Sunteți pe pagina 1din 32

LEGE privind exercitarea profesiunii de kinetoterapeut nfiinarea,

organizarea i funcionarea Ordinului Kinetoterapeuilor din Romnia


Capitolul I
Exercitarea profesiunii de kinetoterapeut
Art.l. - Exercitarea profesiunii de kinetoterapeut este un drept al oricrei persoane
fizice, cetean romn, posesor a licenei de kinetoterapeut , eliberat de o instituie
de nvmnt superior din Romnia, ori din strintate, echivalate potrivit legii.
Exercitarea profesiunii de kinetoterapeut este avizat de Ordinul Kinetoterapeuilor
din Romnia i autorizat de Ministerul Sntii .
Art.2. - Profesiunea de kinetoterapeut are ca scop promovarea sntii i a strii de
bine fizic a individului i populaiei n general, prevenirea incapacitifor, limitelor
funcionale i disabilitilor la individul cu risc de comportament motor alterat
datorit unor factori medicali de stress socioeconomic sau situaiile din
viaa de zi cu zi, furnizeaz mijloace pentru recuperarea sistemelor corpului,
eseniale pentru micare, pentru asigurarea potenialului maximal anumitor funcii,
minimalizarea incapacitilor, limitrilor funcionale , disabilitilor.
Art.3. - (1) n exercitarea profesiunii kinetoterapeutul trebuie s dovedeasc
devotament, corectitudine, disponibilitate i respect fa de fiina uman.
(2) Kinetoterapeutul nu este funcionar public n timpul exercitrii profesiei de
kinetoterapeut prin natura umanitar i liberal a acestuia.
Art.4. - (1) Kinetoterapeutul este specialistul cu studii superioare, liceniat al unei
faculti de specialitate care acord asisten kinetic profilactic, terapeutic i de
recuperare medical. El face parte integrant din personalul cu studii superioare
specializat n asigurarea strii de sntate a populaiei. Kinetoterapeutul lucreaz
individual sau n echip, n primul rnd n colaborare cu medicii specialiti, cu
psihologi, cu asisteni sociali, ortofoniti, orteziti.
(2) Profesia de kinetoterapeut este inclus n Clasificarea Ocupaiilor din Romnia
la grupa de baz 2229 "Medici i asimilai, neclasificai n grupele de baz
anterioare" - ocupaia - kinetoterapeut.
Art.5. - Profesia de kinetoterapeut poate fi exercitat de ctre cel care ndeplinete
urmtoarele condiii:
a)
este cetean romn, cu domiciliul n Romnia;
b)
este liceniat al unei instituii de nvmnt superior de specialitate,
n condiiile legii;
socioeconomic sau situaiile din viaa de zi cu zi, furnizeaz mijloace pentru
recuperarea sistemelor corpului, eseniale pentru micare, pentru asigurarea
1

potenialului maximal anumitor funcii, minimalizarea incapacitilor, limitrilor


funcionale , disabilitilor.
c)
este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiunii;
d)
nu se gsete n vreuna din cauzele de nedemnitate prevzute de
prezenta lege.
Seciunea a 2-a
Nedemniti i incompatibiliti
Art.6. - Este nedemn de a exercita profesiunea de kinetoterapeut:
a)
kinetoterapeutul care a fost condamnat definitiv chiar dac a fost
reabilitat pentru svrirea cu intenie a unei infraciuni contra umanitii sau
vieii, n mprejurri legate de exercitarea profesiei;
b)
kinetoterapeutul cruia i s-a aplicat pedeapsa interdiciei de a
exercita profesiunea, pe durata stabilit prin hotrre judectoreasc sau
disciplin.
Art.7. - Exercitarea profesiunii de kinetoterapeut este incompatibil cu :
a)
orice profesie sau ocupaie de natur a aduce atingere demnitii
profesionale de kinetoterapeut sau bunelor moravuri;
b)
starea de sntate necorespunztoare cu profesiunea atestat prin
certificat medical conform legii;
c)
folosirea cu bun tiin a cunotinelor medicale n defavoarea
sntii bolnavului sau scop criminal.
Seciunea a 3-a
Autorizarea de liber practic a profesiei de kinetoterapeut
Art.8. - (1) Exercitarea profesiunii de kinetoterapeut se face pe baza autorizaiei de
liber practic, care se acord de Ministerul Sntii .
(2) Autorizaia de liber practic a profesiunii de kinetoterapeut se acord pe baza
urmtoarelor acte:
a)
diploma eliberat de o instituie de nvmnt superior de
specialitate acreditat;
b)
avizul Ordinului Kineto terapeui lor din Romnia;
c)
certificatul de cazier judiciar;
d)
certificatul de sntate.
Art.9. - Kinetoterapeuii care au dreptul la pensie pentru munca depus i limit de
vrst, potrivit legii, pot fi meninui n activitatea profesional, la cerere, cu trei
ani, att femeile, ct i brbaii, prin prelungiri anuale.
Art.10. - In cazul n care un kinetoterapeut i ntrerupe activitatea profesional pe
o perioad mai mare de 5 ani, Ordinul Kinetoterapeuilor din Romnia atest
2

competena profesional a acestuia n vederea relurii activitii cu respectarea


prevederilor art.8 din prezenta lege.
Art.ll. - (1) Controlul, supravegherea exercitrii profesiunii de kinetoterapeut se
realizeaz de ctre Ministerul Sntii i de ctre Ordinul Kinetoterapeuilor din
Romnia.
(2) Ordinul Kinetoterapeuilor din Romnia prin preedintele consiliului zonal,
respectiv al municipiului Bucireti, precum i al Consiliului Naional al
kinetoterapeuilor din Romnia este n drept s exercite aciunea civil sau s
sesizeze, dup caz, organele judiciare i autoritile competente pentru activitatea i
trimiterea n judecat a persoanelor care i atribuie sau care ntrebuineaz fr
drept titlul sau calitatea de kinetoterapeut , care practic n mod ilicit recuperarea
prin kinetoterapie i s se constituie ci parte vtmat sau civil, dup caz, potrivit
legii.
Capitolul II
Infiinarea, organizarea i funcionarea Ordinului Kinetoterapeuilor din
Romnia
Caracteristici generale
Art.12. - (1) Ordinul Kinetoterapeuilor din Romnia se nfiineaz ca organizaie
profesional, nonguvemamental, cu personalitate juridic, apolitic i fr scop
patrimonial, care reprezint interesele profesiunii de kinetoterapeut. Ordinul
Kinetoterapeuilor din Romnia acioneaz pentru dezvoltarea acestei profesiuni i
a prestigiului ei n cadrul vieii sociale.
(2) Ordinul Kinetoterapeuilor din Romnia are autoritate instituional i
i exercit atribuiile fr posibilitatea vreunei imixtiuni.
(3) Ordinul Kinetoterapeuilor din Romnia cuprinde toi kinetoterapeuii
i profesorii de cultur fizic medical , ceteni romni, domiciliai n Romnia,
autorizai s practice profesiunea de kinetoterapeut sau de cultur fizic
medical ; kinetoterapeuii care la data intrrii n vigoare a prezentei legi, sunt
autorizai i i desfoar activitatea n uniti ale Ministerului Sntii , ale
altor ministere cu reea sanitar proprie, precum i n sectorul privat, sunt
membri ai Ordinului Kinetoterapeuilor din Romnia de la aceast dat.
(4) Sediul Ordinului Kinetoterapeuilor din Romnia este n Bucureti.
Seciunea a 2-a
Atribuiile Ordinului Kinetoterapeuilor din Romnia
Art.13. - Ordinul Kinetoterapeuilor din Romnia are urmtoarele atribuii:
a)
apr demnitatea i promoveaz drepturile i interesele membrilor
3

