Investigarea sistemului vascular.

EKG, Electrocardiografie, vectorcardiografie si

aparatura de masura pentru tensiunea arteriala
Presiunea arteriala (PA) = forta exercitata de sangele circulat pe unitatea de
suprafata a peretelui vascular. Valoarea de referinta este presiunea atmosferica, de aceea
pentru arterele superficiale (artera brahiala), presiunea arteriala reprezinta in valoare
absoluta diferenta de presiune transmurala. Aceasta este echilibrata de tensiunea care ia
nastere in peretele vascular.
Parametrii presiunii arteriale:
a) Presiunea sistolica (maxima) = cea mai mare valoare in cadrul unui ciclu cardiac
corespunzand sistolei ventriculare. Depinde de forta de contractie si volumul bataie
al ventriculului stang. (Val. normala 100-140 mmHg).
b) PA diastolica (minima) = cea mai mica valoare in cadrul unui ciclu cardiac
corespunzand sfarsitului diastolei ventriculare. Depinde de rezistenta periferica
opusa de sistemul arterial. (val. Normala60-90 mmHg).
c) PA medie (efectiva) inlocuieste valorile instantanee (sistolica si diastolica) cu o
valoare unica, la care s-ar realiza acelasi debit circulator in conditiile in care curgerea
ar fi continua si nu pulsatorie.
d) PA diferentiala (presiunea pulsului) data de diferenta dintre PA sistolica si PA
diastolica.
Presiunea are un maxim in aorta, iar pe masura ce sangele se indeparteaza de inima,
PA scade astfel ca in venele din apropierea atriului drept este zero. Diferenta de presiune
permite circulatia sangelui de la artere spre vene.
Presiunea arteriala depinde de urmatorii factori:
a) Debitul cardiac = reprezinta volumul de sange pompat de inima timp de 1 minut.
PA creste odata cu debitul cardiac.
b) Rezistenta periferica depinde de calibrul vaselor sangvine. PA este D.P. cu aceasta;
c) Elasticitatea vaselor: datorita elasticitatii, vasele de sange se pot destinde in sistola
si pot sa revina la forma initiala in diastola, comprimand sangele din circulatie. In
cazul arteriosclerozei(ingrosarea si sclerozarea peretilor arterelor-depunerea de
grasimi pe peretele arterelor), vasele devin rigide si PA creste.
d) Volumul de sange: cresterea acestuia duce la cresterea PA.
e) PA creste fiziologic la efort fizic, la stari emotionale puternice, la trecerea de la
ortostatism la clinostatism, in somnul cu vise. Difera de la sex la sex si de la varsta
la varsta. PA scade in timpul somnului linistit, iar patologic creste in cazuri de
febra sau hiperventilatie.

Metode de masurare ale PA:

a) Metode directe (metode sangerande) realizate prin introducerea unui cateter in

artera si conectarea lui la un sistem de masurare si inregistrare a presiunii.
b) Metode indirecte (nesangerande) bazate pe principiul comprimarii unei artere
mari cu ajutorul unei mansete pneumatice in care se realizeaza o presiune
masurabila. Valorile presiunii intraarteriale se determina prin comparatie cu
presiunea cunoscuta din manseta.

