Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT


KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

PROGRAME KINETICE SPECIFICE IN PATOLOGIA


CARDIOVASCULARA
TULBURARI DE RITM SI DE CONDUCERE

Tulburari de ritm si de conducere


Ritmul normal al inimii se numestre ritm sinusal. Este un ritm regulat cu frecventa
intre 60-100 batai/min, in functie de conditiile in care se afla organismul( odihna, efort,
emotii,etc).
Centrul care determina ritmul sinusal se numeste nod sinusal si se afla in atriul drept.
Acest centru are proprietatea de automatism : descarca fara incetare, pe tot parcursul vietii
impulsuri electrice care sunt conduse pe cai specifice la intregul muschi al inimii si comanda
contractia acestuia. Un rol important pe acest traseu are nodul atrio-ventricular: acesta face
legatura dintre miocardul atrial si cel ventricular si are rolul de a conduce impulsurile electrice
la miocardul ventricular, care este cel mai important pentru functia de contractie. Tot nodul
atrio-ventricular are rolul de a determina o anumita intarziere in conducerea impulsului pentru
a permite miocardului ventricular sa se relaxeze, sa se destinda si sa permita alimentarea
ventriculilor cu sange care este pompat apoi spre organe. Ventriculii se umplu cu sange in
diastola si pompeaza sange in sistola.
La un rim de 60 batai/min inseamna ca sunt 60 de contractii (sistole) dar si 60 de
perioade de umplere (diastole). La 100 batai/ min vor fi 100 de sistole si 100 diastole, dar mai
scurte. Cresterea ritmului cardiac permite cresterea debitului cardiac numai pana la o anumita
limita, dincolo de care diastolele devin atat de scurte incat ventriculii nu mai au timp sa se
umple si debitul cardiac va scadea.
Ritmurile rapide se numesc tahicardii. Ritmurile lente se numesc bradicardii.
Tulburarile de ritm pot avea punctul de pornire la nivelul atriilor si se numesc aritmii
supraventriculare sau la nivelul ventriculilor si se numesc aritmii ventriculare.
Bradicardia sinusala
Bradicardia sinusala corespunde unui ritm cardiac mai lent (sub 60 batai pe minut), dar
activitatea electrica isi are originea in nodulul sino-atrial ( ritm cardiac cu morfologie
normala). Inima bate in mod normal cu o frecventa cuprinsa intre 60 si 100 de batai pe minut
(in

medie

70-80

batai

pe

minut)

ceea

ce

corespunde

unui

ritm

sinusal.

Termenul de sinusal provine de la nodul sino-atrial, care este stimulatorul cardiac natural,
avand rolul de a asigura un ritm cardiac normal.
2

Cauzele de bradicardie sinusala

Frecvent bradicardia sinusala se intalneste la persoanele sanatoase, in special in randul

tinerilor, mai ales la sportivi sau in timpul somnului.

Una din cauzele cele mai frecvente de bradicardie sinusala simptomatica este boala

nodulului sinusal sau sindromul de nod sinusal bolnav.

Medicamentele care pot duce la aparitia bradicardiei sinusale sunt :digitalice (digoxin),

beta-blocante, blocante de canalele de calciu, amiodarona, verapamil, parasimpaticomimetice


(solutie oftalmologica cu acetilcolina), clonidina, propafenona, rezerpina,etc.