si n toate sferele de activitate; apr onoarea, libertatea i independena


profesional a kinetoterapeutului n exercitarea profesiunii, asigur respectarea
de ctre kinetoterapeui a obligaiilor ce le revin fa de pacieni i de sntatea
public;
b)
asigur aplicarea legilor i regulamentelor care organizeaz i
reglementeaz exerciiul profesiunii;
c)
elaboreaz, adopt i supravegheaz respectarea Codului de
deontologie medicala;
d)
avizeaz eliberarea autorizaiei de liber practic medical;
e)
susine activitatea i dezvoltarea cercetrii tiinifice specifice i
organizeaz manifestri tiinifice;
f)
reprezint pe membrii si n relaiile cu asociaiile tiinifice i cu
sindicatele ;
g)
colaboreaz cu Ministerul Sntii la formarea, specializarea i
perfecionarea pregtirii profesionale ale kinetoterapeuilor;
h) elaboreaz, n colaborare cu Ministerul Sntii , metodologia de acordare a
gradului profesional i tematica de concurs;
i) acioneaz, alturi de instituiile sanitare centrale, teritoriale, ca n unitile
medicale publice i particulare ( cabinete , policlinici, spitale etc.) s fie asigurat
calitatea actului kinetoterapeutic;
j) organizeaz judecarea cazurilor de abateri de la normele de etic profesional i
de deontologie medical, n calitate de organ de jurisdicie profesional;
k) sprijin instituiile i aciunile de prevedere i asisten social i medical
pentru kinetoterapeui i familiile lor;
1) promoveaz relaiile pe plan extern cu organizaii i formaiuni similare;
m) n cadrul Ordinului Kinetoterapeuilor din Romnia funcioneaz comisii de
specialitate;
n) n cadrul Ordinului Kinetoterapeuilor din Romnia funcioneaz o comisie care
reprezint kinetoterapeuii i profesorii de cultur fizic medical care lucreaz n
sistemul de asigurri de sntate;
o) avizeaz autorizarea de instalare a cabinetelor specifice particulare i se
pronun n legtur cu demersurile ntreprinse n vederea interzicerii instalrii i
funcionrii acestora, innd seama de exercitarea activitii de recuperare prin
kinetoterapie n concordan cu competena profesional a kinetoterapeutului, de
dotarea tehnic, precum i de respectarea normelor de igien;
p)
avizeaz licenele de nlocuire temporar sau definitiv;
q)
elaboreaz statutul kinetoterapeutului i fia postului specific.
4


CURS BFKT
Intrarea in piata muncii, necesita incheierea unei intelegeri cu angajatorul, de
regula in forma scrisa numit contract individual de munca incheiat in 3 exemplare,
conform CODULUI MUNCII, (Legea 53/2003).
CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNC

ncheiat i nregistrat sub nr. .../..... n registrul general de eviden a


salariailor

A. Prile contractului

Angajator - persoan juridic/fizic .................., cu sediul/domiciliul


n ..........., nregistrat la registrul comerului/autoritile administraiei publice
din ........... sub nr. ......., cod fiscal ........., telefon ........, reprezentat legal
prin ............, n calitate de ............,i salariatul/salariata - domnul/doamna .............,
domiciliat/domiciliat n localitatea ............, str. .........., nr. .......,judeul ............,
posesor/posesoare al/a buletinului/crii de identitate/paaportului seria .....
nr. .............., eliberat/eliberat de ............... la data de .........., CNP ............., permis
de munc seria .... nr. ....... din data de .........,am ncheiat prezentul contract
individual de munc n urmtoarele condiii asupra crora am convenit:

B. Obiectul contractului:.............................................................................

C. Durata contractului:

a) nedeterminat, salariatul/salariata ........ urmnd s nceap activitatea la


data de ............;

b) determinat, de .... luni, pe perioada cuprins ntre data de .... i data


de ...../pe perioada suspendrii contractului individual de munc al titularului de
post.

D. Locul de munc

1. Activitatea se desfoar la .............

2. n lipsa unui loc de munc fix salariatul va desfura activitatea


astfel:.............................................................................

E. Felul muncii

Funcia/meseria ............. conform Clasificrii ocupaiilor n Romnia

F. Atribuiile postului

Atribuiile postului sunt prevzute n fia postului, anex la contractul


individual de munc

G. Condiii de munc:

1. Activitatea se desfoar n conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1991.


5


2. Activitatea prestat se desfoar n condiii normale/deosebite/speciale de
munc, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii i alte drepturi
de asigurri sociale, cu modificrile i completrile ulterioare.

H. Durata muncii

1. O norm ntreag, durata timpului de lucru fiind de ...... ore/zi, .......


ore/sptmn.

a) repartizarea programului de lucru se face dup cum urmeaz: .............


(ore zi/ore noapte/inegal);

b) programul de lucru se poate modifica n condiiile regulamentului


intern/contractului colectiv de munc aplicabil.

2. O fraciune de norm de .... ore/zi (cel puin 2 ore/zi), ..... ore/sptmn.

a) repartizarea programului de lucru se face dup cum urmeaz: ...... (ore


zi/ore noapte )

b) programul de lucru se poate modifica n condiiile regulamentului


intern/contractului colectiv de munc aplicabil;

c) nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepia cazurilor de for major


sau pentru alte lucrri urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau
nlturrii consecinelor acestora.

I. Concediul

Durata concediului anual de odihn este de ....... zile lucrtoare, n raport cu


durata muncii (norm ntreag, fraciune de norm).

De asemenea, beneficiaz de un concediu suplimentar de ......

J. Salariul:

1. Salariul de baz lunar brut: ........ lei

2. Alte elemente constitutive:

a) sporuri ............;

b) indemnizaii ............;

c) alte adaosuri .............

3. Orele suplimentare prestate n afara programului normal de lucru sau n


zilele n care nu se lucreaz ori n zilele de srbtori legale se compenseaz cu ore
libere pltite sau se pltesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de
munc aplicabil sau Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.

4. Data/datele la care se pltete salariul este/sunt ............

K. Drepturi i obligaii ale prilor privind securitatea i sntatea n munc:

a) echipament individual de protecie ...........;

b) echipament individual de lucru ...........;

c) materiale igienico-sanitare ...........;


6


d) alimentaie de protecie ............;

e) alte drepturi i obligaii privind sntatea i securitatea n munc ............

L. Alte clauze:

a) perioada de prob este de ............;

b) perioada de preaviz n cazul concedierii este de ...... zile lucrtoare,


conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii sau contractului colectiv de munc;

c) perioada de preaviz n cazul demisiei este de ........ zile calendaristice,


conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii sau contractului colectiv de munc;

d) n cazul n care salariatul urmeaz s-i desfoare activitatea n


strintate, informaiile prevzute la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii se vor regsi i n contractul individual de munc;

e) alte clauze.

M. Drepturi i obligaii generale ale prilor

1. Salariatul are, n principal, urmtoarele drepturi:

a) dreptul la salarizare pentru munca depus;

b) dreptul la repaus zilnic i sptmnal;

c) dreptul la concediu de odihn anual;

d) dreptul la egalitate de anse i de tratament;

e) dreptul la securitate i sntate n munc;

f) dreptul la formare profesional, n condiiile actelor adiionale.

2. Salariatului i revin, n principal, urmtoarele obligaii:

a) obligaia de a realiza norma de munc sau, dup caz, de a ndeplini


atribuiile ce i revin conform fiei postului;

b) obligaia de a respecta disciplina muncii;

c) obligaia de fidelitate fa de angajator n executarea atribuiilor de


serviciu;

d) obligaia de a respecta msurile de securitate i sntate a muncii n


unitate;

e) obligaia de a respecta secretul de serviciu.

3. Angajatorul are, n principal, urmtoarele drepturi:

a) s dea dispoziii cu caracter obligatoriu pentru salariat sub rezerva


legalitii lor;

b) s exercite controlul asupra modului de ndeplinire a sarcinilor de


serviciu;

c) s constate svrirea abaterilor disciplinare i s aplice sanciunile


corespunztoare, potrivit legii, contractului colectiv de munc aplicabil i
regulamentului intern.
7


4. Angajatorului i revin, n principal, urmtoarele obligaii:

a) s acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale


de munc, din contractul colectiv de munc aplicabil i din lege;

b) s asigure permanent condiiile tehnice i organizatorice avute n vedere


la elaborarea normelor de munc i condiiile corespunztoare de munc;

c) s informeze salariatul asupra condiiilor de munc i asupra elementelor


care privesc desfurarea relaiilor de munc;

d) s elibereze, la cerere, toate documentele care atest calitatea de salariat a


solicitantului:

e) s asigure confidenialitatea datelor cu caracter personal ale salariatului.

N. Dispoziii finale

Prevederile prezentului contract individual de munc se completeaz cu


dispoziiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii i ale contractului colectiv de munc
aplicabil ncheiat la nivelul angajatorului/grupului de angajatori/ramurii/naional,
nregistrat sub nr. ....../......... la Direcia general de munc i solidaritate social a
judeului/municipiului ......../Ministerul Muncii, Familiei i Egalitii de anse.

