Din ceas, dedus

Inscriindu-se in spatiul literar interbelic alaturi de Lucian Blaga si Tudor

Arghezi, Ion Barbu revalorifica prin creatia sa, conceptul de poezie.Barbu
face distinctie intre poezia lenesa, considerata ca fiind lipsita de
spiritualitate, si poezia pura, pentru care opteaza. Lirica lui Ion Barbu
ilustraza, dupa propria marturisire, relatia dintre matematica si poezie: Ca
in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea
formelor posibile de existenta, intrucat exista undeva, in domeniul inalt al
geometriei, un loc luminos, unde se intalneste cu poezia.
In studiul Introducere in poezia lui Ion Barbu, T. Vianu distinge trei
cicluri: parnasian, baladic si oriental, ermetic, impartire devenita clasica. M.
Papahagi apreciaza aceste trei lirici barbiene drept diagrama trecerii de la
romantism la poezia moderna.
Etapa parnasiana cuprinde poeziile de inceput, publicate in revista
Sburatorul, a lui Eugen Lovinescu, din care fac parte poezii ca: Lava,
Muntii, Copacul, Umanizare. In aceasta etapa, Ion Barbu transfera
trairile sale interioare, aspiratiile sufletului sau asupra unor simboluri
obiective. Conflictul dramatic al fiintei umane intre intelectual si senzual,
intre contemplatia apolinica si trairea dionisiaca este rezolvat de Barbu
prin armonizarea lor intr-un proces unic, in care gandirea ia forme concrete
de sunet, linie, culoare, iar ideea devine muzica a formei in zbor
A doua varsta a lirismului barbian include majoritatea poemelor
publicate in revistele Viata romaneasca si Contemporanul (Dupa melci,
Riga Crypto si lapona Enigel, Domnisoara Hus, Isarlak). Poemele
acestei etape evoca o lume pitoreasca, a descantecelor,o lume de inspiratie
autohtona sau balcanica. Lumea descrisa in aceste poezii seamana cu aceea
din perele lui Anton Pann.
Modernismul barbian se defineste prin raportare la ermetism, directie
promovata in perioada interbelica prin volumul Joc secund. O directie a
modernismului s-a desprins din poezia pura a lui Stephane Mallarme, pentru
care a numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din bucuria
poemului. Aceasta poezie incifreaza mesajul prin limbaj, devenind ermetica,
greu de inteles, asa cum este mai ales ultima parte a creatiei lirice a lui Ion
Barbu.
In cea de-a treia etapa a modernismului, etapa ermetica, se incadreaza
si poezia Din ceas, dedus..., arta poetica deschizand volumul Joc secund.
Este un text unic intre artele poetice romanesti prin densitatea simbilorilor ce
trimit si catre alte domenii ale gandirii: geometrie, filosofie, astronomie. Asa
cum arata si G. Calinescu este un ermetism veritabil, (...) intr-o lirica de
mare tensiune. Poezia defineste programul estetic al lui Iob Barbu, mai
exact sinteza estetica, sugerand momentul cand arta, care a inceput la
geometrie, se reintoarce la geometrie.
Discursul liric este organizat sub forma unui monolog liric cu valente
descriptive, structura compozitioana fiind reprezentata de doua catrene,
individualizate prozoic prin rima incrucisata, ritm iambic, masura versurilor

fiinde de 13-14 silabe. De la inceput atrage atentia amploarea mesajului

artistic, realizat ca o insumare de metafore structurale poeticii barbiene.
Aceasta concizie a stitului, care determina incarcatura simbiloca a textelor,
este un loc comun in critica literara, T. Vianu considerand ca nu exista alt
poet roman care sa spuna mai mult in mai putine cuvinte.
Titlul, reluat in primul vers, sugereaza prin metafora ceasului
imaginea creatiei care neaga temporalitateaCaractrul realistic al poeziei lui
Ion Barbu consta in dimensiunea filosofica a universului poetic, care-i da
modelul de gandire stiintifica. De aceea, ca intr-o teorema, Barbu traseaza
de la primele versuri axele de coordonare prin principiile kantiene: timpul
(ceas) si spatiul (adancul acestei calme creste). Expresia adancul
acestei calme creste sugereaza prin simbolul adancul ideea profunzimi
eului creator, iar prin simbolul calma creasta se sugereaza inaltarea fiintei,
ascensiunea sa spirituala.
Versul al doilea din primul catren isi ordoneaza sugestiile in jurul
mitului oglinzii, definitoriu pentru estetica barbiana. Apare, asfte, imaginea
platoniciana a artei, devenite oglindire a contingentului in forma superioara a
ideii, transgresand materialitatea lumii, purificand-o sub semnul intelegerii
poetice.
Poezia devine o reflectare a lumii, act de (auto)cunoastere, oglindire
spiritualizata a cosmosului in constiinta, depasirea concretulu (Taind pe
inecarea cirezilor agreste). Creatia este un joc secund, mai pur, sugestia
epitetelor adjectivale fiind aceea a reflectarii realului in actul demiurgic, dar
si purificarea in incidenta viziunii poetice.
Poetul este centrul universului, catre el converg toate elementele, fiind
situat in nadir si din el emana toate elementele universului (Poetul ridica
insumanea/De harfe rasfirate ce-n zbor invers le pierzi). Poetul trebuie sa
perceapa aceasta sensibilitatea diferentiata. Cantecul sau este sinteza unui
univers cvadridimensional. Simbolul clopotele, ca si simbolul harfe,
sugereaza conceptul de armonie si echilibru, cantecul universului, ascuns in
niveluri tot mai subtile ale vietii.
Ambiguitatea si innoirea limbajului artistic, tendinta catre abstractizare
se observa si in faptul ca ambele strofe se reduc la cate o singura fraza, pe
cand, la nivel morfologic, este de remarcat conversiunea adjectivului
adanc in substantivul adancul, folosirea adjectivelor participiale si a unor
infinitive lungi, forme care exprima efortul iesirii din limita lumii senzoriale.
La nivel lexical, se observa prezenta termenilor abstracti, neologici,
familiari matematicianului si firesti in limbajul stiintific: dedus, nadir,
latent, insumarea. De asemenea, se intrepatrund campuri lexicale ale
unor lumi diverse: terestra (creste, cirezi, agreste), celestra (azur,
nadir, zbor, ridica) si acvatica (inecare, apa, mare, meduze).
In opinia mea, poezia Din ceas, dedus... de Ion Barbu este un
experiment de limbaj, o arta poetica apartinand modernismului si
ermetismului romanesc, fiind greu accesibila publicului larg.

... nu stiu ce opinie sa fac...