Unele toxine pot provoca bradicardie: litiu, toluen

Hiperactivitate vagala (cresterea tonusului sistemului nervos parasimptatic) sau scaderea

tonusului simpatic

Infarctul miocardic acut: bradicardia sinusala este asociata unei evolutii de mai bun augur

decit tahicardia sinusala; de obicei este tranzitorie si insoteste infarctul miocardic acut inferior
mai frecvent decat cel de perete anterior

Bradicardia ce urmeaza resuscitarii dupa stop cardiac este de prognostic nefavorabil

Alte cauze de bradicardie sunt:hipotermie (scadere a temperaturii corpului sub 35 C),

hipoglicemie (nivelul scazut al glucozei in sange ) ,apnee de somn (afectiune a aparatului


respirator caracterizata prin pauze respiratorii repetate, frecvente in timpul somnului),difterie
(infectie bacteriana), miocardita (inflamatia muschiului inimii) ,reumatism articular acut,
icter, hiperpotasemie (nivelul crescut de potasiu ) , hipertensiune intracraniana (crestere a
presiunii intracraniene),

coronarografia, meningita, unele tumori cerebrale, tumori

mediastinale, hipoxia (scaderea cantitatii de oxigen) severa, hipotiroidism (deficit in hormoni


tiroidieni), depresia , etc.
Manifestari clinice ale bradicardiei sinusale
In majoritatea cazurilor bradicardia sinusala este asimptomatica, cu exceptia cazurilor in care
frecventa cardiaca este foarte redusa,sub 40-50/minut. Manifestarile clinice sunt consecutive
scaderii debitului cardiac (inima nu pompeaza suficient sange pentru a acoperi nevoile
3

organismului).
Simptomele bradicardiei sinusale sunt urmatoarele:

Sincopa (lesin) reprezinta pierderea de cunostinta temporara care conduce la pierderea

echilibrului si prabusirea corpului. Sincopa apare datorita scaderii fluxului de sange la nivelul
creierului ceea ce duce la reducerea aportului de oxigen si substante nutritive la nivelul
creierului

Ameteli

Confuzie ,scaderea capacitatii intelectuale sau dificultati de concentrare

Palpitatii

Durere in piept sau angina pectorala( este expresia unui aport insuficient de oxigen la

nivelul muschiului inimii)

Dispnee (respiratie dificila)

Oboseala excesiva

Scaderea tolerantei la efort (aparitia oboselii la eforturi mici)

Diagnostic
Analizele de laborator
Analizele de laborator pot fi de ajutor in stabilirea cauzei bradicardiei: dozarea electrolitilor in
sange (nivelul de calciu si potasiu), glicemia (nivelul glucozei in sange) ,testarea functiei
tiroidiene (tiroxina si triiodotironina), dozarea nivelului de medicamente si toxice din sange.
Electrocardiograma
Electrocardiograma

de

repaus

permite

detectarea

Electrocardiografic bradicardia sinusala se caracterizeaza prin:


- frecventa cardiaca intre 40-60 batai/minut
- unde P si complexe QRS de morfologie normala
- fiecare complex QRS este precedat de o unda P
4

bradicardiei

sinusale.

- intervalul P-P > 1 s

Monitorizarea Holter
Avand in vedere ca bradicardia poate sa nu apara in timpul spitalizarii, exista dispozitive
ECG portabile ce inregistreaza traseele ECG la domiciliu. Aceste dispozitive inregistreaza
traseele ECG timp 24-48 ore.
Studiile electrofiziologice
Studiile electrofiziologice sunt explorari mai complexe. Sonde de dimensiuni foarte mici
prevazute cu electrozi se introduc printr-o vena (de la antebrat sau picior) si impinse pana la
nivelul inimii. Sondele permit masurarea timpului de recuperare a nodului sino-atrial, care in
mod normal ar trebui sa fie mai mic de 1,6 secunde dupa stimularea atriilor la o frecventa de
130. Deasemenea permite masurarea timpului de conducere a stimulului electric de la nodulul
sino-atrial la atrii.
Testul de inclinare
Testul de inclinare este util pentru confirmarea disfunctiei autonome (sistemului nervos
vegetativ) . Testul presupune utilizarea unei suprafete plane cu inclinare la 70 timp de 45
minute cu monitorizarea tensiunii si frecventei cardiace. Un rezultat pozitiv apare cand
scaderea tensiunii arteriale si frecventei cardiace produce simptome (bradicardie cu
ameteala ,lesin). Acest test este mai putin specific decat studiile electrofiziologice.