Orice modificare privind clauzele contractuale n timpul executrii


contractului individual de munc impune ncheierea unui act adiional la contract,
conform dispoziiilor legale.

Prezentul contract individual de munc s-a ncheiat n dou exemplare, cte


unul pentru fiecare parte.

O. Conflictele n legtur cu ncheierea, executarea, modificarea,


suspendarea sau ncetarea prezentului contract individual de munc sunt
soluionate de instana judectoreasc competent material i teritorial, potrivit
legii.

Angajator, Salariat,................. .................

Reprezentant legal, ....................

Pe data de .......... prezentul contract nceteaz n temeiul art. ... din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, n urma ndeplinirii procedurii legale.

Angajator,...................
La contractual individual de munca, se anexeaza FISA POSTULUI, care contine
atributiile specifice conferite de studiile universitare.


FIA POSTULUI UNUI KINETOTERAPEUT

POSTUL: kinetoterapeut; POZIIA: ________________

STUDII: studii superioare specifice de lung durat

INSTITUIA: _______________

RELAII -ierarhice: este subordonat______________

-funcionale: poate conduce un centru de recuperare, un centru de zi sau un


anumit program n cadrul instituiei

ATRIBUII, SARCINI, RESPONSABILITI

Ca membru al echipei profesionale, stabilete planul de tratament specific,


obiectivele specifice, programul de lucru, locul i modul de desfurare n vederea
educrii sau reeducrii unor deficiene, prevenirea sau recuperarea unor dizabiliti
ca urmare a unor boli, leziuni sau pierderea unui segment al corpului;

Utilizeaz tehnici, exerciii, masajul, aplicaii cu ghea, ap i cldur,


electroterapia i procedee conform conduitei terapeutice i obiectivelor fixate;

Stabilete necesarul de echipament i se implic n procurarea acestuia;

Stabilete programul de kinetoterapie care este urmat acas de pacient i


instruiete aparintorii sau persoanele implicate n ngrijirea pacientului n
aplicarea acelui program;

Evalueaz i reevalueaz n timp progresele fcute de pacient; adapteaz


planul de tratament n funcie de evoluia pacientului;

Asist i sse implic n programul de kinetoterapie a personalului care nu


este de specialitate (asistent social,terapeut ocupaional, logoped, ngrijitoare,
mame sociale)

Se implic n activitile complementare ale organizaiei;

Poate fi implicat n activiti (altele dect cea de recuperare) pe care


organizaia le are n program;

Se preocup de ridicarea nivelului profesional propriu i contribuie la


perfecionarea personalului mediu din subordine;

Asigur i rspunde de aplicarea tuturor msurilor de igien pe care le


implic actul terapeutic;

Particip la manifestri tiinifice;

Va putea fi responsabil (va fi implicat)n programul de lucru cu grupele de


prini sau comuniti de persoane, particip la recrutarea i pregtirea voluntarilor
ce vor desfura activiti n cadrul organizaiei;

Se implic n perfecionarea continu a activitii de recuperare kinetic;

Completeaz permanent n fia de recuperare kinetic toate procedurile


utilizate pentru a putea fi evaluat pentru munca prestat.
9

La punctul E din CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA, dar si in FISA


POSTULUI la rubrica Pozitia , trebuie sa contina codul profesie , conform
CLASIFICARII OCUPATIILOR DIN ROMANIA, respectiv 2264
FIZIOTERAPEUTI :
2264 Fizioterapeui
Fizioterapeuii evalueaz, planific i implementeaz programe de reabilitare care
mbuntesc sau restabilesc funciile motorii umane, mresc capacitatea de
micare, calmeaz durerile i trateaz sau previn problemele fizice asociate cu
leziuni, boli i alte deficiene. Acetia aplic o gam larg de terapii fizice i tehnici
cum ar fi micarea, ultrasunetele, laserul i alte tehnici similare.
226401 fiziokinetoterapeut
226402 fizioterapeut
226403 cercettor n fiziokinetoterapie
226404 asistent de cercetare n fiziokinetoterapie
226405 kinetoterapeut
226406 profesor de cultur fizic medical

MINISTERUL SANATATII
DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA A JUDETULUI .......
Nr. ............. data ................
AUTORIZATIE DE LIBERA PRACTICA
Nr. ..............
Ministerul Sanatatii autorizeaza pe:
Numele si prenumele ..........................
Profesia .............................................
Domiciliat/domiciliata in ......................
Sa practice profesiunea de .................... in unitati autorizate de Ministerul Sanatatii,
conform pregatirii profesionale, in conformitate cu Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea si functionarea cabinetelor de libera
practica pentru servicii publice conexe actului medical, aprobata cu modificari prin
Legea nr. 598/2001. Orice dispozitiv medical utilizat la desfasurarea activitatilor
autorizate trebuie inregistrat la Ministerul Sanatatii, conform Legii nr. 176/2000
privind dispozitivele medicale.

Director,

10

Conform legii, la inceperea activitatii profesionale, trebuie sa fie obtinut


obligatoriu AVIZUL DE LIBERA PRACTICA stipulat in ORDINUL 979/2003 al
Ministrului Sanatatii.
La punctul H din CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA, trebuie
consemnata durata redusa a timpului de lucru conform ORDINULUI 245/2003 al
Ministrului sanatatii , punctul 5, adica 7ore/zi si 35 ore/saptamana. In privinta
normei de lucru, ORDINUL 1224/2010 al Ministrului Sanatatii, in Anexa 8 si 8a
sunt stabilite 10-20 proceduri/zi.

Dotarea minima obligatorie a salilor de kinetoterapie, conform ORDINULUI


153/2003.
Dotare:

Sala de kinetoterapie

Conditii de spatiu:

suprafata utila a salii va asigura cel putin 4,55 mp pentru fiecare pacient;

sala va avea aerisire naturala directa, cat mai eficienta;

pardoseala calda (parchet sau scandura) sau mocheta pe beton cu strat


amortizor;

cabina de dus (cu apa calda permanenta) si WC;

spatiu separat pentru dezbracatimbracat.

Dotari specifice:

1 spalier; 2 saltele; 1 oglinda de perete; 1 masa kineto simpla;

1 banca; 2 instalatiimontaje scripete cu contragreutati; greutati de


diverse marimi, bastoane, arcuri, cordoane elastice;
minimum 34
dispozitive pentru recuperare functionala din grupa "dispozitive ajutatoare"

(de exemplu: Pedalier, planseta basculanta, giroplan, levier pentru


cvadriceps, roata si scarita pentru umar, placa canadiana, placa pentru
abilitatile mainii etc.); cantar pentru persoane.

Dotari pentru urgenta: aparat de masurat tensiunea arteriala;

trusa de urgenta: 23 tipuri de marimi de atele;


fesi simple si fesi
elastice; pansamente sterile; dezinfectante (alcool, iod, unguent cu
antibiotic); 23 tipuri de medicatie antialgica administrabila oral sau rectal
(algocalmin, piafen, paracetamol etc., cate 10 bucati);

1 spray cu bronhodilatator (salbutamol, berotec);

nitroglicerina, 10 tablete;

nifedipin (simplu nu retard), 10 tablete, pentru administrarea sublinguala;

furosemid, 10 tablete;

atenolol sau metoprolol, 10 tablete.


11

Legea Drepturilor Pacientului


CAP. 1 Dispoziii generale
ART. 1 n sensul prezentei legi:a) prin pacient se nelege persoana sanatoasa sau
bolnava care utilizeaz serviciile de sntate;b) prin discriminare se nelege
distincia care se face ntre persoane aflate n situaii similare pe baza rasei,
sexului, vrstei, apartenentei etnice, originii naionale sau sociale, religiei,
optiunilor politice sau antipatiei personale;
c) prin ngrijiri de sntate se nelege serviciile medicale, serviciile comunitare i
serviciile conexe actului medical;
d) prin intervenie medical se nelege orice examinare, tratament sau alt act
medical n scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin ngrijiri terminale se nelege ingrijirile acordate unui pacient cu mijloacele
de tratament disponibile, atunci cnd nu mai este posibila mbuntirea prognozei
fatale a strii de boala, precum i ingrijirile acordate n apropierea decesului.
ART. 2 Pacientii au dreptul la ngrijiri medicale de cea mai inalta calitate de care
societatea dispune, n conformitate cu resursele umane, financiare i materiale.
ART. 3 Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana uman, fr nici o
discriminare.
CAP. 2 Dreptul pacientului la informaia medical
ART. 4 Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale
disponibile, precum i la modul de a le utiliza. ART. 5 (1) Pacientul are dreptul de a
fi informat asupra identitii i statutului profesional al furnizorilor de servicii de
sntate.
(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor i obiceiurilor pe
care trebuie sa le respecte pe durata spitalizarii.
ART. 6 Pacientul are dreptul de a fi informat asupra strii sale de sntate, a
interventiilor medicale propuse, a riscurilor poteniale ale fiecrei proceduri, a
alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii
tratamentului i nerespectrii recomandrilor medicale, precum i cu privire la date
despre diagnostic i prognostic.
ART. 7 Pacientul are dreptul de a decide dac mai dorete sa fie informat n cazul
n care informaiile prezentate de ctre medic i-ar cauza suferinta.
ART. 8 Informaiile se aduc la cunostinta pacientului ntr-un limbaj respectuos,
clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; n cazul n care pacientul nu
cunoate limba romana, informaiile i se aduc la cunostinta n limba matern ori n
limba pe care o cunoate sau, dup caz, se va cauta o alta forma de comunicare.
12

