11.

Tipologia investigrii ADN pe scurt (fundament tiinific, particulariti ale

cercetrii la faa locului, efectuarea expertizelor ADN)
Fundamentul tiinific:
Descoperirea acidului dezoxiribonucleic (A.D.N.) a condus la nelegerea conceptului de
ereditate i, ulterior la identificare, prin decodarea informaiilor genetice pe care molecula de
A.D.N. le are n componen. Aceasta are structur molecular i este coninut de toate celulele
vii ale organismelor. Procesul de identificare a unei persoane ncepe n momentul n care aceasta
las n scena crimei o urm biologic care conine, n mod necesar, material genetic (A.D.N.).
Urmeaz prelevarea probei de ctre criminalist, urmat de analiza de laborator care are drept
punct terminus traducerea materialului genetic ntr-un cod, cu formul unic, irepetabil,
specific unui singur purttor al acelei informaii genetice.
Singurele celule din corpul uman fr nucleu, deci fr ADN, sunt acelea cunoscute sub
numele de globule roii, prezente n sngele uman. Totui, sngele este compus nu numai din
hematii, ci i din alte elemente celulare, care nu pot fi separate dect prin procedee de laborator,
probabilitatea ca la locul infraciunii s nu se gseasc celule purttoare de ADN fiind nul.
Sub raportul valorii de identificare, urmele biologice se clasific n:
a) probe cu nalt grad de precizie n identificarea profilului ADN: sngele, lichidul
seminal (care, chiar dac nu conine sperm, are suficient material pentru efectuarea
analizelor ADN), saliva (de pe plicuri potale, igri fumate, periue de dini)
b) probe cu potenial n definirea profilului ADN : fluidul vaginal, secreiile nazale, prul
(prul smuls), buci de carne, celule ale pielii, urin, pri de corp, oase (mduva osoas
poate fi analizat chiar i n cazuri de descompunere avansat)
c) probe cu potenial n analizele ADN mitocondrial (orice probe care nu se preteaz la
alte analize, pot fi analizate prin analizele ADN mitocondrial).
Particularitati ale cercetarii la fata locului:
Cercetarea urmelor apte s serveasc la identificri genetice parcurge aceleai etape
tehnice, tipice urmelor biologice (snge, sperm, saliv) de la descoperire la fixare fotografic i
ridicare, impunndu-se ns precauii suplimentare. Obiectele sau suporturile purttoare de urme
biologice care se ridic n vederea analizrii ADN vor fi verificate pentru a fi puse n eviden
alte urme importante, de ex. urmele papilare. Pentru fiecare prob se va folosi un tip special de
recipient care s ofere o conservare optim i un transport sigur. Sngele lichid, esuturile,
organele sau oasele se containerizeaz i se refrigereaz n vederea transportrii n condiii
optime. Petele de snge aflate pe obiecte vor fi uscate nainte de a fi mpachetate i vor fi trimise
laboratorului. Prul trrebuie colectat cu grij pentru a evita ruperea tijei sau atingerea rdcinii.
Pentru a se evita orice pericol, se folosesc mnui i pensete adecvate, instrumentarul se curat
cu alcool dup ridicarea fiecrui obiect. Se recomand purtarea de mti (stropii de saliv n caz
de strnut, tuit).
Analiza ADN, n laboratoarele specializate, se desfoar prin 2 metode:
metoda enzimei de restricie n cazul ei, este necesar o cantitate suficient de ADN ce
este supus izolrii i purificrii cu ajutorul unor detergeni i enzime cu mare
superficialitate(sau specialitate?? Specificitate ), cum ar fi proteina K. Se decupeaz
ADN-ul cu ajutorul unei enzime de restricie, n fragmente de mrimi diferite. Rezultatul
analizei l constituie vizualizarea fragmentelor ADN sub forma unor benzi ntunecate.
Benzile astfel obinute pot fi folosite pentru comparaie cu cele rezultate din prelucrarea

probelor ridicate de la faa locului. Lipsa corespondenei benzilor comparate duce la

eliminarea din cercul suspecilor a persoanei examinate
metoda reaciei n lan a polimerazei (PCR), avantajul ei constnd n sensibilitatea
acesteia, putndu-se folosi 1 singur molecul de ADN, pentru a fi amplificat.
16. Caracteristicile de identificare a scrisului de mn + efectuarea expertizei
grafoscopice

a) Caracteristicile exprimrii n scris - sunt elemente care nu fac parte efectiv din
categoria elementelor grafice de identificare, fiind de natur extragrafic. Ele sunt
incluse, totui, n aceast categorie ntruct servesc efectiv la individualizarea persoanei
scriptorului i, mai ales, la restrngerea cercului persoanelor suspecte.
Determinarea acestor caracteristici sui-generis de identificare necesit examinarea
coninutului nscrisului, urmrindu-se vocabularul folosit de autor, modul n care acesta respect
regulile de ortografie i de punctuaie, claritatea stilului, etc.
b) Caracteristicile topografice ale scrisului vizeaz modul de dispunere, de amplasare a
unui text pe o coal sau pe un alt suport. Ele constau n:
o marginea lsat de scriptor, care poate fi mare, mijlocie, mic, lsat la stnga, la
dreapta, regulat, erpuit, oblic, etc.
o marginea alineatelor mic, mijlocie, mare, lipsa alineatelor ori nceperea
alineatului la o distan foarte mare de marginea hrtiei
o distana dintre rnduri
o amplasarea diverselor meniuni (semntura, data, indicarea persoanei creia i se
adreseaz) la stnga, dreapta sau n centrul paginii, mai sus sau mai jos, n
comparaie cu textul.
c) Caracteristicile generale (dominante grafice) ale scrisului de mn:
o gradul de evoluie a scrisului aprecierea se face n funcie de nivelul de
coordonare a micrilor, de stabilitatea celorlalte caracteristici generale i de
ritmul sau viteza de scriere. Un scris poate avea un caracter de evoluie inferior,
mediu sau superior. n comparaie cu scrisurile inferioare, cele superioare sunt
definite de un grad accentuat de coordonare i vitez mare de execu ie, cteodat
fiind mai puin citee. Spre deosebire de persoanele cu un scris inferior, care nu
pot imita un scris superior , persoanele cu un scris evoluat pot imita cu uurin
un scris inferior sau mediocru, fr a putea evita cu totul anumite automatisme
capabile s o demate.
o forma scrisului este determinat de gradul de evoluie, de modul de executare a
literelor, att n cazul scrisurilor cursive, ct i n cazul scrisurilor de tipar.
Formele cele mai importante sunt: arcadate, ghirlandate, rotunzite, unghiulare
(coluroase).
o dimensiunea scrisului mare, mijlocie, mic, dup cum literele depesc 3mm, se
situeaz ntre 2-3mm i respectiv 2mm. n cadrul unui cuvnt, literele pot avea
i o mrime uniform.
o nclinarea scrisului sau a literelor, raportate la unghiul pe care l face axa
longitudinal a unei littere cu linia de baz a rndurilor. Astfel, scrisurile pot fi:
drepte, nclinate spre dreapta sau spre stnga i neregulate.
o coeziunea sau continuitatea scrisului reprezint gradul de legare ntr-un cuvnt.

o viteza scrisului este determinat de rapiditatea grafic i apreciat dup

simplificarea construciei literelor, dup gradul de legare a acestora, dup
dilatarea cuvintelor, dup prescutri, etc.
o presiunea scrisului se reflect mai ales n grosimea trsturilor i mai pu in n
gradul de imprimare a acestora pe masa hrtiei. Cu ct se scrie mai rapid, cu att
scade presiunea.
o forma liniei de baz a rndurilor dreapt, concav, convex, erpuitoare, frnt.
d) Caracteristicile particulare ale scrisului sau indicii de grafotehnic a semnelor
grafice reflect modul n care fiecare persoan s-a desprins s execute un anumit semn
sau grup de semne grafice. Cu ct o persoan se abate mai mult de la modelul caligrafic
de construcie al literelor i cifrelor, cu att crete posibilitatea identificrii sale.
Trsturile de baz din construcia unei litere dispuse n plan vertical se numesc grame,
iar n plan orizontal ducte.
Potrivit modelul caligrafic, o liter poate fi constituit dintr-o singur trstur (c, l, e, o),
din dou trsturi (a, b, d, n), din trei trsturi ( m, A, B) i din patru (M, W).
Direcia micrii de executare a gramelor este i ea seminificativ la scrisul unei
persoane.
Caracteristicile speciale de grafotehnic se reflect n:
- modalitatea de ncepere a execuiei semnului grafic prin forma, poziia trsturii sau a
punctului incipient
- finalizarea semnului grafic prin terminaii scurte sau mari, dispuse diferit
- legtura dintre grame
- modul de executare a depasantelor literelor b, d, f, g, q, p, t, a semnelor diactritice, a
sedilelor
- micrile de scriere n plan vertical, ce pot fi de flexiune (de sus n jos) i de extensiune
(de jos n sus), iar cele n plan orizontal de abducie (de la stnga la dreapta) i de aduc ie
(de la dreapta la stnga).
Identificarea persoanei dup scris pe baza expertizei grafoscopice:
Acest gen particular de identificare se realizeaz n cadrul expertizei criminalistice a
scrisului, denumit i expertiza grafic sau grafoscopic, de unde i o alt denumire a
domeniului examinrii criminalistice a scrisului, respectiv grafoscopia judiciar.
Expertiza grafoscopic propriu-zis parcurge fazele proprii oricrui proces de identificare
criminalistic:
a) cercetarea prealabil a materialelor, necesar cunoaterii obiectului expertizei i
stabilirii calitii modelelor de comparaie, urmat de analiza separat a scrisului n
litigiu i a celor de referin, prin care sunt puse n eviden caracteristicile generale i
particulare, urmrindu-se totodat dac nu este vorba de un fals prin imitare sau prin
deghizare, inclusiv un fals prin alterarea mecanic sau chimic a textului.
b) examinarea comparativ, etapa cea mai important, care conduce la stabilirea
asemnrilor i, dup caz, a deosebirilor dintre scrisul n litigiu i cel de compara ie.
Examinarea se face direct pe scrisurile comparate, ns cel mai adesea se apeleaz la
fotografii ale semnelor grafice, sau ale unor grupuri de semne, sau la tabele sinoptice.
Dintre caracteristicile grafice, capabile s serveasc la identitatea scriptorului, un loc
aparte l pot deine anumite elemente specifice, cu totul particulare, denumite n literatura de
specialitate idiotisme grafice sau ticuri ale scrisului. Dei au o importan apreciabil,

