Sunteți pe pagina 1din 3

Primii ani de scoala inseamna pentru un copil si un posibil debut al unor boli ce afecteaza coloana vertebrala,

deformand-o.
Este vorba mai ales de scolioze si cifoze, afectiuni care, tratate necorespunzator, pot avea complicatii grave.
Cel mai frecvent, asa-numitele deformari de ax ale coloanei vertebrale apar intre noua si unsprezece ani, iar
medicii din scoli ar trebui sa fie primii care sa le identifice.
Din nefericire insa, la noi nu exista nici o preocupare pentru depistarea precoce a acestor boli. In consecinta,
trebuie sa fii foarte atenta pentru ca micutul tau sa nu dezvolte astfel de boli si sa-l duci la medic pentru a fi
consultat.
Sa vedem insa ce inseamna mai exact scolioza si cifoza, cum se manifesta si daca au vreo legatura cu pozitia in
care copilul sta in banca, o teorie pe care multi medici o sustin.
Cum se depisteaza boala
Pe langa examinarea fizica si efectuarea unor teste specifice, medicul va apela si la radiografii cu raze X
(obligatorii in cazul identificarii scoliozei prin examinare fizica).
Radiografiile pun in evidenta atat gradul si severitatea scoliozei, cat si aparitia altor deformari ale coloanei: cifoza
(curbarea excesiva a coloanei in regiunea toracica, provocand cocoasa) sau lordoza (curbarea excesiva a
coloanei in regiunea lombara, provocand dureri de sale).
In plus, pentru depistarea bolii se poate folosi si rezonanta magnetica computerizata, un procedeu modern ce nu
utilizeaza radiatii cu raze X, foarte sigur pentru copii.
Poti verifica singura daca copilul tau are sau nu scolioza: cu spatele gol, cere-i copilului sa aplece trunchiul
inainte. Astfel, poti vedea mai usor daca coloana vertebrala este sau nu deformata. Orice suspiciune ai avea,
mergi cu micutul la un specialist in ortopedie pediatrica.
Tipuri de scolioze
Oamenii de stiinta au identificat pana acum trei tipuri de scolioza. In circa 90 % dintre cazuri, motivele aparitiei
scoliozei nu sunt cunoscute (acestea se numesc scolioze idiopatice), aparand in cazul unor copii ale caror
coloane vertebrale fusesera anterior drepte.
Un alt tip de scolioza este scolioza congenitala (se poate observa de la nastere, copilul are niste vertebre
malformate, prost croite) si scolioza cauzata de dereglari musculare (apare dupa poliomelita, infirmitate motorie
cerebrala sau distrofie musculara).
Bancile deformeaza coloana?
De cele mai multe ori, afectiunea apare dupa vasta de 9?10 ani, in perioada de pre-pubertate, motiv pentru care
specialistii banuiesc ca ar putea fi legate de dezvoltarea hormonala specifica varstei.
Sunt si unii medici generalisti care considera ca pozitia incorecta a copilului in banca, la scoala, este responsabila
de aparitia acestei boli. Specialistii in ortopedie pediatrica insa contrazic aceasta ipoteza.
Aparitia scoliozei, dar si a celorlalte boli care deformeaza coloana, nu are nici o legatura cu modul in care copilul
sta in banca. Pentru ca acest lucru nu este cunoscut de multi medici, la noi, in foarte multe cazuri, copiii bolnavi
ajung sa fie vazuti de un medic care are cunostinte in domeniu foarte tarziu, cand boala este avansata, iar
singurele solutii de tratament sunt interventiile chirugicale.
(In Clinica de Ortopedie si Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu din
Bucuresti ajung anual pentru consult in medie 1 600 copii si adolescenti, cu deformari de ax ale coloanei
vertebrale, in special scolioze.)
Toate acestea se intampla si pentru ca nu exista o retea nationala de depistare precoce si tratament al
deformarilor de ax ale coloanei vertebrale, retea care ar putea fi pusa la punct cu ajutorul medicilor din cabinetele
scolare.
Hormonii, cauza posibila a scoliozei
Faptul ca scolioza apare in primii ani de pubertate, mai ales la fete, ii face pe medici sa creada ca ar putea fi
cauzata si de concentratia de hormoni feminini din sange (nivelul hormonilor la aceasta varsta creste mult,
pregatind organismul pentru sarcina si nastere, diametrul bazinului se mareste, hormonii relaxand articulatiile).
Din acest motiv se deregleaza si statica coloanei vertebrale, vertebrele nu mai au rezistenta si apar aceste

