Sunteți pe pagina 1din 1

Cel mai bogat sat din China isi cumpara propria flota aeriana

Huaxi are doar 1.500 de locuitori


Foto: Captura Youtube.com
Un sat din provincia Jiangsu, aflata in estul Chinei, a anuntat ca urmeaza
sa achizitioneze 20 de avioane pe care le va folosi pentru turism si
antrenamentul pilotilor, relateaza Xinhua. Decizia autoritatilor din Huaxi, cel mai
bogat sat din China, a intervenit in contextul in care guvernul de la Beijing a
afirmat ca va deschide spatiul aerian de joasa altitudine pentru aparatele
private.
Oficialii din Huaxi au declarat ca localitatea va avea propria ei flota aeriana in
urmatorii cinci ani. Obiectivul declarat este acela de a crea o baza permanenta
pentru antrenarea pilotilor.
Zhou Li, care este managerul companiei de turism din localitate, a declarat ca "cele
doua elicoptere din sat vor incepe sa ofere zboruri turistilor la mijlocul lunii decembrie
a acestui an". Aparatele (unul fabricat de McDonnell Douglas, celalalt de Eurocopter)
au costat circa 13,50 milioane de dolari.
Zhou a spus ca zborurile cu elicopterul vor "ajuta la promovarea industriei turistice si
vor atrage mai multi vizitatori bogati".
Potrivit Business Insider, Huaxi este satul in care fiecare locuitor detine o casa
luxoasa, o masina scumpa (BMW, Mercedes Benz etc.), beneficiaza de haine gratis,
de servicii medicale fara plata etc. "Tot ce trebuie sa faca este sa lucreze sapte zile
pe saptamana" in cadrul industriilor textila, turistica sau de otelarie care exista in
localitate.
Conditia este sa nu pleci niciodata din sat. "Daca o faci, pierzi totul", precizeaza
Business Insider, care scrie ca locuitorii au construit in sat replici ale Turnului Eiffel,
ale Operei din Sydney si ale Arcului de Triumf din Paris.
Satul va cheltui circa un miliard de yuani (150 de milioane de dolari) pentru a
achizitiona avioanele si planuieste sa angajeze circa 100 de piloti, fie dintre localnici,
fie adusi din alte parti.
Satul, care are o populatie de 1.500 de locuitori si produce un venit anual de un
miliard si jumatate de dolari, este vizitat in fiecare an de doua milioane de turisti
chinezi si straini.
Incepand din anii '80, Huaxi a inregistrat mai multe recorduri printre satele din China,
fiind prima localitate rurala in care au fost introduse aparate de aer conditionat, vile
luxoase si masini pentru toate familiile.

S-ar putea să vă placă și