusa in volumul "Joc secund" din 1930 si constituie,
alaturi de poezia "Din ceas, dedus", o arta poetica pentru lirica Iui Ion Barbu.
Semnificatia titlului. Timbrul este un imprimat de dimensiuni mici, reprezentand taxa de transport pentru o
scrisoare, fiind un element absolut necesar pentru a fi sigur ca documentul ajunge la destinatar. Pentru poezia lui
Barbu, titlul semnifica marca, emblema liricii sale, aplicat sub forma unei poezii scurte, prin care exprima conceptia
despre rostul poeziei, poetul dorind sa fie sigur ca mesajul transmis ajunge la cititor, care este destinatarul ideilor
sale. Structura, semnificatii, limbaj poetic Poezia "Timbru" este structurata in doua catrene, ilustrand conceptia
lui Ion Barbu despre poezie ca viata in spirit, tema specifica etapei ermetice. Referindu-se la particularitatea lirica a

acestei poezii, Tudor Vianu o defineste ca "treptele viziunii", ce fundamenteaza ideea ca poezia reflecta lumea,
cosmosul in spirit.
Strofa intai se constituie intr-o interogatie retorica privind definitia poeziei, prin care Barbu se intreaba daca orice
fel de poezie, simbolizata prin metaforele "Cimpoiul vested" si "fluierul in drum", este capabila sa exprime stari
spirituale profunde si originale. Chiar daca cimpoiul sau fluierul "suna-ncet" sau "mai tare", durerea este "divizata",
nu are penetranta in strafunduri spirituale. Esenta lucrurilor este definita de Barbu prin cateva metafore
surprinzatoare, el alaturand cuvinte care nu au o relatie semantica. Materialitatea inerta si terna a pietrei capata
stralucire numai prin actul spiritual inalt, "piatra-n rugaciune", huma, ca simbol al creatiei lumii, trebuie supusa
procesului de "despuiare" pentru a se ajunge la esente, iar "unda logodita sub cer" nu poate fi observata numai ca
fenomen al fluxului si refluxului, daca nu se reflecta in nemarginirea cerului, cu care se afla intr-o armonie deplina si
misterioasa. in poezia "Timbru", poetul este fascinat, asadar, de lucruri, de piatra, de huma, de unda marii,
atribuindu-le suflet, de aceea el simte o comuniune desavarsita a spiritului sau cu creatia cosmica, dar numai
simpla contemplare a lumii exterioare nu poate crea poezie. intrebarea retorica a lui Barbu, pe care, de altfel,
trebuie sa o preia si cititorul, este fara raspuns, deoarece aceasta prima strofa constituie mai degraba o pledoarie
pentru ideea de poezie, care nu poate exprima simple obiecte sau aspecte inconjuratoare, fara ca acestea sa fie
receptate prin interiorul spiritului poetului.

