ACTUALITATEA TEOLOGIEI TRINITARE A SFINTILOR TREI

IERARHI

Sfintii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan

Gura de Aur, sunt considerati ca dascali si luminatori ai intregii
Biserici crestine, datorita contributiei considerabile pe care au aduso la elaborarea doctrinei crestine despre Sfanta Treime. In lupta cu
marile erezii ale vremii lor (sec. IV si V), cu arianismul, cu
sabelianismul, cu pnevmatomahii (adica cu cei ce luptau impotriva
Duhului Sfant), cei trei parinti de seama ai teologiei crestine au
reusit sa depaseasca caracterul substantial al gandirii eleniste, fie ca
era vorba de aristotelism, fie de platonism, pe care le cunosteau ca
nimeni altii, si au faurit pentru prima data in istoria culturii umane
conceptul de persoana, pe care l-au asezat la temelia invataturii lor
despre Sfanta Treime. Contributia lor remarcabila, care a conferit
teologiei trinitare stralucire neintrecuta, a devenit un patrimoniu
comun al Bisericii universale, atat in Rasarit cat si in Apus.
Pasind pe calea deschisa de triada sfintilor nostri Parinti si pe cea a
marilor sinoade ecumenice din secolul al IV-lea, Biserica crestina ar
fi trebuit sa impartaseasca si sa marturiseasca aceeasi invatatura
crestina despre Sfanta Treime. In realitate lucrurile s-au petrecut
diferit. Pornind de la aceeasi Revelatie divina si folosind aceleasi
concepte faurite de Parintii nostri, adica cel de natura, ipostaz sau
persoana, o parte insemnata a teologiei crestine a elaborat, sub
imperiul unor influente filosofice si culturale pe care nu le-a putut
depasi, o doctrina trinitara sensibil deosebita de cea a stralucitilor
nostri Parinti, cu consecinte incalculabile pentru unitatea Bisericii,
pentru viata si spiritualitatea crestina, pentru societate si idealurile
ei. Dupa ce vom trece in revista mai pe larg aceste fenomene, vom
incerca sa aratam ca teologia trinitara a Sfintilor Trei Ierarhi isi
mentine si astazi, mai mult decat oricand, valoarea si actualitatea ei
incomparabila, fiindca poate raspunde problemelor ce confrunta
Biserica astazi.

Incercand sa se defineasca relatia dintre teologie si filosofie, s-a

spus adesea ca filosofia trebuie sa ramana un auxiliar pretios al
teologiei, o ancilla teologiae, fiindca in timp ce filosofia apartine
Revelatiei naturale, cu caracterul ei schimbator si relativ, teologia se
bazeaza pe Revelatia supranaturala, cu caracter peren si absolut. In
realitate se pare ca filosofia a ajuns sa joace un rol atat de
preponderent in domeniul teologiei, intr-o anumita parte a ei, incat a
afectat esential doctrina trinitara crestina pana astazi. In loc sa
progreseze catre o doctrina trinitara care sa devina din ce in ce mai
credincioasa datului revelat, o buna parte a teologiei crestine s-a
lasat influentata de gandirea substantialista a lumii precrestine,
transformand doctrina trinitara intr-o teorie abstracta in care
natura sau substanta divina dobandeste prioritate logica fata de
persoanele Sfintei Treimi. Formula scolastica una substantia, tres
personae pune bine in relief prioritatea care se da substantei fata
de persoane. Aceasta prioritate logica a devenit cu vremea atat de
profunda incat doctrina trinitara crestina a fost divizata in doua
capitole separate, unul in care se vorbeste mai intai despre fiinta lui
Dumnezeu (De Deo Uno) si altul care se refera apoi la cele Trei
Persoane (De Deo Trio). Motivul principal al acestei separatii consta
in faptul ca substanta trebuie considerata sub influenta filosofiei
eleniste ca substanta pura, omogena sau simpla, nealterata de
caracteristicile sau proprietatile personale ale Sfintei Treimi,
plasate astfel dupa substanta unica a Divinitatii. In felul acesta,
conceptul natural filosofic de natura pura, care nu are nimic comun
cu Sfanta Scriptura, a patruns in domeniul teologiei trinitare,
introducand diviziuni acolo unde totul trebuie sa ramana mai presus
de orice diviziune.
Consecintele acestei dihotomii trinitare se pot descoperi la mai toate
nivelurile vietii crestine si sociale. Iata cateva dintre ele. Mai intai
separatia dintre natura si persoana si accentul pus pe substanta
divina impersonala in detrimentul aspectului personal al Sfintei
Treimi au dus la transformarea Treimii Sfinte, din taina a comuniunii
si iubirii supreme, in obiect de speculatie teologica, inchis intr-o
transcendenta inaccesibila si lipsit de interes si semnificatie pentru

