12.

000 de capete de vite

Definitie: Nuvela este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, urmarind
un conflict unic, concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate
succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta fapte
verosimile intr-un singur conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai
mult pe definirea personajului decat pe actiune. Nuvelele se clasifica dupa criteriile
comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare in: nuvele istorice, psihologice,
fantastice, filozofice, anecdotice. Dupa curentele literare in care se inscriu ca formula
compozitionala, nuvelele sunt: renascentiste, romantice, realiste, naturaliste.
Termenul de "nuvela" vine din frantuzescul "nouvelle" si inseamna "noutate, nuvela".
inscriindu-se in proza fantastica a lui Mircea Eliade, nuvela "Douasprezece mii de
capete de vite" a aparut in volumul "in curte la Dionis" din 1977, desi fusese scrisa in
1952. Nuvele din aceasta perioada fac parte din literatura contemporana. Privitor la
aceasta creatie inedita si cu totul aparte, Mircea Eliade marturiseste o "concentrare
aproape exclusiva asupra prozei fantastice" in esenta careia se manifesta conceptia
lui despre gandirea mistica si imaginara ce compune "universuri paralele ale lumii de
toate zilele".
Nuvelele fantastice din aceasta perioada "se disting in primul rand printr-o alta
experienta a timpului si a spatiului. Mircea Eliade respinge ideea conform careia
prozele fantastice ar fi inspirate din studiile sale de istorie a religiilor ori din
documentele mitologice, a caror semnificatie simbolica nu este utilizata in literatura:
"Universurile paralele pe care le dezvaluia povestirea erau rodul imaginatiei
creatoare, nu al eruditiei, nici al hermeneuticii (stiinta si arta interpretarii textelor
vechi, in special biblice - n.n.) pe care o stapanea istoricul religiilor comparate"
(Paris,
1980).

Subiectul nuvelei. Mituri. Semnificatii.

Nuvela "Douasprezece mii de capete de vite" compune acelasi spatiu imaginar al
Bucurestiului ca si nuvela "La tiganci", "un oras mitic", plin de semne, un oras in care
personajele pot parcurge un drum spiritual initiatic, cu strazile lui misterioase ce
ascund taine vechi.

Tema nuvelei ilustreaza ideea iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin
revelatia (manifestareA) sacrului in profan. Personajul din aceasta nuvela, Iancu
Gore, intra fara sa vrea intr-o lume fantastica, desi continua cu indarjire sa creada
intr-o lume normala, logica si coerenta, refuzand orice discontinuitate a existentei
sale. Nuvela este construita dintr-wn plan real si altul ireal, intr-un epic dublu.

Realizarea fantasticului in aceasta nuvela se face prin imbinarea planului real cu