Strofa a doua accentueaza ideea ca poezia nu este un simplu inventar al lucrurilor ori al realitatii divizate. Ea
cuprinde toate acestea Ia un loc si trebuie sa fie "un cantec incapator", care sa ilustreze nu numai fragmentar
splendorile lumii, ci sa exprime si muzica neauzita, ascunsa a esentei lucrurilor, a profunzimilor extatice aflate
numai dincolo de aparente. Asadar, strofa aceasta constituie raspunsul pe care poetul il formuleaza la intrebarea
din prima strofa si anume ca este nevoie de un alt fel de poezie, care sa depaseasca "cimpoiul" sau "fluierul".
Poezia ar trebui sa fie "un cantec incapator", in sensul de a putea cuprinde in spirit intreaga viata. Creatia artistica
incarcata de esente cosmice este asemuita cu "Fosnirea matasoasa a marilor cu sare", metafora sugerand ideea ca
"muzica", semnificatia poeziei trebuie sesizata, descoperita, descifrata dincolo de ceea ce se vede. Poezia trebuie
sa fie o adevarata oda, asemenea imnului de slava si bucurie intonat de ingeri drept lauda adusa divinitatii atunci
cand a facut femeia din "coasta barbateasca" a lui Adam: "Ori lauda gradinii de ingeri, cand rasare / Din coasta
barbateasca al Evei trunchi de fum." Aceeasi traire inalta, care sa exprime extazul, inmarmurirea in fata unei minuni
dumnezeiesti, trebuie sa emane si poezia.
Prozodia. Poezia "Timbru", structurata in doua catrene, are versuri lungi, cu masura de 13-14 silabe, iar rima este
imbratisata.
Prin poemele din volumul "Joc secund", Ion Barbu aduce poezia romaneasca Ia "extrema condensare", concizia fiind
virtutea capitala a stilului sau si, asa cum remarca Tudor Vianu, "nu exista un alt poet roman care sa spuna mai
mult in mai putine cuvinte". Ion Barbu innoieste creatia lirica romaneasca prin ideea ca poezia este sublimarea
materialitatii in spirit printr-un "joc secund" al mintii si al afectivitatii poetice.
Adaugat unor creatii lirice similare ca maniera estetica (precum Umbra, Cucerire, Rasarit, Macel), acest
poet parnasian este un sonet clasic, alcatuit din doua catrene si doua tertine insumand paisprezece versuri. Autorul
surprinde imaginea personificata a copacului ce ramane hipnotizat de frumusetea luminii ceresti, pe care ar dori
sa o atinga. Este surprinsa, astfel, nazuinta unui element de natura pamanteana de-a atinge universul cosmic,
unindu-si corola de frunze cu acesta. Copacul tanar este descris hiperbolic ca un gigant cu mii de crengi crispate
si dornic sa se imbete de licoarea opalina. Chiar atunci cand este invaluit de intunericul noptii, sau cand cerul ii
este ascuns de perdeaua de nori, copacul indragostit de viziunea cereasca nu poate uita viziunea luminoasa. El
este ca si spicele din cunoscutul poem blagina Cantecul spicelor- un simbol ascensional ce isi ignora voit
radacinile care-l inlantuie de materialitatea taranei. Poetul infatiseaza imaginea arborelui in augusta toamna,
cand frunzisu-i bogat alcatuieste o veritabila casca divers colorata, de la verde catre ruginiu si de la rosu spre
maroniu. O data cu trecerea toamnei simbolizand asfintitul plenitudinii vegetale, copacul isi pierde nodul
imbelsugat al frunzelor si se inchina gol si singuratic catre pamant. Sonetul barbian recurge la un paralelism intre
destinul copacului privit in rotatia anotimpurilor si conditia omului derulata in succesiunea etapelor vietii sale. Ca si
copacul infrunzit primavara si golas toamna, omul aflat la zenitul tineretii nazuieste spre cunoastere si spre
impinirea idealurilor, dar in toamna existentei sale imbatraneste incovoindu-se spre moarte si catre glia in care va
pieri.

Poezia Oul dogmatic de Ion Barbu, aparinnd liricii ermetice, a fost scris n Ajunul Patilor 1925 i publicat
n revista Cetatea literar (1926), fiind apoi inclus n ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund (1930).

Tema poeziei

Oul dogmatic metaforizeaz ideea nunii ca miracol al creaiei universale, al misterului de dinaintea Genezei.
Oul este simbolul esenei universului, al imaginii eterne a increatului, ca argument al unor lumi mrunte ce
pstreaz dogma (norm obligatorie), al repetabilitii macrocosmosului la nivel de microcosmos.

