Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema nuvelei ilustreaza ideea iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin
revelatia (manifestareA) sacrului in profan. Personajul din aceasta nuvela, Iancu
Gore, intra fara sa vrea intr-o lume fantastica, desi continua cu indarjire sa creada
intr-o lume normala, logica si coerenta, refuzand orice discontinuitate a existentei
sale. Nuvela este construita dintr-wn plan real si altul ireal, intr-un epic dublu.
scris "Adapost pentru zece persoane". isi face probleme daca o mai gasi loc, intra
intr-o "odaita cu ciment pe jos", in care ardea un bec murdar si in mijlocul careia erau
doua banci de lemn, "o caldare cu apa si cativa saci de nisip se aflau asezati langa
pereti". Gore saluta, "rasufland greu", pe batranul care era acolo si pe cele doua
femei care-1 privesc fara interes, intra in vorba cu ei, confesandu-se ca nu credea
"ca mai vin" avioanele inamice, adica nu se gandea sa se intample ceva deosebit.
Batranul -"cu o figura inca frumoasa: avea un par bogat carunt, aproape alb si,
clipind neincetat, ochii pareau ca-i inoata in lacrimi" - ii anunta cu o voce neasteptat
de groasa ca este vorba doar de exercitii aeriene, pentru ca se anuntase la radio.
Una din femei, careia nu i se putea ghici varsta, cu "fata latareata, patata, si o gura
mare, aproape diforma, cu dinti vesteji si neregulati", il privi batjocoritor, apoi se rasti
la Elisaveta, servitoarea, careia i se bate ochiul stang, "e semn rau".
Gore, intocmai ca profesorul Gavrilescu, incepe sa se confeseze celorlalti, carora le
spune ca este din Pitesti, ca are douasprezece mii de capete de vita "de cea mai
buna calitate", argumentand "Unu-i Gore, Iancu Gore!". Ca si pe Gavrilescu, ceilalti il
privesc cu indiferenta, batranul enervandu-se ca ei nu inteleg ca sunt doar niste
banale exercitii de aparare antiaeriana. Gore, obsedat de timpul ce pare sa aiba
acum alte valente, se uita la ceas si reia ideea ca "a fost ceasul taruluiIa sa-1 luati in
mana: o sa va speriati". in mod surprinzator, batranul o intreaba sarcastic pe madam
Popovici daca mai are vesti de la Paunescu, aceasta ridica din umeri, dar el continua
cu afirmatia: "Eu v-am atras atentia ca nu e om serios". Gore se gandeste ca daca
Paunescu "ar fi fost cinstit, daca ar fi fost om de cuvant, i-ar fi scos de mult
aprobarea de la Finante, pentru care ii avansase deja trei milioane. Si acum ar fi fost
cu marfa la frontiera, cele sase mii de capete de vita. Castig net: patruzeci de
milioane. Nu si-ar mai fi pierdut timpul la Bucuresti, nu l-ar mai fi prins
bombardamentul". Se isca un dialog ce ilustreaza iritarea fiecaruia, dupa care "se
auzi semnalul de incetare a alarmei", toti se relaxeaza, iar Gore ii da dreptate
batranului ca a fost doar un exercitiu, intrucat "nu s-a auzit nici un tun". Se uita din
nou la ceas si constata ca "n-a durat nici cinci minute!". Lipsa de reactie a celorlalti il
enerveaza pe Gore, care ii injura: "Mama voastra de nebuni!".
Secventa a treia. Reintors in lumea reala, in banal, Gore, orbit de "lumina soarelui" si
obsedat de "escrocul de Paunescu", de cele sase mii de capete de vite, se opreste in
fata casei cu numarul 14 si striga "Hotilor!", isi pune palaria pe cap si se indreapta
spre racoarea umeda a carciumii. Se asaza pe "acelasi scaun pe care statuse cu o
jumatate de ceas inainte", il invita din nou pe carciumar sa bea cu el un pahar cu vin
si din nou il intreaba "ce fel de om e Paunescu?". Gandul la cele sase mii de capete
de vite il copleseste si din nou acuza: "Am auzit ca e cam escroc. A escrocat lumea".
Amenintator, "nimeni nu se joaca cu Iancu Gore", pomeneste de "douasprezece mii
de capete de vita" si se incurajeaza spunand ca nu se lasa escrocat "ca nebuna aia
de madam Popovici". Mirat, carciumarul il intreaba de unde stie de madam Popovici
si ii spune ca au trecut "patruzeci de zile de cand s-a prapadit in bombardament, si
nu i-a facut nimeni pomana". Gore este convins ca e vorba de alta doamna, asta de
care vorbeste el este "o cucoana cu nasul lung", care are o servitoare "cam nebuna",
Elisaveta. Afla de la carciumar ca si ea "s-a prapadit" in bombardamentul din 4
aprilie, atunci cand "s-a crezut ca e exercitiu, ca se anuntase si la radio". Bomba
cazuse in fundul curtii, "in plin adapost" si s-a daramat si casa. Gore refuza cu
fermitate varianta povestita de carciumar, se sterge nervos cu batista pe fata,
crezand ca isi bate joc de el pentru ca bause "adineauri doi litri de vin, pe
Miraculosul exista in aceasta nuvela prin episodul adapostului, prin intrarea lui Gore
intr-o alta lume (persoanele respective murisera la bombardamenT) si intr-un alt timp
(trecusera 40 de zile de la moartea loR) si este sugerat de cateva elemente, cum ar fi
caldura sufocanta, gestul repetat de a-si sterge fruntea cu batista, graba agitata,
precum si tendinta permanenta de confesiune. Tipatul tinerei femei, care-1 striga pe
Ionica, poate fi un simbol al formulei magice pentru iesirea din timp si spatiu. Gore
este speriat de revelatie, se panicheaza si incearca o descarcare spirituala printr-o
imprecatie profana ("Mama voastra de nebuni!"), care vine ca o salvare a lui din
lumea in care intrase si in care nu putea ramane, in studiul "Scriitori romani de azi",
Eugen Simion face o paralela a acestei nuvele cu schitele lui Caragiale, afirmand ca
"Gore este un Mitica guraliv, infipt, revendicativ, napastuit de soarta sa treaca printr-o
imprejurare grea. inca de la prima replica ne dam seama ca Gore sufera de vanitate
si ca, mai mult decat paguba il irita intentia lui Paunescu (amicul escroC) de a-1 duce
de nas. () Gore este, evident, grabit (si eroii lui Caragiale sunt totdeauna
impacientati, modul lor de a nu face nimic este de a se agita, a reclama un stil al
urgentei!). () in fine, orgoliul lui Gore izbucneste plenar, amenintator in clipa
despartirii. () M.Eliade alege deliberat un individ comun {atributele lui, ca si acelea
ale eroului caragialesc, pot deveni usor vicii: dorinta patologica de comunicare
(marturiseste oricui ce i se intamplA), graba (mistica deplasariI) si orgoliul (ambatuL)
pentru a trece printr-o situatie enigmatica. Din nou ideea -devenita axul intregii sale
literaturi - ca sacrul, miticul se manifesta in aspectele banale ale existentei."