planul ireal, secventele epice fiind dominate, pe rand de unul din aceste planuri.
Epicul dublu este relevat de existenta in planul secund a unor elemente
semnificative, apartinand celuilalt plan, decat cel dominant in secventa epica
respectiva. Altfel spus, epicul dublu este construit din doua planuri, unul real si altul
ireal, paralele, care merg concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul
este planul principal si celalalt cel secundar, schimbandu-se intre ele, conform
secventelor epice care compun nuvela.
Nuvela "Douasprezece mii de capete de vite" este structurata in trei secvente ale
epicului dublu, in care domina unul din planuri, iar in plan secundar se manifesta
discret si sugestiv celalalt plan:
Secventa I - domina planul real, cu elemente de ireal;
Secventa a II-a - domina planul ireal, dublat de elemente ale realului;
Secventa a III-a - domina planul real, cu elemente din planul ireal;
Secventa intai. intr-o carciuma de cartier, situata pe langa strada Frumoasa din
Bucuresti, "un barbat intre doua varste, bine legat, aproape gras, cu o fata rotunda,
congestionata, fara expresie" asteapta nerabdator pe cineva. El se sterge "absent,
pe frunte" cu o batista colorata". Uitandu-se la ceasul cu lant gros, de aur, constata
ca este douasprezece fara cinci, apoi ii spune cu mandrie carciumarului ca este un
"ceas imparatesc", cumparat de el la Odesa, "a fost ceasul tarului". Invitandu-1 la
masa lui pe carciumar, i se prezinta acestuia: "Eu sunt Gore (). Iancu Gore, om de
incredere si de viitor: asa-mi spun prietenii". El venise aici sa-1 intalneasca pe unul,
Paunescu, despre care carciumarul ii spune ca, daca e vorba de cel "de la Finante",
nu mai sta pe strada Frumoasa la numarul 14, deoarece se mutase dupa
bombardament, "din ordinul ministerului", iar casa nu mai exista. intr-o liniste deplina,
se aude zgomotul unui camion supraincarcat, care zguduie "singura fereastra care
mai avea geam". Intra doi soferi posomorati, "fara sa spuna nici un cuvant".
Secventa a doua. La "douasprezece si zece", Gore este cuprins de o agitatie brusca,
cere plata pentru ca "suntem grabiti!() Avem treburi. Suntem grabiti!" Iese precipitat
din carciuma spunand "ai sa mai auzi de Iancu Gore" si se indreapta hotarat spre
numarul 14 de pe strada Frumoasa, unde vede "o casa modesta de mahala, cu
tencuiala crapata in mai multe locuri", care parea parasita. Enervat, Gore vorbeste
tare cu personajul imaginar, Paunescu, "poltron si escroc" care ii mancase trei
milioane si a sters-o, punandu-se la adapost, iar el este lasat "aici, singur, sub
bombardament!" injurand furios, Gore isi scoate palaria "si-si propti palma intreaga
pe butonul soneriei". Deodata se auzi sirena, care anunta atac aerian, desi abia
trecuse de ora douasprezece, "sunt nebuni", gandi Gore, in timp ce din casele vecine
strabateau glasuri, usi trantite, peste care se inalta un tipat ascutit de femeie tanara,
strigand: "Ionica! () Unde esti, Ionica?". Lui Gore ii vin in minte cele "sase mii de
capete de vita, de cea mai buna calitate", pentru care avea permisul de export, dar ii
mai trebuia aprobarea de la Ministerul de Finante. Vede afisul binecunoscut al
avertismentului care indica, printr-un "deget aratator vopsit in negru: La 20 de metri
adapost antiaerian" si o ia la fuga spre pivnita-subsol din fundul curtii. Pe usa statea

