BECUL-ISTORIA BECULUI

Primul bec a fost inventat in 1800 de Humphry

Davy, un om de stiinta englez. El a inventat o
baterie si a conectat la ea 2 fire si o bucata de
carbon. Carbonul s-a aprins producand lumina.
Acesta tehnica de obtinere a luminii s-a numit
arc electric. Se considera insa ca lumina
electrica a fost inventata consecutiv de 2
oameni: Thomas Edison in SUA si de Sir Joseph
Wilson Swan in Anglia.

SIGURANTA FUZIBILA
Sigurana fuzibil este un aparat de protecie care ntrerupe circuitul n care este conectat,
cnd curentul electric depete un anumit timp o valoare dat, prin topirea unuia sau mai multor
elemente fuzibile.
Siguranele fuzibile se grupeaz n doua clase de funcionare, care definesc domeniul de curent
pe care l pot ntrerupe:

clasa de funcionare g (sigurane de uz general) cuprinde siguranele ale cror elemente

de nlocuire rezist la aciunea curenilor mai mici sau egali cu curentul lor nominal;

Desi multi stiu ca Thomas Edison a inventat becul cu incandescenta n anul 1879, n
fapt, acesta l-a perfectionat. n secolul al XIX-lea omul de stiinta Humphrey Davis a
descoperit ca un arc carbonic, cu ajutorul electricitatii, producea lumina, pentru ca
n anul 1860 Joseph Swan sa introduca arcul de carbon ntr-un container de sticla si
sa creeze ceva asemanator cu becul modern. Problema cu becul lui Swan era ca
acesta se ardea foarte repede. Edison a dezvoltat becul cu filament care putea
functiona fara a se arde timp de cteva ore, facnd astfel din bec un obiect practic,
util n treburile zilnice.
Primul om care a intuit existenta electricitatii a fost fizicianul si filozoful antic Thales.
Cu 600 de ani inainte de era noastra acesta facea experimente si credea (eronat) ca
prin slefuire chihlimbarul se magnetizeaza. De fapt era vorba de electricitate statica.
Legatura dintre electricitatea si magnetism avea sa fie facuta mult mai tarziu. Apoi,
in 1600 fizicianul englez William Gilbert a studiat si el chihlimbarul si efectele
slefuirii acestuia. El este cel care a venit cu denumirea de electricitate, care provine
de la cuvantul latin electricus ce inseamna ca chihlimbarul. Apoi, in secolul 18
Benjamin Franklin (inventatorul paratrasnetului) a realizat un studiu extensiv asupra
electricitatii. Franklin a facut rost de bani pentru studiu dupa ce si-a vandut
posesiunile. Ulterior munca a fost continuata de catre alti savanti, precum Luigi
Galvani, Michael Faraday, Nikola Tesla, Thomas Edison sau Lord Kelvin. Acestia au
transformat electricitatea dintr-o curiozitate stiintifica intr-o unealta esentiala.
Primul bec electric functional a fost inventat de Thomas Edison. Insa inaintea sa alti
22 de cercetatori au realizat dispozitive similare. Acestea nu aveau insa fiabilitatea
becului lui Edison. Filamentul acestuia din urma era realizat din grafit.
Exista trei tipuri de becuri: becul cu incandescenta, becul fluorescent si becul cu
halogen.Becul fluorescent a aparut n jurul anului 1930 si este mult mai eficient
dect becul incandescent. Acesta are partea interioara captusita cu fosfor si este
umplut cu un gaz inert. Fosforul are rolul de a reflecta lumina produsa de bec.
Lumina becului fluorescent nu este nsa asemanatoare celei naturale, distorsionnd
culorile.

clasa de funcionare a (sigurane asociate) cuprinde siguranele ale cror elemente de

nlocuire rezist la aciunea curenilor mai mici sau egali cu curentul lor nominal i pot
ntrerupe n condiii precise toi curenii de la un anumit multiplu al curentului nominal
pn la capacitatea lor nominal de rupere.