valoarea lor de indentificare trebuie conjugat cu valoarea celorlalte caracteristici grafice,

indiferent dac sunt generale sau particulare.
17. Cercetarea falsului prin nlturarea de text (vezi descoperirea locului si
refacerea textului inlaturat)
nlturarea sau tergerea de text reprezint o modalitate de falsificare ntlnit frecvent n
practica judiciar, penal i civil, ea realizndu-se pe cale mecanic sau chimic, fiind deseori
urmat de adugarea altui text, situaie n care ne aflm n prezena unui fals prin substituire.
Cercetarea nlturrii propriu-zise are de soluionat o serie de probleme privind n special
modul n care s-a operat. Astfel:
a) nlturarea mecanic, efectuat prin rzuirea textului cu o lam, un ac ori un alt obiect
ascuit sau prin radierea sa cu o gum, cu miez de pine etc.
b) nlturarea chimic, prin corodarea sau splarea cu anumite substane chimice a unui
text, n ntregime sau numai parial, avnd ca rezultat decolorarea sa i, uneori, chiar
nlturarea definitiv a textului
c) acoperirea unui text ori a unor semne grafice prin haurarea ori prin ptarea cu diverse
substane de scriere ori de alt natur.
Examinarea criminalistic a textelor terse se desfoar n 2 faze:
a) stabilirea locului alterrii - n cazurile simple este suficient iluminarea documentului
sub un unghi anumit sau observarea prin transparen. n alte mprejurri, se impun
metode speciale:
o examinarea optic la stereomicroscop, sub lumin incident, fiind pus n
eviden scmoarea hrtiei, pierderea luciului acesteia, diferenele de culoare,
alterarea unor trsturi nvecinate textului ters sau liniaturii hrtiei
o identificarea poriunii alterate prin vaporizarea cu iod a nscrisului, locul rzuit
colorndu-se ntr-o nuan glbuie datorit reinerii unei cantiti mari de iod (n
cazul acestei metode, este necesar s se recurg imediat la fixarea fotografic a
rezultatului obinut)
o pudrarea hrtiei cu grafit, reinut mai bine pe suprafaa scmoat (grafitul
prezint ns dezavantajul c deterioreaz oarecum suprafaa hrtiei)
o metoda picturii de benzin = turnarea unei picturi lng locul rzuit = benzina
se va propaga pe suprafaa hrtiei, avnd tendina s ocoleasc zona afectat,
ulterior, revrsndu-se n aceasta (de asemenea, se va proceda la fotografierea
rezultatului obinut)
o folosirea radiaiilor UV, fluorescena hrtiei modificndu-se n poriunile alterate
b) refacerea textului nlturat este n funcie de natura materialului de scriere (cerneal,
tu, creion) i apoi de cea a suportului pe care s-a scris, inclusiv de vechimea scrisului i
de condiiile n care a fost pstrat. Relevarea sau refacerea textului nlturat este posibil
prin metode fizice sau chimice care, ns, pot conduce la modificarea nfirii
nscrisului, cum ar fi de pild, folosirea vaporilor de acid sulfo-cianhidric n evidenierea
textului scris cu cerneluri pe baz de fier. Aplicarea unor asemenea metode se face numai
dup fotografierea prealabil a nscrisului n litigiu i dup ce s-a constatat c procedeele
nedistructive nu au condus la nici un rezultat.
metodele fizice au la baz radiaiile invizibile, att cele UV, ct i cele IR sau radia iile
rentgen. Radiaiile UV determin apariia unei fluorescene specifice a resturilor de

colorani aflai n masa hrtiei. n ipoteza folosirii radiaiilor UV, textul se mai poate
reface prin metoda stingerii fluorescenei. Radiaiile IR ptrund n masa hrtiei, cu
excepia locurilor n care se gsesc particule de cerneal, migrate n masa hrtiei, astfel c
ele nu vor impresiona materialul fotosensibil aezat sub nscris, fiind absorbite de acele
resturi.
metodele chimice au la baz reacia dintre diveri reactivi chimici i componentele
cernelii sau creionului, ptrunse n masa hrtiei, care n funcie de natura lor, vor intra n
reacie cu soluiile de revelare. Dintre numeroasele metode de refacere chimic a textului,
amintim reacia nitratului de argint cu clorurile sau sulfurile din cerneal, tratarea cu
vapori sulfocianici de polisulfat de amoniu ori cu o soluie clorhidric de ferocianur.
Refacerea textelor scrise cu stiloul cu bila ori cu creionul este posibil i prin punerea n
eviden a urmelor de presiune formate n masa hrtiei cu ajutorul fotografiei de umbre,
vaporizrii cu iod i obinerii de mulaje cu materiale termoplastice.
c) refacerea textelor acoperite - n falsul realizat prin acoperirea textului sau a unor semne
grafice (litere, cifre), fie prin haurare cu cerneal, creion sau tu, fie prin pete de
cerneal sau cu alte substane, pentru revelarea textului se recurge la metode specifice.
Revelarea textului se poate face prin examinarea nscrisului prin transparen , ntr-o
lumin puternic, deseori se folosesc radiaiile IR sau radiaiile rentgen, se mai folosesc
metodele difuzocopiative, revelarea urmelor prin presiune sau aparatur de tip Video
Spectral Comparator.
18. Cercetarea falsului prin imitarea scrisului (vezi imitarea libera si servila, cu
trimitere la imitarea de semnaturi)
a) Falsificarea de semnturi se numr printre cele mai frecvente categorii de falsuri,
consecinele acesteia putnd fi nebnuite, prin implicaiile juridice, sociale,
economice i chiar artistice.
Indicii de falsificare a semnturilor sunt aceiai ca i la plastografierea scrisului obinuit,
ndeosebi n cazul imitrii servile sau copierii: nesigurana trsturilor, ntreruperi nefire ti,
grosimea uniform a traseului, reluri, rectificri.
Att n cazul imitrii servile, ct i n cel al copierii, dei se descoper contrafacerea,
autorul este mai dificil de identificat.
Este de notorietate, n prezent, modalitatea de falsificare prin scanare, folosit mai
frecvent n falsificri de semnturi, documente, bancnote, pn la realizarea de copii pirat dup
lucrri tiinifice sau de art.

19. Metode biometrice de identificare (identificarea pe baza fotografiei

semnalmentelor, tehnici antropometrice, recunoaterea retinei, recunoaterea
irisului, termograma facial)
n prezent, tehnicile de identificare s-au diversificat, apelndu-se la metode tiinifice care
s permit identificarea rapid i sigur a persoanelor. Dezvoltarea unor astfel de metode a fost
impus de necesitatea combaterii mai eficiente a actelor de terorism din ce n ce mai numeroase
n ultimii ani. Astfel, dintre tehnicile moderne folosite sau experimentate n prezent menionm:
a) Identificarea pe baza fotografiei semnalmentelor: cunoscut ca o reprezentare
grafic a unei fizionomii sau a unor trsturi specifice, realizat la un moment dat, n
condiii de iluminare specifice, fotografia este deocamdat cea mai utilizat metod
biometric. innd cont de faptul c o serie de detalii ale feei se modific, cteodat
destul de rapid, unele echipamente folosesc pentru identificare o serie de date
antropometrice, msurabile pe o imagine bidimensional.
n vederea comparrii cu o serie de fotografii realizate din mai multe unghiuri, unele
sisteme de identificare fizionomic construiesc un model tridimensional al feei persoanei.
Compararea automat a imaginii fizionomiei cu informaiile memorate face necesar folosirea
tehnicilor digitale pentru stocarea i folosirea imaginilor. Tehnologia informatic este folosit
pentru realizarea unor prelucrri primare ale imaginii, necesare pentru potrivirea aproximativ
ntre imaginea achiziionat n momentul verificrii i cea memorat. Toate aceste operaiuni
dureaz mai puin de 1 secund.
O metod de identificare mai sigur, dar mai dificil de utilizat, este folosirea unei
holograme (avantaj - nu memoreaz doar intensitatea luminoas, ci i faza semnalului).
b) Tehnici antropometrice: antropometria presupune msurarea unor pri ale corpului
uman n vederea reconstituirii dimensiunilor acestuia pornind de la cele cteva
fragmente de schelet descoperite. Dup fotografia judiciar, aceasta este cea mai
veche metod biometric folosit n cercetarea criminalistic. n domeniul
identificrii pe baza amprentei papilare, tehnica informatic este folosit cu succes de
civa ani, deinnd cea mai sigur aplicaie, folosindu-se de la verificarea zonelor de
nceput i de bifurcare a zonelor papilare, denumit AFIS (Automatic Finger Print
Identification).
c) Recunoaterea retinei: acest procedeu de identificare const n determinarea
aspectului i a mrimii vaselor de snge care provin de la nervul optic i sunt
dispersate n retin. Investigaia reprezint o surs de informaii biometrice datorit
celor trei proprieti importante ale retinei: anatomia, unicitatea i topografia dispunerii
vaselor sanguine.
d) Recunoaterea irisului: aceast metod, bazat n special pe tehnici fotografice,
permite prelucrarea corect a imaginii irisului, chiar dac persoana respectiv poart
ochelari sau lentile de contact. Procedura de verificare const n achizi ionarea
imaginii irisului, msurarea i digitalizarea parametrilor folosii pentru identificarea i
calculul corelaiei ntre datele achiziionate i informaiile stocate ntr-o baz de date
(este mai performant dect recunoaterea bazat pe amprente i mult mai exact
dect amprenta ADN).
e) Termograma facial: Este o fotografie a temperaturii feei unei persoane. Ea este
obinut prin explorarea feei cu un detector sensibil la radiaii infraro ii. Termograma