scris "Adapost pentru zece persoane". isi face probleme daca o mai gasi loc, intra
intr-o "odaita cu ciment pe jos", in care ardea un bec murdar si in mijlocul careia erau
doua banci de lemn, "o caldare cu apa si cativa saci de nisip se aflau asezati langa
pereti". Gore saluta, "rasufland greu", pe batranul care era acolo si pe cele doua
femei care-1 privesc fara interes, intra in vorba cu ei, confesandu-se ca nu credea
"ca mai vin" avioanele inamice, adica nu se gandea sa se intample ceva deosebit.
Batranul -"cu o figura inca frumoasa: avea un par bogat carunt, aproape alb si,
clipind neincetat, ochii pareau ca-i inoata in lacrimi" - ii anunta cu o voce neasteptat
de groasa ca este vorba doar de exercitii aeriene, pentru ca se anuntase la radio.
Una din femei, careia nu i se putea ghici varsta, cu "fata latareata, patata, si o gura
mare, aproape diforma, cu dinti vesteji si neregulati", il privi batjocoritor, apoi se rasti
la Elisaveta, servitoarea, careia i se bate ochiul stang, "e semn rau".
Gore, intocmai ca profesorul Gavrilescu, incepe sa se confeseze celorlalti, carora le
spune ca este din Pitesti, ca are douasprezece mii de capete de vita "de cea mai
buna calitate", argumentand "Unu-i Gore, Iancu Gore!". Ca si pe Gavrilescu, ceilalti il
privesc cu indiferenta, batranul enervandu-se ca ei nu inteleg ca sunt doar niste
banale exercitii de aparare antiaeriana. Gore, obsedat de timpul ce pare sa aiba
acum alte valente, se uita la ceas si reia ideea ca "a fost ceasul taruluiIa sa-1 luati in
mana: o sa va speriati". in mod surprinzator, batranul o intreaba sarcastic pe madam
Popovici daca mai are vesti de la Paunescu, aceasta ridica din umeri, dar el continua
cu afirmatia: "Eu v-am atras atentia ca nu e om serios". Gore se gandeste ca daca
Paunescu "ar fi fost cinstit, daca ar fi fost om de cuvant, i-ar fi scos de mult
aprobarea de la Finante, pentru care ii avansase deja trei milioane. Si acum ar fi fost
cu marfa la frontiera, cele sase mii de capete de vita. Castig net: patruzeci de
milioane. Nu si-ar mai fi pierdut timpul la Bucuresti, nu l-ar mai fi prins
bombardamentul". Se isca un dialog ce ilustreaza iritarea fiecaruia, dupa care "se
auzi semnalul de incetare a alarmei", toti se relaxeaza, iar Gore ii da dreptate
batranului ca a fost doar un exercitiu, intrucat "nu s-a auzit nici un tun". Se uita din
nou la ceas si constata ca "n-a durat nici cinci minute!". Lipsa de reactie a celorlalti il
enerveaza pe Gore, care ii injura: "Mama voastra de nebuni!".
Secventa a treia. Reintors in lumea reala, in banal, Gore, orbit de "lumina soarelui" si
obsedat de "escrocul de Paunescu", de cele sase mii de capete de vite, se opreste in
fata casei cu numarul 14 si striga "Hotilor!", isi pune palaria pe cap si se indreapta
spre racoarea umeda a carciumii. Se asaza pe "acelasi scaun pe care statuse cu o
jumatate de ceas inainte", il invita din nou pe carciumar sa bea cu el un pahar cu vin
si din nou il intreaba "ce fel de om e Paunescu?". Gandul la cele sase mii de capete
de vite il copleseste si din nou acuza: "Am auzit ca e cam escroc. A escrocat lumea".
Amenintator, "nimeni nu se joaca cu Iancu Gore", pomeneste de "douasprezece mii
de capete de vita" si se incurajeaza spunand ca nu se lasa escrocat "ca nebuna aia
de madam Popovici". Mirat, carciumarul il intreaba de unde stie de madam Popovici
si ii spune ca au trecut "patruzeci de zile de cand s-a prapadit in bombardament, si
nu i-a facut nimeni pomana". Gore este convins ca e vorba de alta doamna, asta de
care vorbeste el este "o cucoana cu nasul lung", care are o servitoare "cam nebuna",
Elisaveta. Afla de la carciumar ca si ea "s-a prapadit" in bombardamentul din 4
aprilie, atunci cand "s-a crezut ca e exercitiu, ca se anuntase si la radio". Bomba
cazuse in fundul curtii, "in plin adapost" si s-a daramat si casa. Gore refuza cu
fermitate varianta povestita de carciumar, se sterge nervos cu batista pe fata,
crezand ca isi bate joc de el pentru ca bause "adineauri doi litri de vin, pe

nemancate". La randul lui, Gore ii relateaza carciumarului cum se certau cucoanele

cu chiriasul lor in adapost, ca acesta nu platise chiria. Nedumerit, carciumarul se
mira de unde il cunoaste Gore pe judecatorul Protopopescu si-i spune ca "azi n-a
fost nici o alarma". Gore il ignora, comanda "varza cu carne" si injura iar: "Mama
voastra de nebuni!". Intra un grup de muncitori care confirma ca azi n-a fost nici
alarma, nici exercitiu, fusese "saptamana trecuta". Ei lucrasera acolo ca sa curete
strada si nu ramasese "decat grilajul in picioare".

Gore pune ramasag ca exista casa si locatarii, invitandu-i sa mearga cu el ca sa se