Tahicardia sinusala
Tahicardia este o tulburare de ritm cardiac caracterizata prin accelerarea ritmului cardiac
normal (ritm sinusal) astfel incat frecventa cardiaca depaseste 100 batai pe minut. Aceasta
crestere a frecventei cardiace rareori depaseste 200 batai pe minut. Aceasta definitie a
tahicardiei sinusale este valabila doar in cazul adultilor. La sugarii frecventa cardiaca normala
este de 110-150 de batai pe minut. Inima bate in mod normal cu o frecventa cuprinsa intre 60
si 100 de batai pe minut (in medie 70-80 batai pe minut) , ceea ce corespunde unui ritm
sinusal.

Termenul de sinusal provine de la nodul sino-atrial, care este stimulatorul cardiac natural,
avand rolul de a asigura un ritm cardiac normal. Nodulul sinoatrial este un mic grup de celule
musculare extrem de specializate situate in peretele atriului drept. La nivelul sau isi au
originea impulsurile electrice care fac inima sa bata.Acest nodul descarca stimulul electric
spre atrii care se contracta determinand trecerea sangelui din atrii spre ventricule. Semnalul
electric trece apoi prin nodulul atrioventricular care se afla in partea de jos a peretelui
interatrial . Impulsul electric trece apoi prin fasciculul His si reteaua Purkinje determinand
contractia ventriculelor si trecerea sangelui din ventricule spre aorta si artera pulmonara.
Tahicardia sinusala are un debut si un sfarsit progresiv.
Cauze
Tahicardia sinusala nu este o aritmie primara (fara nici o cauza) ,ci apare intotdeauna ca
raspuns fiziologic al cordului la diferiti factori:

Hipertiroidismul apare cand glanda tiroida produce hormon tiroidian in exces.


Hormonul tiroidian influenteaza rata batailor cardiace, astfel in caz de hipertirodism
apare tahicardie.

Feocromocitom este o tumora dezvoltata in glanda medulosuprarenala care secreta


catecolamine (andrenalina, noradrenalina) responsabile de hipertensiune arteriala
severa si de tulburari ale ritmului cardiac (tahicardie).

Embolie pulmonara este obstructia brusca a uneia dintre ramurile arterei pulmonare.

Infarct miocardic (moartea muschiului inimii prin blocarea brusca a arterei coronare).

Boli valvulare cardiace.

Malformatii cardiace congenitale.

Boli pulmonare cronice.

Miocardita (inflamatia muschiului inimii).

Excesul de alcool, tutun si cafea.

Droguri stimulente cum ar fi cocaina, ecstasy si amfetaminele.


6

Febra reprezinta temperatura corporala mai mare de 37C.O stare febrila este insotita
adesea de cresterea frecventei cardiace.

Hemoragie, anemie (diminuarea cantitatii de hemoglobina functionala circulanta totala


), soc (stare clinica extrema, caracterizata prin scaderea fluxului de sange oxigenat
necesar functionarii organelor vitale determinat de diferite afectiuni acute sau raniri
importante) - in aceste cazuri tahicardia apare ca mecanism compensator prin care
organismul incearca sa mentina un flux sanguin optim

Insuficienta ventriculara stanga (incapacitatea ventriculului stang de a-si indeplini


functia de pompare a sangelui in aorta)

Nevroza cardiaca este o tulburare psihica care se manifesta printr-un complex de


tulburari cardiace subiective: palpitatii, dureri precordiale, precum si respiratie
superficiala, intretaiata de oftat, senzatie de oboseala si dispnee (lipsa de aer), balonari
abdominale si constipatie.

Anxietate (teama).

Stres emotional.

Deshidratare.

Durere.

Hipoxemia (nivelurile scazute de oxigen).

Efortul fizic intens.