Structur, compoziie, limbaj artistic

Poezia este structurat n patru secvene lirice inegale, delimitate chiar de poet, iar incipitul este reprezentat de
o afirmaie profetic a eului liric, cunosctor al tainelor universului care sunt, ns, inaccesibile poporului: E dat
acestui trist norod. Prima secven liric are ca punct de plecare antiteza dintre oul sterp ca de mncare,
simbol al existenei materiale, meschine, aride i viul ou, la vrf cu plod, spiritualizat, simbol al genezei,
aadar, capabil de recreere. Plodul este embrionul oului, ce se observ n lumin, constituind stadiul iniial din
care se dezvolt i iese puiul. ntr-un limbaj ermetic, eul liric i exprim concepia despre Geneza universului, a
crui alctuire este asemntoare cu aceea a germenului creator, oul: Cum lumea veche, n cletar, / noat,
n subire var.

n esena sa, oul include cele dou taine ale universului, naterea i moartea, semnificate prin metaforele:
palat de nunt i cavou. Nevinovatul, noul ou, ca element al increatului (element imaginar al preexistentei,
de dinaintea creaiei), este alctuit din albuul comparabil cu haosul, cu materia din care ia natere universul,
elemente definite prin epitetul dublu, gale, nchis i prin comparaia personificatoare doarme nins albuul
[...] / Ca trupul drag, surpat n vis. Nuntirea, ca ceremonie de oficiere a nceputului Creaiei, se petrece ntr-un
spaiu pur, neprihnit, unde glodul / Pmnturilor n-a ajuns, unind cast simbolul feminin, trupul drag, cu
masculinul plodul, care-i acord Albuului n hialin: / Srutul plin, (hialin = care are aspectul i transparena
sticlei).

Urmtoarele trei strofe alctuiesc secvena a doua, care ncepe printr-o adresare direct, la persoana a II-a
singular, sub forma unei Interogaii transmise omului profan n cunoaterea tainelor universului: Om uittor,
ireversibil, / Vezi, Duhul Sfnt fcut sensibil?. Omenirea nu poate nelege misterele eseniale i, poate tocmai
de aceea, se limiteaz la a accepta necondiionat i a respecta normele imuabile, rigide venite din timpuri
ancestrale: Mrunte lumi pstreaz dogma. Eul liric calific omul comun, ignorant printr-un epitet dublu,
ters, uituc, i-i amintete, prin adresare direct - S vezi - c oul este un simbol ce st la baza creaiei
divine, idee ilustrat prin imaginea Sfntului Duh.

Din cauza incapacitii Omului de a se iniia n tainele eseniale, acesta a deczut din punct de vedere spiritual,
fiind preocupat numai de viaa material, de oul rou ce se mnnc de Pate, devenind Om fr sa i om
nerod. Eul liric l ndeamn pe om spre cunoaterea absolut, sftuindu-l n mod direct s priveasc oul cu

plod n lumina soarelui i astfel spiritul va putea s se ptrund de ideile superioare ce guverneaz universul:
Un ou cu plod / i vreau, plocon, acum de Pate: / l urc-n soare i cunoate!.

Urmtoarea secven liric, a treia, scoate n relief una dintre ideile fundamentale din lirica barbiana i anume
cunoaterea prin contemplaie poetic, a crei nuntire cu esena lumii este dominat astral de Soare.
Metafora banului - galben icusar - definete glbenuul ca simbol al strlucitorului astru, care constituie fora
suprem n univers, cea care decide destinul, viaa i moartea: Ceasornic fr minutar / Ce singur scrie cnd
s moar / i ou i lume. Eul liric accentueaz faptul c jocul misterios i tragic al trecerii de la via la moarte
constituie una dintre legile ce guverneaz lumea, ntocma-dogma.

Ultima secven liric aduce o not de profund i impresionant originalitate. Eul liric accentueaz nc
odat ideea c oul dogmatic nu este destinat hranei - Dar nu-l sorbi - i nici procrerii - i nici la cloc s
nu-l pui!. Esenial este meninerea oului n starea de increat, fiind menit nuntirii, Curmi nunt-n el, pentru c
numai astfel se poate pstra pacea primordial, ncremenirea de dinaintea Genezei: l las-n pacea ntie-a
lui. Finalul poeziei este alctuit dintr-un distih, prin care se exprim un tragic sens al vieii, acela c interesul
material, C vinovat e tot fcutul, este minor, lipsit de importan i spiritualizare pentru omenire, n antitez
cu sacralitatea genezei prin nuntire universal: i sfnt, doar nunta, nceputul.