convinga. Afara, caldura era inabusitoare, desi era mijlocul lunii mai, iar trotuarul
"dogorea ca in timpul verii". Ajunsi in dreptul "unui grilaj de fier in forma de lance",
constata ca din casa nu mai ramasese decat "o masa informa de caramizi, barne si
moloz", insa "aici e numarul 74", nu 14. Pentru Gore nu are importanta numarul, el
sustine ca aici locuiste madam Popovici. De-a lungul strazii nu se mai zarea "nici o
casa in picioare". Gore vede afisul pe care scria "Adapost aerian la 100 de metri", iar
cineva adaugase cu creionul chimic "strada Frumoasa numarul 74". Eroul priveste
confuz "strada pustie", ruinele, gramezile de caramizi si moloz si crede ca de toate
este vinovat escrocul de Paunescu, din cauza caruia el nu este acum "la frontiera, cu
sase mii de capete de vita". Si din nou injura: "Mama voastra de nebuni!". Muncitorii ii
cer damigeana promisa si-1 acuza ca vrea sa dispara fara sa achite consumatia la
carciuma, infuriat, Gore se opri "cu obrajii dogorind", isi scoase portmoneul si incepu
sa numere nervos bancnotele: "Voi nu stiti cine e Gore, le spuse de departe,
scotandu-si portmoneul. N-ati auzit de Iancu Gore, om de incredere si de viitor Dar o
sa auziti, adauga. O sa auziti de Iancu Gore".
Un copil traversa tocmai atunci strada si un glas de femeie tanara il striga: "Ionica!
Unde mi-ai fost, Ionica? Te caut de un ceas, diavole!".
Semnificatiile fantasticului
Iancu Gore este un individ oarecare, obisnuit, usor vanitos dar om de cuvant si
cinstit, "om de incredere", cu o dorinta puternica de a se inalta deasupra banalului,
reprezentat de escrocul Paunescu. "O sa auziti de Iancu Gore", spune el amenintator
in finalul nuvelei.
Profanul si sacrul sunt aici mai putin sugestive decat la Gavrilescu, ce a parcurs un
drum initiatic dintre viata spre moarte, motivandu-se cu "firea de artist" si cu iubirea
("am iubit"). Iancu Gore, motivat numai pe plan etic, corect si cinstit, are inradacinate
profund normele existentiale, fiind puternic ancorat la evenimentul cotidian din planul
real. El refuza timpul memoriei, in care patrunde in mod enigmatic, continuand cu
tarie sa creada in banal din neputinta de a suprapune cele doua planuri: profan si
sacru. El iese din timpul real (carciumA) si intra in timpul spiritual (adapostuL), din
lumea concreta in lumea fantastica, dar nu poate ramane, nu se poate initia din
cauza ca este dominat de rational, de verosimil, de logica umana ("fugi, domnule, ca
n-a murit!").

Miraculosul exista in aceasta nuvela prin episodul adapostului, prin intrarea lui Gore
intr-o alta lume (persoanele respective murisera la bombardamenT) si intr-un alt timp
(trecusera 40 de zile de la moartea loR) si este sugerat de cateva elemente, cum ar fi
caldura sufocanta, gestul repetat de a-si sterge fruntea cu batista, graba agitata,
precum si tendinta permanenta de confesiune. Tipatul tinerei femei, care-1 striga pe
Ionica, poate fi un simbol al formulei magice pentru iesirea din timp si spatiu. Gore
este speriat de revelatie, se panicheaza si incearca o descarcare spirituala printr-o
imprecatie profana ("Mama voastra de nebuni!"), care vine ca o salvare a lui din
lumea in care intrase si in care nu putea ramane, in studiul "Scriitori romani de azi",
Eugen Simion face o paralela a acestei nuvele cu schitele lui Caragiale, afirmand ca
"Gore este un Mitica guraliv, infipt, revendicativ, napastuit de soarta sa treaca printr-o
imprejurare grea. inca de la prima replica ne dam seama ca Gore sufera de vanitate
si ca, mai mult decat paguba il irita intentia lui Paunescu (amicul escroC) de a-1 duce
de nas. () Gore este, evident, grabit (si eroii lui Caragiale sunt totdeauna
impacientati, modul lor de a nu face nimic este de a se agita, a reclama un stil al
urgentei!). () in fine, orgoliul lui Gore izbucneste plenar, amenintator in clipa
despartirii. () M.Eliade alege deliberat un individ comun {atributele lui, ca si acelea
ale eroului caragialesc, pot deveni usor vicii: dorinta patologica de comunicare
(marturiseste oricui ce i se intamplA), graba (mistica deplasariI) si orgoliul (ambatuL)
pentru a trece printr-o situatie enigmatica. Din nou ideea -devenita axul intregii sale
literaturi - ca sacrul, miticul se manifesta in aspectele banale ale existentei."