Cresterea tonusului simpatic sau scaderea tonusului vagal (parasimpatic).

Medicamente cum ar fi atropina, vasodilatatoare (medicament care creste calibrul


vaselor prin intinderea fibrelor lor musculare), neuroleptice (medicamente utilizate in
tratamentul psihozelor), antidepresive, hormoni tiroidieni.

Simptome
Tahicardia sinusala de obicei nu determina aparitia simptomelor, cu toate acestea pacientii pot
acuza palpitatii.
7

Palpitatiile reprezinta o senzatie de batai ale inimii mult mai rapide decat de obicei.Persoana
simte modificari ale ritmului cardiac. Palpitatiile pot fi crea senzatia de disconfort,
indispozitie si anxietate (teama) la unele persoane. Cu cat tahicardia este mai grava, cu atat si
simptomele sunt mai severe.Cand inima bate prea repede, camerele inferioare ale inimii
(ventriculii) nu au suficient timp sa se umple cu sange si, ca urmare, nu pot pompa suficient
sange catre organele corpului ducand la aparitia simptomelor de debit cardiac
scazut: slabiciune, oboseala, confuzie, dureri in piept, senzatia de lipsa de aer, cefalee (dureri
de cap), ameteala sau sincopa (lesin).

DIAGNOSTIC:
Examenul clinic
Examinarea pulsului se realizeaza prin comprimarea cu trei degete (index, medius si
inelar) a arterei radiale in santul radial. Frecventa se apreciaza numarand pulsatiile timp de un
minut.Examinarea pulsului pune in evidenta o frecventa de peste 100 batai pe minut
(tahicardie). Ascultatia cordului (cu ajutorul stetoscopului) permite masurarea frecventei
cardiace, zgomotele cardiace sunt regulate, bine batute, concordante cu pulsul.
Compresia sinusului carotidian
Compresia sinusului carotidian produce de obicei o usoara rarire, urmata de o revenire
gradata la frecventa anterioara. Acest fapt vine in contrast cu raspunsul tahicardiei paroxistice
supraventriculare la aceeasi manevra, care produce o usoara rarire si o oprire brusca a
tahicardiei. Aceasta manevra trebuie efectuata doar de catre un medic. Nu se face compresia
sinusului

carotidian

la

persoanele

cu

sufluri

pe

carotide.

Electrocardiograma
Electrocardiograma este o inregistrare a actrivitatii electrice a inimii. Electrocardiograma este
un traseu al impulsurilor electrice ale inimii inregistrat cu mici electrozi ce se fixeaza pe piept
si se conecteaza la un electrocardiograf. Caracteristicile tahicardiei sinusale pe
electrocardiograma sunt:

complexele QRS au aspect normal, sunt precedate de unde P sinusale


intervalul PQ (PR) este in limite normale
8

frecventa cardiaca este intre 100-200 batai pe minut

Monitorizarea Holter
Electrocardiograma standard poate sa nu detecteze tahicardia sinusala deoarece nu a aparut in
momentul efectuarii electrocardiogramei. Monitorizarea Holter este o inregistrare continua a
traseului ECG timp de 24-48 de ore. Pentru stabilirea cauzei tahicardiei sinusale pot fi
necesare si alte teste cum ar fi: cele de sange pentru verificarea hormonilor tiroidieni,
enzimelor miocardice, gazelor arteriale , ecocardiografia pentru identificarea anomaliilor
valvulelor inimii sau coronarografia pentru afectiuni ale vaselor inimii, etc.
Un procent semnificativ al subiecilor cu cardiopatie ischemic i indicaie de includere n
programe de recuperare fizic prezint i tulburri de ritm supraventriculare sau, ndeosebi,
ventriculare. Acest procent crescut al bolnavilor oblig, din raiuni practice,
economice i financiare, ca aceti bolnavi s depun un efort fizic semnificativ n timpul
activitii cotidiene, indiferent dac este vorba de subieci ce desfoar activitate profesional
sau de pensionari de vrst sau de boal studiile efectuate dup un accident coronarian acut au
dovedit c severitatea tulburrilor de ritm, potenialul letal, este direct proporional cu doi
factori/ severitatea ischemiei miocardice i disfuncia ventricular stng.
PROGAM DE KINETOTERAPIE IN TULBURARILE DE RITM CARDIAC
Obiectivele programului sunt:
-