Se remarc relaia de simetrie manifestat la nceputul i finalul poeziei, prin antiteza dintre aspectul material al
oului, ca preocupare meschin a Omului i simbolul nunii, ca nceput al genezei universului. Ion Barbu este un
poet singular n literatura romn, creator al unui univers liric i stilistic inedit, profund i tulburtor, un poet al
esenelor exprimate ntr-un limbaj criptic, care exprim att de mult n cuvinte puine i la careconcizia este
virtutea capital a stilului su (Tudor Vianu).

DOMNISOARA

HUS

Poem

de

Ion

Barbu.

In dactilograma definitiva, poetul nota ca a fost scris in iarna 192l-l922" in Germania, intr-o padurice din jurul
Ciotlingenului",
cum
precizeaza
mai
tirziu
(1938),
intr-o
epistola
catre
Al.
Rosetti.
Prima varianta pastrata, scrisa in noiembrie 1921 si publicata abia in 1967 in Viata Romaneasca", fusese expediata
lui Tudor Vianu, o data cu marturisirea ca o prima redactare", astazi pierduta, a fost facuta in tara. In aceasta
forma, ii scrie ulterior poetul aceluiasi Vianu, D-ra Hus traia in simbioza cu o alta nebuna Buhu, o autentica nebuna
din Cimpulung, al carei nume l-am strecurat in refrenul Buhuhu al dcscinteeului". B. rescrie poemul paslrind clin el
numai partea finala. il va oferi pe acesta clin urma Vietii Romanesti", insa va ti publicat de revista Contimporanul"
in . Retusat, tacind parte din ciclul Isarlik, textul intra in sumarul Jocului secund (19.10). Autorul ii adauga motto-ul
Surorii noastre mai mari, Roabe aceleiasi zodii, Prea-Turburalei Pena Corcodusa", ce indica astfel si un model livresc
cunoscutul personaj din Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale evocat de altfel in elogiul romanului
matein, Rasaritul crailor (publicat in Ultima ora", 1929). Ambele versiuni aceea imprimata in 1967 si textul
definitiv au fost introduse de catre Romulus Vulpescu in editia clin 1970 a Poeziilor, insotite de comentariul
filologic.
Asa, in Cismigiul de acum noua ani, se putea vedea o schimnica intunecata, insirind pe patru banci la rind o stranie
taraba de smochine Mi s-a spus sau eu am botezat-o astfel ca poarta un nume ca Domnisoara Hus; ca insasi
seara o varsase din veacul fanariot; ca noroiul ei galben si soaia erau de prin cerseli si popasuri la lintinile
namoloase ale drumurilor; - cind numele ei, necesar ca o lege a mintii nu putea fi decit acela al Penei Corcodusa;
cind petele ei picasera din ceara de crestet sau cursesera in copaile mortilor, intr-un singur punct schita
Domnisoarei Hus concorda cu plasmuirea Penei. Amindoua, se pare, au dantuit in vremi diferite: saltaret, pierdut
sau
lunatic
cu
cavalerii-guarzi,
muscali
ori
rotunde
pasale".
Paragraful extras din elogiul inchinat lui Mateiu Caragiale (Rasaritul crailor, 1929) descrie intilnirea cu Destinul
Cometar" al poetului si fixeaza, in acelasi timp, prototipul personajului barbian. Modelul livresc si amintirea unei
fiinte reale din Cimpulungul natal intra, prin rescrieri succesive, in alcaturiea uscativei domnisoare Hus", ridicata si
ea, prin arsele vai ale patimirii si nebuniei aproape de sfintele Trepte". Examenul comparativ al variantelor
pastrate indica drumul de la anecdotic spre o lirica a esentelor, ce reface in chip memorabil descintecul si

incantatia constitutive poeziei magice populare. Textul imprimat in 1924 si reluat, cu retusuri, in Joc secund (1930)
e structurat in sase parti divizate, simetric, in cite doua teme de substanta realista, vizionara si metafizica: a. Ceas
de seara b. Prezentare c. Vaduri si alaiuri d. Cuvinte de imbarbatare e. Aur netemporal si f. Chemarea mosorului.
Aparitia lasata din seara" si intr-o atmosfera magica (ceasul rau") a Domnisoarei Hus(a), este urmata de
prezentarea curtezanei orientale disputata, cu frenezie dionisiaca, de cavalerii unui veac pestrit:
Ha
Acana
Cu

clanta
muscalii

Pasi
Cu
Pasi
Cu
Sprinteni,
Cu
De
De
De
strigau,
-Isala, Domnita Hus!".