1. Masurarea tensiunii sangvine

Investigarea organismului se face si prin masurarea presiunii in diverse organe:
plamani (pres intrapulmonara), ochi (pres intraoculara), creier (pres intracraniana), la
nivelul organelor digestive (pres intraesofagiana), in uter (pres intrauterina). Se utilizeaza
traductoare care se introduc prin catetere sau endoradiosonde).
Endoradiosonde:
Pasive (circuite oscilante miniaturale realizate in tehnologia straturilor subtiri)
Pot functiona pe principiul piezorezistiv, capacitiv, inductiv sau optic si sunt
realizate in tehnologia circuitelor integrate (ex. Traductorul piezorezistiv este introdus
intr-o punte si are sensibilitatea in jur de 10-4 MHg; traductoarele capacitive au
capacitati de 10 ori mai mari decat cele rezistive si o dependenta mai redusa cu
temperatura si au dimensiuni mici fiind usor de introdus in artere; In neurochirurgie
se folosesc aceste endoradiosonde pentru masurarea pres. intracraniene.
Active ( microemitatoare de inalta frecventa)
La frecv. de oscilatie se modifica cu variatia inductantei sau a capacitatii sub
actiunea presiunii. Alimentarea oscilatorului se face de la o baterie incorporata in
capsula radiosondei sau prin cuplaj electromagnetic din exteriorul organismului.
Puls. Masurarea pulsului.
Pulsul este o unda de presiune generata la fiecare contractie ventriculara care se
propaga prin artere cu o viteza de 4-5 m/s, de 10 ori mai rapid decat viteza sangelui care e
de circa 0.5 m/s. Pulsul se observa prin umflarea si dezumflarea unei artere ca efect al
batailor inimii. Poate fi simtit in orice loc in care artera este lipsita de un os (ex. Gat-artera
coroida, incheietura-artera radiala, in spatele genunchiului-artera popliteala, in partea
interioara a cotului-artera brahiala, la incheietura gleznei posterior-fibiola). Rata pulsului
poate fi masurata prin nr. batailor inimii direct.
Caracteristicile pulsului arterial:
- Frecventa: se apreciaza nr pulsatiilor timp de 1 min. =60-90 pulsatii/min. (
creste=>tahicardie, scade=> bradicardie).
- Ritmul: se refera la intervalul dintre 2 pulsatii consecutive
interval constant => puls regulat (ritmic)

 modificari ale intervalului => puls neregulat (aritmic)

Aritmia:
-intermitenta (pe un fond de ritm regulat intervin neregularitati izolate)
ex: extrasistole
-absoluta: fibrilatie arteriala (socuri electrice)
- Viteza: indica rapiditatea cu care apare si dispare unda pulsabila arteriala;
pulsul celer = unda pulsabila apare si dispare cu rapiditate
pulsul tardus = se pulseaza un timp mai indelungat pe ca distensia arterei se
face cu intarziere
- Amplitudinea: marimea undei de puls;
puls amplu (magnus) = detectat ca o forta asupra degetului cu care se palpeaza
puls mic (parvus) = slab perceptibil
- Tensiunea: se apreciaza dupa forta necesara pentru a comprima artera si a obtine
disparitia pulsului
-se distinge un puls dur (durus) greu comprimabil si un puls moale
(molis) usor depresibil;
Determinarea pulsului se face prin pletismografie care are la baza modificarea de
volum ale unui segment anatomic in raport cu regimul sistolo-diastolic de curgere a
sangelui prin acel segment.
Pletismografia de volum utilizeaza o camera etansa de aer sau cu un alt fluid care se
aseaza in jurul unui deget. Camera este legata la un manometru care indica variatiile de
presiune determinate de modificarea volumuluidegetului sub actiunea var de presiune.
Studiul volumului depus indica gradul de permeabilitate al trunchiului arterial principal din
deget in timpul unui ciclu cardiac. Amplitudinea pulsului este data de diferenta dintre fluxul
arterial de intrare si cel venos de iesire din deget. Pulsul masurat prezinta modificari de
amplitudine in raport cu respiratia, tonusul vaso-motor si rezistenta periferica. Un puls
amplu corespunde unei artere relaxate. Un puls mic corespunde unei artere spastice sau
obstruate. Valoarea pulsului este un indicator al activitatii vaso-motorii, influentat de durere,
excitare, frica, emotie, respiratie puternica. Daca toti factorii se mentin constanti, valoare
undei pulsatorii depinde de cantitatea de tesut inchis de pletismograf.
Pentru a se putea compara cifrele de la un subiect la altul, datele obtinute trebuie
raportate la un volum de deget mediu care se considera arbitrar ca fiind de 4 ml.
Pletismograful fotoelectric se bazeaza pe detectarea cu ajutorul unui element
fotoelectric a variatiei opacitatii tesuturilor sub actiunea undei de presiune. Se emite un flux
luminos cu o sursa de lumina care este reflectata de os sau unghie. Intensitatea fluxului
reflectat este masurata cu un fotodetector.
Pletismografia de impedanta se bazeaza pe modificarea impedantei electrice a
tesuturilor datorita undei de presiune. Una din metode este masurarea impedantei pe brate
care are o componenta ce se modifica in ritmul undei de presiune.