captureaz o imagine a emisiilor faciale n infrarou, obinut numai prin metode

pasive, fr a fi emise niciun fel de radiaii duntoare.
Pe lng tehnicile de mai sus, mai sunt folosite i: recunoa terea vocii, identificarea
semnturii i amprenta ADN.
7. Cercetarea i interpretarea la faa locului a urmelor de mini (accent pe
metodele fizice, chimice, optice de relevare)
Urma papilar, indiferent c este a degetelor, a palmei sau a ntregii mini, se formeaz
prin contactul direct al acesteia fie cu o suprafa, fie cu un obiect oarecare. n funcie de modul
de formare, ele se pot prezenta astfel: urme de mini statice i dinamice, urme de suprafa sau
de adncime i urme de mini vizibile sau latente.
Descoperirea urmelor de mini presupune n primul rnd o cutare sistematic a lor, n
funcie de natura locului i de modul de svrire a faptei. Cutarea urmelor papilare poate
ncepe din locul n care se presupune c a intrat infractorul, prin cercetarea clanelor uii, a
ncuietorilor, comutatorului, etc. Dac s-a ptruns prin spargerea geamului, cioburile acestuia
pstreaz n condiii bune urmele crestelor papilare. De asemenea, obiectele de porelan i sticl,
suprafeele metalice, mobilier, suprafeele relativ zgrunuroase, gulerele, manetele de cmi pot
reine urme n condiii bune. n situaia n care infractorul a folosit mnu i, trebuie s re inem
faptul c i aceste mnui pot crea urme specifice.
Stabilirea vechimii urmelor de mini se face n funcie de factori variai i este uneori
relativ. Astfel, urmele de porelan, sticl, suprafee netede, lustruite sau lcuite pot fi pstrate
chiar ani de zile, n vreme ce hrtia le pastreaz cteva ore, n funcie de calitatea ei.
n primele momente ale cercetrii, stabilirea vechimii urmelor este absolut necesar
pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare de ex. revelarea unei urme proaspete de cca. 1
or, prin prfuire, poate s conduc la alterarea urmei, datorit mbcsirii.

Procedee de revelare a urmelor de mini latente:

Revelarea prin metode fizice const n pulverizarea de prafuri sau pudre cu granulaie
foarte fin pe obiectul ori suprafeele purttoare de urme.
- substanele sau amestecul de substane folosite n relevare trebuie s ndeplineasc
urmtoarele condiii:
s fie n contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma
s prezinte o aderen selectiv, numai la materia din urm, i nu la ntregul
suport, pentru a evita mbcsirea urmei sau estomparea detaliilor caracteristice
- substanele frecvent utilizate n practic sunt: ceruza, negrul de fum, ro ul Sudan III,
argentoratul (pulbere de aluminiu), miniul de plumb, oxidul de cupru, praful de xerox
(aceti revelatori, considerai tradiionali, se folosesc pe suprafee netede)
- revelarea urmelor papilare pe suprafee multicolore se realizeaz cu substane
fluorescente, de tipul pudrei fluorescente, activate sub aciunea radiaiilor UV
- rspndirea, ca i ndeprtarea pudrelor de relevare de pe obiect, se fac prin
intermediul unei pensule fine din pr de veveri, puf de stru sau fibre de carbon

pentru pudrare se mai folosesc i pulverizatoare speciale sau sprayuri, ndeosebi pe

suprafee mari
Revelarea prin metode chimice metodele chimice de revelare a urmelor papilare
latente se bazeaz pe reacia dintre anumite substane chimice i componentele
transpiraiei (sruri, aminoacizi etc.). n funcie de particularitile lor, aceste metode pot
fi structurate astfel:
revelarea prin vapori de iod (aburire) realizat prin intermediul unui dispozitiv
simplu de vaporizare, iodul metalic fiind foarte volatil. Reacia dintre vaporii de
iod i componentele din sudoarea depus n urm determin apariia unei coloraii
specifice
revelarea cu reactivi chimici propriu-zii, de genul ninhidrinei, nitratului de argint,
rodamina B (ultimele 2 fiind folosite i n organizarea capcanelor criminalistice),
reactivul DEMAC
Revelarea urmelor de mini pe pielea uman este n prezent posibil tot datorit
reaciilor chimice, care dau cele mai bune rezultate, cu toate c s-au fcut ncercri i cu
radiaii rentgen sau cu iod. Metoda este aplicat n vederea descoperirii urmelor de
mini pe piele de ctre organele judiciare.
Revelarea prin metode optice:
a) locul central l ocup folosirea laserului (laser de argon), radiaia fiind proiectat
lateral oblic, sub un unghi de cca. 45, determinnd apariia unei fluorescene
specifice anumitor substane secretate de glandele sebacee (riboflavina). Procedeul nu
este distructiv, putnd fi reluat de mai multe ori.
b) o alt metod optic = disperia luminoas a unei raze de lumin incident, proiectat
spre suprafeele purttoare de urm. Imaginea se obine prin intermediul unor fibre
electronice.
Fixarea urmelor de mini: Din punct de vedere procedural, principalul mijloc de fixare
a urmelor l reprezint procesul-verbal. Fixarea n acest document presupune consemnarea
exact, precis i detaliat a metodelor de revelare ntrebuinate, a locului n care au fost
descoperite i a raportului de poziie fa de obiectele principale. Din punct de vedere tehnic
criminalistic, fixarea presupune n primul rnd fotografierea urmelor att n cadrul general al
locului faptei, ct i n calitatea lor de obiecte principale. Fotografiile se execut dup revelarea
urmelor latente, cteodat chiar nainte, dac exist pericolul degradrii. Printre procedeele de
fixare a urmelor, se mai numr schiele i desenele ntocmite la faa locului i care se anexeaz
procesului-verbal.
Ridicarea urmelor de mini se poate realiza fie prin transferarea pe pelicul adeziv
special, fie prin efectuarea unui mulaj:
1. Transferarea pe pelicul adeziv (denumit folio) se face dup revelarea i fotografierea
urmelor. Foliile adezive pot fi transparente, albe sau negre, alegerea lor fiind n funcie de
culoarea urmei.
2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizeaz n cazul urmelor de adncime, dup
fotografierea prealabil a lor
3. Transportarea obiectelor puttoare de urm impune respectarea unor cerine de
manipulare i ambalare viznd prevenirea distrugerii sau alterrii urmelor.

Interpretarea la faa locului a urmelor de mini - realizat i cu concursul specialistului

criminalist, are drept scop obinerea unor informaii preliminare asupra obiectului creator de
urm sau a persoanei infractorului, a activitilor desfurate de acesta, ca i a succesiunii operaiilor.
PARTEA A DOUA
29.

28.
Pregtirea ascultrii martorilor + elementele tactice de pregtire aplicate n
pregtirea ascultrii martorilor

Pregtirea ascultrii martorilor este o regul absolut necesar, n special n faza de UP, i
se cere respectat n toate mprejurrile, indiferent de gradul de dificultate al cauzei. Ea
presupune:
Studierea dosarului cauzei, ce are ca scop principal stabilirea faptelor i mprejurrilor
ce pot fi clarificate pe baza declaraiilor martorilor, precum i stabilirea cercului de
persoane care cunosc, n parte sau n totalitate, aceste fapte, dintre care vor fi selecionai
martorii.
Stabilirea martorilor care pot fi audiai de ctre organul de UP pe baza criteriilor
procesuale penale i criminalistice:
a) sunt identificate persoanele care au posibilitatea s perceap direct faptele i
mprejurrile cauzei, dar i acelea care cunosc sau dein indirect date referitoare la
fapt, din surse sigure, ct mai aproape de adevr. Din rndul acestora vor fi
selecionate persoanele care, potrivit legii, pot depune mrturie.
b) n ipoteza n care exist un numr mare de persoane deintoare de informa ii, este
posibil o selectare a martorilor pe baza calitii datelor pe care le dein, a
personalitii lor, a obiectivitii i poziiei fa de cauza cercetat
c) claritatea naturii relaiilor acestora cu persoanele implicate n svrirea infrac iunii,
fiind cunoscut c sentimentele de genul prietenie, dumnie fa de fptuitori sau
existena altor interese conduc la alterarea declaraiilor i chiar la mrturie
mincinoas.
Cunoaterea personalitii martorilor este absolut necesar pentru eficiena ascultrii,
presupune obinerea de date cu privire la profilul psihologic, la pregtirea i ocupa ia, la
natura eventualelor relaii cu persoanele antrenate n svrirea infraciunii. Firete,
trebuie cunoscut poziia martorului fa de fapt, precum i fa de condiiile n care a
perceput aspectele n legtur cu care este ascultat.
Elemente tactice n pregtirea ascultrii martorilor:
Determinarea ordinii de ascultare de regul, martorii principali, cei care au perceput
nemijlocit faptele, vor fi ascultai naintea martorilor indireci care au obinut datele prin
mijlocirea altor persoane sau, pur i simplu, din zvon public. Ordinea de ascultare se
stabilete i n funcie de natura relaiilor dintre martor i prile din proces, ca i n
funcie de poziia lor fa de cauz (ascultarea martorilor se face nainte/dup ascultarea
nvinuitului sau a persoanei vtmate).
Stabilirea momentului audierii:
a) evitarea posibilei nelegeri ntre martori, ca i influenarea celui care va fi audiat de
ctre diverse persoane interesate de cauz (nvinuit, inculpat, parte vtmat, parte