si

cu

agale
pasale
batuti
arnauti.
spornici,
polcovnici
sprinteni
sus
ibovnici:

lot
tot

turcii:

pierduti,

Laitmotivul
S-a-mbuibat
si s-a dus
Ceasul rau,
Ceasul tau,
Domnita Hus!"
marcheaza revenirea prea-turburau i" de odinioara in prezentul decrepit. Apusul catre care aluneca inexorabil o
schimba in huma verde", ingrosindu-i trasaturile pe linia expresionismului grotesc si burlesc: si grumajii tai
umflati,/ // si picioarele in coji,/ Numai noduri, numai dire,/ Unde ani si ger, raboj/ inclesteaza: eu satire!"(c).
Compasiunea poetului pentru chipul brazdat de vreme al domnitei se prelungeste in frumoasele cuvinte de
imbarbatare" veritabil preludiu al ascensiunii uraniene, purificaloare, spre aurul netcmporal": Uite, cerul a
miscat/ Plecaciuni iti face tie./ Fruntea cerul ti-a-nchinat/ Ametit, ca de betie;" (d). Urmeaza, compensativa, calatoria
astrala, de initiere prin Hrziu si inalt" spre tiganul Aurar" (Soarele) ce intr-un vinat cer/ impacat la sori de ger,/
Unde visul lumii ninge" isi toarna aurul netemporal".
Accesul la azurul stravechi" (Absolutul, Sfintele Trepte" ale intelectului pur) se infaptuieste in acest med, pe cale
magica si prin moartea-nunta, tiganul Aurar fiind chipul nocturn al Soarelui (e). Noul mire ii reda Domnitei puritatea
virginala, in temeiul careia este posibil acum descintecul din fetie": Ionele invocate mosorul, coada de lingura,
steaua turtita, malaiul, taritele ii aduc pe ibovnicul uituc", culpabil pentru existenta ratata a domnisoarei Hus.
De sub nori si cinipuri El/ Subtirel/ Varuit in alb de lapte,/ Strigoi,/ Rupt din veacul de apoi,/ Vrej de soapte,/ Din
bici ud si din tapoi/ Haituit de Miaza-Noapte". Puterea orlica a Cuvintului aduce, izbavitor si justitiar, umbra iubitului
defunct si exorcizeaza spaimele.
Fosta curtezana are vocatia ascezei, asemenea in|eleptului din Nastratin Hogea la Isarlik. impreuna cu acesta, Hus
face parte din umanitatea Isarlikului degradat, rupt din coasta de soare", dar caruia i se restituie stralucirea prin
moartea domnitei ce este, in aceeasi masura, rascumparare si eliberare. Compozitional, partile vizionare (a; 1)
imbratiseaza intr-o forma precisa partile concrete (b; d), impletite contrapunctic cu cele abstracte (c; e). Tocmai
aceasta permanenta tensiune intre fantastic si real, oscilarea permanenta intre prezent si trecut, concret si
abstract, capabila sa urmeze intocmai unduirea dispozitiilor sufletesti ale domnisoarei Hus, constituie scheletul
poeziei" (Gy. Mandics).
Alternantele de notional si esoteric" (Pompiliu Constantinescu) particularizeaza versul barbian. Muzicalitatea lui se
realizeaza si prin asa-numitul act autospecular" (oglindirea cuvintului in alte cuvinte"), pina acolo incit
Domnisoara Hus se releva 8 li o ciudata incantatie iesita doar din antrenarea cuvintelor" (Marin Mincu) in asocieri
precum ceas-seara-ceara, minge-nin-ge-meninge s.a. Structura intregului poem este ciclica: intruparii" de la
inceput, a domnisoarei Hus ii corespunde, in final, aceea a ibovnicului". Calea este aceeasi des-cintecul cu
infuzia de lexic turcit si in regimul oniricului ce tuteleaza, de pilda, balada Riga Crypto si lapona Enigel sau
invocatia, reiterata, a fetei de imparat din Luceafarul eminescian. Chiar partea initiala, de introducere in atmosfera
magica, trimite la ciclicitatea enuntata:
Cheagul
Dintre
Cu
Abia
Cel
incovrigat,
Peste
Catre
Atirnat"