2. Masurarea debitului sangvin

Se poate intampla ca functiile miocardului sa fie normale, dar o scadere a volumului de
sange aflat in circulatie sa conduca la dereglari ale sistemului cardiovascular. Satisfacerea
cerintelor metabolice ale tesuturilor poate fi evaluata prin masurarea precisa a debitului
cardiac.
Operatiile cardiovasculare, transplantul de organe sau actiunea unor medicamente
impun masurarea debitului local sangvin.
Metodele cele mai utilizate de masuare a debitului sangvin:
a)
b)
c)
d)
e)

electromagnetice
tehnici de dilutie a unor substante indicatoare
metoda gradientului de presiune
metode ultrasonore
motode de masurare a variatiei de impedanta electrica

Debitul cardiac (Q)= volumul de sange pompat de ventriculul stang in unitatea de timp
(pentru barbati Q=5,5 l/min).
a) Schema bloc a debitmetrului electromagnetic:
- Acesta functioneaza pe baza legilor inductiei electromagnetice
- tensiunea ed care apare intre 2 electrozi plasati perpendicular pe directia de miscare a
fluidului conductor si pe liniile vectorului inductie B este proportionala cu viteza
medie a fluidului.
- D=Av= edA/Bl=K ed, unde A=sectiunea arterei, l=dist dintre electrozi
- tensiunea indusa are valori foarte mici, de aceea pentru a putea amplifica semnalul,
lucram in curent alternativ la frecv intre 400-2000 Hz.
- Peste semnalul ed se suprapune un semnal indus prin transformare, etr;
- semnalul ed se extrage cu o poartacomandata la trecerea prin 0 a marimii etr;
- dupa redresare si filtrare, ed poate fi inregistrata grafic si integrata pe o perioada,
debitul fiind afisat mereu.
b) Metoda dilutiei
- Presupune injectarea unei solutii indicatoare intr-o vena mare sau direct in inima.
Debitul rezulta stiind masa indicatorului, m[mg] si aria delimitata de curba de dilutie,
A [(mg/l)sec]: Q=60m/A [l/min].

c) Metoda Doppler
- este utilizata in masurarea debitului sangvin in circulatia periferica si se bazeaza pe
modificarea unui semnal in functie de viteza particulelor in miscare.

1=generator de frecventa
2=bloc de prelucrare
3=oscilator audio comandat
4=difuzor
ex: viteza se modifica intre 0..1 cm/s => o frecv Doppler cuprinsa intre 0 si 3500 Hx.
Cele mai performante debitmetre=cele cu emisie in impulsuri cu semnal modular in
frecventa

ELECTROCARDIOGRAFIE. VECTOR CARDIAC. PLANURI EKG. PROIECTII.

Electrocardiografia este tehnica masurarii si reprezentarii grafice a potentialelor
electrice generate de inima si transmise la suprafata corpului.
Electrocardiograma reprezinta inregistrarea grafica a variatiilor de potential electric
la suprafata corpului generate de activitatea ritmica a miocardului. Pentru o analiza mai
corecta a activitatii electrice a cordului se utilizeaza perechi multiple de electrozi care
vizualizeaza sonde in plane diferite.
Amplasamentul unei perechi de electrozi la nivelul corpului defineste o derivatie
EKG. Exista 2 tipuri de derivatii EKG:
- bipolare (ambii electrozi sunt plasati in pozitii precizate)
- unipolare (electrodul explorator are o pozitie precizata iar electrodul de
referinta rezulta prin insumarea mai multor electrozi)
O electrocariograma uzuala cuprinde inregistrari din 12 derivatii: 6 periferice si 6
precordiale.
Ciclul cardiac este o succesiune de contractii (sistole) si relaxari (diastole) ale
miocardului. Activarea unei parti a tesutului muscular a inimii provoaca o polarizare
electronegativa a zonei neactivate vecine, aparand astfel un camp electric.
Potentialul maxim defineste polii electrici care, impreuna cu campul aferent,
formeaza un dipol electric caracterizat printr-un moment electric dipolar numit vectorul
cardiac.

EKG inregistreaza variatiile in timp ale proiectiilor vectorului cardiac in cele 3 plane
ortogonale: frontal (xy), transversal (xz) si sagital (yz).