reducerea travaliului cardiac pentru un nivel dat de efort, prin ameliorarea utilizarii
periferice a O2;

cresterea capacitatii de efort maximal (VO2Mx) prin aceeasi ameliorare a utilizarii


periferice a O2;

ameliorarea performantei cardiace maxime apreciate prin debitul cardiac maximal


(optionala);

dezvoltarea circulatiei coronariene colaterale;

obtinerea unor efecte psihologice favorabile, care sa contribuie la recastigarea


increderii in sine, alungarea ingrijorarii si anxietatii legate de reluarea activitatii
profesionale si de rezolvarea problemelor complexe ale vietii.

Orice sedinta de antrenament fizic a bolnavului cardiac este alcatuita din 3 parti distincte.

Incalzirea exercitii fizice pregatitoare pentru antrenamentul propriu-zis, incluzand


pregatirea musculaturii care va fi antrenata (membre superioare, membre inferoare) si
pregatirea aparatului cardiovascular. Exercitiile fizice nu trebuie sa determine in
general o frecventa cardiaca care si depaseasca cu peste 20 batai/ min. frecventa
cardiaca de baza si in orice caz frecventa obtinuta in timpul incalzirii nu trebuie sa
depaseasca 100 110 batai/ min.
Antrenamentul propriu-zis cu durata variabila, in care bolnavul presteaza efort de
anduranta. Intensitatea este dependenta de varsta bolnavului, de starea functionala a aparatului
cardio-vascular, de aspectul activitatii fizice anterioare a bolnavului. Este faza propriu-zisa a
recuperarii, in care se obtine cresterea nivelului de efort fizic pe care il poate presta bolnavul.
Antrenamentul se incheie intr-o perioada de revenire, in care bolnavul efectueaza din
nou exercitii fizice (diferite sau nu de cele din faza de incalzire) si in care aparatul
cardiovascular revine treptat la starea de repaus. Durata acestui stadiu este in general tot de 5
10 minute.
Optional dar nu de la inceput, in faza a II-a a recuperarii si in special la limita de
trecere spre faza a III-a, se poate adauga un nou ciclu de antrenament, constand din jocurile
recreative, care nu vor mai asigura bolnavului o frecventa cardiaca egala cu cea din timpul
antrenamentului propriu-zis dar care vin sa mentina sau chiar sa creasca suplimentar
capacitatea de efort a bolnavului, obtinuta prin antrenament.
Urmarirea antrenamentului se face ca si in cazul efortului la domiciliu, prin doi
parametri de baza. Primul dintre acestia este FC de antrenament, care nu trebuie sa depaseasca
dar nu trebuie sa fie nici mult inferioara FC prestabilite. Cel de-al doilea element, tot mai mult
utilizat este scala de autoapreciere a intensitatii efortului. Aceasta scala, impartita in 20 de
grade de percepere a efortului, trebuie parcursa pana inspre treapta 12 14, deoarece peste
aceasta limita de efort perceput ca oarecum greu, efortul se desfasoara de cele mai multe ori in
anaerobioza, devenind daunator pentru pacient.
Acestor doua elemente li se poate adauga controlul TA, indeosebi pentru bolnavii cu
diverse grade de insuficienta ventriculara stanga. Are scopul de a depista precoce scaderea
debitului sistolic si de a evita consecintele antrenamentului in conditiile cresterii stazei