alb,
aripa
cu

dus
plisc

lasat
limpezimi
ca
intors

din
la
de

un
ceara

seara,
crescut,
scul
subtioara,
rosie,
inimi
seara

in poemul amintit, Nastratin Hogea realizeaza, prin autofagie, acelasi cerc motiv cu semnificatii filosofice si

compozitionale (Sfint trup si hrana siesi, Ilagi rupea din el" Nastratin Hogea Ia Isarlik). Daca ascensiunea
initiatica spre tiganul Aurar aminteste de cosmogonia eminesciana, polaritatile enuntate notional/ esoteric,
concret/ abstract, prezent/ trecut circumscriu de fapt, in acest personaj simbolic, pe homo duplex" balcanic,
alcatuit din zonele de vibratie joasa si inalta" (Rasaritul crailor).
Estropiata cu vocatia ascezei, telurica si purificata prin incantatie Domnisoara Hus se incadreaza in tipologia
Isarlikului, aflat La mijloc de Rau si Bun" (Isarlik) si, mai larg, in balcanismul nostru literar vazut pe doua
dimensiuni: a evocarii unei istorii inca apropiate si pe aceea a rascumpararii prin arta, in cazul de fata prin magia
cuvintului ce o va inalta pe Hus in azurul stravechi". Prefigurind, din punct de vedere tematic, raiul beteag" al lui
Tudor Arghezi din Flori de mucigai (1931) dar si jocul magic al Vianei din Cinticele tiganesti (1941) ale lui Miron
Radu Paraschivescu, Domnisoara Hus ramine o capodopera a liricii noastre, urzita din intreitul fir al erotismului,
grotescului si magiei" (Tudor Vianu).

Riga Crypto si lapona Enigel publicata iniial in 1924 , integrata apoi n ciclul
Uvedenrode din volumul Joc Secund (1930) este subintitulata "Balada", realizandu-se in
viziune moderna , ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric.
Poemul pare un cantec batranesc de nunta , dar este o poveste de iubire din lumea
vegetala, o balada fantastica , in care intalnirea are loc in plan oniric ( in vis).
"Luceafr ntors' , poemul prezinta drama cunoasterii si incompatibilitatea dintre doua
lumi/regnuri.
Titlul baladei trimite cu gndul la marile povesti de dragoste din literatura
universala ,Romeo si Julieta , Tristan si Isolda. Insa la Ion Barbu , membrii cuplului
sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu caliti
excepionale , dar negative , in raport cu norma comuna ( Crypto
e "sterp" i "naravas" iar Enigel e"prea-cuminte".
La nivel formal , poezia este alctuita din doua parti , fiecare dintre ele prezentnd
cate o nunta : una consumata , mplinita , cadru ale celeilalte nunti , povestita ,
iniiatica , modificata in final prin casatoria lui Crypto cu masalarita. Formula
compoziionala este aceea a povestirii in rama , a povestii in poveste ( nunta in
nunta).
Primele patru strofe constituie rama nuntii povestite i reprezinta dialogul menestrelului
cu "nuntaul frunta" . Menestrelul ( un trubadur medieval) e mbiat sa cnte despre
nunta ratata dintre doi parteneri inegali , reprezentai de doua regnuri distincte "Enigel
si riga Crypto". Nuntaul l roag sa zic "un cantec" pe care la zis"cu foc" acum o
vara.
Partea a doua , nunta povestita, este realizata din mai multe tablouri poetica :
portretul si imparatia rigai Crypto, portretul, locuruile natale si oprirea din drum a
laponei Enigel , intalnirea dintre cei doi , chemarile rigai si refuzurile laponei , raspunsul
laponei si refuzul categoric , pedepsirea rigai in finalul baladei .
Modurile de expunere sunt descrierea , dialogul si naratiunea.
In debutul prtii a doua , sunt realizate prin antiteza portretele membrilor cuplului ,
deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto , cel tinuit
("inima ascunsa"), sugereaz apartenenta la familia ciupercilor (criptogame) si postura
de rege (riga) al fapturilor inferioare.Numele Enigel are sonoritate nordica si sustine
originea ei , de la pol si trimite la semnificatia din limba suedeza "inger" , lapona isi
conduce turmele de reni spre sud , stapana a regnului animal , ea repezinta ipostaza
umana , cea mai evoluata a regnului . Riga Crypto , este craiul buretilor, caruia
dragostea pentru Enigel ii este fatala.Singura lor asemanare este statutul superior in
interiorul propriei lumi.
Spatiul definitoriu al existentei , pentru Crypto , este umezeala prepetua in timp ce
lapona vine "din tari de gheata urgisita" ceea ce explica aspiratia ei spre soare si lumina
, dar si miscarea de transhumanta care ocazioneaza popasul in tinutul rigai.
El este barfit si ocrt de supusi , pentru ca e "sterp" , "naravas" si "nu voia sa
infloreasca".
Membrii cuplului nu-si pot neutraliza diferenele in planul real ; comunicarea se

