Sunteți pe pagina 1din 7

In exclusivitate pentru "Formula AS" - David Servan Schreiber

Un program anti-cancer pornit din proprie experienta

"Cancerul poate fi invins prin mijloace la indemana oricui"


Medic psihiatru de renume international, autor de carti cu succes urias, David
Servan Schreiber s-a confruntat el insusi cu cancerul. O lupta in care a invins si a
carei experienta o comunica in speranta de a fi de folos
Povestea celui pe care presa internationala il numeste familiar DSS este una de
roman. Psihiatru si neurolog de anvergura mondiala, David Servan Schreiber avea
de la bun inceput toate atuurile pentru a deveni o vedeta. Foarte carismatic,
binecunoscut pentru ca este fiul cel mare al faimosului JJSS (Jean Jacques Servan
Schreiber - fondatorul revistei L. Express si autor al cartii "Sfidarea Mondiala&
quot;), David se afirma ca cercetator in domeniul neuropsihiatriei, la una dintre
cele mai celebre universitati medicale americane, cea din Pittsburg. In 2003
lanseaza o carte care avea sa devina un bestseller mondial, "Vindeca stresul,
anxietatea si depresia, fara medicamente si fara psihanaliza", bulversand lumea
psihiatriei prin concluzia sa scandaloasa: boala secolului 21, stresul (anxietatea,
alienarea), poate fi contracarata fara medicamente, prin mijloace naturale aflate
la indemana oricui. Patru ani mai tarziu vine cu o noua "bomba": "Anticancer".
Lumea afla stupefiata ca faimosul si carismaticul DSS a suferit el insusi de un
cancer la creier. Dupa o operatie, chimioterapie si toate demersurile pe care le
cunoaste medicina conventionala, atunci cand parea ca totul a intrat in normal,
cancerul sau a recidivat. A urmat o noua operatie, numai ca de data aceasta,
tanarul cercetator si-a dat seama ca mijloacele acceptate de medicina
conventionala nu sunt suficiente. Pentru a se vindeca complet, avea nevoie sa
stie mai mult. Astfel, fondeaza pe langa Universitatea de Medicina din Pittsburg
un centru de cercetari "integrative", care pleaca de la premisa ca pentru a
combate boala trebuie sa apelam, inainte de toate, la psihic si la fortele
sufletesti. Ani de zile face cercetari aprofundate in domeniul cancerului, se
consulta cu cei mai mari experti mondiali, participa la conferinte de pe intreaga
planeta si digera toata literatura stiintifica pe tema cancerului. Concluzia sa:
"Cancerul este mai mult o chestiune de stil de viata. Fiecare dintre noi avem in
corp celule canceroase, dar boala nu se declanseaza la toti. Am vrut sa aflu care
este motivul pentru care unii dintre noi fac cancer si altii nu. Ceea ce am
descoperit este faptul ca, asa cum toti avem celule canceroase in corp, tot asa
avem si mijloacele naturale de a ne apara impotriva cancerului. Nu trebui decat
sa invatam sa ne servim de aceste mijloace naturale". Fara sa nege nici un
moment medicina conventionala, si dupa ce a testat pe el insusi toate
recomandarile pe care le face, David Servan Schreiber explica felul in care putem
sa ne folosim de mijloacele noastre naturale de aparare impotriva acestei boli,
care a devenit principala cauza a mortalitatii in lumea contemporana. In interviul
pe care l-a acordat revistei "Formula AS", l-am rugat pe celebrul om de stiinta
franco-american sa explice cat se poate mai clar programul anticancer, elaborat
prin propria sa experienta de lupta cu boala, pe care a izbutit s-o invinga de doua

