Imi doresc asa de tare sa insirui vorbe, sa arunc cu gandurile`n blog si

sa nu le intalnesc pana data viitoare cand o sa vreau sa mai stiu de mine. Dar
cand? Tot timpul se gaseste altceva de facut, altcineva de ajutat, altele.. alti
i.. si asa ajung pe ultimul plan. Prin definitie berbecii sunt egoisti..si uite
ca totusi sunt momente care intaresc regula. Momente cand tot altruismul din min
e ajunge la limita de jos. Si`mi vine sa stig.. si cu mine cum ramane? Dar cine
sa ma auda cand toti se uita in propriile oglinzi.
Eu n`am. Nici oglinzi, nici clipe, nici oameni, nici vorbe care sa fie a
uzite. Sunt ca o adiere.. si alerg acolo unde e nevoie de mine. Zambesc. Plutesc
. Si`n final ma trantesc obosita pe patul meu roz. Viata, timpul sau Cineva de s
us are darul nemapomenit de a ne mai da cate o palma peste ochi cand ne asteptam
mai putin.
Acum cativa ani am dormit in camera mea, din casa parintilor, pe care am
parasit`o cand aveam 18 ani Camera in care nu mai dormisem de vreo 6 ani. Parca
eram in vise.. camera mea roz.. cu draperii roz, cu baia mea roz.. cu totul exa
ct asa cum am lasat. Cartile adolescentei.. poze insirate.. premii, legitimatii.
. amintiri din scurta mea cariera de jurnalista.. maimutoii mei multi si pufosi.
Toate erau acolo alaturi de amintiri ale serilor ca intre fete cand fumul de ti
gare era mai mult decat oxigenul, cand radeam.. de seri de vara si vise adolesce
ntine.
Am adormit ca atunci, fara griji, fara ganduri, cu zambetul pe buze. Cu
vise frumoase si sperante de foarte bine in sufletul atat de alb atunci. Scrisor
i de dragoste ascunse.. si jurnale.. in acelasi loc ma asteptau sa le rasfoiesc.
Sunt bune amintirile uneori, doar ca atunci cand se termina, ramai cu gu
stul amar al realitatii noaste. Eu in negru, in camera mea roz.. sufletul trist
amintindu`si de ceea ce`mi spunea de mult mama.. "n`ai sa te mai intalnesti nici
odata cu anii copilariei.. bucura`te de ei". Dar, niciodata nu stim sa apreciem
ceea ce avem si intotdeauna este altceva mai mult, mai sus, mai altfel care ne i
a ochii.
10 ani mai tarziu.. nimic din acea eu nu se mai vede.. au ramas doar par
ticele, ascunse bine, care, asemeni ruinelor, se mai vad in serile cu luna plina
, cand doar cine stie sa caute, gaseste.
Asadar dragilor.. mai savurati momente pentru atunci cand nimic n`o sa l
e poata aduce inapoi.
Eu