civil). Pentru aceasta, citarea se face de urgen, la ore sau zile diferite, astfel nct s
nu existe posibilitatea ntlnirii martorilor la sediul organului judiciar i nici suficient
timp pentru a-i comunica date referitoare la declaraiile fcute, sau referitoare la
ntrebrile puse de anchetator.
b) la stabilirea momentului audierii, trebuie avut n vedere programul de activitate i
profesia persoanei care urmeaz s fie ascultat, bineneles numai dac este posibil i
fr a se submina obiectivitatea anchetei i autoritatea magistratului. Martorii pot fi
ascultai i n afara orelor de program, excepie fcnd cazurile deosebite, de genul
infraciunilor flagrante, al infraciunilor cu un grad ridicat de pericol social.
c) locul de audiere este, de regul, la sediul organului judiciar.
Pregtirea ascultrii martorilor necesit, uneori, ntocmirea unui plan de ascultare,
pentru fiecare persoan n parte mai ales n cauzele dificile, complicate. n plan vor fi
incluse: problemele de clarificat, ntrebrile i ordinea de adresare a lor, eventualele date
deprinse din materialele aflate la dosar pe care anchetatorul le poate folosi pe timpul
ascultrii. Pot fi pregtite nscrisuri, fotografii, prezentate martorilor pentru lmurirea
unor mprejurri, verificarea unor date, etc.
30. Tactica ascultarii propriu-zise a martorilor (vezi identificarea, ascultarea in
faza relatarii libere, adresarea de intrebari, cum trebuie/nu trebuie sa fie
aceste intrebari)

Ascultarea unui martor parcurge 3 etape principale, guvernate, pe langa regulile

procesuale penale si de regulile tactice criminalistice in etape distincte: etapa identificarii
martorilor, etapa relatarii libere si etapa formularii de intrebari, de ascultare a raspunsurilor date
de martor.
1. Conduita tactica in etapa de identificare a martorului - etapa consta in: depunerea
juramantului de catre martor, apoi, acestuia i se pune in vedere faptul ca, daca nu va
spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa, ulterior in intrebarea
acestuia despre nume, prenume, etate, domiciliu (eventual resedinta, daca este cazul) si
ocupatie. In continuare, martorul este intrebat daca este sot sau ruda cu vreuna din parti si
in ce raporturi se afla cu acestea, precum si daca a suferit vreo paguba de pe urma
infractiunii.
Organul judiciar trebuie sa se conduca dupa anumite reguli tactice, proprii debutului audierii:
primirea martorului intr-o maniera corecta, civilizata, care trebuie sa fie prezenta inca din
momentul asteptarii pana in momentul audierii propriu-zise
crearea unui cadru de ascultare sobru, caracterizat de seriozitatea lipsit de factori
stresanti, dar pot distrage atentia martorului
comportarea organului judiciar intr-un mod calm, incurajator, astfel incat sa fie redusa
incordarea, nelinistea fireasca a martorului.
2. Etapa relatarii libere:
In aceasta etapa, dupa crearea cadrului psihologic favorabil obtinerii unor declaratii
sincere, martorului i se face cunoscut obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele sau

imprejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor, cerandu-i-se sa declare tot ce tie
cu privire la aceasta (art. 86 CPP).
Aceasta faza are un avantaj, si anume spontaneitatea sa, faptele fiind prezentate asa cum
au fost percepute si memorate de catre martor. Pentru aceasta martorul trebuie lasat sa expuna,
potrivit personalitatii sale, asa cum isi aminteste, ceea ce a perceput si conform modului sau de
ordonare a ideilor.
Regulile dupa care se ghideaza magistratul sau anchetatorul:
ascultarea martorului cu rabdare si calm, fara a fi intrerupt, chiar daca acesta relateaza
faptele cu lux de amanunte
evitarea oricarui gest, reactie sau expresie, mai ales ironica, prin care se aproba sau
resping afirmatiile martorului
ajutarea cu tact a martorului, mai ales daca nivelul intelectual il mpiedica sa faca o
relatare libera cat de cat coerenta, fara insa a-l sugestiona
daca martorul se pierde in amanunte sau se abate in mod deliberat de la subiectul relatarii,
organul judiciar trebuie sa intervina cu suficienta fermitate, dar civilizat, in reorientarea
relatarii spre obiectul marturiei
organul judiciar isi va nota aspectele mai semnificative, ca si eventualele contraziceri sau
neclaritati din expunere, dar fara sa procedeze cu ostentatie sau sa se intrerupa martorul
cerandu-i sa mai repete o anumita idee sau sa fie mai explicit.
3. Reguli tactice aplicate in etapa formularii de intrebari: - etapa nu are caracter
obligatoriu (mai este denumita si Interogarea martorului, Relatarea ghidata,
Dispozitie-interogatoriu). Intrebarile sunt necesare intrucat depozitia martorului poate
contine denaturari, frecvente fiind:
denaturarea prin adaugare (exagerare sau nascocire de fapte imaginare)
denaturarea prin omisiune (relatarea avand caracter incomplet, ca urmare a subestimarii
importantei unui anumit aspect sau ca urmare a unei rele-credinte)
denaturarea prin substituire (faptele, persoanele, obiectele reale sunt substituite cu altele,
percepute anterior, ca urmare a asemanarilor existente intre ele)
denaturare prin transformare (modificarea succesiunii reale a faptelor, a locului unor
detalii in timp si spatiu).
Pentru inlaturarea acestor denaturari, dar si pentru stabilirea corectitudinii sau exactitatii
dispozitiei, organul judiciar va trebui sa intervina cu intrebari, care se impart in mai categorii,
din perspectiva tacticii criminalistice:
a) intrebari de completare a aspectelor omise din declaratie sau care contin detalii
suficiente pentru stabilirea imprejurarilor de fapt
b) intrebari de precizie, necesare, de pilda, pentru determinarea cu exactitate a
circumstantelor de loc, timp si mod de desfasurare a unui eveniment, precum si pentru
stabilirea surselor din care martorul a obtinut date despre fapta
c) intrebari ajutatoare, destinate reactivarii memoriei, ca si inlaturarea denaturarilor, de
genul substituirilor sau transformarilor, prin referiri, de exemplu, la evenimentele
importante din viata martorului, evenimente desfasurate concomitent cu faptele despre
care este ascultat
d) intrebari de control, destinate verificarii afirmatiilor, pe baza unor date certe, in ipoteza
sesizarii de denaturari, in special prin adaugare sau transformare ca si in ipoteza
existentei suspiciunii cu privire la b-c a martorului.

Dpdv tactic criminalistica, in formularea si adresarea intrebarilor este absolut necesar sa

se respecte urmatoarele reguli:
intrebarile trebuie sa fie clare, precise, concise si exprimate intr-o forma accesibila
persoanei ascultate, potrivit varstei, experientei, pregatirii si inteligentei sale
intrebarile vor viza strict faptele percepute de catre martor, iar nu punctul sau de vedere
referitor la natura acestora sau la problemele de drept
intrebarile nu vor contine elemente de intimidare, de punere in dificultate a martorului
sau promisiuni pe care organul judiciar nu le poate respecta
prin modul de formulare a intrebarilor si tonul pe care sunt adresate nu trebuie, in niciun
caz, sa se sugereze raspunsul.
Raportat la gradul lor de sugestibilitate, intrebarile pot fi:
intrebari determinative, deschise, lipsite de sugestibilitate (cum era imbracat
invinuitul?, in ce zi a saptamanii s-a petrecut fapta?), ca si intrebari la care se
raspunde prin da si nu
intrebari incomplet sau complet disjunctive, inchise, care contin elemente de sugestie, in
special ultimele, martorul fiind pus sa aleaga intre cele 2 alternative (victima avea sau
nu geanta?)
intrebari implicative (ipotetice), cu mare grad de sugestibilitate, intrucat pornesc de la
presupunerea ca martorul a perceput o anumita imprejurare (cutitul era in mana dreapta
sau stanga?, nu este asa ca..?).
Ascultarea raspunsurilor la intrebari presupune, obligatoriu, respectarea unei conduite
tactice specifice. Regulile tactice specifice ascultarii raspunsurilor sunt, in esenta, urmatoarele:
a) ascultarea martorului cu toata atentia si seriozitatea, evitandu-se plictiseala, enervarea,
expresiile ori gesturile de aprobare sau dezaprobare care il pot deruta pe martor
b) la sesizarea unor contradictii in raspunsurile martorului, organul judiciar nu trebuie sa
reactioneze imediat, sa-si exteriorizeze surprinderea ori nemultumirea, ci sa o
inregistreze, pentru clarificarea ei ulterioara
c) urmarirea cu atentie, dar fara ostentatie, a modului in care reactioneaza martorul la
intrebari, sau daca si-au facut aparitia indicii de posibila nesinceritate.
Daca se constata ca martorul incearca sa minta, raportat la particularitatile fiecarei cauze,
procedeele tactice sunt diferite, unele apropiindu-se de cele specifice tacticii ascultarii
invinuitului, fireste fara depasirea cadrului legal.