ori.
"In stadii declansate deja, tumorile canceroase trebuie operate"
- Care este diferenta intre terapia anticancer pe care o propuneti dvs. si
abordarea medicinei clasice in ceea ce priveste cancerul?
- In primul rand, as vrea sa precizez un element foarte important: atunci cand
cancerul s-a declansat deja, atunci cand exista deja o tumora canceroasa, asa
cum s-a petrecut in cazul meu, abordarea medicinei clasice este singura posibila
pentru stadiul in care se afla stiinta in acest moment. Operatia, chimioterapia si
celelalte masuri care se iau in acest caz mi-au salvat viata. Exista si ceea ce
stiinta numeste "remisii spontane", adica o retragere a tumorii, uneori definitiva,
dar mecanismele ce se pun in miscare in aceste cazuri rare nu sunt descifrate de
catre stiinta in acest moment. Pur si simplu, nu stim cum se petrece acest lucru.
Dar in majoritatea lor covarsitoare, tumorile canceroase trebuie operate. Nici un
moment nu am sustinut faptul ca medicina clasica trebuie evitata, ci dimpotriva.
Ceea ce s-a petrecut cu mine m-a facut insa sa-mi pun intrebari. Dupa ce am
facut tot ceea ce puteam sa fac cu mijloacele traditionale de tratament, m-am
intors la viata mea obisnuita, mi-am reluat lucrul la universitate si la Centrul de
cercetari integrale in medicina, parea ca totul reintrase in normal. Voiam sa uit de
cancer. Numai ca, intr-o buna zi, medicii mi-au spus: "Stiti, cancerul a revenit".
Cand ai trecut odata pe langa moarte, viata este altfel, are o savoare si o
intensitate fantastica. Asa era pentru mine. Revenirea cancerului a fost ca o
recadere in infern. Atunci am inceput sa-mi pun cu adevarat intrebari: Ce se
intamplase? De ce revenise cancerul? Faptul ca o tumora canceroasa se dezvolta
in corpul meu nu este un lucru normal. Avem mii de mici celule canceroase in
corp, dar ele raman inactive pana cand ceva anume le face sa se trezeasca. Ce
anume activeaza aceste celule canceroase? Nu stim. Dar stim ca intr-un fel sau
altul, corpul nostru isi mobilizeaza mijloacele sale de aparare naturale, curata
terenul si blocheaza dezvoltarea acestor celule maligne. Corpul meu nu-si facuse
treaba bine, din moment ce cancerul meu se reactivase. De ce? Voiam un
raspuns la aceasta intrebare si acesta a fost punctul din care au pornit cercetarile
mele ulterioare. Stiinta medicala conventionala se intereseaza in primul rand de
tumora: trebuie detectata si apoi distrusa prin orice mijloace - chirurgicale,
radioterapie, chimioterapie... Nu exista alta cale, trebuie sa faci asta. Dar pe mine
ma interesa si restul. Abordarea mea a fost sa pornesc de la ceea ce inconjoara
tumora, "terenul" pe care aceasta se dezvolta si care ii influenteaza evolutia.
Stim ca pentru a se dezvolta, o tumora are nevoie de un mediu inflamatoriu, fara
de care aceasta nu ar putea rezista sistemului nostru imunitar. Deci e nevoie, pe
de-o parte, sa determinam ce creeaza acest mediu inflamatoriu, si pe de-alta, sa
aflam elementele care stimuleaza mecanismele noastre de aparare. Apoi,
tumora, pentru a se dezvolta, are nevoie sa creeze noi vase sanguine, pentru a
primi oxigenul de care are nevoie. Trebuia deci sa aflu care sunt factorii ce
influenteaza toate acestea, conform unei logici simple. Trebuia sa inteleg cum
functioneaza aceste mijloace naturale de aparare, inainte de a le utiliza, de a le
stimula, si chiar de a le amplifica, daca este posibil. Si, ca sa va raspund in sfarsit

