Fiziologia Curs 1

Sangele: este un lichid de culoare rosie care impreuna cu lichidul

interstitial si cu limfa constituie mediul intern al organismului. Intre mediul intern
si cellule exista un schimb permanent de substante si energie. Substantele
necesare mentinerii activitatii celulare respective oxigenul , glucidele , acizii grasi
, aminoacizii, vitaminele si altele trec din sange in cellule, iar produsii rezultati din
catabolism respective CO2 , urea , acidul uric , NH3 , sunt eliminate in lichidul
extracellular.
Continutul mediului intern al organismului este mentinut constant datorita
circulatiei permanente a sangelui, care adduce substantele necesare catre
cellule refacand rezervele metabolice si indeparteaza produsii de catabolism , pe
care-I transporta catre organelle de eliminare.
Volumul sangvin/volemie. Cantitatea totala de sange care ocupa toate
compartimentele aparatului cardio vascular reprezinta cca 5l caracterizand
volemia normala.
Valoarea media a volemiei la adult raportat la greutatea corporala este de
cca 7%.
Volemia variaza in conditii fiziologice(conditii normale) in functie de sex ,
respective este mai mare la barbati, in functie de varsta , respective scade cu
inainterea in varsta si de mediul geographic , de exemplu este mai mare la
populatiie care locuiesc la inaltimi mai mari.
Volumul sangvin este coonstituit dintr-o component celulara de cca 45% ,
care cuprinde toate elementele figurate ale sangelui , si o componenta
plasmatica. Plasma 55%.
Din punctual de vedere al mobilitati , in teritoriile vasculare , volumul
sangvin cuprinde un volum circulant de cca 3l si un volum stagnant de cca 2l ,
care in realitate nu stagneaza , dar circula cu o viteza foarte mica in anumite
teritorii si organe , care functioeaza ca rezervoare.
Masa sangvina de depozit este stocata la nivelul urmatoarelor organe:
ficat , splina , si plexurile venoase din derm.
Ficatul: depoziteaza in media intre 700-800 ml de sange , in functie de
tonusul venelor suprahepatice.
Splina: retine la nivelul sinusurilor venoase intre 200-300 ml sange , care
poate fi eliberat prin contractia sinusurilor venoase. Obs : sangele splenic este
de regula mai bogat in hemogoblina cu cca 15% mai bogat.
Plexul venos subpapilar: retine pana la 1200 ml sange in functie de
tonusul venelor, care la randul lui este influentat de temperature si de sistemul
vegetative , in principal simpatic.
Aceste teritorii vasculare au o mare capacitate si distensibilitate , ele sunt

inervate vegetative simpatico cu effect vasoconstrictor. Efect care poate mobiliza