In electrocariograf se folosesc, pt planul frontal, masurari in 3 directii care formeaza un

triunghi echilateral numit triunghiul lui Einthoran.

In triunghiul E, masurarile sunt bipolare, amplificatorul preia semnale pe ambele intrari de

la electrozii calzi.

Elementele unui traseu EKG, ca in figura, sune elemente unde, segmente si intervale:
- O unda reprezinta o deviere a potentialului inregistrat fata de linia izoelectrica.
- Un segment = portiunea de linie izoelectrica dintre 2 unde consecutive.

- Intervalele = durata cumulata a unor unde si segmente, permitand o evaluare a

duratei unor evenimente electrice din cursul ciclului cardiac.
- Unda p = depolarizarea atriala;
- Unda Ta=Repolarizarea atriala ( mascata de depolarizarea ventriculara prin
complexul QRS);
- Unda T = Repolarizarea ventriculara
Q=prima unda negativa
R=prima unda pozitiva
S=prima unda negativa dupa R
- ex: Tensiunile sunt mici: 0,25 mV (unda p) / 0,1 sec ca durata / polaritate
pozitiva
Electrocardiograful = aparatul folosit pentru masurarea si redarea grafica a
vectorului cardiac.
Marimea tensiunii inregistrate de electrocardiograf depinde de apropierea
electrozilor de inima, unghiul facut de vectorul cardiac cu axul derivatiei curente,
neomogenitatea mediului conductor al corpului.
Schema bloc de principiu a unui electrocardiograf a unui singur canal:
1.
2.
3.
4.
5.

selectorul de directie standard

amplificator izolator poate fi conectat pe rand la diferite perechi de electrozi
amplificator ce comanda inregistratorul
inregistratorul grafic
blocul de etalonare (genereaza un semnal de test de 1mV)

La un asemenea canal EKG, ne trebuie o impedanta foarte ridicata (>10M in paralel

cu 1F). Rejectia de mod comun sa fie de min 85dB. O sensibilitate ridicata a amplitudinii
(>10V). Un zgomot propriu foarte redus.
Un monitor Holter = un sistem electronic care inregistreaza continuu ritmul inimii pe
o perioada curinsa intre 24-48 h in timpul activitatii normale a subiectului. (Nume dat dupa
fizicianul Norman Holter. Are de la 3 la 8 electrozi).

FONOCARDIOGRAMA

Este tehnica de masurare si redare a zgomotelor cardiace produse de curgerea

sangelui prin inima, de activitatea mecanica, de contractie si relaxare a cordului si de
inchiderea si deschiderea valculelor.
Sistolei ventriculare ii este asociat un semnal avand durata de 0.06-0.15 sec si
spectrul in banda de frecventa 30-130 Hz numit zgomotul I.
Sfarsitul sistolei ventriculare este marcat de zgomotul II de durata 0.06-0.12 sec cu
banda de la 100-150 Hz si aplitudine > zgomotul I.
Aceste 2 zgomote sunt audibile normal. Pe langa ele, mai exista zgomotul III sau
protodiastolic cu durata de 0.05-0.1 sec si o banda de frecventa de 20-30 Hz si zgomotul 4
sau presistolic cu durata de 0.05-0.1 sec si o banda de frecv sub 20 Hz.
STIMULATORUL CARDIAC (pacemaker)
Este un dispozitiv medical care emite impulsuri electrice transmise prin electrozi in
contact cu muschiul inimii, cu scopul de a regulariza bataile inimii sau pentru functionarea
acesteia.
Dispozitiv electric miniaturizat, emite excitatii de ritm regulat pentru o inima cu
centri fiziologici incapabili sa asigure ritmul cardiac normal.
Cea mai curenta afectiune = brahicardie = frecventa cardiaca prea joasa pentru a
corespunde cerintelor organismului.
Primele stimulatoare au aparut si au fost implantate in 1958, produse de Siemens
Elena si Suedia.
Componentele principale:
- o baterie electrica care alimenteaza un circuit care realizeaza generarea si
controlul impulsurilor electrice.
- impulsurile electrice sunt transmise miocardului printr-un fir conductor sau al
unei sonde de antrenare, cateter, introdusa pe cale venoasa pana in cavitatile
cardiace trept, fie prin electrozi epicardici, implantati in miocard.
Un stimulator cardiac este astfel conceput incat sa-si intrerupa functionarea in
prezenta unui ritm cardiac spontan evitand astfel competitia intre activitatea cardiaca
spontana si activitatea cardiaca initiata de generatorul de impulsuri.
Stimulatorul cardiac intervine doar atunci cand este nevoie si prin socuri electrice
asigura o frecventa cardiaca asemanatoare cu cea normala.
Principalul risc pentru pacient este riscul electronic. Trebuie sa fie evitata apropierea
pacientului de orice sursa de radiatii electromagnetice puternice.
Caracteristicile uzuale pentru un impuls de excitare:
a) durata: intre 0.5-0.6 msec
b) tensiunea poate atinge o amplit de 5V la 10mA, pentru o sarcina tipica de 500,
energia unui impuls: W=30J, rezulta un consum mediu de 35 A.
O baterie de LiI de 5.4sigura functionarea stimulatorului timp de 14 ani.