la intrebare, ceea ce diferentiaza abordarea mea de cea clasica este ideea de a


actiona asupra acestor elemente care favorizeaza dezvoltarea tumorii, in loc sa
astept ca ea sa creasca, pentru a putea fi operata. In plus, de a actiona asupra
mediului in care se instaleaza tumora in asa fel incat ea sa se "sufoce".
"Am testat totul pe mine insumi"
- Cu aceasta noua abordare este posibila vindecarea cancerului sau vorbim doar
de prevenirea lui?
- Pentru mine nu exista o ruptura intre a preveni si a vindeca. Un cancer este in
acelasi timp si tumora, si mediul in care ea se dezvolta. Este un intreg. Si as vrea
sa mai precizez aici ca aceasta viziune a importantei "terenului" pe care se
instaleaza tumora nu este numai a mea, ci si a unora dintre cei mai importanti
cercetatori ai cancerului de pe planeta, care au confirmat valoarea acestei
abordari si au recunoscut ca ea constituie o innoire majora, in ceea ce priveste
tratamentul cancerului in acest moment. In ceea ce ma priveste, ganditi-va la
faptul ca eu nu eram un cercetator care studiaza pentru ca este pasionat de
subiect, nici pentru ca eram platit pentru asta. Eu eram bolnav de cancer, tumora
recidivase si acest lucru ma speria de moarte. Cercetarile mele trebuiau sa ia in
calcul orice ipoteza care mi se parea viabila si m-am aruncat in aceste cercetari
cu o determinare a carei miza era chiar viata mea. Am intrat si am studiat toate
bazele de date asupra cancerului pe care mi le punea la dispozitie lumea
medicala si la care aveam acces ca si cercetator, am maturat toata presa
stiintifica a acelor ani, m-am pus la curent cu toate descoperirile de ultima ora,
am verificat toate ipotezele aflate pe masa de lucru ale cancerologilor celor mai
faimosi din lume. Am pus totul cap la cap, pentru ca erau informatii foarte
dispersate, si astfel am reusit, dupa o munca uriasa care a durat ani de zile, sa
formulez un fel de... doctrina anticancer. Am testat totul pe mine insumi, si daca
acum sunt in viata si sanatos, acest lucru ma face sa sper ca ideile principale ale
acestei doctrine sunt valabile, cel putin ca principii. In ziua in care am fost
convins ca ceva fundamental s-a schimbat in evolutia bolii mele, am decis ca
lucrurile aflate de mine pot fi utile multor bolnavi aflati in aceeasi situatie. A fost
momentul in care am scris Anticancer, care este o carte foarte personala, caci
cuprinde povestea mea, dar si una stiintifica, pentru ca acolo sunt rezultatele
cercetarilor mele din tot acest timp.
"Pot spune fara teama de a ma insela ca exista un stil de viata
anticancer"
- Care sunt concluziile?
- Ca este esential sa studiezi, sa pregatesti si sa ameliorezi terenul pe care se
instaleaza cancerul. Si, contrar a ceea ce se credea pana acum, cancerul nu este
o chestiune genetica in principal, ci o chestiune de stil de viata. Pot spune acum,
fara teama de a ma insela, ca exista un stil de viata anticancer, care reduce
substantial, pe de-o parte, riscul de a ne imbolnavi de cancer, pe de-alta parte,