rapid sangele din organelle de depozit.
Masa de sange stagnata are semnificatia unei rezerve functionale , la care
se apeleaza fie condtitii fiziologice cand este nevoie de un raport crescut de
oxigen, fie in conditii patologice cand este nevoie sa se refaca volumul sangelui
circulant , in cazul unor pierderi important de masa sangvina.
Mobilizarea masei sangvine alcatuita mai ales din hematii asigura
posibilitatea fixarii unei cantitati mai mari de oxigen si deci asigura in raport
crescut la nivelul tesuturilor.
Factorii care determina repatitia diferentiata a debitului circulator pe
regiuni si organe , astfel incat sa satisfaca necesarul de oxigen sunt de 3
categorii:
-.factori metabolici
-.factori neurovegetativi
-.factori endocrini
Factorii metabolici: exemplu catabolitii rezultati din procesele
metabolice; CO2 si acidul lactic sunt puternice vasodilatatoare locale. Crescand
debitul circulator proportional cu intensitatea schimburilor metabolice.
Factorii neurovegetativi: regleaza vazomotricitatea si determina ceea ce
noi numim reactii in balanta , care presupun vazoconstrictie in teritoriile
metabolic inactive si vazodilatatie in cele active. Obs: In consens cu actionea
locala a catabolitilor acizi.
Factorii endocrini: hormonii fisulari(locali-prostaglandinele) si altii produc
moficari ale repartiei debitului sangvin, care completeaza si prelungesc in timp
efectele catabolitilor si ale sistemului nervos vegetativ.
Functiile sangelui: prin toate componentele sale celulare si plasmatice ,
sangele indeplineste in organism functii importante. Functia respiratorie ,
nutritiva , excretorie , termoreglatorie , de protective imunobiologica , de
mentinere a echilibrului acidobazic , de realizare a homeostaziei si de
coordonare umorala.
Functia respiratorie:
sangele transporta oxigenul fixat la nivelul
plamanilor , il transporta la tesututri si CO2 rezultat din metabolismul tisular il
transporta spre plamani. Este asigurat de hematii si de plasma si astfel se
realizeaza legatura intre respiratia pulmonara si respiratia tisular.
Functia nutritiva: sangele asigura calea principal de transport a
principilor alimentari in forme utilizabile metabolic(aminoacizi, acizi grasi si
monozaharide) obtinute dupa absorptia lor intestinala. Sangele constituie deci
sursa esentiala de substante cu rol plastic , functional si energetic, care asigura
pentru toate tesuturile mentinerea metabolismului , refacerea uzurii , cresterea si
dezvoltarea.
Functia excretorie: sangele preia catabolitii inutili si chiar toxici de la
nivelul tesuturilor si-i transporta la nivelul organelor specializate in prelucrarea si

eliminarea lor , care se numeste excretie. Aceste organe sunt: rinichiul , ficatul ,
tractul digestive si pielea.
Functia termoreglatorie: sangele intervine decisiv, in mentinearea
echilibrului dinamic , dintre termogeneza si termoliza, si se realizeaza prin mai
multe mecanisme:
-.In primul rand sangele este sursa de substrat energetic , el se afla in
echilibru cu rezervele energetice din ficat , muschi , tesut adipos , care
constituie sediul unor procese metabolice esentiale in producerea de caldura
respective termogeneza.
-.sangele transporta caldura de la nivelul organelor interne spre suprafata
corpului, unde participa prin mecanisme complexe la eliminarea caldurii
respective termoliza.
Capacitatea termolitica a sangelui este asigurata de proprietatile fizice ale
apei, respective caldura specifica mare , conductibilitate ridicata , caldura latent
de evaporare mare.
-.temperatura sangelui circulant este un excitant specific pentru anumiti
neuroni, cu functie de termodetectori din sistemul nervos central , care au rol in
echilibrarea dinamica dintre centrii nervosi termolitici si cei termogenetici , care
se afla in hipotalamus.
Realizarea acestui echilibru dinamic asigura mentinerea constanta a
termperaturii corpului. Asa numita homeostazie termmica. In cadrul unui
mechanism de autoreglare bazat pe conexiune inversa; asa numitul feedback, in
cazul nostrum este unul negativ.
Temperatura interna a organelor vitale trebuie sa fie in medie de 37 de
grade. Intre zona centrala si perifica exista un schimb de caldura si astfel caldura
sse degazeaza in medie pentru ca zona central sa aibe o caldura constanta.
Deci zona perfiferica functioneaza ca un tampon deoarece preia tempoeratura
din zona centrala si o elimina in mediu. Dar trebuie sa existe un echilibru de
temperature intre zona central si cea periferica dar si intre cea periferica si
mediu.
Functia de protective imunobiologica: este asigurata prin mecanisme
generale nespecifice sau specifice , care caracterizeaza imunitatea umorala si
celulara la care participa: atat elementele figurate , cat si anumite component
ale plasmei sangvine. Aceasta functie de protective este deosebit de
importanta deoarece organismal vine in permanent in contact cu agenti
patogenipurtatori de antigene sau cu antigene libere.
Antigenul este o substanta macromoleculara proteica sau polizaharidica
straina , care patrunsa in mediul intern al organismului declanseaza producerea
de catre organism a unor substante specific numite anticorpi, care neutralizeaza
sau distrug antigenul.
Anticorpii sunt protein plasmatice din clasa gamaglobulinelor si
caracterizeaza imunitatea umorala.
Functia de mentinere a echilibrului acidobazic: sangele contribuie la

