1. Sistemul imun este alcatuit din organele limfoide, din celule si din molecule.

2. Organele limfoide sunt primare (maduva osoasa si timusul) si secundare (ganglionii limfatici,
splina, amigdalele palatine, coliculii nazali, apendicele si placile Peyer).
3. Maduva osoasa este localizata in oasele late si contine toate liniile celulare cu exceptia
limfocitelor T.
4. Timusul este sediul maturarii limfocitelor T, astfel ca in corticala sunt selectate limfocitele care
dezvolta receptori pentru antigene (20%) iar in medulara din acestea vor fi selectate limfocitele
capabile sa recunoasca antigene proprii (5%).
5. Celulele sistemului imun sunt: celulele seriei limfoide, celulele seriei granulocitare, eritrocitele
trombocitele si celule cu origine necunoscuta (mastocite si celule dendritice).
6. Celulele seriei limfocitare sunt: limfocitele T, limfocitele B, sistemul monocito-macrofag,
celulele natural-Killer si celulele limfokine activated killer.
7. Moleculele sistemului imun sunt de doua tipuri: fixe si libere.
8. Moleculele libere sunt: imunoglobulinele (pot fi si fixe pe suprafata limfocitelor B), proteinele
de faza acuta si moleculele sistemului complement.
9. Proteinele de faza acuta sunt: proteina c-reactiva, antitripsina, macroglobulina, transferina,
ceruloplasmina si fibrinogenul.
10. Moleculele sistemului complement sunt: interferonul, interleukinele, factorul de crestere
celulara, factorul de necroza tumorala si chemokinele.
11. Moleculele fixe sunt: markeri antigenici si receptori care recunosc antigene sau care nu
recunosc antigene.
12. Receptorii care recunosc antigenele sunt: receptorul de pe suprafata limfocitului T si cel de pe
suprafata limfocitului B.
13. Receptori care nu recunosc antigenele sunt: receptori pt portiunea Fc a Ig, receptori pentru
complement, receptori pt citoline si chemokine si receptorul E pt recunoasterea Ac.
14. Imunitatea are doua componente: umorala si celulara.
15. Imunitatea nespecifica (innascuta) umorala este reprezentata de: proteinele de faza acuta,
sistemul complement, interferonii, sitokinele si chemokinele.
16. Imunitatea specifica (dobandita) umorala este reprezentata de imunoglobuline.
17. Imunitatea nespecifica (innascuta) celulara este reprezentata de sistemul monocitomacrofagic, de granulocite, trombocite, mastocite si celule dendritice.

18. Imunitatea specifica (dobandita) celulara este reprezentata de limfocitele B si T.

19. Imunogenitatea consta in capacitatea unei molecule de a declansa un raspuns imun, adica de a
stimula sinteza limfocitelor antigen-specifice si a anticorpilor specifici.
20. Reactivitatea antigenica este capacitatea unei molecule de a reactiona specific cu un anticorp
sau cu un receptor de pe suprafata limfocitelor B, indiferent de imunogenitatea acesteia.
21. Antigenele pot fi: complete (imunogene si reactive antigenic) sau incomplete (haptene, doar
reactive antigenic).
22. Antigenele complete pot fi: timodependente (declanseaza raspuns imun in cooperare cu
limfocitele T helper) sau timoindependente (declanseaza doar raspuns imun umoral, fara a
coopera cu limfocitele T).
23. Din punct de vedere chimic, antigenele sunt proteine, glicoproteine, lipoproteine,
polizaharide, lipide sau acizi nucleici.
23. Antigenele sunt formate din grupare purtatoare si 10-20 de epitopi (derminanti antigenici)
care pot fi liniari sau conformationali.
24. Epitopii liniari prezinta secvente de aminoacizi hidrofili di hidrofobi si sunt procesati de
celulele prezentatoare de antigene: dendritice, limfocite B si macrofage.
25. Epitopii conformationali sunt recunoscuti de limfocitele B si anticorpii produsi de acestea, si
prezinta la suprafata doar aminoacizi hidrofili.
26. Conditiile de antigenitate sunt: Greutatea cat mai mare, molecula cat mai rigida, persistenta
cat mai mare in organism, epitopi la suprafata si cu aminoacizi majoritar levogiri.
27. Dupa modul de formare antigenele sunt: naturale, artificiale sau sintetice.
28. Antigenele naturale sunt: izoantigene, alloantigene (comune unui grup mare de indivizi:
grupul AB0) si heterofile (comune omului si altor specii: sistemul Rh).
29. Dupa provenienta antigenele sunt: normale (de pe suprafata hematiilor, de pe suprafata
leucocitelor si ale MHC de pe suprafata celorlalte celule) sau patologice (microbiene).
30. Dupa modul de reactie cu anticorpii, antigenele sunt: precipitine sau aglutinine.
31. Dupa intensitatea raspunsului imun pe care il provoaca, antigenele sunt: tari sau slabe.
32. Antigenele se pot inmultii sau nu.
33. Antigenele allogene sunt antigene de histocompatibilitate (responsabile pentru rejectia
grefelor de transplant), codificate de sistemul HLA din cromozomul 6.