odata ce ne-am imbolnavit deja, creste substantial sansa de a reveni la o


sanatate buna, de a ne vindeca definitiv de aceasta maladie, in asa fel incat ea
sa nu mai recidiveze. Stiu ca prin ceea ce afirm, merg cumva contra curentului
acceptat. Doctorii le spun femeilor ca daca mamele sau bunicile lor au avut
cancer la san, atunci riscul lor este mai mare. Eu estimez acest risc la nu mai
mult de 15%, restul de 85% fiind influenta mediului, a obiceiurilor alimentare, a
stresului psihologic. Vreti o dovada? Ei bine, copiii adoptati la nastere au acelasi
risc de a face cancer cu parintii lor adoptivi, nu cu parintii lor biologici, ceea ce
inseamna ca determinanti sunt factorii de viata, nu factorii biologici. In China
sunt regiuni intregi fara nici un caz de cancer. Credeti ca este vorba despre o
gena asiatica? Nici vorba, pentru ca odata emigrati la Chicago, procentul de
cancere al chinezilor este acelasi, foarte ridicat, cu al americanilor. Deci, este
vorba despre stilul de viata in primul rand. Exista studii foarte serioase, care
arata ca pentru cei nascuti dupa 1940 riscul de cancer este de trei ori mai mare
decat al celor nascuti inainte de anul acesta, ceea ce confirma ipoteza mea. In
secolul 20 totul s-a schimbat.
- Care sunt factorii ce constituie acest "stil de viata" la care va referiti?
- Foarte pe scurt, stilul de viata occidental este exact acela care favorizeaza
aparitia cancerului. Mediul in care traim este incarcat cu cea mai mare cantitate
de factori recunoscuti drept cancerigeni, care au existat vreodata pe planeta.
Franta este al treilea mare consumator de pesticide dupa America si Japonia, si
nu intamplator, statisticile cancerului au aceeasi ordine. Miile de produse toxice
care exista astazi nu existau inainte. Acesta este un factor.

Miscarea - parte integranta a terapiei anti-cancer

Al doilea: alimentatia care cuprinde grasimi, zahar, carne, alimente industriale,


surse de dezechilibru dezastruoase pentru sanatate, pentru ca animalele si
agricultura sunt saturate cu produse chimice cancerigene. Apoi urmeaza alti
factori fundamentali care, la un loc, creeaza mediul pentru dezvoltarea tumorilor,
cum ar fi sedentarismul. Exista numeroase studii ce demonstreaza ca
mecanismele de aparare ale corpului contra cancerului sunt stimulate direct de
activitatea fizica. Nu trebuie sa faceti sport de performanta. Este suficient o
jumatate de ora de mers pe zi, dar sa fie chiar in fiecare zi. Acesta este minimul.
Tesuturile adipoase sunt principalul mediu de stocare al toxinelor cancerigene,
excesul de estrogeni si testosteron care stimuleaza cresterea tumorilor, nivelul de
zahar in sange, toate acestea contribuie la inflamarea tesutului si favorizeaza
cancerul. Sportul le diminueaza. Dupa o operatie de cancer, activitatea fizica
regulata diminueaza substantial riscul recidivei, iar studiile la care am avut acces
dovedesc acest lucru. Odata cu chimioterapia sau radioterapia, trebuie inceput
imediat un program de educatie fizica. Riscul unei recidive scade cu 75% in cazul
acelora care fac sport in mod regulat. Personal, in timpul celor 13 luni de zile in
care am facut chimioterapie, am alergat in fiecare zi. Evaluarea regulata a
celulelor mele imunitare mi-a dovedit efectul miscarii asupra intregului sistem