viata crestina. Separarea dintre natura si persoana, spune Karl

Rahner, a obligat teologia trinitara sa impinga pe plan secundar pe
Dumnezeu Tatal, ca principiu nenascut in Divinitate si sa se puna
accentul, pentru cauze care nu sunt clarificate inca, pe natura
comuna celor trei Persoane. Pe aceasta cale, Treimea a fost inchisa
intr-o splendida izolare, care implica riscul de a fi resimtita fara
interes pentru existenta religioasa1. Mai mult decat atat, am putea
spune ca accentul nejustificat pus pe o substanta divina impersonala
nu numai ca ramane fara interes pentru existenta religioasa, dar a
provocat si o criza spirituala, a determinat lumea sa se intereseze
mai mult de lucrurile materiale decat de cele spirituale.
Trecand la un alt nivel, putem spune ca aceeasi separatie dintre
natura si persoana a avut consecinte dezastruoase si pentru unitatea
Bisericii lui Hristos. Datorita acestei separatii, unitatea Bisericii a
fost franta intre doua tendinte care se confrunta pana azi. De o
parte, este vorba de o unitate universala care se plaseaza deasupra
diversitatii locale, si cauta sa o domine prin mijloace juridice; pe de
alta parte, ne aflam in fata unei diversitati locale, care se plaseaza
deasupra unitatii universale, in numele libertatii crestine. In primul
caz avem de-a face cu o conceptie a unitatii de tip dictatorial, de alta
parte suntem confruntati cu o conceptie sectara a unitatii. Ciocnirea
violenta dintre aceste doua conceptii existente a dus la sfasierea
progresiva a unitatii ecleziale si tot ea ridica barierele de netrecut in
calea ecumenismului contemporan. Va fi imposibil sa se depaseasca
impasul in care se gaseste miscarea ecumenica daca nu se va proceda
inainte de toate la revizuirea conceptiei trinitare care se gaseste la
originea diviziunilor crestine.
Domeniul social a fost si el profund afectat de conceptia trinitara
care ne intereseaza in expunerea de fata. Cu toate ca s-au facut
putine incercari pentru a se descoperi legatura dintre o conceptie
trinitara si alta sociala, nu este mai putin adevarat ca separatia
dintre natura divina impersonala si diversitatea individuala a Treimii a
avut o influenta decisiva asupra ideologiilor sociale din secolul nostru
si cele precedente. O natura separata de persoana, adica o natura