ELECTROCARDIOGRAMA
GENERALITATI:
Electrocardiograma (EKG,ECG) este un test ce masoara impulsurile electrice ale
inimii.Inima este o pompa musculara formata din patru camere. Cele doua camere de sus sunt
denumite atrii, iar cele de jos, ventricule. Un sistem natural electric, face ca muschiul inimii sa se
contracte si sa pompeze sangele catre plamani si restul corpului.
Activitatea electrica a inimii poate fi detectata de la nivelul pielii prin niste mici discuri
metalice, denumite electrozi. In timpul electrocardiogramei electrozii sunt atasati de piele la
nivelul toracelui, bratelor si picioarelor. Acestia sunt conectati la un aparat ce transforma
impulsurile electrice intr-o reprezentare grafica, pe care o inregistreaza pe hartie. Aceasta
reprezentare grafica, ce apare sub forma unei linii, este analizata de aparat si mai apoi de catre
medic.
O electrocardiograma poate sa arate:
-dovezi ale maririi de volum a inimii
-semne ale unui flux sanguin insuficient la nivelul inimii
-semne ale unor leziuni noi sau vechi ale inimii (infarcte)
-probleme ale ritmului cardiac (aritmii)
-modificari ale activitatii electrice, determinate de un dezechilibru electrolitic
-semne de inflamatie a sacului ce inconjoara inima (pericardite).
O electrocardiograma nu prevede aparitia unui infarct miocardic.

MOD DE EFECTUARE:
Electrocardiograma este efectuata de obicei de catre un cadru medical, iar rezultatul este
interpretat de catre un medic, precum un internist, un medic de familie, cardiolog sau
chirurg.Pacientul primeste de obicei EKG-ul ca dovada a examinarii sale de catre un medic.
Electrocardiograful este portabil, astfel incat EKG-ul poate fi efectuat, practic, oriunde. In cazul
spitalizarii, pacientul poate fi monitorizat cardiac continuu printr-un electrocardiograf; acest
proces este denumit telemetrie.Inainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie sa-si
indeparteze toate bijuteriile si hainele de pe jumatatea superioara a corpului, de la nivelul
mainilor si a picioarelor.
In timpul electrocardiogramei pacientul va sta intins pe o masa sau pe un pat. Zonele de la
nivelul pieptului, mainilor si a picioarelor unde vor fi plasati electrozii, sunt curatate si eventual

rase, pentru a furniza o suprafata curata si neteda. Intre piele si electrozi poate fi plasat un gel
special sau niste mici tampoane imbibate cu alcool sanitar, pentru a inbunatati conducerea
impulsurilor electrice. Pot fi folositi si electrozi de unica folosinta ce nu necesita gel sau alcool.
In cazul aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repozitionati in timpul testarii. Dupa
terminarea investigatiei electrozii si gelul sunt indepartati. Pe durata efectuarii testului, pacientul
nu trebuie sa se miste sau sa vorbeasca, deoarece activitatea musculara poate influenta rezultatul.
Pentru rezultate optime, pacientul trebuie sa stea intins, nemiscat si sa respire normal; uneori
medicul poate ruga pacientul sa-si tina respiratia pentru cateva secunde. O electrocardiograma
dureaza in medie 5 pana la 10 minute. In unele cazuri, aceasta perioada se poate prelungi, de
exemplu, atunci cand se masoara ritmul cardiac.

RISCURI:
Nu exista riscuri asociate cu efectuarea unei electrocardiograme. Acesta
este un test foarte sigur. In cele mai multe din cazuri, nu exista motive
pentru care un pacient sa nu poata efectua o electrocardiograma.
Electrozii detecteaza numai impulsurile produse de inima. Prin corp nu trece
nici un curent electric provenit de la aparat, deci nu exista riscul de
electrocutare.

REZULTATE:
Electrocardiograma este o reprezentare grafica cu un tipar
caracteristic a impulsurilor electrice generate de inima.
Partile componente ale EKG-ului sunt denumite unda P, complexul QRS,
segmentul ST si unda T:
-unda P reprezinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor superioare
(atriile)
-complexul QRS reprezinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor
inferioare (ventriculi)
-segmentul ST apare ca o linie dreapta intre complexul QRS si unda T; un
segment ST supra sau subdenivelat corespunde unui muschi cardiac lezat
sau care nu primeste suficient sange
-unda T corespunde perioadei in care ventriculii se relaxeaza din punct de
vedere electric si se pregatesc pentru o noua contractie.