ot persoanele Treimii să fie numărate?

Răspunsul părinŃilor capadocieni

1. Limite ale acestui eseu

Acest eseu are ca temă eventualul rol teologic al posibilităŃii numărării persoanelor Sfintei
Treimi. Unul dintre argumentele aduse de Arius şi Eunomius împotriva concepŃiei părinŃilor
capadocieni despre Treime a fost că există o ierarhie a persoanelor Treimii şi că, în consecinŃă,
celor trei persoane nu li se poate acorda egalitate de cinstire, şi nici identitate de natură. Prin
contrast, concepŃia părinŃilor capadocieni este că între persoanele Treimii există o identitate de
natură, şi se cuvine să fie cinstite în mod egal. În acest context, respingerea de către capadocieni
a ideii că numărarea persoanelor ar implica o ierarhie în cadrul Sfintei Treimi joacă un rol logic
negativ, de respingere a unuia dintre atacurile la adresa conceptibilităŃii Treimii aşa cum este ea
tematizată de sf. Vasile, sf. Grigore de Nyssa şi sf. Grigore de Nazianz.
Ca limite tematice, acest eseu nu discută decât despre concepŃiile celor trei, nepunând în
discuŃie alŃi autori, teologi sau alŃii. Mai mult, numai concepŃia capadocienilor despre Treime are
importanŃă aici, alte concepŃii ale lor neintervenind decât în mod instrumental. De asemenea, nu
întreaga lor concepŃie despre Treime este relevantă, ci doar discutarea punctuală a respingerii
argumentului arian potrivit căruia numărarea persoanelor Treimii ar implica o ierarhizare a lor.12

2. Numărarea Persoanelor Treimii implică ierarhizarea lor?

PărinŃii capadocieni afirmă că Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh li se cuvine o egalitate de
demnitate şi de cinstire, întrucât sunt de aceeaşi natură. (a) Această idee pare subminată de faptul
că, în toate menŃiunile Sfintei Treimi, apare formula „Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh”,
menŃionându-l mai întâi pe Tatăl, apoi, în al doilea rând, pe Fiul, şi abia apoi, în al treilea rând,
pe Sfântul Duh. Există vreun motiv pentru această ordine, respectată cu stricteŃe, dacă
persoanele sunt de aceeaşi natură şi li se cuvine o egalitate de cinstire? De ce să nu fie menŃionat,
măcar uneori, Sfântul Duh mai întâi, apoi Fiul, şi apoi Tatăl? Sau mai întâi Fiul, apoi Tatăl, şi
abia apoi Sfântul Duh? Desigur că a propune formule alternative nu implică a submina în vreun
fel legitimitatea (poate unică a) formulei existente, dar refuzul oricărei formule alternative poate
fi şi un indiciu al unei ierarhii a persoanelor Treimii: mai întâi Tatăl, apoi Fiul, şi abia apoi

1 Voi continua să vorbesc despre un argument împotriva conceperii capadociene a Treimii, deşi exprimarea
este inexactă, deoarece arienii contestă atât dumnezeirea Sfântului Duh, cât şi dubla natură a lui Hristos. O
discuŃie preliminară numărării persoanelor Treimii vizează recunoaşterea Fiului şi a Sfântului Duh ca persoane
ale Treimii, dar această discuŃie este presupusă de argumentul numărării, şi nu face obiectul acestui eseu.
2 Limite subiective ale acestui eseu sunt, desigur, decontextualizările fragmentelor citate, interpretarea lor

uneori hazardată, şi ignorarea căutată a încadrării istorice, în scopul clarităŃii remarcilor conceptuale.

163
Sfântul Duh. Acesta este un prim argument arian. (b) Este Treimea formată din trei persoane
diferite? Arienii ne-ar propune să le numărăm. Care dintre ele este prima, care a doua, şi care a
treia? Există vreo justificare a preferării vreunui răspuns în dauna vreunui altuia? Acesta ar fi un
al doilea argument arian.3 (a) şi (b) pot fi considerate ca variante stilistice ale unuia şi aceluiaşi
argument, pe care îl voi numi „argumentul numărării”.