impersonala, a dat nastere unor sisteme colectiviste si totalitare, iar

o diversitate personala, lipsita de continut ontologic, a dat nastere
unor sisteme individualiste. In primul caz avem de-a face cu sisteme
colectiviste care nu vor sa stie de libertate, in cel de-al doilea caz, cu
sisteme individualiste, care nu vor sa stie de egalitate. Daca in primul
caz societatea e mai importanta decat individul, in cel din urma caz
individul este mai important decat societatea. In ambele cazuri avem
de-a face cu ideologii care ignora adevarata semnificatie a
conceptului de persoana elaborat de marii Parinti ai Bisericii. Doar in
masura in care teologia crestina contemporana va depasi separatia
dintre natura si persoana la nivel trinitar, va putea depasi si
ideologiile colectiviste sau individualiste care au confruntat si mai
confrunta scena sociologiei contemporane.
Sfintii Trei Ierarhi au fost confruntati si ei in vremea lor de
conceptii trinitare eronate provocate de relatia defectuoasa dintre
natura si persoanele divine. Iata ce spune, spre exemplu, Sfantul
Grigorie de Nazianz: Invatatura despre Sfanta Treime este plina de
foarte multe principii pentru cei carora li s-a incredintat grija
luminarii credinciosilor; o primejdie, ca nu cumva de frica
politeismului sa vorbesti de o singura persoana in Sfanta Treime si sa
intelegi ca aceeasi persoana este Tatal, si Fiul, si Sfantul Duh, facand
din numele lor niste simple nume (ca Sabelie); o alta primejdie, ca nu
cumva sa desparti Sfanta Treime in trei persoane deosebite ca fiinta
si straine intre ele, sa faca din ele, asa zicand, niste dumnezei care
se lupta intre ei, si sa cazi intr-o greseala opusa celeilalte, asa cum se
intampla cu un pom, pe care tragandu-l prea mult ca sa-l indrepti, il
strambi in cealalta parte2. Sfintii Trei Ierarhi au fost confruntati cu
o tendinta care voia sa salveze unitatea naturii divine, dar minimaliza
persoanele, si cu alta tendinta, care tine seama de realitatea
persoanelor, dar sfasie unitatea naturii divine. Prima era eroarea lui
Sabelie (modalismul), cea de-a doua era eroarea triteista sau
politeista. Ambele nu puteau gasi adevarata relatie dintre persoane si
natura in cadrul Sfintei Treimi.

Pentru a depasi acest impas care privea una din dogmele centrale ale
crestinismului, marii Parinti ai Bisericii au fost obligati sa introduca o
adevarata revolutie in domeniul filosofiei antice grecesti. Ei n-au
adaptat teologia la filosofie, ci filosofia la teologie, fiindca au
transformat conceptul de substanta cu caracter impersonal din
filosofia antica in concept de substanta personala la nivelul teologiei
trinitare. Iata ce spune Sfantul Vasile cel Mare din acest punct de
vedere: Proprietatile personale contemplate in fiinta diferentiaza
comunul prin peceti si forme... Caci aceasta este natura proprietatilor
personale (Tata, Fiu, Duh), ca in identitatea fiintei arata deosebirea,
iar proprietatile insele opunandu-se deseori intre ele, nu rup unitatea
fiintei3. Cu alte cuvinte, proprietatile personale ale Sfintei Treimi,
adica proprietatea de Tata, Fiu si Duh, nu mai sunt privite ca niste
forme si peceti ce vin dupa natura divina impersonala, ci ele sunt
integrate in natura divina insasi, sunt contemplate in natura, care
devine astfel o natura cu caracter personal, o natura drept
comuniune. Meritul peren al Sfintilor Trei Ierarhi este acela de-a fi
transformat o substanta impersonala statica intr-o substanta a
comuniunii cu caracter viu si dinamic. Pentru Sf. Vasile cel Mare,
natura lui Dumnezeu este comuniunea, comuniunea este o categorie
ontologica (ontologie rationala), substanta una coincide cu comuniunea
dintre cele trei Persoane. S-a inlocuit astfel conceptul de natura
pura prin conceptul de natura-comuniune4 ca temei al iubirii
perihoretice dintre Persoanele divine.
La baza comuniunii trinitare, Sfintii Trei Ierarhi au asezat conceptul
de persoana pe care l-au dezvoltat in mod original in lumina Revelatiei
divine, precizand in mod creator ca persoana nu este o masca
exterioara, ci o forma care structureaza natura din interior,
conferindu-i atat unicitate, cat si libertate. Prin intermediul
conceptului de persoana, care confera fiintei nimbul unicitatii si
libertatii, Parintii nostri au eliberat realitatea divina si umana de
determinismul gandirii substantiale antice, care isi gasea expresia in
destinul implacabil care domina tragedia antica, dupa cum se opune si
astazi oricaror ideologii colectiviste, care fac abstractie de