31. Pregatirea ascultarii invinuitului sau inculpatului

Pentru ca interogarea nvinuitului sau a inculpatului s-i ating scopul propus, se
impune, n primul rnd, o organizare riguroas a acestei activiti care, n linii mari, se apropie de
pregtirea ascultrii martorului. Astfel:
1. Studierea materialelor sau datelor existente in cauza:
Pe plan tactic criminalistic, studierea materialelor cauzei presupune cunoaterea datelor
referitoare la modul i mprejurrile n care s-a svrit fapta, la probele existente n acel moment
la dosar, la participanti, la persoana vatamata, la martori etc., date care urmeaza sa fie
completate, confirmate sau verificate si prin declaratiile invinuitului sau ale inculpatului.

Studierea materialului cauzei, ca, de altfel, intreaga pregatire a ascultarii, se efectueaza cu

maxima urgenta si operativitate, regula tactica dominanta in incercarea de solutionare a cauzelor
penale.
2. Cunoasterea personalitatii invinuitului sau a inculpatului, ce serveste la conturarea
ulterioara a laturii subiective a infractiunii:
a) Trasaturile psihice ale personalitatii:
o caracterul, trasatura psihica ce defineste manifestarile de conduita cu semnificatie morala
pozitiva (sinceritate, corectitudine, deminitate) sau negative (nesinceritate, egoism,
cruzime)
o temperamentul, trasatura ce determina diferentierea psihica a indivizilor in functie de
capacitatea energetica si dinamica a comportamentului (sangvinic, coleric, flegmatic sau
melancolic)
o aptitudinile, unele cu sens general (inteligenta, precizia memoriei, spiritul de observatie,
imaginatia), iar altele cu sens special, ajungand pana la talent (pentru muzica, poezie,
sport).
b) Factori care au influentat sau conditionat conduita somato-psihica (vorbire, mers) si
sociala a invinuitului/inculpatului:
o mediul familial sau social in care a evoluat si s-a format, scolile urmate, locul in care si-a
satisfacut serviciul militar
o cercul de prieteni, in general sistemul si natura relatiilor sociale in care a fost sau se afla
antrenat, deci al mediului ales
o nivelul de inteligenta, slabiciunile, pasiunile sau viciile, starile psihofizice, gradul de
pregatire intelectuala, comportamentul in familie si in societate, activitati desfasurate
o eventualele antecedente penale, raporturile cu alti participanti la savarsirea infractiunii
sau cu victima.

3. Organizarea modului de desfasurare a ascultarii tactic, aceasta presupune:

a) stabilirea cu precizie a problemelor, care urmeaza a fi clarificate cu ocazia ascultarii,
precum si a datelor ce trebuie verificate cu acest prilej
b) pregatirea materialului probator ce urmeaza sa fie folosit in timpul ascultarii (mijloace
materiale de proba, fotografii, diverse inregistrari)
c) determinarea ordinii in care se va face ascultarea. Daca in cauza exista mai multi
invinuiti/inculpati, la inceput vor fi ascultati cei care detin mai multe date, sau cei care
fac declaratii sincere si complete. Pentru obtinerea cat mai multor date, deseori se impune
ascultarea mai intai a martorilor, prioritate avand martorii oculari.
d) stabilirea modalitatii de citare, a datei, a orei si locului in care acestia urmeaza sa fie
prezenti in vederea ascultarii. Ordinea si modalitatea de citare trebuie astfel concepute
incat sa se evite, cel putin in faza primelor ascultari, contactul intre diversele persoane
interesate in cauza, indeosebi in ipoteza existentei mai multor invinuiti sau inculpati,
martori, persoane vatamate, parti civile, etc.
4. Planificarea ascultarii:
Finalizarea pregtirii ascultrii nvinuitului sau inculpatului se va materializa ntr-un plan
de ascultare, ntocmit pentru fiecare nvinuit sau inculpat n parte. Acesta va contine problemele

de clarificat si succesiunea de abordare a lor, intrebarile de fond sau de amanunt, la care va trebui
sa raspunda cel audiat, materialele care vor fi prezentate, etc.
Planul va avea un caracter flexibil, astfel incat va fi posibila adaptarea, modificarea sau
formularea de noi intrebari referitoare la fapta cercetata si la persoana autorului.
32. Cadrul tactic al ascultarii propriu-zise a invinuitului sau a inculpatului
(conduita tactica in faza relatarii libere, in faza adresarii de intrebari, tipuri de
intrebari, modalitati si procedee tactice de interogare)
Ascultarea invinuitului/inculpatului se desfasoara in 3 etape principale, urmate de
consemnarea declaratiilor:
1. crearea unei atmosfere favorabile ascultarii si stabilirii contactului psihologic cu
suspectul, devenit invinuit sau inculpat (ascultarea se desfasoara in prezenta aparatorului,
intr-un cadru sobru, lipsit de elemente care pot distrage atentia sau determina in mod
inutil aparitia unui sentiment de teama)
2. adaptarea de catre magistrat sau politist a unei atitudini demne in raport de autoritatea pe
care o reprezinta
3. crearea unei atmosfere propice confesiunii, marturisirii din chiar momentul primului
contact cu cel anchetat (cel care efectueaza ascultarea trebuie sa aiba o atitudine pozitiva,
capacitate de identificare cu alta persoana si respect neconditionat fata de fiinta umana).
Verificarea identitatii invinuitului sau inculpatului consta in intrebarea acestuia cu
privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor,
cetatenia, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatia, adresa, antecedente penale si alte date
necesare stabilirii situatiei sale personale.
Modalitati tactice de ascultare in faza relatarii libere - dupa ce se aduce la cunostinta
obiectul cauzei si al ascultarii, invinuitul sau inculpatul va fi lasat sa faca o relatare libera,
cerandu-i-se sa dea si o declaratie scrisa personal, cu privire la invinuirea care i se aduce.
Modalitatile de audiere se raporteaza in primul rand la prevederile art. 71 CPP, dispozitii
cu un pronuntat caracter tactic, carora li se adauga si alte reguli tactice:
a) fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat, fara ca de fata sa fie alti invinuiti sau
inculpati, in eventualitatea in care exista mai multi
b) invinuitul sau inculpatul trebuie lasat sa declare liber tot ce stie despre cauza = el nu va
putea fi intrerupt pana la terminarea relatarii, chiar daca se constata ca este nesincer
(numai in masura in care se va abate intentionat de la subiect, i se va pune in vedere sa
revina la fondul problemei)
c) ascultarea nu poate incepe cu citirea sau reamintirea unor eventuale declaratii date
anterior
d) invinuitul sau inculparul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa mai inainte
e) nu se va admite folosirea de violenta, amenintari sau alte mijloace de constrangere, probe,
precum si promisiuni sau indemnuri, in scopul de a obtine probe (art. 68 CPP).
Este interzisa obtinerea cu orice pret a recunoasterii invinuirii.
Conduita organului judiciar, pe timpul relatrii libere, are o semnificaie tactic
deosebit. Pentru aceasta:
a) va fi impusa o atmosfera de calm si rabdare, evitandu-se intreruperile sau interventiile
inutile, chiar si in situatia nesinceritatii celui ascultat

b) va fi urmarit cu atentie, in permanenta, fara ostentatie, comportamentul celui ascultat,

privirea sa si modul in care ea penduleaza de la anchetator in alta directie, pentru
sesizarea starilor de neliniste, de deruta, a incercarilor de disimulare
c) vor fi evitate, pe intreaga durata a ascultarii, expresiile, gesturile de suparare, de
nemultumire sau de enervare, intreaga sa atitudine trebuind sa se caracterizeze prin
retinere si prin impasibilitate, astfel incat nicio reactie sa nu-i tradeze parerile referitoare
la sustinerile persoanei anchetate.
Avantajele notabile ale retalarii libere sunt:
a) posibilitatea cunoasterii sau verificarii cu exactitate a modului in care s-a savarsit
infractiunea si a mobilului acesteia, indeosebi in ipoteza unor declaratii sincere si
complete
b) obtinerea de date despre faptele si imprejurarile cauzei, despre participanti, date pe care
organul judiciar nu le detinea
c) posibilitatea studierii si cunoasterii invinuitului/inculpatului, a pozitiei acestuia fata de
fapta comisa, chiar in ipoteza unor declaratii nesincere sau incomplete.
Este foarte important de stiut ca inca din faza relatarii libere, invinuitul poate fi
conditionat sa faca declaratii sincere. Astfel, desi organul judiciar va trebui sa-si controleze cea
mai mica reactie care l-ar putea face permisiv pentru cel ascultat, totusi, el trebuie sa stabileasca
un contact uman cu interogatul, marcat psihic de starea de frustrare in care se afla, mai ales daca
este arestat.
Tactica ascultarii in faza adresarii de intrebari - formularea ntrebrilor reprezint
ultima etap activ a audierii, aceasta fiind socotit momentul cel mai ncordat al ascultrii
nvinuitului sau inculpatului.
Tactica formulrii de ntrebri este n funcie de declaraiile fcute anterior de nvinuit
sau inculpat, de caracterul lor sincer i complet. n esen, poziia unui nvinuit sau inculpat, cu
privire la nvinuirea adus, poate lua urmtoarele forme:
a) recunoasterea sincera si completa a faptelor si a invinuirii aduse
b) respingerea invinuirii si probarea lipsei lor de temeinicie
c) disimularea adevarului prin recunoasterea de fapte, unele cu caracter penal, insa minore,
avand sau nu legatura cauza cercetata
d) refuzul de a face declaratii, respingerea acestora sau prezentarea de probe si alibiuri false.
In cazul primelor 2 variante, sunt necesare intrebari cu caracter de verificare, clarificare si
eventual de completare, ori de precizare. In cazul ultimelor 2 variante, pe langa intrebarile de
verificare sau de clarificare, se va pune accentul pe intrebari de completare, de detaliu, care vor
servi atat la stabilirea integrala a adevarului, cat si la dovedirea declaratiilor mincinoase. Unele
intrebari pot avea drept scop ajutarea invinuitului/inculpatului sa-si reaminteasca o serie de
detalii seminificative pentru lamurirea deplina a cauzei.
Clasificarea Intrebarilor:
dupa caracterul lor general: intrebari de control, de precizare, de completare sau
ajutatoare
dupa specificul problemelor urmarite prin ascultarea invinuitilor/inculpatilor:
a) intrebari cu caracter general, referitoare la faptele sau imprejurarile cauzei, privite in
totalitatea lor
b) intrebari-problema, care vizeaza aspectele concrete ale cauzei (cum ati imobilizat
victima?)