echilibrarea mecanismelor de producere cu cele de eliminare a ionilor de

hidrogen in vederea mentinerii constante a ph-ului mediului intern. Ace
Aceasta functie se realizeaza prin sistemele tampon prezente in eritrocite ,
tesuturi si plasma si prin mecanisme biologice bazate pe capacitatea unor
tesuturi si organe de a modifica concentratia ionilor de hidrogen din sangele care
le iriga.
Functia de realizare a hemostazei: unele component celulare si
plasmatice ale sangelui pot determina oprirea unor sangerari la nivel unui vas
sangvin mic sau mijlociu. Aceasta oprire a sangerarii se numeste hemostaza.
Hemostaza protejeaza integritatea aparatului circulator si conserva
volumul sangelui circulant.
Sangele dispune si de mcanisme de restabilire si mentinere a propriei
fluiditati, adica fibrinoliza. Exista practic un echilibru permanent fluiodoagulant
dinamic , care presupune un antagonism functional intre hemostaza si fibrinoliza.
Functia de coordonare umorala: diferiti biocatalizatori; enzime ,
vitamine , hormoni , ajung pe calea sangelui la nivelul unor structuri celulare
receptive avand posibilitatea de a regla , de a coordona unitar procesele
metabolice in tesuturi si organe aflate la distanta variabila de locul de sinteza si
secretie al substantelor biologic active.
Sangele contribuie astfel la mentinerea homeostaziei.
Proprietatile sangelui:
Culoarea: la specia umana sangele este de culoare rosie datorita
hemoglobinei din eritrocite. Sangele arterial este rosu aprins datorita saturarii
hemoglobinei cu oxigen , iar cel venos este rosu inchis datorita hemoglobinei
reduse.
Densitatea respective greutatea specifica: sangele este mai greu decat
apa , desitatea lui este in medie de 1055 grame la litru. Densitatea depinde de
componentele sangeleui , in special de hematii si proteine. Cresterea densitatii
sangelui apare in poliglobulii ( de exemplu la altitudine ) si in cazul eforturilor
desfasurate la temperatura inalta cand subiectul transpire abundent.
Gustul: sangele este sarat datorica clorurii de sodium.
Temperature: la om , dar in general la toate animalele cu sange cald ,
temperature variaza intre 35 de grade la nivelul pielii si 39 de grade la nivelul
vaselor din organelle abdominale in perioada digestiei.
Demplasarea continua a sangelui in organism contribuie la uniformizarea
temperaturii corpului si ajuta la transportul caldurii din viscere spre periferie ,
unde are loc eliminarea caldurii prin iradiere. Sangele astfel racit se intoarce la
organelle profunde unde se reincarca cu caldura si ciclul se reia.
Vascozitatea: sangele circula printr-o scurgere laminara in straturi ceea
ce determina o forta de frecare interna, intre diferitele straturi lichidiene, care se
deplaseaza cu viteze diferite.

Aceasta frecare interna care se opune alunecarii determina vascozitatea.