3. Respingerea semantică a argumentului numărării

Citatele de la care plec în reconstrucŃia argumentelor capadociene împotriva argumentului
numărării sunt următoarele: (I) „unele substantive sunt comune şi denotă foarte multe, altele
sunt mai specifice, şi forŃa unora este mai limitată decât a altora” (Basil 173); (II) „Sau nu ştii că
orice număr este indicator al cantităŃii celor indicate, nu al firii lucrurilor?”(Nazianz, Cuvântarea
V, par.18); (III) „Dar în acest caz, Petru şi Pavel şi Ioan nu ar fi fost trei, nici de o fiinŃă, până ce
nu s-ar numi ei trei Petri, trei Paveli şi trei Ioani” (Nazianz, Cuvântarea V, par. 19)
„Petru şi Pavel şi Ioan nu ar fi fost trei, nici de o fiinŃă, până ce nu s-ar numi ei trei Petri,
trei Paveli şi trei Ioani”. Acest pasaj poate fi interpretat în mai multe feluri. (a) Lipsa valorii
explicative. Un prim fel ar indica faptul că actul numărării este posterior existenŃei celor numărate.
Această interpretare este susŃinută şi de textul „orice număr este indicator al cantităŃii celor
indicate”, unde cele indicate preexistă pentru a putea fi indicate. Chiar şi în cazul entităŃilor
mentale, conceperea lor este logic anterioară numărării lor. În acest fel, nici natura celor
numărate nu se modifică prin numărarea lor (cf. fragmentul (II)).
(b) Lipsa conŃinutului descriptiv. „Unele substantive sunt comune şi denotă foarte multe,
altele sunt mai specifice, şi forŃa unora este mai limitată decât a altora” (I). Care este funcŃia
îndeplinită de numerale în limba naturală? Ne spun ele ceva despre obiectele numărate? Nazianz
afirmă că numărarea nu surprinde natura celor numărate; dar poate surprinde vreun alt accident
legat de cele numărate, în afară de faptul că sunt numărate, şi că, prin aceasta, ajung, doar în
contextul numărării lor, să fie asociate unor expresii precum „primul, al doilea...”?4 O posibilă
interpretare a acestor fragmente ar fi aceea că numeralele nu au conŃinut descriptiv.5
(c) O a doua interpretare a fragmentului (III) este o reducere la absurd a necesităŃii
numărării tuturor celor ce există. Este lipsit de valoare explicativă să numărăm obiecte fără nici
un scop, doar pentru a le număra. Sigur, această numărare poate fi făcută6 („număraŃi, dacă
trebuie” (Basil 177)), dar ea este lipsită şi de valoare euristică.

3 Există numeroase alte atacuri ariene la adresa conceperii dogmatice a Treimii, dar ele nu par a fi direct legate
de numărarea persoanelor.
4 Aici sunt exprimate două obiecŃii cu acelaşi efect. (1) În varianta lui Frege de definiŃie a numerelor, numerele

nu sunt clase de obiecte, ci clase de clase de obiecte. Deşi apostolii au avut proprietatea de a fi 12, nici Petru
nu a fost 12, nici Ioan nu a fost 12, etc., ci clasa lor a fost o clasă de 12 indivizi. (2) Sunt proprietăŃile
semantice proprietăŃi reale sau nu? Se modifică natura lui Grigore de Nazianz dacă numele lui apare în această
notă de subsol? Nu. Dar, mai mult, este proprietatea accidentală de a fi referinŃa unei expresii din această notă
de subsol o proprietate pe care să o aibă Grigore de Nazianz?
5 Această propoziŃie este ea însăşi ambiguă. Poate că numeralele nu sunt expresii cu conŃinut descriptiv pentru

că sunt interpretate, într-o teorie a tipurilor (Russell), ca expresii desemnând nu indivizi (tipul 0), nici
proprietăŃi de indivizi (tipul 1), ci proprietăŃi ale proprietăŃilor de indivizi (tipul 2). Poate că numeralele nu au
conŃinut descriptiv deoarece sunt expresii ale ştiinŃelor formale, ce ar trebui, la rândul lor, interpretate pentru a
oferi enunŃuri susceptibile de a fi adevărate sau false (A. Church).
6 Indeterminarea traducerii (Quine) ar putea duce numărul celor ce există în transfinit.

164
 (d) Fragmentul I, subliniind limitele limbajului în exprimarea realităŃii, poate fi văzut şi ca
punând următoarea întrebare: „Este propoziŃia «Fiul este al doilea susceptibilă de a fi adevărată
sau falsă, în absenŃa unor alte precizări?” Ori o concepere ierarhică a Τreimii tocmai o asemenea
situaŃie ar presupune. Presupunerea nu este, prin punerea întrebării, făcută falsă, ci doar se arată
că este nejustificată.