libertatea fiintei umane si cauta sa o scufunde in masa anonima

(impersonala) a naturii.
Datorita contributiei lor remarcabile Sfintii Trei Ierarhi au reusit sa
depaseasca individualismul gandirii antice, fiindca persoanele divine
nu mai apar ca niste entitati izolate in sine si legate intre ele doar
prin relatie exterioara in sens individualist, ci ca subiecte deschise
unele fata de altele prin legaturile interioare ale comuniunii si iubirii
reciproce. Subliniind cu precizie ca persoana nu se lasa absorbita in
natura divina, ca are caracter de unicitate si de alteritate
indisolubila, dar ca ramane in acelasi timp deschisa comuniunii, ca
persoana in relatie, marii nostri dascali si luminatori au pus in
evidenta circuitul vietii divine dintre persoanele treimice, dintre
Tatal si Fiul in Duhul Sfant, care poarta numele de perihoreza si care
isi gaseste temei in cuvintele Mantuitorului din noaptea lacrimilor de
sange: Precum tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia
in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis (Ioan 17, 21).
Datorita geniului lor de exceptie Sfintii Trei Ierarhi au adaptat
filosofia la Revelatia divina si au transformat invatatura crestina
despre Sfanta Treime din teorie in viata si din speculatie in
doxologie. Pentru cei trei mari dascali Sfanta Treime inceteaza de a
mai fi obiect de speculatie pentru a deveni comuniune personala
izvoratoare de viata, lumina si iubire negraita. Cuvantul Sfantului
Grigorie de Nazianz constituie o marturie impresionanta din acest
punct de vedere: Din ziua in care am renuntat la cele lumesti, ca sami consacru sufletul contemplarii ceresti, prea luminoase, cand
intelepciunea suprema m-a indepartat de cele trecatoare, din acea zi
ochii mei au fost orbiti de lumina Treimii a carei stralucire depaseste
tot ce poate concepe mintea omului, iar de pe inaltimea tronului slavei
Sale, Treimea revarsa peste toti si peste toate razele sale de lumina
negraita comuna celor trei. Acesta este izvorul a toate care exista
aici jos, separate prin timp de cele de sus. Din ziua aceea am murit
fata de lume si lumea a murit fata de mine si astept sa fiu acolo unde
este Treimea mea in toata stralucirea splendorii Sale5. Sfintii Trei
Ierarhi impresioneaza atat prin finetea gandirii lor, izvorata dintr-o

vasta cultura, cat si prin forta daruirii lor, izvorata din credinta si
dragoste arzatoare fata de Dumnezeu.
In lumina celor aratate anterior, teologia trinitara a dascalilor nostri
este de mare actualitate sub doua aspecte. Mai intai, din momentul in
care cei trei luminatori ai Ortodoxiei au integrat diversitatea
personala a Sfintei Treimi in unitatea naturii divine, intelegand
Treimea ca Taina a iubirii supreme dintre Persoanele divine, ei au
depasit oscilatia dintre o unitate de timp dictatorial si alta de tip
sectar, punand bazele unitatii sobornicesti a Bisericii, de tip sinodal
sau conciliar. In cadrul acestei unitati sobornicesti, organismul si
madularul, partea si intregul se gasesc intr-o relatie interna dinamica
ce face ca lucrarea unuia sa se rasfranga asupra tuturor. Sau, cum
spune Sf. Ioan Gura de Aur: Egalitatea in cinstire a madularelor se
datoreaza faptului ca cele mai mici iau parte la indeplinirea lucrarilor
mai mari, caci valoarea unitara a lucrului comun se raspandeste ca un
nimb peste toate madularele care iau parte la indeplinirea lui. Caci
cele mai mici nu indeplinesc lucruri mici, ci, lipsind ele, se pagubesc si
cele mari6. Dupa modelul Treimii mai presus de fire in care
persoanele divine exista una prin alta, unitatea si diversitatea
madularelor ce alcatuiesc trupul lui Hristos se afirma reciproc spre
cresterea tuturor si a fiecaruia in parte. Aceasta unitate
soborniceasca, cu temeiul ei ultim in Sfanta Treime si in comuniunea
euharistica, a stat la baza comuniunii dintre Biserica apuseana si
Biserica rasariteana timp de un mileniu si doar redescoperirea ei va
permite miscarii ecumenice sa progreseze pe calea unitatii. Sfintii
Trei Ierarhi ne-au invatat sa cautam modul unitatii Bisericii la
Dumnezeu, si nu la oameni.
In al doilea rand, datorita caracterului ei profund personal si iubitor,
Sfanta Treime nu mai ramane inchisa in transcendent, ci coboara
dinamic in intampinarea omului credincios pentru a-l inalta la
asemanarea cu Dumnezeu in Hristos. De la Tatal prin Fiul in Duhul
Sfant, Dumnezeu coboara catre om si Biserica, pentru ca omul in
Duhul Sfant prin Fiul la Tatal sa devina partas comuniunii mai presus
de fire a Sfintei Treimi. Liturghiile Sf. Ioan Gura de Aur si Sf. Vasile