c) intrebari de detaliu, avand un scop asemanator intrebarilor adresate martorilor, insa cu o

finalitate diferita (in ce incapere era victima?).
Intrebarile vor fi formulate intr-un mod clar, precis si concis, fiind evitate cu totul intrebarile
sugestive.
Modalitatile tactice de adresare a intrebarilor se raporteaz la poziia nvinuitului sau
inculpatului fa de nvinuirea adus, de ncercrile de disimulare a adevrului i, bineneles, de
structura sa psihic. Spre ex., in cazul in care apare refuzul de a face declaratii, organul judiciar
va cauta sa afle care este motivul refuzului (teama, neincrederea in organul judiciar, acoperirea
unor complici). De asemenea, in cazul declaratiilor mincinoase, contradictorii, incomplete, a
respingerii invinuirii ori a persistarii in refuzul de a face declaratii, se poate recuge si la revenirea
asupra declaratiilor date anterior.
Procedeele tactice de ascultare a invinuitului/inculpatului, raportate la imprejurarile
mentionate anterior, pot fi urmatoarele:
a) tactica ascultarii repetate, utilizata frecvent in cazul declaratiilor incomplete,
contradictorii si mincinoase, in care intrebarile de detaliu au o mare importanta
b) tactica ascultarii inscrucisate, avand drept scop destramarea sistemului de aparare al
invinuitului sau inculpatului
c) tactica intalnirilor surpriza, folosita in momentele psihice de o anumita tensiune, create
special pentru obtinerea unor declaratii sincere
d) tactica complexului de vinovatie, care consta in alternarea unor intrebari neutre cu
intrebari ce contin cuvinte afectogene, referitoare la fapta, la rezultatele ei, la
persoanele implicate, care da rezultate bune la persoanele mai sensibile.
In aplicarea acestor procedee tactice, se recurge si la conjugarea lor cu alte elemente
tactice constand in: folosirea contradictiilor din propriile lor declaratii si in prezentarea altor
probe sau mijloace materiale de proba, obtinute in timpul cercetarilor, din care rezulta indubitabil
temeinicia invinuirii.
Din acest punct de vedere, procedeele tactice se impart in:
1. procedeul ascultarii progresive, in care invinuitului/inculpatului i se prezinta gradat
probele sau datele privind invinuirea ce i se aduce, incepand cu datele despre care stie ca
se afla in posesia anchetatorului si terminand cu cele la care nu se astepta sa fie detinute
de organul judiciar
2. procedeul ascultarii frontale = prezentarea inca din primul moment, pe neasteptate, a
probelor celor mai importante, din care rezulta cu claritate vinovatia celui ascultat (nu
este recomandabil sa se faca inainte de relatarea libera a invinuitului/inculpatului).

33. Organizarea si desfasurarea testarii la poligraf

Intregul proces de desfasurare a testarii starilor emotionale, se desfasoara in 3 etape
importante: pregatirea, testarea propriu-zisa si interpretarea rezultatelor.
1. Pregtirea testrii - aceast operaie necesit studierea materialului cauzei, n prile n
care l privesc pe cel ascultat i cunoaterea personalitii acestuia. n plus, este absolut

necesar un examen medical, una dintre condiiile obligatorii de testare fiind integritatea
strii psihice i fizice.
O alt cerin, uneori omis, este i aceea ca persoana care urmeaz s fie examinat s
nu fi fost supus anterior unor interogri ndelungate. In practica noastra, testarea nu se face
decat cu consimtamantul scris al persoanei care va fi examinata.
2. Dialogul pre-test reprezint o etap intermediar, ntre pregtirea i testarea propriu-zis.
La nceput, celui testat i se dau explicaii referitoare la principiile de funcionare a
aparaturii, la drepturile pe care le are n legtur cu acest procedeu.
Dupa ce se cere consimtamantul de testare, se face un instructaj privind modul de
comportare pe timpul examinarii. Printre altele, subiectul trebuie sa stea relaxat in scaun, sa fie
atent la intrebarile adresate si sa raspunda cu da sau nu. In continuare, subiectul este instalat
la poligraf, atasandu-i-se tubul pneumograf, mansonul de tensiune arteriala si electrozii pentru
detectarea rezistentei electrodermale (RED). Este verificata functionarea instalatiei.
3. Testarea propriu-zis const n formulri de ntrebri scurte, clare i precise, la care se
rspunde cu da i nu.
Testele, de regul, pregtite anterior, conin:
- intrebari neutre, pentru linistea subiectului
- intrebari de control, pentru stabilirea raspunsurilor afirmative (da) si negative (nu),
sincere, necesare compararii cu raspunsurile la intrebarile critice
- intrebari cu continut afectogen, referitoare direct la fapta, la imprejurarile cauzei
cercetate.
De regula, chestionarul contine pana la 10 intrebari.
4. Interpretarea diagramei. Interpretarea rezultatelor testrii se efectueaz pe baza
comparrii caracteristicilor de traseu ale rspunsurilor sincere la ntrebri neutre (fr
ncrctur emotiv) ca i la rspunsurile nesincere cu caracter de control, cu rspunsurile
nesincere la ntrebrile relevante (cu ncrctur afectogen).
Cel care examineaza trebuie sa dispuna de modele de raspunsuri sincere si nesincere,
ultimele fiind obtinute prin intermediul intrebarilor de control. Aceste metode vor servi drept
comparatie cu raspunsurile date la intrebarile relevante.
46. Masuri luate de organul judiciar sosit primul la fata locului, in cazul cercetarii
mortii violente

Organele de urmarire penala pot lua la cunostina despre savarsirea unui omor prin denunt,
plangere ori sesizandu-se din oficiu, cand afla pe orice cale despre savarsirea unei omucideri sau
a unei morti suspecte. In practica, aceasta presupune fie descoperirea unui cadavru, fie a unor
fragmente sau resturi de cadavru. Sesizarea poate privi si disparitia unei pers in legatura cu care
exista motive intemeiate sa se creada ca a fost ucisa.
La fata locului soseste primul politistul sesizat sau alt organ judiciar care informeaza dispeceratul
de politie, si de aici parchetul si serviciul medico-legal.
Tot el este obligat ca, pana la sosirea echipei de cercetare sa intreprinda cu maxima urgenta
urmatoarele:

Stabilirea faptului daca victima mai este sau nu in viata, pentru un eventual
prim ajutor si transportarea sa imediata la spital;
Determinarea locului savarsirii faptei, punerea lui sub paza si protejarea
urmelor, inclusiv a zonelor adiacente;
Fixarea tuturor imprejurarilor care, pe parcurs, se pot modifica sau disparea,
chiar si a acelora care trebuie inlaturate, intrucat prezinta pericol.
Identificarea martorilor si retinerea eventualelor persoane suspecte, a oricarei
persoane care poate oferi informatii despre victima.

Activitatile premergatoare intreprinse de echipa de cercetare propriu-zisa:

identificarea victimei si a altor persoane implicate

efectuarea examenului medico legal,
prevenirea contaminarii scenei crmei cu produse biologice in contextul obligatiei
de conservare a tuturor urmelor,
ascultarea imediata a martorilor oculari sau a persoanelor care au cunostinta
despre fapta, despre victima sau despre persoana agresata,
urmarirea operativa a persoanei suspecte, efectuarea de perchezitii domiciliare si
corporale pentru descoperirea urmelor.
47. Examinarea cadavrului la fata locului

Prin examinarea cadavrului, efectuata de catre medicul legist impreuna cu procurorul

criminalist, se urmareste sa se stabileasca ori sa se obtina cat mai multe data referitoare la:
cauza si natura mortii, posibilitatea executarii unor actiuni de autolezare de catre insasi victima,
coresponenta dintre locul in care a fost gasita victima si locul real al comiterii infractiunii, data si
modul in care s-a savarsit omorul (mijloacele, armele sau intrumentele intrebuintate).
Constatarea mortii victimei: examinarea va incepe numai dupa ce medicul legist a constatat
decesul, diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalarii mortii biologice si
confirmat cu prilejul examenului necroptic. Principalele semne care servesc la diagnosticarea
mortii sunt:

Semnele precoce, cum sunt absenta respiratiei, incetarea activitatii cardiace

Semnele semitardive, cum sunt racirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea
cadaverica
Semnele tardive si conservatoare sunt determinate de aparitia fenomenelor de
putrefactie, si respectiv, a celor de mumifiere.
Examinarea propiu-zisa a cadavrului. Dupa constatarea mortii, medicul legist si procurorul
vor trece la examinarea cadavrului. Ea trebuie efectuata cu maxima atentie si minutiozitate,
pentru a se evita concluzii pripite, in primul rand cu privire la cauza si natura mortii.