Vascozitatea variaza invers proportional cu temperatura deci cresterea
temperaturii determina scaderea vascozitatii sangelui. Scaderea vitezei de
curgere a sangelui , creste frecarea interna deci creste vascozitatea.
Vascozitatea este un element care determina rezistenta periferica , pe
care trebuie sa o invinga pompa cardiaca. Cresterea vascozitatii sangelui
determina crestea presiunii arteriale de exemplu in poliglobulii. Scaderea
vascozitatii determina scaderea presiunii arteriale.
Componentele sangelui: daca intr-o eprubeta centrifugam sangele
coagulat se produce separea sangelui in cele 2 componente ale sale: plasma
sangvina situate deasupra care este un lichid mai putin vascos , transparent de
culoare galben citrin ( culoarea lamaiei)
-.elementele figurate; celulele situate in fundul eprubetei care se prezinta
ca un lichid foarte vascos de culoare rosu inchis.
Plasma sangvina: reprezinta 55% din volumul sangelui. Raportul
procentual dintre volumul plasmei si cel al elementelor figurate, respective 55/45
este cunoscut sub numele de hematoclit. Acesta variaza in functie de sex (mai
mic la femei) , varsta (scade cu varsta) si in functie de temperature mediului
ambiant ( caldura provoaca transpiratie , determina scaderea apei din sange si
determina cresterea valorii hematoclitului).
Proprietatile plasmei sunt asemanatoare cu cele ale sangelui de care
difera doar prin valori si culoare. Plasma sangvina are o densitate de cc 1027
fiind constitui in proportie de 90% din apa si 10% rezidu uscat. Rezidul uscat este
contituit din 9% substante organice azotate si neazotate si 1% substante
anorganice, iar substantele azotate sunt proteice si neproteice.
Substantele organice azotate proteice: albuminele , globulinele
( alfa , beta si gama) si fibrinogenul.
Proteinele plasmatice la adult sunt in cca 65-85 g/l.
Substantele azotate neproteice sunt reprezentate de uree , acidu uric ,
ammoniac , aminoacizi , creatina si creatinina.
Majoritatea composulor rezultati prin acid proteic se elimina prin rinichi ,
de aceea spunem ca concentratia lor plasmatica este un indicator al eficientei
rinichiului in functia sa de epurare.
Substatele organice neazotate: sunt reprezentate din lichide in principal
cholesterol , glucide , acid lactic si altele.
Substatele organice neazotate au rol functional si energetic vezi glucidele
si lipidele. Nivelul lor sangvin dand informatii asupra metabolismului intermediary
al glucidelor sau lipidelor si al metabolismului in general.
Substantele anorganice alcatuiesc 1 % din rezidul uscat al plasmei si sunt
reprezentate de : elemente minerale aflate sub forma de saruri disociabile sau
compusi nedisociabili precum si colicoelemente aflate in concentratii foarte
mici. Aceste substante anorganice sunt aflate in numar egal.

Principalii cationi plasmatici sunt: Na+ , K+ , Ca2+ , Mg2+ , iar principalii

anioni sunt Cl- , HCO3- , HFO4- si altele.
Importanta cationilor pt homeostazie este demonstrata de mecanisme
complexe care mentin concentratia plasmatica a acestor elemente in limite
constante.
Oligoelemtele chiar daca se prezinta in concentratii plasmatice mici
indeplinesc roluri remarcabile si anume Fe(pt functiile hemoglobinei) , Ca si Cu
( pentru hematopoeza-producerea de elemente figurate ale sangelui in maduva)
Zn ( in functia secretorie a pancreasului.
Elementele figurate ale sangelui: in sange exista 3 tipuri de elemente
figurate:
-.eritrocitele/globule rosii/hematii
-.leucocite/globule albe
-.trombocite/plachete sangvine
Cele 3 categorii de cellule au origine comuna . Celula stem pluripotenta
din maduva osoasa este asa numita celula hematoformatoare primitiva. Celulele
se reinoiesc continuu prin hematopoeza existand cate o cale separate pentru
fiecare tip cellular.
Eritrocitele/globulele rosii: se mai numesc si hematii , sunt cellule fara
nucleu , bogate in hemoglobina , proteina cu rol transportor pentru oxigen si
dioxid de carbon. Numarul acestor elemente figurate este de4.500.000 pe mm
cub sange la femeie si 5mil pe mm cub sange la barbat cu variatii fiziologice
legate de varsta , depresiunea partial a oxigenului in aerul alveolar, de starea de
repaus sau de efortul fizic. Cresterea numarului lor se numeste poliglobulie si
poate fi temporara prin golirea rezervoarelor de sange , mai bogate in hematii
decat sangele circulant sau poate aparea la altitudine , caz in care functioneaza
ca mechanism fiziologic de asigurare a unui aport de oxigen adecvat
necesitatilor.
Scaderea numarului de hematii este rezultatul unei distrugeri exaggerate
sau a unei eritropoeze deficitare.
Rolul eritrocitelor: este essential pentru organism si consta in transportul
gazelor respiratorii si in mentinerea echilibrului acidobazic.
Leucocitele/globulele albe: sunt elemente figurate nucleate cu activitate
metabolica intensa. Numarul lor variaza intre 4.000-8.000 pe mm cub sange.
Cresterea lor se numeste leucocitoza , iar scaderea leucopenie.
Modificarile fiziologice ale numarului de leucocite sunt determinate de
ritmul circadian ( de 24 de ore ) , respective ele cresc in a doua jumatate a zilei ,
sunt influentate de alimentatie , respective cresc postcrandial ( dupa masa ) , de
starea fiziologica de exemplu cresc in timpul sarcinii si de stimularea secretiei
endocrine.
In boli infectioasa , in primul rand microbiene , numarul leucocitelor creste
pana la 15.000 uneori 30.000 pe mm cub , in unele forme de cancer numite