realizeaz in plan oniric. Riga este cel care rostete descantecul de trei ori. Poveste
propriu-zisa se dovedete a fi fantastica , ea desfurndu-se in visul fetei , ca
inLuceafarul, dar rolurile sunt inversate.
In prima chemare-descantec , Crypto isi mbie aleasa cu "dulceata" si cu "fragi". Darul
lui este refuzat categoric de Enigel.
Refuzul laponei il pune intr-o situatie dilematica , dar optiunea lui e ferma si merge pana
la sacrificiul de sine.
Lapona refuza nuntirea dorita de Cyrpto.
Imaginii de fragilitate a lui Crypto , lapona ii opune aspiratia ei spre absolut , cu toate ca
tentatia iubirii este coplesitoare. Soarele este simbolul existentei spirituale , pe care riga
o refuza in favoarea existentei instinctuale , sterile , vegetative.
Pentru a-si continua drumul catre soare si cunoastere , lapona refuza descantecul rigai ,
ce se intoarce in mod brutal asupra celui care l-a rostit si-l distruge . Faptura firava e
distrusa de propriul vis , cade victima neputinetei si indraznelii de a-si depasi limitele ,
de a incerca sa intre intr-o lume care ii este inaccesibila.
Finalul este trist . Riga Crypto se transforma intr-o ciuperca otrvitoare , obligat sa
nunteasc cu ipostaze degradate ale propriului regn: "Cu Laurul-Balaurul/Se toarne-n
lume aurul,/Sa-l toace,gol la drum sa iasa./Cu masalarita-mireasa./Sa-l tie de
mprteasa"ncercarea fiintei inferioare de a-si depasi limitele este pedepsita cu
nebunia.
Trei mituri fundamentale de origine greaca sunt valorificate in opera poetului :al
soarelui (absolutul),al nuntii si al oglinzii . Drumul spre sud al laponei are
semnificatia unui drum initiatic , iar popasul in tinutul rigai este o proba trecuta prin
respingerea nuntii pe o treapta inferioara.
In concluzie accentul in aceasta balada cade pe antagonismul slab-puternic. Prin
intermediul acestui poem , Barbu neaga o ntreaga tradiie literara: nlocuind ideea
impusa in literatura ca dragostea este un miracol in sine , poetul prezint drama
incompatibilitii si legea nemiloasa a iubirii ( supravieuiete cel puternic, iar cel slab
este sacrificat).