cel Mare vorbesc de Duhul Sfant care se coboara peste preot, peste
daruri si peste tot poporul, dar si de credinciosii care se inalta catre
Dumnezeu graind: Am vazut lumina cea adevarata, nedespartitei
Sfintei Treimi inchinandu-ne. Or, aceasta inaltare a omului catre
Dumnezeu, atragerea lui in comuniunea trinitara datorita coborarii lui
Dumnezeu catre om produce in adancul fiintei umane credincioase,
prin jertfa lui Hristos si stralucirea luminii mai presus de fire,
umanizarea omului, deschiderea lui fata de Dumnezeu si de semeni,
sau, cu alte cuvinte, devine om de omenie. In aceasta rezida
importanta majora a unei conceptii trinitare cu caracter profund
personal si traire care duce la transfigurarea si umanizarea omului.
In opozitie cu ideologiile care aseaza omul deasupra naturii in sens
individualist, sau natura deasupra omului in sens colectivist, diferit
de orice ideologie egalitarista sau populista, teologia ortodoxa pune
accentul pe persoana si pe relatia dintre persoane dupa chipul Treimii
mai presus de fire. Omul de omenie se ridica peste egoismul
individualist care nu vrea sa stie decat de propriile interese si
ramane deschis fata de semenul sau, intinzandu-i o mana de ajutor
cand are nevoie de ea. Omenia reprezinta modul specific al
spiritualitatii romanesti de a trai comuniunea trinitara la nivelul
relatiilor interumane.
Singurul model spre care poate tinde societatea din punct de vedere
crestin este cel care isi are temeiul lui in Sfanta Treime si Biserica,
adica comuniunea. Acest model ia in considerare atat drepturile
personale ale omului, ca libertatea si proprietatea, dar si datoriile
sociale ale omului cum ar fi responsabilitatea sau omenia, ca un
corectiv la legea profitului specifica economiei de piata. Comuniunea
si omenia reprezinta suportul spiritual al ordinii sociale intemeiate pe
democratie. Daca in evul mediu se putea vorbi de un Dumnezeu, de un
episcop (de Roma) si de un imparat, astazi, din punct de vedere
ortodox putem vorbi de Sfanta Treime ca expresie a comuniunii
supreme, de sobornicitate ca expresie a structurii sinodale a Bisericii
si de democratie ca structura sociala. Structura soborniceasca sau

sinodala a Bisericii, cu temeiul ei in Sfanta Treime, constituie

suportul spiritual al unei societati bazate pe democratie.
Suntem cu totii de acord ca Romania are nevoie de tehnologia
Occidentului pentru a intra in Europa, dar credem ca si Occidentul
are nevoie de spiritualitate si omenie, ca antidot impotriva
tehnicizarii masive. In aceste conditii ne intrebam daca Europa isi va
mai permite sa paraseasca Dacia pentru a doua oara in zilele noastre?
Facand parte spiritualiceste si trupeste din Europa, spunea Mircea
Eliade, nu vom putea fi sacrificati fara ca sacrificiul acesta sa nu
primejduiasca insasi existenta si integritatea Europei. De raspunsul
care va fi dat istoriei acestei probleme, nu depinde numai
supravietuirea noastra ca neam, ci si supravietuirea Occidentului.
Teologia trinitara a Sfintilor Ierarhi ne ajuta sa dam o noua
stralucire spiritualitatii noastre romanesti de care avem atata nevoie
astazi ca sa putem deveni oameni de omenie, sa depasim ura si
violenta si sa aducem contributia noastra la faurirea unei Europe noi
intr-o epoca confruntata de secularizare si tehnicizare. Fie ca este
vorba de spiritualitate, fie ca este vorba de ecumenism sau societate,
Sfintii Trei Ierarhi au propus un program crestin al carui nume
depaseste orice nume si se numeste: Treime.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu,
Teologie si cultura, Bucuresti, 1993, pag. 9-18.