leucemii sau leucoze , numarul poate depasii cateva sute de mii pe mm cub ,
astfel incat sangele capata o culoare albicioasa.
In functie de aspectul nucleului , de prezenta unor granulatii specific si in
functie de rolul lor sunt de mai multe tipuri. In primul rand se impart in mai multe
categorii:
-.mononucleare
-.aglanulocite
-.polinucleare/glanulocite
Mononuclarele sunt reprezentate de un nucleu mic , reprezinta 32% din
.si prezint 2 categorii:limfocitele si monocitele
Limfocitele sunt produse si differentiate in organelle limfatice central ,
respective in tesutul limfoid din maduva si in timus. Limfocitele circulante sunt
mereu in echilibru cu limfocitele din organelle limfatice periferice respectiv splina
, ganglionii limfatici , limfaticele digestive. Majoritatea sunt limfocite mici cu
diametrul de 7-8 microni , in functie de tip au o duratie variabila de la cateva ore
la cativa ani
Monocitele sunt leucoite mari cu granulatii fine cu o durata de viata si o
actiune de 24h , dupa care migreaza intesuturi si se transforma in cellule
macrophage. Sunt capable de fagocitoza atat direct ca monocite in sange , cat si
in urma transformarii macrofag in tesuturi. Ele fagociteaza atat microbii cat si
resturile celulare contribuind la curatarea si vindecare focarelor inflamatorii.
Polinuclearele/granulocitele: sunt cellule cu granulatii in citoplasma si
reprezinta 68% din totalul leucoitelor. Dupa afinitatea fata de coloranti se impart
in polinucleare neutrofile 65% la care granulatiile se coloreaza cu coloranti neutrii
si polinucleare euzinofile 2.5% , granulatiile se coloreaza cu granulate acizi si
polinuclearele bazofile 0.5% , granulatiile se coloreaza cu granulanti bazici.
Polinuclearele au dimensiune cuprinsa intre 6 si 20 microni. Au structura
celulara complete. Membrane lor celulara prezinta o plasticitate deosebita , ele
putand emite prelungiri citoplasmatice care se numesc pseudopode, cu care se
pot deplasa inafara vaselor capilare, fenoomen ce se numeste diapedeza. Astfel
pot ingloba microbe sau resturi celulare, deci prin fagocitoza pe care le distrug.
Din familia leucocitelor fac parte si plasmocitele. Cellule provenite din
limfocite si sunt specializate in producerea de anticorpi.
Rolul leucocitelor : principal functie consta in apararea organismului.
Polinuclearele neutrofile au rol in fagocitoza agentilor patogeni.
Euzinofilele au rol in reactile alergice, granulatiile lor continand histamina.
Nr lor creste in boli parazitare si alergice.
Bazofilele au rol in coagularea sangelui prin intermediul substante
anticoagulante heparin ape care o contin in granulatii. Ele au de asemenea rol si
in metabolismul lipidelor, heparina asigurand dispersia lipidelor in particule fine
care pot fi utilizate mai usor de tesuturi.