In faza statica se determina in principal: locul in care a fost descoperit cadavrul,

amplasarea in raport cu urmele si obiectele din jurul sau, distanta pana la acestea,

precum si sexul, talia, varsta aproximativa a victimei; pozitia corpului, privit in

ansamblu, precum si pozitia membrelor si a capului.
In faza dinamica se determina in principal: imbracamintea si incaltamintea
cadavrului, interesand caracteristicile lor, precum si urmele sau petele existente pe
acestea. Se va preciza lipsa unor parti din imbracaminte sau incaltaminte, care, in
mod normal, trebuie sa existe. Va fi cercetat cu atentie fiecare buzunar, indicanduse continutul, urmele de murdarie si petele de pe acesta; Corpul cadavrului se
examineaza plecandu-se de la elementele generale, cum sunt de ex, constitutia
fizica, culoarea pielii, semnele particulare. Leziunile vizibile vor fi descrise ca pozitie,
forma si marime, mainile si unghiile cadavrului vor fi examinate, intrucat pot fi
gasite fire de par, resturi de imbracaminte, urme de sange.
Stabilirea datei mortii si a eventualelor modificari a pozitiei cadavrului. In acest scop se
procedeaza la studierea semnelor specifice mortii, mai ales a celor precoce si semitardive.

In cazul semnelor precoce semnifictive sunt reactiile pupilei la unele substante

chimice intr-o limita de pana la 6 ore de la deces. Celelalte semne precoce ale
mortii nu pot fi luate in considerare pentru determinarea momentului mortii.
In cazul semnelor semitardive
- pierderea de caldura se face, in general, cu un grad pe ora, cadavrul ajungand la caldura
mediului ambiant in aproximativ 20 ore
- rigiditatea cadaverica se instaleaza incepand cu muschii maxilarului inferior si coboara treptat
spre membrele inferioare
- lividitatile cadaverice apar dupa circa 5 ore.
Aparitia semnelor precoce si semitardive:

Corpul cald si suplu (1-2 ore);

Aparitia lividitatilor (3-4ore) la nivelul gatului, racire si rigiditatea articulatiei
maxilarului;
Aparitia petei negre scleroticale (cca 6 h);
Confluenta lividitatilor (8-10 ore) pe suprafata mare si rigiditatea intregii
musculaturi;
Persistenta la presiune a lividitatilor si nemodificarea pozitiei specifica mortii (12
ore).

57. Tipuri si structuri de organizatii criminale

In conceptia Interpol, organizatiile criminale pot fi impartite in 5 grupe distincte:

1. familiile mafiei. Acestea au structuri ierarhice, norme interne de disciplina, un cod
de conduita si desfasoara o diversitate de activitati ilicite.

2. organizatiile profesionale. Membrii acestora se specializeaza in una sau doua tipuri

de activitati infractionale (traficul de masini furate, rapiri de persoane pentru
rascumparare)
3. organizatiile criminale etnice. Acestea sunt rezultatul expansiunilor geografice, a
diferentelor dintre nivelurile de viata, a severitatii excesive a conditiilor de imigrare
(Triadele, organizatii criminale chineze, mafia tiganeasca)
4. reciclarea banilor. Activitatea infractionala desfasurata de persoane cu venituri
ilicite, pentru mascarea si tranformarea acestora in venituri licite prin reinvestirea
lor.
5. organizatii teroriste internationale. Categorie implicata in asasinate, deturnari de
avioane, rapiri de persoane, toate efectuate sub diferite motivatii, de cele mai multe
ori altele decat cele privind obtinerea de profituri.
In conceptia nord-americana, in functie de activitatile infractionale pe care le desfasoara,
putem distinge urmatoarele tipuri de organizatii criminale:
1. raketing. Grupuri de indivizi care organizeaza diverse tipuri de activitati
infractionale pentru profituri combinate.
2. operatiuni de vicii. Grupuri de indivizi care desfasoara o activitate continua prin
furnizarea de bunuri si servicii ilegale, cum sunt: narcoticele, prostitutia, jocurile de
noroc.
3. furtul. Grupuri de indivizi care se angajeaza intr-un tip particular de furt, bazat pe
continuitate, cum ar fi frauda, escrocheria, jaful, furtul de masini.
4. bande. Grupuri de indivizi cu interese comune ori apartenenta sociala care se
asociaza in vederea comiterii unor activitati ilicite, pentru a se impune intr-o
comunitate (bande de motociclisti)
5. teroristi. Grupuri de indivizi care se asociaza pentru a comite acte criminale
spectaculare, cum ar fi asasinatele si rapirile de persoane publice, pentru a submina
increderea publica in stabilitatea guvernamentala, din motive politice ori pentru
satisfacerea unor revendicari.
Grupurile de racketi actioneaza cu precadere impotriva unor conationali aflati in interes de
afaceri sau ca turisti pe teritoriul Romaniei, blocandu-le in locuri izolate autocarele sau
autoturismele cu care calatoresc.
Bandele de motociclisti sunt bine organizate, conduse in mod autoritar, avand capacitatea de
a intimida in atingerea scopurilor criminale.
Bandele de detinuti sunt specializate pe controlul narcoticelor in majoritatea inchisorilor si
chiar au influenta in distribuirea de droguri in strada.
Grupurile criminale asiatice desfasoara activitati ilegale cum ar fi traficul de narcotice,
jocurile ilegale de noroc si prostitutia. Acestea corup persoane publice influente, folosesc violenta
impotriva potentialilor victime si martori, totul pentru atingerea scopului final infractional.

58. Etapele si modalitatile de actiune in investigarea criminalitatii organizate

Pentru combaterea exacta a elementelor constitutive ale infractiunilor circumscrise fenomenului

de criminalitate organizata sunt parcurse, de regula, trei faze importante:
Faza obtinerii de informatii. In aceasta faza, se desfasoara activitati de cunoastere si
informare cu privire la activitatile retelelor criminale. In acest sens sunt consultate bazele de
date si informatii obtinute de structurile specializate.
Structurile isi au propriile planuri de culegere a informatiilor despre criminalitatea organizata.
Aceste planuri cuprind: domeniile in care se desfasoara culegerea informatiilor, categoriile de
persoane vizate de activitatea de supraveghere operativa si de culegere de informatii, mijloacele
de supraveghere operativa si culegere de informatii, modalitatile de analiza si exploatare a
informatiilor.
Faza investigatiilor. In aceasta faza se desfasoara activitati de verficare a informatiilor
obtinute in faza informativa. Actiunea investigata este declansata numai dupa ce au fost
acumulate suficiente informatii despre grupul infractional.
Supravegherea operativa are ca scop identificarea conexiunilor retelei infractionale si activitatile
specifice desfasurate de acestia in mod direct sau prin interpusi.
Pe parcursul acestei faze se identifica si se asigura mijloacele de proba care vor fi administrate in
faza de urmarire penala. Astfel, vor fi identificati martori, victime, furnizori, intermediari.
Activitatile investigative constau in verificarea informatiilor detinute si completarea lor prin
activitati operative specifice politiei judiciare sau serviciilor speciale, cum ar fi:

supravegherea operativa a unei persoane suspecte, a relatiilor sale, prin filaj sau
panda, supravegherea unui loc, executarea fotografiilor de urmarire, inregistrari
video
verificarea surselor de venit ale suspectilor care, prin modul de trai, depasesc
limitele castigurilor licite
verficarea unor acte si inscrisuri de care s-a folosit faptuitorul, a unor tranzactii
suspecte sau a unor documente financiar-bancare
obtinerea unor date prin Interpol sau prin serviciile straine cu care coopereaza
organizarea de filtre si de razii
legitimarea si identificarea unor persoane necunoscute, conducerea lor la sediile
organelor judiciare pentru identificare si interpelare
Faza urmaririi penale. Activitatile desfasurate in faza investigativa, dupa sesizarea organului
judiciar, reprezinta, dpdv procesual penal, acte premergatoare, exterioare procesului penal.
Actele premergatoare se efectueaza dupa sesizarea organului de urmarire penala privind
savarsirea unei infractiuni, in vederea verificarii seriozitatii sesizarii si a strangerii datelor
necesare inceperii urmaririi penale.
Din perspectiva urmarii penale vor fi desfasurate urmatoarele activitati consacrate in legea
procesual penala: audierea martorilor, ridicarea de obiecte si inscrisuri, prechezitii, dispunerea de

constatari tehnico-stiintifice sau medico-legale,

convorbirilor, precum si alte inregistrari.

cercetarea

la

fata

locului,

inregistrarea

59. Problemele pe care trebuie sa le clarifice investigatia penala

Sesizarea organului judiciar, a Directiei Nationale Anticoruptie, in legatura cu

savarsirea infractiunilor de coruptie. Infractiunile de coruptie, infractiunile asmilate
infractiunilor de coruptie, precum si infractiunile in legatura directa cu infractiunile de coruptie
fac parte din categora infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, acestea avand o
metodologie proprie de investigare.
Legea nr. 78/2000, precum si OUG nr. 43/2002 instituie obligatia urmatoarelor persoane de a
instiinta organul specializat de urmarire penala:

persoanele cu atributii de control cu privire la orice date din care rezulta indicii ca sa efectuat o operatiune sau un act ilicit. Aceste persoane sunt obligat, in cursul
efectuarii actului de control, sa procedeze la asigurarea si conservarea urmelor
infractiunii, a corpurilor delicte, precum si a oricaror mijloace de proba.
Persoanele care realizeaza, controleaza sau acorda asistenta specializata, in masura
in care participa la luarea de decizii sau le pot influenta (persoane care participa la
operatiuni care antreneaza circulatia capitalurilor, operatiuni bancare, schimb
valutar)
Serviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor au
obligatia de a pune la dispozitia organelor de urmarire penala, de indata, datele si
informatiile detinute in legatura cu savarsirea infractiunilor privitoare la coruptie.
Principalele probleme care fac obiectul probatiunii:

Calitatea faptuitorului. In functie de tipul de infractiune de coruptie, subiectul activ

al infractiunii poate fi: o persoana care exercita o functie publica, o persoana care
exercita atributii de control, o persoana care acorda asistenta specializata, etc.
Activitatea ilicita, desfasurata de faptuitor, de alti participanti, modul de operare
Scopul activitatii infractionale. Organele de urmarire penala trebuie sa clarifice daca
fapturitorul a actionat cu intentie.
Valorile, bunurile, banii sau alte foloase necuvenite ce au constituit obiectul
activitatii infractionale.
Masuri speciale de investigare a infractiunilor de coruptie. Atunci cand exista indicii
temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni de coruptie, in scopul strangerii de probe,
procurorii DNA pot sa dispuna, pe o durata de cel mult 30 zile, urmatoarele masuri:

Punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora

Punerea sub supraveghere operativa a suspectilor si interceptarea comunicatiilor
acestora, in timp real.
Accesarea sistemelor informatice, folosite de suspecti si de complicii acestora.