10

pulmonare a bolnavului. Se evita, in plus, aparitia unor accidente cum ar fi sincopa, prin
scaderea brutala a debitului cardiac de efort.
Actualmente monitorizarea EKG nu mai este necesara decat la un procent redus al
bolnavilor, deoarece la externarea din spital se efectueaza monitorizarea ambulatorie a EKG
pe o perioada de 12 14 ore. Bolnavii care in cursul acestei monitorizari dezvolta ischemie
severa sau tulburari de ritm, potential periculoase pentru viata, sunt depistati si exclusi de la
antrenamentul fizic (temporar pana dupa revascularizarea miocardica). Restul bolnavilor nu
necesita de obicei monitorizarea EKG. Totusi, si la aceasta categorie de subiecti, la care
monitorizarea ambulatorie nu poate fi efectuata de rutina, monitorizarea EKG in timpul
antrenamentului se impune in cateva situatii:
-

raspuns hipotensor la efort (scaderea TAS 20 mmHg in timpul efortului);

tulburari de ritm severe, induse de effort sau prezente in repaus;

ischemie severa indusa de efort (ST subdenivelat 2 mm sau angina sub 5 METs);

capacitatea functonala scazuta (sub 5 METs);

oprire cardiaca in faza acuta a IMA;

disfunctie VS severa;

imposibiliatea monitorizarii (determinarii) de catre bolnav a FC in cursul efortului.


Aproximativ 15b 25% dintre bolnavii care sunt supusi programelor de antrenament
fizic, necesita monitorizarea EKG pe parcursul acestora. In unele cazuri, EKG este
necesar numai la primele antrenamente iar ulterior, daca evolutia este favorabila se
poate renunta la monitorizare.
Metodologia antrenamentului
Clasic, se considera ca efectul antrenamentului continuu este cel mai bun, justificandu-

se prin aceea ca odata atinsa starea de steady-state, aceasta trebuie mentinuta pe parcursul
intregului antrenament. Oprirea antrenamentului, chiar pentru o perioada scurta, face ca la
reluarea lui mecanismele periferice de adaptare la efort, sa nu mai fie puse atat de rapid in
11

functiune, realizandu-se pe de o parte o solicitare suplimentara a cordului iar pe de alta parte,


consecutiv acestei solicitari, sa creasca riscul aparitiei unor complicatii cum ar fi angorul,
dispneea sau tulburarile de ritm.
S-a aratat insa, relativ recent, ca intervalele de odihna de 1 2 minute, nu fac sa
dispara mecanismele periferice de adaptare la efort, care pot fi repuse rapid in functie. Astfel,
riscul antrenamentelor cu intervale nu este mai mare sau este neglijabil, bineinteles atunci
cand pauzele dintre reprizele de efort nu depasesc 1 2 minute. Atunci cand ele ating 3 4
minute insa, cele afirmate anterior sunt valabile si exista riscul aparitiei unor complicatii la
reluarea antrenamentului. In schimb, intercalarea inor pauze de efort scade semnificativ
oboseala musculara si creste aderenta bolnavului la antrenament. De asemenea, face sa
dispara teama bolnavului de eventualele complicatii, teama derivata din aparitia senzatiei de
epuizare, atat de frecventa in cazul efortului continuu.
In plus, antrenamentul ce intervale a devenit o necesitate din momentul in care s-a
constata ca folosirea unui anumit tip de antrenament oboseste bolnavul, prin monotonie, face
sa scada interesul si aderenta acestuia la antrenament, ca si starea de bine pe care acesta
trebuie sa o produca bolnavului.
A. Exercitii analitice libere
La inceput, se efectueaza exercitii analitice ale tuturor extremitatilor, cu scopul de a
dezvolta in primul rand mobilitatea articulara. Se introduc apoi treptat exercitii pentru
dezvoltarea fortei tuturor grupelor musculare ale membrelor si trunchiului, folosindu-se
gantere a caror greutate creste prograsiv de la 0,5 kg la 2 3 kg.
Datele fiziologice arata ca, dupa un repaus sever la pat, musculatura scheletica piarde
in 14 zile 20% din forta maxima iar muschiul imibilizat in aparat gipsat pierde intr-o
saptamana 30% din forta maxima.
Pierderea poate fi prevenita destul de usor, daca se evita repausul complet. O singura
contractie musculara de cateva secunde, cu intensitate de 1/5 din forta maxima este suficienta
pentru a preveni hipotrofia. Contractiile cu intensitate de minim 1/3 din forta maxima si o
durata de 6 secunde duc la marirea fortei musculare.