DEFIBRILIZAREA.DEFIBRILATOARE

Este un tratament care consta in aplicarea unui soc electric cu o energie determinata prin
intermediul unui aparat numit defibrilator cu scopul de a intrerupe aritmiile cardiace,
fibrilatia ventriculara sau absenta pulsului. Impulsul electric aplicat, deploarizeaza muschiul
inimii oprind aritmia si provocand reaparitia ritmului normal. Defibrilatoare pot fi externe
sau implantate.

Incetarea fibrilatiei ventriculare sau a tahicardiei ventriculare are loc la 5 secunde de la

aplicarea socului.
Cea mai mare parte a miocardului este depolarizat iar controlul este preluat de pacemakerul
natural.
Unda electrica depinde de:
Pozitia electrozilor
Impedanta transtoracica
marimea electrozilor
-contactul electrod-tegment
-tensiunea in punctul de contact
-faza respiratiei
Energia transmisa
Dimensiunea trupului pacientului
Defibrilatorul este construit din sursa de energie electrica, un condensator de inalta tesiune,
si electrozi de aplicare.
Defribrilatoare manuale, automate, cu unda monofazica, cu unda bifazica.
Defibrilatorul cu unda bifazica necesita mai putina enregie pt defibrilare, are C si baterii
mai mici, fiind mai usor de transportat.
Socurile bifazice: energie mai <200J, rata mare de succes fata de socurile monofazice
Intervalul intre colaps si aplicarea socului trebuie sa fie mai < 3minute.

- unda monofazica

- unda bifazica
Padelele normale(manuale) se aplica ferm pe peretele toracic, reducandu-se impedanta
transtoracica. Forta optima 8kg adult, 5 kg copil.

SISTEMUL NERVOS. ELECTROENCEFALOGRAFIE. (EEG)

Encefalografia este o metoda neinvaziva care permite investigarea activitatii electrice
spontane a neronilor cortexului cerebral. Traseul obtinut este numit electroencefalografia.
EEG are drept indicatie principala epilepsia. Ea permite diagnosticarea acestei boli precum
si supravegherea tratamnetului si evolutiei ei.
EEG este folosita la stabilirea diagnosticului meningoencefalitei si la determinarea originii
metabolice.
Pe suprafata pielii capului sunt dispusi un nr min de 10-20 de elctrozi conectati la
electroencefalograf. Acesta masoara potentialul electric detectat de fiecare electrod si
compara electrozii doi cate doi, fiecare comparatie traducandu-se printr-un traseu numit
derivatie. Reactivitatea EEG este evaluata cu ajutorul unei probe simple: dechiderea ochilor,
respiratia ampla, lenta, stimularea luminoasa intermitenta a caror frecventa este crescuta
treptat.
Examenul EEG nu necesita spitalizare, el dureaza maxim 20min, nu provoaca durere si nici
efecte secundare.
Undele x au amplitudini cuprinse intre 30-100microV. Ritmul x se observa in timp ce
pacientul este linistit, relaxat. Cand relaxarea este avansata, undele x au 10 Hz si
amplitudinea de 50 microV.