ART. 9 Pacientul are dreptul de a cere n mod expres sa nu fie informat i de a


alege o alta persoana care sa fie informat n locul sau.
ART. 10 Rudele i prietenii pacientului pot fi informati despre evoluia
investigatiilor, diagnostic i tratament, cu acordul pacientului.
ART. 11 Pacientul are dreptul de a cere i de a obine o alta opinie medical.ART.
12 Pacientul are dreptul sa solicite i sa primeasc, la externare, un rezumat scris al
investigatiilor, diagnosticului, tratamentului i ingrijirilor acordate pe perioada
spitalizarii.
CAP. 3 Consimmntul pacientului privind intervenia medical
ART. 13 Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasc o intervenie medical
asumndu-i, n scris, rspunderea pentru decizia sa; consecinele refuzului sau ale
opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
ART. 14 Cnd pacientul nu i poate exprima vointa, dar este necesar o intervenie
medical de urgenta, personalul medical are dreptul sa deduc acordul pacientului
dintr-o exprimare anterioar a voinei acestuia.
ART. 15 n cazul n care pacientul necesita o intervenie medical de urgenta,
consimmntul reprezentantului legal nu mai este necesar.
ART. 16 n cazul n care se cere consimmntul reprezentantului legal, pacientul
trebuie sa fie implicat n procesul de luare a deciziei att cat permite capacitatea lui
de nelegere.
ART. 17 (1) n cazul n care furnizorii de servicii medicale considera ca intervenia
este n interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza sa i dea
consimmntul, decizia este declinata unei comisii de arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituit din 3 medici pentru pacientii internati n
spitale i din 2 medici pentru pacientii din ambulator.
ART. 18 Consimmntul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, pstrarea,
folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, n vederea stabilirii
diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
ART. 19 Consimmntul pacientului este obligatoriu n cazul participrii sale n
nvmntul medical clinic i la cercetarea tiinific. Nu pot fi folosite pentru
cercetare tiinific persoanele care nu sunt capabile sa i exprime vointa, cu
excepia obinerii consimmntului de la reprezentantul legal i dac cercetarea
este facuta i n interesul pacientului.
ART. 20 Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat ntr-o unitate medical fr
consimmntul sau, cu excepia cazurilor n care imaginile sunt necesare
diagnosticului sau tratamentului i evitrii suspectarii unei culpe medicale.
CAP. 4 Dreptul la confidenialitatea informaiilor i viata privat a pacientului
13

ART. 21 Toate informaiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,


diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confideniale chiar i
dup decesul acestuia.
ART. 22 Informaiile cu caracter confidenial pot fi furnizate numai n cazul n care
pacientul i da consimmntul explicit sau dac legea o cere n mod expres.
ART. 23 n cazul n care informaiile sunt necesare altor furnizori de servicii
medicale acreditai, implicai n tratamentul pacientului, acordarea
consimmntului nu mai este obligatorie.
ART. 24 Pacientul are acces la datele medicale personale.ART. 25 (1) Orice
amestec n viata privat, familial a pacientului este interzis, cu excepia cazurilor
n care aceasta imixtiune influeneaz pozitiv diagnosticul, tratamentul ori
ingrijirile acordate i numai cu consimmntul pacientului.
(2) Sunt considerate excepii cazurile n care pacientul reprezint pericol pentru
sine sau pentru sntatea publica.
CAP. 5 Drepturile pacientului n domeniul reproducerii
ART. 26 Dreptul femeii la viata prevaleaz n cazul n care sarcina reprezint un
factor de risc major i imediat pentru viata mamei.
ART. 27 Pacientul are dreptul la informaii, educaie i servicii necesare dezvoltrii
unei viei sexuale normale i sntii reproducerii, fr nici o discriminare.
ART. 28 (1) Dreptul femeii de a hotr dac sa aib sau nu copii este garantat, cu
excepia cazului prevzut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sntate, are dreptul sa aleag cele mai sigure
metode privind sntatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familial eficiente i lipsite
de riscuri.
CAP. 6 Drepturile pacientului la tratament i ngrijiri medicale
ART. 29 (1) n cazul n care furnizorii sunt obligai sa recurg la selectarea
pacientilor pentru
anumite tipuri de tratament care sunt disponibile n numr limitat, selectarea se
face numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de
tratament se elaboreaz de ctre Ministerul Sntii i Familiei n termen de 30 de
zile de la data intrrii n vigoare a prezentei legi i se aduc la cunostinta publicului.
ART. 30 (1) Interveniile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dac
exista condiiile de dotare necesare i personal acreditat.
(2) Se excepteaz de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenta aprute n situaii
extreme.
14

ART. 31 Pacientul are dreptul la ngrijiri terminale pentru a putea muri n


demnitate.
ART. 32 Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport
spiritual, material i de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale. La solicitarea
pacientului, n msura posibilitilor, mediul de ngrijire i tratament va fi creat cat
mai aproape de cel familial.
ART. 33 Pacientul internat are dreptul i la servicii medicale acordate de ctre un
medic acreditat din afar spitalului.
ART. 34 (1) Personalul medical sau nemedical din unitile sanitare nu are dreptul
sa supun pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa l
recompenseze altfel dect prevd reglementrile de plata legale din cadrul unitii
respective.
(2) Pacientul poate oferi angajailor sau unitii unde a fost ngrijit plati
suplimentare sau donaii, cu respectarea legii.
ART. 35 (1) Pacientul are dreptul la ngrijiri medicale continue pana la ameliorarea
strii sale de sntate sau pana la vindecare.
(2) Continuitatea ingrijirilor se asigura prin colaborarea i parteneriatul dintre
diferitele uniti medicale publice i nepublice, spitaliceti i ambulatorii, de
specialitate sau de medicina general, oferite de medici, cadre medii sau de alt
personal calificat. Dup externare pacientii au dreptul la serviciile comunitare
disponibile.
ART. 36 Pacientul are dreptul sa beneficieze de asistenta medical de urgenta, de
asistenta stomatologica de urgenta i de servicii farmaceutice, n program continuu.
CAP. 7 Sanciuni
ART. 37 Nerespectarea de ctre personalul medicosanitar a confidenialitii
datelor despre pacient i a confidenialitii actului medical, precum i a celorlalte
drepturi ale pacientului prevzute n prezenta lege atrage, dup caz, rspunderea
disciplinar, contravenional sau penal, conform prevederilor legale.
CAP. 8 Dispoziii tranzitorii i finale
ART. 38 (1) Autoritile sanitare dau publicitii, anual, rapoarte asupra respectrii
drepturilor pacientului, n care se compara situaiile din diferite regiuni ale tarii,
precum i situaia existenta cu una optima.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligai sa afiseze la loc vizibil standardele
proprii n conformitate cu normele de aplicare a legii.
(3) n termen de 90 de zile de la data intrrii n vigoare a prezentei legi, Ministerul
Sntii i Familiei elaboreaz normele de aplicare a acesteia, care se publica n
Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.
15