12

Tonifierea musculara se poate face in modul cel mai eficient prin contractii
intermediare. Acestea din urma sunt contractii musculare prelungite, cu intensitate usor
variabila, realizate prin deplasari lente ale segmentelor.
Mentinerea indelungata atensiunii in muschi este factorul care stinuleaza cal mai mult
dezvoltarea fortei. Rezultate optime se obtin cu o intensitate a contractiei de minim 75% din
forta maxima si o durata de 6 12 secunde.
Evident, la bolnavii cu infarct miocardic sunt contraindicate contractiile cu o
intensitate atat de mare dar s-a demonstrat ca intensitati cu mult mai mici, pot duce si ele la
dezvoltarea fortei musculare.
Este important ca executarea diferitelor exercitii si indeosebi a celor pentru
dezvoltarea fortei sa fie corelate cu respiratia, evitandu-se blocarea acesteia.
Blocarea respiratiei in inspir, pentru ca membrele superioare sau inferioare care
executa un efort sa ia punct fix pe torace sau pe bazin, duce la cresterea presiunii
intretoracice, care este daunatoare bolnavilor cu CI. Presiunii intratoracice, de peste 40 mmHg
blocheaza circulatia de intoarcere prin vena cava superioara si stanjenesc circulatia de
intoarcere prin vena cava inferioara. Daca exercitarea presiunii se prelungeste peste 2 4
secunde, survine o scadere a volumului sistolic, scaderea debitului cardiac si micsorarea
saturatiei de O2 a sangelui arterial, fenomen foarte grav pentru cordul ischemic. Faza
postpresorica este si ea foarte periculoasa. Reintoarcerea brusca a sangelui in cordul drept
face sa creasca intens volumul sistolic, debitul cardiac si tensiunea arteriala.
Alegerea exercitiilor de gimnastica medicala trebuie sa tina seama de pregatirea
bolnavului pentru efortul profesional, precum si de prezenta eventuala a altor afectiuni
asociate (artroze, spondiloza etc) si sa fie dirijata catre influentarea favorabila a acestora.
Alaturi de dezvoltarea fortei musculare este necesar sa se antreneze si rezistenta
musculara locala, indeosebi a grupelor musculare care vor fi mult solicitate in efortul
profesional al unore dintre bolnavi, prin contractii musculare repetate timp indelungat.
Antrenarea rezistentei locale se poate face prin contractii musculare dinamice ritmice, cu
intensitate moderata si numar mare de repetari, 20 50 100 de repetari consecutive.

13

Antrenarea rezistentei grupelor musculare care vor fi solicitate in efortul profesional


