Andrei Bodiu

Exil i Melancolie
Grigore CHIPER
Cehov, am cerut obosit
Poezia lui Grigore Chiper amalgameaza notatia abrupta a realului si o anume reflexivitate,
nascuta dintr-un fond marcat melancolic. Ultima carte a poetului, Cehov, am cerut obosit, e
structurata pe trei cicluri, dintre care primul nu are titlu. Celelalte doua se numesc Styxul de acasa
si Perioada albastra: addenda. Cea mai intinsa parte e prima. Ea defineste de fapt momentul in
care se afla acum poezia autorului. Oboseala pare a defini eul, intors mai degraba spre un trecut
fragmentat, un trecut al iubirilor pierdute, al oraselor din amintire. De aici si senzatia, exprimata
intr-un poem, Astepti, senzatia unui exil asumat: Din strada/ cobori direct in beci./ Totul e mut/
ca intr-un exil. Iata si exilul/ o fata sluta/ imbatrinita pe scaunul sau de aur. Insingurarea,
izolarea refac traseele memoriei. Poeziile de dragoste, scrise cu mare finete, reinstituie un timp al
amintirii. Spatiul este, in aceste poeme, Timisoara, privita cu o nostalgie patrunzatoare (cred,
cunoscind bine urbea, ca Grigore Chiper are un mod insolit de a o vedea): Caldura miinii e un
semn ca am ajuns/ linga florile galbene/ si lespezile umede ale muzeului banatean/ ce are pilonii
ingrijorator de putreziti/ ca si tot ce se scufunda in Venetia ta natala (Capito). Aceasta
unificare a iubirii trecute cu un spatiu exotic e semnificativa pentru discursul melancolic al lui
Chiper.
Tensiunea poetica se naste din impactul melancoliei cu precizia imaginii. Chiper prefera
concizia, claritatea, limpezimea oricarei discursivitati menite sa dilueze forta amintirii: Asemeni
lui Conachi tresar/ la unduirile inecacioase a ceea ce/ ti s-a dat mai mult-trupul./ La celalalt pol
asperitatea/ palmelor ce te doresc./ Nu i-am spus, din nebunie probabil/ ca mi-as infige dintii/ in
vena concupiscenta/ a gleznei tale subtiri/ sa urli mai aprig/ decit sarpele cind invata/ limba
dintre Friul si Tirol (Limba dintre Friul si Tirol). Fragmentele iubirii trecute se intersecteaza cu
alte amintiri, cu lecturi, cu filme vazute sau visate, cu calatorii cu trenul, cu autobuzul. Filtrul e,
de multe ori, cel al unui prezent deceptionant, prezentul acelui eu exilat pe care il sesizam mai
devreme. E o damnare a spiritului liber, obligat, (inca) din primul poem si chiar din primele doua
versuri, sa poarte coarne sovietice: Mergi terfelit/ purtind coarne sovietice.
De altfel, sentimentul exilului respira adinc in aceasta poezie care pune fata in fata disconfortul
unui acasa tot mai strain si nostalgia pentru locurile pierdute. De la aceasta stare pornind se
naste tacerea, revolta mocnita, indreptata si catre sine. Aceasta tacere se prelungeste pina la
instrainare, pina la asumarea voit-nevoita a lipsei comunicarii:

Un barbat purtind o scurta cenusie/ si un fes nastrusnic/ urca in vagon./ E actor./ Ne

cunoastem un pic./ Ne salutam respectuos/ si tacit./ Ce sa discutam?/ Amindoi semanam cu
putinii/ ce au supravietuit unui bombardament./ Viata noastra de astazi e un fel de gura casca/
nici un proiect macar./ Un teatru inchis la reparatii.
Si aceasta lipsa de orizont face ca privirea sa se intoarca spre trecut, un trecut ce pare mai
proaspat emotional, mai adevarat. De cele mai multe ori, programatic, trecutul si ipoteticul viitor
sint aduse in prezent. E insa un prezent golit pentru ca imaginile refac, din fragmente,
experienta trecutului sau proiecteaza un viitor de cele mai multe ori sumbru: Un tavalug kafkian/
striveste realitatea sub senile./ Urmatorul episod/ zdrente lucioase/ capete de ata/ o torta/
firimituri de piine./ Mituri/ din care se hraneste inflatia./ Voi priviti din loja/ aveti argumente/
cartuse (Mars de stinga). Poate la fel de mult ca o analiza lucida si curajoasa a lui Vasile Garnet
sau ca un studiu complex elaborat al lui Vitalie Ciobanu, poezia lui Chiper comunica, prin alte
mijloace, un fel de rezistenta indaratnica la tendinta de rinocerizare a Moldovei. Si, extrapolind,
la tendinta de rinocerizare prin care poate trece orice parte a lumii, in orice moment.
Aceasta dimensiune esentiala a cartii se naste din experiente personale, din observatii concrete,
plecind de la o privire neagresiva, dar deloc concesiva cu raul. Melancolia e complementara
acestei consecvente morale. Ea este un spatiu de fuga in care trecutele si prezentele iubiri se
intersecteaza cu un cod cultural deschis, dar si sectar care-i cuprinde, prin aluzii si trimiteri, pe
Conachi, Masters, Flaubert, Kafka, Elytis, Borges si/sau Sharon Stone. Uneori, orizontul lecturii
devine tema de poem, ca in Biblioteca:
Am o biblioteca/ ceva mai aparte/ necitita./ Montherlant Pavese Klaus Mann./ Din autohtoni
Urmuz. / Ii amin/ asa cum ei au aminat viata./ Noaptea ma apropii de ei/ ziua ma despart.
Concentrarea poemelor este menita nu numai sa confirme economia de mijloace pe care
mizeaza Chiper, dar si predispozitia catre un anume mesaj aforistic. E, fireste, o aforistica supla si
subtila, nascuta din retragerea poetului (auto)exilat. Privit in ansamblu, volumul da impresia unei
anume lipse de echilibru. Primei parti, cea mai substantiala, ii urmeaza Styxul de acasa si
Perioada albastra: addenda. Daca Styxul de acasa confirma calitatile poeziei lui Chiper, ultima
partea a cartii este, si prin titlu, o prelungire a unui volum anterior al autorului, Perioada
albastra, 1997. E o schimbare de cod poetic, o revenire la formele clasice ale poeziei, dar si la un
anume onirism pe care volumul, in partile anterioare, nu-l sustine. Styxul de acasa are ca refren
tema razboiului. Supus acestei presiuni, eul e si mai izolat, si mai retras, traind din plin drama
umilintei si a supunerii. Nu exista nici un sens al luptei, doar o orbire absoluta, furioasa si
inumana, pe care poetul o inregistreaza sceptic si deceptionat. Cu toate ca lumea din poeme se
macina pe sine pina la pieire, eul nu face decit sa inregistreze cu raceala absurdul. Lipsa
patetismului e masura originala pe care Chiper o aduce in aceasta poezie in care, fara indoiala,
razboiul este si o lupta simbolica a unei lumi care se autodistruge cu pasiune inconstienta:
Traiesti in tara/ cotropita de cei mai orbiti ca tine./ Unii demult au facut rost de camasi
antiglont/ pe cind tu abia acum/ te ridici la atac/ aperi inaintele/ si comunici cu viata de apoi./
Dormitezi, un moment, in blindatul vechi/ cunosti bine peisajul/ nelipsitii brazi siberieni, mosia/
cunosti drumurile/ in afara unei carari/ ce o ia razna./ Se trage din real direct in vis (Orbiti).