34. Complexul major de histocompatibilitate este de trei clase: clasa I (prezent pe suprafata
tuturor celulelor cu exceptia hematiilor), clasa II (prezent pe suprafata celulelor sistemului imun)
si clasa III (nu se implica in reactii de histocompatibilitate).
35. Rolul complexului major de histocompatibilitate este: de a conferii individualitate tesuturilor
unui individ (prin clasa I), de a prelua si prezenta antigenele celulelor T, de receptori pentru
antigene si de componenta pentru receptorii hormonali.
36. Sistemul complement face parte din imunitatea nespecifica si este un sistem multienzimatic
format din 25-30 de molecule, care in ser se gasesc in stare inactiva si care dunt sintetizate
nespecific de hepatocite, macrofage si fibrocite.
37. Sistemul complement are rol in: definitivarea actiunii anticorpilor asupra antigenelor si in
recunoasterea imunologica nespecifica a structurilor non-self.
38. Componentele sistemului complement sunt organizate in noua grupuri (c), care vor fi activate
in urmatoarea ordine: C1, C4, C2, C3, C5, C6, C7, C8 si C9.
39. Odata activat, primul component declanseaza o reactie in cascada inducand activarea
urmatorului component, si asa mai departe.
40. Activarea sistemului complement se poate face pe 3 cai diferite: clasica, alternativa si
lectinica.
41. Calea clasica de activare a sistemului complement este cea mai rapida si eficienta, fiind
determinata de igM, IgG (1, 2, 3) si CRP si necesitand doua portiuni Fc.
42. In calea clasica, componenta C1q se leaga la o portiune Fc formandu-se un buchet de celule,
iar componenta C5b7 se leaga la cealalta portiune Fc formand complexul de atac membranar
citolitic, care prin patrunderea sodiului in celula determina intrarea in exces a apei in celula,
rezultand liza fiziologica.
43. Fagocitoza opsoninica necesita IgG, C3b (activatorul fagocitozei opsoninice) si receptorul
pentru complemen de pe suprafata celulelor fagocitare.
44. Calea lectinelor de activare a sistemului complement este identica caii clasice cu diferenta ca:
componenta C1q este inlocuita de molecula de membrane binding lecitine, iat componentele C1r
si C1s dunt inlocuite de moleculele mannose-bindig lectin searine protease 1 si 2 respectiv.
45. Calea alternativa de activare a sistemului complement este mai lenta si mai putin eficienta si
este activata de: proteine polimerizate, endotoxine si exotoxine, IgA, glicoproteine B, D si H si o
molecula de properdina.
46. Functiile biologice ale sistemului complement sunt: efectul citolitic prin generarea
complexului de atac membranar, efect opsonizant prin C3b, declansarea fenomenelor inflamatorii
prin anafilatoxile (C4a, C3a si C5a) si producerea chemotactismului.