ART. 39 Prezenta lege intra n vigoare la 30 de zile de la data publicrii n


Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.
ART. 40 La data intrrii n vigoare a prezentei legi se abroga art. 78, 108 i 124 din
Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sntii populaiei, publicat n Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum i orice alte dispoziii contrare.
Drepturile pacientului
Parlamentul Romniei adopt prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - n sensul prezentei legi:
a) prin pacient se ntelege persoana sntoas sau bolnav care utilizeaz
serviciile de sntate;
b) prin discriminare se ntelege distinctia care se face ntre persoane aflate n
situatii similare pe baza rasei, sexului, vrstei, apartenentei etnice, originii
nationale sau sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei personale;
c) prin ngrijiri de sntate se ntelege serviciile medicale, serviciile comunitare si
serviciile conexe actului medical;
d) prin interventie medical se ntelege orice examinare, tratament sau alt act
medical n scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin ngrijiri terminale se ntelege ngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele
de tratament disponibile, atunci cnd nu mai este posibil mbunttirea prognozei
fatale a strii de boal, precum si ngrijirile acordate n apropierea decesului.
Art. 2. - Pacientii au dreptul la ngrijiri medicale de cea mai nalt calitate de care
societatea dispune, n conformitate cu resursele umane, financiare si materiale.
Art. 3. - Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoan uman, fr nici o
discriminare.
CAPITOLUL II
Dreptul pacientului la informatia medical
Art. 4. - Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale
disponibile, precum si la modul de a le utiliza.
Art. 5.
(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identittii si statutului profesional
al furnizorilor de servicii de sntate.
(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor
pe care trebuie s le respecte pe durata spitalizrii.
Art. 6. - Pacientul are dreptul de a fi informat asupra strii sale de sntate, a
interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecrei proceduri, a
16

alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefecturii


tratamentului si nerespectrii recomandrilor medicale, precum si cu privire la date
despre diagnostic si prognostic.
Art. 7. - Pacientul are dreptul de a decide dac mai doreste s fie informat n cazul
n care informatiile prezentate de ctre medic i-ar cauza suferint.
Art. 8. - Informatiile se aduc la cunostint pacientului ntr-un limbaj respectuos,
clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; n cazul n care pacientul nu
cunoaste limba romn, informatiile i se aduc la cunostint n limba matern ori n
limba pe care o cunoaste sau, dup caz, se va cuta o alt form de comunicare.
Art. 9. - Pacientul are dreptul de a cere n mod expres s nu fie informat si de a
alege o alt persoan care s fie informat n locul su.
Art. 10. - Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia
investigatiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.
Art. 11. - Pacientul are dreptul de a cere si de a obtine o alt opinie medical.
Art. 12. - Pacientul are dreptul s solicite si s primeasc, la externare, un rezumat
scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si ngrijirilor acordate pe
perioada spitalizrii.
CAPITOLUL III
Consimtmntul pacientului privind interventia medical
Art. 13. - Pacientul are dreptul s refuze sau s opreasc o interventie medical
asumndu-si, n scris, rspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale
opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
Art. 14. - Cnd pacientul nu si poate exprima vointa, dar este necesar o
interventie medical de urgent, personalul medical are dreptul s deduc acordul
pacientului dintr-o exprimare anterioar a vointei acestuia.
Art. 15. - n cazul n care pacientul necesit o interventie medical de urgent,
consimtmntul reprezentantului legal nu mai este necesar.
Art. 16. - n cazul n care se cere consimtmntul reprezentantului legal, pacientul
trebuie s fie implicat n procesul de luare a deciziei att ct permite capacitatea lui
de ntelegere.
Art. 17.
(1) n cazul n care furnizorii de servicii medicale consider c interventia este n
interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuz s si dea consimtmntul,
decizia este declinat unei comisii de arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituit din 3 medici pentru pacientii internati n
spitale si din 2 medici pentru pacientii din ambulator.
17

Art. 18. - Consimtmntul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea,


pstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul su, n
vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
Art. 19. - Consimtmntul pacientului este obligatoriu n cazul participrii sale n
nvtmntul medical clinic si la cercetarea stiintific. Nu pot fi folosite pentru
cercetare stiintific persoanele care nu sunt capabile s si exprime vointa, cu
exceptia obtinerii consimtmntului de la reprezentantul legal ti dac cercetarea
este fcut si n interesul pacientului.
Art. 20. - Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat ntr-o unitate medical fr
consimtmntul su, cu exceptia cazurilor n care imaginile sunt necesare
diagnosticului sau tratamentului si evitrii suspectrii unei culpe medicale.
CAPITOLUL IV
Dreptul la confidentialitatea informatiilor si viata privat a pacientului
Art. 21. - Toate informaiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,
diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si
dup decesul acestuia.
Art. 22. - Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai n cazul n
care pacientul si d consimtmntul explicit sau dac legea o cere n mod expres.
Art. 23. - n cazul n care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii
medicale acreditati, implicati n tratamentul pacientului, acordarea
consimtmntului nu mai este obligatorie.
Art. 24. - Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25. (1) Orice amestec n viata privat, familial a pacientului este interzis, cu exceptia
cazurilor n care aceast imixtiune influenteaz pozitiv diagnosticul, tratamentul
ori ngrijirile acordate si numai cu consimtmntul pacientului.
(2) Sunt considerate exceptii cazurile n care pacientul reprezint pericol pentru
sine sau pentru sntatea public.
CAPITOLUL V
Drepturile pacientului n domeniul reproducerii
Art. 26. - Dreptul femeii la viat prevaleaz n cazul n care sarcina reprezint un
factor de risc major si imediat pentru viata mamei.
Art. 27. - Pacientul are dreptul la informatii, educatie si servicii necesare
dezvoltrii unei vieti sexuale normale si snttii reproducerii, fr nici o
discriminare.
Art. 28. 18

(1) Dreptul femeii de a hotr dac s aib sau nu copii este garantat, cu exceptia
cazului prevzut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sntate, are dreptul s aleag cele mai sigure
metode privind sntatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familial eficiente si lipsite
de riscuri.
CAPITOLUL VI
Drepturile pacientului la tratament si ngrijiri medicale
Art. 29. (1) n cazul n care furnizorii sunt obligati s recurg la selectarea pacientilor
pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile n numr limitat, selectarea
se face numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de
tratament se elaboreaz de ctre Ministerul Snttii si Familiei n termen de 30 de
zile de la data intrrii n vigoare a prezentei legi si se aduc la cunostinta publicului.
Art. 30. (1) Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dac exist
conditiile de dotare necesare si personal acreditat.
(2) Se excepteaz de la prevederile alin. (1) cazurile de urgent aprute n situatii
extreme.
Art. 31. - Pacientul are dreptul la ngrijiri terminale pentru a putea muri n
demnitate.
Art. 32. - Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport
spiritual, material si de sfaturi pe tot parcursul ngrijirilor medicale. La solicitarea
pacientului, n msura posibilittilor, mediul de ngrijire si tratament va fi creat ct
mai aproape de cel familial.
Art. 33. - Pacientul internat are dreptul si la servicii medicale acordate de ctre un
medic acreditat din afara spitalului.
Art. 34. (1) Personalul medical sau nemedical din unittile sanitare nu are dreptul s
supun pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta s l
recompenseze altfel dect prevd reglementrile de plat legale din cadrul unittii
respective.
(2) Pacientul poate oferi angajatilor sau unittii unde a fost ngrijit plti
suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.
Art. 35. 19

(1) Pacientul are dreptul la ngrijiri medicale continue pn la ameliorarea strii


sale de sntate sau pn la vindecare.
(2) Continuitatea ngrijirilor se asigur prin colaborarea si parteneriatul dintre
diferitele unitti medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii, de
specialitate sau de medicin general, oferite de medici, cadre medii sau de alt
personal calificat. Dup externare pacientii au dreptul la serviciile comunitare
disponibile.
Art. 36. - Pacientul are dreptul s beneficieze de asistent medical de urgent, de
asistent stomatologic de urgent si de servicii farmaceutice, n program continuu.
CAPITOLUL VII
Sanctiuni
Art. 37. - Nerespectarea de ctre personalul medico-sanitar a confidentialittii
datelor despre pacient si a confidenialittii actului medical, precum si a celorlalte
drepturi ale pacientului prevzute n prezenta lege atrage, dup caz, rspunderea
disciplinar, contraventional sau penal, conform prevederilor legale.
CAPITOLUL VIII
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 38. :
(1) Autorittile sanitare dau publicittii, anual, rapoarte asupra respectrii
drepturilor pacientului, n care se compar situatiile din diferite regiuni ale trii,
precum si situatia existent cu una optim.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligati s afiseze la loc vizibil
standardele proprii n conformitate cu normele de aplicare a legii.
(3) n termen de 90 de zile de la data intrrii n vigoare a prezentei legi,
Ministerul Snttii si Familiei elaboreaz normele de aplicare a acesteia, care se
public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.
Art. 39. - Prezenta lege intr n vigoare la 30 de zile de la data publicrii n
Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.
Art. 40. - La data intrrii n vigoare a prezentei legi se abrog art. 78, 108 si 124
din Legea nr. 3/1978 privind asigurarea snttii populatiei, publicat n Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum si orice alte dispozitii contrare.
Aceast lege a fost adoptat de Senat n sedinta din 19 decembrie 2002, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romniei.
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VCROIU
Aceast lege a fost adoptat de Camera Deputatilor n sedinta din 19 decembrie
2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romniei.
20