4. Respingerea teologică a argumentului numărării

Citatele pe care le socot relevante sunt: (I) „ca şi când lucrurile ar depinde de cum sunt
folosite numele” (Grigore de Nazianz, Cuvântarea V, par. 20); (II) „importată în limbajul nostru
din «înŃelepciunea lumii»” (Basil 173); (III) „Este imposibil de produs o respingere raŃională a
unei absurdităŃi evidente. Singura cale care rămâne de urmat este să trecem impietatea lor
abominabilă sub tăcere.” (Basil 174); (IV) „Ce sub-numărare este măcar posibilă între lucruri mai
puŃin valoroase şi lucruri extrem de valoroase?” (Basil 174-175); (V) „număraŃi, dacă trebuie; dar
nu trebuie ca, prin numărare, să dăunaŃi credinŃei” (Basil 177); (VI) „căci nu numărăm prin
adăugire, crescând gradual de la unitate la pluralitate, şi zicând unu, doi, trei – şi nici primul, al
doilea şi al treilea. Căci «Eu», Dumnezeu, «sunt începutul şi sfârşitul»”(Basil 177)
(a) DistincŃia între semantică şi teologie: critici externe şi critici interne. Dogma Τreimii este dogma
centrală a creştinismului. A trata această problemă ca pe o curiozitate de limbaj („ca şi când
lucrurile ar depinde de cum sunt folosite numele”, (I)) înseamnă a te plasa în afara tradiŃiei
creştine. Atunci, argumentul numărării nu este o critică internă, teologică, a dogmei Treimii, ci o
critică externă, ce poate fi interpretată drept o critică a întregului corpus dogmatic al bisericii.
Ateismul, a cărui marcă ar fi o asemenea atitudine, nu este contradictoriu, dar nici nu pune vreo
problemă specială conceperii Treimii, ca atitudine ce vizează religia în ansamblul ei (poate că o
astfel de interpretare ar putea primi fragmentele (II) si (V)).
(b) DistincŃia între semantică şi ontologie. Grigore de Nazianz indică independenŃa reciprocă a
ontologiei şi semanticii în (Cuvântarea V, par. 22, 23), învocând problema platonică a non-
existenŃei, la care Nazianz socoate că se poate oferi o soluŃie trivială. Astfel, există expresii cu
sens a căror referinŃă nu există în lume. D. ex., „Dumnezeu doarme” (par. 22) este un
antropomorfism întâlnit, deşi nu se poate spune despre Dumnezeu că ar dormi, caz în care
expresia substantivală ce poate forma „somnul lui Dumnezeu” ar fi literalmente lipsită de
referinŃă existentă. Dar dacă presupunem că expresia „Dumnezeu doarme” are sens, atunci şi
expresia „somnul lui Dumnezeu” are sens. Convers, argumentul absenŃei evidenŃei textuale în
favoarea existenŃei Sfântului Duh este nevalid, deoarece presupune că orice există este necesar-
mente exprimat la un moment dat (d. ex. în Biblie), ceea ce este fals (par. 23). Aceasta este şi
distincŃia sf. Vasile între dogma şi kerygma (Basil 180, 205), credinŃa scrisă şi credinŃa nescrisă.
(c) Semantică şi axiologie. Au sens enunŃurile care compară lucruri complet nevaloroase cu
lucruri extrem de valoroase? Desigur. Dar au sens comparaŃiile între lucrurile de o valoare
relativă şi standardele de valoare? Fragmentul (IV) poate fi indicat ca o respingere a acestei idei.
O analogie: S-ar putea spune despre o distanŃă finită că nu este măsurată prin nici o unitate de
lungime? Cum am şti că este finită?
(d) Semantică şi hermeneutică. Distingând semantica de teologie, axiologie sau ontologie
argumentul numărării se plasează dintru început în semantică. Dar interpretarea contextelor
neliterale, ce abundă în Biblie şi în tradiŃia exegetică, nu poate fi aceeaşi cu interpretarea

165
contextelor literale. DiferenŃa dintre teologie şi „înŃelepciunea lumii” (II) se vădeşte cel mai clar
printr-un exemplu, dat în fragmentul (VI): spunând despre persoanele Treimii că sunt trei, nu
adăugăm pe una la cealaltă. Raporturile între persoane, potrivit (VI), nu sunt de ordin cantitativ.

IonuŃ Mărăşoiu

166