imunitar.
"Concentrati-va atentia catre interior"
- Ce puteti sa spuneti despre factorul psihologic? Cat de important este psihicul
in lupta contra cancerului?
- Este un factor fundamental. De mii de ani, toate marile traditii mistice ale
orientului ca si cele occidentale sustin ca este posibil sa tinem sub control
mecanismele interioare ale fiintei, toata fiziologia corpului, prin concentrarea
spiritului si a atentiei in interior. Vehiculul acestei concentrari este respiratia, care
poate fi directionata oriunde in corp. Si meditatia. Sunt numeroase studii astazi
care dovedesc faptul ca respiratia este una dintre cele mai bune metode de a
reduce impactul stresului lumii contemporane asupra corpului nostru. La randul
ei, meditatia este una dintre cele mai bune modalitati de a restabili armonia
fiziologiei noastre si in consecinta de a stimula mecanismele noastre naturale de
aparare. In Statele Unite exista programe de respiratie si meditatie pentru
bolnavii de cancer, in sute de clinici oncologice. Rezultatele au fost evidente.
Nimeni dintre cei care sufera de o boala cronica, nu numai cancer, dar si alte
tipuri de boli considerate incurabile, nu ar trebui sa ignore acest adevar: a
petrece timp, in fiecare zi, singur cu sine, a concentra toata atentia asupra
propriei fiinte este un act de iubire fata noi insine. Este un demers enorm de
important. Este conditia esentiala pentru a incepe sa armonizam fortele de
vindecare interioare ale corpului.
- Concret, cum ar trebui sa procedam?
- Fara sa intru in detalii, poarta catre interior si catre controlul functiilor subtile ale
corpului este, cum spuneam, respiratia. Asezati-va confortabil, cu spatele drept.
Sunt suficiente doua adanci respiratii lente si profunde, insotite de toata atentia
noastra, pentru a simti imediat ca ceva se destinde in interiorul nostru. Atentia
insoteste apoi fiecare inspiratie, apoi se lasa purtata de o lunga expiratie a
aerului care paraseste corpul. Apoi, pauza. Invatam sa ne lasam sa curgem in
aceasta pauza, din ce in ce mai profund. Acolo, in aceasta pauza, vom descoperi
ca suntem cel mai aproape de fiinta noastra intima. Apoi, la capatul acestei
pauze, fara nici cel mai mic efort - in afara de acela de a ne focaliza atentia - o
mica scanteie se reaprinde singura si declanseaza o noua inspiratie. Aceasta este
insasi scanteia vietii, care este intotdeauna in noi, chiar daca nu suntem
constienti de ea. A deveni constienti de aceasta scanteie inseamna sa suflam
peste ea, sa o reaprindem. Atunci cand o descoperim pentru prima data, avem o
adevarata revelatie. Invatam ca putem avea acces la ea in orice moment al vietii
noastre, atunci cand avem nevoie sa ne racordam la sursa noastra de energie.
Odata descoperit calmul si blandetea aflate la capatul expiratiei, vom reveni
mereu la acesta sursa. Dupa putina practica, cum vom avea un moment, fie la
coada la supermarket, fie intr-un blocaj de circulatie, vom profita pentru a ne
intoarce acolo, in interior. Centrul respiratiei, situat la baza creierului, este
sensibil la toate moleculele ce sunt schimbate in permanenta intre creierul

emotional si organele corpului, inclusiv sistemul imunitar. Racordandu-ne la


respiratie, ne apropiem de pulsatia functiilor corporale vitale si le conectam la
gandire. Experimentele cu bolnavii care practica respiratia si meditatia au
dovedit ca la capatul a numai opt saptamani dormeau mai bine, se simteau in
mod clar mai putin stresati si aveau sentimentul ca viata lor devenise mai plina.
Mai mult decat atat, la nivelul sistemului imunitar, celulele imunitare isi
regasisera forma initiala, foarte eficienta in a lupta contra cancerului. Meditatia
de origine asiatica si corespondentul ei european, rugaciunea, care in formele ei
cele mai evoluate este tot un tip de meditatie, sunt cele mai la indemana
mijloace psihologice de crestere a capacitatii corpului de a se apara. Ele conduc
la armonizarea diferitelor niveluri ale fiintei, pe care eu o numesc "coerenta
cardiaca", adica racordarea creierului la inima.
"Oamenii cu o viata emotionala inhibata favorizeaza aparitia cancerului"
- Psihologia de tip clasic poate sa ajute in vreun fel la cresterea acestei capacitati
naturale a corpului de a se apara?
- Cu siguranta. Si de aceea, asistenta psihologica specializata ar trebui sa
functioneze in cazul tuturor acelora care se confrunta cu cancerul. Numai ca
aceasta idee este recenta si abia acum descifram mecanismele psihologice care
contribuie la declansarea bolii. Exista elemente psihologice comune multora
dintre aceia care se imbolnavesc si acesta este un adevar statistic. Ca si in cazul
meu, este vorba despre persoane care in copilarie nu s-au simtit complet
acceptate sau care au suferit o trauma, cu parinti reci sau prea exigenti sau pur
si simplu distanti. Ca sa fie acceptati de acestia, crezand ca astfel vor fi iubiti,
acesti copii s-au conformat ei la maximum cerintelor, mai curand decat sa asculte
de propriile lor dorinte. Ei sunt aceia care nu indraznesc sa se supere niciodata,
care devin adulti "cu adevarat de treaba", care evita conflictele si care-si ignora
nevoile si dorintele, cu alte cuvinte, care refuza sa se exteriorizeze sentimental si
senzorial.