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,


VIOREL HREBENCIUC
Bucuresti, 21 ianuarie 2003.
________________________________________
Ministerul Snttii Norm din 07/04/2004
Publicat n Monitorul Oficial, Partea I nr. 356 din 22/04/2004 de aplicare a Legii
drepturilor pacientului nr. 46/2003
Art. 1. - Unittile sanitare de orice fel, denumite n continuare unitti, care acord
ngrijiri de sntate sau ngrijiri terminale si n care sunt efectuate interventii
medicale, au obligatia de a furniza pacientilor informatii referitoare la:
a) serviciile medicale disponibile si modul de acces la acestea;
b) identitatea si statutul profesional al furnizorilor de servicii de sntate;
c) regulile si obiceiurile pe care trebuie s le respecte pe durata internrii n
unitti cu paturi;
d) starea propriei sntti;
e) interveniile medicale propuse;
f) riscurile poteniale ale fiecrei proceduri care urmeaz a fi aplicat;
g) alternativele existente la procedurile propuse;
h) date disponibile rezultate din cercetri stiintifice si activitti de inovare
tehnologic;
i) consecintele neefecturii tratamentului si ale nerespectrii recomandrilor
medicale;
j) diagnosticul stabilit si prognosticul afectiunilor diagnosticate.
Art. 2. (1) Unittile trebuie s asigure accesul egal al pacientilor la ngrijiri medicale,
fr discriminare pe baz de ras, sex, vrst, apartenent etnic, origine national,
religie, optiune politic sau antipatie personal.
(2) Fiecare unitate trebuie s cuprind n regulamentul propriu de organizare si
functionare prevederi referitoare la obligatia personalului angajat privind dreptul
pacientilor la respect ca persoane umane.
Art. 3. - Unittile trebuie s utilizeze toate mijloacele si resursele disponibile
pentru asigurarea unui nalt nivel calitativ al ngrijirilor medicale.
Art. 4. - n situatia n care interventiile medicale sunt refuzate de ctre pacienti
care si asum n scris rspunderea pentru decizia lor, acestora trebuie s li se
explice consecintele refuzului sau opririi actelor medicale.

21

Art. 5. - n situatia n care este necesar efectuarea unei interventii medicale unui
pacient care nu si poate exprima vointa, personalul medical poate deduce acordul
acestuia dintr-o exprimare anterioar a vointei, dac aceasta este cunoscut.
Art. 6. (1) n situatia n care, pentru efectuarea unei interventii medicale, se solicit
consimtmntul reprezentantului legal al pacientului, acesta trebuie s fie implicat
n adoptarea deciziei, n limitele capacittii sale de nelegere.
(2) n situatia n care furnizorii de servicii medicale consider c interventia este
n interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuz s si dea consimtmntul,
unittile au obligatia efecturii n cel mai scurt timp posibil a demersurilor pentru
constituirea comisiei de arbitraj de specialitate, n conformitate cu dispoziiile
legale n vigoare.
Art. 7. (1) Fotografierea sau filmarea pacientilor n unitti, n cazurile n care imaginile
sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului si a tratamentului sau pentru evitarea
suspectrii unei culpe medicale, se efectueaz fr consimtmntul acestora.
(2) n toate situatiile care nu sunt prevzute la alin. (1) unittile sunt obligate s
asigure obtinerea consimtmntului pacientului.
Art. 8. - Participarea la activitti de cercetare stiintific medical a persoanelor
care nu sunt capabile s-si exprime vointa poate fi realizat numai dup obtinerea
consimtmntului reprezentantilor legali si numai n situatia n care cercetarea
respectiv este efectuat si n interesul pacientilor.
Art. 9. - Unittile trebuie s asigure accesul nengrdit al pacientilor la datele
medicale personale.
Art. 10. (1) n situatiile n care se solicit informatii cu caracter confidential, unittile au
obligatia s asigure respectarea cadrului legal privind furnizarea acestora.
(2) n situatiile n care datele referitoare la viata privat, familial a pacientului
influenteaz pozitiv stabilirea diagnosticului, tratamentul sau ngrijirile acordate,
unittile le pot utiliza, dar numai cu consimtmntul acestora, fiind considerate
exceptii cazurile n care pacientii reprezint pericole pentru ei nsisi sau pentru
sntatea public.
Art. 11. - n situatiile n care sarcina reprezint un factor de risc major si imediat
pentru sntatea femeii gravide, se acord prioritate salvrii vietii mamei.
Art. 12. - n asigurarea serviciilor din domeniul snttii reproducerii, unittile
trebuie s asigure conditiile necesare alegerii de ctre pacienti a celor mai sigure
metode din punct de vedere al eficientei si lipsei de riscuri.
22

Art. 13. (1) Unittile au obligatia de a asigura efectuarea de interventii medicale asupra
pacientului numai dac dispun de dotrile necesare si de personal acreditat.
(2) Interventiile medicale asupra pacientului pot fi efectuate n absenta conditiilor
prevzute la alin. (1) numai n cazuri de urgent aprute n situatii extreme.
Art. 14. - Unittile pot asigura, la cererea pacientului sau a familiei acestuia,
cadrul adecvat n care acesta poate beneficia de sprijinul familiei si al prietenilor,
de suport spiritual si material pe tot parcursul ngrijirilor medicale.
Art. 15. (1) La cererea pacienilor internati, unittile cu paturi trebuie s asigure conditiile
necesare pentru obtinerea de ctre acestia a altor opinii medicale, precum si pentru
acordarea de servicii medicale de ctre medici acreditati din afara unittii.
(2) Plata serviciilor medicale acordate pacientilor internati de ctre medicii
prevzuti la alin. (1) se efectueaz n conformitate cu dispozitiile legale n vigoare.
Art. 16. - n scopul asigurrii continuittii ngrijirilor acordate pacientilor, precum
si a serviciilor comunitare necesare dup externare, unittile stabilesc parteneriate
cu alte unitti medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii, care dispun
de medici, cadre medii sanitare si de alt personal calificat.

LEGEA MALPRAXIS-ULUI MEDICAL


Legea malpraxis-ului medical
Cap. 1. Raspunderea personalului medical
Art.1
(1) Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare,
neglijenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte
individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.
23

(2) De asemenea, personalul medical este raspunzator pentru prejudiciile ce decurg


din nerespectarea reglementarilor prezentei legi privind confidentialitatea,
consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.
(3) Personalul medical este responsabil pentru prejudiciile produse in exercitarea
profesiei atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de
urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara.
(4) Raspunderea civila nu inlatura raspunderea penala, atunci cind fapta cauzatoare
de prejudiciu s-a produs deliberat, cu rea-credinta.
Art.2
Personalul medical nu este raspunzator pentru daunele si prejudiciile produse in
exercitarea profesiunii:
a)cand acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament
de diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor
si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor
ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale si
substantelor medicale medicale si sanitare folosite;
b) cand acestea sunt consecinta directa sau indirecta a indicatiilor scrise sau
dovedite, ale sefului ierarhic superior.
In acest caz responsabilitatea revine persoanei care a formulat indicatia;
c) cand acestea sunt consecinta directa sau indirecta a aplicarii regulamentelor si
reglementarilor legale in vigoare.
d) cand actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta.
Cap. 2. Raspunderea furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare,
aparatura, dispozitive medicale si substante medicamentoase si sanitare
Art.3
(1)Unitatile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale sunt
raspunzatoare pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau
tratament, in situatia in care acestea sint consecinta:
a) infectiilor nosocomiale, cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa
ce nu a putut fi controlata de catre institutie;
b) defectelelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod
abuziv fara a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor
medicamentoase si sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului
de valabilitate a acestora dupa caz.
d) nerespectarii reglementarilor interne ale unitatii furnizoare de servicii medicale,
in mod direct sau indirect;
24

e) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante


medicamentoase si sanitare de la furnizori fara asigurare de malpraxis, precum si
subcontractarea de servici medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare
de malpraxis.
(2)De asemenea, unitatile prevazute la alin.1 raspund in conditiile legii civile
pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, in solidar cu acesta.
Art.4
nstitutiile furnizoare de servicii medicale raspund pentru prejudiciile suferite de
personalul medical in exercitarea profesiunii, atunci cand acestea sunt cauza
directa sau indirecta a nerespectarii reglementarilor interne sau dotarii
necorespunzatoare pentru activitatea practicata.
Art.5
Furnizorii si producatorii de echipamente si dispozitive medicale, substante
medicamentoase si materiale sanitare raspund pentru prejudiciile produse in
activitatea de preventie, diagnostic si tratament ca urmare directa sau indirecta a
viciilor ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor
medicamentoase si materiale sanitare, in perioada de garantie.
Art.6
Furnizorii independenti de servicii medicale sau nemedicale subcontractate de
catre institutiile de furnizoare de servicii medicale sunt responsabile pentru
prejudiciile aduse ca urmare directa sau indirecta a serviciilor prestate.
Art.7
Furnizorii de utilitati catre unitatile furnizoare de servicii medicale sunt
responsabili pentru prejudiciile aparute ca urmare a furnizarii necorespunzatoare a
utilitatilor.
Cap. 3.
Consimtamantul informat
Art.8
(1) Consimtamantul informat este acordul pacientului pentru a fi supus la metode
de preventie, diagnostic si tratament, dupa explicarea lor de catre medic conform
prevederilor alin. (2) si (3).
(2) In obtinerea consimtamantului informat, medicul este dator sa prezinte
pacientului informatii la un nivel stiintific rezonabil pentru puterea de intelegere a
acestuia.
(3) Informatiile trebuie sa contina: diagnosticul, natura si scopul tratamentului,
riscurile si consecintele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament,
riscurile si consecintele lor, prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
25

Art.9
Varsta legala pentru exprimarea consimtamantului informat este de 18 ani. Minorii
isi pot exprima consimtamantul, in absenta parintilor sau reprezentantului legal, in
urmatoarele cazuri:
a)situatii de urgenta, cand parintii sau reprezentantul legal nu pot fi contactati, iar
minorul are discernamantul necesar pentru a intelege situatia medicala in care se
afla;
b)situatii medicale legate de diagnosticul si / sau tratamentul problemelor sexuale
si reproductive, la solicitarea expresa a minorului in varsta de peste 16 ani.
Art.10
(1) Medicul curant raspunde atunci cand nu obtine consimtamantul informat al
pacientului sau al reprezentantilor legali ai acestuia, cu exceptia cazurilor in care
pacientul este lipsit de discernamint, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai
apropiata nu pot fi contactate datorita situatiei de urgenta.
(2) Atunci cand reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu pot fi
contactate, medicul poate solicita autorizarea efectuarii actului medical autoritatii
tutelare sau poate actiona fara acordul acesteia in situatii de urgenta, cand
intervalul de timp pana la exprimarea acordului ar pune in pericol, in mod
ireversibil, sanatatea si viata pacientului.
Cap. 4. Obligativitatea asigurarii asistentei medicale
Art.11
(1) Un medic nu are obligatia de a acorda asistenta medicala unei persoane decat
daca a acceptat-o in prealabil ca pacient.
(2) Medicul nu poate refuza asistenta medicala pe criterii etnice, religioase si
orientare sexuala.
(3) Medicul are obligatia de a accepta pacientul in situatii de urgenta, cand lipsa
asistentei medicale poate pune in pericol in mod grav si ireversibil sanatatea sau
viata pacientului.
Art.12
(1) Atunci cand medicul a acceptat pacientul, relatia poate fi intrerupta:
a) o data cu vindecarea bolii ;
b) de catre pacient;
c) de catre medic, in urmatoarele situatii:
(i) atunci cand pacientul este trimis altui medic cu competente sporite;
(ii)pacientul manifesta o atitudine ostila si / sau ireverentioasa fata de medic.
(2)Medicul va notifica pacientului dorinta terminarii relatiei inainte cu minim 15
zile pentru ca acesta sa gaseasca o alternativa.
26

Art.13
(1) Medicul angajat al unei institutii furnizoare de servicii medicale are obligatia
acordarii asistentei medicale pacientului care are dreptul de a primi ingrijiri
medicale in cadrul institutiei, potrivit reglementarilor legale.
(2) Medicul poate refuza asigurarea asistentei medicale in situatiile mentionate la
art. 12 lit.c).
Art.14
In acordarea asistentei medicale, personalul medical are obligatia aplicarii
standardelor terapeutice stabilite prin ghiduri de practica in specialitatea respectiva,
aprobate la nivel national, sau, in lipsa acestora, standardele recunoscute de
comunitatea medicala a specialitatii respective.
Cap. 5. Asigurarea obligatorie de raspundere civila profesionala pentru medici,
farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale.
Art.15
(1) Persoanele fizice care poseda o calificare atestata privind acordarea de asistenta
medicala, direct sau indirect, atat in sistemul public cat si in cel privat, intr-o
locatie cu destinatie speciala pentru asitenta medicala precum si atunci cand
aceasta se acorda in afara acestei locatii, ca urmare a unei cereri exprese din partea
persoanei sau a persoanelor care necesita aceasta asistenta sau a unui tert care
solicita aceasta asistenta pentru o persoana sau mai multe persoane care, din
motive independente de vointa lor, nu pot apela ele insele la aceasta asistenta, sunt
obligate sa se asigure pentru cazurile de raspundere civila profesionala fata de terte
persoane care solicita si carora li se acorda despagubiri ca urmare a acordarii de
asistenta medicala.
(2) Prin asistenta medicala adecvata se intelege folosirea echipamentelor medicale,
a intregului instrumentar, a medicamentelor disponibile in momentul si locatia
respectiva si urmarea in tocmai a procedurilor specifice fiecarui caz care necesita
aceasta asistenta, asa cum sunt ele stabilite conform instructiunilor de folosire, a
prescriptiilor sau prin standardele privind acordarea de asistenta medicala.
Art.16
(1) Asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund,
in baza legii, fata de terte persoane, care se constata ca au fost supuse unei asistente
medicale neadecvate precum si pentru cheltuielile facute de asigurati in procesul
civil.
(2) Despagubirile se acorda indiferent de locul in care a fost acordata asistenta
medicala.
Art.17
27

(1) Despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le


plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanei sau persoanelor
pagubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate, care poate avea drept
efect inclusiv vatamarea corporala sau decesul.
(2) In caz de deces, despagubirile se acorda succesorilor in drepturi ai pacientului
care au initiat actiunea de constatare privind acordarea asistente medicale
neadecvate.
(3) Despagubirile se acorda si atunci cand asistenta medicala nu s-a acordat, desi
starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat
asistenta medicala impunea aceasta interventie.
Art.18
Despagubirile se platesc si atunci cand persoanele vatamate sau decedate nu au
domiciliul sau resedinta in Romania.
Art.19
(1) In cazul in care, pentru acelasi asigurat exista mai multe asigurari valabile,
despagubirea se suporta in parti egale de catre toti asiguratorii.
(2)Asiguratul are obligatia de a informa asiguratorul despre
incheierea unor astfel de asigurari cu alti asiguratori.
Art.20
Limita maxima a despagubirilor de asigurare, termenele de plata, sanctiunile si alte
elemente cu privire la aplicarea acestei asigurari se stabilesc prin norme emise in
aplicarea legii de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, dupa consultarea
asociatiilor profesionale de specialitate din domeniul asistentei medicale.
Art.21
Despagubirile se stabilesc pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pagubita sau
succesori in drepturi acestuia in caz de deces si asigurator ori, in cazul in care nu sa ajuns la o intelegerea, prin hotarare judecatoreasca a instantelor competente.
Art.22
(1) Despagubirile se platesc de catre asigurator nemijlocit persoanelor fizice, in
masura in care acestea nu au fost despagubite de asigurat.
(2) Despagubirile nu pot fi urmarite de creditorii asiguratului.
(3) Despagubirile se platesc asiguratilor, daca acestia dovedesc ca au
despagubit pe cei pagubiti si despagubirile nu urmeaza sa fie recuperate potrivit
prevederilor art. 25.
Art.23
Despagubirile pot fi solicitate si se platesc si catre persoanele care nu au platit
contributia datorata la sistemul public de sanatate.
28