deformari.
Foarte adevarat este si faptul ca milioane de fete trec prin perioada de pubertate, insa numai unele fac boala,
ceea ce inseamna ca in declansarea ei intervine si predispozitia genetica a respectivului copil.
Factorul genetic
Cifoza sau deformarea care implica aparitia cocoasei este de aceeasi etiologie ca si scolioza. Si in aceasta boala
ortopezii pediatri sustin ca nu se poate spune ca pozitia incorecta in care copilul sta in banca are vreo legatura cu
declansarea ei.
Pozitiile gresite sau miopia pot favoriza asa-numitele atitudini cifotice (copilul are tendinta de a sta cocosat), dar
nu pot declansa o cifoza grava, functionala.
Nu putem spune, insa, ca nu este bine ca un copil sa stea drept in banca, insa o pozitie incorecta nu trebuie luata
drept cauza favorizanta pentru aparitia cifozei.
Coloana nu se va curba daca nu exista o predispozitie: aceste boli apar la copiii programati genetic in acest
sens.
Definitii
Scolioza presupune o deformare a coloanei vertebrale in plan frontal (copilul vazut din spate are coloana in forma
de C sau S), iar cifoza, o deformare in plan sagital (din profil, se poate observa o cocoasa).
In cazul scoliozei, curbarea coloanei vertebrale poate sa apara in zona toracica,
lombara sau toraco-lombara. Aceasta noua pozitie a coloanei produce asimetrii ale umerilor si omoplatilor. In
fazele incipiente curburile se pot redresa usor, insa in fazele mai avansate se produc modificari osoase.
Scolioza cu o singura curbura este cea in forma literei C, iar la cea cu doua-trei
curburi (sub forma literei S), curburile alterneaza de o parte si de alta a coloanei.
Inotul nu trateaza scolioza
Inotul este considerat de multi medici generalisti drept o modalitate terapeutica excelenta in tratamentul scoliozei
si sunt cazuri in care parintii merg cu copiii la inot patru-cinci ani pentru a trata boala, ceea ce le dauneaza foarte
mult.
Niciodata inotul nu va redresa o coloana vertebrala la un copil cu scolioza, dar va intarzia cu siguranta ani de zile
prezentarea copilului cu probleme la medic.
Aceleasi prejudicii le pot aduce si gimnastica medicala ilogic facuta de persoane fara calificare si chiar si
exercitiile de kinetoterapie corect efectuate, daca sunt exclusive si nu sunt combinate cu purtarea corsetului, la
curburi accentuate ale coloanei, de peste 25-30 grade.
Ghiozdanul deformeaza coloana?
Studii recent aparute pe internet sustin chiar faptul ca un ghiozdan prea greu sau de proasta calitate poate si el
sa deformeze coloana vertebrala a copilului. Nici aceasta teorie nu ii incanta pe ortopezi, care sustin ca un
ghiozdan prea greu nu deformeaza coloana; poate sa influenteze insa articulatiile genunchilor sau contractiile
musculare.
Mitul scandurii si al maturii
Un alt mit este acela ca dormitul pe scandura (un plan dur) previne agravarea scoliozei. Si acesta este calificat de
medicii ortopezi ca total neadevarat, deoarece deformarea in scolioze apare in plan frontal, suportul dur, in
acelasi plan cu scolioza, neputand stopa in nici un caz evolutia bolii. De asemenea, nici purtarea unei cozi de
matura in spate nu ajuta la nimic.
Metode de tratament
1 Exercitiile fizice si corsetul
Atunci cand este depistata din timp, scolioza poate fi tratata fara a se mai ajunge la interventii chirugicale
complicate, in care vertebrele trebuie sprijinite cu tije sau carlige. Care ar fi aceste tratamente?
Depinde de stadiul bolii. Pentru curbari ale coloanei vertebrale de pana la 30 grade se face kinetoterapie
(gimnastica medicala sub indrumarea unui specialist).
Kinetoterapia este importanta pentru intarirea musculaturii, exercitiile avand si un rol benefic pentru sanatatea
bolnavilor: ii ajuta sa respire mai bine, sa aiba mobilitate, ajuta la flexibilitatea coloanei.De la 30 grade la 50 grade

se recomanda pe langa gimnastica si purtarea unui corset, care previne agravarea curburii (corsetul nu va
indrepta insa coloana).
2 Interventiile chirurgicale
La curburi ale coloanei de peste 50 grade se ia in consideratie operatia. Scopul interventiei chirurgicale este de a
indrepta coloana, cat de mult si sigur posibil, si de a mentine corectia.
Cum ajung medici sa o indrepte? Prin fuzionarea vertebrelor de-a lungul coloanei si sprijinirea acestora cu o
instrumentatie destul de sofisticata: tije, carlige, racorduri. Interventiile chirugicale sunt insa destul de complicate
si pot dura chiar sapte-opt ore ore.
3 Exercitii pentru cocoasa
Si cifozele se pot trata cu succes sub indrumarea unor specialisti. Cifozele pot fi suple, asa-zisele atitudini cifotice
care se pot corecta prin contractia muschilor, sau fixe (rigide), care nu se mai pot corecta prin simpla vointa.
In sedintele de gimnastica pentru remedierea cifozelor, facute de preferinta sub indrumarea unui specialist,
tratamentul incepe cu exercitii de mobilizare pasiva a coloanei.
Pentru obtinerea unei coloane mobile, specialistii indica exercitii facute la scara fixa.

S-ar putea să vă placă și