Ore. Multe. Cu ganduri atat de rapide ca ma ametesc.

Lipsa hiperventilat
iei cu care m`am obisnuit atat face timpul sa treaca greu. Am facut multe in tim
p ce ma chinuiam sa`mi tin mintea ocupata. Cu toate astea se pare ca reusesc mer
eu sa fac tot ce`mi propun si sa`mi ramana indeajuns timp incat sa ma gandesc in
tr`una la el.
Groaznica agonie! Crunt! Inainte m`as fi isterizat la ideea de a`mi petr
ece tot timpul cu cineva. Ma sufoca ideea de a`mi imparti spatiul zilnic cu o al
ta fiinta umana. Si`n ultimii ani recunosc cu mana pe inima ca am devenit mai mu
lt o persoana singuratica. Bine, singuratatea nu m`a deranjat niciodata. Si nici
nu ma consider genul de persoana care sa faca conversatii de complezenta, asa c
a nu ma deranjeaza sa stau si sa citesc sau sa scriu in marea majoritate a timpu
lui, nici sa stau langa cineva in liniste. Doar ca acum dorinta de a fi mai tot
timpul cu el a fost cel mai surprizantor lucru de la inceput.
Cred ca din cauza asta am reusit sa citesc si recitesc pe putin 10 carti
intr`o saptamana. Punand la socoteala faptul ca de ceva saptamani somnul si cu
mine suntem putin certati si luand in calcul si dozele extreme de cofeina + redb
ull din venele mele, cred ca sunt aranjata pana la Craciun cu lipsa de somn. Dar
nu ma deranjeaza asa tare asta. Noaptea ramane preferata mea..
Nu m`am gandit vreodata ca as putea sa iubesc o persoana atat de opusa m
ie din toate punctele de vedere.. si totusi iata`ma atrasa de cineva atat de dif
erit.. atat de diferit incat pare o completare. Nu`s eu cea care sa vorbeasca at
at de mult, dar totusi nici nu trebuie sa tragi cuvintele cu clestele de la mine
. Si ceea ce ma uimeste peste masura este faptul ca el da prea multe detalii oam
enilor neinteresati de ceea ce zice el.. si niciun detaliu celor care stau si as
teapta atat de mult cuvintele lui.
Eh.. Presupun ca asta ne face atat de diferiti. Asta si diferenta atat d
e clara cu care vedem amandoi lumea. Diferente care aproprie mai mult decat sa d
esparta. Diferente menite sa traseze linii clare intre noi. Linii ale experiente
lor de viata, nu neaparat al anilor care ne despart.
Dimineata`ti prinde visele intre aripile ei si`ti rapeste amintirea nopt
ii. Te lasa dezgolita pe pat, cu razele soarelui jucandu`se pe piele. Gustul iti
revine odata cu toate simturile umane atat de fragile. Mirosul, aerul inundand
plamanii, apoi, incet, vederea, sorele orbitor. Si`ntr`o clipa inifinita constie
ntizezi iar totul. Lipsa, zambetul, ochii, dar peste toate lipsa arzatoare. Ca s
i cum o imensa parte din tine lipseste si pe masura ce te acomodezi iar cu viata
, arsura devine din ce in ce mai mare. Inima bubuie asurzitor, impletindu`se cu
toate zgomotele de afara, pasari, cativa copii jucandu`se cu mingia, o masina,
vantul.. si mai departe, undeva, agitatia lumii. Dar nimic din toate astea nu es
tompeaza lipsa lui.
Imi indes capul adanc in perna si trag in mine tot mirosul lui. Oare e e
fect placebo? Sau chiar e mirosul lui acolo? Cat poate sa tina perna asta mirosu
l lui? Zambesc larg si`mi ridic ochii spre geamul larg deschis. Nu`mi place sa p
ierd zilele si asa pierd notiunea timpului mai des decat orice altceva. Dar zile
le imi plac mult de la o vreme, asa ca stiu ca e foarte dimineata, si asta, cont
rar tuturor credintelor mele, ma face sa deschid ochii si mai larg. Cafeaua ince
pe sa`mi inunde casa si`n scurt timp ma lafai pe fotoliu cu o imensa cana aburin
da si o carte.
Cat de usor este sa apreciez acum perfectiunea imperfectiunilor umane. E
chilibrul precar care ne tine la suprafata, care ne face sa respiram si sa const
ientizam tot ceea ce ne inconjoara. Cat de fragili suntem cu adevarat si cat de
repede se poate narui totul. Asta face totul sa fie atat de ireal, de parca as t
rai prin ochii altcuiva acum. O alta persoana.

Cum sa mai judec corect cand mintea`mi`e incetosata de el. Nu exista nim
ic in mine care sa nu fie atins de el.. si el devine unicul punct in Univers in
jurul caruia ma invart. Ce pot evita? Cum sa mai stiu ce e gresit sau corect? Sa
u mai conteaza?
Imi trec mainile prin ceata lasata in camera de zecile de tigari. Nu`mi
ramane nimic de facut pana cand o sa`l simt iar langa mine decat sa fumez. Si sa
tac. Pentru ca incerc sa`mi vindec ranile. Si doar el ma face sa ma simt ca nou
a. Sunt constienta de vulnerabilitatea mea si de faptul ca daca el nu mai e.. in
cetez sa exist. Pot trai doar atata timp cat si el traieste.. dar in care el inc
eteaza sa existe in lumea mea, imi pierd motivatia. Asa ca ma agat de toate lucr
urile care`mi amintesc de el, ca sa`mi imprim totul adanc in mine. Mirosul lui..
imaginea.. rasetul.. vocea. Toate astea trebuie sa ma faca sa respir. cine stie
cand si daca ma voi mai simti intreaga din nou?
Pentru mine a fost primul si ultimul, ca o metafora stilizata. Primul ba
rbat pe care l`am iubit ca o femeie, o iubire care m`a consumat in timp ce m`a i
naltat la 10 m deasupra pamantului. Si din pacate sunt genul de femeie care iube
ste cu toata fiinta, de parca dragostea incepe cu el si fara el nu mai exista mo
tiv pentru care sa continui sa functionez.
Asa sunt acum. Defecta. Instabila emotional. Femeia aia care zambeste, d
ar care pe interior e sfasiata de dureri. Iar el se adaposteste in bratele unei
alte femei...mangaie alta piele, face alte promisiuni, sopteste altor urechi, za
mbeste fericit. Suntem atat de diferiti.. Nu mai zic ca nu mai pot ca oricum nu
conteaza pentru nimeni. Pentru prima oara in viata mea mi s`a intamplat sa ma ch
ircesc de durere sufleteasca, incat m`am rugat cu ardoare sa lesin ca sa nu mai
simt nimic. Nu pot sa compar durerea asta din mine cu nimic, e ca si cum tot ce
am avut bun in mine e sfasiat in fiecare zi si tot ce se cicatrizeaza peste noap
te este din nou sfasiat a doua zi.
As vrea sa se sfarseasca totul. Sa`mi ia cineva durerea cu mana. Cineva
insa tine mana altcuiva in mana lui..