Monocitele intervin in fagocitoza microbilor mai ales , dar si a resutirilor

celulalare , curatand si vindecand focarul imflamator
Limfocitele au rol deosebit in apararea specifica a organismului.
Trombocitele.plachetele sangvine: sunt fragmente celulare si nu cellule
propriu-zise. Nr lor este de cc 200.000-400.000 pe mm cub. Au forma variabila ,
triunghiulara , rotunda , eliptica , cu diamentrul mediu de 3 microni. I-a nastere in
maduva hematogena(la nivelul oaselor) dintr-o celula mare numita megacariocit.
Durata vietii a pachetelor sangvine este de 10-11 zile.
lor.

Procesul de reinoire a plachetelor sangvine asigura stabilitatea numarului

Rolul trombocitelor este in interventia in proceselor de hemostaza deci

favorizeaza oprirea sangerarii. Ele au capacitatea de a adera pe suprafetele
lezate(se lipesc) , formeaza conglomerate , la acest nivel se autolizeaza si
elibereaza factori trombocitari si unele substante active( distamina , fosfolipidele ,
serotinina ) substante pe care le contin si le transporta.
Pe langa rolul in hemostaza , trombocitele au si rol de fagocitoza mai ales
asupra bactoriilor si pot elibera anumite enzime, proteolitice care contribuie la
reactia imflamatorie.
Modificarile de effort ale sangelui: ele apar atat la nivelul plasmei ca
volum si compozitie cat si in cazul elementelor figurate astfel in cazul eforturilor
care accelereaza transpiratia prin care se pierd cantitati mari de apa cum sunt
probele de font sau de mars, unde se poate pierde chiar 3 sau 5kg de apa pe
proba. In acest caz volumul plasmei scade si apare o hemoconcentratie, dar
aceasta nu apare in numarul cresterii de cellule ci prin scaderea volumului
plasmatic.
In prezenta concentratiei volumului plasmatic apar modificari de exemplu
in effort concentratie creste cu pana la 11% , eforturile fizice exaggerate
determina scaderea proteinelor totale datorita cresterii catabolismului proteic. In
urma acestui mechanism creste urea sangvina si acidul uric, revenirea la valorile
normale pentru uree si acid uric este foarte tardiva. Amoniacul creste si el ca si
concentratie plasmatica de 5-6 ori dar revine rapid la normal.
Concentratia lipidelor scade datorita intensificarii metabilismului acizilor
grasi. Glucidele au o anumita dinamica. Inainte de incepera efortului, in asa
numita stare de start sau de prestart apare o hiperglicemie datorita eliberarii
crescuta de catecalomine ( adrenalina) . catecolaminele activeaza glicogenoliza
hepatica si determina cresterea glicemiei. In efoturile de scurta durata glicemia
nu se modiica dar in cele de lunga durata , glicemia scade. Valorile acidului lactic
cresc in effort datorita hipoxiei (cant scazuta de oxigen) care nu permite
metabolizarea lui totala.
In effort mare de tip anaerob apare o creste mare de acid lactic
concomitant cu o datorie mare de oxigen. Dupa effort o parte din acidul lactic se
transforma in CO2 si H2O , iar 4/5 se reconvertesc in glucoza.
Efortul influenteaza si dinamica substantelor anorganice din plasma.

Creste concentratia potasiului in sange dar in eforutile de lunga durata potasemia

scade.
Sodiul si clorul sufera variatii similare , modificarile calciului si fosforului
sunt nesemnificative.
Elementele figurate ale sangelelui sufera modic caracteristice la effort , in
general creste numaru lor . in primul rand cresc hematiile pt a satisfice
necesitatile sporite de hemoglobina pt a face fata necesitatilor sporite de oxigen.
Dar creste si numarul leucocitelor mai ales pe seama granulocitelor neutrofile.
Defapt cresterea nu este reala , este defapt o migrare a celulelor de la organelle
interne catre muschi ca expresie a solicitarilor crescute in effort.