au drept rezultat imbunatatirea randamentului motric la acest nivel, precum si cresterea
coeficientului de utilizare a O2 in musculatura respectiva. Acest ultim fenomen face ca
activitatea muschiului antrenat sa solicite un debit circulator moderat, economic, realizanduse astfel crutarea cordului.
Exercitiile solicita cordul intr-o masura moderata, FC ajungand pana la 100 110
batai/ minut. Aceasta solicitare trebuie sa fie progresiva, atingand valoarea maxima in
mijlocul programului. Durata antrenamentului este de aproximativ 20 de minute, reprezentand
i Incalzire pentru antrenamentul de rezistenta. Este reconamdabil ca programul de exercitii sa
fie executat zilnic.
B. Antrenamentul de rezistenta
Consta din exercitii care sa realizeze o solicitare relativ consistenta si de durata relativ
lunga a cordului. Aceasta se poate obtine prin eforturi executate cu grupe musculare mari (de
exemplu cu membrele inferioare) mentinute timp de minim 3 minute. Persoanele sanatoase
pot sa mentina timp de o ora eforturi echivalente cu 50% din capacitatea maxima aeroba a lor.
Astfel de eforturi produc o crestere a FC pana la 120 130 batai/ minut (variatii in functie de
varsta) si nu duc la cresterea lactacidemiei.
Este recomandabil ca, in primele 3 4 saptamani ale perioadei de convalescenta,
intensitatea antrenamentului de rezistenta sa nu depaseasca in momentul de varf FC de 120
batai/ min. De asemenea trebuie subliniat ca poate fi solicitat astfel de efort numai daca nu
apar semne clinice, electrocardiografice sau hemodinamice de intoleranta.
Daca evolutia bolnavului este buna in decursul unui antrenament de 3 4 saptamani in
perioada de convalescenta, el poate fi supus, la sfarsitul acestui interval, unui test
electrocardiografic de toleranta la efort. Expertii OMS recomanda ca, in cazul in care nu apar
semne clinice, electrocardiografice sau hemodinamice de intoleranta, efortul la testare sa fie
impins pana la urmatoarele limite, in functie de varsta:
-

20 29 ani - 170 FC/ min

30 39 ani - 160 FC/ min


14

40 49 ani - 150 FC/ min

50 59 ani - 140 FC/ min

60 si peste - 130 Fc/ min


Aceasta limita trbuie sa fie mai cabarata la sedentarii care nu au fost obisnuiti de multi

ani cu eforturile fizice.


FC maxima la care nu au aparut semne de intoleranta este considerata ca FC maxima
tolerata. In programul de antrenament pentru rezistenta se folosesc eforturi care sa ridice FC
medie la 70% din cea totala iar in momentele de varf la 85% din aceasta. Spre exemplu, un
pacient intre 50 59 ani poate fi solicitat in cadrul programului de 30 45 minute pana la o
FC medie de 100/ min. iar in momentele de varf care pot avea o durata de 10 30 min., el
poate fi solicitat pana la 120/ min., daca a tolerat la testare FC maxima de 140 / min.,
recomandata de OMS. Frecventa sedintelor de antrenament pentru rezistenta trebuie sa fie de
cel putin 3/ saptamana.
Antrenamentul de rezistenta se realizeaza cu ajutorul unor exercitii care angajeaza
grupe musculare mari: alergarea pe loc, urcat pe scarita, bicicleta ergometrica sau de exterioar.
Solicitarea cordului trebuie sa cresca treptat, pe masura adaptarii lui.
C. Plimbarile
Plimbarile in aer liber, de preferat in parcuri sau zone linistite, trebuie sa intre in
programul de miscare al oamenilor alaturi de gimnastica si antrenament de rezistenta. Este
recomandabil ca ele sa se execute de 3 5 ori/ saptamana (de regula in zilele in care nu se
face antrenament de rezistenta), cu o durata de 60 120 de minute. In cadrul lor se fac reprize
de accelerare a ritmului, respectand dozarea individuala, in functie de FC tolerata de fiecare
bolnav.
C. Activitatile zilnice curente
Pentru dozarea efortului in cadrul activitatilor zilnice curente ale bolnavului in
perioada de convalescenta, criteriul de orientare este de asemenea FC tolerata de bolnav fara

15

modificari clinice sau EKG, psihologice. Dozarea efortului se face dupa modalitatea utilizata
si la antrenamentul de rezistenta.
Pentru orientarea asupra gradului de solicitare a intregului organism in diferite
activitati, se foloseste aprecierea cheltuielii de energie caracteristica fiecareia.

16