47. Pentru verificarea functionala sistemului complement din ser efectueaza: testul
complementului hemolitic total si testele pentru identificarea componentelor C3 (70%) si C4,
care sunt scazute datorita unor boli ereditare, infectioase sau autoimune.
48. Inflamatia reprezinta totalitatea fenomenelor si reactiilor care iau nastere la locul de
patrundere al unui agent patogen, fizic sau chimic, reprezinta baza procesului infectios si poate
avea o evolutie acuta sau cronica.
49. Proteina C-reactiva denumita astfel pentru ca leaga polizaharidul C al pneumococului, este o
proteina plasmatica de faza acuta sintetizata de ficat sub stimului izoleukinei 6 si are rol in:
activarea clasica, stimularea sintezei de citokine pro-inflamatorii, este un factor opsonizant si
indeparteaza lipidele de joasa densitate din placile aterosclerotice.
50. Alte proteine de faza acuta sunt: a1-antitripsina si a2-macroglobulina care inhiba proteazele,
transferina care transporta fierul la receptorii celulari specifici, ceruloplasmina care transporta
cuprul, fibrinogenul (factorul 1 al coagularii), interferonii si citokinele.
51. Interferonii sunt proteine de faza acuta, responsabili de interferenta virala, apararea antivirala
si antiparazitara, si sunt de trei tipuri: alfa, beta si gamma.
52. Interferonii alfa (produs de leucocite) si beta (produs de fibroblaste) au rol in apararea
antivirala si stimuleaza expresia mileculelor de histocompatibilitate de clasa II.
53. Interferonul gamma are doua forme, dintre care cea mai importanta este produsa de
limfocitele T, are rol in apararea antivirala, antitumorala si antiparazitara, stimuleaza expresia
ambelor tipuri de hidtocompatibilitate si are rol antagonic cu interleukina 4, inhiband proliferarea
de limfocite Th 2.
54. Celulele infectate viral devin producatoare de interferon, care va fi eliberat in spatiul
intercelular si prin intermediul mediatorilor polipeptidici in colaborare cu lecitina, induce o stare
refractara antivirala in celulele sanatoase vecine, care vor codifica proteine antivirale.
55. Proteinele antivirale impiedica producerea se proteine virale.
56. Citokinele sunt un ansamblu de molecule ce transmit informatii, au roluri multiple asupra
organismului sau asupra unei celule tinta.
57. Citokinele se grupeaza in: interleukine, factori de necroza tumorala, factori de crestere
celulara si chemochine.
58. Interleukinele sunt un grup de 35 de polipeptide cu rol de hormoni ai sistemului imun,
actionand autocrin, asupra celului care i-a sintetizat sau paracrin, asupra altor celule, prin
intermediul unor receptori de inalta afinitate.
59. Interleukina 1 este proinflamatoare, este sintetizata de celulele prezentatoare de antigen si
poate fi: interleukina 1-alfa, care ramane cantonata la membrana celulelor sintetizatoare sau la

receptorii specifici, sau interleukina 1-beta gasita in sange, LCR si lichid amniotic, cu rol de
inductor al febrei si al somnului, rol antitumoral si stimulator al producerii de imunoglobuline si
componente ale sistemului complement.
60. Interleukina 2 este sintetizata de celulele dendritice, limfocite si celulele natural killer, este un
factor de crestere al limfocitelor B si T si activeaza functiile citotoxice ale limfocitelor T si ale
celulelor natural killer.
61. Interleukina 4 este sintetizata de limfocitul Th 2 si au este implicata in reactiile de
hipersensibilitate de tip I, prin faptul ca induc diferentierea limfocitelor imature spre limfocite Th
2, care la randul lor produc imunoglobuline realginice (IgE).
62. Interleukina 6 este cea mai importanta, este proinflamatoare si actioneaza pe mai multe
planuri inducand: diferentierea limfocitelor B si T, maturarea trombocitelor, formarea de colonii
multipotente pornind de la o celula matca, stimularea hepatocitelor si osteoblastelor si stimularea
sintezei proteinelor de faza acuta.
63. Factorul de necroza tumorala poate fi: alfa (casectina, sintetizata de monocite, macrofage,
astrocite, celule natural killer si limfocite B) sau beta (limfotoxina, sintetizata de limfocitele T
CD4 si CD8 activate).
64. Factorul de necroza tumorala are actiune antitumorala, antiparazitara si antivirala, intervine in
apoptoza si necroza celulara, stimuleaza proliferarea limfocitelor B si sinteza de anticorpi si
reprezinta un factor chemotactic pentru celulele fagocitare.
65. Factorii de crestere celulara stimuleaza maturarea si proliferarea unor linii celulare.
66. Chemokinele sunt citokine chemoatractante, implicate in traficul celulelor imunitare la locul
inflamatiei si in sinteza de colagen.
67. Imunitatea celulara poate fi specifica sau nespecifica.
68. Celula stem da nastere tuturor celulelor, este o celula pluripotenta care se multiplica generand
descendenti in afara oricarui stimul antigenic si care morfologic este identica cu limfocitele
imunocompetente.
69. Eritrocitele au funtie imunologica minora, purtatoare ale antigenelor de grup sangvin si ale
sistemului Rh.
70. Trombocitele au rol in inflamatie, adera la leziunile vasculare, elibereaza factori care
trasforma fibrinogenul in fibrina, regleaza producerea de interleukine 1 si 2 si elibereaza
histamina si serotonina care participa in hipersensibilitatea de tip I.
71. Celulele seriei granulocitare reprezinta prima linie de aparare celulara, actionand asupra
patogenilor fie prin fagocitoza lor fie prin inhibarea dezvoltarii acestora.