Secretul bancar si cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmarire penala, instantelor
judecatoresti sau Curtii de Conturi. Se poate recurge, de asemenea, la investigatori sub
acoperire, in vederea strangerii de probe. Alte activitati care se intreprind de catre organele de
urmarire penala sunt urmatoarele: constatarea infractiunii flagrante, ascultarea faptuitorului,
identificarea si ascultarea martorilor, efectuarea de perchezitii si ridicarea de obiecte si inscrisuri,
dispunerea constatarilor si a expertizelor tehnico-stiintifice.

60. Pregatirile in vederea constatarii infractiunii flagrante

Organizarea flagrantului presupune, obligatoriu efectuarea atenta a unor activitati de

pregatire, raportat la fapte, in sine, dar si la modul de sesizare. Frecvent, sesizarile apartin
persoanelor din mediul autorilor: din mediul familial (denuntatorii sunt, de regula, rude apropiate,
sot/sotie, razbunatori, pentru ca nu profita de castig sau pentru ca sufera din darea de mita), din
mediul profesional (denuntatorii sunt colegi de serviciu, sefi, subordonati), din mediul celor
antrenati in actul de coruptie(cei obligati sa mituiasca sau fortati sa plateasca o suma de bani
peste asteptarile lor).
Elemente de referinta in pregatirea flagrantului. Primul element luat in calcul pentru
pregatirea surprinderii in flagrant, il reprezinta modul in care s-a facut sesizarea.

In cazul sesizarii din oficiu, organul judiciar va verifica datele existente despre fapte
si faptuitor. Va fi investigata, in primul rand, persoana mituitorului sau a celui care
ofera folosul necuvenit. Se va verifica daca are sau nu antecedente penale, ce
profesie are si unde este angajat, daca sunt explicatii plauzibile in cazul denuntului
sau autodenuntului si alte date care ar face verosimila probabilitatea savarsirii
faptei si identificarea subiectilor activi ai infractiunii. Verificarea acestor date se
poate realiza prin metode/mijloace tipice politie judiciare: supravegherea persoanei
in locuri publice, investigarea acesteia, interceptari sau inregistrari.
In cazul sesizarii prin denunt este posibila audierea detaliata a denuntatorului,
audiere ce se va desfasura cu respectarea atat a regulilor procedurale, cat si
regulilor tactice criminalistice, care guverneaza audierea martorilor raportat la
personalitatea sau gradul de cultura, varsta si pozitie sociala. Fata de
particularitatile investigarii infractiunii de coruptie, ca si de o anume diferenta intre
calitatea de denuntator si aceea de martor, este necesara o cunoastere mai atenta
a profilului psihologic a celui dintai. In obtinerea declaratiei, trebuie insistat asupra
tuturor aspectelor legate de fapta, de faptuitor si de persoanele care pot confirma
afirmatiile acestuia. In cazul in care inmanarea banilor sau bunurilor se va face
printr-un intermediar, se impune obtinerea acelorasi date privind persoana, locul
sau de activitate, modul in care vor fi predate bunurile.
Principalele probleme urmarite in realizarea flagrantului sunt:

Identitatea functionarului, profilul personalitatii, calitatea oficiala a acestuia,

atributiile de serviciu, locul de munca.
Locul in care s-a consumat sau urmeaza sa se consume fapta ilicita. Identificarea
locului vizeaza denumirea orasului, strada, topografia imobilului, descrierea si
localizarea mobilierului, dispunerea locurilor in care s-ar putea ascunde banii sau
bunurile.
Determinarea modului de operare, a circumstantelor in care se va comite
infractiunea. Trebuie stabilit daca exista intermediari, daca banii vor fi dati direct
functionarului sau vor fi lasati intr-un loc indicat anterior.
Alcatuirea echipei de prindere in flagrant. Echipa de prindere in flagrant va fi coordonata de
catre procuror si va fi alcatuita din politisti si criminalisti specialisti in domeniul inregistrarilor si
interceptarii comunicatiilor. Stabilirea modului de actiune al echipei care realizeaza flagrantul
este o masura deosebit de importanta. Vor fi stabilite variante diverse de actiune tinand cont de
datele pe care le detin, de comportamentul autorilor. In cazuri exceptionale, complexe, unii
membrii ai echipelor nu trebuie sa cunoasca sarcinile celorlalti. Printre masurile ce trebuie luate
de catre membrii echipei pentru derularea acestei actiuni enumeram: supravegherea atenta a
locului unde urmeaza sa se deruleze infractiunea, protejarea participantilor la comiterea faptelor,
incepand cu denuntatorul si terminandu-se cu organele judiciare, stabilirea modalitatilor si
mijloacelor de comunicare intre membrii echipei, apelarea la mijloace tehnice, logistice,
adecvate actiuni. Toate aceste masuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare, identificarea si
ridicarea bunurilor sau valorilor, conservarea unor mijloace materiale de proba si fixarea
rezultatelor.
Pregatirea de capcane criminalistice si folosirea altor mijloace tehnice criminalistice.
1. Capcane criminalistice. In cazurile de flagrant, in infractiunile de luare sau de
dare de mita, se recurge frecvent la capcane cu substante fluorescente, scriindu-se
cuvantul MITA cu un creion fluorescent, pe bancnotele sau pe alte valori ce
urmeaza a fi inmanate drept mita. In procesul-verbal de pregatire a actiunii, vor fi
inregistrare si seriile acestor bancnote. Dupa flagrant, bancnotele vor fi supuse unei
constatari tehnico-stintifiice. Tot sub forma de capcane mai sunt folosute prafurile
invizibile, care devin vizibile, fluorescente, sub actiunea lampii de raze ultraviolete.
2. Mijloace tehnice de inregistrare sau supraveghere. Organele judiciare pot
utiliza mijloace tehnice de inregistrare video sau audio. Aceste inregistrari
reprezinta procedee tehnice de in magazinare, relevare, conservare si evidentiere a
probelor a caror forta obligatorie este egala cu a celorlalte probe. Utilizarea face
posibila documentarea directa a faptelor de corruptie chiar in faza consumarii
infractiunii de luare sau dare de mita.
Dupa efectuarea inregistrarilor, organul de urmarire penala va intocmi un proces-verbal care va
cuprinde, printre altele si urmatoarele: autorizatia data de procuror, numerele posturilor
telefonice intre care se poarta convorbirea, numele persoanelor care poarta convorbirea, data,
ora si durata fiecare convorbiri, numele si calitatea persoanei care a realizat inregistrarea,
numarul de ordine al casetei, din evidenta serviciului care efectueaza inregistrarea, inregistrarile
redate in forma scrisa. La pr-vb se ataseaza caseta in original.
Dpdv tehnico-tactic criminalistic, in realizarea acestor inregistrari, se vor avea in vedere
urmatoarele:

Specialistul insarcinat cu inregistrarea convorbirilor va transmite imediat mesajele

cu valoare sau semnificatie infractionala organului de cercetare penala.
Alegerea mijloacelor de inregistrare video, fotografice, in functie de conditiile
specifice in care se va realiza inregistrarea.
Stabilirea martorilor asistenti (ei nu trebuie sa aiba legatura cu cei implicati in
activitatea ilicita).

61. Realizarea propriu-zisa a actiunii de constatare a infractiunii flagrante

Etape de parcurs:

1. Supravegherea locului in care va fi surprins faptuitorul. Fiecare membru al

echipei va supraveghea zonele sau spatiile, persoanele care i-au fost incredintate. Ei
vor comunica in permanenta cu conducatorul echipei, informandu-l promt asupra
celor intamplate, asupra unor elemente noi, neanticipate, care pot afecta
desfasurarea flagrantului.
2. Realizarea efectiva a flagrantului. Regulile tactice care trebuie urmate in aceste
momente sunt urmatoarele:
Intrarea cu rapiditate in spatiul infractional, in asa fel incat faptuitorul sa nu
poata sa fuga. Daca spatiul este deschis se vor bloca toate directiile, iar daca
spatiul este inchis se vor bloca toate caile de acces spre usi sau geamuri.
Conducatorul echipei, ceilalti membri trebuie sa-si decline identitatea,
prezentand legitimatia, astfel incat toate persoanele prezente sau auda
Identificarea functionarului, subiect activ al infractiunii pe baza documentelor
de identitate pe care le are asupra sa.
Identificarea tuturor persoanelor care se gasesc in acel loc si care ulterior ar
putea confirma sau oferi date despre activitatile desfasurate de faptuitor,
despre bunuri si bani, in calitate de martori oculari.
Efectuarea perchezitiei corporale a autorului. Inaintea perchezitiei se
recomanda faptuitorului sa declare ce valori sau bunuri detine si de unde
provin
Prechezitia intregului spatiu in care a fost surprins faptuitorul. Se vor cauta
valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de proba. Inainte de fi
ridicate, bunurile vor fi fotografiate, video-filmate si descrise cu minutiozitate
in procesul-verbal.
Instiintarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un aparator.
Ascultarea acestuia se va realiza la fata locului, dupa ce au fost audiate toate
celelalte persoane.