Art.24
(1) Drepturile persoanelor vatamate sau decedate prin aplicarea unei asistente
madicale neadecvate se pot exercita impotriva celor implicati direct sau indirect in
asistenta medicala.
(2) Aceste drepturi se pot exercita si impotriva persoanelor juridice care furnizeaza
echipamente instrumental medical si medicamente, care sunt folosite in limitele
instructiunilor de folosire sau prescriptiilor in asistenta medicala calificata conform
obligatiei acestora, asumata prin contractele de furnizare a acestora.
Art.25
(1) Asiguratorul nu recupereaza sumele platite drept despagubiri de la persoana
raspunzatoare de producerea pagubei cand asistenta medicala s-a facut in interesul
partii vatamate sau a decedatului in lipsa unei investigatii
complete sau a necunoasterii datelor anamnezice ale acestuia datorita situatiei de
urgenta iar partea vatamata sau decedatul nu a fost capabil, datorita circumstantelor
sa coopereze cand i s-a acordat asistenta.
(2) Asiguratorul recupereaza sumele platite drept despagubiri de
la persoana raspunzatoare de producerea pagubei, in urmatoarele cazuri:
a) vatamarea sau decesul este urmare a incalcarii intentionate a standardelor de
asistenta medicala ;
b) vatamarea sau decesul se datoreaza unor vicii ascunse ale echipamentului sau a
instrumentarului medical sau a unor efecte secundare ale medicamentelor
administrate si de care asiguratul nu poate fi tinut direct raspunzator;
c) atunci cand vatamarea sau decesul se datoreaza atat persoanei asigurate cit si
unor deficiente administrative de care se face vinovata unitatea medicala in care sa acordat asistenta medicala sau ca urmare a neacordarii tratamentului adecvat
stabilit prin standarde medicale publice sau prin contractul cadru privind conditiile
acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate
sau alte acte normative in vigoare, asiguratorul este indreptatit sa recupereze
sumele platite drept despagubiri de la cei vinovati, altii decit persoana asigurata,
proportional cu partea de vina ce revine acestora;
d) asistenta medicala a partii vatamate sau a decedatului s-a facut fara
consimtamantul acesteia, dar in alte imprejurari decat cele descrise la alin. (1).
Art.26
Asiguratii sau reprezentantii acestora sunt obligati sa instiinteze in scris
asiguratorul sau, daca este cazul, asiguratorii despre existenta unei actiuni de cerere
de despagubire in termen de 3 zile lucratoare de la data la care au luat la cunostinta
despre aceasta actiune.
29

Cap. 6. Procedura concilierii cazurilor de malpraxis


Art.27
(1) La nivelul Ministerului Sanatatii se constituie o Comisie de monitorizare si
competenta profesionala in cazurile de malpraxis, numita in continuare Comisia.
(2) Comisia are in componenta reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, Casei
Nationale de Asigurari de Sanatate, Colegiului Medicilor , Colegiului
Farmacistilor, Ordinului Asistentelor si Moaselor din Romania este prezidata de un
secretar de stat din Ministerul Sanatatii.
(3) Modul de stabilire a componentei Comisiei si regulamentul de organizare si
functionare ce asigura independenta si impartialitatea acesteia se stabilesc prin
Ordin al Ministrului Sanatatii publicat in Monitorul Oficial.
Art. 28
(1) Comisia elaboreaza o lista nationala de experti medicali, in fiecare specialitate
care vor fi consultati conform regulamentului de organizare si functionare.
(2) Pe lista de experti se poate inscrie orice medic cu vechime de cel putin 5 ani in
specialitate, cu avizul Colegiului Medicilor din Romania.
(3) Modalitatea de remunerare a expertilor medicali din lista nationala se stabileste
prin Ordin al ministrului sanatatii.
Art.29
Comisia poate fi sesizata de :
a) persoana sau, dupa caz, reprezentantul legal al acesteia, ce se considera victima
unui act de malpraxis imputabil unei activitati de preventie, diagnostic si tratament;
b) succesori in drepturi ai persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis
imputabil unei activitati de preventie, diagnostic si tratament;
c) Colegiul Medicilor din Romania;
d) Ministrul Sanatatii.
Art.30
(1) Comisia desemneaza, prin tragere la sorti, din lista nationala a expertilor, un
grup de experti sau un expert, in functie de complexitatea cazului, insarcinat cu
efectuarea unui raport asupra cazului.
(2) Expertii prevazuti la alin. (1) au acces la toate documentele medico-legale
aferente cazului a caror cercetare o considera necesara si au dreptul de a audia si
inregistra depozitiile tuturor persoanelor implicate.
(3) Expertii intocmesc un raport asupra cazului pe care il inainteaza Comisiei.
Comisia adopta o decizie asupra cazului, in maxim 3 luni de la data sesizarii.
(4) Fiecare parte interesata are dreptul sa primeasca o copie a raportului expertilor
si documentelor medico-legale care au stat la baza acestuia.
30

Art.31
(1) In cazul in care Comisia considera ca este un caz de malpraxis, comunica acest
lucru tuturor persoanelor implicate inclusiv asiguratorului.
(2) In termen de 30 zile de la data comunicarii, asiguratorul are obligatia de a
prezenta persoanei care a efectuat sesizarea o oferta de despagubire, ce se
comunica si Comisiei .
(3) Oferta de despagubire poate fi sub forma unei sume cu titlu de despagubire sau
a unei rente viagere.
(4) Persoana care a efectuat sesizarea comunica Comisiei si asiguratorului
acceptarea sau respingerea ofertei.
Art.32
In cazul acceptarii ofertei, cazul se considera inchis. Asiguratorul are obligatia de a
varsa suma ofertata persoanei care a facut sesizarea in termen de maxim 30 zile de
la acceptarea ofertei.
Art.33
(1) In cazul in care asiguratorul sau oricare dintre partile implicate nu sunt de acord
cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanta de judecata competenta,in termen
de 30 de zile de la data comunicarii deciziei.
(2) In cazul in care instanta de judecata decide mentinerea deciziei Comisiei,
asiguratorul va varsa in contul Ministerului Sanatatii o suma egala cu 15% din
valoarea sumei prevazute ca despagubire, ce constituie venit extrabugetar al
Ministerului Sanatatii.
Art.34
(1) Intreaga procedura de conciliere, pana in momentul sesizarii instantei, este
confidentiala.
(2) Incalcarea dovedita a confidentialitatii de catre persoana care a facut sesizarea
duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de conciliere.
(3) Incalcarea dovedita a confidentialiatii de catre Comisie sau experti desemnati
de aceasta atrage sanctiuni profesionale si administrative conform regulamentelor
aprobate.
(4) Incalcarea dovedita a confidentialitatii de catre persoana fizica sau juridica
asigurata duce la obligativitatea achitarii de catre aceasta a unei sume in valoare de
20% din suma stabilita cu titlu de despagubire.
(5) Incalcarea dovedita a confidentialitati de catre asigurator duce la suplimentarea
cu 20% a sumei stabilita cu titlu de despagubire.
Cap. 7 Dispozitii finale
Art.35
31

(1) Comisia intocmeste un raport anual detaliat pe care il prezinta Ministerului


Sanatatii.
(2) Pe baza datelor astfel obtinute, Ministerul Sanatatii elaboreaza un raport anual
national asupra malpraxisului medical pe care il prezinta Parlamentului,
Guvernului si opiniei publice.
Art.36
Instanta competenta sa solutioneze litigiile prevazute in prezenta lege este cea in a
carei raza teritoriala a avut loc actul de malpraxis reclamat.
Art.37
Actele de malpraxis in cadrul activitatii medicale de preventie, diagnostic si
tratament se prescriu in termen de 5 ani de la producerea prejudiciului, cu excepia
faptelor ce reprezinta infractiuni.
Art.38
Omisiunea incheierii asigurarii de malpraxis medical de catre persoanele fizice si
juridice prevazute de prezenta lege constituie contraventie si se sanctioneaza cu o
amenda egala cu o suma ce reprezinta de 3 ori prima de asigurare.
Art.39
Prevederile prezentei legi nu se aplica activitatii de cercetare bio-medicala.
Art.40
In termen de 60 zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial, Ministerul
Sanatatii va elabora normele metodologice de aplicare.
Art.41
(1) Prezenta lege intra in vigoare dupa 90 zile de la data publicarii ei in Monitorul
Oficial.
(2) La data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice dispozitie contrara se abroga.

32

S-ar putea să vă placă și