"Marele secret este a trai in lumina"

In speranta de a-si asigura un confort emotional, ei isi investesc de multe ori


fiinta intr-un singur aspect al vietii lor, acesta fiind serviciul, familia, afacerea,
mariajul sau copiii. Punctul central de sprijin odata pierdut, in urma unui divort, a
concedierii, a retragerii la pensie, durerea traita in copilarie se redesteapta. De
multe ori este inca si mai distrugatoare, pentru ca exista impresia ca nu-i putem
scapa, orice am face. Acest traumatism secund face loc sentimentelor de
neputinta, de disperare, de abandon, care deterioreaza rapid echilibrul psihologic
si corporal. Aceasta a doua lovitura venita la maturitate loveste devastator, exact
in acelasi loc, iar edificiul psihic, apoi cel fizic, se prabuseste. Pacientii deprimati
la varste adulte, cu o viata emotionala inhibata si incorsetata, manifesta o
inflamare violenta la nivelul "terenului" pe care se instaleaza cancerul, favorizand
astfel tumora. Nu este o presupunere, ci un fapt dovedit stiintific. Aici intervine

psihologia clasica: a-i invata pe oameni sa gestioneze o situatie de criza. Nu


stresul in sine ne ucide, ci felul in care raspundem stresului si sentimentelor de
neputinta, de dezechilibru interior si de abandon care ne invadeaza. In ultima
instanta, acest mecanism este unul emotional, generat de sentimentul lipsei de
iubire. A iubi si a fi iubit este un reper absolut, un sprijin care impiedica
dezechilibrul psihologic. A nu avea acest reper este echivalentul derivei.
- Un sfat final?
- Nu credeti niciodata in retetele-miracol, caci acestea nu exista. Nici nu asteptati
ca statul sau industria alimentara sau laboratoarele farmaceutice sa descopere
vreun medicament-minune. Actionati voi insiva. Luati-va in mana viata pe toate
planurile, in ceea ce priveste alimentatia, miscarea, psihicul si mediul in care
traiti. Nu trebuie sa renuntati la medicina conventionala, dar nici nu trebuie sa va
bazati exclusiv pe ea, asteptand vindecarea. Puteti, prin mijloace foarte simple,
care tin in primul rand de vointa voastra si de increderea in puterile propriului
vostru corp de a se vindeca. Ajutati-va corpul sa se vindece! Corpul are nevoie de
mangaiere si de blandete. Mergeti la masaj. Faceti sport. Si... nu va neglijati
sufletul. Despre acesta din urma putini pomenesc atunci cand este vorba despre
cancer, desi a avea grija de sufletul nostru este fundamental, pentru ca nu exista
echilibru fizic fara cel sufletesc. Dati-va timp voua insiva, stati cu voi, imprietenitiva cu corpul vostru si cu inima voastra, dati-va atentie, fiti blanzi cu voi. In felul
acesta, corpul vostru va fi mai pregatit si mai puternic in lupta cu orice maladie.
Nu e nevoie sa faceti un cancer pentru a avea grija de voi insiva, nici pentru a fi
mai atenti la frumusete si la bucurie. Marele secret este a trai in lumina.
In curand la Elena Francisc Publishing
Adresa: B-dul Ion Mihalache 313, bl. 1, sc. 2, ap. 2, sector 1, Bucuresti
Tel.: 021/224.45.35, e-mail: office@efpublishing.ro

Horia Turcanu

S-ar putea să vă placă și