Undele x se detecteaza in partea posterioara a scalpului si este denumita componente de

ceas biologic. Exista o legatura intre componenta de 10 Hz a undelor si frecventa de
rezonanta a campului magnetic terestru a undelor Schuman.
Undele : componente 14-32 Hz, amplitudine <30 microV, asociate activitatii mentale
gandiri.
Ritmul delta: componente de frecventa: 0.5-3 Hz, amplitudinea 50-150 microV, trasee
encefalografice la copii mici in stare de veghe si la adulti in anumite stadii ale somnului.
Undele : componenta de frecventa 4-7 Hz, amplitudinea 30-70 microV.....
Sistem de culegere EEG:

Sistem de culegere unipolar:

-doua amplificatoare izolatoare
-culegerea semnalelor de pe un electrod .... si un electrod .... pe canal? 2.
-electrodul de masa (RC) ramane conectat la piciorul drept ca la masurarile
electrocardiografice.
Cand se face o EEG se inregistreaza pe unul din canale si electrocardiograma si marcherii
de timp.
Sistemul de culegere unipolar introduce la intrare amplificatoare diferentiale de potential
intre oricare electrod de pe cap si electrodul de referinta (A sau N).
Sistemul de culegere cu punct de referinta median efectueaza culegeri de biopotentiale
intre un electrod activ de pe scalp si un potential de referinta ales prin medierea
potentialelor tuturor electrozilor pentru o retea rezistiva de insumare.
Sistemul de culegere bipolar va masura tensiunile intre doi electrozi activi.

Folosind aceasta culegere bipolara, fenomenele encefalice sut mai bine localizate.
Masurarile bipolare sunt standardizate intre electrozi la distante egale doi cate doi in
directie longitudinala si tansversala pentru evidentierea elementului bioelectric la nivelul
cortexului.
SCHEMA BLOC A UNUI CANAL ENCEFALOGRAFIC

Lantul de amplificare porneste de la amplificari in trepte: 5-10-50-100....1000microV

PRELUCRARE SEMIATUOMATA A EEF
Prin analiza in amplitudine sau histograma amplitudinilor care da fact de densitate a
probabilitatilor dupa amplitudinea semnalului.
Determinarea functiei de coalianta intercovaliaza o corelatie.
Se face determinarea fctiei de densitate spectrala proprie, histograma frecventelor.

Se realizeaza distributia puterii in spectrul de densitate a puterii.

PRELUCRARE AUTOMATA A EEG

Inseamna interpretarea unei mari varietati de forme de unda normale si anormale
electroencefalografice pe un numar mare de canale.
Ea are drept scop detectia si semnalizarea unor modificari semnificative de EEG pe unul
sau mai multe canale atat in activitatea cu unde lente sau in producerea unor forme de unda
specifice, cat si in activitatea cu unde rapide. Pe baza acestui sistem de monitorizare clinica
automata este posibil sa se semnaleze.

APARATE PT INVESTIGAREA SISTEMULUI RESPIRATOR

Respiratia este o functie de nutritie vegetativa prin care se asigura obtinerea oxigenului din
aerul atmosferic, aprovizionand ....cu O2 a tuturor celulelor organismului uman si
eliminarea CO2 din celule si organism.
Respiratia=un proces ciclic.
Frecventa respiratorie la om se modifica in functie de varsta, avand val de 40 repiratii/min
la nou-nascuti si de 30 respiratii/min la 8-10ani, 20 respiratii/min la 20 de ani, 12-18
rep/min dupa 40 ani.
La efort fizic, frecventa respiratiei creste pana la 40-60 rep/min. Cresterea ritmului
respirator are loc si in conditii patologice (febra, nevroze)
Raportul dintre durata inspiratiei si expiratiei este de
mentinerea constata a aerului alveolar.

1:2. O proportie optima pentru

In practica medicala, starea de functionare a sistemului repirator se stabileste in baza

cunoasterii volumelor si capacitatilor respiratorii.
Aparate care fac aceste determinari=spirometre
Date privind functionarea sist respirator se obtin si din analiza miscarilor respiratorii ale
toracelui, miscari inregistrate cu ajutorul pneumografelor. De asemenea se masoara debitul
respirator, lucrul mecanic respirator si temperatura aerului in fosa nazala.