72. Receptorii celulari sunt de doua tipuri: receptori pentru fragmente cristalizabile (Fc-gammaR,
epsilonR, alfaR si niuR) si receptori pentru complement (CR 1, 2 si 3).
73. Eozinofilele distrug anumiti paraziti prin citotoxicitate celulara dependenta de anticorpi,
fagociteaza bacterii, fungi, paraziti si complexe antigen-anticorp, iar gratie receptorului FcgammaR intervin in fagocitoza opdoninica.
74. Citotoxicitatea celulara dependenta de anticorpi functioneaza astfel: anticorpul se leaga pe de
o parte de antigen iar pe cealata parte de celula ucigasa (eozinofilul), care va elibera o serie de
factori litici care vor dezintegra celula tinta.
75. Eozinofilele sunt implicate in reactiile de hipersensibilitate 1 astfel: sunt atrase la sediile
hipersensibilitatii (piele, plaman, tract digestiv) de factorul anafilactic pentru enzime (secretat de
mastocite, bazofile si trombocite) unde se degranuleaza producand leziuni si eliberand
prostaglandine, leucotrine si histamine.
76. Bazofilele si mastocitele sunt implicate in declansarea reactiilor de hipersensibilitate tip I
datorita receptorului Fc-epsilonR si intervin in fagocitoza opsoninica datorita receptorului FcgammaR.
77. Neutrofilele sunt cele mai eficiente in aparare datorita faptului ca se deplaseaza rapid, au
activitate fagocitara intensa, potential oxidativ ridicat, mare susceptibilitate la semnalele
chemotactice si fagociteza antigenele in totalitate.
78. Celulele prezentatoare de antigen prezinta limfocitelor T, determinantii antigenici (epitopi) in
vederea generarii de raspunsuri imune specifice.
79. Cele mai importante celule prezentatoare de antigen sunt macrofagele si celula dendritica.
80. Macrogele are actiune fagocitara, intervine in citotoxicitatea celulara dependenta de anticorpi,
secreta factori de crestere, enzime proteolitice, factori de coagulare si componente ale
complementului si va prezenta antigene limfocitelor T.
81. Celulele dendritice sunt cele mai importante prezentatoare de antigene, prezinta la suprafata o
cantitate mare de molecule ale MHC clasa I si II si de receptori Fc-gammaR si ai complementului
si intervin in procesul de maturale al limfocitelor T.
82. Celula natural killer este specializata in apararea de tip antiviral si antitumoral, este inhibata
de prezenta moleculelor de histocompatibilitate si activata de interferomul gamma, odata intrata
in contact cu celula alterata elibereaza perforine cu efect citotoxic.
83. Limfocitele pot fi: mici (80/suta, T si B) si mari granulare (celule natural killer).
84. Limfocitele B sunt formate in maduva osoasa si au rol in: sinteza imunoglobulinelor,
recunoasterea specifica de antigene, prezentarea de antigene limfocitelor T si memoria
imunologica.

85. Limfocitele B reprezinta 15-20/suta din lifocitele mici, si urmeaza doua etape spre maturarea
lor: etapa antigen-independenta (in urma careia raman diar antigenele capabile sa sintetizeze
lanturile usoare k sau lambda) si etapa antigen-dependenta (in care intra in contact cu antigenele
pe care le va recunoaste in viitor, devenind astfel imunocompetenta).
86. Etapele sintezei de imunoglobuline sunt: producerea lanturilor, formarea puntilor disulfurice,
glicolizarea portiunii Fc si exocitoza.
87. Limfocitele B recunosc antigenele dupa structura spatiala a determinantilor antigenici, in timp
ce limfocitele T recumosc antigenele dupa structura primara a determinantilor antigenici.
88. Receptorul de recunoastere antigenica de pe suprafata limfocitelor B este alcatuit din IgM
monomer si IgD si prezinta doua situsuri de recunoastere antigenica.
89. Limfocitele T sunt de 3 tipuri: helper (ajuta celulele sa-si exprime functionalitatea), citotoxice
(implicate direct in distrugerea germenilor) si supresoare (suprima functiile diferitelor celule).
90. Limfocitele T au urmatoarele roluri: recunoasterea antigenica sub restrictia MHC, controlul
raspunsului imun, secreta citokine, distrug celulele infectate, activeaza limfocitele B sa produca
anticorpi si activeaza functia citotoxica a limfocitelor Tc.
91. Limfocitele Th sunt initial Th 0, dar sub actiunea interleukinelor devin Th 1 (proinflamatoare)
sau Th2 (antiinflamatoare).
92. Receptorii de recunoastere antigenica aia limfocitelor sunt alcatuite din 2 lanturi, alfa si beta,
cu structura imunoglobuline-like, care leaga fragmente antigenice si molecule de
histocompatibilitate.