MASURAREA VOLUMELOR SI A CAPACITATILOR RESPIRATORII

Un test respirator cuprinde: repiratia normala in repaus, un inspir maxim, revenire la
respiratia normala, un expir maxim, revenire la expiratia normala in repaus.
Din graficul functiei V(t) se pot deduce urmatoarele volume si capacitati pulmonare:
VC= volumul curent= vol de aer vehiculat in respiratia normala

VR= vol rezidual= vol de aer ramas in plamani la sf unei respiratii maxime.
CPT= capacitatea pulmonara totala= vol de aer aflat in plamani la sf unei inspiratii
maximale
CV= capacitatea vitala=vol de aer ce poate fi expirat fortat din plamani dupa o inspiratie
maxima
CRF= capacitatea reziduala functionala= vol de aer aflat in plamani la sf eliminarii
volumului curent
CI=capaciatea inspiratorie= vol de aer maxim inspirat la sfarsitul unei expiratii normale
VIR= vol inspirator de rezerva=vol de aer ce poate fi introdus in plamani la sfarsitul unei
inspiratii normale
VER= vol expirator de rezerva= vol de aer ce poate fi expirat fortat la sfarsitul unei expiratii
normale

MASURAREA DEBITULUI RESPIRATOR

Debitul respirator Qr=n*qr
n-nr de respiratii in unitatea de timp
qr=cantitatea de aer vehiculata la o respiratie
in stare normala la un adult in repaus pt n=16 resp/min si q=0.5l => debit respirator de
8l/min

Debitul respirator maxim sau ventilatia voluntara maxima este cel mai mare vol de aer
care poate fi repirat intr un anumit interval de timp, de obicei 15 sec prin efort voluntar.
Acest debit este atins la o frecventa a respiratiilor de circa 70/min si are o valoare de 180200 l/min. El depinde de capacitatea vitala, capacitatea de coordonare,forta musculara,
starea cailor respiratorii, proprietatilor vascoase ale plamanilor si alti factori.
Raportul dintre O2 retinut de plamani in timp de 1 minut si debitul respirator de repaus=
randament repirator. Pentru ca acest randament sa fie maxim, este necesar ca intre inspiratie
si expiratie raportul sa fie optim (1:2).
Masurarea debitului respirator de face cu spirometru in circuit deschis, aparate cunoscute si
sub denumirea de pneumotahografie. Aceste aparate contin un tub scurt de sectiune
calibrata, cu rezistenta aerodinamica unica, un traductor de viteza si blocul de prelucrare
numerica a informatiei.
Dupa natura traductorului de viteza pot fi:
Cu traductoare rezistive ) plasa rezistiva incalzita dispusa intr-un tub perpendicular
pe directia de miscare a aerului; b)fir de platina intins in lungul tubului.
Cu termistoare (aceste elemente rezistive sunt conectate in punti electrice)
INREGISTRAREA TEMPERATURII IN FOSA NAZALA
Temp in fosa nazala este influentata de respiratie si ca urmare a variatiei inregistrarii acestei
marimi, permite obtinerea de informatii despre prezenta si frecventa procesului respirator.
Se foloseste un termistor sferic de 1-2mm introdus in fosa nazala.
Trebuie ca acest termistor sa nu se afle in contact cu mucoasa.
Termistorul se conecteaza intr-o punte Winston. Semnalul de la iesirea puntii se amplifica si
se aplica dipozitivului inregristrator.

INREGISTRAREA MODIFICARILOR CIRCUMFERINTEI TOARCICE

Se realizeaza sub forma de banda sau tub elastic cu care subiectul se incinge la nivelul
supraabdominal. In varianta cu banda elastica traductorul este o marca tensometrica lipita
de banda cu o rasina.

Traductorul cu tub elastic

Are in interiorul tubului fie un electrolit, fie praf de grafit, sau praf de grafit cu pasta de
electrozi. Prin intinderea tubului se modifica rezistenta materialului.

Inregistrarea impedantei toracice

Pneumografele bazate pe modificarea impedantei toracice constau dintr-o punte de curent
alternativ alimentata la un generator cu frecventa de ordinul zecilor de kHz. Impedanta
toracica este dependenta si de pulsul arterial, puntea trebuie prevazuta cu un element de
minimizare a influentei activitatii sistemului circulator.
Impedanta toracica este dependenta si de pulsul arterial, puntea trebuie prevazuta cu un
elem de minimizare a influentei activitatii sistemului circulator.